1ra-486/2017 — art. 191 alin. 5 CP

1ra-486/2017 — art. 191 alin. 5 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-486/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

08 august 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte: Petru Ursache,

Judecătorii: Petru Moraru, Ghenadie Nicolaev, Nadejda Toma și Vladimir Timofti

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de avocatul Ionaș Gheorghe

în numele inculpatului, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Ștefan Vodă

din 07 iunie 2016 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 06 decembrie

2016, în cauza penală în privința lui

Plăcintă Mircea xxxxxx, născut la xx xxxxxxxxx

xxxx, originar xx xxxxxxxxxx xxxx xxxxxxxx xx

domiciliat xxx xxxxxxx xxx xxxx xxxx xxxx xxx

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 11.09.2013 – 07.06.2016;

Instanța de apel: 29.06.2016 – 06.12.2016;

Instanța de recurs: 26.01.2017 – 08.08.2017.

A C O N S T A T A T:

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 191 alin. (5) Cod penal, la 9 (nouă) ani

închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis.

Acțiunea civilă înaintată de ÎM „xxxxxx” SRL a fost admisă integral, fiind dispusă

încasarea în beneficiul acesteia din contul inculpatului a sumei de 192481,80 lei, cu titlu

de prejudiciu material.

Plăcintă Mircea, activând în calitate de manager vânzări în cadrul SRL „xxxxxxxx”,

personal se ocupa cu importul țevilor destinate pentru gazificarea localităților din

Republica Moldova, știind cu certitudine despre faptul că, în depozitul din x xxxxxxx

xxxx xxxxxx xxxx, sunt depozitate 1855 m de țeavă PE 100, PN 6 și 690 m de țeavă PE

80, PN 3, care aparțineau ÎM „xxxxxx” SRL, cu sediul în xxx xxxxxxxx, xxx xxxxx

xxxxxxx xx xx și care i-au fost încredințate în administrarea acestuia, urmărind scopul de

delapidare a averii străine, la finele anului 2006 a însușit țeava sus indicată, prin ce a

cauzat ÎM „xxxxxx” SRL un prejudiciu material considerabil în sumă de 192481,8 lei.

solicitând casarea acesteia cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii și fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

1

În argumentarea apelului a indicat, că prima instanță eronat a constatat, că bunurile

au fost încredințate în administrarea inculpatului, deoarece la dosar nu au fost prezentate

probe din care ar rezulta că Plăcintă Mircea avea drepturi privind administrarea bunurilor

ce aparțin cu drept de proprietate ÎM „xxxxxx” SRL.

A subliniat că, subiectul infracțiunii de delapidare a averii străine trebuie să aibă

calitatea specială de administrator, însă din probele administrate rezultă că

Plăcintă Mircea la finele anului 2006 nu avea această calitate și nici nu avea relații de

muncă cu societatea comercială respectivă.

Mai mult, în cadrul urmăririi penale și cercetării judecătorești nu au fost acumulate

probe suficiente ce ar dovedi implicarea lui Plăcintă Mircea în delapidarea bunurilor ce

aparțineau ÎM „xxxxxx” SRL, or, probele administrate de partea acuzării ca declarațiile

martorilor Rotari Gheorghe, Ciobanu Gheorghe, Legaci Ion, Tihon Igor,

Frecăuțan Victor, Vasiliev Veaceslav, Mișcu Alexei, Gurițanu Alexandru, nu pot fi

considerate ca fiind pertinente și concludente, care în ansamblu ar dovedi vinovăția

inculpatului în săvârșirea faptelor incriminate.

La fel, a mai specificat apărarea că pe caz nu a fost stabilit cu certitudine timpul

dispariției țevilor și nu au fost constatate careva acțiuni concrete ale inculpatului, care ar

fi permis condamnarea acestuia conform învinuirii imputate.

3.1. Inculpatul a contestat sentința cu apel, solicitând casarea acesteia cu

pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că fapta nu întrunește elementele

infracțiunii și nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

În motivarea apelului a indicat, că în cadrul cercetării judecătorești nu au fost

acumulate probe pertinente și utile din care ar fi posibil de concluzionat că fapta

inculpatului întrunește elementele infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (5) Cod penal,

iar învinuirea înaintată acestuia și starea de fapt constatată de prima instanță nu și-a găsit

pe deplin confirmarea în cadrul cercetării judecătorești, probele administrate fiind

apreciate în mod eronat, deoarece în cazul dat există probe suficiente care stabilesc cu

certitudine că în acțiunile inculpatului lipsesc elementele componenței de infracțiune

incriminată.

A invocat apelantul ilegalitatea incriminării infracțiunii de delapidare, care ar fi

avut loc la finele anului 2006, în situația în care în perioada indicată el nu avea nici o

atribuție legată de administrarea țevilor, deoarece acestea au fost transmise spre

administrarea ÎM „xxxxxxx” SRL (în luna aprilie a anului 2006), iar persoana juridică a

obținut dreptul exclusiv de proprietate și gestionare a patrimoniului său.

În opinia inculpatului, acesta nu întrunește caracteristicile obligatorii ale

subiectului infracțiunii de delapidare a averii străine, deoarece la finele anului 2006 el nu

avea calitate specială de administrator al țevilor ce aparțineau cu drept de proprietate ÎM

„xxxxxx” SRL și nici nu avea relații de muncă cu această societate comercială.

De asemenea, a invocat inculpatul că prima instanță nu a apreciat din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității probele cercetate în raport cu

circumstanțele stabilite în cauză, fiind încălcate prevederile art. 101 Cod de procedură

penală, iar simpla descriere a probelor fără aprecierea acestora, s-a soldat cu adoptarea

unei sentințe nemotivate, și ca urmare a dus la încălcarea dreptului inculpatului la un

proces echitabil.

au fost respinse ca nefondate apelurile și menținută sentința.

2

Pentru pronunțarea soluției nominalizate, instanța de apel a reținut, că judecând

cauza penală, prima instanță a respectat normele procesuale, a verificat complet, sub toate

aspectele și în mod obiectiv circumstanțele cauzei și a dat probelor administrate o

apreciere justă din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității

lor, corect ajungând la concluzia privind vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor

incriminate și făcând o încadrare juridică justă a acțiunilor lui Plăcintă Mircea în baza

art. 191 alin. (5) Cod penal.

Astfel, deși inculpatul nu a recunoscut vina, instanța de apel a remarcat, că

vinovăția acestuia se dovedește prin următoarele probe: declarațiile reprezentanților părții

vătămate Rotar Gheorghe (f.d. 107-109, 197, vol.II); Ciobanu Gheroghe (f.d. 48, vol.IV);

martorilor Legaci Ion (f.d. 185-187, vol.III); Tihon Igor (f.d. 188-192, vol.III);

Cociu Vladislav (f.d. 193-194, vol.III); Frecăuțan Victor (f.d. 195-196, vol.III); Miscu

Alexei (f.d. 197-198, vol.III); Vasilev Veaceslav (f.d. 199-201, vol.III); Timofti Ion (f.d.

202-204, vol.III); precum și prin probele materiale: procesul-verbal de confruntare din

03 august 2011, efectuată între martorul Legaci Ion și învinuitul Plăcintă Mircea (f.d.

157-159, vol.II); procesul-verbal de cercetare la fața locului din 23 septembrie 2011 (f.d.

165, vol.II); actul de efectuare a reviziei economico-financiară la SRL „xxxxxxx xxx”

din 01 februarie 2012 (f.d. 219-222, vol.II); procesul-verbal de confruntare din 07

februarie 2012, efectuată între martorul Gurițanu Alexandru și învinuitul Plăcintă Mircea

(f.d. 261-262, vol.II); procesul-verbal de verificare a declarațiilor la fața locului cu

participarea martorului Legaci Ion (f.d. 267, 268-279, vol.II).

Instanța de apel a apreciat, că nerecunoașterea vinovăției de către Plăcintă Mircea,

în săvârșirea infracțiunii imputate nu echivalează cu achitarea acestuia, deoarece

circumstanțele stabilite și probele analizate dovedesc cu certitudine săvârșirea de către

inculpat a faptelor incriminate.

Prin urmare, instanța de apel a stabilit, că inculpatul Plăcintă Mircea, activând în

calitate de manager vânzări în cadrul SRL „xxxxxxxxx”, personal se ocupa cu importul

țevilor destinate pentru gazificarea localităților din Republica Moldova, știind cu

certitudine despre faptul că în depozitul din x xxxxxxxx xxxx xxxxxx xxxx, sunt

depozitate 1855 m de țeavă PE 100, PN 6 și 690 m de țeavă PE 80, PN 3, care aparțineau

ÎM „xxxxxx” SRL, cu sediul în xxxx xxxxxxxx xxx xxxx xxxxxx xxxx și care i-au fost

încredințate în administrarea acestuia, urmărind scopul delapidării averii străine, la finele

anului 2006 a însușit țeava sus indicată, prin ce a cauzat ÎM „xxxxxx” SRL un prejudiciu

material considerabil în sumă de 192481,8 lei.

Cu referire la subiectul infracțiunii de delapidare, instanța de apel a menționat că

inculpatul Plăcintă Mircea întrunește condițiile tragerii la răspundere ca subiect al

infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (5) Cod penal, deoarece ultimul, activând în calitate

de manager vânzări în cadrul SRL „xxxxxxxxx”, personal se ocupa cu importul țevilor

destinate pentru gazificarea localităților din Republica Moldova, iar țevile care au fost

însușite de către ultimul i-au fost încredințate în administrarea acestuia de către ÎM

„xxxxxx” SRL, deci inculpatul avea calitate de a administra averea străină.

Instanța de apel a respins ca nefondat argumentul apelanților precum că nu au fost

acumulate probe care ar confirma faptul că Plăcintă Mircea ar fi fost implicat în dispariția

țevilor ce aparțineau ÎM „xxxxxx” SRL, deoarece reieșind din declarațiile martorului

Legaci Ion, ultimul a confirmat faptul că „în toamna anului 2006, data precisă nu

cunoaște, a primit indicații de la Plăcintă Mircea pentru a se deplasa cu autocamionul

3

model „Kamaz” la depozitul din x xxxxxxxx pentru a încărca cantitatea de țeavă ce a

rămas și de a o transporta în altă localitate”.

La capitolul individualizării pedepsei penale instanța de apel a reținut, că prima

instanță a ținut pe deplin cont de prevederile art. art. 6, 7, 61, 75-78 Cod penal, și anume

de gravitatea infracțiunii săvârșite, care potrivit art. 16 Cod penal, face parte din categoria

infracțiunilor grave, de motivul acesteia, de persoana inculpatului, care la locul de trai

este caracterizat pozitiv, de faptul că nu are antecedente penale, nu a restituit prejudiciul

material, nu se află la evidența medicului narcolog și psihiatru, de lipsa circumstanțelor

atenuante și agravante, circumstanțe care în ansamblu au determinat stabilirea

inculpatului a unei pedepse privative de libertate

pct. 6), 8) Cod de procedură penală, a declarat recurs ordinar solicitând casarea sentinței,

deciziei și încheierii Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2016,

prin care a fost respinsă ca nefondată cererea părții apărării privind numirea unei

expertize contabile și audierea în calitate de martori a cet. Pîrlog Eugenia și Legaci Ion

cu pronunțarea unei hotărâri de achitare, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

În argumentarea recursului apărarea a menționat, că în ședința instanței de apel a

solicitat dispunerea efectuării de către Centrul Național de Expertiză Judiciară și

Criminalistică de pe lângă Ministerul Justiției al Republicii Moldova a unei expertize

contabile pentru stabilirea cantității și tipului de țeavă utilizată de către ÎM „xxxxxx” SRL

la efectuarea lucrărilor de gazificare a x xxxxxxxx xxxx xxxxxx xxxx, cantitatea de țeavă

rămasă și modul de utilizare a acesteia, precum și audierea în calitate de martori a

cet. Pîrlog Eugenia și Legaci Ion, în scopul asigurării unui proces contradictoriu și

accesului liber la justiție, cercetării cauzei penale în mod obiectiv, complet și sub toate

aspectele pentru stabilirea cu certitudine a prezenței sau lipsei unui prejudiciu material.

La fel, menționează că era necesară și audierea în calitate de martor a

cet. Pîrlog Eugenia, care în anul 2006 a activat în calitate de șef de depozit în x xxxxxxxx,

xxxx xxxxx xxxx unde ÎM „xxxxxx” SRL a depozitat țeava, persoana în cauză a fost

audiată doar în cadrul urmăririi penale și cunoaște circumstanțele plasării și ridicării

țevilor din depozit.

De asemenea subliniază că la caz era necesară și audierea suplimentară a

martorului Legaci Ion pentru a stabili perioada de timp și cantitatea țevilor transportată

de către acesta din x xxxxxxx, xxxx xxxxx xxxx în x xxxxxxxxx, xxxx xxxxx xxxx.

Consideră apărarea că încheierea Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

11 octombrie 2016, prin care cererea nominalizată a fost respinsă ca nefondată contravine

art. 6 § 1, §3 lit. (b), (d) CțEDO, deoarece la adoptarea acesteia instanța de apel nu a

respectat principiul egalității armelor (cauza CtEDO Krcmar și alții vs. Republica Cehă

din 03 martie 2000); nu a determinat în mod corect admisibilitatea probelor deoarece s-a

bazat la adoptarea hotărârii de condamnare în exclusivitate pe declarațiile

reprezentantului ÎM „xxxxxx” SRL, fără a fi efectuată o expertiză contabilă; partea

apărării a fost lipsită de dreptul de a dispune de toate elementele pertinente care au fost

culese de autoritățile competente pentru a le servi la dezvinovățire.

Într-o altă ordine de idei, apărarea consideră că învinuirea înaintată lui

Plăcintă Mircea și starea de fapt constatată de instanțele de fond nu și-a găsit confirmarea

în cadrul examinării cauzei penale, iar probele administrate de către instanțele

judecătorești au fost apreciate în mod eronat, instanțele incorect au dat prioritate

4

presupunerilor reprezentanților părții vătămate și declarațiilor contradictorii ale

martorilor, iar în baza acestora au adoptat hotărâri de condamnare, fără a ține cont și

aprecia la modul cuvenit depozițiile inculpatului, ale martorilor și materialele dosarului

penal.

Subliniază apărarea că instanțele de judecată au constatat că în momentul

dispariției țevilor destinate pentru gazificare în sumă de 192481,8 lei, inculpatul

Plăcintă Mircea activa în calitate de manager în cadrul SRL „xxxxxxxx, iar țeava indicată

aparținea ÎM „xxxxxx” SRL.

În opinia recurentului, instanțele de fond în mod eronat au indicat că bunurile au

fost încredințate în administrarea vinovatului, deoarece în acest sens nu au fost prezentate

probe din care ar rezulta că Plăcintă Mircea avea împuternicirea de a administra bunurile

ce aparțin cu drept de proprietate ÎM „xxxxxx” SRL.

Pentru delapidarea averii străine fiind caracteristic faptul că infracțiunea dată poate

fi săvârșită numai de un funcționar sau de alt salariat, care gestionează sau administrează

bunurile din avutul proprietarului.

Remarcă recurentul, că din probele administrate de instanțele de judecată se atestă

cu certitudine faptul că inculpatul nu poate fi subiect al infracțiunii prevăzute de art. 191

alin. (5) Cod penal, în situația în care la finele anului 2006, Plăcintă Mircea nu avea

calitatea specială de administrator al țevilor ce aparțineau cu drept de proprietate ÎM

„xxxxxx” SRL și nici nu avea relații de muncă cu societatea comercială dată, motive din

care rezultă că nu sunt întrunite față de inculpat caracteristicile obligatorii ale subiectului

infracțiunii de delapidare a averii străine.

Totodată, argumentele instanței de apel cu privire la faptul că inculpatul

Plăcintă Mircea ar fi subiect al infracțiunii prevăzute de art. 191 Cod penal, din motiv că

acesta ar fi avut calitatea de a administra averea străină, nu pot fi reținute în situația în

care incontestabil a fost demonstrat faptul că acesta în luna noiembrie a anului 2006 activa

în calitate de manager vânzări în cadrul SRL „xxxxxxxx”, iar in cadrul ÎM „xxxxxx” SRL

nu deținea funcție juridică de administrare a bunurilor.

Mai mult, la 03 aprilie 2006 țeava a trecut din proprietatea SRL „xxxxxxxxx” la

ÎM „xxxxxx” SRL, fapt confirmat prin factura fiscală nr. 0 518000.

Invocă apărarea că prima instanță nu a apreciat din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității probele cercetate în raport cu circumstanțele stabilite

în cauză, fiind încălcate prevederile art. 101 Cod de procedură penală, iar simpla descriere

a probelor fără aprecierea acestora duce la adoptarea unei sentințe nemotivate.

Subliniază că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 6

pe cauzele penale, cu impunerea unui răspuns detaliat la fiecare argument important

pentru rezultatul procesului, adică necesitatea unui răspuns special în hotărâre (cazul Hiro

Balani vs. Spania).

Mai remarcă recurentul, că probele prezentate instanței de judecată în sprijinul

învinuirii ca declarațiile martorilor Rotari Gheorghe, Ciobanu Gheorghe, Legaci Ion,

Tihon Igor, Frecăuțan Victor, Vasiliev Veaceslav, Miscu Alexei, Gurițanu Alexandru nu

pot fi considerate ca fiind pertinente și concludente, care în ansamblu cu circumstanțele

cauzei ar dovedi vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii incriminate.

De asemenea, recurentul consideră că instanța de apel în mod superficial a

examinat temeiurile apelului și nu s-a expus detaliat asupra faptului că Plăcintă Mircea

nu poate fi subiect al infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (5) Cod penal; nu a răspuns

5

argumentelor apărării precum că cantitatea de țeavă de 1855 m PE 100, PN 6 (indicată în

învinuire ca fiind sustrasă) nu a fost livrată de SRL „xxxxxxxxx” către ÎM „xxxxxx”

SRL; nu s-a apreciat la justa valoare declarațiile martorilor Tihon Igor, Pîrlog Eugenia,

Vasilev Veaceslav, Frecăuțan Victor care au indicat că ultima țeavă a fost transportată

din depozitul x xxxxxxxx, xxxx xxxxxx xxxx în luna iulie a anului 2006, dar s-a ținut

cont în exclusivitate de declarațiile contradictorii ale martorului Legaci Ion.

inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

În argumentarea poziției sale, procurorul a menționat, că recurentul își exprimă

dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor, însă motivele de reapreciere a probelor

nu se conțin în temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.

Totodată, susține acuzatorul de stat că argumentele invocate de apărare au

constituit obiect de examinare în instanța de apel, iar instanța le-a examinat minuțios,

apreciind toate probele din dosar conform art. 414 alin. (3) Cod de procedură penală,

pronunțându-se argumentat asupra fiecărui motiv.

Consideră procurorul, că decizia instanței de apel cuprinde fondul apelului,

temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelurilor și menținerea sentinței,

ceea ce se încadrează în prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

Colegiul penal lărgit concluzionează că acesta urmează a fi admis din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de apel pot

fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de

apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală, instanța de recurs,

judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea atacată și dispune rejudecarea

cauzei de către instanța de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de

către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Conform art. 414 Cod de procedură penală, instanța de apel, judecând apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima

instanță, conform materialelor din dosar și oricăror probe noi prezentate instanței de apel

sau cercetează suplimentar probele administrate de prima instanță.

Instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor din dosar.

Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în

apel. Chestiunile de fapt asupra cărora s-a pronunțat sau trebuia să se pronunțe prima

instanță și care prin apel se transmit instanței de apel sunt: dacă fapta reținută ori numai

imputată s-a săvârșit ori nu, dacă fapta a fost săvârșită de inculpat și în ce împrejurări

s-a comis, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma cumulului de probe anexate

și administrate la dosar în conformitate cu art. 101 Cod de procedură penală.

La chestiunile de drept se referă cele ce țin de următoarele: dacă fapta întrunește

elementele infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost

individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual, penal sau administrativ

au fost corect aplicate, hotărârea adoptată urmând să conțină răspuns la toate motivele

invocate.

6

Colegiul penal lărgit constată, că aceste prevederi legale, deși sunt obligatorii, nu

au fost respectate pe deplin la judecarea cauzei în apel, iar erorile admise nu pot fi

corectate în ordinea procedurii de recurs.

În susținerea concluziei formulate instanța de recurs menționează, că reieșind din

argumentele invocate de apărare, rezultă că acestea își găsesc reflectare în temeiul pentru

recurs prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, potrivit căruia,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise

de instanțele de fond și apel atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței.

În acest context, Colegiul notează, că hotărârile pronunțate de instanțele de fond

trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu prevederile legislației

în vigoare, pentru a permite instanței superioare de a verifica corespunderea hotărârii

pronunțate cu legea. Necesită a se avea în vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar

și motivarea insuficientă sau motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de

casare. Nemotivarea ca o omisiune esențială apare astfel ca un viciu de procedură.

După cum rezultă din conținutul deciziei recurate, ajungând la concluzia

respingerii apelurilor declarate de partea apărării și menținerii sentinței primei instanțe

cu privire la condamnarea inculpatului, instanța de apel în motivarea deciziei adoptate a

preluat aceleași motive formulate de către prima instanță, concluzionând asupra faptului

că probele prezentate de procuror și cercetate de către prima instanță sunt suficiente

pentru confirmarea vinovăției lui Plăcintă Mircea în săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 191 alin. (5) Cod penal.

Totodată în cadrul examinării cauzei în ordine de apel, s-a dispus audierea

inculpatului (f.d. 49, vol.IV) și a reprezentanților părților vătămate Ciobanu Gheorghe

(f.d. 48, vol.IV) și Rotari Gheorghe (f.d. 56, vol.IV).

Așadar, în opinia instanței de recurs soluția de condamnare susținută de către

instanțele de fond se bazează preponderent pe probele acuzării, pe când în corespundere

cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală, instanța de apel urma să cerceteze

amănunțit fiecare probă din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și

veridicității ei, iar toate probele în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor și în

concluziile sale să motiveze admiterea unor probe sau respingerea altora.

La acest segment, Colegiul penal evidențiază că deși în cadrul instanței de apel

avocatul inculpatului Ionaș Gheorghe a depus cerere prin care a solicitat efectuarea de

către Centrul Național de Expertiză Judiciară și Criminalistică de pe lângă Ministerul

Justiției al Republicii Moldova a unei expertize contabile, pentru elucidarea chestiunilor

privind cantitatea și tipul țevilor utilizate de către ÎM „xxxxxx” SRL la efectuarea

lucrărilor de gazificare în x xxxxxxx, xxxx xxxxxx xxxx, precum și cantitatea și tipul

țevilor neutilizate după stoparea lucrărilor de gazificare, instanța de apel prin încheierea

din 11 octombrie 2016, a dispus respingerea ca nefondată a acestei cereri, însă fără a

expune în conținutul actului de dispoziție menționat, motivele pentru care a ajuns la o

asemenea concluzie.

Cu referire la aspectele invocate în cererea apărării, instanța de recurs atestă că

potrivit rechizitoriului, lui Plăcintă Mircea i-a fost imputată fapta de delapidare a averii

străine, și anume a 1855 m de țeavă PE 100, PN 6 și 690 m de țeavă PE 80, PN 3, în sumă

totală de 192481,8 lei, care aparținea ÎM „xxxxxx” SRL și fusese depozitată de către

7

ultima într-un depozit din x xxxxxxxx, xxxxx xxxxxx xxxx, faptă care a fost constatată

și de către instanțele de fond.

Potrivit declarațiilor date de către Legaci Ion în calitate de bănuit, ultimul a declarat

că la indicația lui Plăcintă Mircea, în toamna anului 2006, a ridicat din depozitul din

x xxxxxxx, xxxx xxxxxx xxxx 10 valuri de țeavă, pe care a transportat-o în x xxxxxxxxx,

xxxx xxxxx xxxx (f.d. 80-82, vol.I).

Ulterior, fiind audiat în calitate de martor în ședința de judecată a primei instanțe,

Legaci Ion a declarat că a luat din depozit aproximativ 5-6 valuri de țeavă, un val având

lungimea de 100 m, însă în remorcă încap maximum 18 valuri (f.d. 24, 185-187, verso,

vol.III).

Având în vedere contradicțiile referitor la cantitatea de țeavă transportată de către

Legaci Ion, instanța de apel urma să concretizeze care a fost de fapt cantitatea de țeavă

ridicată din depozitul amplasat în x xxxxxxxx, xxx xxxxxx xxxx și dacă într-adevăr

întreaga cantitate sau numai o parte a acesteia a fost luată la indicația lui Plăcintă Mircea,

însă în acest sens martorul cheie care a declarat că a acționat la indicațiile inculpatului,

nu a fost audiat în instanța de apel.

La fel, întru elucidarea acestui aspect ar fi putut contribui și declarațiile șefului

depozitului amplasat în x xxxxxxxxx, xxxx xxxxxx xxxx, Pîrlog Eugenia, care fiind

audiată în cadrul urmăririi penale, a declarat că autocamionul a fost încărcat cu

aproximativ 9-10 valuri de țeavă, iar la depozit au mai rămas încă 12 valuri de țeavă, care

ulterior și aceasta au fost transportate de către persoane necunoscute într-o direcție

necunoscută (f.d. 33-35, vol.I).

Reieșind din aspectele ce se evidențiază în declarațiile acestor 2 martori, instanța

de recurs atestă că deși atât Legaci Ion cât și Pîrlog Eugenia, reprezintă martorii cheie

care au avut contact nemijlocit cu gestionarea țevilor depozitate în x xxxxxxxxx,

xxxx xxxxxx xxxx, aflate în proprietatea ÎM „xxxxxx” SRL, iar în acest context apărarea

în instanța de apel a înaintat un demers prin care a solicitat audierea suplimentară a acestor

persoane, totuși prin încheierea protocolară din 11 octombrie 2016, instanța de apel a

dispus respingerea demersului ca fiind nefondat (f.d. 54, vol.IV), fără să analizeze

pertinența acestor probe.

În acest context, Colegiul penal reamintește că dreptul la un proces echitabil,

garantat de art. 6 § 1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta

observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii,

ci drepturi concrete și efective (hotărârea Artico vs. Italia, din 13 mai 1980, § 33), acest

drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real

„ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus, art. 6 CțEDO implică mai ales în sarcina „instanței” obligația de a

proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale

părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (hotărârea Perez vs. Franța § 80 și

hotărârea Van der Hurk vs. Olanda, din 19 aprilie 1994, § 59).

Reieșind din importanța și esența problemei ridicate de către apărare cu privire la

stabilirea exactă a cantității de țeavă plasată în depozitul din x xxxxxxxxx, xxxx xxxxxx

xxxx, dar și a cantității imputate inculpatului precum că ar fi însușit-o, Colegiul constată

că instanța de apel nu a pătruns în subtilitățile cauzei, dar a examinat superficial

probatoriul administrat, a apreciat selectiv unele probe, ignorând celelalte, fără să le

8

examineze pe fiecare în parte și să se expună asupra admisibilității sau inadmisibilității

lor, argumentând clar concluziile sale în decizia adoptată.

Un alt aspect important în vederea stabilirii vinovăției sau nevinovăției

inculpatului, în opinia instanței de recurs îl reprezintă și declarațiile martorului

Tihon Igor, depuse atât la etapa urmăririi penale cât și în prima instanță, potrivit cărora

la momentul când el a eliberat șoferului Legaci Ion țeava din depozitul amplasat în

x xxxxxxxx, xxxx xxxxxx xxxx, l-a telefonat pe Gurițanu Alexandru, care avea la acel

moment funcția de director adjunct în cadrul ÎM „xxxxxx” SRL, respectiv țeava a fost

eliberată cu acordul acestuia (f.d. 55-58, vol.I, 18-22, vol.III).

În contextul în care inculpatului i-a fost incriminată fapta de delapidare a averii

străine, instanța de recurs consideră că instanțele de fond urmau să examineze minuțios

și aspectul întrunirii de către Plăcintă Mircea a calității speciale de subiect al infracțiunii,

și anume de administrator, fapt invocat de apărare atât în cererea de apel, cât și în cererea

de recurs.

La acest aspect urmau a fi verificate circumstanțele, dacă Plăcintă Mircea avea la

momentul ridicării țevilor calitatea de administrator asupra bunurilor ce aparțineau cu

drept de proprietate ÎM „xxxxxx” SRL, în ce relații se afla acesta cu întreprinderea dată,

care a fost aportul la înstrăinarea țevilor rămase pe teritoriul depozitului amplasat în

x xxxxxxxx, xxxx xxxxx xxxx în contextul aprecierii declarațiilor date de către directorul

general al întreprinderii nominalizate, din care rezultă că conducerea întreprinderii, în

persoana lui Gurițanu Alexandru a avut la cunoștință despre ridicarea țevilor din depozitul

cu pricina, deoarece au avut o înțelegere cu Plăcintă Mircea (f.d. 196-197, vol.II).

Un alt aspect important în vederea elucidării dispariției țevilor ce aparțineau cu

drept de proprietate ÎM „xxxxxx” SRL, care nu a fost pus în discuție de către instanța de

apel îl reprezintă și momentul dacă pentru țevile care au fost transportate din x xxxxxxxx,

xxxxx xxxxx xxxx în x xxxxxxxxx, xxxx xxxxxx xxxx au fost efectuate careva plăți, de

către cine și cui, și care era rolul lui Plăcintă Mircea la efectuarea tranzacției menționate.

Având în vedere elementele evidențiate, Colegiul penal conchide, că instanța de

apel în nici un fel nu s-a expus asupra probelor invocate de apărare, referindu-se

declarativ asupra acestora, fără a le descrie și a le aprecia conform prevederilor art. 101

Cod de procedură penală, fără a se expune concret care din probele prezentate de apărare

se resping și din ce motive se resping, așa cum stipulează art. 394 alin. (1) pct. 2) Cod de

procedură penală.

Din considerentele expuse, Colegiul lărgit conchide că, în prezenta speță și-au găsit

confirmare temeiurile pentru recurs invocate de recurent și prevăzute de art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală, ceea ce duce la casarea deciziei instanței de apel, cu

dispunerea remiterii cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în alt complet de

judecată, deoarece aceste erori nu pot fi corectate de instanța de recurs.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile

art. 436 Cod de procedură penală, ce prevăd procedura de rejudecare și limitele acesteia,

să se pronunțe la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile legii

procesuale penale asupra tuturor motivelor invocate în apel, să verifice și să aprecieze

minuțios probele administrate și examinate în instanță în strictă conformitate cu cerințele

legii, să dea apreciere cuvenită fiecărei probe examinate și toate în ansamblu, să cerceteze

amănunțit aspectele învinuirii înaintate inculpatului și să argumenteze clar concluziile

sale în decizia adoptată, ținând cont de motivele casării deciziei atacate, de practica

9

unitară în acest domeniu, de practica relevantă a CtEDO, să pronunțe o hotărâre legală și

întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Se admite recursul ordinar declarat de avocatul Ionaș Gheorghe în numele

inculpatului, se casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

06 decembrie 2016, în cauza penală în privința lui Plăcintă Mircea xxxxxxx și se dispune

rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac, pronunțată integral la 25 august 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

Nadejda Toma

Vladimir Timofti

10