1ra-362/2017 — art. 217/1 alin. 4 lit. d CP

1ra-362/2017 — art. 217/1 alin. 4 lit. d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-362/2017

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

23 mai 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte - Petru Ursache,

judecătorii - Constantin Alerguș, Ghenadie Nicolaev, Nadejda Toma, Petru

Moraru,

judecând, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de către avocatul

Ionaș Gheorghe în numele inculpatului Ceban Iurie, prin care se solicită casarea

sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 29 februarie 2016 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2016, în cauza

penală, în privința lui

Ceban Iurie

Termenul examinării cauzei:

instanța de fond: 01.08.2014 - 29.02.2016;

instanța de apel: 26.07.2016 - 26.10.2016,

instanța de recurs: 09.01.2017 - 23.05.2017,

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, a

fost legal executată.

C O N S T A T Ă :

Ceban Iu. a fost condamnat în baza art. 2171 alin. (4), lit. d) Cod penal, la 7 ani și 6

luni închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis și cu privarea de dreptul

de a ocupa funcții legate de circulația substanțelor narcotice pe un termen de 2

ani.

lunilor martie - iunie 2014, Ceban Iu. de comun acord și prin înțelegere prealabilă

cu alte persoane în privința cărora a fost disjunsă cauza penală, repartizând

rolurile între ei, din interes material, în scopul obținerii unui profit bănesc,

acționând în vederea comercializării pe teritoriul RM a substanțelor narcotice

(hașiș și marijuană), a păstrat și transportat în scop de comercializare în

automobilul de marca/model ”BMW” cu n/î C QR 088 substanța narcotică hașiș

în cantitate de 192,1 gr., care se consideră proporții deosebit de mari și substanța

narcotică marijuana în cantitate de 19,9 gr., substanțe narcotice neutilizate în

scopuri medicinale, până la 21.06.2014, când au fost depistate și ridicate în cadrul

percheziției automobilului în cauză parcat în fața blocului de locuit nr. 48/1 situat

pe str. Gh. Asachi, mun. Chișinău.

inculpatului, care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei, cu pronunțarea

1

unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care să fie

dispusă achitarea inculpatului din motiv că nu există faptul infracțiunii

prevăzute de art. 2171 alin. (4) lit. d) Cod penal.

În motivarea apelului declarat avocatul a invocat următoarele argumente:

- în cadrul cercetării judecătorești s-a confirmat faptul că colaboratorii de

poliție în comun cu martorul Pascal A. au organizat un experiment operativ de

provocare prin care l-au determinat pe inculpat să comită o presupusă

infracțiune, motive din care a fost încălcat dreptul la un proces echitabil a

inculpatului și respectiv nu poate fi dispusă condamnarea acestuia, deoarece

lipsește fapta prejudiciabilă și persoana prejudiciabilă;

- din declarațiile investigatorului sub acoperire, Pascal A. rezultă că acesta

în realitate nu avea nevoie de hașiș dar a solicitat ca Grigorița V. să aducă hașiș

întru realizarea ”curățeniei prin oraș”. Prin ”a face curățeniei prin oraș” avea în

vedere faptul că urma să comunice colaboratorilor de poliție despre faptul

procurării substanțelor narcotice. Nu avea mijloace bănești pentru a procura

substanțe narcotice – hașiș. Circumstanțele date confirmă existența unui

experiment operativ de provocare.

26 octombrie 2016, apelul declarat a fost respins ca fiind nefondat, menținând

hotărârea fără modificări.

Termenul executării pedepsei urmând a fi calculat din data reținerii

inculpatului.

prezentat, prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 09.11.2015 s-a

dispus anunțarea în căutare a acestuia, astfel de către IP Centru a fost pornit

dosarul de căutare nr. 2015320095 în privința lui Ceban Iu., iar în temeiul art. 321

alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de apel a dispus examinarea cererii

de apel în lipsa ultimului.

5.1. În motivarea deciziei adoptate instanța de apel a menționat că, instanța

de fond, cercetând în cumul probele administrate în ședința de judecată prin

prisma admisibilității, pertinenței și concludenții, utilității și veridicității

raportată la declarațiile date în ședința de judecată și probele administrate, a

stabilit o corectă situație de fapt, dând faptelor reținute în sarcina inculpatului

încadrarea juridică corespunzătoare și, anume art. 2171 alin. (4) lit. d) Cod penal.

Instanța de apel a notat că, existența unei ”provocări” în sensul

jurisprudenței CtEDO reține dacă sunt îndeplinite condițiile: 1) situația presupus

infracțională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce

avea sarcina să descopere infracțiunea sau când există o invitație directă la

comiterea unei infracțiuni sau a unui martor anonim; 2) lipsa oricărui indiciu că,

fapta ar fi fost săvârșită fără aceasta intervenție.

Cu referire la argumentele avocatului precum că, colaboratori de poliție în

comun cu martorul Pascal A. au organizat un experiment operativ de provocare

2

prin care au determinat inculpatul să comită o presupusă infracțiune, instanța de

apel le-a considerat nefondate, deoarece din materialele cauzei penale rezultă că,

prin ordonanța din 27.05.2014 a procurorului al Secției Exercitare a Urmăririi

Penale în Cauze de Criminalitate Organizată și Excepționale a Procuraturii

Generale, Sîrcu A., a fost desemnat în calitate de instigator sub acoperire Pascal

A.

Instanța de apel a reținut că, inculpatul nu a fost provocat să comită fapta

incriminată, or, din declarațiile martorului Grigorița V. rezultă că, inculpatul

Ceban Iu. preconiza să vândă substanțe narcotice - hașiș anume lui Pascal A.

respectiv, se deduce prezența indicilor obiectivi că fapta ar fi fost săvârșită de

către inculpat fără intervenția lui Pascal A., or, acesta nu a recurs la forme

concrete de instigare, susceptibile de a genera sub aspect intelectiv luarea unei

decizii de a comite infracțiunea.

Așadar, instanța de apel a notat că, agentul sub acoperire Pascal A. a avut

un rol pasiv, dânsul nu l-a determinat pe Ceban Iu. și Grigorița V. de a

comercializa substanțele narcotice, respectiv și fără participarea agentului,

faptele infracționale ar fi fost comise.

Instanța de apel a reținut că, prin ordonanța din 25.07.2014 a procurorului

al Secției Exercitare a Urmăririi Penale în Cauze de Criminalitate Organizată și

Excepționale a Procuraturii Generale, Sîrcu A., în conformitate cu art. 217 alin. (5)

Cod penal, art. 195 alin. (5), pct. 2), 255 alin. (1), pct. 22), 285 alin. (1), (7), (10),

286, 299/1 alin. (3) Cod de procedură penală a fost liberat de răspundere penală

Grigorița V., cu încetarea urmăririi penale în privința acestuia (f.d. 145-148).

Cu referire la încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului instanța de apel

a constatat că, prima instanță corect a reținut agravanta prevăzută la lit. d) alin.

(4) art. 2171 Cod penal „de către două persoane”, or, s-a constatat că inculpatul

Ceban Iu. la comiterea păstrării și transportării în scop de comercializare în

automobilul de model ”BMW”, cu n/î CQR 088 a substanței narcotice hașiș în

cantitate de 192,1 gr. care se consideră proporții deosebit de mari și a substanței

narcotice marijuana în cantitate de 19,9 gr., substanțe narcotice neutilizate în

scopuri medicinale, până la 21.06.2014, era împreună cu Grigoriță V.

În ceea ce privește agravanta stabilită la lit. b) alin. (4) art. 2171 Cod penal,

„de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală ori în favoarea

acestora”, instanța de apel a atestat că, acuzarea de stat nu a administrat

suficiente probe care să ateste faptul că, a existat o reuniune din mai multe

persoane, o stabilitate a acestei reuniuni, organizarea în prealabil în scopul

comiterii mai multor infracțiuni și prezența unui plan dinainte elaborat, iar ca

urmare această agravantă a fost exclusă de către instanța de fond din învinuirea

adusă inculpatului Ceban Iu.

Instanța de apel a constatat că, prin actul de învinuire inculpatului i-a fost

incriminată și acțiunea de „distribuire” a substanțelor narcotice, însă din starea

de fapt constată atât din rechizitoriu, cât și în ședințele de judecată nu s-a

3

adeverit că, inculpatul a recurs la activitatea orientată spre împărțirea,

repartizarea substanțelor narcotice în mai multe locuri sau mai multor persoane,

care urmează, la rândul lor, să le înstrăineze efectiv, iar ca urmare prima instanță

corect a exclus modalitatea normativă de „distribuire” în contextul art. 2171 alin.

(4) lit. d) Cod penal.

În contextul circumstanțelor menționate mai sus, instanța de apel a

constatat că, vinovăția inculpatului Ceban Iu. în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 2171 alin. (4), lit. d) Cod penal a fost pe deplin dovedită prin probele

administrate la cauza penală, care au fost cercetate în instanța de fond și

verificate în instanța de apel, iar careva temeiuri de a pronunța o sentință de

achitare în privința inculpatului, instanța de apel nu a stabilit.

Gh. în numele inculpatului, care, invocând temei de drept prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură, solicită casarea acestora, rejudecarea cauzei

și pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului, din motiv că fapta

acestuia nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.

2171 alin. (4) lit. d) Cod penal și nu există fapta infracțiunii imputate.

În motivarea recursului declarat, autorul invocă argumente similare celor

indicate anterior în apel și descrise la pct. 3. al prezentei decizii, suplimentar

menționând că, în cadrul examinării cauzei penale de către instanțele inferioare

nu au fost acumulate un ansamblu de probe pertinente, concludente și utile din

care ar fi posibil de concluzionat că fapta inculpatului întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii imputate.

Învinuirea înaintată inculpatului și starea de fapt constatată de instanțele

inferioare nu și-a găsit pe deplin confirmarea în cadrul cercetării judecătorești iar

probele administrate de către instanțele de judecată au fost apreciate în mod

eronat.

În cadrul cercetării judecătorești s-a confirmat faptul că colaboratorii de

poliție în comun cu martorul Pascal A. au organizat un experiment operativ de

provocare prin care au determinat inculpatul să comită o presupusă infracțiune,

motive din care a fost încălcat dreptul la un proces echitabil a inculpatului.

Potrivit declarațiilor investigatorului sub acoperire, rezultă că acesta în

realitate, nu avea nevoie de hașiș dar a solicitat ca Grigorița V. să aducă hașiș

întru realizarea „curățeniei prin oraș”.

Prin „a face curățenie în oraș” avea în vedere faptul că urma să comunice

colaboratorilor de poliție despre faptul procurării substanțelor narcotice. Nu

avea mijloace bănești pentru a procura substanțe narcotice - hașiș.

Circumstanțele date confirmă existența unui experiment operativ de

provocare.

Prin probele administrate în cadrul cercetării judecătorești se

demonstrează clar că Ceban Iu. a fost supus unei acțiuni de convingere, instigare

și provocare flagrantă de a se implica în activitatea infracțională de care a fost

4

condamnat, în lipsa vreunui indiciu că infracțiunea ar fi fost săvârșită fără

această instigare și provocare din partea lui Pascal A.

Într-o cauză similară cu cea a lui Ceban Iu., Colegiul Penal a Curții

Supreme de Justiție la data de 19.04.2016 a dispus în cauza lui Popescu A.,

casarea tuturor hotărârilor judecătorești cu achitarea condamnatului de sub

învinuirea adusă în baza art. 324 alin. (3) lit. a) Cod penal, invocându-se drept

temeiuri pentru achitare existența unei provocări din partea colaboratorilor de

poliție care au determinat comiterea unei infracțiuni, practică care este contrară

jurisprudenței CtEDO deoarece condamnarea în acest caz nu poate fi considerată

ca fiind echitabilă.

În ceea ce privește provocarea din partea poliției, CtEDO a statuat în cauza

Teixeira de Castro v. Portugalia că, dreptul la un proces echitabil ar putea fi încălcat

în cazul în care colaboratorii de poliție nu s-au limitat la investigarea activității

infracționale ale unui suspect într-un mod esențialmente pasiv, însă au exercitat

o influență pentru a provoca săvârșirea unei infracțiuni, care, în caz contrar, nu

ar fi fost comisă.

În cauza Vanyan v. Rusia, hotărârea din 15.12.2005, CtEDO a constatat că

problema provocării poate fi pusă chiar și în situațiile în care activitatea

respectivă a fost efectuată de către o persoană privată care a acționat ca un agent

sub acoperire, în timp ce aceasta a fost de fapt organizată și condusă de către

colaboratorii de poliție.

Având în vedere importanța principiilor indicate supra, CEDO a constatat

în cauza Ramanauskas vs Lituania, hotărârea din 05.02.2008 că, în cazul în care un

acuzat susține că a fost provocat la săvârșirea unei infracțiuni, instanțele

judecătorești trebuie să examineze minuțios materialele dosarului, deoarece

pentru a îndeplini cerința unui proces echitabil în sensul articolului 6 §1 din

Convenție toate probele obținute în rezultatul provocării de către poliție trebuie

să fie excluse.

În cauza Constantin și Stoian v. României, Curtea a constatat încălcarea

dreptului la un proces echitabil, dreptul acuzatului la apărare, respectarea

principiului contradictorialității și de egalitate a armelor deoarece Constantin și

Stoian au fost condamnați incorect de instanțele naționale pentru faptul că au

înstrăinat unui investigator sub acoperire două grame de heroină.

În cauza Morari v. Moldova din 08.03.2016, Curtea a constatat, în

unanimitate, violarea Articolului 6 § 1 din Convenție, notând că condamnarea

reclamantului s-a bazat pe probele obținute în cadrul unei operațiuni sub

acoperire. Reclamantul inițial a răspuns anunțului plasat de către poliție privind

facilitarea în obținerea pașaportului românesc. Potrivit materialelor cauzei

reclamantul nu l-a contactat repetat pe agent, ci acesta din urmă a făcut-o peste

câteva săptămâni și s-a interesat de vreun progres în obținerea pașaportului

românesc. După ce reclamantul l-a informat pe agent despre o terță persoană și a

propus contactul direct, agentul a insistat că reclamantul să acționeze ca

5

intermediar și i-a propus un beneficiu financiar, în cazul în care va accepta.

Curtea nu a putut găsi vreun indiciu în materialele prezentate că fapta putea fi

comisă de către reclamant fără vreo intervenție de acest gen. De asemenea, nu

pare din materialele dosarului și din argumentele Guvernului că anterior inițierii

acțiunilor sub acoperire autoritățile au cunoscut sau existau dovezi obiective că

reclamantul ar fi fost implicat anterior în confecționarea/comercializarea

documentelor false. Aceasta, în opinia Curții, demonstrează explicit că

reclamantul a fost provocat să comită fapta penală, pentru care a fost condamnat.

În cauza Pareniuc vs. Republica Moldova, de către Curte a fost constatată

încălcarea art. 6 §1 din Convenție, din cauza lipsei de echitate procedurală la

nivel național. În calitate de încălcare Curtea a evidențiat problema folosirii

probelor obținute prin instigarea și provocarea persoanei la săvârșirea

infracțiunii.

6.1. În conformitate cu prevederile art. 431 alin.(1) pct.11) Cod de

procedură penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra

recursului ordinar declarat, solicitând inadmisibilitatea acestuia ca fiind vădit

neîntemeiat, invocând că instanța de fond și de apel just au constatat

circumstanțele de drept și de fapt ale cauzei și corespunzător, corect au încadrat

acțiunile făptuitorului.

invocate, Colegiul penal consideră că acesta urmează a fi respins din următoarele

considerente.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecând

recursul instanța este în drept să respingă recursul ca inadmisibil, cu menținerea

hotărârii atacate.

Conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în baza temeiurilor stipulate în acest articol.

Potrivit conținutului recursului declarat, recurentul invocă ca temeiuri de

casare a deciziei instanței de apel art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) Cod de procedură

penală, totodată semnalând și pct. 15), 16) a aceleiași norme procesual penale

care stipulează că, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul în care:

pct. 6) instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția; pct. 8) nu au fost

întrunite elementele infracțiunii; 15) instanța de judecată internațională, prin hotărâre

pe un alt caz, a constatat o încălcare la nivel național a drepturilor și libertăților omului

care poate fi reparată și în această cauză; 16) norma de drept aplicată în hotărârea atacată

contravine unei hotărâri de aplicare a aceleiași norme date anterior de către Curtea

Supremă de Justiție.

6

Analizând aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs,

Colegiul penal constată că nici unul din ele nu și-au găsit confirmarea la

examinarea recursului declarat.

Astfel, se relevă că, respectând prevederile art. 414 Cod de procedură

penală, instanța de apel, judecând apelul, a verificat legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate în baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din cauza penală, fiind cercetate suplimentar probele administrate

de instanța de fond, astfel ajungând la concluzia corectă enunțată în pct. 4. al

prezentei decizii.

În sensul prevederilor art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală,

decizia instanței de apel cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la

respingerea apelului declarat și menținere sentinței contestate.

În acest context, instanța de recurs, menționează că din conținutul deciziei

rezultă, că instanța de apel corect a constatat fapta și circumstanțele comiterii

infracțiunii prevăzute la art. 2171 alin. (4) lit. d) Cod penal, adică, păstrarea și

transportarea substanțelor narcotice în scop de înstrăinare, a căror utilizare în scopuri

medicale este interzisă, de către două persoane, săvârșită în proporții deosebit de mari, de

către inculpatul Ceban Iu., descriindu-le în partea descriptivă, ulterior,

motivându-și concluzia de vinovăție a acestuia.

Verificând procesul-verbal al ședinței de judecată a instanței de apel și

lecturând textul deciziei, rezultă că instanța ierarhic inferioară a verificat

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, și-a motivat soluția adoptată punând la

baza acesteia probele administrate și verificate în cadrul ședinței instanței de

apel, fapt care se confirmă prin procesul-verbal al ședințelor de judecată. Ținând

cont de cele menționate Colegiul lărgit conchide că conținutul deciziei

corespunde prevederilor legale sus menționate, fiind oferite răspunsuri la toate

motivele invocate în apel.

Sub acest aspect, Colegiul penal atestă că instanța de apel la judecarea

cauzei în ordine de apel nu a comis erori de drept, care ar impune casarea

deciziei adoptate.

Autorul recursului consideră că instanța de apel, care a menținut soluția

primei instanțe, a tras o concluzie greșită în ce privește condamnarea

inculpatului în baza art. 2171 alin. (4) lit. d) Cod penal, considerând că lipsesc

probe certe ce ar confirma vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii imputate și

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

La acest capitol, Colegiul menționează că, sub aspectul situației de

”neîntrunire a elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri când s-a produs

condamnarea persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii respective (persoana nu este subiect al acestei

infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre

acestea).

7

Colegiul constată că prima instanță, conform prevederilor art. 314 Cod de

procedură penală, judecând cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele

probele prezentate de părți, a audiat inculpatul, martorii, a cercetat materialele

cauzei și apreciindu-le în mod obiectiv, care au format convingerea instanței că

vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2171 alin. (4) lit.

d) Cod penal, referitoare la existența elementelor constitutive ale infracțiunii, a fost

dovedită.

Instanța de apel, respectând prevederile art. 414 Cod de procedură penală,

a supus verificării declarațiile inculpatului, a martorilor și probele materiale

administrate, prin citirea lor în ședința de judecată și consemnarea acestora în

procesul-verbal, în urma căreia a conchis asupra temeiniciei soluției pronunțate

de prima instanță referitor la vinovăția inculpatului Ceban Iu., expusă mai sus,

considerând că argumentele apărării cu privire la nevinovăția acestuia nu și-au

găsit confirmare în cadrul cercetării judecătorești.

Astfel, argumentele invocate de recurent referitor la nevinovăția

inculpatului Ceban Iu. în comiterea infracțiunii prevăzute la art. 2171 alin. (4) lit.

d) Cod penal, sunt neîntemeiate și se resping, deoarece atât instanța de fond, cât

și instanța de apel au motivat condamnarea inculpatului prin faptul, că

învinuirea a prezentat suficiente probe care cu certitudine dovedesc vinovăția

acestuia în păstrarea și transportarea substanțelor narcotice în scop de înstrăinare, a

căror utilizare în scopuri medicale este interzisă, de către două persoane, săvârșită în

proporții deosebit de mari și, anume: - declarațiile martorilor Pascal A. (f.d. 66-67, vol.

II) și Grigorița V. (f.d. 64-65, vol. II), relatate în cadrul ședinței instanței de fond și

verificate de către instanța de apel; - materialele cauzei: - procesul-verbal de

consemnare a măsurilor speciale de investigații din 07.06.2014, care atestă

interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice al numărului de mobil

0 (79) 992709 ce aparține lui Grigorița V., în perioada 06.06.2014 - 06.07.2014 și

stenogramele (f.d. 23, vol. I), procesul-verbal din care reiese că s-au purtat

discuții referitor la comercializarea substanțelor narcotice, atât între ei (Grigorița

V. și Ceban Iu.), cât și cu terțe persoane (neidentificate) (f.d. 24-40, vol. I); -

procesul-verbal de percheziție din 21.06.2014 (colet nr. 3); (f.d. 54, vol. I); -

raportul de expertiză nr. 5368 din 23.06.2014 (f.d. 108 - 110, vol. I).

Prin urmare, argumentele apărării, precum că Ceban Iu. nu ar fi păstrat și

transportat substanțe narcotice în scop de înstrăinare, a căror utilizare în scopuri

medicale este interzisă, de către două persoane, săvârșită în proporții deosebit de mari,

contravin materialelor cauzei, deoarece, atât instanța de fond, cât și cea de apel

corect a menționat că vinovăția inculpatului se dovedește prin probele

enumerate mai sus și care sunt în contradicție cu cele relatate de inculpat în

apărarea sa.

Instanța de recurs, conchide asupra legalității și temeiniciei concluziilor

instanțelor, care au constatat existența faptei și vinovăției inculpatului Ceban Iu.

în comiterea infracțiunii prevăzute în baza art. 2171 alin. (4) lit. d) Cod penal,

8

fiind stabilite în cauză toate elementele constitutive ale păstrării și transportării

substanțelor narcotice în scop de înstrăinare, a căror utilizare în scopuri medicale este

interzisă, de către două persoane, săvârșită în proporții deosebit de mari.

Astfel, atât prima instanță, cât și instanța de apel s-au pronunțat asupra

circumstanțelor de fapt și au motivat concluziile prin cumulul de probe

administrate în cauză, cărora le-au dat o apreciere justă și obiectivă, prin prisma

art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenței,

concludentei, utilității, veridicității și coroborării reciproce, stabilind cu

certitudine toate aspectele de fapt și de drept.

Colegiul penal constată că decizia instanței de apel cuprinde fondul

apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea apelului

părții apărării în sensul declarat, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se

încadrează în prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

Afirmațiile recurentului, precum că instanțele de fond incorect au apreciat

probele cauzei punându-le la baza sentinței de condamnare, nu pot fi reținute ca

temei de admitere a recursului, deoarece, ca probe, acestea sunt administrate cu

respectarea procedurii penale, verificate și apreciate de instanțele de fond

conform legislației în vigoare. Mai mult că, critica referitor la procedura de

apreciere a probelor ține de starea de fapt a cauzei și care deja a fost efectuată de

ambele instanțe de fond.

Astfel, Colegiul penal susține concluzia privind temeinicia acuzării

referitor la prezența în acțiunile inculpatului Ceban Iu. a elementelor constitutive

ale infracțiunii imputate, fapta acestuia corect fiind încadrată de către prima

instanță conform prevederilor art. 2171 alin. (4) lit. d) Cod penal. Prezența în

acțiunile inculpatului atât a elementelor care caracterizează latura obiectivă a

infracțiunii imputate, cât și a celor care caracterizează latura subiectivă a acestei

infracțiuni, au fost demonstrate prin probele enumerate supra, acumulate la faza

urmăririi penale și examinate în cadrul ședințelor instanțelor de fond.

Revenind la conținutul recursului declarat, instanța de recurs va respinge

ca fiind neîntemeiat argumentul apărării precum că, inculpatul a fost provocat la

activitate infracțională de către colaboratorii de poliție în comun cu martorul

Pascal A., fiind afectată echitatea procesului penal prescrisă la art. 6 § 1 CoEDO,

or, agentul sub acoperire Pascal A. a avut un rol pasiv, dânsul nu l-a determinat

pe Ceban Iu. și Grigorița V. de a comercializa substanțele narcotice și nu a recurs

la forme concrete de instigare, susceptibile de a genera sub aspect intelectiv

luarea unei decizii de comitere a infracțiunii, respectiv și fără participarea

agentului, faptele infracționale ar fi fost comise.

Totodată, potrivit declarațiilor martorului Grigorița V. rezultă că, Ceban

Iu. preconiza să vândă substanțe narcotice - hașiș anume lui Pascal A., prin

urmare, se deduce prezența indicilor obiectivi că fapta ar fi fost săvârșită de către

inculpat fără intervenția lui Pascal A.

9

Astfel, Colegiul penal apreciază că, decizia instanței de apel cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care instanța

de apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o motivare

conformă rigorilor și exigențelor din art. 6 § 1 al CoEDO , iar precedentele

CtEDO, invocate de către recurent, au avut ca obiect de discuție alte circumstanțe

decât cele existente în prezenta cauză. Astfel, prevederile art. 6 § 1 CoEDO, în

speță nu sunt aplicabile.

Or, modul în care se aplică obligația de a motiva hotărârile judecătorești

poate varia în funcție de natura acestora și trebuie apreciat în lumina

circumstanțelor cauzei (Hiro Balani vs. Spania, din 09.12.1994).

Cât privește incidența în speță a temeiului de recurs prevăzut la pct. 16)

alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, semnalat de către recurent, Colegiul

constată că acesta la fel nu și-a găsit confirmarea, deoarece decizia menționată

(nr. 1ra-516/2016 din 19.04.2016), nu este relevantă speței și a avut ca obiect de

discuție alte circumstanțe decât cele existente în prezenta cauză.

Totodată, în această ordine de idei este necesar de menționat că CtEDO a

statuat deja în jurisprudența sa că, simpla existență a unei abordări

jurisprudențiale diferite, la nivelul instanțelor naționale, asupra unor spețe

similare, nu implică în mod automat o violare a dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, Curtea a admis că o unificare a jurisprudenței naționale necesită o

anumită perioadă de timp, astfel încât un interval rezonabil în care coexistă mai

multe soluții jurisprudențiale asupra unor situații similare, este compatibil cu

dreptul la un proces echitabil. Prin urmare, Colegiul conchide că motivarea

recursului declarat de apărare prin prisma pct. 16) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, se consideră necorespunzătoare potrivit cerințelor avute în

vedere de legislator la stabilirea acestui temei de recurs.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că n-a fost constatată prezența

în speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate.

Colegiul penal consideră relevant de a specifica că, argumentele invocate

de recurent în cererea sa de recurs au constituit obiect de examinare la judecarea

cauzei în instanța de apel, deoarece după conținutul lor sunt similare celor

consemnate în cererea de apel, respectiv asupra acestora instanța de apel s-a

expus argumentat în hotărârea pronunțată, așa cum este indicat și în pct. 5.1. din

prezenta decizie, soluție pe care instanța de recurs o consideră legală și

argumentată, însușind argumentele ei, reiterarea cărora nu mai este necesară

(cauza CtEDO, Rebait și alții c. Franței, din 25.02.1995, nr. 26564/1995).

Din considerentele expuse, Colegiul penal conchide că, la judecarea cauzei

în ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale prescrise la art. 414 - 418

Cod de procedură penală, impunându-se în consecință respingerea recursului

declarat ca inadmisibil, cu menținerea hotărârilor atacate.

10

procedură penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de către avocatul Ionaș

Gheorghe în numele inculpatului Ceban Iurie, împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 26 octombrie 2016, în cauza penală, în

privința lui Ceban Iurie, cu menținerea hotărârilor atacate.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 22 iunie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Ghenadie Nicolaev

Nadejda Toma

Petru Moraru

11