1ra-1158/2017 — art. 264 alin. 3 lit. b CP

1ra-1158/2017 — art. 264 alin. 3 lit. b CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-1158/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

06 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Iurie Diaconu, Elena Covalenco,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 10 octombrie 2016, declarate de avocații Roman Andriuța și

Oleg Trocin, în numele inculpatului

Custov Alexandr xxxxx, născut la

xx xxxxxx xxxx în xxxxxxxxxxxx, locuitor al mun.

xxxxxxxxx, str. xxxxxxxxx xxx, ap. xx, cetățean al R.

Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 19.12.2014 – 13.04.2016,

instanța de apel: 25.05.2016 – 10.10.2016,

instanța de recurs: 16.06.2017 – 06.09.2017.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal

C O N S T A T Ă :

cauza fiind judecată conform prescripțiilor din art. 3641 Cod de procedură penală,

Custov Alexandr a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 4

ani închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 2 ani.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei i-a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 2 ani.

De la inculpat s-a încasat în beneficiul succesorului părții vătămate, Sasu

Serghei, prejudiciul moral în mărime de 30.000 lei.

Acțiunea civilă în partea încasării prejudiciului material, înaintată de

succesorul părții vătămate, Sasu Serghei, a fost admisă în principiu, urmând ca

1

asupra cuantumului despăgubirilor să se expună instanța în ordinea procedurii

civile.

inculpatul Custov A., în timp ce se deplasa în spate pe str. Ceucari 2, mun.

Chișinău, în marșarier, cu camionul „ЗиЛ 433362”, număr de înmatriculare С MX

166, care aparține Regiei municipale „Autosalubritate”, a manifestat neatenție la

trafic și ignorând prevederile pct. 45 alin. (1) și (2) al Regulamentului Circulației

Rutiere, că conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de

viteză stabilită, ținând permanent seama de următorii factori: starea

psihofiziologică ce influențează atenția și reacția, dexteritatea în conducere care i-

ar permite să prevadă situațiile periculoase, situația rutieră, iar în cazul în care în

limita vizibilității apar obstacole care pot fi observate de conducător, el trebuie să

reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol siguranța traficului,

ca urmare nu s-a isprăvit cu conducerea vehiculului și a tamponat pietonul Sasu

Pavel, anul nașterii 1934, care a decedat la fața locului.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr.61/782D din 29 iulie

2014, lui Sasu Pavel i-au fost provocate următoarele leziuni corporale: plăgi

scalpate în regiunea capului și feței, hemoragii în țesuturile moi epicraniene,

hemoragii subarahnoidiene, sânge în ventricolii cerebrali, hemoragii în trunchiul

cerebral, fracturi costale bilaterale pe mai multe linii anatomice, cu hemoragii în

țesuturile moi adiacente fracturilor, cu lezarea pleurei parietale, contuzia

pulmonilor la hil, rupturi multiple a pulmuitului stâng, fractura completă a porțiunii

distale a clavicolii stângi, fracturi cominutive a porțiunii superioare a omoplatului

stâng, fractura discului intervertebral С 5-C 6 cu hemoragii subdurale,

subarahnoidiene și intramedulare la acest nivel, echimoze, excoriații, plăgi

scalpante și rupte la nivelul trunchiului membrelor superioare și inferioare. Toate

leziunile descrise au fost produse intravital, la acțiunea traumatică a unui corp(uri)

contondent(e) dur(e) sau la lovirea de un asemenea corp, posibil în timpul și

circumstanțele indicate, prin mecanismul de lovire-compresiune de părțile

proeminente a unității de transport aflată în mișcare, a survenit în rezulte

revărsatelor sanguine în trunchiul cerebral ca consecință a traumatismului cranio-

cerebral închis ceea ce se confirmă prin datele necropsiei medico-legale și sunt

adeverite prin examenul histopatologic. În momentul impactului primar, Sasu

Pavel se afla în poziție ortostatică cu fața laterală stângă îndreptat spre unitatea de

transport aflată în mișcări prezentat pericol pentru viață, sunt în legătură cauzală

directă cu survenirea decesului și în comun se califică ca vătămare gravă.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut integral vina, solicitând

examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că

aceste probe dovedesc vinovăția lui și i-a încadrat acțiunile pe art. 264 alin. (3) lit.

b) Cod penal, ca încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere și de

exploatare a unităților de transport de către persoana care conduce mijlocul de

transport, încălcare ce a provocat din imprudență decesul unei persoane.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, că inculpatul a recunoscut vina, s-a căit de cele comise, a solicitat judecarea

2

cauzei pe baza probelor administrate în cadrul urmării penale, anterior nu a fost

judecat, că a lucrat pe mașina de transportare a gunoiului nefiind asigurat de către

angajator cu însoțitor, care i-ar fi permis efectuarea manevrelor în fața blocurilor

cu ghidare de către acesta, că infracțiunea săvârșită este una gravă, concluzionând

ca fiind justificată stabilirea unei pedepse fără izolarea acestuia de libertate.

solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal la 4 ani și 8

luni închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un

termen de 4 ani.

Apelantul a indicat că instanța de judecată a apreciat corect probele

administrate, însă nu a luat în considerație gravitatea infracțiunii incriminate și nu a

stabilit o pedeapsă care ar duce la corectarea și reeducarea inculpatului.

Astfel, infracțiunea de încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de

exploatare a mijloacelor de transport de către o persoană care conduce mijlocul de

transport, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei persoane, săvârșită de

inculpatul, atentează la relațiile sociale ce vizează respectarea de către conducătorii

mijloacelor de transport a regulilor circulației rutiere, obligație impusă fiecărui

conducător de transport, care este un mijloc de pericol social sporit pentru

sănătatea și viața nu numai a însuși șoferului, dar și a altor participanți la trafic.

Instanța nu a ținut cont că inculpatul a ignorat total normele de securitate a

traficului rutier. Inculpatul activează în calitate de șofer, astfel încât prin neglijența

ce o manifestă pune în pericol securitatea participanților la trafic. În urma

accidentului produs a decedat o persoană, iar inculpatul nici nu a restituit

prejudiciul cauzat prin infracțiune.

Inculpatul fiind la volanul autovehiculului respectiv, nu a conștientizat că

mijlocul de transport este un izvor de pericol social sporit pentru participanții la

trafic, dar era obligat să se conformeze cerințelor pct. 45 a RCR și anume, să

conducă ținând permanent seama de starea psihofiziologică ce influențează atenția

și reacția, dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situațiile

periculoase.

Instanța nu a aplicat inculpatului o pedeapsă echitabilă, conform cerințelor

art.75 Cod penal.

3.1. A declarat apel și avocatul Valeriu Gandrabur, în numele succesorului

părții vătămate, Sasu Serghei, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea

unei noi hotărâri, prin care să fie încasat în beneficiul ultimului, în mod solidar, de

la inculpat și Regia ,,Autosalubritate” ÎM prejudiciul material de 53.015,32 lei,

prejudiciul moral de 125.000 lei, rata inflației în mărime de 31.406,78 lei și

serviciile juridice în mărime de 5000 lei.

Apelantul a invocat că instanța de fond a făcut concluzii ce vin în

contradicție cu circumstanțele cauzei și eronat a aplicat normele de drept material.

octombrie 2016, apelul avocatului Valeriu Gandrabur a fost respins, ca nefondat.

3

Apelul procurorului a fost admis, casată parțial sentința și pronunțată o nouă

hotărâre.

Custov Alexandr a fost condamnat în baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal

la 4 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis, de la reținere.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

Instanța de apel a reținut că prima instanță nu a acordat deplină eficiență

prevederilor articolelor 7, 61, 75 și 90 Cod penal, astfel că pedeapsa aplicată

inculpatului nu este legală.

Inculpatul a comis infracțiunea din imprudență, soldată cu decesul unei

persoane, care potrivit articolului 16 alin. (4) Cod penal se clasifică ca gravă și, dat

fiind că judecata a avut loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, conform prevederilor articolului 3641 alin. (8) Cod de procedură penală,

acesta beneficiază de reducerea cu o treime a limitei maxime de pedeapsă cu

închisoare.

În speță, nu s-au constatat circumstanțe ce justifică suspendarea condiționată

a executării pedepsei cu închisoare, aplicate inculpatului sau aplicarea unei

pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege.

Instanța de fond n-a motivat soluția privind suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate inculpatului, astfel încât partea descriptivă a sentinței

nu cuprinde considerente temeinice și legale privind aplicarea articolului 90 Cod

penal, nefiind scoase în evidență circumstanțele ce justifică condamnarea cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Astfel, ținând cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, corectarea și

reeducarea inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din

partea ultimului, cât și a altor persoane, se va obține prin aplicarea pedepsei cu

închisoare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport.

inculpatului, solicitând casarea acestei decizii și menținerea sentinței.

Recurentul a invocat că instanța de apel nu a ținut cont de prevederile art. 61

și 75 Cod penal.

Pe caz sunt prezente circumstanțe atenuante - recunoașterea vinei și căința

de cele comise, iar circumstanțe agravante nu au fost stabilite. Conform art. 3641

CPP, în cazul când persoana pusă sub învinuire acceptă examinarea cauzei pe baza

probelor administrate în cadrul urmării penale pedeapsa pentru infracțiunea

imputată se reduce cu o treime din minim.

La stabilirea pedepsei, instanța urma să țină cont de gravitatea infracțiunii

săvârșite, că infracțiunea comisă de inculpat este una gravă, de persoana

vinovatului, că acesta a recunoscut vina și nu are antecedente penale, că

infracțiunea a fost comisă din imprudență.

Aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei

conform art. 90 Cod penal, ar restabili echitatea socială, fiind posibilă și corectarea

inculpatului.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală.

4

5.1. Avocatul Oleg Trocin la fel a declarat recurs ordinar în numele

inculpatului, solicitând casarea deciziei menționate și menținerea sentinței.

Recurentul a indicat că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția, totodată, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a

afectat soluția instanței, aplicând o pedeapsă contrară prevederilor legale.

Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor care au făcut imposibilă

aplicarea art. 90 Cod penal față de inculpat.

Inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea unei

infracțiuni din imprudență, fiind pentru prima dată tras la răspundere penală.

Pedeapsa aplicată inculpatului este sub limita maximă de 7 ani prevăzută de art. 90

Cod penal.

Astfel, este eronată și contradictorie decizia instanței de apel de a judeca

apelul procurorului în partea ce privește aplicarea art. 90 Cod penal în privința

inculpatului.

Circumstanțele atenuate sunt recunoașterea vinei și căința sinceră, iar

agravante nu au fost stabilite.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond a ținut cont de persoana vinovatului,

că a recunoscut vina, nu se află la evidența medicului narcolog, anterior nu a fost

judecat, că infracțiunea a fost comisă din imprudență, precum și că a lucrat pe

mașina de transportare a gunoiului nefiind asigurat de către angajator cu însoțitor,

fapte care i-ar fi permis efectuarea manevrelor în fața blocului cu ghidarea de către

acesta.

Instanța de apel contrar obligației sale prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 6)

Cod de procedură penală nu a constatat următoarele circumstanțe: inculpatul este

în vârstă de 53 de ani, a muncit permanent la același loc de muncă în calitate de

șofer o perioadă de aproximativ 30 ani, se caracterizează pozitiv, este căsătorit și

are domiciliu.

Mai mult, instanța de apel nu a ținut cont și de poziția părții vătămate în

proces, exprimată atât în instanța de fond, cât și în instanța de apel, aceasta

neconsiderând a fi necesară izolarea inculpatului de societate prin impunerea lui la

executarea reală a pedepsei cu închisoare.

În drept, recursul este fondat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de

procedură penală - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, s-au

aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

În primul rând, potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de această instanță, dar doar în temeiurile prevăzute de lege.

Conform art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs, se

pronunță doar în limitele temeiurilor invocate în recurs. Potrivit art. 429 alin. (1)

5

Cod de procedură penală, recursul trebuie să fie motivat. În corespundere cu art.

430 alin. (5) Cod de procedură penală, cererea de recurs trebuie să conțină

indicarea temeiurilor prevăzute în art. 427 și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens. Conform art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, eroarea

gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor.

Sub acest aspect se reține că recursul declarat de avocatul Roman Andriuța

este fondat în drept și pe art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, care

prevede următoarele temeiuri pentru recurs - instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, hotărârea atacată nu cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii,

acesta este expus neclar, instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat

soluția instanței.

Însă, în recursul respectiv, în pofida prevederilor enunțate, nu este specificat,

în raport cu relevanțele conținute în partea descriptivă a hotărârii contestate, care ar

fi erorile de drept și esența circumstanțelor că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția,că motivarea soluției contrazice dispozitivul

hotărârii, că acesta este expus neclar, că instanța a admis o eroare gravă de fapt,

raportată la prescripțiile din art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală, care a afectat

soluția instanței, fiind omisă în totalitate și argumentarea ilegalității hotărârii

atacate în acest sens (pct. 5. din decizie).

Circumstanțele enunțate denotă că recursul declarat de avocatul Roman

Andriuța nu întrunește condițiile de conținut, iar instanța de recurs nu este

competentă să completeze din oficiu recursul ordinar al avocatului cu circumstanțe

în fapt și în drept, care l-ar justifica.

Or, conform prevederilor art. 24 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea

acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

În al doilea rând, potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de procedură

penală, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de această instanță, inclusiv și în temeiurile când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, când instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței, când s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale. Conform art. 6 pct. 111) Cod de

procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a

probelor.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile

ordinare declarate, în care nici nu sunt indicate concrete erori de drept și clar

definite (pct. 5., 5.1. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârii contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 4. din prezenta

decizie, relevă în mod concludent că instanța de apel legal și întemeiat a constatat

6

și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind pedeapsa aplicată inculpatului,

în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și prescripțiilor

de drept material, just și argumentat au ținut cont de prevederile art. 61, 75, 3641

alin. (8) Cod de procedură penală, conform căror persoanei recunoscute vinovate

de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele și în

strictă conformitate cu dispozițiile legii. Pedeapsa are drept scop restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile

de viață ale familiei acestuia. Inculpatul care a recunoscut săvârșirea faptelor

indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor

administrate în faza de urmărire penală beneficiază de reducerea cu o treime a

limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare.

Or, soluția instanței de apel este conformă și jurisprudenței naționale, potrivit

cărei recunoașterea vinovăției care atrage incidența procedurii simplificate, nu

poate fi valorificată ca o circumstanță atenuantă judiciară prevăzută de art. 76 alin.

(1) lit. f) Cod penal, deoarece ar însemna că aceleiași situații de drept să i se acorde

o dublă valență juridică (pct. 35, Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 13 din

16.12.2013, „Cu privire la aplicarea prevederilor art. 3641 CPP de către instanțele

judecătorești”). În același timp, instanțele urmează să asigure aplicarea măsurilor

aspre de pedeapsă față de persoanele adulte care au săvârșit infracțiuni grave (pct.

17 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție, nr. 8 din 11.11.2013, Cu privire la unele

chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale).

În consecutivitatea enunțată, instanța de apel just a concluzionat că în cazul

în care inculpatul a comis o infracțiune gravă, cu consecințe ireparabile - decesul

unei persoane, infracțiune pentru care legea prevede închisoare de la 3 la 7 ani cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 4

ani, chiar și în prezența circumstanțelor atenuante invocate de recurenți (pct. 5., 5.1.

din decizie), suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate

inculpatului de către instanța de fond, în baza art. 90 Cod penal (pct. 1., 2. din

decizie), reprezintă o soluție de pedeapsă penală prea blândă, inechitabilă,

inadecvată și disproporțională în raport cu gradul prejudiciabil al infracțiunii

săvârșite și a scopului pedepsei penale sub aspectul restabilirii echității sociale,

corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea lui, cât

și a altor persoane.

Deci, pedeapsa respectivă a fost motivată, individualizată și aplicată

inculpatului în corespundere cu prevederile legale (pct. 4. din decizie).

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

7

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

(hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

Pe lângă aceasta, recursurile declarate, potrivit argumentelor invocate și

reproduse în pct. 5., 5.1. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica

modului în care instanța de apel a apreciat circumstanțele cauzei în latura pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 6 pct. 111, 27, 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere

greșită a probelor și circumstanțelor cauzei, iar judecătorul apreciază probele în

conformitate cu propria sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor

administrate. Instanța de apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală și în baza oricăror probe noi prezentate instanței de

apel, și poate da o nouă apreciere probelor din dosar. Astfel, activitatea instanței de

apel privind doar aprecierea sau reaprecierea circumstanțelor cauzei în latura

pedepsei în alt sens decât cel pe care îl propune apărarea este o competență și

prerogativă legală a acestei instanțe, care nu constituie un temei de drept separat

din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și, astfel, invocarea

acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită de orice temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursurile de pe rol au constituit deja obiect

de examinare în instanța de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens

(pct. 4. – 5.1. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și circumstanțelor pricinii

care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform jurisprudenței CtEDO,

nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20,

cazul Bujnița c. Moldovei).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanța de apel nu a

comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că hotărârea

atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că instanța de apel nu a

admis o eroare gravă de fapt, care să-i fi afectat soluția, că i-a aplicat inculpatului

pedepse individualizate conform prevederilor legale, și că recursurile ordinare sunt

vădit neîntemeiate.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Prin urmare, odată ce recursurile de pe rol sunt vădit neîntemeiate, ele

urmează a fi declarate inadmisibile.

de procedură penală, Colegiul penal,

8

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de avocații Roman

Andriuța și Oleg Trocin, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 10 octombrie 2016, în privința inculpatului Custov Alexandr xxxxxx,

pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 27 septembrie 2017.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Iurie Diaconu

Elena Covalenco

9