1ra-1166/2017 — art. 309-1 alin. 3, lit. c,e CP

1ra-1166/2017 — art. 309-1 alin. 3, lit. c,e CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1166/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

28 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Nadejda Toma, Petru

Moraru,

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către

procurorul în Procuratura de Circumscripție Chișinău, Sâli Radu, de avocatul

Pascal Veronica în numele inculpaților Godorojea Serghei, Ignatiuc Ghenadie,

Carauș Alexandru și Chencheci Sergiu, de partea vătămată XXXXX și avocatul

acestuia, Ionaș Gheorghe, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei

Căușeni din 10 octombrie 2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 04 aprilie 2017, în cauza penală în privința lui

Godorojea Serghei

Ignatiuc Ghenadie

Carauș Alexandru

Chencheci Sergiu

Termenul de examinare a cauzei:

instanța de fond: 25.06.2014-10.10.2016;

instanța de apel: 10.11.2016-04.04.2017;

instanța de recurs: 16.06.2017-28.11.2017.

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă:

Godorojea S., Carauș Al-dru și Chencheci S. au fost condamnați în baza art. 3091

alin. (3) lit. c), e) Cod penal, la câte 5 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții în organele MAI și/sau alte organe de drept pe un termen de 3 ani.

În temeiul art. 90 Cod penal, a fost dispusă suspendarea condiționată a

executării pedepsei cu închisoare pe un termen de probă, de 2 ani.

1

A fost dispusă încasarea în mod solidar de la inculpați în beneficiul părții

vătămate XXXXX, a sumei 50 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral.

Acțiunea civilă în partea recuperării cheltuielilor de tratament și de

asistență juridică, a fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului

acesteia să se pronunțe instanța contencioasă.

Ignatiuc Gh. și Carauș Al-dru, deținând, în baza ordinelor MAI nr. 339 ef din

05.08.2011, nr. 226 ef din 10.06.2011, nr. 196 ef din 26.10.2011, funcțiile de

inspectori superiori a secției poliției criminale din cadrul IP Căușeni, iar

Chencheci S., în baza ordinului MAI nr. 473 ef din 21.10.2011, funcția de

inspector superior al grupei antidrog a secției poliției criminale din cadrul IP

Căușeni, fiind conform art. 123 al. (1) din Cod penal, persoane cu funcție de

răspundere, investite cu drepturi și obligații, în vederea exercitării funcțiilor

autorității publice, contrar art. 3 CoEDO, alin. (2) art. 24 din Constituția RM, art.

1, art. 2, pct. 2), 4), art. 12, pct. 1), art. 14, art. 15 din Legea nr. 416-XII din

18.12.1990 ”Cu privire la poliție”, lit. a), b) pct. 16 din Codul de etică și

deontologie al polițistului, aprobat prin HG RM nr.481 din 10.05.2006 și

atribuțiilor funcționale stipulate în fișa postului funcției deținute, care îi obligau

să nu supună pe nimeni la torturi, să nu aplice forța fizică, decât pentru

curmarea infracțiunilor, pentru înfrângerea rezistenței opuse cerințelor legale,

dacă metodele non-violente nu asigură îndeplinirea obligațiilor ce le revin, să

respecte Constituția și legile RM, să nu aplice acte de tortură, tratamente sau

pedepse inumane său degradante, în orice circumstanță s-ar afla, să nu recurgă la

forță cu excepția cazurilor de necesitate absolută și numai în măsura necesară

atingerii unui obiectiv legitim, la 26.10.2011, între orele 0930-1130, intenționat,

depășind în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate prin lege,

profitând de funcția sa autoritară, în urma înțelegerii prealabile, în scopul

obținerii de la locuitorul s. XXXXX, r-nul Căușeni, XXXXX, care fuseseră citat la

sediul IP Căușeni, în calitate de martor, pe dosarul penal nr. 2012180280, intentat

la 24.05.2012, în baza art. 186 al. (2) lit. c) Cod penal, pe faptul furtului a doi viței

în noaptea de 20 spre 21.05.2012, de către persoane necunoscute, ce aparțineau

locuitorului s. XXXXX, r-nul Căușeni, Gangan D., mărturisiri privitor la

săvârșirea furtului indicat, întru atingerea scopului lor infracțional, după ce

XXXXX a fost adus și lăsat, în biroul de serviciu nr. 27 al IP Căușeni, unde pe

parcursul a circa două ore, l-au supus acțiunilor de violență psihică, manifestate

prin numirea lui cu diferite cuvinte, ce-i înjoseau demnitatea și onoarea,

amenințărilor cu privarea lui de libertate, precum și a violenței fizice exprimată

prin aplicarea multiplelor lovituri cu pumnii, picioarele și alte obiecte peste

diferite părți ale corpului, în urma cărui fapt i-au cauzat leziuni corporale

neînsemnate.

2

S., Carauș A. și Chencheci S., avocatul Pascal V. în numele inculpatului Ignatiuc

Gh., partea vătămată XXXXX și avocatul acestuia, Ionaș Gh., care au solicitat:

procurorul, casarea parțială a sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea

unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

Godorojea S., Ignatiuc Gh., Carauș Al-dru, să fie condamnați în art. 3091 alin. (3)

lit. c), e) Cod penal, la câte 7 ani închisoare, iar Chencheci S. la 8 ani închisoare,

cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în organele MAI și/sau alte organe de

drept pe un termen de 4 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

În motivarea apelului declarat, autorul acestuia a invocat următoarele

argumente:

- instanța de judecată incorect a apreciat principiile legale de

individualizare a pedepsei, aplicând o pedeapsă neechitabilă în coraport cu

faptele comise și consecințele survenite;

- inculpații au săvârșit o infracțiune gravă soldată cu consecințe grave

pentru partea vătămată, cauzarea de prejudiciu material, moral și fizic, ca

rezultat al vătămărilor corporale cauzate părții vătămate, aceasta a suportat un

curs de tratament îndelungat și chiar la moment necesită tratament periodic;

- inculpații au comis o infracțiune gravă care atentează la mai multe valori

sociale;

- nu este întemeiată poziția instanței de a aplica o pedeapsă minimă pentru

fapta comisă, întrucât nu s-a reținut nici o circumstanță cu efect atenuant;

- legislatorul introducând în Codul penal un articol nou (art. 1661 Cod

penal) în redacția Legii nr. 252 din 08.11.2012, a prevăzut sancțiuni mai dure

pentru comiterea torturii, abordând la nivel major combaterea acestui fenomen

care periclitează sistemul de justiție, acțiunile comise de inculpați s-ar fi calificat

în baza alin. (4), ca infracțiune deosebit de gravă, fiind imposibil aplicarea

prevederilor art. 90 Codul penal;

- instanța de judecată nu a luat în considerație că inculpatul Chencheci S.,

anterior a fost condamnat pentru comiterea unei infracțiuni de corupție;

- instanța de judecată neîntemeiat a aplicat în privința inculpaților

prevederile art. 90 Cod penal;

- inculpații Godoroja S., Carauș A. și Chencheci S., casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de achitare, deoarece faptele lor

nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii.

În motivarea apelului declarat, autorii acestuia au invocat următoarele

argumente:

- instanța de fond eronat a dat apreciere probelor și anume: acuzarea a

solicitat condamnarea în baza art. 1661 Cod penal, a întocmit rechizitoriu pe

această infracțiune și a pledat în instanța de judecată tot pe acest articol, iar

3

instanța a constatat că acuzarea a solicitat reîncadrarea acțiunilor săvârșite în

baza art. 3091 Cod penal;

- instanța de judecată nu a dat apreciere nici în sensul respingerii, nici în

sensul admiterii probelor prezentate și descrise de către partea apărării;

- la materialele cauzei lipsește ordonanța de recunoaștere a părții vătămate

în calitate de parte civilă, nefiind recunoscută nici persoana civilmente

responsabilă, astfel, acțiunea civilă nu putea fi examinată, iar cuantumul de

50 000 lei, ca prejudiciu moral, este exagerat și nefondat;

- partea acuzării, după punerea sub învinuire în baza art. 3091 Cod penal,

nu a întocmit rechizitoriul în baza articolului respectiv, iar instanța de fond a

adoptat sentința de condamnare în lipsa actului de sesizare;

- învinuirea înaintată nu corespunde cerințelor esențiale prevăzute de art.

281 Cod de procedură penală, iar instanța de judecată a adoptat o sentință în

lipsa actului de sesizare;

avocatul Pascal V. în numele inculpatului Ignatiuc Gh., casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei hotărâri de achitare, deoarece fapta

inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, precum și

fapta nu a fost săvârșită de către ultimul.

În motivarea apelului declarat, autorul acestuia a invocat următoarele

argumente:

- instanța de fond nu a cercetat toate probele apărării, a interpretat

unilateral și a dat apreciere selectivă probelor acuzării, a interpretat eronat legea

penală și a dispus condamnarea pe o infracțiune care nu a fost trimis în judecată;

- instanța de judecată nu a luat în considerație prevederile art. 113 Cod

penal;

- rigurozitatea dispozițiilor legale privind sesizarea instanței impune ca

învinuirea să fie clară, concretă și previzibilă deoarece instanța de judecată are

obligația să se pronunțe asupra faptei reținute în sarcina inculpatului în limitele

determinate prin rechizitoriu. Legea nr. 252 prin care a fost abrogat art. 3091 Cod

penal, a fost adoptată la 08.11.2012, iar ordonanța de punere sub învinuire

adoptată la 16.11.2012 și comunicată la 19.11.2012;

- cauza penală a fost pornită la 02.07.2012, în baza art. 3091 Cod penal. La

26.10.2014, a fost recunoscut în calitate de bănuit (f.d. 221). La 19.11.2012, a fost

pus sub învinuire pe același articol, fiind emisă ordonanța respectivă;

- ordonanța a fost comunicată inculpatului în lipsa apărătorului și peste

termenul de 3 luni. (f.d. 237), în ordonanță lipsește semnătura apărătorului

Chiriac A. și este indicată cert data de 19.11.2012. Termenul de aflare în calitate

de bănuit prevăzut de art. 63 Cod de procedură penală, expirase la 17.11.2012;

- a fost admis încălcarea prevederilor art. 282 Cod de procedură penală,

prin care ordonanța de punere sub învinuire se comunică în termen de 48 ore din

data adoptării și în prezența avocatului, până la expirarea termenului de 3 luni;

4

- la adoptarea sentinței instanța de fond nu a luat în considerație și a

respins declarațiile martorilor, fără o motivare în acest sens. Conform procesul-

verbal de examinare a obiectului (registrul de predare-recepționare a mijloacelor

speciale al IP Căușeni), s-a stabilit că la 29.05.2012, inculpatul Ignatiuc Gh. nu a

avut în dotare arma (f.d. 81, 83);

- conform declarațiilor martorilor Cioric S. și Macarova T. ( f.d. 119-125),

menținute și în instanța de judecată se demonstrează repetat că careva maltratări,

torturi sau aplicare de violenței nu au fost aplicate față de XXXXX;

- conform plângerii și declarațiilor din 29.05.2012, 14.06.2012 și 18.08.2012

partea vătămată nu a indicat concret numele persoanelor vinovate (f.d. 23, 34, 36,

41), indicând numai că 3 persoane în civil, care s-au aflat în birou;

- acuzarea nu a efectuat un proces-verbal de recunoaștere, iar instanța a

ignorat lipsa acestui mijloc de probă;

- reieșind din declarațiile părții vătămate, relatate în cadrul instanței de

judecată, ar fi fost maltratat în birou toată ziua, contrar procesului-verbal de

reconstituire a infracțiunii și declarațiilor de la OUP. Instanța nu a dat apreciere

declarațiilor date de martorul Aduc V. și Gangan D., care demonstrează că, în

seara zile de 28.05.2012, au avut loc altercații și bătăi cu XXXXX, iar în rezultat i-

au fost cauzate leziuni corporale;

- producerea leziunilor corporale a avut loc cu mai mult de 24 ore, dar nu

mai mult de 72 ore de la examinarea medico-legală din 31.05.2012;

- raportul de examinare medico-legală a fost efectuat la 31.05.2012, de către

expertul judiciar medico-legal, Suscenco V.;

- învinuirea și rechizitoriu au fost emise pe art. 1661 Cod penal, OUP la

14.04.2014, a dispus punerea sub învinuire pe art. 1661 Cod penal, luând ca bază

Legea nr. 252 din 08.11.2012. Deși a fost exclus art. 3091 Cod penal și a fost

introdus un nou articol 1661 Cod penal, nu este vorba de o transpunere mecanică

a unor prevederi dintr-un capitol al legii penale în altul, deoarece prevederile art.

1661 Cod penal, pe lângă încriminare a torturii urmează să stabilească în calitate

de infracțiune separată, tratamente inumane și degradante, care trebuie să

depășească un anumit grad de gravitate;

- conform Deciziei CSJ din 30.06.2014, s-a constatat că Legea nr. 252 din

08.11.2012 nu are efect retroactiv. Acțiunile persoanelor care au comis acte de

tortură până la intrarea în vigoare a legii menționate urmează a fi calificate

potrivit legii în vigoare la momentul comiterii faptei, adică pe art. 3091 Cod

penal.

partea vătămată XXXXX casarea integrală a sentinței și pronunțarea unie noi

hotărâri.

avocatului Ionaș Gh., în numele părții vătămate, casarea sentinței în partea

stabilirii pedepsei și cuantumului prejudiciului moral, rejudecarea cauzei și

pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit, pentru prima instanță,

5

prin care Godorogea S., Ignatiuc Gh. și Carauș Al-dru să fie condamnați în baza

art. 3091 alin. (3), lit. c), e) Cod penal, la câte 7 ani închisoare, cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții în organele MAI și/sau alte organe de drept pe un

termen de 3 ani, iar Chencheci S. să fie condamnat în baza art. 3091 alin. (3), lit. c),

e) Cod penal, la 8 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în

organele MAI și/sau alte organe de drept pe un termen de 4 ani.

Admiterea acțiunii civile înaintate, cu dispunerea încasării în mod solidar

de la inculpații în folosul părții vătămate a prejudiciului moral cauzat estimat la

suma de 500 000 lei și a cheltuielilor judiciare în legătură cu asistența juridică

acordată de către apărător, în instanța de apel, în sumă de 3 000 de lei.

În susținerea apelului declarat, autorul acestuia a invocat următoarele

argumente:

- instanța de fond nu a respectat în deplină măsură prevederile normelor

menționate, iar pedeapsa aplicată inculpaților este una prea blândă în raport cu

faptele comise și consecințele acestora;

- la stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanța de fond nu a ținut

cont de gravitatea infracțiunii comise (fiind gravă), de statutul special al

inculpaților, de faptul cauzării de către inculpați părții vătămate a vătămărilor

corporale și a violenței într-un loc în care urma să fie ocrotite persoanele, de

comportamentul nerespectuos cu partea vătămată în timpul și după comiterea

infracțiunii, ignorând cerințele acestuia de a-i restitui paguba;

- pedeapsa aplicată inculpaților este una inechitabilă în raport cu modul de

comitere a faptei infracționale și, prin urmare, pedeapsa non privativă de

libertate contravine criteriilor generale de individualizare a pedepsei penale

prevăzute de art. 61, 75 Cod penal;

- instanța de fond nejustificat a aplicat în privința inculpaților o pedeapsă

sub formă de închisoare cu suspendarea executării acesteia prin aplicarea art. 90

Cod penal;

- la capitolul cuantumului prejudiciului moral cauzat, instanța de fond nu

a ținut cont de faptul că inculpații i-au aplicat părții vătămate în Inspectoratului

de Poliție pentru o perioadă îndelungată acțiuni de tortură și înjosire fizică și

psihică manifestată prin lovituri cu pumnii, picioarele, cu o bâtă de lemn, arma

din dotare, în urma cărora aceasta a suferit vătămări corporale, ceea ce a dus la

cauzarea unor dureri fizice și suferințe psihice.

2017, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către procuror, de

inculpații Godoroja S., Carauș Al-dru și Chencheci S. și de avocatul Pascal V. în

numele inculpatului Ignatiuc Gh.

Au fost admise apelurile declarate de către partea vătămată XXXXX și

avocatul acestuia, Ionaș Gh., casată parțială sentința și pronunțată o nouă

hotărâre, prin care s-a dispus încasarea în mod separat de la inculpați în

6

beneficiul părții vătămate a câte 20 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral produs

prin infracțiune și sumei de 3 000 lei, cu titlu de reparare a cheltuielilor judiciare.

În rest, sentința a fost menținută fără modificări.

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite de către inculpații și semnele componenței de infracțiune

prevăzute de art. 3091 alin. (3), lit. c), e) Cod penal, este legală și întemeiată.

Față de lucrul judecat de prima instanță, instanța de apel a constatat

motivarea amplă și temeinică a sentinței pronunțate cu privire la procesul de

evaluare și apreciere a probelor prezentate de părți în raport cu fapta reținută în

sarcina inculpaților, astfel fiind în corespundere cu exigențele art. 6 CoEDO.

Instanța de apel a menționat că, potrivit jurisprudenței CtEDO, în

asemenea situație, nu se mai impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de

probă, acestea demonstrând cu prisosință soluția dată de prima instanță. În cazul

în care instanța de fond și-a motivat decizia luată, arătând în mod concret la

împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite

părților să utilizeze eficient orice drept de apel/recurs eventual, o curte de apel

poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de primă

instanță (hotărârea Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei).

Cu referire la motivele invocate în apelurile declarate de către inculpații

Godorojea S., Carauș Al-dru, Chencheci S. și de avocatul Pascal V., în numele

inculpatului Ignatiuc Gh., instanța de apel le-a considerat ca fiind nefondate. Or,

acestea sunt similare sub aspectul, că se critică activitatea primei instanțe cu

privire la administrarea și aprecierea probelor prezentate în cauză, precum și cea

cu privire la interpretarea legii, iar în consecință se invocă dezacordul cu starea

de fapt și de drept stabilită prin sentință cu privire la condamnarea inculpaților

în baza art. 3091 alin. (1) lit. c), e) Cod penal.

Astfel, instanța de apel a conchis că, urmărirea penală și judecata în primă

instanță s-au desfășurat cu respectarea procedurii prevăzute de lege și, respectiv,

nu se constată încălcări care atrag nulitatea actelor procedurale efectuate, prin

prisma art. 251 Cod de procedură penală, în special - rechizitoriul și ordonanța

de învinuire, ce-i vizează pe inculpați.

Ordonanțele de învinuire sânt întocmite în conformitate cu prevederile art.

281 Cod de procedură penală, fiind înaintată acuzarea învinuiților în

conformitate cu prevederile art. 282 Cod de procedură penală.

Rechizitoriul este întocmit în conformitate cu prevederile art. 296 Cod de

procedură penală și trimis în judecată în conformitate cu prevederile art. 297 Cod

de procedură penală.

Se remarcă, că potrivit proceselor-verbale de prezentare a materialelor de

urmărire penală din 29.05.2014 și 12.06.2014, inculpații Ignatiuc Gh., Godorojea S.

și Carauș Al-dru, au solicitat încetarea procesului penal pornit în privința lor, din

7

motivul lipsei elementelor constitutive ale infracțiunii imputate, iar prin

ordonanțele din 29.05.2014, 13.06.2014 și 30.09.2014, cererile respective au fost

respinse (f.d. 267, 269-270, 271, 273-274, vol.I; f.d. 178,179, vol.II). Inculpatul

Chencheci S., la terminarea urmăririi penale, nu a avut obiecții (f.d. 175/verso,

vol.II).

Din actele cauzei, rezultă că la terminarea urmăririi penale, când învinuiții

Godorojea S., Ignatiuc Gh., Carauș Al-dru și Chencheci S. au luat cunoștință cu

materialele dosarului în prezența apărătorilor, aceștia n-au invocat despre

nulitatea actelor procedurale efectuate pe parcursul urmăririi penale, ceea ce

prezumă că, au rost de acord cu legalitatea actelor procedurale îndeplinite.

Totodată, instanța de apel a menționat că, potrivit ar. 66 alin. (2) pct. 27

Cod de procedură penală, învinuiții Godorojea S., Ignatiuc Gh., Carauș Al-dru și

Chencheci S. au avut dreptul să atace, în modul prevăzut de art. 313 Cod de

procedură penală, acțiunile și hotărârile organului de urmărire penală, însă,

după cum rezultă din materialul cauzei, acest drept n-a fost exercitat.

Astfel, conform art. 230 alin. (2) Cod de procedură penală în cazul în care

pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen,

nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual.

Din aceleași considerente, instanța de apel a conchis că, motivele, ce

vizează ordonanța procurorului privind scoaterea inculpatului Ignatiuc Gh. de

sub urmărirea penală în legătură cu omiterea termenului de 3 luni de punere sub

învinuire, sânt nefondate, or, partea apărării nu a atacat această ordonanță și,

respectiv, actul dat este în vigoare.

Instanța de apel a respins ca fiind nefondate și motivele, precum că în

cazul în care art. 3091 Cod penal, a fost abrogat, iar organul de urmărire penală

nu le-a înaintat inculpaților altă învinuire, procesul penal în privința acestora

urmează a fi încetat, or, Plenul Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție în

decizia nr. 4-1ril-3/2014 din 30.06.2014, a stabilit, că prin Legea nr.252 din

08.11.2012 nu au fost dezincriminate faptele incriminate în baza articolului 328 alin.(2),

lit. a), c) Cod penal (red. Legii 277 din 18.12.2008) și în baza articolului 3091 Cod penal

(red. Legii 245 din 02.12.2011), fiindcă aceste fapte se regăsesc în norma relativ

echivalentă prevăzută în dispoziția articolului 166/1 Cod penal (red. Legii 252 din

08.11.2012).

Prin modificările operate la Codul penal din 21.12.2012, art. 3091, a fost

abrogat, concomitent fiind introdus în Codul penal un articol nou - 1661, cu

genericul ”tortura, tratament inuman și degradant”, însă luând în considerație

faptul că, norma nouă agravează situația inculpaților, având sancțiuni minime și

maxime mai dure, în cazul dat conform prevederilor articolului 10 alin. (2) Cod

penal, legea nouă nu are efect retroactiv, fiind aplicabilă legea penală în vigoare

la momentul săvârșirii faptei.

8

Prin urmare, instanța de apel a reținut ca fiind corectă soluția primei

instanțe cu privire la condamnarea inculpaților în baza articolului 3091 alin. (3)

lit. c), e) Cod penal.

Versiunea inculpaților nu este obiectivă și nu are acoperire probatorie,

fiind combătută complet prin împrejurările stabilite și probele administrate în

cauză, fapt apreciat ca o tentativă de a evita răspunderea penală pentru fapta

săvârșită.

Nerecunoașterea vinovăției de către inculpați nu echivalează cu achitarea

lor, de vreme ce probele prezentate în sprijinul învinuirii, cercetate și analizate de

instanța de judecată, dovedesc cu certitudine vinovăția acestora în săvârșirea

infracțiunii imputate.

Criticile cu privire la aprecierea probatoriului administrat, efectuată de

către prima instanță, exprimă opinia subiectivă a părții apărării și nu are suport

legal, astfel, instanța de apel a respins ca fiind nefondate alegațiile apelanților în

sensul invocat.

5.1. Cu privire la motivele invocate în apelurile procurorului, părții

vătămate și cel suplimentar declarat de către avocatul Ionaș Gh., în numele părții

vătămate, ce vizează pedeapsa penală aplicată inculpaților, sub aspectul criticii

că este prea blândă, instanța de apel le-a apreciat drept nefondate, or, aceste

motive sunt similare sub aspectul, că se critică activitatea primei instanțe cu

privire la aplicarea pedepsei în privința inculpaților, ținând seama de natura

juridică similară a conținutului apelurilor menționate și de solicitările

apelanților, care, la fel, în principiu, sunt similare, se consideră oportună

examinarea și, respectiv, pronunțarea asupra motivelor menționate.

Instanța de apel a conchis că, prima instanță, soluționând chestiunea cu

privire la pedeapsa penală, a acordat deplină eficiență prevederilor din art. 7, 61,

75 și 90 Cod penal, în sentință, fiind cuprinse datele privind persoana

inculpaților Godorojea S., Carauș Al-dru, Chencheci S. și Ignatiuc Gh.,

circumstanțele care influențează asupra pedepsei, gravitatea infracțiunii

săvârșite și scopul de prevenire a fenomenului infracțional în societate.

Astfel, prima instanță motivat a stabilit categoria și măsura de pedeapsă și,

în așa mod, corect a concluzionat că atingerea scopului pedepsei se v-a obține

prin aplicarea pedepsei cu închisoare cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în organele MAI și/sau alte

organe de drept.

Interpretarea judiciară a prevederilor art. 90 Cod penal, care constituie

sediul instituției suspendarea condiționată a executării pedepsei, în raport cu

circumstanțele cauzei și persoana inculpaților, determină concluzia că în speță

există temei legal pentru aplicarea acestora.

Prin urmare, instanța de ape nu a constatat temei pentru aplicarea unei

pedepse mai aspre.

9

5.2. Cu privire la motivele invocate în apelul părții vătămate și în apelul

suplimentar declarat de către avocatul Ionaș Gh., în numele părții vătămate, ce

vizează prejudiciului moral cauzat prin infracțiune și încasarea cheltuielilor

judiciare în legătură cu asistența juridică acordată în instanța de apel, instanța le-

a apreciat ca fiind fondate, or, analizând sentința atacată, se constată că prima

instanță nu s-a expus motivat asupra acțiunii civile, în partea cuantumului

prejudiciului moral produs prin infracțiune, astfel sentința, în partea respectivă,

nefiind motivată.

Procedând în asemenea mod, prima instanță n-a acordat deplină eficiență

prevederilor art. 220 alin. (1) - (3) Cod de procedură penală, astfel încât acțiunea

civilă în procesul penal nu a fost soluționată în conformitate cu legislația.

Această eroare judiciară urmează a fi corectată de către instanța de apel,

motiv pentru care a fost desființată sentința, în partea acțiunii civile privind

repararea prejudiciului moral produs prin infracțiune.

Soluționând în continuare acțiunea civilă, în partea prejudiciului moral

produs prin infracțiune, instanța de apel a făcut trimitere la prevederile art. 219

alin. (4), 220 și 387 alin. (1) Cod de procedură penală.

La evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale ale prejudiciului

moral, se i-a în considerație rezultatele infracționale, care au influențat

considerabil starea psihică a părții vătămate, precum și starea sănătății a acestuia.

Instanța de apel a constatat că, în rezultatul infracțiunii săvârșite de către

inculpații, părții vătămate i-au fost cauzate suferințele psihice și fizice.

Astfel, instanța de apel a evidențiat acel fapt, că conform raportului de

expertiză medico-legală nr. 208/D din 10.08.2012, în rezultatul acțiunilor

inculpaților, părții vătămate i-a fost cauzată vătămare corporală neînsemnată.

În această ordine de idei, instanța de apel a conchis că, se impune stabilirea

unui cuantum al prejudiciului moral produs prin infracțiune, în proporțiile

corespunzătoare, care se va încasa de la inculpații.

În același context, instanța de apel a reținut că, conform art. 227 Cod de

procedură penală, cheltuielile judiciare sânt cheltuielile suportate pentru

asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, iar potrivit prevederilor art. 229

alin. (1) Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare sunt suportate de

condamnat.

Potrivit bonului de plată nr. 990012 din 27.02.2017, s-a confirmat că, partea

vătămată a suportat cheltuieli în mărime de 3 000 lei, pentru acordarea serviciilor

de asistență juridică (f.d. 134, vol.IV).

Raportând normele enunțate la starea de fapt cu privire la cheltuielile de

judecată, instanța de apel a considerat oportun de a încasa, în mod solidar, din

contul inculpaților cheltuielile judiciare suportate în legătură cu serviciile de

asistența juridică suportate de către partea vătămată.

10

Cu privire la acțiunea civilă în partea prejudiciului material, instanța de

apel a reținut ca fiind corectă soluția dată de prima instanță, potrivit căreia

acțiunea civilă, în partea respectivă, se admite, în principiu, urmând ca asupra

cuantumului să se expună instanța în procedură contencioasă.

În afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelanți, instanța de

apel examinând aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform cerințelor art.

409 alin. (2) Cod de procedură penală, nu a reținut alte temeiuri de a interveni în

sentință.

procurorul, avocatul Pascal V., în numele inculpaților, partea vătămată XXXXX și

avocatul acestuia, Ionaș Gh., care solicită:

procurorul, invocând temei de drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10)

Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei instanței de apel, cu remiterea

cauzei la o nouă rejudecare, într-un alt complet de judecată, deoarece instanța la

examinarea cauzei nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel.

În motivarea recursului declarat, recurentul invocă argumente similare

celor indicate anterior în apel și descrise la pct. 3. al prezentei decizii, suplimentar

menționând:

- prima instanță pronunțând o decizie de condamnare a inculpaților cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru comiterea unei infracțiuni

cu un grad prejudiciabil sporit, fiind periclitată ordinea de drept, nu a fost atins

scopul principal și anume prevenirea de comitere de noi infracțiuni de către

inculpați, precum și de către alte persoane, restabilirea echității sociale;

- instanța de apel făcând trimitere la prevederile art. 61 Cod penal, nu s-a

referit la argumentele care au servit la aplicarea acestor temeiuri, ignorând

prevederile art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală;

- dispoziția art. 90 Cod penal, obligă instanța de judecată să indice în

hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei;

- instanța de apel justificat a apreciat circumstanțele, dar pedeapsa stabilită

nu a fost apreciată în coroborare cu fapta comisă și consecințele acesteia, nu a

ținut cont de caracterul și gradul de pericol social al infracțiunii comise;

- instanța de apel a ignorat prevederile art. 75 Cod penal;

- instanțele de fond nu au ținut cont de gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite, de comportamentul inculpaților în momentul comiterii infracțiunii și

după consumarea ei, de personalitatea lor, pronunțând hotărâri neîntemeiate;

- conform textului alin. (1) art. 90 Cod penal, instanța numai motivat poate

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate vinovatului cu

concluzia că acesta se poate îndrepta fără executarea reală a pedepsei închisorii,

motive care trebuie arătate în decizie. Totodată, instanța de judecată va tine

seama de trecutul vinovatului, mediul în care trăiește, modul de comportare la

locul de muncă, în familie, în societate etc. Ținând cont de cele expuse precum și

11

faptul că instanța de apel nu și-a motivat pe deplin concluzia de aplicare a

prevederilor art. 90 alin. (1) Cod penal, aceasta greșit a conchis că corectarea

inculpaților este posibilă fără izolarea de societate;

- motivarea deciziei în partea stabilirii pedepselor contravine prevederilor

art. 394 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, deoarece ea nu cuprinde

motivele de aplicare a pedepselor mai ușoare și cu suspendare condiționată a

executării acestora;

- concluziile instanțelor de fond la capitolul individualizării pedepsei

stabilite inculpaților sunt greșite, fiind în contradicție cu probatoriul administrat

la etapa urmăririi penale și cercetării judiciare, neconforme scopului legii penale

și principiului individualizării răspunderii penale;

avocatul Pascal V, în numele inculpaților, invocând temei de drept

prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, solicită casarea

hotărârilor adoptate de către instanțele inferioare și pronunțarea unei hotărâri de

achitare.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă argumente

similare celor indicate anterior în apel (declarat în numele inculpatului Ignatiuc

Gh.) și descrise la pct. 3. al prezentei decizii, suplimentar menționând:

- instanța a admis încălcarea prevederilor art. 414 alin. (6) Cod de

procedură penală, întemeindu-și concluziile pe probele cercetate numai în prima

instanță, fără a fi examinate, verificate în instanța de apel;

- în cadrul cercetărilor judecătorești în instanțele inferioare nu au fost

acumulate un ansamblu de probe pertinente, concludente și utile din care ar fi

posibil de stabilit că fapta inculpaților întrunește elementele constitutive ale

infracțiunilor incriminate, iar probele au fost apreciate eronat;

- în speță, inculpații Ignatiuc Gh. și Chenchici S. nu au nici o atribuție la

aceasta infracțiune, nefiind comisă de către aceștia, iar în privința inculpaților

Godorojaea S. și Carauș Al-dru, există suficiente probe care demonstrează

nevinovăția lor;

- conform prevederilor art. 8, 26, 27, 389 Cod de procedură penală, sentința

de condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri, toate dubiile care nu pot fi

înlăturate urmând a fi interpretate în favoarea inculpaților;

- partea vătămată a declarat apel peste termenul stabilit de lege, fapt

invocat în ședința de judecată, iar instanța a omis să se expună asupra acestui

motiv;

- acuzarea, după punerea sub învinuire în baza art. 3091 Cod penal, nu a

întocmit rechizitoriul pe acest articol, iar instanța de fond a adoptat sentința de

condamnare în lipsa actului de sesizare;

- în lipsa rechizitoriului a avut loc încălcarea principiul asigurării

direptului la apărare, stipulat de art. 17, 281 Cod de procedură penală, art. 23, 26

din Constituție și art. 6 alin. (3) lit. a) CoEDO;

12

- adoptarea ordonanței de punere sub învinuire în lipsa normei legale,

peste termen și în lipsa apărătorului: Legea nr. 252 prin care a fost abrogat art.

3091 Cod penal, a fost adoptată la 08.11.2012, iar ordonanța de punere sub

învinuire la 16.11.2012 și comunicată la 19.11.2012;

- cauza penală a fost pornită la 02.07.2012 în baza art. 3091 Cod penal. La

17.08.2012, a fost recunoscut în calitate de bănuit Ignatiuc Gh. (f.d. 221). La

19.11.2012, a fost pus sub învinuire pe același articol, fiind emisă ordonanța

respectivă la 19.11.2012. Termenul de aflare în calitate de bănuit prevăzut de art.

63 Cod de procedură penală, expirase la 17.11.2012;

- a fost admisă încălcarea prevederilor art. 282 Cod de procedură penală,

prin care ordonanța de punere sub învinuire se comunică în termen de 48 ore din

data adoptării și în prezența avocatului, până la expirarea termenului de 3 luni;

- ordonanța de punere sub învinuire este nulă și nu mai necesită a fi

contestată. Ignorând această prevedere, instanța de fond, dar și apel menționează

că apărătorul nu a contestat ordonanța de punere sub învinuire, deci o consideră

legală. Legea a substituit această acțiune. Mai mult, acuzare a pus sub învinuire

inculpații, reieșind din modificările legii penale la 08.11.2012;

- inculpații nu au calitatea de învinuiți în baza art. 3091 Cod penal, lipsește

rechizitoriul, iar la data adoptări ordonanței de punere sub învinuire, art. 3091

Cod penal, era deja abrogat;

- OUP la 14.04.2014, a dispus punerea sub învinuire pe art. 1661 Cod penal,

luând ca bază Legea nr. 252 din 08.11.2012. Deși a fost exclus art. 3091 Cod penal

și a fost introdus un nou articol - 1661 - nu este vorba de o transpunere mecanică

a unor prevederi dintr-un capitol al legii penale în altul, deoarece prevederile art.

1661 Cod penal, pe lângă încriminare a torturii urmează să stabilească în calitate

de infracțiune separată, tratamente inumane și degradante, care trebuie să

depășească un anumit grad de gravitate;

- conform Deciziei CSJ din 30.06.2014 (pct. 6.1.) s-a constatat că „Legea nr.

252 din 08.11.2012 nu are efect retroactiv. Astfel acțiunile persoanelor care au comis acte

de tortură până la intrarea în vigoare a legii menționate urmează a fi calificate potrivit

legii în vigoare la momentul comiterii faptei, adică pe art. 3091 Cod penal. Prevederile

art. 22 alin. (3) Cod de procedură penală, interzic punerea sub o învinuire mai gravă sau

stabilirea unei pedepse mai aspre pentru aceeași persoană pentru aceeași faptă”;

- în instanța de fond acuzarea și-a menținut învinuirea în baza art. 1661

Cod penal;

- instanța de apel și-a motivat hotărârea în termeni generali, vagi, fără a

argumenta de ce au fost respinse probele apărării care demonstrează nevinovăția

inculpaților;

- conform procesul-verbal de examinare a obiectului și registrul de

predare-recepționare a mijloacelor speciale al IP Căușeni s-a stabilit că la

13

29.05.2012, inculpatul Ignatiuc Gh. nu a avut în dotare arma, aceasta fiind

transmisă în posesie la 30.05.2012 (f.d. 81- 83);

- potrivit declarațiilor martorului Domnița I. s-a stabilit că, Ignatiuc Gh. nu

a primit arma în dotare, deoarece a lucrat în s. Sălcuța, r-nul Căușeni în ziua de

29.05.2012;

- potrivit procesului-verbal de audiere în calitate de martor a cet. XXXXX,

ultimul a confirmat că audierea în calitate de martor a avut loc la 29.05.2012,

începând cu ora 1100 până la 1125;

- partea vătămată a declarat că, Chenchici S. nu i-a aplicat nici o lovitură,

considerând că urmează a fi tras la răspundere penală pentru faptul că l-a citat la

IP Căușeni;

- potrivit declarațiilor martorilor oculari, Cioric S. și Macarova T. se

demonstrează că, careva maltratări, torturi sau aplicare de violență fizică sau

psihică față de XXXXX, nu au fost aplicate ( f.d. 119-125);

- Gangan R. a declarat că, a fost la Procuratură dimineața, apoi s-au dus la

băut bere cu XXXXX și Aduc V., primul fiind în stare de ebrietate, a spus că a fost

lovit în cap cu un pistol, însă careva leziuni nu a văzut (f.d. 103). Aceste declarații

sunt probate suplimentar prin procesul-verbal de examinare a obiectului - citația

lui Gangan R. la Procuratura Căușeni, pentru 29.05.2012 (f.d. 105);

- conform plângerii și declarațiilor din 29.05.2012, 14.06.2012 și 18.08.2012,

partea vătămată nu a indicat concret numele persoanelor vinovate, indicând

numai că 3 persoane în civil care s-au aflat în birou (f.d. 23, 34, 36, 41);

- la materialele cauzei lipsește procesul-verbal de recunoaștere, iar instanța

a ignorat lipsa acestei probe;

- potrivit declarațiilor martorilor Aduc V. și Gangan D., se demonstrează

că, în seara zile de 28.05.2012, au avut loc altercații și bătăi cu Gutu I., iar în

rezultat i-au fost cauzate leziuni corporale;

- la 29.05.2012, Gangan D. a depus o plângere la IP Căușeni, acesta fiind

înregistrată în R-2, cu nr. 1592, despre tragerea la răspundere a cet. XXXXX, care,

la 28.05.2012, l-a numit cu cuvinte necenzurate, îmbrâncit etc.;

- la materialele cauzei a fost prezentată încheierea IP Căușeni, din

04.06.2012, privind constatarea acestei infracțiuni, însă, aceasta a fost lăsată fără

apreciere de către instanțele de judecată;

- potrivit concluziilor expuse de experții în comisie, în raportul de

expertiză medico-legală nr. 440 din 25.10.2012, producerea leziunilor corporale a

avut loc cu mai mult de 24 ore, dar nu mai mult de 72 ore de la examinarea

medico-legală din 31.05.2012. Raportul de examinare medico-legală a fost

efectuată la 31.05.2012, de către expertul judiciar medico-legal, Suscenco V.;

- potrivit raportului de expertiză psihico-legală nr. 394a-2013, partea

vătămată suferă de tulburare organică de personalitate;

14

- la materialele cauzei lipsește ordonanța de recunoaștere a părții vătămate

în calitate de parte civilă. De asemenea, nu a fost recunoscută prin ordonanță, în

conformitate cu prevederile art. 223 Cod de procedură penală, nici persoana

civilmente responsabilă. În astfel de circumstanțe acțiunea civilă nu putea fi

examinată, iar cuantumul de 100 000 lei, ca prejudiciu moral este exagerat și

nefondat;

- tratamentul inuman ori degradant nu constituie o simplă brutalitate, ci

este suficient de grav în conformitate cu soluția CtEDO, susceptibile de a

produce tulburări psihice, de a-i înfrânge rezistența fizică și morală. Iar o durere

și suferință nu este suficient de gravă pentru a fi catalogată ca expresie a torturii.

Conform raportului expertiză - medico legală nr. 208d din 10.08.2012, s-a stabilit

o vătămare corporală neînsemnată, deci nu a avut loc un tratament inuman și

degradant.

partea vătămată XXXXX și avocatul acestuia, Ionaș Gh., invocând temei de

drept prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, solicită

casarea hotărârilor adoptate, în partea stabilirii pedepsei și cuantumului

prejudiciului moral, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit

modului stabilit, pentru prima instanță, prin care să fie dispusă condamnarea lui

Godorogea S., Ignatiuc Gh. și Carauș Al-dru în baza art. 3091 alin. (3), lit. c), e)

Cod penal, la câte 7 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în

organele MAI și/sau alte organe de drept pe un termen de 3 ani, iar Chencheci S.

să fie condamnat în baza art. 3091 alin. (3), lit. c), e) Cod penal, la 8 ani închisoare,

cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în organele MAI și/sau alte organe de

drept pe un termen de 4 ani.

Admiterea acțiunii civile înaintate, cu dispunerea încasării în mod solidar

de la inculpații în folosul părții vătămate, a sumei de 500 000 lei, cu titlu de

prejudiciului moral cauzat prin infracțiune (câte 125 000 lei), precum și sumei de

3 000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În motivarea recursului declarat, autorul acestuia invocă argumente

similare celor indicate anterior în apel și descrise la pct. 3. al prezentei decizii,

suplimentar menționând următoarele:

- la stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanțele judecătorești nu au

ținut cont de gravitatea infracțiunii comise, de statutul speciale al inculpaților, de

vătămările corporale și violența aplicată față de partea vătămată;

- pedeapsa aplicată inculpaților este una inechitabilă în raport cu modul de

comitere a faptei infracționale și, prin urmare, pedeapsa non privativă de

libertate contravine criteriilor generale de individualizare a pedepsei penale

prevăzute de art. 61, 75 Cod penal;

- instanțele inferioare nejustificat au aplicat în privința inculpaților o

pedeapsă sub formă de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

acesteia prin aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal;

15

- la capitolul cuantumului prejudiciului moral cauzat, instanțele

judecătorești nu au ținut cont de faptul că inculpații au aplicat față de partea

vătămată acte de tortură, înjosire fizică și psihică. Ultimul până la moment se

tratează la Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii ”Memoria”, iar

consecințele infracțiunii i-au marcat viața;

- partea vătămată a avut un disconfort psihologic, provocat de

comportamentul inculpaților, care nu și-au recunoscut vina, nu și-au cerut scuze

pentru cele săvârșite, continuându-și comportamentul agresiv și indiferent;

- suma prejudiciului moral stabilită de către instanțele de fond nu este una

echitabilă și rezonabilă, fapt ce contravine prevederilor art. 1398 alin. (1), 616

alin. (2), 1422 alin. (1), 1423 alin. (1) Cod civil;

- luând în considerație acțiunile ilegale ale inculpaților, gravitatea faptei

comise și consecințele infracțiunii, vor justifica suma de 500 000 lei (câte 125 000

lei), pentru prejudiciul moral cauzat prin infracțiunea de vătămare intenționată a

sănătății, în modul prevăzut de art. 1423 Cod civil.

lărgit ajunge la concluzia că acestea urmează a fi admise, cu casarea totală a

deciziei instanței de apel și dispunerea rejudecării cauzei de către aceeași

instanță de apel, în alt complet de judecată, iar în vederea susținerii acestei

statuări se relevă următoarele considerente.

7.1. Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Potrivit prevederilor art. 434 Cod de procedură penală, judecând

recursurile declarate împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al

Curții Supreme de Justiție verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza

materialelor din dosar și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în

recursuri de titularii acestora.

Or, rațiunea și finalitatea exercitării căii de atac, în particular avându-se în

vedere recursul ordinar, rezidă în înlăturarea erorilor admise de instanța ierarhic

inferioară la etapa precedentă de judecare a cauzei, iar controlul judecătoresc pe

care acesta îl declanșează, are un rol preventiv și unul reparator.

În drept, soluția instanței de recurs se fundamentează pe prevederile art.

435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit cărora judecând

recursurile instanța este în drept să le admită, cu casarea totală a hotărârii atacate

și cu trimiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată, când eroarea admisă nu poate fi corectată de instanța de recurs la

această etapă a procedurilor.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de

apel, inclusiv și să o caseze total, atunci când se constată admiterea unor erori de

drept, care a avut drept consecință adoptarea unei hotărâri nemotivate.

16

În această ordine de idei, se menționează că, potrivit dispoziției art. 414

Cod de procedură penală, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să se

pronunțe prima instanță și care, prin apel, se transmit instanței de apel, se referă

la următoarele aspecte: dacă fapta reținută a fost săvârșită ori nu, dacă fapta a

fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, dacă există

circumstanțe atenuante și agravante, dacă probele corect au fost apreciate prin

prisma art. 101 Cod de procedură penală. În ce privește chestiunile de drept pe

care urmează să le soluționeze instanța de apel, acestea sunt: dacă fapta

întrunește elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă

pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual

sau penal au fost corect aplicate. În cazul în care se constată încălcări ale

prevederilor legale referitoare la chestiunile nominalizate supra, hotărârea

instanței de apel urmează a fi desființată, cu dispunerea rejudecării cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În acest sens, relevante cauzei sunt și liniile directorii trasate de Curtea

Europeană privind aplicabilitatea art. 6 din Convenție, care garantează dreptul

fiecărei persoane la un proces echitabil, unde s-a specificat că orice instanță este

obligată să-și motiveze hotărârea adoptată, or, aceasta face parte din setul de

garanții stabilite de CtEDO pentru existența unui proces echitabil. De altfel,

potrivit jurisprudenței Curții, în cazurile aplicării art. 6 al Convenției, s-a statuat

că o hotărâre motivată demonstrează că părțile au fost auzite în cadrul

procesului penal (Suominen c. Finlandei (2003) §37, Kuznetsov și alții c. Rusiei (2007)

Din cererile de recurs declarate, se constată că criticele recurenților, în

esență, se referă la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apeluri și nu a stabilit temeiurile de fapt și de drept care au

dus la respingerea apelurilor declarate, ca nefondate, prin aceasta fiind încălcată

obligația instanței de motivare a hotărârii judecătorești, care face parte din setul

de garanții subsecvente procesului echitabil și, au fost aplicate pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Verificând și analizând decizia instanței de apel, raportat la criticele

recurenților, Colegiul penal lărgit constată că instanța de apel la adoptarea

soluției de respingere, ca nefondate, a apelurilor declarate de către procuror,

inculpații Godoroja S., Carauș Al-dru și Chencheci S. și avocatul Pascal V. în

numele inculpatului Ignatiuc Gh., cu admiterea apelului declarat de către partea

vătămată și apelului suplimentar declarat de către avocatul acestuia, cu

dispunerea casării sentinței în partea acțiunii civile privind repararea

prejudiciului moral, nu a respectat întocmai prevederile legale, ignorând

exigențele legii procesual-penale în partea admiterii apelul suplimentar și

motivării hotărârii în acest sens.

17

Așadar, Colegiul penal lărgit consideră că criticele invocate de titularii

cererilor de recurs sunt întemeiate și în contextul ce urmează va puncta

raționamentele care au stat la baza acestei soluții.

Pornim de la aceea că, potrivit jurisprudenței constante a CtEDO, chiar

dacă dispozițiile art. 6§1 CoEDO impun instanțelor naționale să-și motiveze

deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligație nu presupune existența unor

răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate

în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar

în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la

baza pronunțării acesteia.

Totodată, CtEDO a consemnat în repetate rânduri că, la judecarea cauzei

de către instanța de apel și la adoptarea deciziei, aceasta nu se poate limita la

preluarea totală sau parțială a motivării formulate de instanța de fond, ci trebuie

să analizeze din nou cauza, în fapt și în drept, și să răspundă argumentat la

criticile și mijloacele de apărare invocate de părți, or, doar astfel se demonstrează

că părțile au fost auzite în cadrul examinării acestei cauze penale.

Cu toate acestea, verificând decizia recurată, Colegiul penal lărgit constată

că instanța de apel nu a analizat punctual criticile invocate de către inculpatul

Ignatiuc Gh. și avocatul acestuia, Pascal V. și nu s-a expus asupra tardivității

apelului suplimentar declarat la 06.03.2017, de către avocatul părții vătămate, ci

s-a limitat doar la expunerea unei fraze generale, precum că, ”13. Apelurile sânt

declarate în termenul prevăzut de articolul 402 CPP”.

Astfel, studiind materialele cauzei, Colegiul lărgit reține că, la 26.10.2016,

împotriva sentinței Judecătoriei Căușeni din 10.10.2016, a declarat apel partea

vătămată, XXXXX, care, fără a invoca careva argumente plauzibile, a solicitat

casarea integrală a acesteia (f.d. 45, 46, vol. IV).

Ulterior, în cadrul ședinței de judecată din 07.03.2017, după finalizarea

cercetării judecătorești, avocatul părții vătămate, Ionaș Gh. invocând că,

”(...)studiind materialele cauzei pe data de 02 martie am constat că apelul părții vătămate

este unul nemotivat, în care nu sunt indicate solicitări și în general nu se indică motivele

apelului(...)”, a declarat apel suplimentar împotriva sentinței Judecătoriei Căușeni

din 10.10.2016, în partea admiterii în principiu a acțiunii civile și pedepsei

aplicate inculpaților.

Prin încheierea instanței de apel inclusă în procesul-verbal al ședinței de

judecată apelul suplimentar declarat, a fost admis, fiind dispusă reluarea

cercetării judecătorești (f.d. 150, vol.IV).

La 04.04.2017, în cadrul ședinței de judecată, partea apărării a invocat că,

”(...)conform ștampilei înregistrată pe apel, acesta este datat cu 26 octombrie, f.d. 75, ceea

ce demonstrează tardivitatea apelului depus de către partea vătămată.

18

De asemenea este depus tardiv și apelul suplimentar declarat de apărător în alin.

(4) a art. 402 Cod de procedură penală, în partea ce ține de termenul de

prescripție”(f.d.181, 182, vol. IV).

Față de cele ce preced, Colegiul penal lărgit reiterează că, declanșând o

continuare a judecării cauzei in fond, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt

și de drept, întrucât odată exercitat, produce un efect devolutiv complet, in

sensul că provoacă un control integral atât în fapt, cât și în drept, în privința

persoanelor care l-au declarat și vizavi de problemele ce le ridică aceștia. Prin

alte cuvinte, fiind investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a

efectuării cercetării judecătorești, in decizia adoptată trebuia să expună concluzia

generală pe marginea apelurilor, precum și temeiurile de fapt și de drept care au

dus la respingerea criticilor invocate de apelanți, analizând probele și indicând

expres care sunt motivele respingerii unora și aprecierii critice a altora.

Colegiul penal apreciază că simpla constatare de către instanța de apel a

faptului că, apelurile părții vătămată și avocatului acesteia au fost declarate în

termen, fără oferirea unor răspunsuri argumentate la criticile invocate de partea

apărării în acest sens și fără o motivare corespunzătoare vizavi de chestiunile

privind repunerea în termen a acestora, nu justifică casarea sentinței în partea

acțiunii civile și adoptării unei soluției în partea respectivă.

7.2. De asemenea, reieșind din decizia recurată, se conchide că instanța de

apel a preluat unele concluzii generale din sentință, indicând că pe parcursul

examinării cauzei, au fost administrate probe, prin care s-a confirmat

incontestabil vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii imputate.

Mai mult, instanța de apel în pct. 15.6. a deciziei, reținând ca fiind

relevante constatările cuprinse în sentință precum că, ”Inculpații Godorojea S.,

Ignatiuc Gh., Carauș A. și Chencheci S. depășindu-și în mod vădit limitele drepturilor și

atribuțiilor acordate prin lege, profitând de funcția sa autoritară, în urma înțelegerii

prealabile cu Chencheci Sergiu, în scopul obținerii recunoașterii de către XXXXX a

faptului săvârșirii furtului vițeilor, l-au supus acțiunilor de violență psihică, manifestate

prin numirea lui cu diferite cuvinte injurioase, înjosindu-i astfel demnitatea și onoarea,

amenințarea cu privarea de libertate, precum și prin aplicarea violenței fizice, exprimată

prin provocarea multiplelor lovituri cu pumnii, picioarele și alte obiecte (cu o carte, o bâtă

din lemn și magazia pistolului din dotare), peste diferite părți ale corpului, în urma cărui

fapt i-au cauzat leziuni corporale neînsemnate (…)”, a omis să arate care probe

dovedesc indubitabil acest fapt și fără a se pronunța asupra celor invocate de

către partea apărării precum că, conform procesul-verbal de examinare a registrului

de eliberare și recepționare a armelor și mijloacelor speciale al CPR Căușeni din

13.07.2012, s-a stabilit că la 29.05.2012, de către Godoroja S. a fost predat în

unitatea de gardă pistolul de model ”Macarov” cu nr. 1547, două magazine cu 16

cartușe, care a fost eliberat la 28.05.2012, iar de către Ignatiuc Gh. la 30.05.2012, a

fost predat în unitatea de gardă pistolul de model ”Macarov” cu nr. 1952, două

19

magazine cu 16 cartușe, care a fost eliberat la 29.05.2012 (f.d. 81-83, vol.I) și

potrivit versiunii acestora se exclude faptul că, partea vătămată ar fi fost lovită cu

pistolul.

De asemenea, de către instanța de apel au fost reținute ca probe care

demonstrează vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii imputate, raportul

de constatare medico-legală și rapoartele de expertiză medico-legală (f.d. 159; 161; 166-

169, vol. I), potrivit cărora, vătămările corporale depistate la XXXXX, se califică ca fiind

neînsemnate, produse cu mai mult de 24 ore, dar nu mai mult de 72 ore până la

examinarea medico-legală din 31.05.2012, însă, în pofida acestei constatări, instanța

de apel a omis de ase expune argumentat asupra declarațiilor martorilor Aduc V.

și Gangan D., cu referire la incidentul din seara zile de 28.05.2012, anterior celui

cu polițiștii, în care între XXXXX și Gangan D. au avut loc altercații, care ulterior

au generat într-o bătaie, în cadrul căreia, ultimul l-ar fi lovit pe XXXXX cu

piciorul și pumnul peste diferite părți ale corpului (f.d. 12, 21, 22, vol. IV), iar la

29.05.2012, unul din martorii audiați a depus plângere împotriva lui XXXXX, în

privința căruia ar fi fost intentat proces contravențional.

Având la bază raționamentele expuse, Colegiul penal lărgit conchide că

instanța de apel la examinarea cauzei nu a făcut o analiză minuțioasă a

chestiunilor de fapt criticate de părți și astfel nu a soluționat fondul apelurilor

declarate.

Mai mult, în contextul dat, Colegiul penal lărgit mai specifică că, pentru

corectitudinea judecării prezentei cauze este important de a analiza minuțios

toate probele acumulate în dosar, întrucît aprecierea probelor este unul din cele

mai importante momente ale procesului penal, iar justa apreciere contribuie la

elucidarea adevărului și la echitatea procedurii desfășurate pentru toate părțile la

proces. Pe cînd în decizia instanței de apel lipsește analiza și aprecierea probelor.

În atare circumstanțe, se relevă că instanța de apel nu a respins argumentat

toate alegațiile părții apărării, invocate în cererile de apel și obiectate în cadrul

ședințelor de judecată, precum și nu a formulat o motivare corespunzătoare

vizavi de chestiunile care au importanță decisivă în cauză, prin ce a admis

eroarea de drept prescrisă de pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

7.3. Revenind la conținut recursurilor declarate, Colegiul penal reține că, la

capitolul stabilirii pedepsei inculpaților Godorojea S., Ignatiuc Gh., Carauș Al-

dru și Chencheci S., instanța de apel la fel a reținut ca fiind relevante

considerentele expuse în sentință, precum că, ”(…)inculpații nu au antecedente

penale, se caracterizează pozitiv la locul de muncă și domiciliere, că infracțiunea a fost

comisă cu 4 ani în urmă și că în perioada ce a urmat inculpații nu au comis alte fapte

social-periculoase, iar inculpații Carauș A. și Chencheci S. nu mai activează în organele

MAI. În urma infracțiunii comise nu au survenit careva consecințe grave pentru

victimă”, astfel, considerând echitabilă sancționarea inculpaților pentru

infracțiunea comisă în limitele minime prevăzute de lege.

20

În continuare, instanța de apel reținând aceleași circumstanțe ce au stat la

baza aplicării pedepsei minime cu închisoare prevăzută de sancțiunea art. 3091

alin. (3) lit. c), e) Cod penal, de asemenea a reținut ca fiind relevante

considerentele expuse în sentință, precum că, ”(...) instanța nu consideră justificată

izolarea reală a inculpaților de societate deoarece aceștia nu prezintă pericol social. În

acest sens este oportună aplicarea prevederilor art. 90 CP, prin dispunerea suspendării

executării pedepsei principale pentru un termen de încercare rezonabil și își exprimă

convingerea că aceste măsuri de constrângere statală vor fi un mijloc eficient și suficient

de corectare și reeducare a acuzaților, precum și de prevenire a săvârșirii altor

infracțiuni, cauzându-le în același timp unele lipsuri și restricții ale drepturilor în

limitele rezonabile.” (vol. IV, f.d. 54)”

Astfel, prima instanță motivat a stabilit categoria și măsura de pedeapsă și, în așa

mod, corect a concluzionat că atingerea scopului pedepsei se v-a obține prin aplicarea

pedepsei cu închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și cu privarea de

dreptul de a ocupa funcții în organele Ministerului Afacerilor Interne și/sau alte organe

de drept.”, considerând că scopul pedepsei penale va fi atins prin numirea unei

pedepse neprivative de libertate, conform prevederilor art. 90 Cod penal.

Colegiul lărgit menționează că, prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal

stipulează că, dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani

pentru infracțiunile săvârșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile

săvârșite din imprudență, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și de

persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să execute

pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei

aplicate vinovatului, indicând numaidecât în hotărâre motivele condamnării cu

suspendare condiționată a executării pedepsei și termenul de probă.

Din sensul normei penale sus indicate, Colegiul relevă că, deși legea nu

îngrădește libertatea instanței de judecată de a-și forma convingerea cu privire la

posibilitatea făptuitorului de a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei, cu

excepțiile prevăzute de această normă penală, ea obligă instanța să-și motiveze

hotărârea de suspendare condiționată a executării pedepsei, indicând precis

acele motive pe care s-a întemeiat convingerea ei.

În prezenta cauză, cu toate că instanța de apel a reținut ca fiind întemeiate

motivele expuse în sentință privind aplicare față de inculpați a prevederilor art.

90 Cod penal, în opinia Colegiului lărgit aceste concluzii sunt pripite, deoarece

aceleași circumstanțe și împrejurări au fost reținute și la aplicarea termenului

pedepsei minime cu închisoare prevăzută de norma imputată, ceea ce indică că

acelorași situații de drept le-au fost acordate o dublă valență juridică, fapt

inacceptabil de teoria penală și practica judiciară.

Mai mult ca atât, potrivit practicii relevante, instanțele de judecată trebuie

să acorde o atenție sporită în cazurile stabilirii pedepsei persoanelor declarate

vinovate în săvârșirea infracțiunilor de tortură, tratament inuman sau degradant,

21

trafic de ființe umane, violență în familie, fapt ce în opinia Colegiului nu a fost

realizat în cauza dată în deplină măsură de către instanța de apel, iar concluziile

acestei instanțe, în partea individualizării pedepsei, nu au fost suficient de clare

și motivate conform prevederilor legale.

7.4. În asemenea condiții, instanța de recurs conchide că, decizia instanței

de apel urmează a fi casată total cu remiterea cauzei în instanța de apel pentru

rejudecare în alt complet de judecată, pentru adoptarea unei soluții corecte.

Învederând lacunele descrise mai sus, Colegiul lărgit constată că erorile

procesuale admise de către instanța de apel sunt incidente prevederilor art. 427

alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură penală și nu pot fi corectate în ordinea

procedurii de recurs, deoarece instanța de recurs nu este abilitată cu atribuții de a

judeca cauza și a se pronunța asupra legalității sentinței, substituind instanța

care a judecat apelul cu încălcarea prevederilor procesual-penale la pronunțarea

hotărârii judecătorești.

7.5. La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de

prevederile art. 436 alin. (2) Cod de procedură penală, ce prevăd procedura de

rejudecare și limitele acesteia; de prevederile art. 402 și 403 alin. (1) Cod de

procedură penală, ce prevăd termenul de declarare a apelului și repunerea în

acesta; să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile

legii procesual-penale asupra tuturor motivelor invocate în cererile de apel

declarate; să verifice și să aprecieze profund probele administrate și examinate în

instanță în strictă conformitate cu cerințele legii; să le dea apreciere cuvenită în

ansamblu, cu argumentarea admisibilității sau inadmisibilității fiecărei probe

examinate; să constate corect fapta criminală, în cazul în care se va ajunge la

concluzia că inculpații Godorojea S., Ignatiuc Gh., Carauș Al-dru și Chencheci S.

au săvârșit-o; să elucideze faptele importante pentru soluționarea justă și

promptă a cauzei date; să-și argumenteze clar concluziile sale în decizia

adoptată, iar în cazul constatării vinovăției acestora să efectueze operațiunea de

individualizare a pedepsei în conformitate cu rigorile legale, să se pronunțe

motivat și întemeiat asupra posibilității aplicării față de aceștia a instituției de

condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și în dependență

de situația constatată să adopte o hotărâre legală și întemeiată, care să

corespundă prevederilor art. 417-419 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de către procurorul în Procuratura

de Circumscripție Chișinău, Sâli Radu, de avocatul Pascal Veronica în numele

inculpaților Godorojea Serghei, Ignatiuc Ghenadie, Carauș Alexandru și

Chencheci Sergiu, de partea vătămată XXXXX și avocatul acestuia, Ionaș

22

Gheorghe, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

04 aprilie 2017, în cauza penală în privința lui Godorojea Serghei, Ignatiuc

Ghenadie, Carauș Alexandru și Chencheci Sergiu și dispune rejudecarea cauzei

în ordine de apel în aceiași instanță, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac, pronunțată integral la

28 decembrie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

Petru Moraru

23