1ra-108/2018 — art. 191 alin. 4 CP

1ra-108/2018 — art. 191 alin. 4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul 1ra-108/2018

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

20 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte - Constantin Alerguș,

Judecătorii – Iurie Diaconu, Anatolie Țurcan, Liliana Catan, Ion Guzun,

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău Devder Djulieta, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 septembrie

2017, în cauza penală în privința lui

Sîmboteanu Victoria XXXXX,

născută la XXXXXX, originară din s. XXXXX, r-nul XXXXX,

domiciliată mun. XXXXXXX, str. XXXXXX, ap. XX.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

instanță);

februarie 2016 – până la 13 septembrie 2017 (instanța de apel);

noiembrie 2017- până la 20 februarie 2018 (instanța de recurs

ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

2015, Sîmboteanu Victoria a fost achitată de sub învinuirea de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (4) Cod penal, din motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii incriminate.

faptul că, în perioada 01 noiembrie 2007 – 01 aprilie 2008, activând în calitate de

farmacist a Secției medicină generală a Penitenciarului nr. 16 - Pruncul, amplasat

în mun. Chișinău, com. Pruncul, urmărind scopul însușirii bunurilor altei

persoane, fiindu-i încredințate în administrarea sa medicamente primite ca ajutor

umanitar pentru Penitenciarul nr. 16 – Pruncul, în sumă totală de 120 783,79 lei, a

delapidat o parte din medicamentele indicate, în sumă de 91693,96 lei, cauzând

Penitenciarului nr. 16 – Pruncul, o daună materială în proporții mari.

3.Nefiind deacord cu sentința cu apel a contestat-o acuzatorul de stat,

solicitând casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri de

1

condamnare în baza art. 191 alin. (4) Cod penal, la 9 ani închisoare, cu executarea

în penitenciar de tip semiînchis pentru femei.

Admiterea acțiunii civile și încasarea din contul inculpatei în beneficiul părții

vătămate prejudiciului material, în sumă de 91 693,96 lei.

În argumentarea apelului declarat procurorul a invocat, că prin probele

prezentate de acuzare pe deplin a fost demonstrată vinovăția inculpatei.

Instanța urma să aprecieze critic declarațiile inculpatei deoarece acestea sunt

contradictorii și nu corespund situației de fapt și de drept constatate în cadrul

urmăririi penale și cercetării judecătorești.

În speță s-a constatat că Sîmboteanu V. cunoștea despre inventarierea ce

urma a fi efectuată în farmacia Penitenciarului nr. 16 - Pruncul, fiind citată pentru

a fi prezentă la această acțiune, dar nu s-a prezentat cu rea-voință.

Rezultatele inventarierii i-au fost comunicate de către administrația DIP, fapt

confirmat prin explicația lui Sîmboteanu V. anexată la materialele cauzei penale,

unde ultima, în detaliu își motivează poziția sa cu privire la controlul efectuat.

Lui Sîmboteanu V. urmează a fi stabilită o pedeapsă privativă de libertate,

deoarece prin oricare altă pedeapsă nu va fi realizat scopul legii penale.

În urma săvârșirii infracțiunii, părții vătămate, i-a fost cauzat un prejudiciu

material în proporții mari, care urmează a fi recuperat din contul inculpatei.

apelul declarat a fost respins, ca nefondat.

În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că probele

prezentate de acuzare, nu pot fi puse la baza unei sentințe de condamnare, or din

conținutul lor nu rezultă vinovăția lui Sîmboteanu V. în săvârșirea infracțiunii de

delapidare, deoarece procurorul nu a specificat motivul și metoda săvârșirii

infracțiunii imputate, nefiind elucidate în învinuire, denumirea și cantitatea

medicamentelor, costul acestora, precum și probele care ar confirma prejudiciul în

sumă de 91696,96 lei.

solicitat casarea acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei, argumentând că

instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor argumentelor invocate în apel, iar

hotărârea contestată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.

noiembrie 2016 recursul declarat a fost admis, casată total decizia contestată și

dispusă rejudecarea cauzei în aceiași instanță în alt complet de judecată.

2

În argumentarea deciziei adoptate instanța de recurs a reținut că instanța de

apel nu a cercetat sub toate aspectele probele prezentate de acuzare întemeindu-și

soluția pe depozițiile inculpatei, fără a înlătura contradicțiile din declarațiile

acesteia.

septembrie 2017 apelul declarat a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că acuzatorul de stat nu a administrat probe,

concrete, suficiente și verosimile ce ar confirma cu certitudine existența

elementelor constitutive a infracțiunii prevăzute de art. 191 alin (4) Cod penal în

acțiunile lui Sîmboteanu V.

La fel, Colegiul a conchis, că în ordonanța de punere sub învinuire și în

rechizitoriu nu este indicat concret data comiterii faptei, mijloacele și modul de

săvârșire a acesteia, nefiind specificat în baza cărui document au fost transmise

medicamentele în gestionarea inculpatei și în baza cărui raport sau act de revizie

s-a depistat delapidarea medicamentelor în suma indicată în rechizitoriu.

În concluzie instanța a reținut că acuzarea nu a prezentat careva probe care

ar demonstra că în perioada 01.11.2007-01.04.2008 inculpatei i-au fost încredințate

în administrația sa careva medicamente primite ca ajutor umanitar de către

Penitenciarul nr. 16 – Pruncul în sumă totală de 120 783,79 lei, de vreme ce în urma

inventarierii au fost depistate neajunsuri în contabilitate și nicidecum în farmacia

Penitenciarului.

Tot aici, instanța a reținut că la inventarierea din 12.07.2008 Sîmboteanu V.

nu a participat, iar în actele cauzei lipsesc careva probe care ar confirma că aceasta

a fost înștiințată despre acțiunea dată.

Colegiul a apreciat critic declarațiile martorului Ixari A., care astfel a încercat

să ducă instanța în eroare, deoarece neregularitățile imputate lui Sîmboteanu V. de

fapt au fost admise în secția de contabilitate, șefa căreia era martorul, fapt

confirmat prin raportul de expertiză judiciară nr. 168 din 05.02.2015.

În concluzie, Colegiul a menționat că depozițiile martorilor Hodenco V. și

Ixari A. nu sunt de natură a răsturna concluzia de achitare a lui Sîmboteanu V., or

acestea demonstrează doar constatarea neajunsurilor de medicamente la evidența

contabilă, însă nu confirmă faptul că acestea au fost sustrase anume de inculpată,

precum și nu confirmă existența unui pretins scop a inculpatei de delapidare a

bunurilor încredințate în gestiune.

de stat care invocând temeiul de drept prevăzut la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de

3

procedură penală, solicită, casarea acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei în

aceiași instanță în alt complet de judecată, argumentând următoarele:

- instanța de apel nu a apreciat la justa valoare declarațiile reprezentantului

părții vătămate Șuiua I. din care rezultă că în urma inventarierii au fost depistate

neajunsuri de medicamente în sumă de 91 693,96 lei;

-vinovăția inculpatei a fost confirmată prin declarațiile martorilor Hodenco V,

Ixari A., Caisîn T., Gaghen L. precum și materialele cauzei;

- instanța de apel a apreciat superficial și selectiv unele probe prezentate de

acuzare, fără a le supune unei aprecieri în ansamblu;

- instanța de apel nu a ținut cont de faptul că doar inculpata a avut acces la

medicamente, dânsa a admis erori la întocmirea dărilor de seamă, și la ținerea

evidenței rulajului acestor medicamente, astfel că erorile admise în această parte

dovedesc intenția inculpatei în a mușamaliza acțiunile sale;

- concluzia instanței de apel precum că acțiunile inculpatei nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii incriminate este neîntemeiată, deoarece

bunurile au fost încredințate în administrarea și gestionarea lui Sîmboteanu V.,

acestea fiind în legătură cu funcția exercitată și puteau fi utilizate doar potrivit

destinației;

- instanța de apel nu a dat nici o apreciere declarațiilor martorilor Gaghen L.

și Ixari A. din care rezultă că careva sustrageri din farmacia Penitenciarului nr. 16

nu au avut loc, ceea ce exclude dispariția medicamentelor în alte circumstanțe

decât cele invocate în rechizitoriu;

- concluzia instanței de apel precum că învinuirea este evazivă, imprecisă și

neclară este neîntemeiată;

- hotărârile de achitare sunt bazate pe declarațiile inculpatei, fără ca acestea să

fie verificate în cumul cu alte probe.

penală, avocatul Balan A. a depus referință privind opinia sa asupra recursului

ordinar declarat de acuzatorul de stat, solicitând respingerea acestuia ca fiind

inadmisibil, invocând că starea de fapt constatată de instanțele de fond este bazată

pe probele examinate în cadrul cercetării judecătorești, probe, care în ansamblul

lor dovedesc lipsa elementelor componente ale infracțiunii incriminate lui

Sîmboteanu V.

invocate, Colegiul penal consideră că acesta urmează a fi respins din următoarele

considerente.

4

Potrivit art. 414 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor

examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală, și oricăror

probe noi prezentate instanței de apel.

Alin. (4) și (5) ale aceleași norme prevăd că, în vederea soluționării apelului,

instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor și se pronunță asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

Conform cerințelor art. 414 Cod de procedură penală, chestiunile de fapt

asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin

apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai imputată s-a

săvârșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări s-a comis,

dacă probele corect au fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate la

dosar în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

Examinând cauza, Colegiul penal consideră că atât prima instanță, cât și

instanța de apel just au stabilit starea de fapt și de drept, pronunțându-se asupra

tuturor motivelor invocate în apel, apreciind fiecare probă din punct de vedere al

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei iar toate probele în ansamblu -

din punct de vedere al coroborării lor, adoptând în așa mod o hotărâre legală și

întemeiată, ținând cont de prevederile art.101 Cod de procedură penală, just

ajungând la concluzia că probele examinate nu dovedesc transmiterea în

administrarea și gestionarea lui Sîmboteanu V. a medicamentelor primite ca ajutor

material pentru Penitenciarul nr. 16 Pruncul.

Astfel, în opinia instanței de recurs instanța de apel, constatînd lipsa

probelor ce ar confirma prezența componenței de infracțiune imputate în acțiunile

inculpatei corect a menținut sentința de achitare a instanței de fond.

Prin urmare, instanțele judecătorești au dat o apreciere corectă actelor

cauzei, precum și declarațiilor inculpatei Sîmboteanu V., care a menționat că la

26 aprilie 2008 a fost dispusă efectuarea inventarierii în farmacie. În prima zi a

inventarierii i-au fost solicitate cheile de la farmacie, care nu i s-au mai restituit.

A doua zi nemotivat șeful Penitenciarului, fără a-i oferi un alt loc de muncă, i-a

interzis accesul în farmacie. După efectuarea inventarierii la 14 mai 2008 i s-a

comunicat că totul este în regulă și poate pleca în concediu, ceea ce a și făcut. La

întoarcerea din concediul de odihnă a depus cerere de demisie, cerere, care a fost

admisă fiind întocmit ordin de eliberare în aceiași zi, adică la 28.10.2008.

Despre neajunsurile depistate a aflat la sfârșitul lunii ianuarie 2009, când a

fost invitată la Penitenciarul nr. 16 Pruncul. Actul de inventariere din 01.04.2008

5

concluziile din 19.01.2009 și încheierea privind cercetarea de serviciu nu i-au fost

aduse la cunoștință. A mai specificat că existau bonuri cu medicamente care nu au

trecut prin farmacie. Evidența cantitativă o ducea pentru sine într-un registru

special în care era indicată cantitatea și prețul la fiecare medicament. În farmacie

se dețineau toate registrele conform prevederilor legale, în contabilitate personal

prezenta bonurile primite de la Departament, unde erau indicate prețurile și

cantitatea la fiecare medicament. A semnat pentru toate medicamentele parvenite

în farmacie despre altele nu cunoaște nimic. Contabila Caisîn a impus-o să

introducă în darea de seamă medicamentele pe care le primeau Gardin și

Marandici, însă medicamentele date nu le-a introdus în darea de seamă. Cele

relatate de Sîmboteanu V. se confirmă și prin actul de control tematic al activității

economico-financiare a Penitenciarului nr. 16 Pruncul și prin raportul de expertiză

judiciară nr. 168 din 05.02.2008. Astfel, potrivit actului de control s-a stabilit că la

01.04.2008 în evidența contabilă erau înregistrate medicamente, care nu au fost

depistate la inventariere, iar din raportul de expertiză menționat rezultă, că este

imposibil de a fi stabilit neajunsul de medicamente intrate ca ajutor umanitar în

farmacia Penitenciarului nr. 16, din motiv că datele contabile din dările de seamă

a evidenței sintetice nu corespund cu datele cantitativ–valorice precum și din lipsa

documentelor de predare-primire a medicamentelor.

Tot aici instanța de recurs reține, că sunt juste și întemeiate concluziile

instanței de apel, referitor la faptul că de către acuzatorul de stat nu au fost

prezentate probe ce ar confirma că Sîmboteanu V. ar fi avut responsabilitatea

materială de păstrare a medicamentelor, or temei pentru răspunderea materială în

conformitate cu prevederile art. 339 alin. (1) din Codul muncii, servește contractul

de răspundere materială deplină, care se încheie între angajator și salariatul ce

deține o funcție sau exercită lucrări legate nemijlocit de păstrarea prelucrarea,

vânzarea, transportarea sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce i-au fost

transmise.

De rând cu cele menționate instanța de recurs atestă că, delapidarea, constă în

însușirea, folosirea sau transmiterea de către făptuitor, în interesul său sau pentru

altul, de bani, valori sau alte bunuri încredințate pentru a le gestiona sau a le

administra.

La acest capitol Colegiul lărgit reține, că acuzarea nu a prezentat nici o probă

(act de transmitere- primire etc.), care ar confirma că neajunsul de medicamente la

care se face referire în rechizitoriu au fost primite în gestiune de către farmacista

Sîmboteanu V.

6

Concomitent Colegiul reține, că răspunderea materială a salariatului survine

doar atunci când cu certitudine s-a dovedit că cauzarea prejudiciului se datorează

acțiunilor sau inacțiunilor salariatului.

Sub acest aspect se mai menționează, că în baza actului de inventariere din

08 aprilie 2008 (f.d.33-36, vol. II) s-a stabilit doar prezența de facto a

medicamentelor în farmacie, nefiind posibilă verificarea circulației acestora din

cauza lipsei registrelor de evidență a recepționării și livrării medicamentelor în

farmacie, iar din raportul de expertiză nr. 168 din 27.07.2011 (f.d.206-212, vol. II)

rezultă că în contabilitatea Penitenciarului nr. 16 la evidența contabilă a farmaciei

au fost admise mai multe nereguli, fapt care a dus la imposibilitatea stabilirii

neajunsului de medicamente intrat ca ajutor umanitar în farmacia penitenciarului.

Acestea fiind menționate Colegiul penal conchide că sunt juste concluziile

instanțelor de fond referitor la faptul că acuzarea nu a prezentat probe

concludente, pertinente și mai cu seamă utile, ce ar confirma valoarea pagubei

pricinuite Penitenciarului nr. 16 în urma neajunsului de medicamente în farmacie.

Totodată, în rechizitoriu nu este specificat denumirea, cantitatea și costul

medicamentelor care i-ar fi fost încredințate lui Sîmboteanu V. și probe care ar

confirma lipsa anume acestor medicamente.

În continuare Colegiul lărgit relevă, că sunt neîntemeiate alegațiile

recurentului referitor la faptul că instanța de apel nu a apreciat la justa valoare

declarațiile reprezentantului părții vătămate Șuiua I., martorilor Hodenco V, Ixari

A., Caisîn T. și Gaghen L. or din conținutul deciziei recurate rezultă contrariul, iar

instanța a făcut o analiză amplă a declarațiilor persoanelor nominalizate

argumentându-și clar concluziile la acest capitol, motivând detaliat, de ce s-au

respins probele prezentate de partea acuzării. Prin urmare, toate probele

administrate au primit o apreciere la justa lor valoare, iar concluziile făcute de

instanța de apel rezultă din circumstanțele de fapt stabilite în cauză.

Colegiul menționează că, critica referitor la procedura de apreciere a

probelor ține de starea de fapt a cauzei, care este de competența instanțelor de fond

și apel. La etapa recursului ordinar instanța de recurs nu efectuează un control

asupra fondului cauzei, ci verifică aplicarea corectă a normelor de drept material

și de procedură față de faptele constatate de instanța de fond ori, după caz, de

instanța de apel, care se efectuează numai în limita temeiurilor formulate în recurs

și numai în acest aspect este competentă a se pronunța.

Mai mult, reaprecierea probelor, în modul propus de către recurent în recurs,

nu se încadrează în prevederile art. 427 Cod de procedură penală, iar dezacordul

7

unei părți în acest sens nu echivalează cu o eroare ce ar fi temei de casare a unei

hotărâri de condamnare sau achitare, astfel constatându-se lipsa temeiului de

casare prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Prin urmare, Colegiul constată ca întemeiate concluziile instanței de fond și

de apel referitor la achitarea inculpatei, concluzii care, după cum s-a menționat

mai sus, detaliat sunt desfășurate și argumentate în hotărârile contestate și se

bazează pe aprecierea obiectivă și sub toate aspectele a probelor administrate în

cauză.

Colegiul penal menționează că, potrivit art.101 alin.(2)-(3) Cod de procedură

penală, judecătorul apreciază probele conform propriei convingeri, formate în urma

examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele și în mod obiectiv, călăuzindu-se de

lege. Nici o probă prezentată de părți nu are o valoare dinainte stabilită pentru

instanța de judecată.

De aici rezultă că, înfăptuirea justiției penale, cere ca judecătorul la adoptarea

soluției să nu se bazeze, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită în bază de

probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta (le)

supuse judecății). Numai așa se formează convingerea care rezultă din dovezile

administrate în cauză.

Atât prima instanță, cât și cea de apel, pronunțându-se asupra tuturor

motivelor invocate în apelul declarat, corect au constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept privind acuzarea înaintată lui Sîmboteanu V. și întemeiat au

concluzionat asupra achitării acestea de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii

prevăzute de art. 191alin. (4) Cod penal, pe motiv că procurorul nu a adus probe

verosimile în confirmarea învinuirii și nu a prezentat probe noi ce ar confirma că

acțiunile acesteia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii incriminate.

În concluzie, Colegiul constată că, autorul recursului nu aduce careva

argumente, care ar combate concluzia instanțelor de fond, dimpotrivă argumentele

invocate de procuror în cererea de recurs ordinar le repetă întocmai pe cele expuse

anterior în apel, la care instanța de apel deja a dat un răspuns detaliat și motivat, iar

hotărârea adoptată cuprinde fondul apelului, temeiurile de fapt și de drept, precum

și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile art.417 Cod de

procedură penală. Alte probleme de drept, care ar afecta hotărârea în cauză nu au

fost invocate și nici nu se conțin în materialele dosarului.

Astfel, Colegiul conchide că instanțele de judecată corect au reținut în acest

sens prevederile art.8 și 389 Cod de procedură penală, în aspectul că o hotărâre de

condamnare se adoptă numai în condiția în care vinovăția inculpatului în

8

săvârșirea infracțiunii a fost confirmată printr-un ansamblu de probe cercetate de

instanța de judecată. O sentință de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri.

Colegiul reține că ambele instanțe de judecată au ținut seama de aceste prevederi

legale, precum și de principiul că toate îndoielile apărute și care nu pot fi

înlăturate, se tratează în favoarea inculpatului și au adoptat soluții întemeiate.

În consecință, se apreciază că nu există temei legal pentru admiterea

recursului ordinar declarat de procuror, fapt ce impune incontestabil concluzia de

respingere a acestuia ca inadmisibil cu menținerea hotărîrii contestate.

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău Devder Djulieta, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 13 septembrie 2017, în cauza

penală în privința lui Sîmboteanu Victoria, cu menținerea hotărârii contestate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 16 martie 2018.

Președinte Constantin Alerguș

Judecătorii Iurie Diaconu

Anatolie Țurcan

Liliana Catan

Ion Guzun

9