1ra-293/2018 — art. 187 alin. 1, 187 alin. 2 lit. e, f CP

1ra-293/2018 — art. 187 alin. 1, 187 alin. 2 lit. e, f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 1ra-293/2018

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

07 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Cătălin Scutelnic, împotriva deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel

Chișinău din 05 septembrie 2017, în privința inculpatului

Plaiu Cristian Xxxxxxx, născut la

xx xxxxxxx xxxx, originar și locuitor al mun. Xxxxxxxx, bd.

Xxxxxx xxx Xxxxxx xx ap.xxx, cetățean al R. Moldova, fără

antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 26.01.2017 – 31.03.2017,

instanța de apel: 17.05.2017 – 05.09.2017,

instanța de recurs: 05.01.2018 – 07.02.2018.

Asupra recursului menționat, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

examinată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală, procesul

penal în baza art. 187 alin. (1) Cod penal, în privința lui Plaiu Cristian a fost încetat,

în legătură cu împăcarea părților.

Plaiu Cristian a fost condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal la

4 ani închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pentru o perioadă de probațiune de 4 ani.

1

Plaiu Cristian, aflându-se în mun. Chișinău, bd. Traian 23/1, intenționat și conștient

de caracterul ilegal al acțiunilor sale, prevăzând urmările și admițând în mod

conștient survenirea lor, urmărind scopul sustragerii deschise a bunurilor altei

persoane, în mod deschis a sustras de la Iarmanova I., din mână, un portmoneu la preț

de 200 lei, în care se aflau mijloace bănești în sumă de 700 lei, cauzând părții

vătămate o daună materială considerabilă, în sumă totală de 900 lei.

Tot el, la 12 ianuarie 2017, orele 12.55, aflându-se în mun. Chișinău, str.

Independenței 10/1, intenționat și conștient de caracterul ilegal al acțiunilor sale,

prevăzând urmările și admițând în mod conștient survenirea lor, urmărind scopul

sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, în mod deschis, aplicând violența

nepericuloasă pentru viața și sănătatea persoanei, a sustras de la Țîbemea D. un

telefon mobil de model „Samsung Galaxy S7 EDGE”, cu IMEI 1: 000002848812016

și IMEI 2: 78404150003000 și cartela SIM: 060299471, în valoare de 19.200 lei,

cauzând părții vătămate o daună materială considerabilă.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut în totalitate vina și faptele indicate

în rechizitoriu, solicitând examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală, prezentând și o cerere privind încetarea procesului penal în baza art.

187 alin. (1) Cod penal, în legătură cu împăcarea părților.

La fel, și partea vătămată Iarmanova I. a depus un demers prin care a solicitat

încetarea procesului penal, deoarece s-a împăcat cu inculpatul.

Dat fiind că probele administrate, i-au confirmat integral vinovăția, instanța a

încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 187 alin. (1) Cod penal, ca sustragerea

deschisă a bunurilor altei persoane și în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, ca

sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase

pentru viața și sănătatea persoanei, cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Totodată, instanța a conchis asupra temeiniciei încetării procesului penal în

baza art. 187 alin. (1) Cod penal, acordul de împăcare fiind în corespundere cu

prevederile art. 109 Cod penal.

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanța a ținut cont de prevederile art. 7,

16, 61, 75-77, 90 Cod penal, art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, că s-au

stabilit circumstanțe atenuante ca recunoașterea vinei și căința sinceră, dar și

circumstanța agravantă – săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior

a fost condamnată pentru infracțiune similară sau pentru alte fapte care au

relevanță pentru cauză, că inculpatul a reparat prejudiciul părților vătămate, că

acestuia urmează a-i fi stabilită o pedeapsă în conformitate cu art. 3641 alin. (8) Cod

de procedură penală, adică una redusă, concluzionând că scopul pedepsei penale va fi

posibil de atins și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

acestuia.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. e) și f) Cod penal, la 4 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

2

Apelantul a invocat, că instanța de fond, a apreciat corect probele administrate,

însă nu a luat în considerație gravitatea infracțiunilor incriminate și nu a stabilit o

pedeapsă care va duce la corectarea și reeducarea inculpatului.

Instanța de fond a aplicat prevederile art. 90 Cod penal, fără a ține cont de

personalitatea inculpatului, care este o persoană socialmente periculoasă, deoarece

fiind condamnat anterior, nu a mers pe calea corijării și nu a făcut concluziile

necesare, ignorând încrederea acordată de instanță, din nou a comis infracțiuni

intenționate, în plină zi, într-un loc public, cu intervalul de 30 minute, infracțiuni care

atentează la patrimoniul persoanelor și una dintre care se califică ca infracțiune gravă.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (2) și 61 Cod penal, pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni din partea condamnaților, iar pedeapsa-i aplicată

inculpatului urma să fie una mai aspră, fără suspendarea condiționată a acesteia.

Instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă inechitabilă, ce contravine

prevederilor art. 75 Cod penal.

septembrie 2017, apelul a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Lui Plaiu Cristian, recunoscut vinovat în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod

penal, i-a fost aplicată pedeapsa de 4 ani închisoare, fără amendă.

În rest, sentința a fost menținută fără modificări.

Instanța de apel a reținut, că apelantul este de acord cu starea de fapt stabilită

de instanța de fond, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului, nefiind

însă, de acord cu pedeapsa aplicată acestuia conform prevederilor art. 90 Cod penal.

Instanța de apel a notat, că instanța de fond corect a aplicat pedeapsa

inculpatului prin prisma prevederilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

stabilindu-i în baza art. 187 alin. (2) lit. e), f), 90 Cod penal pedeapsa sub formă de 4

ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării ei pe un termen de probațiune

de 4 ani.

Potrivit art. 90 alin. (1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoarea de cel

mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție, ținând seama de circumstanțele

cauzei și de persoana celui vinovat, instanța de judecată poate dispune suspendarea

condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului.

O condiție prevăzută expres în alin. (1) al art. 90 Cod penal, constituie

concluzia instanței că nu este rațional ca inculpatul să execute pedeapsa stabilită.

Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze dacă scopul pedepsei

poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia.

Totodată, instanța de fond, eronat la stabilirea pedepsei inculpatului a reținut ca

circumstanță agravantă – săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a

fost condamnată pentru infracțiune similară sau pentru alte fapte care au relevanță

pentru cauză, indicând că anterior acesta a fost condamnat prin sentința Judecătoriei

Ciocana, mun. Chișinău din 14.09.2007 în baza art. 217 alin. (2) Cod penal, deoarece

pedeapsa penală fiind executată, antecedentul penal era deja stins la momentul

comiterii infracțiuni pe caz.

3

Astfel, este necesar a exclude circumstanța agravantă stabilită greșit de prima

instanță – săvârșirea infracțiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată

pentru infracțiune similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză. Alte

circumstanțe agravante nu au fost stabilite.

La individualizarea pedepsei, se va ține cont de prevederile art. 6, 7, 16, 61, 75,

76, 78-79, 90 Cod penal, de principiul legalității, egalității, umanismului,

proporționalității și individualizării pedepsei penale, că inculpatul a comis o

infracțiune gravă cu intenție, că acesta este tânăr, a recunoscut vina integral și s-a căit

sincer de cele comise, solicitând examinarea cauzei în baza art. 3641 Cod de

procedură penală, a reparat prejudiciul cauzat părților vătămate și și-a cerut scuze de

la părțile vătămate, că în privința inculpatului s-au stabilit circumstanțele atenuante –

căința sinceră și repararea prejudiciului cauzat părților vătămate, circumstanțe

agravante nefiind stabilite.

Conform art. 78 alin. (1) pct. a) Cod penal, în cazul în care instanța de judecată

constată circumstanțe atenuante la săvârșirea infracțiunii, pedeapsa principală se

reduce sau se schimbă, dacă minimul pedepsei cu închisoare prevăzut la articolul

corespunzător din Partea specială a prezentului cod este mai mic de 10 ani, pedeapsa

poate fi redusă până la acest minim.

În speță, au fost constatate doar circumstanțe atenuante, precum căința sinceră,

recuperarea prejudiciului părților vătămate, recunoașterea vinovăției, nefiind

constatată nici o circumstanță agravantă, iar argumentul procurorului precum că

prima instanță nu a ținut cont de faptul că inculpatul anterior a fost condamnat, ceea

ce ar exclude aplicarea art. 90 Cod penal, față de acesta, urmează a fi respins ca

neîntemeiat. Or, antecedentele penale ale inculpatului sunt stinse, iar infracțiunea

comisă anterior nu este similară celei de jaf.

Astfel, la stabilirea pedepsei inculpatului au fost respectate prevederile legii, iar

careva interdicții de suspendare condiționată a executării pedepsei de 4 ani stabilite

acestuia, legea nu prevede, deoarece suspendarea executării condiționate a pedepsei,

conform art. 90 alin. (4) Cod penal, poate fi aplicată în cazul săvârșirii unei

infracțiuni de categorie gravă.

Raționamentul de aplicare a prevederilor art. 90 Cod penal, are la origine

persoana și comportamentul acesteia până la comiterea infracțiunii, atitudinea și

modul de manifestare a infractorului în fazele de urmărire penală și de examinare a

cauzei, față de cele comise, cum vinovatul își apreciază fapta social periculoasă încă

de la momentul descoperirii ei, cum ar fi: conduita bună a infractorilor, străduința

depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii - a recunoscut de la bun început vina în

comiterea infracțiunii, a recuperat prejudiciul părții vătămate, comportarea sinceră pe

parcursul procesului - și-a cerut scuze sincere de la părțile vătămate.

Efectuând o analiză complexă a circumstanțelor cauzei și a personalității

inculpatului, urmărind în acest sens comportamentul său în viața socială, ținând cont

de pericolul social reprezentat de fapta comisă, infracțiunea făcând parte din

categoria celor grave, luând în considerație circumstanțele atenuante: - căința sinceră,

recunoașterea vinovăției, recuperarea prejudiciului cauzat părților vătămate, lipsa

4

circumstanțelor agravante, că scopul legii penale la caz poate fi atins și fără izolarea

acestuia de societate.

Or, este prerogativa instanței de judecată este să aprecieze dacă scopul pedepsei

poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea acestei

convingeri, instanța de judecată urmând să țină cont de totalitatea condițiilor expres

prevăzute de lege. Deși legea nu îngrădește libertatea instanței de judecată de a-și

forma convingerea cu privire la posibilitatea făptuitorului de a se îndrepta fără

executarea efectivă a pedepsei, ea obligă instanța să-și motiveze hotărârea de

suspendare condiționată a executării pedepsei, indicând precis acele motive pe care s-

a întemeiat concluzia ei.

Analiza complexă a circumstanțelor cauzei și a personalității inculpatului,

comportamentul lui în viața socială, cel de înainte și după săvârșirea infracțiunii

incriminate, denotă că în coraport cu fapta comisă, urmările prejudiciabile ale faptei

și personalitatea inculpatului, corijarea și reeducarea acestuia este posibilă fără

izolarea acestuia de societate. Aplicând pedeapsa cu închisoarea, instanța de fond just

a concluzionat că scopul pedepsei penale poate fi atins prin suspendarea condiționată

a executării pedepsei pe un termen de probă, conform prevederilor art. 90 Cod penal,

acordându-i inculpatului șansa de a-și corecta comportamentul în sensul respectării

legii penale.

În virtutea celor expuse, subliniind că pedeapsa este echitabilă când ea impune

infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui, proporționale cu gravitatea

infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru restabilirea echității sociale, adică a

drepturilor și intereselor victimei, statului și întregii societăți, perturbate prin

infracțiune, din considerentele menționate, subliniind că infracțiunea comisă face

parte din categoria celor grave, iar art. 90 Cod penal permite aplicarea suspendării

condiționate a executării pedepsei pentru această categorie de infracțiuni, urmează a

menține pedeapsa non-privativă de libertate aplicată de către prima instanță.

O pedeapsă non privativă de libertate este echitabilă la caz, care va atinge

scopul legii penale de restabilire a echității sociale, corectare a condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și

a altor persoane, or, inculpatului urmează să-i fie acordată șansa de corijare a

conduitei și demonstrare că cele comise, constituie un incident în biografia acestuia.

Totodată, instanța de fond a făcut trimite în textul sentinței la sancțiunea

prevăzută de art. 187 alin. (2) lit. e), f), citând legea penală, care indică pedeapsa

complementară opțională - amenda, însă la stabilirea pedepsei inculpatului nu a ținut

cont de acest fapt și a omis să se expună dacă stabilește sau nu pedeapsa

complementară sub formă de amendă inculpatului.

Din aceste considerente, dat fiind că instanța de fond a omis să se expună

asupra pedepsei complementare, urmează a casa parțial sentința, inclusiv din oficiu în

baza art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin

care inculpatului să-i fie stabilită pedeapsa de 4 ani închisoare, fără amendă, în rest

menținând dispozițiile sentinței fără modificări.

5

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea acestei decizii, cu dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurentul a indicat, că la aplicarea pedepsei inculpatului, instanțele nu au

motivat în niciun fel oportunitatea aplicării suspendării condiționate a executării

pedepsei închisorii, inclusiv în raport cu prescripțiile art. 90 alin. (1) Cod penal, adică

nu au constatat și stabilit circumstanțele cauzei și persoanei celui vinovat, care ar

justifica concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită.

Recunoașterea vinovăției în sine este o circumstanță la aplicarea prevederilor

art. 3641 Cod de procedură penală și nu poate fi catalogată drept o circumstanță în

sensul art. 76 Cod penal.

Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că inculpatul a comis o infracțiune

gravă, lipsind circumstanțe atenuante pe caz, suspendarea condiționată a executării

pedepsei închisorii aplicate inculpatului, reprezentând o soluție de pedeapsă prea

blândă, inechitabilă, inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al

infracțiunii săvârșite și a scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității

sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

lui, cât și a altor persoane.

Instanțele nu au ținut cont, că inculpatul a fost învinuit de comiterea a 2

infracțiuni similare, anterior fiind judecat, ceea ce sporește pericolul său pentru

societate și dovedește lipsa intenției acestuia de a se corecta prin aplicarea unor

măsuri prea blânde față de el.

Instanțele au admis dubla valență la interpretarea unora și acelorași

circumstanțe atenuante, având în vedere că le-a interpretat atât la diminuarea

pedepsei cât și la aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

Astfel, instanța de apel, diminuând pedeapsa numită inculpatului spre minimul

sancțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, nu a ținut cont de

coraportul circumstanțelor atenuante și celor agravante stabilite, precum și de faptul

că pedeapsa redusă se consideră echitabilă atunci când s-au constatat un cumul de

circumstanțe atenuante din cele enumerate la art. 76 Cod penal.

Astfel, instanța de apel nu a judecat fondul cauzei în latura pedepsei în

conformitate cu rigorile legale și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă individualizată

contrar prevederilor legale.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură

penală.

baza materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de această

instanță, în temeiul când s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor

legale.

6

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar (pct. 5.

din decizie), se reține că împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârii

contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta decizie, relevă în mod

concludent că instanța de apel, legal și întemeiat a constatat și apreciat circumstanțele

de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului, în strictă conformitate cu

prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor de drept material, just și

argumentat a ținut cont de mențiunea din rechizitoriu că: „circumstanțe care

agravează răspunderea învinuitului Plaiu Cristian, conform art. 77 Cod penal, nu s-

au stabilit” și că „circumstanțe care atenuează răspunderea învinuitului Plaiu

Cristian, conform art. 76 Cod penal, s-au stabilit: recunoașterea vinovăției” (f.d. 101,

134), de circumstanțele că inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut vina și

s-a căit sincer de cele comise, reparând integral prejudiciul cauzat părților vătămate și

cerându-și scuze de la acestea, cât și de prevederile art. 7, 61, 75, 76, 90, 111 alin. (3)

Cod penal, 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror la aplicarea legii

penale se ține cont de caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de

persoana celui vinovat și de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează

răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnaților, cât și a altor persoane. Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea

unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în strictă conformitate

cu dispozițiile legii. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de

judecată ține cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate

asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei

acestuia. La stabilirea pedepsei se consideră circumstanțe atenuante repararea

benevolă a pagubei pricinuite, contribuirea activă la descoperirea infracțiunii, instanța

de judecată poate considera drept circumstanțe atenuante și alte circumstanțe,

neprevăzute la alin. (1). Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacitățile

și decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. Dacă, la stabilirea pedepsei

cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvârșite cu intenție

instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute pedeapsa

stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

vinovatului. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și

a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege

în cazul pedepsei cu închisoare.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale, instanța de apel pronunțându-se

argumentat și detaliat asupra tuturor motivelor invocate în apelul de pe rol, indicând

7

detailat în hotărâre motivele condamnării inculpatului cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei (pct. 3. - 5. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele

jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de a efectua

o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu

excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat că

obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi

înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument (hotărârea

CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursul ordinar, potrivit argumentelor invocate și reproduse

în pct. 5. din prezenta decizie, este întemeiat doar pe critica modului în care instanțele

au apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei penale.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111), 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului

de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor, iar judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa convingere,

formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de apel, judecând

apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza probelor examinate

de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi

prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel,

activitatea instanței de apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor

cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune acuzarea, este o competență și

prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat din

numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea acestei

chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursul nominalizat au constituit obiect de

examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 4.

– 5. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii care au fost

puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi

temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus

Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a comis

erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că s-au aplicat inculpatului

pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursul ordinar este vădit

neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

8

Astfel, odată ce recursul de pe rol este vădit neîntemeiat, el urmează a fi

declarat inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Cătălin Scutelnic, împotriva deciziei Colegiului Penal al

Curții de Apel Chișinău din 05 septembrie 2017, în privința inculpatului Plaiu

Cristian Xxxxxxx, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 01 martie 2018.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

9