1ra-172/2017 — art. 201-1 alin. 3 lit. a CP

1ra-172/2017 — art. 201-1 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-172/2017

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

DECIZIE

17 ianuarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

judecând, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de către inculpat

și partea vătămată Cononenco N., prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Bălți din 05 octombrie 2016, în cauza penală privindu-l pe

Cononenco Iurii Nicolai, născut la 06 aprilie 1973,

originar din mun. Chișinău, domiciliat în r-nul Soroca, s.

Bulboci.

Termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă :

a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal, la

6 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip închis.

S-a încasat de la Cononenco I. în beneficiul statului, cheltuielile de judecată în

legătură cu efectuarea expertizei medico-legale în sumă de 57 lei.

mama sa Cononenco N., în r-nul Soroca s. Bulboci, permanent manifesta violență

psihică și fizică față de ultima, provocând stări de tensiuni și suferințe psihice prin

ofense, înjurare, insultare și amenințări verbale.

Tot el, la data de 16 noiembrie 2015, în jurul orei 13:00, aflându-se la domiciliu,

continuând acțiunile sale ilegale manifestate prin violență psihică și fizică față de

mama sa Cononenco N., în timpul unei cerți, având un comportament violent în

1

familia sa, a îmbrâncit-o, ca rezultat ultima a căzut jos și s-a lovit de pragul casei,

iar conform raportului de expertiză medico-legală nr. 268 ”A” din 17 decembrie

2015 acestea i-au fost cauzate leziuni, ce se califică ca vătămare corporală gravă.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

fapta inculpatului a fost calificată de drept în baza baza art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod

penal – violența în familie, adică acțiunea sau inacțiunea intenționată, manifestată fizic sau

verbal, comisă de un membru al familiei, care a cauzat vătămarea gravă a integrității

corporale sau a sănătății.

3.1 Inculpat și avocatul său Suveică N., prin care au solicitat casarea acesteia,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care, Cononenco I. să fie achitat.

În motivarea apelului au invocat:

- de către acuzare nu a fost dobândită și prezentată nici o probă pertinentă,

concludentă, directă sau indirectă ce ar demonstra vinovăția lui Cononenco I. în

comiterea infracțiunii incriminate;

- nici un martor audiat în ședința de judecată nu a confirmat, că anume

inculpatul i-a cauzat părții vătămate leziuni corporale.

3.2 Procurorul, prin care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei noi

hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care Cononenco I. să

fie recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (3) lit. a)

Cod penal, ținând cont de prevederile art. 34, 82 Cod penal, să-i fie stabilită

pedeapsă de 12 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip închis, totodată să

fie încasat de la inculpat în beneficiul statului cheltuielile judiciare în mărime de 57

lei.

În motivarea apelului a invocat:

- inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod

penal având antecedente penale nestinse, motiv pentru care potrivit prevederilor

art. 34 alin. (2) pct. b) și 82 alin. (2) Cod penal, prima instanță urma să-i aplice

inculpatului pedeapsă nu mai mică de 2/3 din maximul pedepsei prevăzute de art.

2011 alin. (3) Cod penal;

- prima instanță incorect și neîntemeiat i-a aplicat inculpatului o pedeapsă mai

blândă decât minimul prevăzut de lege.

3.3. Partea vătămată prin care a solicitat casarea acesteia, și dispunerea

rejudecării cauzei de către prima instanță.

În motivarea apelului a invocat:

- inculpatul muncește ocazional, întreține familia, totodată din banii câștigați

procură medicamente pentru ea, deoarece pensia nu-i ajunge;

- nu este de acord cu constatarea expertizei medico-legale, solicitând numirea

unei expertize suplimentare în comisie pentru stabilirea gradului de gravitate a

leziunilor corporale.

au fost respinse apelurile declarate de către avocatul Suveică N., inculpat și partea

vătămată ca fiind nefondate, a fost admis apelul declarat de către procuror, fiind

casată sentința și pronunțată o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima

2

instanță, prin care Cononenco I. a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art.

2011 alin. (3) lit. a) Cod penal, la 10 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip

închis. Dispozițiile sentinței cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată au fost

excluse.

instanță corect a stabilit circumstanțele cauzei și întemeiat l-a condamnat pe

inculpat pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod

penal.

În opinia instanței de apel, deși, inculpatul nu recunoaște culpa sa, vinovăția

acestuia în comiterea faptelor imputate este pe deplin dovedită prin comunicarea

telefonica nr. 7636 din 17 noiembrie 2015 (f.d. 6 v. 1); denunțul din data de 01

decembrie 2015 depus de către partea vătămată (f.d. 5 v. 1); procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 20 noiembrie 2015 (f.d. 8-11 v. 1); raportul de expertiză

medico-legală nr. 268 ”A” din 17 decembrie 2015 (f.d. 29 v. 1); materialele dosarului

contravențional nr. R-2 2463 din 07 mai 2013 (f.d. 63-70 v.1); declarațiile părții

vătămate Cononenco N., martorilor Tabarcea A., Gîlea I., Tabarcea C., Bejenari V.,

Izvorean N. date în cadrul ședinței de judecată în prima instanță.

Instanța de apel a menționat, că cumulul probelor menționate confirmă faptul

comiterii de către inculpat a infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod

penal.

În viziunea instanței de apel, argumentele invocate de către partea apărării

referitoare la lipsa bazei probante ce ar demonstra vina inculpatului, sunt lipsite de

orice temei legal, deoarece acestea confirmă integral vina ultimului.

De asemenea, instanța de apel a statuat, că nici solicitarea părții acuzării

privind aplicarea pedepsei pentru recidivă nu poate fi acceptată, deoarece conform

art. 111 alin. (1) lit. j) Cod penal în coraport cu art. 16 alin. (5) Cod penal redacția

1961, de până la modificările din 2003, antecedentul pentru infracțiuni deosebit de

grave se consideră stins, dacă de la data executării pedepsei au trecut 8 ani. Alin. (2)

al aceleiași norme stipulează, că ”daca condamnatul, în modul stabilit de lege, a

fost liberat înainte de termen de la executarea pedepsei…., termenul stingerii

antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei

executate, din momentul liberării de executarea pedepsei principale sau

complimintare”. Astfel inculpatul la data de 26 aprilie 2006 a fost liberat

condiționat înainte de termen de la executarea pedepsei penale prin încheierea

Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău, termenul începând a fi calculat din acea dată,

respectiv consumându-se la data de 26 aprilie 2014, pe când infracțiunea a fost

comisă de către acesta la data de 16 noiembrie 2016, ceea ce face imposibil aplicarea

prevederilor art. 34 alin. (2) lit. b) și 82 alin. (2) Cod penal.

Instanța de apel, concomitent cu casarea sentinței în latura stabilirii pedepsei,

a casat sentința și în latura încasării cheltuielilor de judecată legate de efectuarea

expertizei medico-legale, astfel, conducându-se de prevederile art. 143 alin. (1) pct.

2) Cod de procedură penală, potrivit căruia ”expertiza se dispune și se efectuează,

în mod obligatoriu, pentru constatarea gradului de gravitate și a caracterului

vătămărilor integrității corporale”, iar alin. (2) prevede, că ”plata expertizelor

3

judiciare efectuate în cazurile alin. (1) se face din contul mijloacelor bugetului de

stat”.

de către:

6.1 Partea vătămată, prin care solicită casarea hotărârii instanței de apel,

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru

prima instanță, prin care Cononenco I. să fie achitat.

În motivarea recursului invocă motive similare cu cele invocate în apel.

6.2 Inculpat, prin care solicită casarea hotărârii instanței de apel, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care să fie achitat.

În motivarea recursului invocă motive similare cu cele invocate în apel.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursurilor

declarate, solicitând respingerea acestora, deoarece recurenții potrivit art. 430 Cod

de procedură penală sunt obligați să-și motiveze cerințele înaintate, indicând

temeiurile prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală și în ce constă problema

de drept de importanță generală abordată în cauză, care este eroarea de drept

comisă de instanță ce duce la casarea hotărârii. Astfel, din textul recursurilor se

constată, că recurenții nu au indicat nici un argument în susținerea poziției sale.

concluzionează că recursurile declarate urmează a fi admise, din următoarele

considerente.

În conformitate cu prevederile art. 424 Cod de procedură penală, instanța de

recurs judecă recursul numai cu privire la persoana la care se referă declarația de

recurs în raport cu calitatea pe care acesta o are în proces și numai în limitele

temeiurilor prevăzute de art. 427, fiind în drept să judece și în baza temeiurilor

neinvocate, fără a agrava situația condamnaților.

Raportând aceste prevederi legale la speța examinată, Colegiul penal lărgit

reține, că în recursurile depuse de către recurenți, aceștia nu indică nici un temei

din cele prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală, însă din conținutul

recursului se constată că autorii nu sunt de acord cu condamnarea inculpatului în

baza art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal. Astfel, în opinia instanței de recurs,

recurenții semnalează temeiul pentru recurs stipulat de pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală și anume nu au fost întrunite elementele infracțiunii.

De remarcat este, că acest temei pentru recurs este aplicabil atunci când nu a

fost stabilită fapta care corespunde elementelor constitutive ale infracțiunii, nici

mijloacele de probă prin intermediul cărora s-au constatat elementele infracțiunii,

ori când nu au fost stabilite faptele care invocă circumstanțele atenuante și

agravante ale infracțiunii.

Din textul recursurilor rezultă, că în viziunea recurenților probele administrate

nu confirmă vina inculpatului în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin.

(3) lit. a) Cod penal, astfel instanțele de judecată l-au condamnat pe baza

presupunerilor. Deci, în esență aceștia contestă în cauza dată, că prima instanță a

4

pronunțat o sentință de condamnare bazată pe presupuneri, ce a fost menținută în

partea vinovăției și de instanța de apel.

Reieșind din materialele dosarului se constată, că inculpatul a fost învinuit,

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal și anume

– violența în familie, adică acțiunea sau inacțiunea intenționată, manifestată fizic sau

verbal, comisă de un membru al familiei, care a cauzat vătămarea gravă a integrității

corporale sau a sănătății.

În prezenta speță, instanța de recurs consideră, că prima instanță și cea de apel

corect au stabilit circumstanțele de fapt și de drept, analizând obiectiv cumulul de

probe (menționate la pct. 5 al prezentei decizii) prin prisma art. 101 Cod de procedură

penală, astfel just ajungând la concluzia privind vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal.

Conform art. 113 alin. (1) Cod penal, se consideră calificare a infracțiuni

determinarea și constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei

prejudiciabile săvârșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma

penală.

Mai mult, Colegiul reține, că din doctrina penală, latura subiectivă a

infracțiunii prevăzute de art. 2011 Cod penal se caracterizează, în primul rând, prin

vinovăție sub formă de intenție directă sau indirectă.

Astfel, din materialele dosarului rezultă, că Cononenco I. în timpul unei cerți,

având un comportament violent în familia sa (mama Cononenco N.), a îmbrâncit-o,

ca rezultat ultima a căzut jos și s-a lovit de pragul casei, iar conform raportului de

expertiză medico-legală nr. 268 ”A” din 17 decembrie 2015 acesteia i-a fost cauzată

leziuni, ce se califică ca vătămare corporală gravă. Rezumând în ansamblu probele

administrate și verificate de către instanța de recurs, Colegiul penal statuează, că nu

se constată prezența a careva dubii privind vinovăția inculpatului, în săvârșirea

infracțiunii imputate, iar acțiunile acestuia sânt incidente elementelor infracțiunii

prevăzute de art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal și în cele din urmă temeiul pentru

recurs semnalat și stipulat la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, nu și-

a găsit confirmarea.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală, judecând

recursul, instanța de recurs este în drept de a-l admite, cu casarea parțială sau totală

a hotărârii atacate, cu menținerea hotărârii primei instanțe, când apelul a fost greșit

admis.

În continuare, Colegiul lărgit ține să menționeze faptul, că instanța de apel a

casat parțial hotărârea primei instanțe în partea stabilirii pedepsei și a încasării

cheltuielilor de judecată, stabilindu-i inculpatului pedeapsa definitivă de 10 ani

închisoare cu executare în penitenciar de tip închis.

Analizând decizia atacată, în raport cu circumstanțele cauzei constatate în

prezenta speță, Colegiul penal consideră că, soluția instanței de apel este

neîntemeiată, la adoptarea căreia nu s-a ținut cont în deplină măsură de dispozițiile

art. 75 alin. (1) și (2) Cod penal, care stipulează că, persoanei recunoscute vinovate de

săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea

specială a prezentului cod și în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a

prezentului cod. La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține

5

cont de gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru

săvârșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din

numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

În continuarea concluziilor sale, instanța de recurs remarcă că, criteriile

generale de individualizare a pedepsei sunt acele reguli, principii, prevăzute de

Codul penal, de care instanța de judecată trebuie să tina seama la stabilirea felului,

duratei ori a cuantumului pedepsei în cadrul operațiunii de individualizare a

acesteia.

Așadar, Colegiul menționează că persoanei declarate vinovate trebuie să i se

aplice o pedeapsă, echitabilă, adică în limitele sancțiunii legii în baza căreia

persoana a fost condamnată.

Conform art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere

statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se aplică

persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea

acestuia, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea

condamnaților, cât și din partea altor persoane.

Sub aspectul prevederilor legale enunțate, Colegiul statuează că pedeapsa este

echitabilă când impune infractorului lipsuri și restricții ale drepturilor lui,

proporționale cu gravitatea infracțiunii săvârșite și este suficientă pentru

restabilirea echității sociale, adică a drepturilor și intereselor victimei, statului și

întregii societăți, perturbate prin infracțiune.

Mai mult, pedeapsa este echitabilă și atunci când este capabilă de a contribui

la realizarea altor scopuri ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât de către condamnat, precum și de alte

persoane. Practica judiciară demonstrează că o pedeapsă prea aspră generează

apariția unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire și de neîncredere în lege,

fapt ce poate duce la consecințe contrare scopului urmărit. De asemenea, o

pedeapsă prea blândă generează dispreț față de ea și nu este suficientă nici pentru

corectarea infractorului și nici pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Astfel, Colegiul penal conchide, că instanța de apel la individualizarea

pedepsei inculpatului nu a ținut cont în măsură deplină de principiile generale de

individualizare a pedepsei.

Totodată, din conținutul părții descriptive a sentinței, Colegiul atestă că la

stabilirea pedepsei inculpatului, prima instanță a ținut cont de persoana

inculpatului, de faptul că a comis o infracțiune deosebit de gravă, anterior a fost

condamnat cu închisoare pentru comiterea unei infracțiuni de omor, se

caracterizează nesatisfăcător, nu a recunoscut vinovăția, ceea ce denotă că nu a

înțeles referitor la comportamentul său antisocial și careva concluzii nu a tras

săvârșind o nouă infracțiune cu intenție soldată cu vătămarea corporală gravă a

integrității și sănătății. Astfel prima instanță a ajuns la concluzia, că pedeapsa non

privativă de libertate nu va avea o influență asupra corectării și reeducării

6

inculpatului stabilindu-i acestuia o pedeapsă – 6 ani închisoare cu executare în

penitenciar de tip închis. Având ca reper conglomeratul împrejurărilor menționate,

Colegiul penal consideră că prima instanță întemeiat a concluzionat, că este rațional

de a stabili inculpatului o pedeapsă privativă de libertate.

Colegiul penal, relevă că prima instanță a efectuat o analiză amplă a

personalității inculpatului, ținând cont și de conduita acestuia înaintea săvârșirii

faptei, după săvârșirea acesteia și în timpul judecății. În acest mod, în viziunea

instanței de recurs, prima instanță corect a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi

atins fără executarea reală a acesteia, deoarece din circumstanțele speței rezultă că

inculpatul prin comportamentul său nu a manifestat suficientă responsabilitate și

regret, conștientizând asupra celor comise.

Referitor la argumentele instanței de apel enunțate în hotărârea sa, precum că

inculpatul anterior a fost în conflict cu legea și nu au avut un comportament corect,

Colegiul penal reține, că conform revendicărilor anexate la materialele cauzei, se

constată că inculpatul a mai fost în conflict cu legea, însă antecedentul penal a fost

stins la data de 26 aprilie 2014. Astfel este de menționat faptul, că instanța de apel

deși a reținut în totalitate circumstanțele stabilite de prima instanță, nefondat a

casat sentința acestei în partea stabilirii pedepsei, nu a reținut careva noi

circumstanțe, nemotivând soluția sa în sensul agravării, a stabilit pedeapsa

definitivă inculpatului de 10 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip închis.

Instanță de recurs, în temeiul celor enunțate mai sus, consideră că prima

instanță a realizat o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul

cuantumului cât și al modalității de executare, în corespundere cu prevederile art.

art. 7, 61, 75 Cod penal, fiind motivată și aplicată în limitele prevăzute de lege,

respectiv hotărârea dată fiind legală și întemeiată.

Prin urmare, Colegiul constată, că instanța de apel greșit a admis apelul

procurorului și prin pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului la

pedeapsă cu închisoare, cu executare reală a acesteia, a comis o eroare de drept

prevăzută de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, adică pedeapsa

stabilită a fost individualizată contrar prevederilor legale și în lipsa a careva motive

clare și legale pe care se întemeiază soluția.

Generalizând considerentele punctate mai sus, Colegiul penal lărgit, conchide

de a admite recursurile declarate, din alte motive decât cele invocate, corectând

eroarea comisă de instanța de apel, fără a agrava situația condamnatului, cu

menținerea sentinței primei instanțe, în privința lui Cononenco I.

penală, Colegiul penal lărgit,

D E C I D E:

Admite recursurile ordinare declarate de către inculpat și partea vătămată

Cononenco N., casează total decizia Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 05

octombrie 2016, în cauza penală în privința lui Cononenco Iurii Nicolai, cu

menținerea sentinței Judecătoriei Soroca din 07 iulie 2016, prin care acesta a fost

condamnat în baza art. 2011 alin. (3) lit. a) Cod penal, la 6 ani închisoare, cu

7

executare în penitenciar de tip închis. Dispozițiile referitoare la executarea sentinței

și încasarea cheltuielilor de judecată, la fel se mențin.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la data de 07 februarie 2017.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

Judecător Catan Liliana

Judecător Guzun Ion

8