1ra-1365/16 — art. 179 alin. 2 CP

1ra-1365/16 — art. 179 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-1365/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 iulie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

avocatul Boris Druță în numele inculpatului Ion Iuraș, de partea vătămată Daniel

Gociu și avocatul acestuia Maria Antoci, prin care se solicită casarea sentinței

Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 01 februarie 2016 și deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 31 martie 2016, în cauza penală în privința lui

Iuraș Ion Chiril, născut la 30.11.1949,

originar din r-nul Șoldănești, domiciliat mun.

Chișinău, str. N. Milescu – Spătaru 15/5, ap.51;

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 24.12.2015-01.02.2016;

Instanța de apel: 01.03.2016-31.03.2016;

Instanța de recurs: 10.06.2016-13.07.2016.

C O N S T A T Ă :

Iuraș Ion a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 179 alin. (2) Cod penal la

amendă în mărime de 200 (două sute) unități convenționale, ce constituie 4000 (patru

mii) lei.

Acțiunea civilă a fost admisă parțial dispunîndu-se încasarea de la inculpat în

beneficiul părții vătămate Gociu Daniel suma de 2000 (două mii) lei cu titlu de

prejudiciu moral, iar în partea încasării prejudiciului material acțiunea civilă a fost

respinsă ca fiind neîntemeiată.

Iuraș Ion conștientizînd ilegalitatea acțiunilor sale, cu intenție directă, din motiv de

răzbunare, fără consimțămîntul proprietarului și a locatarului a intrat în ap.50 din str.

N. Milescu-Spătaru 15/1, mun. Chișinău, care aparține cu drept de proprietate și cu

statut de domiciliu lui Gociu Vasile și Gociu Daniel, iar la cerințele proprietarului și a

locatarului de a părăsi domiciliul, inculpatul a refuzat rămînînd în continuare în

1

domiciliul acestora, numindu-i cu cuvinte necenzurate și amenințîndu-i cu aplicarea

violenței.

declarat apel, prin care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărîri de

achitare, pe motiv că:

- la materialele cauzei lipsește careva dovadă că Iuraș Ion ar fi pătruns în

apartamentul părții vătămate, în procesul examinării prealabile, precum și în ședința de

judecată inculpatul și martorii au declarat că Iuraș Ion s-a aflat tot timpul în coridorul

comun și nicidecum nu a intrat înăuntrul apartamentului unde locuiește Gociu Daniel;

- instanța a întemeiat condamnarea lui Iuraș Ion doar pe declarațiile cointeresate

ale lui Gociu Daniel și Gociu Vasile, care este tatăl acestuia, iar în instanța de judecată

s-a stabilit cu certitudine că între cele două familii există un conflict vechi, de lungă

durată și nu există nici un dubiu să se decidă că partea vătămată este cointeresată în

pedepsirea lui;

- Iuraș Ion recunoaște că a înjurat, dar nu a avut nici un cuțit în mînă și nu există

careva dovezi că el real ar fi amenințat pe cineva cu răfuială fizică. Din materialul

audio, vocea lui Iuraș Ion se aude undeva la depărtare, adică se confirmă că el se afla

în fața ușii apartamentului nr. 50 de pe str. M. Spătaru 15/1, în coridor lîngă

apartamentul său nr. 51.

3.1. Împotriva sentinței a declarat apel și partea vătămată Gociu Daniel și

avocatul acestuia, Antoci Maria, solicitînd casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi

hotărîri prin care să fie admisă integral acțiunea civilă înaintată de partea vătămată

Gociu Daniel și anume, dauna morală în sumă de 15 000 lei și aplicarea unei pedepse

mai aspre inculpatului Iuraș Ion pentru infracțiunea comisă prevăzută de art. 179

alin.(2) Cod penal.

În motivarea cererii apelanții au invocat că:

- suma prejudiciului moral încasată de instanța de fond nu corespunde realității,

atît timp cît inculpatul nu-și recunoaște vinovăția și anume, că acesta violînd

domiciliul părții vătămate avea în mînă un cuțit de bucătărie cu care amenința că se va

răfui cu cei prezenți;

- inculpatul în cadrul urmăririi penale și în instanța de judecată a negat fapta

încriminată, la fel a negat faptul că a înjurat, pe cînd în instanța de judecată fiind

audiată înscrierea audio anexată la materialele cauzei, a fost dovedit că inculpatul a

înjurat partea vătămată și pe tatăl acestuia.

2016 au fost respinse ca nefondate apelurile declarate, cu menținerea sentinței instanței

de fond.

4.1. Instanța de apel audiind opinia participanților la proces, cercetînd

suplimentar probele administrate de către instanța de fond și apreciindu-le din punct de

2

vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității lor, iar în ansamblu din

punct de vedere al coroborării lor, a constatat că prima instanță corect a stabilit starea

de fapt și acțiunile inculpatului care se încadrează în dispoziția art.179 alin.(2) Cod

penal.

Necătînd la faptul că, Iuraș Ion nu a recunoscut vina de comiterea acesteia,

vinovăția lui se dovedește prin probele acumulate de organul de urmărire penală,

cercetate de către instanța de fond și verificate de către instanța de apel și anume:

- declarațiile părții vătămate Gociu Daniel și a martorului Gociu Vasile;

- ordonanța de începere a urmăririi penale din 23.10.2015 (f.d. 1);

- procesul-verbal de sesizare despre săvîrșirea infracțiunii din 24.09.2015

(f.d.5);

- plîngerile adresate la 23.09.2015 de Gociu Daniel și Gociu Vasile (f.d.l5-

16);

- procesul-verbal de ridicare din 24.09.2015, ordonanța de ridicare din

06.10.2015, procesul-verbal de ridicare din 06.10.2015, CD-ul cu înregistrarea audio,

procesul-verbal de examinare a obiectului din 08.10.2015, ordonanța privind

cunoașterea și anexarea corpurilor delicte la cauza penală din 02.11.2015, prin care s-a

dispus ridicarea de la Gociu Daniel și recunoașterea drept corp delict a CDR-ul de

model „Perfeo" pe care sunt imprimate înregistrările audio din timpul conflictului din

11.09.2015, ridicate la 06.10.2015 (f.d.22, 27-30, 37);

- procesul-verbal de verificare a declarațiilor la locul infracțiunii din

30.11.2015 (f.d.45-49);

- ordonanța de ridicare din 08.12.2015 și procesul-verbal de ridicare din

08.12.2015 (f.d.67-74).

Colegiul a reiterat că, instanța de fond corect a constatat că în momentul

săvîrșirii infracțiunii inculpatul nu a avut asupra sa cuțitul de bucătărie indicat în

învinuire, fapt rezumat ca constatat doar din declarațiile părții vătămate, Gociu Daniel

și a martorului, Gociu Vasile, cît și în plîngerile lor scrise poliției, or, în lipsa altor

probe, în cazul în care inculpatul și martorul ocular, Iuraș Tatiana, neagă prezența

cuțitului de bucătărie la inculpat în momentul conflictului, au deplină eficiență

prevederile art.8 alin.2-3 Cod de procedură penală, anume că nimeni nu este obligat să

dovedească nevinovăția sa, iar concluziile despre vinovăția persoanei de săvîrșirea

infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri, toate dubiile în probarea învinuirii nu

pot fi înlăturate, în condițiile legii, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului,

inculpatului.

Nerecunoașterea vinovăției de către inculpat se apreciază ca o metodă de apărare

și un drept al acestuia de a nu se autoincrimina, ori persoana care pe parcursul

procesului penal are calitatea procesuală de inculpat nu poate fi urmărită penal pentru

3

punerea declarațiilor intenționat false, decît în cazurile expres prevăzute de legea

procesuală penală.

De asemenea, Colegiul penal verificînd legalitatea individualizării pedepsei

penale stabilite în privința inculpatului Iuraș Ion a constatat că, instanța de fond corect

a individualizat pedeapsa penală și prin urmare a acordat deplină eficiență prevederilor

art. 6, 7, 61, 75, 77 Cod penal.

Instanța de apel a menționat că, nu poate fi reținut nici argumentul părții

vătămate privind admiterea integrală a acțiunii civile or, soluția instanței de fond este

una corectă, deoarece părții vătămate Gociu Daniel i-a fost cauzate suferințe psihice,

odată ce inculpatul violîndu-i domiciliu, într-un mod agresiv i-a adresat expresii

necenzurate și amenințări de aplicare a violenței, stabilind corect compensația în

echivalent bănesc în mărime de 2000 lei, or suma solicitată în mărime de 15000 lei

este excesivă și nejustificată.

inculpatului și solicită casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri de achitare.

În motivarea recursului indică că, învinuirea adusă inculpatului este bazată doar

pe declarațiile părții vătămate, iar alte dovezi care ar confirma pătrunderea nu există și

totodată, instanțele nu au constatat dacă inculpatul ar fi avut careva cuțit în mîni ce ar

demonstra tendința de aplicare a violenței. Astfel, inculpatului i-a fost încălcat dreptul

la un proces echitabil prevăzut la art. 6 CEDO.

5.1. Împotriva deciziei a depus recurs ordinar și partea vătămată Gociu Daniel

și avocatul acestuia, Maria Antoci, prin care solicită casarea acesteia și dispunerea

rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Recurenții în susținerea cererii invocă că, probele anexate la dosar nu au fost

apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală, iar la

aplicarea pedepsei nu s-a ținut cont de prevederile art. 7, 61, 75 Cod penal, aplicîndu-i

inculpatului pedeapsă greșit individualizată.

Referitor la prejudiciul moral cauzat părții vătămate și locatarului domiciliului

violat, cuantumul sumei încasate nu corespunde daunei morale cauzate, care își are

continuitate și în prezent.

depune referință asupra recursurilor declarate, prin care solicită respingerea acestora,

deoarece toate probele administrate au primit apreciere la justa lor valoare, iar

concluziile privind vinovăția inculpatului rezultă din circumstanțele de fapt stabilite în

cauză, iar pedeapsa cît și prejudiciul moral cauzat este în conformitate cu prevederile

normelor de procedură penală.

6.1. Referință asupra recursului declarat de avocat în numele inculpatului a

depus partea vătămată Gociu Daniel și avocatul său, prin care solicită respingerea

4

acestuia ca neîntemeiat, pe motiv că argumentele expuse sunt declarative și fără nici un

suport.

materialelor din dosar, Colegiul penal în unanimitate decide inadmisibilitatea acestora,

din următoarele considerente.

Conform art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în

care constată că este vădit neîntemeiat.

În sensul art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței de apel

pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond

și de apel.

Astfel, erorile de drept pot fi erori de drept formal sau procesual și erori de drept

material sau substanțial. Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu

respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Instanța de recurs este în drept să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv și

să o caseze, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, dar va ține seama de

starea de fapt deja constatată prin hotărîrea judecătorească definitivă.

7.1. Referitor la recursul ordinar declarat de avocat în numele inculpatului

Recurentul în recursul său invocă drept temei pentru recurs art. 427 alin. (1) pct.

5) și 12) Cod de procedură penală, iar în dispozitivul acestuia face trimitere la pct. 2) și

6) alin. (1) din articolul menționat, însă instanța de recurs precizează că, avocatul

specificînd punctele enunțate nu face careva motivare în acest sens, dar se referă la

erorile de drept sub aspectul de neîntrunire a elementelor infracțiunii, temei prevăzut

de fapt la pct. 8) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală care stipulează că,

hotărîrea instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara eroarea de drept

comisă de instanțele de fond ori de apel atunci cînd nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Totodată, Colegiul remarcă că, din textul recursului declarat rezultă și

dezacordul cu aprecierea probelor care denotă nevinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunilor imputate. La acest capitol, se reține că, eroarea gravă de fapt trebuie

înțeleasă în sensul atribuit de legislator în art. 6 pct. 111) Cod de procedură penală și

anume stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.

Eroarea gravă de fapt nu reprezintă o apreciere greșită a probelor și de fapt ea trebuie

să rezulte din situația dosarului, privită ca o stare de fapt. Pentru a constitui caz de

5

casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra

soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța

între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte

evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decît cea pe care

materialul probator o susține.

Verificînd probatoriul administrat în cauză prin prisma opiniei recurentului în

sensul că inculpatul nu se consideră vinovat, iar acțiunile sale nu întrunesc elementele

infracțiunii incriminate, Colegiul o consideră ca neîntemeiată.

La acest capitol se remarcă că, sub aspectul situației de “neîntrunire a

elementelor infracțiunii”, se înțeleg acele cazuri cînd s-a produs condamnarea

persoanei, însă acțiunile acesteia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

respective (persoana nu este subiect al acestei infracțiuni, lipsește latura obiectivă sau

subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea).

Colegiul penal constată că, prima instanță, conform prevederilor art.314 Cod de

procedură penală, judecînd cauza, a cercetat nemijlocit, sub toate aspectele probele

prezentate de părți, a audiat inculpatul, părtea vătămată, martorii, a cercetat actele

cauzei, apreciindu-le în mod obiectiv, care au format convingerea instanței că

vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 179 alin. (2) Cod

penal a fost dovedită pe deplin.

Instanța de apel respectînd prevederile art. 414 Cod de procedură penală, a supus

unei verificări minuțioase toate probele administrate și a conchis asupra temeiniciei

soluției pronunțate de instanța de fond, expusă mai sus, deoarece argumentele apărării

nu și-au găsit confirmare în ședința de judecată.

Conținutul probelor și valoarea lor probatorie este analizată desfășurat și

minuțios în textul deciziei invocate în pct. 4.1 al prezentei decizii,probe care sunt

pertinente, concludente, coroborează între ele și nu trezesc temei de îndoială.

Astfel, în speță, s-au stabilit toate elementele componente ale infracțiunii

imputate lui Iuraș Ion, iar instanțele de fond și apel s-au pronunțat asupra

circumstanțelor de fapt și au motivat concluziile prin cumulul de probe pertinente,

concludente și utile, administrate pe parcursul judecării cauzei și ulterior apreciate în

conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

Cît privește motivele referitor la încălcarea dreptului inculpatului la un proces

echitabil, Colegiul penal constată, că motivele invocate de partea apărării sunt

declarative, deoarece în instanța de apel nu au fost încălcate prevederile art. 6 CEDO.

Din textul deciziei rezultă că instanța de apel și-a motivat soluția adoptată

în sensul oferirii răspunsurilor la motivele apelului declarat de avocat, iar autorul

recursului nu aduce careva argumente noi, care ar combate concluzia instanței de

apel, dimpotrivă, temeiurile invocate în recurs repetă aceleași temeiuri expuse anterior

6

în apel și, instanța de apel respectînd prevederile art.414 și 417 Cod de procedură

penală, s-a pronunțat motivat asupra acestora.

Astfel, Colegiul penal nu a constatat prezența erorilor de drept invocate de

recurent ce ar fi afectat hotărîrea atacată sub aspectele contestate, deoarece soluția

adoptată de către instanța de apel este legală și întemeiată.

7.2. Referitor la recursul ordinar declarat de partea vătămată și avocatul său

Colegiul penal precizează că, recurenții în recurs invocă ca temei de drept pct. 6)

și 10) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, însă nici unul din prevederile la care

se referă nu sunt aplicabile din punctul de vedere al prezentei erori de drept care ar

servi ca temei de implicare a instanței de recurs în sensul casării deciziei instanței de

apel.

Colegiul penal precizează că autorii recursului au semnalat faptul că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor indicate în apel și invocă dezacordul său

cu aprecierea eronată a probelor și a circumstanțelor de fapt și de drept invocate în

cererea de apel.

Așa cum rezultă din textul deciziei atacate, Colegiul constată că instanța de apel

și-a motivat decizia în conformitate cu art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură

penală. Decizia cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus la menținerea

sentinței instanței de fond, or în fapt, decizia instanței de apel corespunde tuturor

prevederilor legii de procedură penală, ea fiind legală și întemeiată.

Mai mult ca atît, Colegiul menționează că motivarea hotărîrii este un proces de

analiză și sinteză a actelor și lucrărilor dosarului, care nu presupune în mod necesar

expunerea tuturor elementelor amănunțit, atît timp cît sunt valorificate toate aspectele

relevante din punct de vedere probatoriu și sunt menționate componentele obligatorii

ale unei motivări a hotărîrii penale, așa cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.

Investită cu o situație de fapt, instanța de apel, ca urmare a efectuării cercetării

judecătorești, just a concluzionat că soluția instanței de fond este una motivată, legală

și întemeiată.

Art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală prevede că, hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul cînd s-au aplicat pedepse individualizate contrar

prevederilor legale.

Recurenții critică hotărîrea contestată în partea stabilirii pedepsei considerînd-o

greșit individualizată, însă după cum s-a menționat mai sus, Colegiul penal consideră

că temeiurile pentru recurs semnalate nu sunt incidente în prezenta cauză, iar instanța

de apel și-a motivat just soluția adoptată de menținere a sentinței instanței de fond,

acordînd deplină eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii

7

cu privire la individualizarea pedepsei în privința inculpatului, stabilite conform

sancțiunii articolului incriminat, iar în sprijinul statuării respective se relevă

următoarele.

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța

de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, avînd

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținînd seama de

regulile și principiile prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, avînd ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza căruia

a fost condamnat inculpatul.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere

principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvîrșite, care se măsoară după

cuantumul pedepsei prevăzute de textul incriminator, urmînd ca celelalte două criterii

alăturate și distincte - persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța și-a format

opinia cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale săvîrșite.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanța de apel a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvîrșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

acestuia.

Față de cele ce preced, Colegiul penal consideră că temei pentru aplicarea unei

pedepse mai aspre în privința lui Iuraș Ion nu se constată, iar pedeapsa răspunde atît

principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut în art. 61 alin. (2) Cod penal de

restabilire a echității sociale, corectare a inculpatului, precum și de prevenire a

săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea acestuia, cît și a altor persoane.

Astfel, Colegiul conchide că instanța de apel corect s-a expus la acest capitol și

menționează că circumstanțele elucidate de partea vătămată și avocatul său nu cad sub

incidența casării deciziei recurate.

Referitor la latura civilă contestată de către recurenți, instanța de recurs indică

că soluția instanței de apel este de asemenea una motivată, legală și întemeiată.

Conform art. 1423 alin. (1) Cod Civil coroborat cu art. 219 alin. (4) Cod de

procedură penală, mărimea compensației pentru prejudiciul moral se determină de

către instanță în funcție de caracterul și gravitatea suferințelor psihice sau fizice

cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăție al făptuitorului prejudiciului și de

măsura în care compensarea poate aduce satisfacere persoanei vătămate.

8

Astfel, Colegiul menține poziția instanței de apel și anume faptul că prima

instanță a apreciat real prejudiciul moral cauzat, iar la evaluarea cuantumului

despăgubirilor materiale ale prejudiciului moral a ținut cont în deplină măsură de

circumstanțele cauzei, precum și de statutul social al părții vătămate, suferințe care

necesită a fi compensate echitabil prin echivalent bănesc. În esență, aceste suferințe au

fost apreciate în sumă de 2000 lei, sumă care în opinia instanței de recurs este una

echitabilă pentru recuperarea prejudiciului cauzat, iar despăgubirile solicitate de 13

000 lei sunt exagerate.

Prin urmare, Colegiul menționează că prevederile legale în această privință au

fost respectate, iar criticile formulate de recurent enunțate la pct. 5.1. au fost obiect de

discuție la judecarea cauzei în instanța de apel, care le-a dat o motivare

corespunzătoare, argumentată și pe larg expusă în prezenta decizie la pct. 4.1., soluție,

pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin, ori materialul probator al cauzei

penale dovedește incontestabil legalitatea temeiurilor de fapt și de drept care au adus la

pronunțarea hotărîrii recurate.

Reieșind din cele expuse, Colegiul penal apreciază ca fiind corectă concluzia

instanței de apel, deoarece corespunde circumstanțelor de fapt ale cauzei, temeiurile

invocate de recurenți nu persistă în cauză, iar hotărîrea atacată este legală și întemeiată,

ceea ce impune soluția inadmisibilității recursurilor ordinare, ca fiind vădit

neîntemeiate.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de avocatul Boris Druță în

numele inculpatului, de partea vătămată Daniel Gociu și avocatul acestuia Maria

Antoci împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 31 martie

2016, în cauză penală în privința lui Ion Iuraș, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 10 august 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

9