1ra-1351/2017 — art. 190 alin. 5 CP

1ra-1351/2017 — art. 190 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1351/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

14 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componență:

Președinte – Nicolaev Ghenadie,

judecători – Timofti Vladimir, Toma Nadejda, Alerguș Constantin, Moraru

Petru

a judecat în ședință, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către

partea vătămată Marinescu Aurel și de către avocatul Ciobanu-Nițuleac Vladislav în

numele inculpatului Strîmbanu Iurie, prin care solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 10 mai 2017, în cauza penală privindu-l pe

Strîmbanu Iurie Xxxx, născut la xxxxx, originar

din s. xxxxx, r-nul xxxxx și domiciliat în or. xxxx,

str. xxxxx.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

Asupra recursurilor ordinare în cauză, în baza actelor din dosar, Colegiul

penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

A C O N S T A T A T :

Strîmbanu Iurie a fost achitat de sub învinuirea în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin. (5) Cod penal, din motiv că fapta nu întrunește elementele

infracțiunii.

urmărire penale prin rechizitoriu Strîmbanu Iurie a fost învinuit în faptul că în luna

decembrie 2007, data exactă nefiind stablită de organul de urmărire penală, aflându-

se în imediată apropriere a hotelului „Turist” situat pe bd. Gr. Vieru 9, mun.

Chișinău, și urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune, sub pretextul investirii mijloacelor bănești într-o afacere profitabilă, a

dobândit ilicit de la Marinescu Aurel suma de 54 800 (în rechizitoriu este 58400)

dolari SUA, care conform cursului oficial al BNM din 01.12.2007 constituia

echivalentul sumei de 657 584 lei, cauzându-i astfel părții vătămate o daună în

proporții deosebit de mari.

1

Acțiunile inculpatului Strîmbanu Iurie au fost calificate de către organul de

urmărire penală în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, - dobândirea ilicită a bunurilor

altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, în proporții deosebit de mari.

3.1. Procuror, care a solicitat casarea acesteia cu pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul Strîmbanu Iurie

să fie recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal, cu stabilirea unei pedepse de 12 ani închisoare, cu executarea acesteia în

penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de răspundere

materială pe un termen de 5 ani, invocând în argumentarea apelului că:

- prima instanță incorect a apreciat probele administrate legal în cadrul

urmăririi penale și prezentate spre examinare, iar ca rezultat a dispus achitarea

inculpatului Strîmbanu Iurie, învinuit în baza art. 190 alin. (5) Cod penal;

- la adoptarea hotărârii, instanța de judecată nu a luat în considerare

declarațiile părții vătămate, a martorilor, cât și alte probe prezentate de partea

acuzării, adoptând o hotărâre reieșind în mod parțial doar din declarațiile

inculpatului și altor probe prezentate de către acesta;

- reieșind din probele administrate și analizate de către instanța de judecată, la

care părțile au avut acces în egală măsură, rezultă că intenția inculpatului la

comiterea infracțiunii incriminate este dovedită pe deplin, existând legătura cauzală

între fapta comisă și consecințele acesteia, acțiunile inculpatului urmând a fi corect

încadrate în baza art. 190 alin. (5) Cod penal;

- din declarațiile părții vătămate Marinescu Aurel, a martorilor Arseni

Andrian, Marinescu Viorel, rezultă vinovăția inculpatului în infracțiunea imputată;

- potrivit probelor cercetate în ședințele de judecată, s-a constatat cu

certitudine că Strîmbanu Iurie a primit banii în sumă de 58 400 dolari SUA de la

Marinescu Aurel, la momentul primirii banilor Marinescu Aurel a manifestat relații

de încredere față de Strîmbanu Iurie, la momentul primirii banilor Strîmbanu Iurie

nu avea deja atribuții la întreprinderea TRANSOIL, despre care a comunicat părții

vătămate că ar fi intenționat să investească mijloacele financiare, a mai obținut și

alte mijloace financiare de la Marinescu Viorel, pe care nu le-a restituit inculpatul,

la momentul primirii banilor era în situație materială precară, or, din materialele

dosarului penal rezultă că nu avea lichidități, întreprinderile înregistrate nu aveau

venit, deținea bunuri în leasing, iar bunurile acestuia erau grevate;

- sentința de achitare în cauza inculpatului Strîmbanu Iurie este neîntemeiată,

nu corespunde circumstanțelor faptei expuse și urmează a fi anulată ca fiind ilegală.

3.2. Avocatul Caldîba Vitalie în numele părții vătămate Marinescu Aurel, care

a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul Strâmbanu Iurie

să fie recunoscut vinovat în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

2

penal, cu stabilirea unei pedepse în limitele sancțiunii prevăzute de acest articol,

invocând în argumentare că:

- partea vătămată Marinescu Aurel a lipsit de la pronunțarea sentinței și nu a

fost informat despre adoptarea sentinței, motiv pentru care apelantul, în temeiul

prevederilor art. 403 Cod de procedură penală a solicitat repunerea în termen a

apelului declarat;

- neîntemeiat a fost dispusă achitarea inculpatului Strîmbanu Iurie în baza art.

190 alin. (5) Cod penal, din motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii,

or din probele administrate, apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală,

rezultă că acțiunile inculpatului Strîmbanu Iurie de dobândire ilicită a mijloacelor

bănești de la partea vătămată întrunesc elementele infracțiunii imputate;

- prima instanță, ilegal și neîntemeiat a ignorat probele prezentate de partea

acuzării în susținerea învinuirii înaintate.

au fost admise apelurile declarate, fiind casată total sentința primei instanțe și

pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care

Strîmbanu Iurie a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de de

art. 190 alin. (5) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa de 8 ani închisoare, cu

executarea acesteia în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții de răspundere materială pe un termen de 3 ani.

La fel, a fost dispusă încasarea de la Strîmbanu Iurie în beneficiul lui

Marinescu Aurel prejudiciul cauzat prin infracțiunea comisă, în mărime de 58 400

dolari SUA, convertiți în valuta națională conform cursului oficial al BNM, la data

executării hotărârii judecătorești.

luna decembrie 2007, data exactă nefiind stabilită, aflându-se în imediată apropriere

a hotelului „Turist” situat pe bd. Gr. Vieru 9, mun. Chișinău, și urmărind scopul

dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane prin înșelăciune, sub pretextul investirii

mijloacelor bănești într-o afacere profitabilă, a dobândit ilicit de la Marinescu Aurel

suma de 58 400 dolari SUA, care conform cursului oficial al BNM din 01.12.2007

constituia echivalentul sumei de 657 584 lei, cauzându-i astfel părții vătămate o

daună în proporții deosebit de mari.

Instanța de apel a calificat acțiunile inculpatului Strîmbanu Iurie în baza art.

190 alin. (5) Cod penal, - dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane, prin

înșelăciune și abuz de încredere în proporții deosebit de mari.

Totodată, instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit incorect starea

de fapt, care nu corespunde probelor din dosar, care au fost apreciate greșit, prima

instanță ajungând eronat la concluzia achitării lui Strîmbanu Iurie în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, din motiv că fapta nu întrunește

elementele infracțiunii, la fel instanța de apel a indicat că prima instanță la adoptarea

3

sentinței a încălcat prevederile art. 101 alin. (1), art. 384 alin. (3), art. 385 alin.(1)

Cod de procedură penală.

În același sens, instanța de apel a stabilit că prima instanță nu a dat o apreciere

cuvenită normelor citate, menționând că concluziile primei instanțe cu privire la

achitarea lui Strîmbanu Iurie în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5)

Cod penal, sunt pripite, nu corespund materialelor dosarului, fără ca probele

administrate în cauză să fie apreciate fiecare în parte și în ansamblu din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și coroborării lor, respectiv s-a conchis

că prima instanță incorect a ajuns la concluzia că fapta incriminată inculpatului nu

întrunește elementele componenței de infracțiune prevăzută de art. 190 alin. (5) Cod

penal.

Prin urmare, instanța de apel a precizat că deși inculpatul Strîmbanu Iurie nu

și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod

penal, aceasta se confirmă prin următoarele probe pertinente, concludente, utile și

veridice ce coroborează între ele, și anume declarațiile părții vătămate Marinescu

Aurel, a martorilor Marinescu Viorel și Arseni Andrian din prima instanță și din

instanța de apel.

În același context, instanța de apel a indicat că în temeiul art. 24 alin. (3) Cod

de procedură, părților li s-a explicat posibilitatea de a prezenta probe, iar inculpatul

și apărătorul acestuia au declarat că careva probe nu au.

Astfel, instanța de apel analizând cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod

de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și

coroborării lor, a constatat că inculpatul Strîmbanu Iurie a comis infracțiunea

imputată lui, și că acțiunile inculpatului se încadrează în baza art. 190 alin. (5) Cod

penal.

Subsidiar, instanța de apel a notat că declarațiile inculpatului Strîmbanu Iurie,

precum că dânsul n-ar fi comis fapta infracțională imputată și nu ar fi însușit prin

înșelăciune și abuz de încredere bani de la partea vătămată, nu corespund adevărului,

și sunt date de către inculpat în scopul de a se eschiva de la răspunderea penală pentru

fapta comisă, deoarece ele se combat de întreaga sistemă de probe analizate mai sus,

și apreciate prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală și care integral

demonstrează vinovăția lui în comiterea infracțiunii imputate.

Instanța de apel din cumulul probelor cercetate, a conchis că în acțiunile

inculpatului Strîmbanu Iurie se regăsesc modalitățile de săvârșire a faptei

prejudiciabile urmate de cauzarea de daune în proporții deosebit de mari, potrivit

laturii obiective a infracțiunii incriminate, deoarece conform materialelor cauzei

penale precum și declarațiilor inculpatului Strîmbanu Iurie, a părții vătămate

Marinescu Aurel și a martorilor Marinescu Viorel și Arseni Andrian audiați la

urmărirea penală, în prima instanță și instanța de apel, s-a determinat că prin

acțiunile sale, inculpatul Strîmbanu Iurie a cauzat un prejudiciu material părții

4

vătămate Marinescu Aurel în cuantum de 58 400 dolari SUA, bani pe care inculpatul

i-a obținut de la ultimul în vederea investirii într-o afacere profitabilă, însă

Strîmbanu Iurie cu bună știință înșelând și abuzând de încrederea părții vătămate, cu

care se aflau în relații de prietenie, a obținut un împrumut în mărime de 58 400 dolari

SUA, asigurându-1 pe acesta că-și va restitui banii și va obține și profitul scontat,

cunoscând cu certitudine că nu va putea să-și onoreze obligația asumată și nu va

restitui mijloacele bănești împrumutate în termenul stabilit de către părți, prin ce a

cauzat părții vătămate Marinescu Aurel o daună materială în proporții deosebit de

mari.

La fel, instanța de apel a atestat că deși inculpatul a negat intenția sa de a abuza

de încredere și prin înșelăciune a dobândi de la Marinescu Aurel suma de 58 400

dolari SUA, acest fapt este confirmat de faptul că inculpatul a asigurat partea

vătămată că va investi într-o afacere profitabilă, fără însă ai oferi careva detalii. Mai

mult, a mizat pe relațiile de prietenie existente între inculpat și partea vătămată care

se cunoșteau de mult timp și i-au mai fost oferite anterior și alte împrumuturi în sume

mari. Totodată, instanța de apel a relatat că partea vătămată nu cunoștea despre

situația financiară a inculpatului, aceasta ulterior aflând că inculpatul a mai avut

dosare, iar asupra bunurilor inculpatului au fost aplicate interdicții de înstrăinare, iar

la momentul transmiterii banilor Strîmbanu Iurie avea un salariu stabil și o situație

materială bună, respectiv, în opinia părții vătămate avea premise pentru restituirea

ulterioară a împrumutului. Din declarațiile părții vătămate Marinescu Aurel, instanța

de apel a menționat că se confirmă faptul că inculpatul era angajat oficial în câmpul

muncii la Compania de asigurări Grawe Carat, fapt confirmat și de către însuși

inculpat, mai mult ca atât părții vătămate îi era cunoscut faptul că inculpatul activa

într-un proiect „Transoil” și răspundea de raioanele de nord unde colecta cereale pe

care le schimba pe combustibil, fiind interesat de propunerea inculpatului, felul în

care avea să investească banii, inculpatul profitând însă de încrederea pe care o avea

partea vătămată Marinescu Aurel, care considera că inculpatul are venituri suficiente

pentru a restitui împrumutul în sumă de 58 400 dolari SUA.

La același capitol, instanța de apel a specificat că deși la momentul primirii

sumei de 58400 dolari SUA în anul 2007, inculpatul Strîmbanu Iurie nu a întocmit

nici un act, ulterior pentru a da în aparență intenției sale de a însuși ilegal prin

înșelăciune și abuz de încredere suma dată, caracter legal, cunoscând cu certitudine

că nu are intenția de a restitui nici un ban, deși avea posibilitatea fiind angajat și

având venituri, acesta doar i-a promis că va întocmi o recipisă, iar partea vătămată

Marinescu Aurel nu a insistat asupra întocmirii unei recipise, sau perfectării oricărui

alt înscris.

Instanța de apel a conchis că se confirmă și latura subiectivă a infracțiunii de

escrocherie manifestată prin intenția directă a inculpatului Strîmbanu Iurie, care își

dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, a prevăzut urmările ei

5

prejudiciabile și a dorit în mod conștient, survenirea acestora. Prin urmare,

inculpatul dorea și admitea obținerea mijloacelor bănești prin înșelăciune și abuz de

încredere de la partea vătămată Marinescu Aurel, cunoscând cu certitudine că nu

dispune de surse financiare suficiente pentru a putea întoarce datoria în termenul

fixat, inculpatul a încredințat partea vătămată Marinescu Aurel că are nevoie de bani

pentru a face o investiție într-o afacere profitabilă, oferind siguranța că peste o

perioadă de timp va restitui suma integral, motiv pentru care partea vătămată a decis

să-l ajute și să-i ofere suma de bani necesară, fără întocmirea unei recipise, deoarece

erau prieteni și avea încredere în el, ținând cont că pe parcursul a cinci ani banii nu

au fost restituiți, iar partea vătămată își făcea griji a solicitat întoarcerea

împrumutului acordat inculpatului.

Mai mult, instanța de apel a reiterat că inculpatul Strîmbanu Iurie îi promitea

părții vătămate Marinescu Aurel că-i va restitui suma împrumutată, însă ulterior se

eschiva de la întâlnirile și discuțiile cu acesta, ceea ce denotă faptul că inculpatul nu

intenționa să restituie datoria.

La fel, instanța de apel a menționat că nu poate fi invocată imposibilitatea

făptuitorului de a găsi mijloace materiale pentru a-și îndeplini obligațiile asumate -

ca temei de a nu-i fi aplicată răspunderea penală - dacă a manifestat rea-voință sau

intenție frauduloasă față de obligațiile asumate în raport cu partea vătămată, lucru

care a fost dovedit în acțiunile inculpatului Strîmbanu Iurie.

La individualizarea și stabilirea pedepsei, instanța de apel a indicat că a ținut

cont de prevederile art. 7, 61, 75, 76, 77 Cod penal, de faptul că inculpatul Strîmbanu

Iurie a comis o infracțiune din categoria celor deosebit de grave, cu scop de

cupiditate, de pericolul social al infracțiunii săvârșite, de aspectele săvârșirii

infracțiunii, de circumstanțele cauzei care agravează sau atenuează răspunderea,

personalitatea celui vinovat, anterior judecat, dar cu antecedente penale stinse, la

evidența medicului narcolog sau psihiatru nu se află, are la întreținere doi copii

minori.

În continuare, instanța de apel a atestat că în speță lipsesc circumstanțe

agravante și circumstanțe atenuante. Totodată, luând în considerare toate

circumstanțele cauzei și anume, opinia participanților la proces, inculpatul a săvârșit

din intenție o infracțiune deosebit de gravă, din interes material, nu a conștientizat

gravitatea faptei comise, nu a restituit prejudiciul material cauzat părții vătămate,

precum și influența pedepsei asupra corectării inculpatului, instanța de apel a

considerat că corectarea și reeducarea inculpatului Strîmbanu Iurie este posibilă doar

prin izolarea acestuia de societate, stabilindu-i pedeapsă sub formă de închisoare.

Reieșind din circumstanțele indicate, instanța de apel a conchis că restabilirea

echității sociale, corectarea și reeducarea inculpatului Strîmbanu Iurie, precum și

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea inculpatului, cât și din partea

altor persoane, poate avea loc doar prin aplicarea unei pedepse penale în limitele

6

sancțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, sub formă de 8 (opt) ani și 6

(șase) luni închisoare, cu aplicarea pedepsei complementare sub formă de privarea

de dreptul de a ocupa funcții de răspundere materială pe un termen de 3 ani.

Cu referire la prejudiciul cauzat părții vătămate, instanța de apel analizând

materialele cauzei și conducându-se de prevederile art. 23 alin. (2), 219 alin. (1), (4)

Cod de procedură penală, a concluzionat că prin rechizitoriu s-a constatat cu

certitudine că părții vătămate Marinescu Aurel i-a fost cauzat prejudiciul material în

mărime de 58 400 dolari SUA, ceea ce constituie o daună în proporții deosebit de

mari, iar partea vătămată a înaintat în instanța de judecată acțiunea civilă (f.d. 163,

vol. I), totodată mărimea prejudiciului a fost stabilită de către organul de urmărire

penală prin ordonanța de punere sub învinuire și rechizitoriu.

6.1. Avocatul Ciobanu – Nițuleac Vladislav în numele inculpatului Strîmbanu

Iurie, care fără a indica nici un punct prevăzut de art. 427 alin. (1) Cod de procedură

penală, ce reglementează temeiurile de recurs, solicită casarea acesteia, cu

menținerea sentinței primei instanțe prin care a fost achitat din motiv că fapta nu

întrunește elementele infracțiunii, invocând că:

- sentința primei instanță este legală și întemeiată, deoarece în ea s-au analizat

probele prezentate de partea acuzării în ședința de judecată;

- decizia instanței de apel este una declarativă, are un caracter general și

teoretic și nicidecum nu este concretă la speța dată, motivarea este o încercare de a

da un aspect pur teoretic, asupra presupuselor fapte;

- la baza sentinței de condamare au fost puse doar declarațiile date de inculpat,

partea vătămată, și a martorului, de la urmărirea penală, din prima instanță și cea de

apel;

- instanța de apel nu a făcut referire la faptul că lui Strîmbanu Iurie i s-a adus

învinuirea cu încălcărea termenului procedural, deoarece recunoașterea în calitate de

bănuit la data de 15.05.2012 (f.d. 82, vol. I), învinuirea din 14.08.2012 (f.d. 149, vol.

I) a fost adusă la cunoștință la data de 04.09.2012;

- în decizia instanței de apel este subliniat faptul că inculpatul activa într-un

proiect și avea posibilitatea financiară bună, iar ulterior în pct. 57 a deciziei instanța

de apel a indicat că acesta era conștient că nu are posibilitatea reală de a-și onora

obligațiile și nu va putea restitui banii;

- o discordanță în motivarea deciziei constă în faptul că instanța de apel a

constatat că inculpatul a dobândit prin înșelăciune de la Marinescu Aurel suma

respectivă, pentru investiție în careva afaceri profitabile, însă Marinescu Aurel în

declarațiile sale indică că i-a împrumutat suma dată de bani lui Strîmbanu Iurie.

6.2. Partea vătămată Marinescu Aurel, care indicând temeiurile de recurs

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 10) Cod de procedură penală, solicită

casarea parțială a deciziei instanței de apel în partea individualizării și stabilirii

7

pedepsei inculpatului Strîmbanu Iurie, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărâri în această parte, prin care inculpatului Strîmbanu Iurie să-i fie stabilită o

pedeapsă mai aspră, în limitele sancțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal,

invocând că:

- soluția instanței de apel în partea individualizării și stabilirii pedepsei

inculpatului Strîmbanu Iurie, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază această

soluție, aceasta fiind expusă neclar, în termeni vagi și generali, motivarea acestei

soluții contrazice dispozitivului hotărârii, totodată, instanța de apel a aplicat

pedeapsa individualizată contrar prevederilor legii, stipulate în art. 7 alin. (1), 75

alin. (1), 77 alin. (1), art. 78 alin. (3), art. 81 alin. (2), art. 83, art. 84 alin. (1) Cod

penal;

- instanța de apel greșit a constatat lipsa circumstanțelor agravante în speță,

nu a ținut cont de motivul comiterii infracțiunii, circumstanțele faptice care

agravează răspunderea penală a inculpatului Strîmbanu Iurie, și anume săvârșirea

infracțiunii cu folosirea încrederii acordate – art. 77 alin. (1) lit. n) Cod penal, în

rezultat fiind stabilită o pedeapsă prea blândă.

alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, a depus referință procurorul, care a pledat

pentru inadmisibilitatea acestora, ca fiind vădit neîntemeiate, din considerentul că

motivele invocate în recursuri au constituit deja obiect de examinare în instanța de

apel și o altă opinie asupra probelor care au fost puse la baza hotărârii de

condamnare, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei.

Mai mult, menționează că recursurile sunt întemeiate doar pe critica modului

în care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei și individualizarea măsurii

de pedeapsă, care în opinia acuzării este în dependență de circumstanțele atenuante

și argavante prevăzute de art. 76-77 Cod penal, precum și de efectele acestora

stipulate în art. 78 Cod penal.

La fel, indică că instanța de apel nu a comis erori de drept în raport cu motivele

invocate de recurenți și că decizia contestată conține motive clare și legale pe care

se întemeiază soluția privind încadrarea juridică corectă a acțiunilor inculpatului și

stabilirea măsurii de pedeapsă.

Vladislav în numele inculpatului Strâmbanu Iurie:

Judecând recursul ordinar în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit

constată că acesta urmează a fi admis din următoarele considerente.

Conform prevederilor art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. b) Cod de procedură penală,

judecând recursul instanța de recurs este în drept să-l admită, să caseze total

hotărârile judecătorești și să dispună achitarea persoanei.

Potrivit prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

8

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel

pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel la judecarea cauzei.

Colegiul penal lărgit menționează că deși avocatul Ciobanu-Nițuleac

Vladislav în numele inculpatului Strîmbanu Iurie nu indică un punct concret din art.

427 alin. (1) Cod de procedură penală, ce reglementează temeiurile de recurs, din

textul recursului rezultă că se invocă temeiurile pentru recurs prevăzute de art. 427

alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură penală, adică se critică decizia sub aspectele că

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și că nu au fost

întrunite elementele infracțiunii.

Colegiul penal lărgit invocă că potrivit prevederilor art. 8 Cod de procedură

penală, persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată

atâta timp cât vinovăția sa nu va fi dovedită, în modul prevăzut de prezentul cod,

printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Alin. (2) al aceluiași articol, stipulează că, nimeni nu este obligat să

dovedească nevinovăția sa, iar concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea

infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii

care nu pot fi înlăturate, în condițiile prezentului cod, se interpretează în favoarea

bănuitului, învinuitului, inculpatului.

Procesul penal, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) Cod de procedură penală,

are ca scop protejarea persoanei, societății și statului de infracțiuni, precum și

protejarea persoanei și societății de faptele ilegale ale persoanelor cu funcții de

răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracțiunilor presupuse sau

săvârșite, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit

vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală și

condamnată.

Alin. (3) al aceluiași articol stabilește că organele de urmărire penală și

instanțele judecătorești în cursul procesului sunt obligate să activeze în așa mod încât

nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată.

Reieșind din aceste prevederi legale, care sunt principii unanim recunoscute,

inclusiv de tratatele internaționale în domeniul drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte, jurisprudența

națională a stabilit o practică judiciară potrivit căreia vinovăția persoanei în

săvârșirea faptei se consideră dovedită numai în cazul, când instanța de judecată,

călăuzindu-se de principiul prezumției nevinovăției, cercetând nemijlocit toate

probele prezentate, iar îndoielile, care nu pot fi înlăturate, fiind interpretate în

favoarea inculpatului și în limita unei proceduri legale, a dat răspunsuri la toate

chestiunile prevăzute în art. 385 Cod de procedură penală.

9

În această ordine de idei, Colegiul penal lărgit reține și prevederile art. 389

alin. (1) Cod de procedură penală, care stabilesc că, sentința de condamnare se

adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării judecătorești, vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe

cercetate de instanța de judecată, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sentința de

condamnare nu poate fi bazată pe presupuneri.

Verificând argumentele invocate în recursul declarat, în raport cu materialele

cauzei, Colegiul penal lărgit constată că instanța de apel examinând cauza, la

pronunțarea deciziei de condamnare a lui Strâmbanu Iurie în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal, nu a ținut cont pe deplin de prevederile legale sus menționate, nu și-a

argumentat prin motive-probe legale soluția, fapt care, cu certitudine determină

necesitatea casării totale a deciziei instanței de apel, or, motivele invocate de

recurent la pct. 6.1 a prezentei decizii, sunt întemeiate.

Astfel, se mai relevă că conform art. 385 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură

penală, la adoptarea sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunea dacă

această faptă a fost săvârșită de inculpat.

În acest context, se indică că potrivit art. 414 Cod de procedură penală,

instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate

în baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală

și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel. În vederea soluționării

apelului, instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor. Instanța de apel se

pronunță asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe

prima instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută

ori numai imputată s-a săvîrșit ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce

împrejurări s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma cumulului

de probe anexate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiuni de drept se referă cele ce țin de faptul: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a

fost individualizată și aplicată just; dacă fapta întrunește elementele infracțiunii,

dacă normele de drept procesual penal au fost corect aplicate și hotărârea adoptată

să conțină răspuns la toate motivele invocate.

Instanța de apel, examinând apelurile declarate de către procuror și de către

avocat în numele părții vătămate, a conchis pripit că probele prezentate de acuzare

demonstrează vinovăția inculpatului în comiterea faptei imputate, în rezultat greșit

a casat sentința și a pronunțat o nouă hotărâre de condamnare.

Totodată, Colegiul penal lărgit menționează că prima instanță, în sentința sa,

apreciind probele administrate la urmărirea penală și cercetate în ședința de judecată,

prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

veridicității și utilității lor, iar toate probele în asamblu, din punct punct de vedere al

10

coroborării lor, din lipsa de probe pertinente care confirmă vinovăția inculpatului, a

constatat corect că Strâmbanu Iurie urmează a fi achitat de sub învinuirea imputată,

însă a indicat greșit temeiul achitării inculpatului, stipulat în art. 390 alin. (1) pct. 3)

Cod de procedură penală, că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii,

pe când temeiul corect de achitare în situația când nu sunt probe incontestabile este

cel prevăzut de art. 390 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură penală, - fapta nu a fost

săvârșită de inculpat, motiv din care nici sentința primei instanțe nu poate fi

menținută de către instanța de recurs ordinar.

Astfel, Colegiul penal lărgit reține că potrivit rechizitoriului (f.d. 195, vol. I),

Strîmbanu Iurie se învinuiește în faptul că în luna decembrie 2007, data exactă

nefiind stablită de organul de urmărire penală, aflându-se în imediată apropriere a

hotelului „Turist” situat pe bd. Gr. Vieru 9, mun. Chișinău, și urmărind scopul

dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane prin înșelăciune, sub pretextul investirii

mijloacelor bănești într-o afacere profitabilă, a dobândit ilicit de la Marinescu Aurel

suma de 58 400 dolari SUA, care conform cursului oficial al BNM din 01.12.2007

constituia echivalentul sumei de 657 584 lei, cauzându-i astfel părții vătămate o

daună în proporții deosebit de mari.

Acțiunile inculpatului Strîmbanu Iurie au fost calificate de către organul de

urmărire penală în baza art. 190 alin. (5) Cod penal, adică dobândirea ilicită a

bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, în proporții deosebit

de mari.

În continuare, se atestă că organul de urmărire a indicat că vinovăția

inculpatului Strâmbanu Iurie se demonstrează doar prin declarațiile părții vătămate

Marinescu Aurel și a martorilor Arseni Andrian și Marinescu Viorel.

În acest context, Colegiul penal lărgit verificând motivele invocate în recurs

în coraport cu materialele din prezenta cauză penală, conchide că la urmărirea

penală, dar și în ședințele de judecată a instanțelor ierarhic inferioare nu au fost

prezentate probe pertinente, veridice și suficiente întru confirmarea vinovăției

inculpatului Strîmbanu Iurie de dobândire ilicită de către acesta a mijloacelor

financiare în sumă de 58 400 dolari SUA, sub pretextul investirii mijloacelor bănești

într-o afacere profitabilă, prin înșelăciune și abuz de încredere de la partea vătămată

Marinescu Aurel, or, declarațiile martorilor, Marinescu Viorel și Arseni Andrian, nu

pot fi reținute în calitate de probe care ar confirma acțiunile ilegale ale inculpatului

Strîmbanu Iurie, din considerentul că Marinescu Viorel nu a fost prezent în

momentul transmiterii banilor, iar informațiile comunicate de către acesta nu

reprezintă o relatare directă a circumstanțelor la care a fost acesta martor ocular,

recunoscând că îi sunt cunoscute doar informațiile relatate din spusele părții

vătămate Marinescu Aurel, care este și fratele său. În acest sens, se notează că la

baza unei condamnări nu pot fi puse probe indirecte și contradictorii, care nu sunt

confirmate prin careva probe directe-incotestabile, astfel că, orice dubiu și

11

incertitudine se interpretează în favoarea inculpatului. Iar declarațiile martorului

ocular Arseni Andrian, sunt contradictorii și nu confirmă cu certitudine faptul

transmiterii banilor, deoarece acesta a declarat că a fost prezent la transmiterea unui

plic, însă nu cunoaște cu certitudine ce se afla în interiorul său, fiindu-i comunicat

ulterior că în plic se aflau dolari SUA.

De asemenea sunt contradictorii declarațiile părții vătămate Marinescu Aurel,

referitor la descrierea plicului în care acesta invocă că au fost transmiși banii în sumă

de 58 400 dolari SUA. Prin urmare, se reține că în cadrul urmării penale, partea

vătămată a declarat că a transmis banii într-o pungă de hârtie (f.d.161-162, vol. I).

Ulterior, fiind audiat în cadrul primei instanțe (f.d. 221 - verso, vol. I), a declarat că:

„[…] Banii erau în bancnote a câte 100 dolari, câte 10000 adică câte 100 de

bancnote, în sacoșă de polietilenă”, iar în instanța de apel (f.d. 81, vol. II) a declarat

că: „ […] banii erau într-o pungă de hârtie de aproximativ 5-6 cm cu forma și

dimensiunile bancnotei dolarului”.

Mai mult, se reține că circumstanțele de fapt relatate de partea vătămată nu

corespund cu declarațiile martorului Arseni Andrian, care la rândul său, mai întâi, în

explicația anexată la materialele cauzei (f.d. 18, vol. I) a indicat că: „[…]Marinescu,

la rândul său, dintr-un plic pe care îl purta cu el a scos o anumită sumă de bani”,

iar mai apoi, fiind audiat la urmărirea penală la 14 martie 2012 (f.d. 20, vol. I) a

declarat că a văzut că: „[…]Marinescu a transmis un plic cu dolari în care erau

dolari SUA, presupune că era suma despre care au discutat anterior”. Însă, fiind

audiat în ședința de judecată în prima instanță (f.d. 33, verso, vol. II) martorul Arseni

Andrian a comunicat că: „[…]Marinescu a transmis un pachet de hârtie, învelit,

îndoit în care presupune că erau bani”, iar în instanța de apel (f.d. 84, vol. II) a

comunicat însă că: „[…] inculpatul a deschis coletul în care a văzut că se aflau

dolari”.

Totodată, Colegiul penal lărgit constată prezența divergențelor și

contradicțiilor în declarațiile părții vătămate Marinescu Aurel date pe parcursul

procesului penal în faza de urmărire penală și de judecare în prima instanță, și în

instanța de apel, cu privire la scopul de profit/nonprofit a transmiterii sumei de 58

400 dolari SUA inculpatului Strâmbanu Iurie. În acest sens, se notează că în

explicația din 05 martie 2012 (f.d. 11, vol. I), partea vătămată Marinescu Aurel a

indicat că: „[…]I-a transmis inculpatului suma cerută și anume suma de 58 400

dolari SUA. Tot atunci Strîmbanu l-a asigurat că banii vor fi investiți în această

afacere și în timp de un an el îi va întoarce, plus 4 % lunar”, apoi la faza urmăririi

penale (f.d. 44, vol. II) fiind audiat a declarat că: „[…] inculpatul Strîmbanu Iurie a

revenit la el cu aceeași propunere, doar că de data aceasta, inculpatul a cerut de la

dânsul să-i împrumute suma de 58 400 dolari SUA, pentru a-i investi într-o

companie, care după spusele inculpatului avea să creeze venituri considerabile, și

că inculpatul va investi suma împrumutată în compania „Trans-Oil”, […] și că el

12

va avea venit în mărime de 4 % lunar din suma împrumutată”, apoi fiind audiat

suplimentar la faza urmăririi penale (f.d. 110, vol. I) a declarat că: „[…] este o fire

de om strângătoare și nu irosește banii în vânt, dar permanent s-a gândit cum să-i

investească profitabil”. Ulterior, partea vătămată Marinescu Aurel fiind audiat în

prima instanță, contrar celor relatate la faza de urmărire penală nu a mai declarat

despre scopul de profit cu care ar fi împrumutat suma de bani sau despre obligația

de achitare de către inculpat a cărorva procente lunare sub formă de dobândă din

suma împrumutată, astfel în prima instanță (f.d. 221, verso, vol. I) acesta a declarat

că: „ […]Banii au fost transmiși cu împrumut. Nu au avut nici o înțelegere la

obținerea unui profit în rezultatul împrumutului dat”, (f.d. 31, verso, vol. II) „[…]

suma de bani a fost împrumutată cu nici o condiție, […] i-a dat banii inculpatului

cu scop de împrumut”, iar în instanța de apel (f.d. 82, vol. II) partea vătămată a

menționat că: „ […] Inculpatul i-a zis că va avea mai mult profit. Nu au convenit la

o dobândă fixă”.

Din aceste considerente, Colegiul penal lărgit stabilește că declarațiile părții

vătămate Marinescu Aurel și a martorilor Marinescu Viorel (fratele părții vătămate)

și Arseni Andrian (finul părții vătămate), nu pot fi puse la baza condamnării

inculpatului Strâmbanu Iurie, deoarece sunt evazive și contradictorii, ceea ce denotă

o lipsă de credibilitate a declarațiilor date de aceștia. În consecință, declarațiile

acestor martori și a părții vătămate nu pot fi puse la baza motivării unei sentințe de

condamnare, deoarece din conținutul acestora se elucidează mai multe dubii și

presupuneri, care nu au fost înlăturate în nici un mod de către partea acuzării prin

alte probe pertinente și incontestabile. Se mai invocă că tot din aceste motive prima

instanță l-a achitat pe inculpat și judecătorul raportor din instanța de apel a avut

opinie separată la soluția de condamnare a inculpatului.

În afară de aceasta, instanța de recurs notează că la materialele cauzei nu există

nici o recipisă semnată de inculpat și partea vătămată Marinescu Aurel, prin care s-

ar fi confirmat cu certitudine predarea-primirea sumei de 58 400 dolari SUA, pentru

a fi respectate prevederile art. 210 alin. (1) Cod civil, care prevede că „trebuie să fie

încheiate în scris actele juridice dintre persoanele fizice dacă valoarea obiectului

actului juridic depășește 1000 lei”.

În aceste condiții, rezultă că nu a fost demonstrată prin probe incontestabile

transmiterea sumei incriminate, nefiind probată obligația inculpatului de a restitui

un careva împrumut, într-un anumit termen. Respectiv, acest fapt denotă absența atât

a acțiunii principale (sustragerea), cât și a acțiunii adiacente (înșelăciunea) în

presupusa faptă imputată inculpatului.

Totodată, Colegiul penal lărgit consideră o circumstanță esențială care pune

la dubiu vinovăția inculpatului Strâmbanu Iurie, în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin. (5) Cod penal, este faptul că deși în rechizitoriu și în fapta constatată

de instanța de apel se indică că infracțiunea a fost săvârșită în luna decembrie 2007,

13

partea vătămată a depus o plângere la organele de drept privind atragerea lui

Strâmbanu Iurie la răspundere penală doar la 26 ianuarie 2012 (f.d. 8, vol. I), peste

mai mult de 4 ani de la presupusa faptă de escrocherie, urmărirea penală fiind pornită

la 15 martie 2012 (f.d. 1, vol. I), banii conform explicațiilor părții vătămate

Marinescu Aurel (f.d. 11, vol. I), fiind împrumutați pe un an, cu întoarcerea plus 4

% lunar, ce rezultă și din declarațiile martorului Arseni Andrian de la urmărirea

penală (f.d. 49, vol. I), circumstanțe care apoi nu au mai fost invocate de partea

vătămată Marinescu Aurel, or acesta în instanțele de judecată a menționat că banii

au fost transmiși cu scop de împrumut pe un termen de un an, fără a fi stabilite careva

condiții cu privire la dobândă.

În această ordine de idei, se mai menționează că declarațiile părții vătămate

Marinescu Aurel și a martorului Marinescu Viorel, privitor la faptul că inculpatul a

amânat restituirea sumei de 58 400 dolari, sunt lipsite de suport probant, întrucât în

cadrul procesului nu au fost prezentate careva probe incontestabile care să confirme

solicitările părții vătămate, iar inculpatul pe tot parcursul procesului penal a negat

primirea a 58 400 dolari SUA de la partea vătămată Marinescu Aurel, susținând că

este o răzbunare împotriva lui din motiv că a avut un litigiu civil cu martorul

Marinescu Viorel (f.d. 36, vol. II).

Prin urmare, în baza celor expuse supra, Colegiul penal lărgit constată că nu

a fost demonstrat de către partea acuzării prin probe credibile și incontestabile

dobândirea ilicită prin înșelăciune și abuz de încredere a 58 400 dolari SUA de către

Strâmbanu Iurie de la partea vătămată Marinescu Aurel, nefiind confirmat faptul

transmiterii a sumei de 58 400 dolari SUA inculpatului de către partea vătămată în

luna decembrie 2007.

În acest context, Colegiul penal lărgit invocă că sarcina probațiunii în ședințele

de judecată în prima instanță și în instanța de apel îi revine acuzatorului de stat,

fiindcă funcția acuzării este pusă pe seama procurorului. Or, CtEDO în hotărârea

Capeau vs. Belgia din 13.01.2005, a constatat că, „în domeniul penal, problema

administrării probelor trebuie să fie abordată din punctul de vedere al articolului 6

În baza celor expuse supra, Colegiul penal lărgit conchide că s-a confirmat

temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, sub

aspectul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția,

motiv din care recursul ordinar declarat de către avocatul Ciobanu-Nițuleac

Vladislav în numele inculpatului Strîmbanu Iurie, urmează a fi admis, cu casarea

totală a sentinței primei instanțe și a deciziei instanței de apel în prezenta cauză

penală și dispunerea achitării inculpatului Strâmbanu Iurie de sub învinuirea de

comitere a infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, deoarece fapta nu a

fost săvârșită de inculpat.

14

Subsidiar, Colegiul penal lărgit va respinge acțiunea civilă intentată de către

partea vătămată Marinescu Aurel, or, potrivit prevederilor art. 387 alin. (2) pct. 1)

Cod de procedură penală, „În cazul cînd se dă o sentință de achitare, instanța

respinge acțiunea civilă dacă fapta nu a fost săvârșită de inculpat”.

Marinescu Aurel:

Judecând recursul ordinar în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit

constată, că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

judecând recursul, este în drept să respingă ca inadmisibil recursul ordinar.

Potrivit prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărîrile instanței de apel

pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel la judecarea cauzei.

La caz, Colegiul penal lărgit atestă că recurentul a invocat temeiurile de recurs

prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) 10) Cod de procedură penală, sub aspectul

că hotărârea instanței de apel nu curpinde motivele pe care se întemeiază soluția în

partea individualizării pedepsei, și aceasta este expusă neclar în termeni vagi,

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii și că s-a aplicat o pedeapsă

individualizată contrar prevederilor legale, solicitând astfel aplicarea unei pedepse

mai aspre în privința inculpatului.

În acest sens, Colegiul penal lărgit din considerentul că în speță din motivele

expuse în pct. 8 a prezentei decizii urmează a fi dispusă achitarea inculpatului

Strâmbanu Iurie de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 190

alin. (5) Cod penal, conchide că temeiurile și motivele invocate de recurent privitor

la blândețea pedepsei nu sunt incidente și relevante în speța dată, și se resping ca

fiind inadmisibile.

Totodată, în privința temeiului de recurs indicat de recurent, prevăzut de art.

427 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit conchide că

acesta a fost invocat declarativ, nefiind specificat nici care cazuri prevăzute de acest

temei de recurs sunt incidente în prezenta speță.

Pe cale de consecință, Colegiul penal lărgit atestă că recursul ordinar declarat

de partea vătămată Marinescu Aurel urmează a fi respins ca inadmisibil.

de procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către partea vătămată

Marinescu Aurel.

15

Admite recursul ordinar declarat de către avocatul Ciobanu-Nițuleac

Vladislav în numele inculpatului Strîmbanu Iurie, casează total sentința Judecătoriei

Rîșcani, mun. Chișinău din 30 decembrie 2016 și decizia Colegiului penal al Curții

de Apel Chișinău din 10 mai 2017, în cauza penală privindu-l pe Strîmbanu Iurie

Xxxx, pronunțând următoarea hotărâre.

Se dispune achitarea inculpatului Strîmbanu Iurie Xxxx de sub învinuirea de

săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) Cod penal, din motiv că fapta

nu a fost săvârșită de inculpat.

Se respinge acțiunea civilă intentată de partea vătămată Marinescu Aurel în

temeiul art. 387 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală.

Inculpatul Strîmbanu Iurie Xxxxx urmează a fi eliberat imediat din

penitenciar dacă nu are de executat măsura preventivă arestul sau pedeapsa închisorii

în baza altor hotărâri judecătorești.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 14 decembrie 2017.

Președinte Nicolaev Ghenadie

Judecători Timofti Vladimir

Toma Nadejda

Alerguș Constantin

Moraru Petru

16