1ra-399/18 — art.320 alin.1 CP

1ra-399/18 — art.320 alin.1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr.1ra-399/18

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

21 februarie 2018 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07 noiembrie 2017, declarat

de către procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin în cauza

penală în privința lui

Scripnic Corneliu xxxxxxxxxxxxx.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă :

Corneliu a fost achitat de sub învinuirea de comiterea infracțiunii prevăzute de art.320

alin.(1) Cod penal, pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

învinuire pentru faptul că, în baza hotărârii judecătorești din 06 septembrie 2010 în pricina

civilă nr.2-264/10 la acțiunea reclamantei Scripnic Elena, domiciliată în or.Călărași,

str.Tineretului 89, a fost eliberat titlul executoriu de către Judecătoria Călărași la 23 iulie

2013, prin care acesta a fost obligat să achite începând cu 24 mai 2010 în beneficiul lui

Scripnic Elena, pensia de întreținere a copilului minor Scripnic Corina, născută la 13

septembrie 2003, în mărime de ¼ din toate veniturile lunare până la atingerea majoratului

copilului. Deși acestuia, la 23 februarie 2011 i s-a adus la cunoștință de către executorul

judecătoresc Eugeniu Dudnicenco hotărârea de încasare a pensiei alimentare, acesta nu s-a

conformat și, prin diferite metode, s-a eschivat intenționat de la executarea ei, astfel până în

prezent nu a achitat restanța plății alimentare care urma să fie calculată din salariu mediu

existent la momentul determinării restanței, cu toate că în această perioadă de timp a fost

angajat în câmpul muncii având un salariu de funcție lunar, intenționat nu a executat

hotărârea judecătorească, fapt pentru care a fost tras la răspundere contravențională în baza

art.318 alin.(1) Cod contravențional prin hotărârile Judecătoriei Călărași din 11 decembrie

2013 și din 05 iunie 2015, însă, necătînd la acest fapt, până în prezent nu execută hotărârea

instanței de judecată.

pronunțarea unei hotărâri de condamnare a lui C.Scripnic în baza art.320 alin.(1) Cod penal

la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, în baza art.90 Cod

penal, pe un termen de probațiune de 2 ani, pe motiv că probele acumulate confirmă

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, învinuirea adusă acestuia este

clară, concretă, previzibilă și include descrierea tuturor acțiunilor ilegale ale făptuitorului; -

instanța nu a cercetat și apreciat probele obiectiv și sub toate aspectele, precum și din punct

1

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității, iar toate în ansamblu - din

punct de vedere al coroborării lor, fapt ce contravine prevederilor art.100 și 101 Cod de

procedură penală; - incorect instanța a conchis că în speță a fost încălcat art.6 §1 CEDO,

facând referință la cauza Andrian Constantin vs România, care nu are tangență cu respectiva

cauză; - instanța a apreciat subiectiv și unilateral declarațiile martorilor E.Scripnic,

E.Dudnicenco, din care rezultă că inculpatul intenționat se eschiva de la executarea titlului

executoriu privind achitarea pensiei alimentare; - nu a luat în considerație instanța că

inculpatul până a fi pus sub învinuire a fost pedepsit contravențional de două ori pentru

neexecutarea hotărârii judecătorești și, respectiv, nu a ținut cont nici de faptul că a fost

condamnat pentru falsificarea unui document oficial tot cu scopul de a se eschiva de la

achitarea pensiei alimentare; - instanța a lăsat fără apreciere și faptul că inculpatul o perioadă

îndelungată, intenționat, a tăinuit față de executorul judecătoresc locul de trai și de muncă și

nu a îndeplinit o hotărâre de judecată definitivă, precum și că acesta în ședința de judecată,

urmărind scopul de a se eschiva de la răspundere penală, de câteva ori și-a modificat poziția

vizavi de învinuirea înaintată, pe când ultimul potrivit prevederilor art.102 alin.(1) Codul

familiei, în calitate de debitor al întreținerii, era obligat de a comunica schimbarea locului

său de muncă sau a domiciliului.

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de procuror.

Instanța de apel a indicat că prima instanță, în baza probelor administrate legal de

către organul de urmărire penală și verificate în ședința de judecată, cu respectarea

prevederilor art.100 alin.(4) Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere justă în sensul

art.101, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și coroborării

reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, astfel ajungând la

concluzia corectă cu privire la achitarea inculpatului C.Scripnic de sub învinuirea de

săvârșire a infracțiunii prevăzute de art.320 alin.(1) Cod penal.

În motivarea soluției, instanța de apel, în urma audierii inculpatului C.Scripnic, a

martorilor E.Dudnicenco, E.Scripnic și verificării probelor materiale ale cauzei - hotărârea

Judecătoriei Călărași din 06.09.2010, prin care a fost admisă cererea privind desfacerea

căsătoriei dintre E.Scripnic și C.Scripnic, stabilit domiciliul copilului minor cu mama și

încasarea de la C.Scripnic în beneficiul lui E.Scripnic a pensiei de întreținere a copilului

minor în mărime de ¼ din toate veniturile lunare până la atingerea majoratului copilului,

procesele-verbale cu privire la contravenții din 11.11.2013 și 15.05.2015 întocmite în

privința lui C.Scripnic și hotărârile Judecătoriei Călărași din 11.12.2013 și 05.06.2015, prin

care C.Scripnic a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenției prevăzute de art.318

alin.(1) Cod contravențional, răspunsul IFS Călărași prin care s-a stabilit că în anul 2012

C.Scripnic a fost angajat la SRL „Lantav-Prim”, iar în anul 2014 la SRL „Vega-L”,

confirmarea expedierii către SRL „Vega-L” de către executorul judecătoresc N.Sărătură a

copiilor încheierilor privind încasarea sumei pensiei de întreținere, a concluzionat că prima

instanță just a constatat că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, fiindcă

din materialul probator prezentat de partea acuzării nu se dovedește vinovăția acestuia, iar

învinuirea se bazează pe presupuneri neargumentate, fără a avea vreun suport juridic

probant.

La fel, instanța de apel, în susținerea soluției primei instanțe, a reținut art.87 din

Hotărârea Curții Constituționale nr.13 din 11.06.2013 privind excepția de

neconstituționalitate a unor prevederi ale art.320 Cod penal din 18.04.2002, în redacția Legii

nr.173 din 09.07.2010, prin care s-a statuat că după aplicarea primei sancțiuni

contravenționale, este necesar a întreprinde din nou măsuri în vederea executării, astfel încât,

la expirarea acestui nou termen, persoana să poată fi din nou trasă la răspundere pentru

2

neexecutarea intenționată sau eschivarea de la executarea hotărârii care era obligat s-o

execute.

Rețânând cele menționate supra, instanța de apel a relalat că, prin hotărârea

Judecătoriei Călărași din 06.09.2010, căsătoria între C.Scripnic și E.Scripnic a fost

desfăcută, locul de trai al copilului minor a fost stabilit cu mama. A fost încasat de la

C.Scripnic în beneficiul lui E.Scripnic pensia de întreținere a copilului minor, în mărime de

¼ din toate veniturile lunare, începând cu 24.05.2010 până la atingerea majoratului

copilului.

Potrivit demersului executorului judecătoresc E.Dudnicenco din 11.08.2015, s-a

solicitat stabilirea existenței neexecutării hotărârii judecătorești conform art.320 Cod penal,

de către debitorul C.Scripnic, care se eschivează de la plata pensiei alimentare, pentru care

C.Scripnic a fost sancționat contravențional în baza art.318 alin.(1) Cod contravențional prin

hotărârile Judecătoriei Călărași din 11.12.2013 și din 05.06.2015.

Prin ordonanța de punere sub învinuire din 12.11.2015, C.Scripnic a fost pus sub

învinuire în baza art.320 alin.(1) Cod penal, fiind acuzat că „a fost tras la răspundere

contravențională în baza art.318 alin.(1) Cod contravențional, prin hotărârile Judecătoriei

Călărași din 11.12.2013 și din 05.06.2015. Necătînd la faptul că a fost sancționat

contravențional acesta până în prezent intenționat nu execută și se eschivează de la

executarea hotărârii instanței de judecată”.

Instanța a indicat că, circumstanțele enunțate denotă că, de la 20.06.2015 (data când

hotărârea Judecătoriei Călărași de sancționare contravențională a devenit definitivă ) până

la data când C.Scripnic a fost pus sub învinuire la 12.11.2015, de către executorul

judecătoresc, contrar pct.87 al Hotărârii Curții Constituționale nr.13 din 11.06.2013, nu a

fost întreprinsă nici o măsură nouă pentru punerea în executare silită a actului judecătoresc,

limitându-se doar la întocmirea unei sesizări în adresa procuraturii din 11.08.2015.

Inculpatul nu a fost citat la executor sau somat repetat să execute hotărârea, executorul nu

s-a deplasat la domiciliu sau la locul de muncă al acesuia în vederea acordării unui nou

termen pentru executarea hotărârii, nu i-au fost aplicate alte interdicții legale (de ex:

sechestru pe bunuri), nu s-a solicitat instanței anunțarea în căutare sau aplicarea interdicției

eliberării pașaportului străin, părăsirii frontierei.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că, nu au fost probate în ce concret au constat

acțiunile de rea-credință sau inacțiunile ale lui C.Scripnic de eschivare de la plata pensiei de

întreținere în perioada respectivă de câteva luni de la 20.06.2015 până la 30.09.2015, când

a fost pornită cauza penală.

Mai mult, instanța de apel a considerat corectă constatarea primei instanțe care,

reținând faptul că C.Scripnic a fost sancționat contravențional în baza art.318 alin.(1) Cod

contravențional prin hotărârile Judecătoriei Călărași din 11.12.2013 și din 05.06.2015, a

concluzionat că în speță puteau fi urmărite penal doar acțiunile/inacțiunile inculpatului

comise după data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată de aplicare a sancțiunii

contravenționale, adică după data de 20.06.2015, deoarece o eventuală sancționare repetată,

deja penală, a inculpatului, s-ar produce pentru aceiași faptă continuă și cade sub incidența

principiului non bis in idem - dreptul de a nu fi urmărit de organele de urmărire penală,

judecat sau pedepsit de instanța judecătorească de mai multe ori pentru aceiași faptă.

Respectiv, instanța de apel a respins argumentul apelantului precum că prima instanță

a apreciat subiectiv și unilateral declarațiile martorilor E.Scripnic și E.Dudnicenco, care pe

parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești au confirmat că C.Scripnic intenționat

se eschiva de la executarea titlului executoriu emis în privința lui privind achitarea pensiei

alimentare, or, conform art.111 alin.(1) Cod de executare, executorul judecătoresc este

obligat să expedieze documentul executoriu organizației în care lucrează debitorul sau de

unde el primește recompensă, pensie, bursă ori un alt venit, cerând să se facă reținerile

3

cuvenite în baza documentului executoriu și să se trimită creditorului sumele reținute,

indicațiile executorului privind efectuarea reținerilor, potrivit normei menționate, fiind

obligatorii.

Respins de instanța de apel a fost și argumentul apelantului, precum că inculpatul o

perioadă îndelungată, intenționat, a tăinuit față de executorul judecătoresc locul de trai și de

muncă, și nu a îndeplinit o hotărâre de judecată definitivă, fiindcă potrivit materialelor

cauzei penale, la 19.04.2014, de către Compania Națională de Asigurări în Medicină

(CNAS) executorul judecătoresc E.Dudnicenco a fost informat că inculpatul este angajat la

SRL „Vegal L”, adică dispune de o sursă de venit, dar ultimul nu a reacționat în vreun fel,

iar conform prevederilor legale, în condiția existenței unei informații certe de la CNAS

privind locul de muncă al inculpatului, confirmarea respectivă nici nu era necesară,

executorul urmând să remită direct angajatorului încheierea de reținere a sumelor cuvenite

întru executarea titlului conform art.111 Cod de executare.

Totodată, instanța de apel a conchis că, în acțiunile inculpatului lipsește latura

obiectivă a infracțiunii incriminate, deoarece după preluarea procedurii de executare de către

un alt executor, cu încheierile executorului N.Sărătură privind efectuarea reținerilor din

salariu, inclusiv și cu calculul restanței pensiei pentru perioada anterioară de 77022 lei,

inculpatul a fost de acord, nu le-a contestat în instanță, nu s-a concediat de la serviciu și nu

a comis alte acțiuni în vederea eschivării de la plata lor, reținerile din salariu efectuându-se

până în prezent.

În urma celor expuse supra, instanța de apel a ajuns la concluzia că, prima instanță,

în prezența circumstanțelor analizate mai sus, corect a constatat nevinovăția inculpatului pe

art.320 alin.(1) Cod penal și întemeiat a aplicat prevederile art.390 alin.(1) pct.3) Cod de

procedură penală adoptând o sentință de achitare în privința lui C.Scripnic, pe motiv că fapta

lui nu întrunește elementele infracțiunii.

temeiul de drept prevăzut la art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, solicitând

casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei, pe motiv că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel și aceasta nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția; - instanța nu a reținut că fapta stipulată la art.320 Cod penal se

realizează prin două modalități - prima fiind neexecutarea, care presupune refuzul expres și

a doua - eschivarea, care presupune refuzul tăcit, astfel că neexecutarea sau eschivarea de la

executarea hotărârii instanței de judecată, dacă aceasta a fost comisă după aplicarea

sancțiunii contravenționale, va atrage răspundere potrivit art.320 Cod penal, care este o

infracțiune continuă, caracterizată prin săvârșirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a

activității infracționale; - lipsa veniturilor la momentul punerii în executare a hotărârii

instanței de judecată privind achitarea pensiei de întreținere a copilului, nu îl exonerează pe

inculpat de obligația de excutare a acestei hotărâri și nici de obligația de a întreprinde acțiuni

în vederea executării acesteia, în rest a făcut referire la aceleași motive expuse la pct.3 al

prezentei decizii.

invocate și materialele cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea recursului din

următoarele considerente.

Potrivit textului recursului, procurorul invocă ca temei de casare a deciziei instanței

de apel art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, care stipulează că, hotărârea instanței

de apel conține o eroare de drept atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, sau aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

Colegiul constată că temeiul la care se referă autorul recursului nu persistă în cauză,

deoarece din decizia instanței de apel rezultă că ultima a analizat obiectiv probele

administrate și a dat răspuns la toate motivele procurorului expuse în apel.

4

De fapt, din textul recursului se vede că autorul critică aprecierea probelor

administrate de ambele instanțe, considerând-o ca necorespunzătoare circumstanțelor de

fapt ale cauzei.

Colegiul penal menționează că, potrivit art.101 alin.(2)-(3) Cod de procedură penală,

instanța apreciază probele conform propriei convingeri, formate în urma examinării lor în

ansamblu, sub toate aspectele și în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege. Nici o probă

prezentată de părți nu are o valoare dinainte stabilită pentru instanța de judecată.

De aici rezultă că, înfăptuirea justiției penale, cere ca instanța să nu se întemeieze, în

hotărârile sale pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de

probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta (le) supuse

judecății). Numai așa se formează convingerea izvorâtă din dovezile administrate în cauză,

că adevărul - infracțiunea dedusă spre soluționarea instanței - este, fără echivoc, cea pe care

o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Atât prima instanță, cât și cea de apel, pronunțându-se asupra tuturor motivelor

invocate în apelul procurorului, corect au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de

drept privind acuzarea înaintată lui C.Scripnic și întemeiat au concluzionat asupra achitării

acestuia de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art.320 alin.(1) Cod penal,

pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii și anume, latura obiectivă

de neexecutare a hotărârii și de eschivare de la executarea hotărârii instanței de judecată,

dacă aceasta a fost comisă după aplicarea sancțiunii contravenționale.

Colegiul reține că instanța de apel, care a menținut soluția primei instanțe, a dat o

apreciere justă declarațiilor inculpatului C.Scripnic, a martorilor E.Scripnic și

E.Dudnicenco, cât și actelor cauzei enumerate la pct.4 al prezentei decizii, fiindcă aceste

probe, analizate în ansamblu, nu au format convingerea instanței că vinovăția inculpatului

în comiterea infracțiunii prevăzute de art.320 alin.(1) Cod penal ar fi dovedită.

Deși partea acuzării invocă că instanțele nu au reținut faptul că neexecutarea sau

eschivarea de la executarea hotărârii instanței de judecată, dacă aceasta a fost comisă după

aplicarea sancțiunii contravenționale, va atrage răspundere penală potrivit art.320 Cod penal,

Colegiul penal, reieșind din circumstanțele speței, atestă că inculpatul, potrivit hotărârii

Judecătoriei Călărași din 05.06.2015, a fost sancționat în baza art.318 alin.(1) Cod

contravențional, pentru faptul neexecutării hotărârii instanței de judecată în perioada de la

23.12.2013 până la 15.05.2015, hotârâre ce a devenit definitivă la data de 20.06.2015.

Potrivit învinuirii înaintate în prezenta cauză, inculpatului i se incriminează

neexecutarea și eschivarea de la executarea hotărârii instanței de judecată din 06.09.2010,

după ce acesta a fost sancționt contravențional la 05.06.2015. Însă, din probele materiale

prezentate de acuzare, după această sancționare contravențională, nu rezultă că executorul

judecătoresc la care s-a aflat spre executate actul judecătoresc, a întreprins careva măsuri

de asigurare, reglementate de art.63, 67, 72-74 Cod de executare, în vederea executării

acestuia, încât la expirarea acestui nou termen, persoana să poată fi din nou trasă la

răspundere pentru neexecutarea intenționată sau eschivare de la executarea hotărârii care era

obligat a o executa, dar s-a limitat doar la întocmirea unei sesizări în adresa procuraturii la

11.08.2015, astfel nu a fost probată pe perioada de la 20.06.2015 până la 30.09.2015,

inacțiunea inculpatului de neexecutare sau eschivare de la executarea hotărârii instanței de

judecată.

În acest context, Colegiul constată că instanța de apel corect a reținut prevederile

art.87 din Hotărârea Curții Constituționale nr.13 din 11.06.2013 privind excepția de

neconstituționalitate a unor prevederi ale art.320 Cod penal din 18.04.2002, în redacția Legii

nr.173 din 09.07.2010, potrivit căreia s-a notat că, ,,după aplicarea primei sancțiuni

contravenționale, autoritățile urmează să consemneze un nou termen pentru executarea

5

obligației, astfel încât, la expirarea acestui nou termen, persoana să poată fi din nou trasă

la răspundere”.

La fel, în probarea vinovăției inculpatului, partea acuzării face trimitere la declarațiile

martorului E.Dudnicenco, însă aceste declarații urmează a fi interpretate în favoarea

inculpatului, deoarece martorul, având spre executare actul judecătoresc, anterior

sancționării contravenționale, la 19.09.2014, a fost anunțat de către Compania Națională de

Asigurări în Medicină că inculpatul deține polița de asigurare ca angajat la SRL ,,Vega-L”,

c/f 10036600028325, sediul Chișinău, str.Alba Iulia 7, pe care este aplicată și ștampila

executorului, prin care confirmă că copia corespunde originalului (f.d.22).

Colegiul penal atestă că, potrivit art.105 alin.(1) lit.d) Cod de executare, salariul și

alte venituri bănești ale debitorului pot fi urmărite în baza documentelor executorii la cererea

creditorului, iar procedura de urmărire a salariului și altor venituri ale debitorului este

reglementată de art.111 Cod de executare, prin care executorul judecătoresc urmează să

expedieze documentul executoriu organizației în care lucrează debitorul sau de unde el

primește recompensă, pensie, bursă ori un alt venit, cerând să se facă reținerile cuvenite în

baza documentului executoriu și să se trimită creditorului sumele reținute.

Reieșind din sensul acestor norme, executorul E.Dudnicenco urma să remită direct

angajatorului încheierea de reținere a sumelor cuvenite întru executarea titlului, ceea ce nu

a făcut. Acțiunile date au fost efectuate ulterior de către executorul judecătoresc N.Sărătură,

după preluarea procedurii de executare în octombrie 2015, reținerile efectuându-se regulat

din noiembrie 2015, fapt confirmat prin certificatul SRL „Vega-L” (f.d.125). Astfel că,

inculpatul nu poate răspunde pentru omisiunile executorului, care nu a întreprins măsuri

necesare și legale posibile pentru executarea titlului de încasare a pensiei alimentare de

întreținere a copilului, de rând ce potrivit art.2 Cod de executare, executorul judecătoresc

este obligat să asigure executarea silită a documentelor executorii.

Lipsită de temei este și trimiterea recurentului la prevederile art.102 Codul familiei,

ce ține de obligația debitorului întreținerii de a comunica schimbarea locului său de muncă

sau a domiciliului, de rând ce debitorul, în cazul dat, până la data de 02.04.2014 nu a fost

angajat, neavând un loc de muncă.

De asemenea, instanța de recurs va reține în sensul celor invocate și dospozițiile art.8

și 66 Cod de procedură penală, precum și cele ale art.21 din Constituția R.Moldova, potrivit

cărora orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri

judiciare penale - prin începerea urmăririi penale - nefiind posibilă decât în condițiile

prevăzute de lege.

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte

drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității

umane, trebuie să răspundă următoarelor cerințe: vinovăția se stabilește în cadrul unui

proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și

stabilirea vinovăției; sarcina probei revine părții acuzării, pe motiv că interpretarea se face

în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și

definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare,

până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la pronunțarea

unei hotărâri judecătorești de condamnare, prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efect

„erga omnes”; soluția instanței trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de

îndoailă, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Pe lângă aceste reglamentări din dreptul intern, instanța de recurs reține și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că, „principiul prezumției

de nevinovăție reclamă, printre altele, că sarcina probei să revină acuzării și că dubiul să fie

profitabil acuzatului. Acuzării îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile

cărora le face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție”.

6

În baza principiului contradictorialității în procesul penal, principiu unanim recunoscut și

susținut de jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, sarcina probațiunii în

ședințele de judecată în prima instanță și în instanța de apel îi revine acuzatorului de stat,

fiindcă funcția acuzării este pusă pe seama procurorului. Curtea, în hotărîrea Capean contra

Belgiei din 13.01.2005, a constatat că, în domeniul penal, problema administrării probelor

trebuie să fie abordată din punctul de vedere al articolului 6 §2 și e obligatoriu, inter alia, ca

sarcina de a prezenta probe să-i revină acuzării.

În cauza supusă judecății, Colegiul penal constată că prezumția de nevinovăție nu a

fost înlăturată în privința inculpatului C.Scripnic, deoarece partea acuzării nu a putut asigura

și prezenta acele probe pe care și-a întemeiat învinuirea. Astfel că, soluția instanței de apel,

care a considerat justă concluzia primei instanțe, în cazul dat este una corect apreciată.

În concluzie, instanța de recurs constată că, autorul recursului nu aduce careva

argumente, care ar combate concluzia instanțelor de fond, dimpotrivă, argumentele invocate

de procuror în cererea de recurs ordinar le repetă întocmai pe cele expuse anterior în apel, la

care instanța de apel deja a dat un răspuns detaliat și motivate. Hotărârea instanței de apel

cuprinde fondul apelului, temeiurile de fapt și de drept, precum și motivele adoptării soluției,

ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de procedură penală. Alte probleme de

drept, care ar afecta hotărârea în cauză nu au fost invocate și nici nu se conțin în materialele

dosarului.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinând

admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel, este în

drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

În consecință, se apreciază că nu există temei legal pentru admiterea recursului

ordinar declarat de procuror și, potrivit legii, Colegiul penal conchide asupra

inadmisibilității acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Scutelnic Cătălin, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 07 noiembrie 2017 în cauza penală în privința lui Scripnic Corneliu, ca

fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 21 martie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

7