1ra-1021/2016 — art.186 alin.2 lit.d CP

1ra-1021/2016 — art.186 alin.2 lit.d CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul 1ra-1021/16

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

20 iulie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecătorii – Constantin Alerguș, Ion Guzun,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de

avocatul Rozlovan Aliona în numele inculpatului Stratila Ion, prin care se

solicită casarea sentinței Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 21 august

2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 februarie

2016, în cauza penală în privința lui

Stratila Ion Ion,

născut la 22 ianuarie 1985, originar și domiciliat în r-

nul Basarabeasca, s. Abaclia, str. M. Frunze 13.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

(instanța de fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura prevăzută de art. 431 alin. (1) pct.11) Cod de procedură penală

legal executată.

C O N S T A T Ă :

2014, Stratila Ion a fost condamnat în baza art. 186 alin.(2) lit.d) Cod penal la 1

an 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Ion la 12 aprilie 2014, urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane,

aflîndu-se în apartamentul nr. 25, din str. Zelinski 36/3, mun. Chișinău, pe

ascuns a sustras un pandativ de formă abstractă în trei straturi din aur cu

greutatea de aproximativ 3,82 gr. în valoare de 5400 lei, care aparținea cet.

Reniță Dinu, cauzîndu-i părții vătămate o daună materială considerabilă.

Tot el, la 30 aprilie 2014, urmărind scopul sustragerii bunurilor altei

persoane, aflîndu-se în apartamentul nr. 25, din str. Zelinski 36/3, mun.

Chișinău, pe ascuns a sustras un lănțișor din aur cu greutatea de 13 gr. în

1

valoare de 8000 lei și un pandativ din aur sub formă de cruciuliță cu greutatea

de 5 gr. în valoare de 2000 lei, care aparținea cet. Malai N., cauzîndu-i părții

vătămate o daună materială considerabilă.

numele inculpatului care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei

hotărîri de încetare a procesului penal pe motivul împăcării părților.

În argumentarea cerințelor a invocat că instanța de fond urma să

constate că acțiunile inculpatului greșit au fost încadrate potrivit semnului

calificativ „cauzarea de daune în proporții considerabile”. Potrivit Hotărîrii

Plenului CSJ nr. 23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în procesele

penale despre sustragerea bunurilor cu modificările din 22.12.2014” la calificarea

sustragerii, săvîrșite cu cauzarea de daune considerabile, este necesar să se

țină cont de faptul că caracterul considerabil al daunei cauzate se stabilește

luîndu-se în considerare valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor pentru

victimă, starea materială și venitul acesteia, existența persoanelor întreținute,

alte circumstanțe care influențează esențial asupra stării materiale a victimei.

Părțile vătămate Malai N. și Renița D. au declarat că bunurile sustrase

de inculpat în sumă de 10 000 lei și 5400 lei, nu sunt sume considerabile, ce au

fost restituite, iar careva pretenții nu au.

Potrivit art. 126 alin. (1) Cod penal, se consideră proporții deosebit de

mari, proporții mari valoarea bunurilor sustrase, dobîndite, primite, fabricate,

distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste

frontiera vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup

de persoane, care, la momentul săvîrșirii infracțiunii, depășește 5.000 și,

respectiv 2.500 unități convenționale.

Totodată, instanța nu a luat în considerație că la materialele cauzei sunt

anexate cererile părților vătămate și a inculpatului privind încetarea cauzei

penale pe motivul împăcării părților, încălcîndu-se în acest sens dispozițiile

art. 109 CP și art. 391 alin.(1) pct.1) CPP.

februarie 2016, a fost respins, ca nefondat, apelul avocatului în numele

inculpatului.

apreciere corectă probelor și circumstanțelor pe dosar, a apreciat probele

cauzei din punctul de vedere a utilității și veridicității lor, corect ajungând la

2

concluzia de vinovăție a inculpatului Stratila I. în săvîrșirea infracțiunii

incriminate.

Totodată, a considerat că la stabilirea pedepsei inculpatului, instanța de

fond a ținut cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, motivul acesteia,

persoana inculpatului, precum și de scopul pedepsei aplicate asupra corectării

și reeducării vinovatului.

Cît privește argumentul apelantului că acțiunile inculpatului greșit au

fost încadrate juridic potrivit semnului calificativ - cauzarea de daune în

proporții considerabile, precum și faptul că părțile vătămate au declarat că

suma bunurilor sustrase pentru ei nu este considerabilă, care a fost restituită

și careva pretenții nu au, instanța le-a respins, ca neîntemeiate, deoarece

instanța de fond analizînd în totalitate probele administrate a făcut o

încadrare juridică corectă a acțiunilor inculpatului.

Referitor la motivul avocatului precum că instanța de fond nu a luat în

considerație faptul că la materialele cauzei sunt cererile părților vătămate și a

inculpatului privind încetarea urmăririi penale, pe motivul împăcării părților,

astfel consideră o încălcare esențială a drepturilor constituționale și anume

dreptul la un proces echitabil, instanța l-a respins, menționînd că, legislatorul

a stabilit că împăcarea trebuie să intervină între făptuitor, pe de o parte, și

persoana vătămată, ori reprezentanții ei legali, pe de altă parte, în condițiile

procesului medierii, prevăzute de lege.

Acordul de împăcare trebuie să fie explicit, expres, iar nu dedus din

anumite împrejurări. El trebuie să includă angajamentele asumate de părți,

modalitățile și termenele de realizare a acestora. Împăcarea poate avea loc

doar dacă ambele parți (făptuitorul și persoana vătămată) consimt liber acest

fapt. Ele sunt libere să se retragă în orice moment din procesul de împăcare.

În speță, între inculpatul Stratila I. și părțile vătămate nu a existat un

acord de împăcare încheiat în condițiile legii, iar procesul penal în privința lor

just a fost soluționat de către instanța de fond potrivit normelor legale.

De asemenea, instanța de apel a considerat ca neîntemeiate temeiurile că

acțiunile instanței de fond privind examinarea cauzei în lipsa inculpatului

sunt ilegale precum și emiterea la 24.07.2014 a încheierii prin care în privința

lui Stratila I. a fost aleasă măsura preventivă arestul preventiv pe un termen

de 30 de zile, deoarece inculpatul nu a fost înștiințat legal despre data ședinței

de judecată, din care motiv nici nu s-a prezentat, mai mult că încheierea

3

nominalizată contravine prevederilor art. 25 din Constituția R. Moldova, art. 5

CEDO, precum și art. 11 alin. (1) CPP, fiindcă instanța urma să întreprindă

toate acțiunile legale de înștiințare apoi să recurgă la aplicarea celor mai grave

măsuri.

În acest sens, instanța a menționat că, potrivit art. 321 alin.(5) CPP,

instanța, în cazul neprezentării nemotivate a inculpatului la judecarea cauzei,

este în drept să dispună aducerea silită a inculpatului și să-i aplice o măsură

preventivă sau să o înlocuiască cu o altă măsură care va asigura prezentarea

lui în instanță, iar la demersul procurorului, să dispună anunțarea

inculpatului în căutare. Conform art. 385 alin. (1) pct.15) CPP, la adoptarea

sentinței, instanța de judecată soluționează chestiunea dacă urmează a fi

revocată, înlocuită sau aplicată o măsură preventivă în privința inculpatului.

Prin urmare, instanța corect a emis încheierea din 24.07.2014 prin care a

ales în privința inculpatului măsura preventivă arestul preventiv pe un

termen de 30 zile, cu anunțarea în căutare.

ordinar avocata Rozlovan A. în numele inculpatului Stratila I., care invocînd

temeiurile prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 5), 6) și 12) CPP, solicită casarea

acestora și pronunțarea unei hotărîri de încetare a procesului penal pe

motivul împăcării părților.

Recurenta nu este de acord cu încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, considerînd că greșit s-a indicat semnul calificativ - cauzarea de

daune în proporții considerabile, făcînd referire în acest sens la Hotărîrea

Plenului CSJ nr.23 „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre

sustragerea bunurilor” că caracterul considerabil al daunei cauzate se stabilește

luîndu-se în considerare valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor pentru

victimă. Însă, în acest sens, decizia instanței de apel este expusă neclar.

Totodată, nefiind de acord și cu pedeapsa stabilită lui Stratila I.,

considerînd că instanțele au încălcat principiul individualizării răspunderii

penale și al pedepsei penale.

La fel, a menționat că nesoluționată a rămas și faptul anunțării în

căutare a inculpatului fără citarea și informarea acestuia despre data, ziua și

ora examinării cauzei penale, ceia ce contravine prevederilor art. 25 din

Constituția RM, art. 5 CEDO, art.9, 1-5 din Pactul Internațional cu privire la

drepturile civile și politice.

4

Astfel, este o încălcare esențială a drepturilor constituționale și anume

dreptul la un proces echitabil, prin examinarea cauzei de către o instanță

imparțială în neconcordanță cu prevederile art. 26 alin.(1), (3) CPP.

în raport cu materialele cauzei și motivele invocate, Colegiul penal al Curții

Supreme de Justiție decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură

penală, instanța de recurs examinînd admisibilitatea în principiu a recursului

declarat împotriva hotărîrii instanței de apel, este în drept să decidă asupra

inadmisibilității acestuia în cazul în care se constată că este vădit neîntemeiat.

Drept temei pentru recurs avocatul inculpatului a invocat prevederile

art. 427 alin.(1) pct. 5), 6) și 12) Cod de procedură penală, care stipulează că

hotărîrile instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd cauza a fost

judecată în prima instanță sau în apel fără citarea legală a unei părți sau care, legal

citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această

imposibilitate, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în

apel și faptei săvîrșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Analizînd textul deciziei recurate Colegiul constată că, motivele

invocate de recurent nu sînt aplicabile din punct de vedere al prezenței erori

de drept, care ar fi temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării

deciziei instanței de apel.

Astfel, instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de

apel, inclusiv și să o caseze, atunci cînd se constată comiterea unei erori de

drept, dar va ține seama de starea de fapt deja constatată prin hotărîrea

judecătorească devenită definitivă.

Din conținutul recursului ordinar, rezultă că recurentul critică

încadrarea acțiunilor inculpatului în baza art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal,

considerînd că în speță atît organul de urmărire penală cît și instanțele

ierarhic inferioare greșit au estimat proporțiile daunei cauzate părților

vătămate, acțiunile inculpatului corect urmînd a fi încadrate în baza art. 186

alin. (1) Cod penal.

5

În acest sens, Colegiul reiterează, că conform art. 126 alin. (2) Cod penal,

la calificarea infracțiunii de sustragere, săvîrșite cu cauzarea de daune în

proporții considerabile, este necesar să se țină cont de faptul că caracterul

considerabil al daunei pricinuite se stabilește luîndu-se în considerație

valoarea, cantitatea și însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială

și venitul acesteia, existența persoanelor întreținute de ea, alte circumstanțe

care influențează esențial starea materială a victimei.

Potrivit doctrinei juridice, printre „alte circumstanțe care influențează

esențial asupra stării materiale a victimei” pot fi enumerate venitul global al

membrilor familiei; starea de sănătate a victimei și a membrilor familiei ei apți

de muncă; angajarea sau neangajarea victimei la o muncă permanentă sau

provizorie.

Așadar, circumstanța agravantă „cu cauzarea de daune considerabile” a

infracțiunii prevăzută de lit. d) alin. (2) art. 186 Cod penal are un caracter

estimativ. Ea nu este formalizată prin prevederi legale, așa cum este cazul

„proporțiilor mari” sau al „proporțiilor deosebit de mari”, ori al „proporțiilor

mici”.

Astfel, reieșind din doctrina penală, dacă victima are o stare materială

„satisfăcătoare”, atunci nu va funcționa circumstanța agravantă „săvîrșirea

infracțiunii cu cauzarea de daune în proporții considerabile”. Dacă însă starea

materială a victimei este „nesatisfăcătoare”, atunci circumstanța agravantă

menționată devine funcțională.

Prin urmare, instanța de recurs notează că sarcina de a prezenta în

cadrul ședinței de judecată probe pertinente și admisibile, care ar confirma

prejudiciul considerabil cauzat părții vătămate îi revine părții acuzării, în

conformitate cu pct. (1) alin. (1) art. 53 Cod de procedură penală.

Reieșind din prevederile art. 93 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură

penală, declarațiile părții vătămate sunt un mijloc de probă de aceiași valoarea

ca și declarațiile bănuitului, învinuitului, inculpatului, a părților civile ori

civilmente responsabile, martorului.

Din materialele cauzei, Colegiul reține că atît partea vătămată Malai N.,

cît și Reniță D. în procesele-verbale de sesizare despre săvîrșirea sau

pregătirea pentru săvîrșirea infracțiunii din 05 mai 2014 (f.d.8, 16), precum și

în cadrul audierii lor în cadrul urmăririi penale în calitate de părți vătămate

(f.d.12-13,19) au menționat, Malai N. că „bunurile care au fost sustrase în

6

sumă de 10000 lei pentru ea este o daună considerabilă”, iar Reniță D. a

declarat că „prejudiciul cauzat lui este unul considerabil”.

Ulterior, părțile vătămate, fiind interogate suplimentar în cadrul

ședinței de judecată a instanței de fond au menționat, și anume Reniță D. „a

solicitat ca bunul sustras să-i fie restituit”, iar Malai N. a explicat că

„prejudiciul i-a fost restituit și careva pretenții la Stratila I. nu are”, adică nu s-

au expus la caracterul daunei cauzate.

Așadar, analizînd declarațiile părților vătămate la diferite etape ale

procesului penal, instanța de recurs deduce că, aceștia au susținut că

prejudiciul cauzat este considerabil.

Generalizînd cele expuse mai sus Colegiul conchide că în speță și-a găsit

confirmare semnul agravant „cu cauzarea de daune considerabile” deoarece

părțile vătămate au declarat că ei închiriau împreună cu alte persoane,

inclusiv și inculpatul un apartament, astfel bunurile sustrase de inculpat

pentru ei aveau valoare.

Cît privește temeiul pentru recurs prevăzut de pct. 5) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală, invocat de avocat, că cauza a fost judecată în prima

instanță sau în apel fără citarea legală a unei părți sau care, legal citată, a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate,

făcînd referire la faptul că inculpatul a fost anunțat în căutare, fără ca acesta să

fie citat și informat despre data, ziua și ora examinării cauzei, fapt care

contravine prevederilor art. 25 din Constituția RM, art. 5 CEDO, art.9, 1-5 din

Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, precum și art. 11

alin.(1) CPP, Colegiul penal îl consideră ca neîntemeiat, menționînd

următoarele.

Instanța de recurs atestă că, cauza penală în privința lui Stratila I. a fost

examinată în instanța de fond și cea de apel, în lipsa inculpatului, cu

respectarea prevederilor Titlului VIII Capitolul II din Codul de procedură

penală „Citarea și comunicarea altor acte procedurale”, deoarece din

materialele cauzei se confirmă faptul citării legale a inculpatului la domiciliul

acestuia, r-nul Basarabeasca, s. Abaclia.

Astfel, la ședința de judecată în instanța de fond pentru data de 10 iulie

2014, au fost prezenți procurorul, inculpatul și avocatul acestuia, precum și

partea vătămată Reniță D., însă nu s-a prezentat partea vătămată Malai N.,

ședința fiind amînată pentru 24.07.2014, ora 11.00. La data respectivă, au fost

7

prezenți procurorul și avocatul inculpatului, însă nu s-au prezentat inculpatul

și părțile vătămate. Avocatul inculpatului a informat instanța că telefonul

inculpatului este deconectat, iar tatăl ultimului i-a spus că nu cunoaște unde

se află Stratila I.

Instanța de judecată a întreprins măsurile necesare și contactîndu-l pe

inculpat la domiciliul acestuia, mama sa a comunicat că inculpatul este plecat

peste hotarele RM. Totodată, acuzatorul de stat a prezentat instanței

informația de la Poliția de Frontieră, potrivit căreia inculpatul la data de

10.07.2014 a părăsit teritoriul RM prin aeroportul din Chișinău (f.d.80). Mai

mult ca atît, acesta a prezentat un demers prin care a solicitat schimbarea

măsurii preventive și anunțarea în căutare a inculpatului.

Potrivit art. 321 alin. (2) și (5) Cod de procedură penală, judecarea

cauzei în lipsa inculpatului poate avea loc în instanța de fond în cazul cînd

acesta se ascunde de la prezentarea în instanță. Instanța, în cazul

neprezentării nemotivate a inculpatului la judecarea cauzei, este în drept să

înlocuiască măsura preventivă cu o altă măsură care va asigura prezentarea

lui în instanță, iar la demersul procurorului, să dispună anunțarea lui în

căutare.

Conform art. 331 alin. (2) Cod de procedură penală, la luarea hotărîrii

privind amînarea ședinței, președintele numește data, ora și locul ședinței, iar

părțile prezente la această ședință sînt obligate să se prezinte la data numită

fără a fi citate suplimentar.

Ca urmare instanța de judecată prin încheierea din 24 iulie 2014 a

dispus anunțarea în căutare a inculpatului Stratila I. și aleasă măsura

preventivă arestul pe un termen de 30 de zile (f.d.81-82).

Conform înștiințării de la Comisariatul de poliție Botanica cu nr.16085

din 19 august 2014, expediate în adresa Judecătoriei Botanica, inculpatul

Stratila I. a fost anunțat în căutare și în privința acestuia a fost deschisă o

procedura de căutare (f.d.86).

Astfel, potrivit procesului-verbal din 21 august 2014 (f.d.92), s-a dispus

examinarea cauzei în lipsa inculpatului, poziție care a fost susținută și de

avocatul acestuia.

În temeiul art. 321 alin. (2) pct. 1) Cod de procedură penală, instanța de

fond a judecat cauza în lipsa inculpatului, iar interesele lui au fost

reprezentate în continuare de către avocatul Grigoraș A., în baza art. 70 CPP

8

(f.d.74).

Prin urmare, în cadrul judecării cauzei de către instanța de fond, dreptul

inculpatului la apărare nu a fost încălcat, deoarece participarea lui nu era

obligatorie în condițiile art. 321 alin. (2) pct. 1), 331 alin. (2) Cod de procedură

penală, el fiind obligat să se prezinte la data numită fără a fi citat suplimentar,

dar s-a ascuns de la prezentarea în instanță, fiind anunțat în căutare în

condițiile legii, iar drepturile și interesele legitime au fost apărate de avocatul

Grigoraș A.

Totodată, în corespundere cu art. 401 alin.(1) pct.2), alin. (2) Cod de

procedură penală, poate declara apel inculpatul, în ce privește latura penală și

latura civilă. Apelul poate fi declarat în numele inculpatului și de către

apărător.

În sensul vizat se reține că avocatul Rozlovan A., fiind împuternicit prin

mandatul nr. 0836071 din 05.08.2015, a declarat apel în numele lui Stratila I.

(f.d.110, 112-113).

În corespundere cu art. 427 alin. (2) Cod de procedură penală, pot fi

invocate în recurs doar temeiurile care au fost invocate în apel, dacă

încălcarea a avut loc în instanța de apel.

Judecarea cauzei în lipsa inculpatului poate avea loc în instanța de apel,

ca și în instanța de fond în baza acelorași temeiuri.

Colegiul ține să menționeze faptul că potrivit procesului-verbal al

ședinței instanței de apel din 02 februarie 2016, la soluționarea chestiunii

despre posibilitatea examinării cauzei în lipsa inculpatului Stratila I. în

privința căruia este pornit dosar de căutare, avocatul Razlovan A., care îi

apăra interesele inculpatului a declarat că “Consideră posibil de examinat cauza

în lipsa inculpatului”, astfel, apelul a fost judecat în lipsa lui Stratila I., ultimul

aflîndu-se în căutare potrivit încheierii din 24.07.2014 și procedurii de căutare

nr. 2014420350 (f.d.81-82, 86).

Reieșind din aceste circumstanțe, careva încălcări de către instanța de

apel la acest capitol nu se atestă, dreptul inculpatului nu a fost încălcat, el

aflîndu-se în căutare, iar interesele lui fiind legal reprezentate de avocat.

Prin urmare, pretinsa încălcare esențială a drepturilor constituționale și

anume dreptul la un proces echitabil a inculpatului invocat de recurent

precum că atît instanța de fond, cît și cea de apel a examinat cauza în lipsa

inculpatului și nu a întreprins toate măsurile de citare și asigurare a prezenței

9

acestuia în ședința de judecată sunt neîntemeiate.

În privința argumentului avocatului referitor la încetarea procesului

penal în legătură cu împăcarea părților, instanța de apel a oferit un răspuns

întemeiat, făcînd referire la prevederile art. 109 Cod penal, care expres

prevede, temeiul împăcarii.

Potrivit art. 109 alin.(1) Cod penal, împăcarea este actul de înlăturare a

răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, iar în

cazul minorilor, și pentru o infracțiune gravă, infracțiuni prevăzute la

capitolele II - VI din Partea specială, precum și în cazurile prevăzute de

procedura penală.

Aliniatul (2) din articolul menționat prevede că, împăcarea este

personală și produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale și

pînă la retragerea completului de judecată pentru deliberare.

Infracțiunea comisă de inculpat, potrivit art. 16 Cod penal, se consideră

mai puțin gravă și eventual împăcarea ar putea avea loc, însă numai în cazul

cînd se respectă toate prevederile legale.

O primă condiție pentru înlăturarea răspunderii penale în rezultatul

împăcării este voința părții vătămate și a făptuitorului. Inițiativa poate

interveni de la oricare din aceștia.

Împăcarea părților constituie un act bilateral, implicînd, în mod necesar,

acordul de voință al persoanei vătămate și a inculpatului. În această privință,

este de observat că împăcarea are caracter personal și trebuie să fie definitivă,

fiind necesar să conțină, în mod clar, acordul de voință al persoanelor care au

hotărît să se împace, exprimat în ședința de judecată de aceste părți, personal.

Încetarea procesului penal în cazul infracțiunilor pentru care împăcarea

părților înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanță numai atunci

cînd sunt întrunite toate condițiile enumerate mai sus.

Din sensul art.109 Cod penal se deduc două faze ale procesului penal:

- urmărirea penală, care decurge de la pornirea urmăririi penale și se încheie

cu semnarea rechizitoriului de către procuror;

- faza judecării cauzei penale de către instanța de fond, care, la rîndul său, se

împarte în ședință preliminară, în partea pregătitoare (secțiunea întîia),

cercetarea judecătorească, (secțiunea a doua), dezbaterile judiciare (secțiunea

a treia), și se încheie cu deliberarea și adoptarea sentinței (secțiunea a patra).

Prin urmare, împăcarea, în timpul judecării cauzei, poate avea loc

10

numai pînă la momentul cînd instanța de judecată se înlătură pentru

deliberare și adoptarea sentinței.

Dacă pînă la acest moment împăcarea nu a avut loc, ea nu mai poate fi

admisă la următoarele etape, prevăzute de căile de atac, deoarece în cadrul

acestora se verifică temeinicia și legalitatea soluțiilor adoptate.

Potrivit materialelor cauzei, în cadrul urmăririi penale, de către părțile

vătămate Malai N. și Reniță D. au fost depuse cereri privind încetarea

urmăririi penale în privința inculpatului, deoarece s-au împăcat în temeiul art.

109 CP.

Ulterior, cauza penală a fost transmisă pentru examinare în instanța de

judecată.

Inculpatul Stratila Ion, a fost prezent doar la prima ședință de judecată,

după care s-a eschivat de a se prezenta în instanță, fiind anunțat în căutare.

Astfel, în timpul judecării cauzei, cerere de împăcare din partea

inculpatului nu a fost depusă și asupra acestei situații instanța de fond nu s-a

pronunțat cu o concluzie din lipsă de temei.

Din materialele cauzei rezultă că, avocata Razlovan A. în apelul declarat

a solicitat încetarea procesului penal pe motivul împăcarii părților, deoarece

la materialele dosarului există cererile părților vătămate și a inculpatului, ceea

ce contravine cauzei, or, în speță, sunt anexate doar cererile părților vătămate

care la etapa urmăririi penale au solicitat încetarea procesului penal

(f.d.51,53), ulterior, în cadrul ședinței instanței de fond chestiunea împăcării

nu s-a invocat de careva din părți.

Reieșind din cele expuse, prin reglementarea în art. 109 Cod penal a

momentului pînă cînd poate avea loc împăcarea părților, momentul final, este

atunci cînd cauza se judecă de către instanța de fond, cînd completul s-a retras

pentru deliberare cu adoptarea sentinței respective.

Astfel, pînă la acest moment părțile se pot împăca în cazul

infracțiunilor prevăzute de alin. (1) art. 109 Cod penal, cu excepția celor

prevăzute de art. 276 alin. (1) Cod de procedură penală. Împăcarea părților la

următoarele căi a procesului penal – Apelul și Recursul nu se admite, acestea

fiind căi de verificare a temeiniciei și legalității hotărîrii judecătorești.

În sensul art. 109 Cod penal, împăcarea nu poate fi condiționată.

Prin urmare, nu s-a comis eroarea de drept, semnalată de către recurent

și respectiv nu persistă temeiul de casare a soluției adoptate.

11

Totodată, autorul recursului critică hotărîrea instanței de apel în partea

stabilirii pedepsei, nefiind de acord cu aceasta.

Reieșind din prevederile art.414-415 Cod de procedură penală, instanța

de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe

baza probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și

este în drept de a casa sentința parțial sau total, și pronunțînd o nouă

hotărîre, potrivit modului stabilit, pentru prima instanță.

În cauza dată, instanța de apel a îndeplinit aceste prevederi ale legii.

În corespundere cu criteriile generale de individualizare a pedepsei

prevăzute de art. 75 Cod penal, instanța de judecată îi stabilește persoanei

recunoscute vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni o pedeapsă echitabilă în

limitele fixate în articolul corespunzător din partea specială a Codului penal și

în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a acestuia.

Totodată, conform art. 75 alin. (1) Cod penal, la stabilirea categoriei și

termenului pedepsei instanța de judecată are obligația să țină seama de

gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui

vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea,

de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului,

precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Colegiul penal atestă că, sancțiunea art. 186 alin. (2) Cod penal, în baza

căruia a fost condamnat Stratila I., prevede o pedeapsă sub formă de amendă

în mărime de la 300 la 1000 unități convenționale sau cu muncă neremunerată

în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 4

ani.

Prin urmare, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată este

singură în măsură să înfăptuiască nemijlocit opera de individualizare a

pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, avînd deplina

libertate de acțiune în vederea realizării acestei operațiuni, ținînd seama de

regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei

ori a cuantumului pedepsei în cadrul operațiunii de individualizare a acesteia.

Prin sentința instanței de fond lui Stratila I. în baza art. 186 alin. (2)

lit. d) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare, soluție

care a fost menținută prin decizia instanței de apel.

După cum se observă din sancțiunea infracțiunii imputate inculpatului,

aceasta prevede pedeapsă alternativă pentru fapta săvîrșită și anume: amenda,

sau munca neremunerată în folosul comunității.

12

Conform alin. (2) art. 75 Cod penal, instanța de judecată este în drept să

stabilească o pedeapsă mai aspră din numărul celor alternative prevăzute

pentru săvîrșirea infracțiunii numai în cazul în care o pedeapsă mai blîndă,

din numărul celor menționate, nu va asigura scopul acesteia.

Colegiul penal consideră justă concluzia instanțelor judecătorești

inferioare precum că scopul educativ și preventiv al pedepsei în privința

inculpatului nu poate fi atins, decît prin aplicarea pedepsei închisorii pe un termen

de 1 an 6 luni.

La baza acestei concluzii, instanțele judecătorești au acordat deplină

eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, ținînd cont de circumstanțele

cauzei, legate de scopul și motivele faptei, gravitatea infracțiunii săvîrșite,

care face parte din categoria celor mai puțin grave, de faptul că a recuperat

prejudiciul material părților vătămate, inclusiv că inculpatul Stratila I. s-a

eschivat cu rea credință de la examinarea cauzei, fiind anunțat în căutare, de

influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum

și de prevenirea de săvîrșire a noi infracțiuni.

Astfel, Colegiul penal statuează că pedeapsa închisorii, aplicată lui

Stratila I. de către instanța de fond, menținută de cea de apel, a fost stabilită și

individualizată corect, în așa fel încît acesta să se convingă de necesitatea

respectării legii penale și evitarea în viitor a săvîrșirii unor fapte similare, iar

aplicarea unei pedepse mai blînde, poate încuraja pe viitor săvîrșirea altor

infracțiuni.

Referitor la argumentul invocat în cererea de recurs că “instanța de apel

nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel”, temei prevăzut de art.

427 alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume că concluzia instanței de

apel cu privire la aplicarea unei pedepse mai aspre nu este motivată, instanța

de recurs menționează că, în speță instanța de apel a respectat cerințele de

motivare referitor la procedura executării pedepsei de căte inculpat, luînd în

considerație atitudinea acestuia față de consecințele infracțiunii, eschivarea de

a se prezenta atît în instanța de fond, cît și cea de apel, fiind anunțat în

căutare, prin urmare corect a conchis că corectarea lui Stratila I. fără a fi izolat

de societate este imposibilă.

În recurs se mai invocă ca temei de anulare a hotărîrii judecătorești și

pct. 12) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală - faptelor săvîrșite li s-a dat o

încadrare juridică greșită.

13

Colegiul penal conchide că temeiul dat nu persistă în cauză, deoarece

instanțele de judecată nu au făcut o altă încadrare juridică a faptelor comise

de către Stratila I. decît cea în baza căruia acesta a fost pus sub învinuire.

Toate probele prezentate și cercetate în mod legal au indicat la

confirmarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii ce i se impută, iar

temei pentru casarea hotărîrii judecătorești lipsesc.

În temeiul celor expuse, instanța de recurs nu constată prezența erorilor

de drept ce ar genera casarea hotărîrii atacate sub aspectele invocate,

impunându-se în consecință inadmisibilitatea recursului, ca fiind vădit

neîntemeiat.

procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Rozlovan

Aliona în numele inculpatului Stratila Ion, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 02 februarie 2016, în cauza penală în privința

lui Stratila Ion Ion, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 17 august 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecătorii Constantin Alerguș

Ion Guzun

14