1ra-76/2018 — art. 217-1 alin. 3 lit. f CP

1ra-76/2018 — art. 217-1 alin. 3 lit. f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-76/2018

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

20 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Nadejda Toma,

Anatolie Țurcan,

judecând, fără participarea părților, recursul ordinar declarat de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Scutelnic Cătălin,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 06 iunie 2017, în cauza penală în privința lui

Doloton Gheorghe XXXXX, născut la

XXXXX, originar din mun. XXXXX,

domiciliat în mun. XXXXX, or. XXXXX, str.

XXXXX, XXXXX.

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 18.03.2015-27.10.2016;

instanța de apel: 06.12.2017-06.06.2017;

instanța de recurs: 08.11.2017-20.02.2018,

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

2016, Doloton Gh. a fost condamnat în baza art. 2171 alin. (3) lit. f) Cod penal, la 3

ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții și exercita activități de administrare și gestionare a

substanțelor a căror circulație este interzisă sau limitată, pe un termen de 3 ani.

circumstanțe nestabilite de către organul de urmărire penală, a dobândit

substanța narcotică marijuana (uscată) 22,93 gr., care constituie proporții mari, și

neavând autorizația corespunzătoare, a păstrat și transportat substanța

respectivă, în scop de înstrăinare lui Gazea V. până la 09.09.2014, când a fost

depistată și ridicată de către colaboratorii de poliție în cadrul percheziției

corporale, efectuate în biroul nr. 23 din incinta IP Botanica, mun. Chișinău.

1

Potrivit HG privind aprobarea Listei substanțelor stupefiante, psihotrope și a

plantelor care conțin astfel de substanțe depistate în trafic ilicit, precum și cantitățile

acestora nr. 79 din 23.01.2006, substanța narcotică marijuană, uscată, de la 2,0 gr -

500 gr., constituie proporții mari.

numele inculpatului, care au solicitat:

avocatul Eremei S., casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

hotărâri de achitare.

În motivarea apelului declarat, autorul acestuia a indicat următoarele

argumente:

- inculpatul atât în cadrul urmăririi penale, cât și la cercetarea

judecătorească, vina de săvârșirea infracțiunii imputate nu a recunoscut-o;

- în speță nu este clar din care considerente de către colaboratorii de poliție

nu a fost efectuată percheziția corporală la momentul stopării automobilului

condus de inculpat, dacă se cunoșteau cu certitudine faptul că Doloton Gh.

deține asupra sa substanțe narcotice pentru a fi înstrăinate lui Gazea V. și de ce

percheziția corporală a fost efectuată la orele 2000-2030, adică peste câteva ore

după ce inculpatul și pasagerul acestuia au fost conduși la IP Botanica;

- nu s-a constatat dacă după stopare de către colaboratorii de poliție și în

timpul deplasării de la „Porțile orașului” spre IP Botanica, în automobilul

inculpatului s-a aflat sau nu vre-un colaborator al poliției;

- inculpatul nu a cunoscut că deține în automobil pachețelul cu substanță

narcotică;

- percheziția corporală a fost efectuată la orele 2000, astfel, reiese că

inculpatul a deținut pachețelul timp de patru ore asupra sa, fiind în același

automobil cu persoana căreia urma să le înstrăineze și dacă nu au fost transmise

în această perioadă de timp, care era locul unde urma a fi transmisă,

circumstanță care se prezintă a fi dubioasă;

- în cadrul urmăririi penale au fost date declarații de către martorii Zatîc

Ig., Seminițchi I., Oală Al-dru și de Gazea V., acestea fiind contradictorii și

dubioase;

- sentința se bazează pe declarațiile colaboratorilor poliției care au

participat nemijlocit la efectuarea urmăririi penale, fiind persoane cointeresate,

fapt care contravine prevederilor art. 90 alin. (3) pct. 4) Cod de procedură penală;

avocatul Ciofu I., a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei hotărâri de achitare.

În motivarea apelului declarat, autorul acestuia a indicat următoarele

argumente:

- expunerea evazivă asupra faptei reținute prin rechizitoriu echivalează cu

lipsa informației despre fapta incriminată, iar pe cale de consecință, cu

neinformarea inculpatului cu privire la învinuirea înaintată;

2

- rechizitoriul prin care a fost sesizată instanța de judecată, în conținutul

cărui partea descriptivă nu corespunde cu partea dispozitivă;

- instanța de fond eronat a dat apreciere probelor acumulate atât în cadrul

urmăririi penale, cât și celor acumulate în cadrul anchetei judiciare;

- de către instanța de judecată nu au fost luate în considerație divergențele

în declarațiile făcute de către martorul Gazea V., în cadrul urmăririi penale, cât și

celor acumulate în cadrul anchetei judiciare;

- organul de urmărire penală nu au întreprins nici o măsură de investigație

pentru stabilirea provenienței drogurilor, care ar fi fost procurate din or. Sîngera,

mun. Chișinău;

- instanța de fond a ignorat obiecțiile apărării invocate în susținerile

verbale și vădit a luat poziția acuzatorului de stat;

- instanța de fond, eronat a dat apreciere circumstanțelor și tuturor

probelor acumulate în cadrul cauzei penale, ținând cont că inculpatul este

invalid de gradul-II, are un copil minor la întreținere, este fără antecedente

penale, inechitabil a emis o sentință de condamnare cu privațiune de libertate

reală, punând în pericol întreținerea familiei și educația copilului minor.

au fost admise apelurile declarate, casată parțial sentința în partea stabilirii și

individualizării pedepsei, fiind pronunțată o nouă hotărâre, prin care Doloton

Gh. a fost condamnat în baza art. 2171 alin. (3) lit. f) Cod penal, la 3 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și exercita activități de

administrare și gestionare a substanțelor a căror circulație este interzisă sau

limitată, pe un termen de 3 ani, iar în temeiul art. 90 Cod penal, executarea

pedepsei stabilite a fost suspendată condițional pe o perioadă de probațiune de 2

ani. În rest dispozițiile sentinței a u fost menținute.

corect a stabilit circumstanțele de fapt și de drept și just a concluzionat că

inculpatul este vinovat de comiterea infracțiunii de păstrare și transportare a

substanței narcotice în proporții mari, în scop de înstrăinare (art. 2171 alin. (3) lit. f)

Cod penal), or, împrejurările ce dovedesc în afara oricăror dubii culpabilitatea lui

Doloton Gh. au fost elucidate și constatate din totalitatea de probe acumulate la

dosarul respectiv, fiind corect apreciate, cu respectarea prevederilor art. 101 Cod

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludentei, utilității și

veridicității, iar toate probele în ansamblu - din punct de vedere al coroborării lor.

Prin justificarea probelor cercetate, instanța de apel a considerat dovedită

cu certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate.

Inculpatul, fiind audiat în cadrul ședinței de judecată în instanța de apel, a

susținut declarațiile date anterior în instanța de fond, însă, ulterior, a declarat că,

își recunoaște integral vinovăția, se căiește de cele comise și solicită să-i fie

3

aplicată o pedeapsă non privativă de libertate, deoarece are vârstă înaintată și

este invalid de gradul - II (f.d. 40, vol.II).

Pentru a evita repetări inutile, instanța de apel a însușit argumentele

expuse de către instanța de fond și motivele din sentință, fapt ce vine în

corespundere cu jurisprudența CtEDO, care în pct. 37 a hotărârii sale în cauza

Albert vs. România din 16.02.2010, a statuat că art. 6§1 din Convenție, deși

obligația instanței să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca

impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs. Olanda,

19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea proces echitabil necesită ca o instanță

internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin alt

mod, să fie examinat chestiunile esențiale supusă atenției sale.

5.1. Analizând în continuare circumstanțele speței și personalitatea

inculpatului, instanța de apel a ajuns la concluzia că apelurile declarate urmează

a fi admise în partea stabilirii și individualizării pedepsei, urmând ca acestuia să-i

fie aplicată o pedeapsă mai blândă, non-privativă de libertate.

În acest context, instanța de apel a considerat că, pedeapsa aplicată sub

formă de închisoarea, de către instanța de fond este inechitabilă și

neproporțională.

Astfel, ținând cont de prevederile art. 6, 7, 16, 61, 75-79 Cod penal, de

principiului legalității, egalității, umanismului, proporționalității, principiul

individualizării răspunderii penale și pedepsei penale, de gravitatea infracțiunii săvârșite,

de personalitatea inculpatului, care se caracterizează pozitiv, de vârsta acestuia, de starea

de sănătate, de prezența unei persoane la întreținere, de lipsa antecedentelor penale, la

evidența medicului narcolog și psihiatru nu se află, și-a recunoscut vina, s-a căit de cele

comise; circumstanțe agravante nefiind stabilite, instanța de apel a considerat necesar

de a aplica în privința lui Doloton Gh. prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal.

Instanța de apel a considerat că, o pedeapsă non privativă de libertate este

echitabilă la caz, care va atinge scopul legii penale de restabilire a echității

sociale, corectare a condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane, or, inculpatului

urmează a-i fi acordată șansa de a-și corija conduita și a demonstra că cele comise

constituie un incident în biografia acestuia.

care invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de

procedură penală, solicită casarea acesteia și menținerea în vigoare a sentinței.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă următoarele

argumente:

- instanța de apel, la numirea pedepsei inculpatului nu a ținut cont de

legea materială cât și de legislația procesual-penală în vigoare și fără a constata

situația de fapt și de drept, a aplicat pedeapsa individualizată contrar

prevederilor legale;

4

- instanța de apel în mod eronat a interpretat și aplicat pe caz prevederile

art. 75 Cod penal la alegerea și aplicarea pedepsei numite inculpatului, nu a ținut

cont de circumstanțele prezentei cauze penale, consecințele survenite și

comportamentul acestuia pe parcursul procesului penal;

- instanța de apel a constatat în mod eronat oportunitatea aplicării pe caz a

unei pedepse prea blânde cu suspendare, pedeapsă care nu va asigura atingerea

scopurilor prevăzute de art. 61 Cod penal;

- instanța de apel a acționat în derogare de la prevederile art. 409 alin. (2)

Cod de procedură penală;

- instanța nu a ținut cont de faptul că, infracțiunea comisă de inculpat face

parte din categoria celor grave, iar la numirea categoriei pedepsei acest fapt

urma a fi apreciat prin prisma art. 75 Cod penal;

- prin soluția dispusă de instanța de apel nu a fost atins scopul pedepsei

prevăzute de legiuitor în art. 2171 alin.(3) lit. f) Cod penal, astfel, inculpatul prin

acțiunile sale ilegale a atentat asupra sănătății publice și conviețuirii sociale;

- impactul pedepsei asupra societăți și persoanelor care sânt predispuse

spre comiterea infracțiunilor analogice, or, după câte este cunoscut unul din

scopurile pedepsei penale prevăzute de art. 61 Cod penal, este de a fi

preîntâmpinate săvârșirea de noi infracțiuni;

- prin aplicarea pedepsei minime prevăzute de norma penală, în acest caz

nu se v-a restabili echitatea socială, corectarea inculpatului, prevenirea din partea

acestuia, precum și altor persoane de noi infracțiuni și nu v-a constitui o garanție

și o asigurare bună a funcționării întregului sistem de securitate a țării, iar

drepturile și libertățile consfințite în Constituția RM și alte legi ale RM nu vor li

apărate;

- instanța de apel fără a constata careva circumstanțe atenuante a diminuat

pedeapsa numită inculpatului la minimul sancțiunii normei penale de care a fost

învinuit, iar acest fapt contravine principilor prevăzute în dispoziția art. 75 Cod

penal;

- circumstanțele atenuante, odată constate în cauză și puse la baza stabilirii

pedepsei principale, nu mai pot fi invocate ca motivare de aplicare a prevederilor

art. 90 Cod penal;

- instanța de apel nu a judecat fondul cauzei în latura pedepsei penale în

conformitate cu rigorile legale și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă

individualizată contrar prevederilor legale.

6.1. Pe cauză nu au fost depuse referințe.

penal lărgit al Curții Supreme de Justiție concluzionează că acesta urmează a fi

admis, din următoarele considerente:

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală,

judecând recursul, instanța de recurs este în drept de al admite, cu casarea

5

parțială sau totală a hotărârii atacate, și menținerea hotărârii primei instanțe,

când apelul a fost greșit admis.

În recursul declarat, procurorul invocă temeiul stipulat de pct. 10) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală și anume, că hotărârile instanței de apel pot fi

supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și

apel în cazul aplicării pedepselor individualizate contrar prevederilor legale.

Din conținutul recursului declarat, rezultă că autorul își exprimă dezacordul

aplicării suspendării condiționate a executării pedepsei stabilite inculpatului

pentru infracțiunea săvârșită, iar instanța de apel eronat a adoptat o hotărâre de

aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal în privința ultimului, ce reprezintă o

soluție de pedeapsă prea blândă, inechitabilă și disproporțională în raport cu

gradul prejudiciabil al infracțiunilor comise și a scopului pedepsei penale.

Analizând hotărârea judecătorească atacată sub aspectul menționat, în

raport cu circumstanțele cauzei, în prezenta speță, Colegiul penal consideră că,

soluția instanței de apel în latura stabilirii modului de executare a pedepsei este

neîntemeiată, la adoptarea căreia nu s-a ținut cont în deplină măsură de norma

art. 75 Cod penal, ce prevede că persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea

Specială a prezentului Cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții

Generale a Codului penal.

În continuarea concluziilor sale, instanța de recurs relevă că, prin criterii

generale de individualizare a pedepsei se înțeleg cerințele stabilite de lege, de

care sânt obligate să se conducă instanțele de judecată la aplicarea fiecărei

pedepse, pentru fiecare persoană vinovată în parte. Instanțelor de judecată, legea

penală le acordă o posibilitate largă de aplicare în practică a principiului

individualizării pedepsei penale, luând în considerație caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, persoana celui vinovat, circumstanțele ce

atenuează sau agravează răspunderea, ținând cont de influența pedepsei aplicate

asupra corectării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia.

Totodată, Colegiul menționează că persoanei declarate vinovate trebuie să i

se aplice o pedeapsă, echitabilă, adică în limitele sancțiunii legii în baza căreia

persoana a fost condamnată, iar după caz, instanța este în drept de a aplica și

prevederile Părții Generale a Codului penal, inclusiv și ale art. 90 Cod penal, în

cazul în care nu sunt careva impedimente.

Conform art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere

statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se aplică

persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

acestuia, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea

condamnaților, cât și din partea altor persoane.

6

În cauză deferită, Colegiul reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea

prevăzută de art. 2171 alin. (3) lit. f) Cod penal, sancțiunea căreia prevede

pedeapsa cu închisoare cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani și

care potrivit art. 16 alin. (4) Cod penal se clasifică ca infracțiune gravă.

Din conținutul sentinței, la capitolul stabilirii pedepsei inculpatului, s-a

ținut cont de gravitatea infracțiunii comise, de existența circumstanțelor atenuante:

starea sănătății - este invalid de gradul II, existența unui copil minor la întreținere;

personalitatea: anterior judecat; de lipsa circumstanțelor agravante, din care

considerente prima instanță a ajuns la concluzia de a-i numi lui Doloton Gh.

pedeapsă cu executare reală, pe un termen de 3 ani închisoare, cu executare în

penitenciar de tip semiînchis și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și

exercita activități de administrare și gestionare a substanțelor a căror circulație

este interzisă sau limitată, pe un termen de 3 ani.

Însă, instanța de apel a apreciat, că prima instanță greșit a concluzionat

asupra modalității de executare a pedepsei penale de către inculpat sub formă de

închisoare, fără a ține cont de scopul și criteriile de individualizare a pedepsei,

prevăzute de art. 6, 7, 16, 61, 75-79, 90 Cod penal, precum și de circumstanțele

reale ale cauzei, și personalitatea celui vinovat. În cele din urmă, instanța de apel

a considerat, că în privința inculpatului poate fi atins scopul legii penale,

aplicând prevederile art. 90 Cod penal, învederând lipsa circumstanțelor agravante,

personalitatea ultimului, care este invalid de gradul II, are un copil minor la întreținere,

are vârsta de 65 ani, a conștientizat și s-a căit de cele comise.

Astfel, instanța de apel a conchis că, o pedeapsă non privativă de libertate este

echitabilă la caz, care va atinge scopul legii penale de restabilire a echității sociale,

corectare a condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea condamnaților, cât și a altor persoane, or, inculpatului urmează a-i fi acordată

șansa de a-și corija conduita și a demonstra că cele comise constituie un incident în

biografia acestuia.

Așadar, instanța de recurs notează că, aplicarea prevederilor art. 90 Cod

penal, adică suspendarea condiționată a executării pedepsei nu reprezintă o

categorie aparte de pedeapsă, ci o măsură oferită condamnaților prin lege de a

demonstra că infracțiunea comisă de ei este un incident în viața acestora.

În același rând, Colegiul remarcă că, în textul art. 90 alin. (1) Cod penal,

lexemul „poate”, oferă posibilitatea și nu obligația instanței de judecată de a

aplica prevederile acestei norme.

Îndeplinirea condițiilor de lege, poate fi aplicată sau exclusă la orice etapă

a procesului penal, pentru înlăturarea erorii admise la etapa anterioară.

În cadrul instituției suspendării condiționate a executării pedepsei instanța

după ce realizează individualizarea pedepsei prin determinarea concretă a

7

acesteia în baza criteriilor generale de individualizare, completează acest rezultat

printr-un act de individualizare a executării pedepsei.

Suspendarea condiționată este o măsură de individualizare a executării

pedepsei numită de către instanțele de judecată prin hotărâre de condamnare de

a suspenda pe o perioadă anumită executarea pedepsei aplicate, dacă sunt

îndeplinite anumite condiții.

Condițiile privind acordarea suspendării condiționate a executării

pedepsei prevăzute de art. 90 Cod penal se referă la: pedeapsa aplicată și natura

infracțiunii; circumstanțele cauzei și persoana infractorului; aprecierea instanței

că scopul poate fi atins și fără executarea acesteia.

La rândul său, Colegiul penal lărgit, constată că la individualizarea pedepsei

penale stabilite inculpatului în prezenta speță, instanța de apel a pus accentul

mai mult pe personalitatea persoanei vinovate, fără a învedera și alte criterii de

individualizare a pedepsei penale, cum ar fi gravitatea infracțiunii săvârșite în

ansamblu și influența pedepsei asupra corectării și reeducării vinovatului. Astfel,

instanța de recurs consideră, că instanța de apel neîntemeiat a conchis că

împrejurările prezentei cauze penale, îndeosebi cele reținute de către această

instanță, ce vizează personalitatea inculpatului, sunt suficiente pentru a aplica

prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal. Prin urmare, Colegiul notează, că la

individualizarea pedepsei, prima instanță justificat a ținut cont și de faptul că

inculpatul a săvârșit o infracțiune gravă, fiind comisă prin varianta agravată a

acesteia.

Astfel, în viziunea instanței de recurs, fapta comisă de inculpat, prezintă un

pericol sporit pentru societate, care atentează la securitatea relațiilor sociale cu

privire la circulația legală a substanțelor narcotice.

Referitor la gravitatea faptei comise se impune de a menționa că circulația

ilegală a substanțelor narcotice constituie un fenomen de sporire a nivelului

criminalității și descompunere a bazelor morale ale societății, reprezentând una

din cele mai importante probleme sociale, cu atât mai mult că acesta reprezintă

tendințe ascendente. Respectiv, în asemenea situații pentru a fi atins scopul legii

penale, urmează a se interveni mai prompt, cu aplicarea unei pedepse reale cu

executare, pentru ca inculpatul, precum și alte persoane să-și facă concluziile de

rigoare, pentru a nu fi admise pe viitor săvârșirea unor astfel de fapte

prejudiciabile, calificate ca infracțiuni.

Acestea fiind constatate, Colegiul penal lărgit conchide că infracțiunea

comisă de către inculpatul Doloton Gh. constituie un grad sporit de gravitate,

care nu poate fi neglijat la stabilirea modului de executare a pedepsei, fiind

absolut necesară izolarea acestuia de societate.

Faptul, că la caz sunt reținute și împrejurări referitoare la personalitatea

inculpatului, menționate mai sus, ce-i atenuează răspunderea penală, sunt în

măsură de a justifica aplicarea unei pedepse cu reducerea termenului, stabilindu-

8

i-se, una minimă de limită a sancțiunii prevăzute de legea penală, imputată

ultimului.

Având în vedere toate împrejurările cauzei, instanța de recurs consideră, că

pedeapsa de 3 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis și cu

privarea de dreptul de a ocupa funcții și exercita activități de administrare și

gestionare a substanțelor a căror circulație este interzisă sau limitată, pe un

termen de 3 ani stabilită în sarcina inculpatului și modalitatea de executare a

acesteia, a fost individualizată corect de către prima instanță și în așa fel încât

acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a

săvârșirii unor fapte similare, iar aplicarea unei pedepse mai blânde, poate

încuraja pe viitor săvârșirea altor infracțiuni.

În concluzie, Colegiul statuează că pedeapsa stabilită de către instanța de

apel cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, suspendând condiționat

executarea pedepsei nu este echitabilă, întru-cât nu este capabilă de a contribui la

realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât

de către condamnat, precum și de alte persoane. Practica judiciară demonstrează

că o pedeapsă prea aspră generează apariția unor sentimente de nedreptate,

jignire, înrăire și de neîncredere în lege, fapt ce poate duce la consecințe contrare

scopului urmărit. De asemenea, o pedeapsă prea blândă generează dispreț față

de ea și nu este suficientă nici pentru corectarea infractorului și nici pentru

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În consecință, Colegiul penal lărgit statuează, că pedeapsa individualizată

de prima instanță, răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului

prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane.

Instanța de recurs, în temeiul celor enunțate mai sus, consideră că prima

instanță a realizat o individualizare corectă a pedepsei, în corespundere cu

prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, fiind motivată și aplicată în limitele

prevăzute de lege, hotărârea dată fiind legală și întemeiată.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit constată, că instanța de apel greșit a

admis apelul părții apărării și prin pronunțarea unei noi hotărâri prin care a

aplicat prevederile art. 90 Cod penal, față de vinovatul Doloton Gh., a comis o

eroare de drept prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală,

adică pedeapsa stabilită a fost individualizată contrar prevederilor legale.

În astfel de condiții, Colegiul conchide că, temeiul la care se referă

recurentul, este aplicabil din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, fapt

ce determină de a admite recursul, casând decizia instanței de apel, cu

menținerea sentinței primei instanțe, în cauza penală în privința lui Doloton Gh.

9

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul

Curții de Apel Chișinău, Scutelnic Cătălin, casează total decizia Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 06 iunie 2017, cu menținerea sentinței Judecătoriei

Botanica, mun. Chișinău din 27 octombrie 2016, în cauza penală în privința lui

Doloton Gheorghe XXXXX.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 16 martie 2018.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

Anatolie Țurcan

10