1ra-898/2017 — art. 324 alin. 1 CP

1ra-898/2017 — art. 324 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul 1ra-898/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

27 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

ALERGUȘ Constantin

TOMA Nadejda

TIMOFTI Vladimir

judecînd, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de procurorul în procuratura de

circumscripție Bălți, Valeriu Dubăsari, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Bălți din 15 februarie 2017, în cauza penală privindu-l pe

LÎSÎI Bronislav xxxx, născut la xxxxx, originar

din xxxx, domiciliat în xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 16.02.2015 – 30.12.2015;

Instanța de apel: 20.01.2016 – 15.02.2017;

Instanța de recurs: 27.04.2017 – 27.06.2017.

Asupra recursului ordinar declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit

C O N S T A T Ă:

infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (1) Cod penal, a fost achitat, din motiv că fapta

inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

Acțiunea civilă înaintată de Centru Național Anticorupție, în temeiul art. 387 alin. (2) pct.

2) Cod de procedură penală, a fost lăsată fără soluționare.

„p” din 28.03.2013 a Directorului secției Naționale pentru Siguranța Alimentelor a Ministerului

Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova, în funcția de șef-adjunct al

subdiviziunii teritoriale din cadrul Direcției raionale pentru Siguranța Alimentelor Edineț, fiind

persoană publică și având în virtutea acestei funcții permanent drepturi și obligații în vederea

exercitării funcțiilor autorității publice, acceptând benevol restricțiile impuse de actele normative

pentru a nu fi comise acțiuni ce pot conduce la folosirea situației de serviciu și a autorității sale

în interese materiale și personale, contrar obligațiilor și interdicțiilor impuse de funcția deținută,

ar fi comis infracțiunea de corupere pasivă în următoarele circumstanțe:

La 17 septembrie 2014, Lîsîi B., aflîndu-se la sediul Direcției raionale pentru Siguranța

Alimentelor Edineț din str. Maiacovschii 94 or. Edineț, în biroul de serviciu, în cadrul discuției

cu reprezentantul întreprinderii SRL „Imobex-Grup”, Aramă Ig., ar fi pretins de la ultimul

mijloace bănești în sumă de 600 lei, pentru eliberarea fiecărui certificat fitosanitar, necesar la

exportul produselor vegetale (fructe), pentru confirmarea lipsei dăunătorilor de carantină.

La data de 30 septembrie 2014, Lîsîi B., aflîndu-se la sediul Direcției indicate din or.

Edineț ar fi primit de la Aramă Ig. setul de documente și suma de bani anterior stabilită, în

mărime de 600 lei, unde fără efectuarea controlului și testelor necesare, a eliberat certificatul

fitosanitar cu nr. 0261472 din 30.09.2014, în vederea confirmării corespunderii calității unei

cantități de 18 200 kg de mere, ce urmau a fi exportate în Ucraina.

1

La 16.10.2014, Lîsîi B., aflîndu-se în or. Edineț pe adresa indicată, ar fi primit de la Aramă

Ig., setul de documente și suma de bani în mărime de 600 lei, unde fără a efectua controlul și

testele necesare, a eliberat certificatul fitosanitar cu nr. 0261839 din aceiași dată, pentru

confirmarea corespunderii calității unei cantități de 19 200 kg de mere, ce urmau a fi exportate în

Ucraina. Iar la data de 21.10.2014, Lîsîi B., în aceleași circumstanțe, aflîndu-se la sediul

Direcției nominalizate, ar fi primit de la Aramă Ig. documentele necesare și suma de bani în

mărime de 2400 lei pentru eliberarea a patru certificate, unde fără efectuarea controlului și

testelor necesare, a eliberat certificatele fitosanitare cu nr. 0261921, nr. 0261922, nr. 0261923,

nr. 0261924, din aceiași dată, pentru certificarea corespunderii calității produselor vegetale

(mere), ce urmau a fi exportate în Ucraina.

După aceasta, la 01.11.2014, Lîsîi B., ar fi convenit telefonic cu cet. Aramă Ig. să-i

elibereze întreprinderii SRL „Imobex-Grup” un certificat fitosanitar pentru certificarea calității

unei cantități de 19 000 kg struguri de poamă, ce urma a fi exportată în Ucraina, iar setul de

documente și banii în sumă de 600 lei urmînd a fi prezentați ulterior, fapt pentru care Lîsîi B. ar

fi eliberat și expediat lui Aramă Ig. fără a efectua controlul produselor, certificatul fitosanitar cu

nr.0262083 din 01.11.2014.

La 20.11.2014, Lîsîi B., aflîndu-se în biroul de serviciu din cadrul direcției indicate, ar fi

primit de la Aramă Ig. setul de documente pentru eliberarea a două certificate fitosanitare, unde

Lîsîi B., i-ar fi indicat acestuia ca suma de bani necesară să o transmită fiului Lîsîi M. după ce va

ieși din birou, moment în care fără a fi efectuat controlul necesar, ar fi eliberat certificatele

sanitare cu nr. 0262371 și nr. 0262372 din 20.11.2012.

Ulterior, Aramă Ig. ieșind din biroul menționat și în coridorul sediului Direcției raionale

pentru Siguranța Alimentelor Edineț, a transmis lui Lîsîi M. suma de 1800 lei, dintre care 1200

lei ar fi fost transmiși pentru eliberarea a două certificate fitosanitare din 20.11.2014, iar suma de

600 lei pentru certificatul fitosanitar eliberat la 01.11.2014, bani care, potrivit învinuirii urmau a

fi transmiși lui Lîsîi B. pentru serviciile acordate.

La fel, potrivit învinuirii aduse lui Lîsîi B., ultimul, în perioada 29.09.2014 - 20.11.2014, ar

fi eliberat certificate fitosanitare întreprinderilor SRL „Zalina-Prim”, SRL „Bona-Frucf”, SRL

„Gotix Prim”, SRL „Protecția Plantelor”, SRL „Taix-Prim”, pentru care ar fi primit personal

bani ce nu i se cuvin, în mărime de 600 lei pentru fiecare certificat, în vederea îndeplinirii

atribuțiilor de serviciu.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, în drept, faptele lui Lîsîi B., au fost încadrate de către

organul de urmărire penală în baza prevederilor art. 324 alin. (1) Cod penal, după indicii -

pretinderea, acceptarea și primirea, personal și prin mijlocitor de către o persoană publică, de

bani, pentru sine, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întîrzia sau a grăbi îndeplinirea unei

acțiuni în exercitarea funcției sale sau contrar acesteia.

402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către procurorul din Serviciul Nord al

Procuraturii Anticorupție, Dumbravan M., pe motivul ilegalității acesteia. În cererea de apel,

procurorul a specificat următoarele:

- vinovăția lui Lîsîi B. de comiterea infracțiunii incriminate a fost dovedită prin totalitatea

de probe administrate în cadrul urmăririi penale și examinate în ședința de judecată;

- prima instanță nu a apreciat corespunzător și la justa valoare toate probele din dosar;

- în scopul argumentării sentinței de achitare instanța în mod nejustificat a redus valoarea

probantă a probelor cercetate și anume: declarațiile martorilor, corpurile delicte, înregistrările

audio și video a interceptărilor telefonice, acțiunile de urmărire penală, inclusiv și alte probe

materiale;

- martorul Aramă Ig. amănunțit a relatat instanței de judecată circumstanțele comiterii

infracțiunii prevăzute de art.324 alin. (l) Cod penal de către Lîsîi B., pretinderea și primirea

mijloacelor bănești de către inculpat, eronat fiind constatat că acesta a acționat în calitate de

instigator sub acoperirea colaboratorilor CNA pentru al determina pe Lîsîi B. de a ocoli unele

proceduri legale cu privire la eliberarea certificatelor fitosanitare și de a primi banii ce nu i se

2

cuvin;

- partea acuzării a negat faptul că probele acumulate și cercetate în ședința de judecată

au fost dobîndite prin acțiuni de provocare, or analizînd materialele acumulate la efectuarea

măsurilor speciale de investigație și anume: procesul-verbal de interceptare a comunicărilor

telefonice din 26.11.2014 a telefonului 069209854 de la compania de telefonie mobilă „Orange”

utilizat de cet. Lîsîi B. (vol.II, f.d.9-138); procesul-verbal privind interceptarea și înregistrarea

comunicărilor și imaginilor dintre Lîsîi B. și Aramă Ig. (vol.II, f.d. 151-161) și procesul-verbal

privind controlul transmiterii banilor din 25.11.2014 (vol.II, f.d. 172-174), în cadrul cărora Lîsîi

B. a acceptat și a primit banii în sumă totală de 5400 lei, toate acestea nefiind dobîndite prin

acțiuni de provocare;

- suspiciunea de comitere a infracțiunii prevăzute de art.324 alin.(l) Cod penal a apărut

anterior transmiterii mijloacelor bănești inculpatului Lîsîi B., bănuiala rezonabilă fiind

fundamentată pe actul de sesizare depus de martorul Aramă Ig.;

- prima instanță la adoptarea sentinței de achitare urma să stabilească care a fost gradul de

implicare al organelor de drept la acumularea probelor și investigarea faptei;

- în prezentul proces penal o astfel de încălcare nu a avut loc, fapt ce reiese din materialele

cauzei penale, astfel rolul ofițerilor de investigații în cauză s-a referit nu la instigarea inculpatului

de a comite coruperea pasivă în special de a pretinde, accepta sau primi bani de la Aramă Ig., ci

la efectuarea unei măsuri speciale de investigații prevăzute în mod legal de către normele

procesual-penale;

- pretinderea banilor de către inculpat a avut loc anterior implicării autorităților oficiale

ale statului în investigarea cazului dat, adică anterior pornirii procesului penal;

- în speță acuzarea nu a intenționat de a ascunde probe și de a nu le prezenta apărării și

instanței de judecată;

- acuzarea consideră că dreptul la un proces echitabil nu a fost încălcat, cu atît mai mult nu

a fost încălcat principiul contradictorialității procesului penal;

- suspiciunea de comitere a infracțiunii prevăzute la art.324 alin.(l) Cod penal a apărut

anterior transmiterii mijloacelor bănești inculpatului Lîsîi B., bănuiala rezonabilă fiind

fundamentată pe actul de sesizare depus de martorul Aramă Ig.;

- martorul Aramă Ig. nu 1-a instigat pe Lîsîi B. ca ultimul să pretindă bani, ci inițiativa

i-a aparținut inculpatului;

- depistarea unor mijloace bănești primite de inculpat la domiciliul său indică direct că

acesta nu doar că nu intenționa să se opună acceptării banilor, ci și a premeditat momentul

primirii și depozitării lor sau de folosire a acestora în scopuri personale;

- organele de drept nu au intervenit activ în realizarea etapelor infracționale, iar efectuarea

măsurilor speciale de investigații în vederea documentării și fixării cet. Lîsîi B. nu poate fi

percepută ca o provocare, or la momentul efectuării acestei măsuri organul de urmărire penală

dispunea de informații referitoare la comiterea unei infracțiuni de către inculpat;

- conform procesului-verbal de interceptare a comunicărilor și a imaginilor între cet. Lîsîi

B. și cet. Aramă Ig. se identifică cert faptul pretinderii și primirii mijloacelor bănești de către

Lîsîi B. pentru eliberarea certificatelor fitosanitare, fără a exista pe caz careva conversații

provocatoare din partea martorului Aramă Ig. sau rugăminți din partea acestuia la primirea de

către Lîsîi B. a mijloacelor bănești, fapt confirmat și prin discuțiile stenografiate la procesul-

verbal și anume din data de 16.10.2014, 21.10.2014 și 20.11.2014 (vol. II, f.d.151-161);

- ca probă întru confirmarea vinovăției lui Lîsîi B. a fost invocat de către partea acuzării și

procesul-verbal de examinare din 20.01.2015 (vol.VII, f.d. 113), prin care s-a stabilit că unele

mijloace bănești indicate în procesul-verbal privind controlul transmiterii banilor din 25.11.2014,

coincid cu seriile și numerele mijloacelor bănești ridicate de la domiciliul lui Lîsîi B. în cadrul

percheziției, ulterior examinate conform procesului-verbal de examinare din 02.12.2014 și

anume: bancnota cu valoarea nominală de 500 lei MDL cu seria și numărul H0008 027020, anul

emisiei 1992 și bancnota cu valoarea nominală de 200 lei MDL cu seria și numărul G0037

304208, anul emisiei 2007;

3

- prima instanță eronat a dedus că procesul-verbal de percheziție a domiciliului lui Lîsîi B.

a fost întocmit cu încălcări a normelor de procedură penală, deoarece mijloacele bănești și

documentele ridicate nu au fost examinate la fața locului, dar au fost împachetate și supuse

examinării ulteriore, unde a fost întocmit suplimentar un proces-verbal de examinare început la

data de 10.12.2014 orele 14:15 min. și finisat la 20.01.2015 orele 15:40 la care inculpatul Lîsîi

B. și avocatul acestuia au formulat obiecții;

- prima instanță la pronunțarea sentinței de achitare, în ce privește capătul de acuzare

privind primirea în perioada 29.09.2014 - 20.11.2014, de către Lîsîi B., a banilor ce nu i se cuvin,

în mărime de 600 lei pentru fiecare certificat fitosanitar eliberat întreprinderilor SRL „Zalina-

Prim”, SRL „Bona- Fruct”, SRL „Gotix Prim”, SRL „Protecția Plantelor”, SRL „Taix-Prim”, a

neglijat valoarea probantă a procesul-verbal de interceptare a comunicărilor telefonice din

26.11.2014.

Din considerentele arătate supra, apelantul a solicitat casarea sentinței din motivul

ilegalității acesteia, rejudecarea cauzei cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Lîsîi B. să fie

recunoscut culpabil de comiterea infracțiunii prevăzute de art.324 alin.(l) Cod penal cu stabilirea

pedepsei sub formă de amendă în mărime de 5000 unități convenționale, închisoare pe un termen

de 4 ani în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în Agenția

Națională pentru Siguranța Alimentelor a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare al

Republicii Moldova și Subdiviziunile acesteia pe termenul de 3 ani.

Acțiunea civilă înaintată de Centru Național Anticorupție în sumă de 2900 lei (banii care

nu au fost depistați în cadrul acțiunilor de urmărire penală ca rezultat al transmiterii acestora lui

Lîsîi B. în cîteva tranșe) – să fie încasată de la cet. Lîsîi B. la contul „Cheltuieli speciale” ale

Centrului Național Anticorupție.

apelul procurorului, inclusiv din alte motive decît cele invocate, s-a casat parțial sentința, cu

pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit căreia Lîsîi B. învinuit de săvîrșirea infracțiunii prevăzute

de art. 324 alin. (1) Cod penal, a fost achitat, din motiv că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

Acțiunea civilă înaintată de Centru Național Anticorupție a fost respinsă.

În rest, celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

trei condiții pentru a fi recunoscută instigarea și provocarea la comiterea infracțiunii, după cum a

și concluzionat just instanța de fond. Adică, la caz, nu s-a constatat că Lîsîi B. ar fi pretins careva

bunuri sau avantaje sau că ar fi condiționat într-un fel sau altul eliberarea certificatelor

fitosanitare pentru SRL „Imobex Grup”.

Din probele aduse de partea acuzării nu rezultă că pînă la data de 19.09.2014 organul de

urmărire penală ar fi dispus de vreo probă - informație obiectivă, precum că Lîsîi B. a fost

implicat anterior în acțiuni de luare de mită - corupție.

În plîngerea depusă la CNA de către Aramă Ig. din data de 19.09.2014 acesta a susținut că

inculpatul i-a cerut o anumită sumă de bani. Însă, stenogramele convorbirilor dintre ei, inclusiv

în cadrul operațiunii sub acoperire indică contrariul și anume că Aramă Ig. făcea tentative de a-1

convinge pe inculpat de a-i elibera certificate fitosanitare, de care avea nevoie pentru exportul de

fructe, fără a-i prezenta intenționat documentele necesare, la care ultimul, în mod categoric

refuza.

Prin aceasta, în opinia instanței de apel, s-a demonstrat cert că Lîsîi B. a fost supus unei

acțiuni de convingere, instigare și provocare de a se implica în activitatea infracțională de care a

fost învinuit ulterior, în lipsa vreunui indiciu că infracțiunea ar fi fost săvîrșită fără această

instigare și provocare.

În acest sens s-a consemnat că probele puse la baza învinuirii lui Lîsîi B. de săvîrșirea

infracțiunii prevăzute de art.324 alin. (l) Cod penal, sunt lovite de nulitate, deoarece pînă la

momentul provocării și implicării colaboratorilor CNA, prin intermediul lui Aramă Ig., nu au

4

existat suspiciuni obiective confirmate prin careva probe că Lîsîi B. ar fi fost implicat în acte de

corupție.

Ca urmare, probele administrate la caz începînd cu data de 22.09.2014, în conformitate cu

art.94 alin. (l) pct. 11) Cod de procedură penală, nu pot fi admise ca probe, acestea fiind obținute

prin instigarea insistentă și provocarea persoanei la săvîrșirea infracțiunii și pe cale de consecință

acestea urmează a fi excluse din dosar.

În aceiași ordine de idei instanța a mai indicat, că atît inculpatul, cît și partea apărării

permanent a susținut că Lîsîi B. a fost victima unei provocări, iar în această situație ținea de

obligația acuzării de a demonstra faptul că nu a existat nici o provocare. În absența unor

asemenea dovezi, instanța de fond a examinat circumstanțele cauzei și a stabilit existența actului

de instigare și provocare, deoarece nu au existat careva indici că infracțiunea ar fi fost săvîrșită

fără provocare, totodată ținînd cont în deplină măsură de jurisprudența CtEDO în acest sens.

Instanța de fond just a concluzionat, că învinuirea s-a bazat în special pe declarațiile

martorului Aramă Ig., declarații care au stat și la baza începerii urmăririi penale în privința lui

Lîsîi B. în baza art.324 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Totodată, s-a stabilit, că învinuirile aduse de către organul de urmărire penală prin prisma

declarațiilor martorului Aramă Ig. vin în contradicție cu declarațiile martorilor Baciu Al. și Bortă

O.

Astfel, contradicțiile în declarațiile martorului Aramă Ig., în coraport cu alte probe pun la

dubiu rezonabil credibilitatea denunțătorului și declarațiile acestuia, care nu pot fi apreciate ca o

probă veridică și pertinentă, iar toate dubiile care nu pot fi înlăturate conform prevederilor art.8

alin. (3) Cod de procedură penală, se interpretează în favoarea inculpatului.

Totodată, s-a menționat că, la caz, nu s-a demonstrat prin careva probe pertinente,

obiective și veridice pretinderea, acceptarea și primirea remunerației ilicite de către Lîsîi B. În

acest sens, instanța de apel a reținut, că infracțiunea de corupere pasivă este una formală și se

consumă din momentul săvârșirii uneia dintre modalitățile normative care desemnează faptele

prejudiciabile, adică din momentul pretinderii, acceptării sau primirii remunerației ilicite.

Pentru a fi prezentă acțiunea de pretindere în speța dată, aceasta trebuie să se manifeste

printr-o cerere-solicitare insistentă, ori într-o pretenție vizînd obiectul remunerării ilicite, care se

poate manifesta verbal, în scris sau în formă concludentă, fiind inteligibilă pentru cel căruia i se

adresează, indiferent dacă a fost satisfăcută sau nu, dar din stenogramele convorbirilor în speța

dată, nu se constată prezența unor asemenea acțiuni din partea lui Lîsîi B.

La fel, din conținutul stenogramelor nu este prezentă în speța data nici acțiunea de

acceptare, care prin sine presupune consimțirea sau aprobarea expresă sau tacită de către corupt

a obiectului remunerației ilicite etalat de către corupător, în ipoteza acceptării, inițiativa aparține

în exclusivitate corupătorului. Astfel, acceptarea presupune realizarea unor acțiuni cu caracter

bilateral, corelativ. Sub aspect cronologic, acceptarea întotdeauna urmează unei acțiuni săvîrșite

din partea corupătorului.

Conținutul convorbirilor telefonice și specificul întîlnirilor avute între inculpat și persoana

necunoscută (Aramă Ig.) au avut ca scop întocmirea de către Lîsîi B. a unor certificate

fitosanitare pentru exportul de fructe, adică acțiuni care intră nemijlocit în atribuțiile de serviciu

ale lui Lîsîi B., pe cînd Aramă Ig. încerca să-1 provoace pe ultimul la un comportament

corupțional, deoarece la solicitarea inculpatului, Aramă Ig. nu prezenta actele și documentele

necesare perfectării certificatelor fitosanitare solicitate, deși deținea întregul pachetul de

documente, după cum a indicat martorul Baciu Al., directorul SRL „Imobex Grup”, astfel fiind

pusă la îndoială credibilitatea declarațiilor martorului denunțător.

În privința acțiunii de primire în speța dată, care se manifestă prin luarea în posesie,

obținerea, încasarea de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin

coruptului de la corupător, instanța de apel a conchis că deși primirea de bani este realizată în

speța dată, aceasta a avut loc în urma acțiunilor instigatoare și provocatoare evidente și insistente

a lui Aramă Ig., care a acționat împreună cu organul de urmărire penală ca agent al statului, prin

aceasta s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 al Convenției Europene pentru

5

Drepturile Omului, situație analogică cu speța din cauza Pareniuc vs Republica Moldova din

01.07.2014.

Astfel, instanța de apel a concluzionat că în speță au fost prezente acțiuni active de

instigare insistentă și provocare din partea lui Aramă Ig. pentru ca Lîsîi B. să comită infracțiunea

prevăzută de art.324 alin.(l) Cod penal, fapt ce reiese din următoarele:

- organul de urmărire penală nu a prezentat probe ce ar demonstra, că Lîsîi B. a cerut suma

de bani de la Aramă Ig.;

- probele prezentate de către partea acuzării în susținerea învinuirii sunt lovite de nulitate

în temeiul art.94 alin. (l) pct. 11) Cod de procedură penală, deoarece au fost obținute prin

provocarea, facilitarea și încurajarea persoanei la săvârșirea infracțiunii;

- probele prezentate - declarațiile martorilor Aramă Ig., Baciu Al., Bortă O. și

stenogramele convorbirilor dintre Lîsîi B. și Aramă Ig. nu demonstrează vina lui Lîsîi B. în

cererea sumei de bani de la ultimul, dar dimpotrivă, dovedesc faptul instigării, provocării și

încurajării lui Lîsîi B. de către Aramă Ig. la săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă.

Adică, rămâne constatat faptul că, în cauza data, organul de urmărire penală facilitînd și

încurajînd acțiunile lui Aramă Ig., care începuse de sine stătător realizarea faptei de dare de mită,

a purces la investigarea nu într-o manieră pasivă de supraveghere și investigare a pretinsei

activități criminale, dar în mod activ l-au sprijinit pe acesta sub acoperire ca „participant la

darea mitei”, prin oferirea banilor, sfaturilor, determinîndu-1 și provocîndu-1 ulterior pe Lîsîi B.

la săvîrșirea pretinsei infracțiuni de corupere pasivă, prin ce a fost admisă încălcarea dreptului lui

Lîsîi B. la un proces echitabil. Astfel spus, dacă sursa probantă „pomul”, este lovită de nulitate,

atunci toate probele obținute cu ajutorul ei „fructele” vor fi tot așa.

Prin urmare, instanța de apel a statuat că în speța dată, nu au fost întrunite condițiile pentru

survenirea răspunderii penale a lui Lîsîi B. de comiterea infracțiunii prevăzute de art.324 alin. (1)

Cod penal sub aspectul lipsei probelor, dobîndite legal, care ar confirma comiterea infracțiunii și

sub aspectul încălcării dreptului inculpatului Lîsîi B. la un proces echitabil, garantat de art.6 al

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Instanța de apel a mai indicat, că nu poate fi reținută afirmația, precum că martorul Aramă

Ig. a relatat instanței circumstanțele cauzei privind comiterea infracțiunii prevăzute de art.324

alin. (1) Cod penal de către Lîsîi B., dat fiind că Aramă Ig. este martorul denunțător decisiv în

speța dată, adică persoana care a declarat despre săvîrșirea pretinsei infracțiuni, și respectiv în

acest sens, Aramă Ig. rămîne cu calitatea de persoană cointeresată în finalul cauzei, iar doar

declarațiile sale nu pot fi puse la baza sentinței de condamnare, în lipsa altor probe.

Mai mult, s-a afirmat că probele la care a făcut trimitere apelantul, care în opinia sa

demonstrează vinovăția inculpatului, sunt probe obținute în cadrul activității operative de

investigație, atunci cînd Aramă Ig., fiind echipat cu dispozitive speciale de înregistrare a

convorbirii, i-a transmis banii lui Lîsîi B.

Din materialele cauzei nu rezultă, că pînă la data de 19.09.2014, autoritățile au dispus de

informație sau de vreo probă obiectivă, precum că inculpatul ar fi fost implicat anterior în acțiuni

de luare de mită. Mai mult, din stenograma convorbirilor dintre inculpat și martorul Aramă Ig.,

se deduce o provocare.

Astfel, instanța de apel în urma cercetării suplimentare a probelor solicitate de procuror nu

a constatat existența faptei infracțiunii în acțiunile lui Lîsîi B., motiv pentru care ultimul urmează

a fi achitat în temeiul art.390 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, iar potrivit art.387 alin.

(2) pct. l) Cod de procedură penală, în cazul cînd se adoptă o sentință de achitare instanța

respinge acțiunea civilă dacă nu s-a constatat existența faptei infracțiunii.

ordinar prin care solicită casarea deciziei, cu trimiterea cauzei la rejudecare. Recurentul susține

că ambele hotărîri judecătorești adoptate în privința lui Lîsîi B. sunt ilegale din următoarele

motive.

Temei pentru declararea recursului ordinar constituie prevederile art.427 alin.(1) pct.6)

Cod de procedură penală, deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

6

invocate în apel de către procuror și decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția și pct. 12) - faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Recurentul susține că urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea normelor procesual-

penale, la finalizarea ei au fost prezente părțile, au luat cunoștință cu materialele cauzei, însă nici

în timpul urmăririi penale, nici în timpul luării cunoștinței cu materialele dosarului și nici în

cadrul cercetării judecătorești, nici apărătorul și nici inculpatul, nu au contestat nici un act

procesual.

Probele acumulate legal în cadrul urmăririi penale și examinate în instanța de judecată

dovedesc integral vinovăția lui Lîsîi B. în săvîrșirea infracțiunii incriminate.

Potrivit prevederilor art.95 alin. (1) Cod de procedură penală sînt admisibile probele

pertinente, concludente și utile administrate în conformitate cu prevederile legii. Respectiv,

recurentul nu este de acord cu concluzia instanței de apel precum că probele susținute de

procuror întru confirmarea învinuirii inculpatului nu pot fi puse la baza sentinței de condamnare,

deoarece au fost obținute prin provocare. În ședința de judecată vinovăția lui Lîsîi B. de

comiterea infracțiunii incriminate a fost dovedită indubitabil.

În pofida acestui fapt, instanțele în mod eronat au neglijat valoarea probantă a probelor

examinate și în mod nejustificat au redus valoarea probantă a probelor cercetate în ședință:

declarațiile martorilor, corpurile delicte, înregistrările audio și video a interceptărilor

comunicărilor, acțiunile de urmărire penală.

Astfel, martorul Aramă Ig. cu lux de amănunte a relatat instanței de judecată

circumstanțele cazului privind comiterea infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (1 ) Cod penal de

către Lîsîi B., a faptelor de pretindere și primire a mijloacelor bănești de către ultimul și care

colaborează cu celelalte probe pe caz, declarații pe care instanța de judecată neîntemeiat le-a

respins și le-a apreciat critic, constatînd că acesta a acționat în calitate de instigator sub

acoperirea colaboratorilor CNA pentru al determina pe Lîsîi B. de a ocoli unele proceduri legale

cu privire la eliberarea certificatelor fitosanitare și de a primi bani.

La compartimentul vizat, acuzarea neagă totalmente faptul că probele acumulate și

cercetate în ședința de judecată au fost dobîndite prin acțiuni de provocare.

Astfel, se menționează că suspiciunea de comitere a infracțiunii prevăzute la art.324 alin.(l)

Cod penal a apărut anterior transmiterii mijloacelor bănești lui Lîsîi B. bănuiala rezonabilă fiind

fundamentată pe actul de sesizare depus de martorul Aramă Ig., care nu a avut calitatea de

investigator sub acoperire în cadrul prezentului proces penal.

Instanța de judecată la adoptarea sentinței de achitare, urma să stabilească care a fost

gradul de implicare al organelor de drept la acumularea probelor și investigarea faptei.

Astfel, rolul ofițerilor de investigații în cauză s-a referit nu la instigarea inculpatului de a

comite coruperea pasivă în special de a pretinde, accepta sau primi bani de la Aramă Ig., ci la

efectuarea unei măsuri speciale de investigații prevăzute în mod legal de către normele

procesual-penale. Rolul organului de investigație a fost de a acumula informații în limitele

autorizației eliberate de procuror și judecătorul de instrucție.

Totodată, se menționează că măsurile speciale de investigații efectuate în prezenta cauză

penală au fost autorizate în modul prevăzut de lege, rezultatele acestora, ulterior, fiind verificate

și legalizate prin încheierile devenite irevocabile a judecătorului de instrucție prin neatacarea

acestora de către partea apărării.

La fel, se subliniază că pretinderea banilor de către inculpat a avut loc anterior implicării

autorităților oficiale ale statului în investigarea cazului dat, adică anterior pornirii procesului

penal. Apărarea a avut acces la toate materialele cauzei penale, la toate probele administrate atît

la faza de urmărire penală, cît și la faza de examinare în instanța de judecată.

Referitor la presiunea martorului instigator de către reprezentanții CNA, care a acționat la

instrucțiunea acestora asupra persoanei care a primit mita, este de menționat că asupra acestor

condiții Curtea Europeană a reținut faptul că există o provocare atunci cînd ofițerii implicați nu

se limitează la investigarea activităților infracționale într-o maniera pasivă, ci exercită presiuni

asupra persoanei în cauză în sensul determinării către comiterea unei infracțiuni, care în mod

7

normal nu ar fi fost comisă, cu scopul obținerii de probe și acuzații. Potrivit materialelor cauzei

date, martorul Aramă Ig., nu 1-a instigat pe Lîsîi B. ca ultimul să pretindă bani, ci inițiativa i-a

aparținut inculpatului, care i-a scris pe o foiță că este necesară suma de 600 lei pentru fiecare

certificat fitosanitar și ulterior i-a și comunicat faptul dat verbal, dar foarte încet să fie auzit doar

de martorul Aramă Ig.

Urmează a fi reținut și faptul că depistarea unora din mijloacele bănești primite de inculpat

la domiciliul său, indică direct că acesta nu doar că nu intenționa să se opună acceptării banilor ci

și a premeditat momentul primirii acestora și a depozitării lor și de folosire în scopuri personale.

Astfel, organele de drept nu au intervenit activ în realizarea etapelor infracționale, iar

efectuarea măsurilor speciale de investigații în vederea documentării și fixării cet. Lîsîi B. nu

poate fi percepută ca o provocare, or la momentul efectuării acestei măsuri organul de urmărire

penală dispunea de informații referitoare la comiterea unei infracțiuni de către inculpat.

Totodată, conform procesului-verbal de interceptare a comunicărilor și a imaginilor dintre

Lîsîi B. și Aramă Ig. se identifică cert faptul pretinderii și primirii mijloacelor bănești de către

Lîsîi B. pentru eliberarea certificatelor fitosanitare. Fără a exista pe caz careva conversații

provocatoare din partea martorului Aramă Ig. sau rugăminți din partea acestuia la primirea de

către Lîsîi B. a mijloacelor bănești, fapt confirmat și prin discuțiile stenografiate la procesul-

verbal din data de 16.10.2014, 21.10.2014 și 20.11.2014.

Este de menționat, că de la domiciliul lui Lîsîi B. au fost ridicate următoarele mijloace

bănești: 12300 dolari, 18090 euro și peste 10000 mii lei, care necesitau o examinare

suplimentară în scopul depistării banilor primiți anterior de la Aramă Ig., după serie și număr

indicat în acte de experți. Astfel, pentru examinarea mijloacelor bănești a fost necesar un timp

mai îndelungat, fapt pentru care acestea au fost ridicate, împachetate și sigilate de ofițerul de

urmărire penală și ulterior examinate în sediul organului de urmărire penală, fapt necontestat de

către partea apărării.

De asemenea, recurentul susține că, în cadrul percheziției biroului lui Lîsîi B. au fost

depistate diferite înscrisuri, care dovedesc primirea banilor de către acesta de la diferiți agenți

economici, ceea ce în opinia procurorului confirmă vinovăția ultimului pe epizodului ce ține de

primirea banilor ce nu i se cuvin, în mărime de 600 lei, pentru certificatele fitosanitare eliberate

întreprinderilor: SRL „Zalina-Prim”, SRL „Bona-Lruct”, SRL „Gotix Prim”, SRL „Protecția

Plantelor”, SRL „Taix-Prim”.

În opinia recurentului. erorile comise de prima instanță au fost menținute și de instanța de

apel care, în conformitate cu prevederile alin. (3) pct. 14 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme

de Justiție nr.22 din 12.12.2005, era obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor din apel

invocate de apelant. Nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor invocate

echivalează cu nerezolvarea fondului cauzei.

persoana achitată a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat de procuror

menționînd că, acesta urmează a fi declarat inadmisibil.

În susținerea poziției sale acesta menționează că, comparînd temeiurile recursului în raport

cu materialele cauzei penale aliniate la prevederile art.427 alin.(1) pct. 6) și pct. 12) CPP, în

actele cauzei nu se întrevăd încălcări de aplicare eronată a normelor de drept material sau

procesual, iar recursul este vădit neîntemeiat.

Motivele invocate în recurs sunt similare celor invocate pe tot parcursul judecării cauzei

penale, argumentele recursului poartă un caracter declarativ, sunt formulate evaziv și nu combat

(răstoarnă) conturul precis al legalității deciziei atacate. Consider că instanța de apel a examinat

cauza penală sub toate aspectele, a verificat și apreciat corect probele prezentate, a motivat

decizia corespunzător.

concluzia că acesta urmează a fi admis, cu casarea totală a deciziei instanței de apel și dispunerea

rejudecării cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată, iar în vederea

susținerii acestei statuări se relevă următoarele considerente.

8

Potrivit prevederilor art. 434 Cod de procedură penală, judecînd recursul declarat

împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție verifică

legalitatea hotărîrii atacate pe baza materialelor din dosar și se pronunță asupra tuturor motivelor

invocate în recurs de titularul acestuia.

Or, rațiunea și finalitatea exercitării căii de atac, în particular avîndu-se în vedere recursul

ordinar, constă în înlăturarea erorilor admise de instanța ierarhic inferioară la etapa precedentă de

judecare a cauzei, iar controlul judecătoresc pe care acesta îl declanșează, are un rol preventiv și

unul reparator.

În drept, soluția instanței de recurs se fundamentează pe prevederilor art. 435 alin. (1) pct.

2) lit. c) Cod de procedură penală, potrivit cărora judecînd recursul instanța este în drept să-l

admită, cu casarea totală a hotărîrii atacate și cu trimiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță

de apel, în alt complet de judecată, cînd eroarea admisă nu poate fi corectată la această etapă a

procedurilor. Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel,

inclusiv și să o caseze total, atunci cînd se constată admiterea unor erori de drept, care au avut

drept consecință adoptarea unei hotărîri pripite și vădit nemotivate.

În această ordine de idei, se menționează că, potrivit dispoziției art. 414 Cod de procedură

penală, chestiunile de fapt asupra cărora trebuie să se pronunțe prima instanță și care, prin apel,

se transmit instanței de apel, se referă la următoarele aspecte: dacă fapta reținută a fost săvîrșită

ori nu, dacă fapta a fost comisă de inculpat și, dacă da, în ce împrejurări a fost comisă, dacă

există circumstanțe atenuante și agravante, dacă probele corect au fost apreciate prin prisma art.

101 Cod de procedură penală. În ce privește chestiunile de drept pe care urmează să le

soluționeze instanța de apel, acestea sunt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă

infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just, dacă

normele de drept procesual sau penal au fost corect aplicate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare la chestiunile

nominalizate supra, hotărîrea instanței de apel urmează a fi desființată, cu dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Din cererea de recurs declarată de procuror, se constată că criticele recurentului, în esență,

se referă la faptul că instanța de apel nu și-a motivat decizia adoptată, a apreciat eronat

probatoriu administrat și incorect a ajuns la concluzia că Lîsîi B. a fost provocat de a comite

infracțiunea incriminată acestuia în baza art. 324 alin. (1) Cod penal, nefiind aduse argumente

temeinice în vederea susținerii acestei statuări, drept consecință, la caz, a fost încălcată obligația

instanței de motivare a hotărîrii judecătorești, care face parte din setul de garanții subsecvente

procesului echitabil.

Așadar, chestiunea care este disputată în această cauză penală se referă la faptul dacă a fost

sau nu provocat Lîsîi B. de către Aramă Ig. să comită infracțiunea de corupere pasivă în

circumstanțele descrise în rechizitoriu.

Colegiul penal lărgit, verificînd criticele recurentului, în raport cu actele cauzei, constată că

instanța judecînd apelul procurorului nu a examinat cauza sub toate aspectele, complet și

obiectiv, adoptînd o soluție pripită și insuficient motivată, prin ce a admis eroarea de drept

prescrisă de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală.

Pentru a statua asupra acestei concluzii, Colegiul a rezultat din raționamentele expuse în

contextul ce urmează.

În primul rînd, urmează a se reitera unele pasaje din partea descriptivă a deciziei instanței

de apel, care se regăsesc și în sentința primei instanțe referitor la aceea că:

,,Pentru a fi prezentă o acțiune ca pretindere în speța dată, aceasta trebuie să se manifeste

printr-o cerere-solicitare insistentă, ori într-o pretenție vizînd obiectul remunerării ilicite, care

se poate manifesta verbal, în scris sau în formă concludentă, fiind inteligibilă pentru cel căruia i

se adresează, indiferent dacă a fost satisfăcută sau nu, dar din stenogramele convorbirilor în

speța dată, nu se constată prezența unor asemenea acțiuni din partea lui Lîsîi B.

.... Colegiul penal conchide că deși primirea de bani este realizată în speța dată, aceasta a

avut loc în urma acțiunilor instigatoare și provocatoare evidente și insistente a lui Aramă Ig.,

9

care a acționat împreună cu organul de urmărire penală ca agent al statului, prin aceasta s-a

încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 al Convenției Europene pentru

Drepturile Omului ...

Mai mult, din stenogramele convorbirilor dintre inculpat și martorul Aramă Ig. se deduce

o provocare.”

Față de cele ce preced, Colegiul consideră relevant de a remarca despre faptul că, cauzele

penale în care se pretinde că inculpatul ar fi fost instigat la comiterea unei infracțiuni, merită o

atenție sporită din partea instanțelor de judecată la instrumentarea acestora, prin alte cuvinte

chestiunea provocării trebuie analizată minuțios, cu indicarea directă și concretă asupra metodei

de instigare și faptelor cărora aceasta se circumscrie.

În speță, în opinia instanței de apel, Lîsîi B. ar fi fost provocat de către Aramă Ig. să comită

infracțiunea de corupere pasivă, ultimul avînd un rol activ.

Dar, Colegiul penal lărgit nu poate ralia la această statuare, avînd în vedere că instanța

trebuia să indice direct și expres prin care anume cuvinte, gesturi și fapte Lîsîi B. a fost instigat

să comită acte de corupție. Instanța de apel urma să argumenteze concuziile sale facînd referire la

materialele cauzei penale indicînd volumul și filile din dosar.

În cauza deferită judecății, instanța de apel a accentuat în repetate rînduri despre faptul că

martorul Aramă Ig. l-ar fi provocat pe Lîsîi B. să săvîrșească infracțiunea de corupere pasivă,

avînd un rol activ, ceea ce se dovedește indubitabil prin stenogramele convorbirilor dintre cei

doi.

Însă, în opinia instanței de recurs, pentru a formula o motivare corespunzătoare vizavi de

acțiunile provocatoare exercitate de martorul Aramă Ig. asupra lui Lîsîi B., instanța de apel urma

să indice concret cum s-au materializat acestea, adică prin ce modalități, acțiuni, cuvinte, gesturi

etc. Mențiunea că din „stenogramele convorbirilor se deduce o provocare”, este insuficientă

pentru dispunerea achitării unei persoane învinuite de acte de corupție.

Or, există anumite condiții care trebuie întrunite cumulativ pentru a putea vorbi despre

existența unei provocări sau despre o ,,tentație obișnuită”.

În contextul dat, Colegiul penal consideră necesar de a puncta aprecierile CtEDO, care a

făcut distincția între acțiunea agenților provocatori – acțiunea ofițerilor de poliție creând

intenția criminală care anterior nu exista – și cazurile în care reclamantul avea deja predispoziția

de a comite infracțiuni. Instanța europeană a acordat caracter principal la doi factori: 1)

inexistența unor probe din care să rezulte suspiciunea că reclamantul era deja implicat într-o

activitate infracțională; 2) faptul indubitabil că organele de poliție îl instigaseră la comiterea

acelei infracțiuni.

Jurisprudența CtEDO în materia provocării interzice organelor judiciare penale sau altor

persoane care acționează pentru acestea să provoace o persoană să săvârșească ori să continue

săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe.

Provocarea reprezintă acțiunea neloială realizată în scopul obținerii de pobe, constând în

determinarea cu știință a unei persoane să comită o infracțiune sau să continue săvârșirea unei

infracțiuni. Agentul provocator se află practic, din punctul de vedere al dreptului substanțial, în

postura instigatorului care determină o persoană să ia o rezoluție infracțională.

Prin urmare, provocarea constituie una dintre sursele nulităților în procesul penal care are

ca efect subsecvent excluderea probelor obținute ca urmare a provocării.

Astfel, agenții provocatori sunt agenți infiltrați ai statului sau orice persoană ce acționează

sub coordonarea sau supravegherea unei autorități (în procesul penal, a organelor poliției sau a

procurorului), care în activitatea desfășurată își depășesc limitele atribuțiilor conferite de lege de

a acționa în scopul relevării activității infracționale a unei persoane, provocând-o pe aceasta să

comită infracțiuni în vederea administrării de probe în acuzare.

Rațiunea interdicției provocării săvîrșirii unei infracțiuni constă în aceea că statul, prin

agenții săi, nu poate să-și depășească competența de a aplica legea, prin instigarea unei persoane

să săvârșească o infracțiune, pe care altfel nu ar fi comis-o, pentru că apoi să declanșeze

împotriva acestei persoane mecanismele procesului penal, în vederea tragerii la răspundere. Sunt,

10

astfel, create limite ale exercitării activităților de urmărire penală în cadrul unei anchete

proactive, în vederea protecției cetățenilor împotriva provocărilor provenite de la agenții statului,

precum și în scopul protecției integrității sistemului justiției penale, care altfel ar fi compromisă

dacă instanțele ar trebui să țină seama de probele rezultate din aceste practici vădit inacceptabile

ale reprezentanților statului însărcinați cu aplicarea legii. Totodată, se asigură credibilitatea

sistemului de justiție penală și se garantează principiul aflării adevărului.

În privința provocării s-a arătat că acțiunea organelor de urmărire penală nu trebuie să

supună suspectul unei constrângeri, caracterizată printr-o provocare la savârșirea unei infracțiuni,

care să anihileze voința acestuia sau să abolească libertatea sa de acțiune.

Organele de urmărire penală, ce au suspiciune rezonabilă că o persoană participă la o

infracțiune sau pregătește săvârșirea unei infracțiuni, trebuie să îi ofere suspectului (făptuitorui)

doar o ,,tentație obișnuită”, o oportunitate ce nu are caracter excepțional de a încălca legea. Dacă

persoana suspectată de săvîrșirea sau pregătirea infracțiunii profită de „oportunitatea” oferită de

investigatorii sub acoperire, în împrejurări în care rezultă că ar fi acționat în același mod, dacă

„oportunitatea” ar fi fost oferită de o altă persoană, nu se poate reține provocarea.

În materia provocării, CtEDO a făcut referire la doctrina ,,caracterului pasiv” al activității

pe care trebuie să o desfășoare în această materie agenții statului, potrivit căreia activitatea

agenților statului nu poate fi considerată provocare dacă: a) există o suspiciune rezonabilă că o

persoană participă la infracțiune sau pregătește săvîrșirea unei inracțiuni; b) activitatea

polițiștilor sau a colaboratorilor acestora a fost autorizată în condițiile legii; c) agenții statului sau

colaboratorii acestora nu au făcut alt ceva decât să ofere suspectului o ocazie obișnuită (care nu

are caracter excepțional) de a comite o infracțiune.

Așadar, față de standardul european, organul de urmărire penală care suspectează

implicarea unei persoane în activități infracționale nu trebuie să aibă o atitudine ,,activă” care să

determine persoana ,,inactivă” să comită o infracțiune, ci trebuie doar să-i ofere acesteia o

,,tentație obișnuită”, o oportunitate ce nu are caracter excepțional de a încălca legea, în cadrul

unui joc de roluri disimulat în vederea ,,observării pasive” a comportamentului făptuitorului; în

cazul în care persoana suspectată de implicare în activități infracționale cedează ,,tentației” și

comite fapta, probele astfel culese nu pot fi apreciate că sunt obținute prin provocare, activitatea

organelor judiciare fiind desfășurată în scopul exclusiv al culegerii de probe, iar nu în scopul

incitării neloiale la comiterea unei fapte infracționale.

Sintetizând concepția CtEDO în acest domeniu, Colegiul penal lărgit atenționează că

operațiunile sub acoperire necesită a fi executate într-o manieră pasivă, fără nicio presiune care l-

ar determina pe acuzat la săvârșirea infracțiunii prin mijloace cum ar fi preluarea inițiativei de a

contacta persoana, reînnoirea ofertei în pofida refuzului inițial, încurajarea insistentă,

promisiunea de avantaje financiare cum ar fi creșterea prețului peste medie sau apelarea la

compasiunea persoanei.

De asemenea, Colegiul penal lărgit relevă jurisprudența Curții Europene care a statuat că

atunci când un acuzat afirmă că a fost provocat să comită o infracțiune, sarcina probațiunii se

pune pe seama autorităților, adică acuzatorul de stat are sarcina de a demonstra faptul că nu a

existat o provocare și că afirmațiile acuzatului sunt nefondate ( Morari c. Republicii Moldova, §

33-34, 08 martie 2016 ).

Deci, instanța de apel, la rejudecarea acestei cauze, urmează să evidențieze și să enumere

concret care anume acțiuni ale lui: „ ... Aramă Ig. susținute activ de organul de urmărire penală,

au avut ca efect convingerea și provocarea lui Lîsîi B. la comiterea infracțiunii.”

Față de cele expuse, Colegiul consideră că instanța de apel n-a motivat prin ce concret s-a

manifestat rolul activ al lui Aramă Ig. la instigarea comiterii infracțiunii de corupere pasivă.

Deci, în opinia Colegiului instanța de apel doar în linii generale a expus în conținutul deciziei

adoptate mai multe concluzii despre faptul provocării lui Lîsîi B. și nulitatea probelor obținute

prin provocare, care însă urmau a fi completate cu circumstanțele cauzei cărora sunt subsecvente.

În consecință, instanța de recurs menționează că găsește întemeiate criticele titularului

dreptului de recurs în partea ce ține de insuficiența motivării deciziei adoptate de instanța de apel

11

și consideră relevant de a puncta că, o hotărîre motivată, în sensul legislației naționale pertinente,

precum și a jurisprudenței CtEDO, trebuie să conțină motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței la adoptarea soluției, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților în raport cu analiza probatoriului administrat în cauză. Totodată, trebuie de reținut că

obligația instanței de a-și motiva hotărîrea face parte din setul de garanții stabilite pentru

existența unui proces echitabil. Or, potrivit jurisprudenței constante a CtEDO, expuse în cazurile

aplicării art. 6 al Convenției, s-a conchis că o hotărîre motivată demonstrează că părțile au fost

auzite în cadrul procesului penal. (Suominen c. Finlandei (2003) §37, Kuznetsov și alții c. Rusiei

(2007) §85)

În atare circumstanțe, Colegiul penal lărgit statuează că, erorile comise nu pot fi înlăturate

de către instanța de recurs în prezenta procedură, deoarece instanța de recurs nu este abilitată cu

atribuții de a judeca cauza pe fond, substituind instanța care a judecat apelul cu încălcarea

prevederilor legii penale și procesual-penale. Încălcările punctate în prezenta decizie determină

incontestabil Colegiul penal lărgit să concluzioneze asupra necesității de a casa total decizia

instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei în aceeași instanță în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile art. 436 Cod

de procedură penală, care reglementează procedura de rejudecare și limitele acesteia, să se

pronunțe corespunzător și în strictă conformitate cu prevederile legii penale și procesual-penale

asupra tuturor circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei și să țină seama de cele invocate în

prezenta decizie, de motivele casării deciziei atacate, să înlăture omisiunile admise și să pronunțe

o hotărîre legală și întemeiată, în conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

Subsidiar celor expuse, Colegiul penal lărgit consideră relevant de a specifica că, corect

instanțele de fond au conchis asupra faptului că procesul-verbal de efectuare a percheziției la

domiciliul lui Lîsîi B. de la care au fost ridicate sumele bănești de 12300 dolari SUA, 18090 euro

și 100000 lei, a fost întocmit cu încălcarea normelor de procedură penală expuse în art. 131 alin.

(1) și (2), respectiv asupra acestei probe, instanța de apel la rejudecarea cauzei nu mai este

necesar să revină, menținînd constată concluzia anterioară și avînd-o în vedere la pronunțarea

soluției pe caz.

al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de procurorul în procuratura de circumscripție Bălți,

Valeriu Dubăsari, casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 15 februarie

2017, în cauza penală privindu-l pe Lîsîi Bronislav xxxx, cu dispunerea rejudecării cauzei de

către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune căilor de atac, pronunțată integral la 10 august 2017.

Președinte URSACHE Petru

Judecători NICOLAEV Ghenadie

ALERGUȘ Constantin

TOMA Nadejda

TIMOFTI Vladimir

12