1ra-846/16 — art. 191 alin 2 lit c CP

1ra-846/16 — art. 191 alin 2 lit c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-846/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 septembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti și

Nadejda Toma,

a judecat fără citarea părților, recursul ordinar prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 decembrie 2015, declarat

de inculpatul

Cîrpa Valeriu Ion, născut la 15 decembrie 1960,

originar și locuitor mun. Chișinău, com. Trușeni,

str. Precup, 36.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 08.09.2014 - 23.09.2015;

Instanța de apel: 19.10. - 11.12.2015;

Instanța de recurs: 14.03. - 13.09.2016.

C O N S T A T Ă :

Valeriu Cîrpa a fost achitat de sub învinuirea de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de

art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal, din motiv că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

delapidării, adică însușirea ilegală a bunurilor altei persoane încredințate în

administrarea vinovatului, cu cauzarea unei daune în proporții considerabile, în

următoarele circumstanțe.

V. Cîrpa, fiind angajat al SRL „Vildsat”, conform contractului individual de

muncă și a contractului de răspundere materială deplină din 20 septembrie 2012,

deținînd funcția de șofer internațional, la 26 iulie 2013, aflîndu-se în Federația Rusă

or. Krasnodar, a primit de la Gh. Gotovcicov bani în sumă de 4600 euro, pe care urma

să îi transmită directorului întreprinderii SRL „Vildsat”, E. Brînca, însă revenind la

05 august 2013 în R. Moldova, a transmis părții vătămate E. Brînca doar suma de

1200 euro, comunicîndu-i că alte sume de bani nu a primit, cauzîndu-i astfel părții

vătămate E. Brînca prejudiciu material considerabil în sumă totală de 2917 euro, care

conform cursului BNM la 05 august 2013, constituia 48713 lei.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care V. Cîrpa să fie

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal, la 4 ani

închisoare, iar în temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii, să fie

suspendată condiționat pe perioada probațiunii de 4 ani, cu privarea de dreptul de a

ocupa funcții în domeniul transporturilor pe termen de 5 ani.

1

În susținerea apelului, procurorul, cu referire la explicațiile Hotărîrii Plenului

Curții Supreme de Justiție a R. Moldova nr. 5 din 19 iunie 2006, a invocat, că prima

instanța la pronunțarea sentinței de achitare nu a apreciat la justa valoare probele

cercetate în ședința judiciară, dîndu-le o apreciere neobiectivă și greșit a pus la baza

hotărîrii declarațiile contradictorii ale inculpatului V. Cîrpa care nu și-a recunoscut

vina.

Din conținutul sentinței rezultă, că prima instanță, nu a făcut analiza obiectivă a

tuturor probelor anexate la dosar, cît și a celor examinate în cadrul cercetării

judecătorești, dînd apreciere doar probelor convenabile pentru concluzia făcută,

indicînd greșit, că probele pe care s-a bazat procurorul sunt insuficiente pentru

confirmarea concluziei acuzării, iar celor de bază dîndu-le apreciere critică.

3.1. Avocatul P. Cucu în numele părții vătămate E. Brînca, la fel a contestat

cu apel sentința, solicitînd casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei

noi hotărîri prin care V. Cîrpa să fie recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 191

alin. (2) lit. c) Cod penal.

În susținerea apelului apărarea a invocat, că prima instanță greșit a pus la baza

sentinței de achitare declarațiile contradictorii ale inculpatului V. Cîrpa, ori, vinovăția

acestuia a fost pe deplin confirmată prin cecul depistat în cabina automobilului,

declarațiile părții vătămate, martorului R. Galaiciuc, care pentru alimentarea

autocamionului a cheltuit 1000 euro, iar inculpatul, fără ca să demonstreze prin careva

bonuri de plată, a cheltuit suma de 3400 euro

Totodată, recurentul a specificat, că învinuitul poartă răspundere de valorile

gestionate aflate asupra sa, fapt demonstrat prin contractul de răspundere materială

semnat între angajator și învinuit la 20 septembrie 2012, ori, acest contract prevede că

angajatul este obligat să asigure integritatea bunurilor, să prezinte în mod stabilit

documentele justificate și dările de seamă.

În temeiul contractului de răspundere materială, V. Cîrpa respecta aceste

prevederi însă în cazul dat la întoarcerea din Federația Rusă, a întocmit darea de

seamă pe cursa efectuată refuzînd să o semneze.

Din acest raport, scris nemijlocit de învinuit, rezultă, că acesta s-a răzgîndit să

semneze bonul deoarece avea de achitat mult, totodată primind și suma de 600 euro,

adică el inițial a recunoscut-o și a menționat-o în raport, însă prima instanță nu a

menționat acest fapt, indicînd doar că acest raport nu este semnat de învinuit.

Subsidiar, apărătorul a invocat, că inculpatul careva restanțe la salariu nu are,

fapt confirmat prin certificatul nr. 1 din 22 iunie 2015.

2015, au fost admise apelurile declarate de procuror și avocatul P. Cucu în numele

părții vătămate E. Brînca, casată sentința și pronunțată o nouă hotărîre potrivit

modului stabilit pentru prima instanță prin care V. Cîrpa a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal, la amendă în mărime de 600

unități convenționale în sumă de 12000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții

sau de a exercita activitate cu răspundere materială pe termen de 2 ani.

A fost admisă acțiunea civilă, fiind încasat de la inculpatul V. Cîrpa în

beneficiul părții vătămate E. Brînca suma de 2917 euro sau echivalentul în valută

națională la data achitării, cu titlu de prejudiciul material.

2

La adoptarea soluției date, instanța de apel a constatat în fapt, că V. Cîrpa, fiind

angajat în calitate de șofer al SRL „Vildsat”, conform contractului individual de

muncă și a contractului de răspundere materială deplină din 20 septembrie 2012, la

26 iulie 2013, aflîndu-se în Federația Rusă, or. Krasnodar, a primit de la

Gh. Gotovcicov bani în sumă de 4600 euro, care urmau să fie transmiși directorului

întreprinderii SRL „Vildsat”, E. Brînca, însă revenind la 05 august 2013 în

R. Moldova, a transmis părții vătămate E. Brînca doar suma de 1200 euro,

comunicîndu-i că altă sumă de bani nu a primit, cauzîndu-i astfel părții vătămate

E. Brînca prejudiciu material considerabil în sumă totală de 2917 euro, care conform

cursului BNM la 05 august 2013, constituia 48713 lei.

Astfel, cu toate că inculpatul vinovăția în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de

art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal nu a recunoscut-o, instanța de apel a conchis, că

vinovăția acestuia se confirmă prin declarațiile părții vătămate E. Brînca;

procesul-verbal de ridicare din 30 septembrie 2014 (f.d. 48); procesul-verbal de

examinare a obiectului din 20 septembrie 2013 (f.d. 50); procesul-verbal de

confruntare între partea vătămată E. Brînca și învinuitul V. Cîrpa din 25 aprilie 2014

(f.d. 83).

La fel, instanța de apel a enunțat, că nerecunoașterea vinovăției de către inculpat,

nu echivalează cu achitarea acestuia, devreme ce probele prezentate în sprijinul

învinuirii, cercetate și după caz verificate în ședința instanței de apel, dovedesc cu

certitudine săvîrșirea infracțiunii imputate, ori, versiunea lui V. Cîrpa precum că nu a

săvîrșit infracțiunea imputată, instanța de apel a considerat-o drept o metodă de

apărare.

La capitolul individualizării pedepsei, instanța de apel s-a condus de

prevederile art. art. 7, 61, 75 alin. (2) Cod penal, avînd în vedere gravitatea

infracțiunii, care conform art. 16 Cod penal, se clasifică ca fiind una gravă, motivul

acesteia, de personalitatea inculpatului care la locul de trai se caracterizează pozitiv,

este fără antecedente penale, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării inculpatului.

Referitor la acțiunea civilă, instanța de apel a considerat, că conform art. 387

alin. (1) Cod de procedură penală, au fost dovedite temeiurile și mărimea

prejudiciului cerut de partea vătămată E. Brînca.

procedură penală, a contestat cu recurs ordinar decizia instanței de apel, solicitînd

casarea acesteia, cu menținerea sentinței fără modificări.

În susținerea recursului inculpatul a invocat, că cerința obligatorie pentru

existența infracțiunii de delapidare a averii străine constă în faptul că obiectul material

trebuie să fie efectiv, în condițiile legii, în gestiunea sau administrarea făptuitorului și

să fie străin pentru acesta, încă procurorul nu a prezentat în susținerea învinuirii

careva act juridic care să ateste primirea de către inculpat a sumei de 4600 euro în

gestiune sau administrare, precum și confirmarea că aceste bunuri aparțin cu drept de

proprietate ultimului.

Inculpatul nu a avut calitatea specială de administrator sau gestionar, deoarece

nu a fost probat, că partea vătămată directorul SRL „Vildsat”, E. Brînca i-a încredințat

inculpatului suma de 2917 euro în baza unei funcții în conformitate cu legislația

3

muncii sau în baza unor raporturi contractuale sau unor însărcinări speciale în

conformitate cu legislația civilă.

Potrivit învinuirii înaintate, prejudiciul material i-a fost cauzat părții vătămate

E. Brînca și nu SRL „Vildsat”, și tot din învinuire, precum și din declarațiile părții

vătămate E. Brînca date la etapa urmăririi penale (confruntare) și în instanțele de

fond, rezultă că banii în sumă de 4600 euro sunt banii personali a lui E. Brînca care

trebuia să-i aducă inculpatul V. Cîrpa, care i-a transmis Gh. Gotovcicov pentru ca

ulterior E. Brînca să-i introducă în SRL „Vildsat”.

În acesta ordine de idei, recurentul a menționat, că instanța de apel nu a dat o

apreciere corectă prejudiciului material în sumă de 2917 euro, cui anume acesta a fost

cauzat, persoanei fizice E. Brînca sau persoanei juridice SRL „Vildsat”, la care a fost

angajat inculpatul V. Cîrpa.

Instanța de apel nu a luat în considerație faptul, că atribuțiile de serviciu a

inculpatului V. Cîrpa stabilite conform contractului individual de muncă și de

răspundere materială din 20 septembrie 2012, încheiat cu SRL „Vlidsat”, ca persoană

juridică, din care rezultă, că în atribuțiile inculpatului V. Cîrpa intra prestarea

serviciilor de transport a încărcăturilor și nu calitatea de intermediar în transportarea

sumelor de bani pentru persoana fizică E. Brînca, mai mult, cu referire la Hotărîrea

Parlamentului R. Moldova nr. 1377-XII din 06 aprilie 1993 „Privind modul de

transmitere a materialelor în organele de anchetă”, recurentul a specificat, că careva

mijloace de probă odată cu depunerea plîngerii nu au fost prezentate anume de către

persoana fizică E. Brînca.

În viziunea recurentului, în speță nu au fost respectate prevederile pct. 6 lit. e) al

Regulamentului „privind inventarierea” aprobat prin ordinul Ministrului Finanțelor

nr. 27 din 28 aprilie 2004 și elaborat în baza Legii contabilității „Persoanele fizice și

juridice specificate în pct. 5, sunt obligați să efectueze inventarierea generală a

patrimoniului: e) în caz de furturi, delapidări, sustrageri sau abuzuri, precum și

deteriorări ale bunurilor, imediat la depistarea acestora”.

La fel, recurentul a specificat, că nevinovăția inculpatului se demonstrează prin

faptul că nu a fost determinat gradul prejudiciabil al infracțiunii conform semnelor ce

caracterizează elementele infracțiunii: obiectul, latura obiectivă, subiectul și latura

subiectivă, și anume:

1) nu a fost constatată delapidarea averii străine, săvîrșită cu cauzarea de daune

în proporții considerabile lui E. Brînca ca persoană fizică sau

SRL „Vildsat”, ca persoană juridică.

La acest segment, recurentul a făcut trimitere la explicațiile pct. 28 al

Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție a R. Moldova, nr. 23 din 28

iunie 2004 „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre

sustragerea bunurilor”, specificînd, că instanța de apel în cazul vizat,

adoptînd o hotărîre de condamnare urma să țină cont de suma totală a

veniturilor constatate conform datelor contabilității financiare la SRL

„Vildsat” ultima avînd un rulaj anual de milioane de lei și care este venitul lui

E. Brînca ca persoană fizică, ori, la calificarea sustragerii, săvîrșită cu

cauzarea de daune considerabile este necesar să se țină cont de faptul că

caracterul considerabil al daunei cauzate se stabilește luîndu-se în

4

considerație valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor pentru victimă,

starea materială și venitul acestuia, existența persoanelor întreținute, alte

circumstanțe care influențează esențial asupra stării materiale a victimei.

Chiar dacă aprecierea subiectivă de către victimă este importantă la stabilirea

caracterului considerabil al daunei cauzate, aceasta nu trebuie să influențeze

asupra regulii că, prin sustragere poate fi cauzat doar un prejudiciu

patrimonial efectiv (real), de aceea, nu trebuie confundat modul de

determinare a prejudiciului patrimonial cu caracterul acestui prejudiciu;

2) nu a fost constată delapidarea averii străine, săvîrșită prin transmiterea în

administrare a banilor personali a lui E. Brînca, ori, bonul de plată, care a fost

pus la baza condamnării, în viziunea recurentului nu poate servi în calitate de

probă, deoarece în acest înscris lipsește careva semnătură a inculpatului

V. Cîrpa.

Unicul martor din partea acuzării este cet. R. Galaiciuc, însă nici declarațiile

acestuia nu confirmă vinovăția inculpatului dat fiind faptul, că acesta nu știe

cîți bani a primit inculpatul V. Cîrpa de la Gh. Gotoviciov, iar procurorul nu

a solicitat audierea ultimului, care să confirme transmiterea lui V. Cîrpa a

sumei de 4600 euro, pentru persoana fizică E. Brînca.

Tot aici, recurentul a menționat, că bunurile pot fi încredințate în baza

funcției de răspundere a făptuitorului, a raporturilor contractuale sau

însărcinării speciale din partea proprietarului, încredințarea bunurilor în baza

raporturilor contractuale poate fi făcută de oarecare subiecte ale drepturilor

civile, atît de persoane fizice cît și de persoane juridice, încredințarea

bunurilor în celelalte cazuri (în baza funcției de răspundere și însărcinării

speciale) se face, în principal, în privința bunurilor persoanelor juridice, în

cadrul raporturilor de muncă.

La fel, în viziunea recurentului, conform procesului-verbal al ședinței instanței

de apel și a părții descriptive a deciziei contestate, rejudecînd cauza potrivit regulilor

generale și adoptînd o hotărîre prin care inculpatul a fost condamnat instanța de apel,

contrar prevederilor art. art. 8 alin. (3), 24 alin. (2), (3), 66 alin. (2) pct. 1), 101

alin. (1), 281 alin. (2), 296 alin. (2), 314 alin. (1) și (2), 325 alin. (1), 384 alin. (4), 385

alin. (1), 389 alin. (2), 394 alin. (1) pct. 1), 2), 414 alin. (2), (6), 417 alin. (1) pct. 8),

419 Cod de procedură penală:

a) și-a fondat soluția pe probe necercetate și neverificate public în ședința

instanței de apel, nemijlocit și sub toate aspectele, separat și în coroborarea, fiind dat

citirii doar listei probelor care au stat la baza învinuirii în faza de urmărire penală.

b) judecînd cauza, nu a ținut cont de toate circumstanțele incriminate

inculpatului V. Cîrpa în rechizitoriu.

În final, recurentul a invocat, că aceste divergențe și neclarității exclud

posibilitatea întemeierii deciziei contestate și denotă în mod lucid că instanța de apel

nu a rejudecat cauza în condițiile legii, nu a soluționat fondul cauzei penale în raport

cu circumstanțele imputate inculpatului V. Cîrpa.

respingerea acestuia, deoarece motivele invocate de recurent nu sunt aplicabile din

5

punct de vedere al prezenței erorii de drept, prevăzute la art. 427 Cod de procedură

penală.

lărgit ajunge la concluzia că acesta urmează a fi respins, ca inadmisibil, din

următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 434 Cod de procedură penală, judecînd recursul

declarat împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme

de Justiție verifică legalitatea hotărîrii atacate pe baza materialelor din dosar și se

pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recurs de titularul acestuia.

În conformitate cu dispoziția art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală,

judecînd recursul, instanța este în drept să-l respingă, ca inadmisibil, cu menținerea

hotărîrii atacate, în cazul în care se constată că recursul nu a fost declarat cu

respectarea condițiilor legale (este tardiv sau inadmisibil) ori nu este întemeiat legal

(este nefondat). Recursul este nefondat atunci cînd hotărîrea atacată este legală,

întemeiată și motivată.

Conform art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrea instanței de apel

poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel în baza temeiurilor stipulate expres în acest articol.

Or, rațiunea exercitării căii de atac, în particular avîndu-se în vedere recursul

ordinar, rezidă în preîntîmpinarea și înlăturarea erorilor în domeniul justiției, iar

controlul judecătoresc pe care acesta îl declanșează, are un rol preventiv și unul

reparator al erorilor de drept admise de instanțele ierarhic inferioare.

În acest context, revenind la textul recursului declarat de apărare,

Colegiul penal lărgit constată că titularul acestuia invocă de drept temeiurile stipulate

de art. 427 alin. (1) pct. 8), 12) Cod de procedură penală, potrivit cărora decizia

instanței de apel poate fi atacată cu recurs în cazul în care nu au fost întrunite

elementele infracțiunii și faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

În esență, recurentul critică hotărîrea adoptată de instanța de apel sub aspectul

modalității greșite de apreciere a probelor, instanța de apel nu a pătruns în esența

cauzei deferită judecății și eronat a dispus condamnarea lui V. Cîrpa în baza art. 191

alin. (2) lit. c) Cod penal.

Verificînd alegațiile recurentului, în raport cu actele cauzei, Colegiul penal

lărgit conchide că, acestea sunt neîntemeiate, iar instanța de apel la adoptarea soluției

de admitere a apelurilor declarate de procuror și avocatului P. Cucu în numele părții

vătămate E. Brînca, cu casarea sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri, potrivit căreia V. Cîrpa a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal, la amendă în mărime de 600 unități convenționale,

în sumă de 12000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita

activitate cu răspundere materială pe termen de 2 ani, cu admiterea acțiunii civile,

fiind încasat de la inculpatul V. Cîrpa în beneficiul părții vătămate E. Brînca, suma

de 2917 euro, sau suma de bani echivalentă în valută națională la data achitării, cu

titlu de prejudiciu material, a respectat prevederile art. art. 414-417 Cod de procedură

penală, adoptînd o soluție corectă și întemeiată.

Colegiul penal lărgit a statuat asupra acestei concluzii reieșind din următoarele

considerente.

6

În primul rînd, relevant este de menționat că la această etapă a procedurilor

instanța de recurs nu analizează conținutul mijloacelor de probă, nu dă o nouă

apreciere materialului probator și nu stabilește o altă situație de fapt, decît cea

constatată de instanțele ierarhic inferioare, ori, aceasta fiind atributul exclusiv al

instanțelor de fond. Deci, Colegiul penal lărgit nu examinează criticile referitoare la

presupusa greșită reținere, pe baza probelor administrate în cauză, a anumitor

elemente faptice, ci verifică, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de

fond și cea de apel, corectitudinea condamnării inculpatului de cele imputate prin

rechizitoriu.

Totodată, în același context, se remarcă că în cadrul procesului penal aprecierea

probelor este unul din cele mai importante momente, deoarece întregul volum de

muncă depus de către organele de urmărire, instanțele judecătorești, cît și de părțile

din proces, se concretizează pe soluția ce va fi dată în urma acestei activități.

Aprecierea probelor după intima convingere a judecătorului trebuie să se

bazeze pe prevederile legale. Convingerea intimă se întemeiază pe examinarea tuturor

probelor în ansamblu, sub toate aspectele, complet și obiectiv.

Termenul „convingere intimă” exprimă atitudinea imparțială, independentă,

fără prejudecăți față de o probă sau alta.

Adică, judecătorul este independent la aprecierea probelor, nefiind legat de

opiniile altor persoane sau instanțe. Legea stabilește că probele admisibile sunt

apreciate după pertinența, concludența și utilitatea acestora, iar toate probele în

ansamblul lor sunt apreciate din punct de vedere al coroborării.

Raportînd cele expuse supra la verificarea și aprecierea probelor efectuată de

instanța de apel, Colegiul penal lărgit evidențiază că, instanța de apel corect a ajuns la

concluzia despre vinovăția inculpatului de cele imputate prin rechizitoriu și just a

apreciat probatoriul acumulat.

Autorul recursului invocă că, instanța de apel a apreciat unilateral probele

administrate, însă, din actele cauzei se constată că instanța le-a creat părților condițiile

necesare, cercetînd probele așa cum au fost prezentate de părți și a conchis corect

asupra circumstanțelor de fapt ale cauzei, efectuînd o încadrare juridică corectă.

Tot în acest context, Colegiul penal reține că, după cum rezultă din prevederile

art. 314 Cod de procedură penală, instanța de judecată este obligată, în procesul

judecării cauzei, să cerceteze nemijlocit și sub toate aspectele, probele prezentate de

părți, creîndu-le acestora condiții necesare pentru cercetarea multilaterală și în deplină

măsură a circumstanțelor cauzei.

Astfel, făcînd o analiza minuțioasă a materialelor cauzei, Colegiul penal constată

că alegațiile recurentului privitor la pretinsa eroare judiciară reținută la calificarea

juridică a acțiunilor inculpatului sunt vădit nefondate, iar instanța de apel, corect și-a

motivat soluția de condamnare a lui V. Cîrpa în baza art. 191 alin. (2) lit. c)

Cod penal.

Prin urmare, opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal lărgit

verificînd materialele dosarului, specifică că judecînd apelurile instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptînd o soluție corectă de

casare a sentinței de achitare, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri de

condamnare, ori, soluția instanței de apel este argumentată și corespunzătoare

cumulului de probe administrate și nemijlocit cercetate în ședințele de judecată în

7

condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și, totodată, care au fost just

apreciate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării reciproce, în baza cărora

s-a stabilit cu certitudine că inculpatul a săvîrșit infracțiunea incriminată în

circumstanțele descrise în rechizitoriu.

De altfel, corect instanța de apel a pus la baza condamnării lui V. Cîrpa

următoarele probe: declarațiile părții vătămate E. Brînca; procesul-verbal de ridicare

din 30 septembrie 2014 (f.d. 48); procesul-verbal de examinare a obiectului din

20 septembrie 2013 (f.d. 50); procesul-verbal de confruntare între partea vătămată

E. Brînca și învinuitul V. Cîrpa din 25 aprilie 2014 (f.d. 83).

Așadar, instanța de recurs reiterează că, chestiunea de apreciere a probelor și

temeinicia faptelor dovedite de ele, nu este obiect de cercetare la etapa judecării

recursului, ori, pentru a constitui temei de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă,

adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie

vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discrepanța

între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte

evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decît cea pe care

materialul probator o susține.

În cauza deferită judecății, o atare eroare nu a fost reținută de către instanța de

recurs și careva probe denaturate care ar răsturna soluția instanței de apel nu au fost

constatate.

În privința argumentelor invocate de apărare referitor la necesitatea menținerii

soluției primei instanțe de achitare a inculpatului V. Cîrpa de săvîrșirea infracțiunii

prevăzute de art. 191 alin. (2) lit. c) Cod penal, Colegiul penal lărgit consideră poziția

respectivă nefondată, ori, corect a fost statuat de către instanța de apel că, versiunea

inculpatului, precum că nu a săvîrșit fapta imputată este declarativă, nu are acoperire

probatorie și presupune o metodă de apărare a inculpatului.

Astfel, instanța de apel corect a enunțat, că în cadrul cercetării judecătorești a

instanței de apel, urmare a probelor administrate, cu certitudine s-a constatat, că

V. Cîrpa, fiind angajat în calitate de șofer al SRL „Vildsat”, conform contractului

individual de muncă și a contractului de răspundere materială deplină din

20 septembrie 2012, la 26 iulie 2013, aflîndu-se în Federația Rusă, or. Krasnodar, a

primit de la Gh. Gotovcicov bani în sumă de 4600 euro, care urmau să fie transmiși

directorului întreprinderii SRL „Vildsat”, E. Brînca, însă revenind la 05 august 2013

în R. Moldova, a transmis părții vătămate E. Brînca doar suma de 1200 euro,

comunicîndu-i că altă sumă de bani nu a primit, cauzîndu-i astfel părții vătămate

E. Brînca prejudiciu material considerabil în sumă totală de 2917 euro, care conform

cursului BNM la 05 august 2013, constituia 48713 lei.

Motivele invocate în recursul ordinar de către inculpatul V. Cîrpa, descrise în

pct. 5. al prezentei decizii, Colegiul penal lărgit nu le consideră relevante și ele

urmează a fi respinse din motivele expuse supra, reieșind din faptul că există un

cumul de probe legal administrate și cercetate de instanța de apel, care incontestabil

confirmă vina inculpatului V. Cîrpa în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 191

alin. (2) lit. c) Cod penal, iar pedeapsa aplicată precum și judecarea acțiunii civile, se

încadrează în limitele legii penale.

8

Tot aici, Colegiul penal lărgit relevă, că instanța de apel corect a constatat că în

acțiunile inculpatului V. Cîrpa sunt prezente toate elementele constitutive ale

infracțiunii incriminate, inclusiv și latura obiectivă, argumente pe care instanța de

recurs le acceptă și pentru a evita repetări inutile le însușește, fapt ce vine în

corespundere cu jurisprudența și practica CEDO, care în pct. 37 a hotărîrii sale în

cauza Albert vs. România din 16 februarie 2010, statuează că art. 6§1 din CțEDO,

deși obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca

impunînd un răspuns detaliat pentru fiecare argument (Van de Hurk vs Olanda,

19 aprilie 1994, pct. 61), cu toate acestea noțiunea de proces echitabil necesită ca o

instanță internă, fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță inferioară, fie prin

alt mod, să fi examinat chestiunile esențiale supuse atenției sale.

Prin urmare, Colegiul penal lărgit reiterează, că printre garanțiile unui proces

echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția Europeană, se enumeră și faptul că orice

persoană trebuie să fie judecată în mod echitabil de un tribunal independent și

imparțial, ceea ce a fost realizat și în prezenta cauză, fiind respectate drepturile

inculpatului garantate atît de Constituția R. Moldova, Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, cît și de Codul de procedură penală.

Față de cele ce preced, instanța de recurs conchide că, în prezenta cauză, nu se

constată admiterea erorilor de drept prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 8), 12) Cod de

procedură penală, la etapa judecării apelurilor.

În consecință, Colegiul penal lărgit menționează că la judecarea cauzei în

ordine de apel, instanța a respectat prevederile legale relevante, prescrise de

art. art. 414-417 Cod de procedură penală și a pronunțat o hotărîre legală și

întemeiată, astfel că nu există temei pentru admiterea recursului ordinar în sensul

declarat de inculpat.

Colegiul penal lărgit,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de inculpatul

Cîrpa Valeriu Ion, cu menținerea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 11 decembrie 2015, în propria cauză penală.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 13 octombrie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

Nadejda Toma

9