ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție

Sursă originală

CSJ 07.07.2016

1ra-601/2016 — art. 183 alin. 2 CP

HOTĂRÂRE

07.07.2016

Pe scurt

Instanță: Curtea Supremă de Justiție
Obiect: art. 183 alin. 2 CP
Temei legal: art. 427 alin. 1 pct. 11, 14 CPP

RĂSFOIEȘTE: Curtea Supremă de Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

1ra-601/2016 — art. 183 alin. 2 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul 1ra-601/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

24 mai 2016 ` mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit în următoarea componență:

președinte URSACHE Petru

judecători NICOLAEV Ghenadie

ALERGUȘ Constantin

TIMOFTI Vladimir

TOMA Nadejda

a judecat, fără citarea părților, recursul ordinar declarat de inculpată, prin care se

solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2015

în cauza penală privind-o pe

GLUȘACOV Nina Dumitru, născută la 28 august

1950, în s. Izvoare, r-nul Florești, domiciliată în mun.

Chișinău, com. Codru, str. Costiujeni 6, ap.29.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 18.05.2012 - 23.12.2013;

Instanța de apel:

1) 27.01.2014 - 20.02.2014;

2) 10.09.2014 – 02.11.2015 rejudecarea cauzei;

Instanța de recurs:

1) 16.04.2014 - 24.06.2014- dispusă rejudecarea;

2) 04.02.2016 – 24.05.2016.

Asupra recursului declarat, în baza actelor din dosar, Colegiul penal lărgit al Curții

Supreme de Justiție

C O N S T A T Ă :

Prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 23 decembrie 2013, s-a dispus

încetarea procesului penal în privința lui Glușacov Nina în baza art.183 alin.(2) Cod penal,

în legătură cu existența circumstanțelor prevăzute de lege care exclud urmărirea penală.

Prin aceiași sentință a fost încetat și procesul penal în privința lui Paraschiv V. în

baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, în legătură cu decesul inculpatului.

De către organul de urmărire penală, Glușacov Nina a fost învinuită de faptul că, la

18 noiembrie 2004, activînd în calitate de șef al secției îmbuteliere a vinului al ÎS

Combinatului Vitivinicol „Național-Vin”, fiind persoană cu funcție de răspundere și

numită prin ordinul nr.12-9 din 18.06.2004 persoană responsabilă pentru respectarea

cerințelor tehnicii securității, protecției muncii și securității circulației rutiere în Secția

îmbuteliere al Combinatului Vitivinicol „Național-Vin”, a primit prin telefon indicații

verbale de la directorul întreprinderii, Curmei E., de a elibera unei persoane terțe, și anume

lui Loghin C. un autoîncărcător.

După care, Glușacov N., a indicat și a admis pregătirea vehiculului nominalizat de

către cet. Paraschiv V., care era angajat în calitate de muncitor al Combinatului Vitivinicol

„Național-Vin”, fiind în afara orelor de muncă, prin ce a încălcat prevederile pct.1.1 și 7.2

al Instrucțiunii de protecție a muncii pentru șoferii autoîncărcătorului din cadrul

Institutului Național al Viei și Vinului nr. 23 din 28.01.2002, care prevede că „șoferul

autoîncărcătorului nu are dreptul să-1 exploateze, dacă acesta nu este în stare bună și nu

corespunde cerințelor tehnice de exploatare. Sunt admiși ca șoferi ai autoîncărcătoarelor

persoanele ce au împlinit vîrsta de 18 ani, care au trecut controlul medical, avînd

permisul de conducere a încărcătoarelor” și „este interzisă pornirea de către persoane

străine a autoîncărcătorului, de asemenea este interzis lucrul cu încărcătorul defectat”.

Concomitent, Glușacov N. a admis încălcarea art. 10 alin. (2) lit. e) din Codul muncii,

conform căruia era obligată „să asigure salariaților condiții de muncă corespunzătoare

cerințelor de protecție și igienă a muncii” și a Legii nr. 625 din 02.07.1991 cu privire la

protecția muncii, conform căreia se interzice admiterea la lucru a persoanelor care nu au

pregătirea profesională necesară și care nu au trecut instruirea și verificarea cunoștințelor

în domeniul protecției muncii în modul stabilit.

Drept consecință, Paraschiv V., fiind pe teritoriul Combinatului Vitivinicol „Național

Vin” din str. Grenoble 167, mun. Chișinău, unde era angajat în calitate de muncitor, fiind

în afara orelor de muncă, aproximativ la ora 11.30, la indicația șefei Secției de îmbuteliere,

Glușacov N., a verificat starea tehnică a autoîncărcătorului de model „Caterpillar-30”,

constatînd că motorul acestuia nu se pune în funcțiune din cauza că acumulatorul electric

era în stare pasivă. Tot atunci, Paraschiv V. a apelat la ajutorul șoferului Mînzari S., care

efectua serviciul pe camionul „Kamaz” și care s-a deplasat cu acesta la o distanță de

aproximativ 3 metri de locul staționării autoîncărcătorului, după care Paraschiv V., nefiind

instruit în conducerea autoîncărcătoarelor și neposedînd permis de conducere a acestora,

fără a întreprinde măsurile necesare ca autoîncărcătorul să nu se miște din loc (nu a pus

frîna de mîină), care rămăsese cu motorul în funcțiune, împreună cu Mînzari S. au luat

acumulatorul electric de pe autoîncărcător și l-au deplasat pentru instalare pe platforma

camionului „Kamaz”, prin ce au încălcat prevederile pct.1.1 și 7.2 al Instrucțiunii de

protecție a muncii pentru șoferii autoîncărcătorului din cadrul Institutului Național al Viei

și Vinului nr. 23 din 28.01.2002.

Totodată, Paraschiv V. nu a manifestat prudență sporită, prin ce a încălcat prevederile

pct.71 din Regulamentul Circulației Rutiere, conform căruia „conducătorul poate părăsi

vehiculul doar după ce a luat măsurile necesare pentru a exclude pornirea de la sine a

vehiculului sau utilizarea lui în lipsa conducătorului” prin ce a manifestat neglijență.

Astfel, în momentul cînd se instala acumulatorul electric pe platforma camionului,

autoîncărcătorul s-a deplasat spre autocamion și 1-a strivit pe Mînzari S., iar drept rezultat

victimei i-au fost cauzate, conform raportului de expertiză medico-legală nr.174/2143 din

26 ianuarie 2005, leziuni corporale grave, în urma cărora aceasta a decedat.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, în drept, faptele inculpatei au fost încadrate în

baza art. 183 alin. (2) Cod penal, adică încălcarea regulilor de protecție a muncii de către

o persoană cu funcție de răspundere a tehnicii securității, încălcare ce a provocat din

imprudență decesul unei persoane.

Legalitatea și temeinicia sentinței de încetare în termenul și modul prevăzut de art.

401-402 Cod de procedură penală, a fost atacată cu apel de către procuror, care a solicitat

casarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care Glușacov N. să fie condamnată

în baza art.183 alin.(2) Cod penal la 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții de conducere și administrare în orice tip de întreprindere, pe un termen de 3 ani, iar

în temeiul art.90 Cod penal să fie dispusă suspendarea executării pedepsei pe un termen de

probațiune de 1 an.

Apelantul a invocat că instanța de fond neîntemeiat a dispus încetarea procesului

penal în privința lui Glușacov N., constatînd că aceasta a fost urmărită penal de două ori

pentru una și aceiași faptă și că nu au existat suficiente temeiuri de a relua urmărirea

penală în privința ei. Or, procurorul a specificat că, în cadrul urmăririi penale au apărut

faptei noi, și anume declarațiile martorului C. Loghin, care au servit drept temei de anulare

a ordonanței de scoatere de sub urmărirea penală din 13 decembrie 2010.

De asemenea, s-a menționat că instanța a lăsat fără apreciere probele prezentate de

partea acuzării, și anume declarațiile lui Paraschiv V., date în cadrul urmării penale, cît și a

inculpatei și reținînd circumstanțele care au stat la baza pornirii urmăririi penale, probele

administrate pe parcursul efectuării acesteia, care, la rîndul lor, au fost verificate sub toate

aspectele, complet și obiectiv, în instanță, s-a demonstrat vinovăția inculpatei în încălcarea

regulilor de protecție a muncii de către o persoană cu funcție de răspundere a tehnicii

securității, încălcare ce a provocat din imprudență decesul unei persoane.

Prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 20 februarie 2014, a

fost respins, ca nefondat, apelul procurorului, cu menținerea sentinței atacate fără careva

modificări.

În partea descriptivă a deciziei, instanța de apel a menționat că, în urma verificării

și aprecierii probelor administrate și cercetate de prima instanță, în raport cu motivele

invocate de apelant, s-a ajuns la concluzia că apelul procurorului urmează a fi respins, ca

nefondat, deoarece reținînd declarațiile inculpatei N. Glușacov, a martorilor Ig. Mînzari, S.

Mînzari, N. Ciugai, I. Glucoman, C. Loghin, I. Parfeni, A. Valovei, E. Curmei, instanța a

constatat că învinuirea nu și-a găsit confirmare prin probele enumerate. La fel, instanța a

conchis că afirmațiile părții acuzării se combat și prin probele scrise din dosar.

În baza celor menționate supra, instanța de apel a reținut ca corectă concluzia primei

instanțe, care cu referire la art. 275 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală, a încetat

procesul penal în privința lui Glușacov N., deoarece organul de urmărire penală cunoștea

acele circumstanțe la care a făcut referire procurorul sector. Centru la momentul anulării

ordonanței de scoatere a lui N. Glușacov de sub urmărire penală, iar declarațiile lui C.

Loghin din 06.04.2012, care au servit ca motiv de anulare a ordonanței de scoatere de sub

urmărirea penală și reluarea urmăririi penale, nu sînt fapte noi recent descoperite, ci

acestea se cunoșteau la faza inițială a urmăririi penale și în cazul că careva date nu au fost

concretizate în cele declarate inițial de martor în anul 2004, asta se apreciază ca o urmărire

penală incompletă, adică un neajuns imputabil autorităților.

Decizia instanței de apel a fost contestată ulterior cu recurs ordinar de către

procuror, care, invocînd temeiul prevăzut de art.427 alin. (1) pct.6) Cod de procedură

penală, a solicitat casarea acesteia, cu remiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță de

apel, pe motiv că au fost interpretate eronat normele de drept procesual și incorect s-a

ajuns la concluzia că există circumstanțe care exclud tragerea la răspundere penală a

inculpatei.

Recurentul a specificat că instanțele nu au apreciat faptul că ordonanța prin care s-a

dispus anularea ordonanței din 13.12.2010 de scoatere a persoanei de sub urmărire penală

și reluarea urmăririi penale, din motivul stabilirii unor fapte noi, nu a fost contestată în

modul prevăzut de lege la procurorul ierarhic superior sau la judecătorul de instrucție în

termenii stabiliți de legea procesual penală, tacit fiind acceptată, fără careva obiecții, ceea

ce potrivit art.251 alin.(4) Cod de procedură penală, nu poate genera nulitatea.

La fel, recurentul susține că instanța a ignorant să se expună asupra tuturor probelor

administrate în cadrul urmăririi penale și prezentate pe parcursul examinării cauzei, și

anume asupra declarațiilor martorilor, concluziilor expertizelor, prin prisma art.101 Cod de

procedură penală, indicînd eronat că Glușacov N. a fost supusă de două ori urmăririi

penale pentru una și aceiași faptă și concluzionînd că există circumstanțe care exclud

tragerea la răspundere penală a inculpatei, instanța nu a indicat expres și clar despre

nulitatea cărui act este vorba și de ce încălcarea nu poate fi înlăturată decît prin anularea

actului respectiv, astfel că toate acțiunile procesuale au fost efectuate în cadrul procesului

penal legal.

Prin decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 24 iunie 2014

a fost admis recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curții de

Apel Chișinău, Gavriliță V. și s-a casat parțial decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 20 februarie 2014, în privința lui Glușacov N., cu dispunerea rejudecării

cauzei, în această parte, de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Verificînd actele cauzei în raport cu alegațiile recurentului, instanța de recurs a

statuat că argumentele invocate de procuror în recurs își găsesc reflectare în starea reală a

lucrurilor din cauza dată, inclusiv sub aspectul că, judecînd apelul, instanța nu s-a

pronunțat asupra motivelor invocate de procuror în apelul declarat.

Astfel, instanța de recurs a menționat că, reieșind din partea motivantă a deciziei

instanței de apel rezultă că, temeiul de menținere a sentinței privind încetarea procesului

penal, constă în faptul că prima instanță corect a conchis că pe parcursul urmăririi penale,

în cauza penală au fost comise încălcări procesuale, care afectează interesele inculpatei în

ce privește ordonanța de scoatere a ei de sub urmărirea penală în legătură cu expirarea

termenului de ținere în calitate de bănuită și anularea de către procurorul ierarhic superior

a acestei ordonanțe cu reluarea urmăririi penale, contrar prevederilor art.63, 287 Cod de

procedură penală.

Instanța de apel, menținînd soluția primei instanțe de încetare a procesului penal a

lăsat fără apreciere argumentele procurorului pe temeiurile sus-menționate și nu a verificat

dacă inculpata Glușacov N. în cursul efectuării acțiunilor de urmărire penală sau la etapa

terminării urmăririi penale și luării de cunoștință cu materialele cauzei a avut obiecții

referitor la acțiunile de urmărire penală și dacă a depus vreo plîngere privind recunoașterea

nulității actelor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale la judecătorul de instrucție,

în conformitate cu prevederile art. 313 Cod de procedură penală.

În atare situație, instanța de recurs a conchis că, instanța de apel, nu a ținut seama de

stipulările art. 230, 251 alin. (4) Cod de procedură penală și nu le-a raportat la materialele

cauzei, astfel fiind admisă eroarea de drept prevăzută de art.427 alin.(1) pct.6) Cod de

procedură penală.

Totodată, au fost apreciate ca pripite și motivele instanței de apel, precum că s-a

încălcat dreptul inculpatei reglementat de art. 22 Cod de procedură penală, întrucît potrivit

actelor din dosar este evident că nici una din condițiile prevăzute de norma dată, în privința

lui N. Glușacov, nu au fost prezente. Aceasta, pentru faptele imputate, nu a fost anterior

condamnată ori achitată printr-o hotărîre irevocabilă ori dînsa să fi fost scoasă de sub

urmărire penală prin ordonanța procurorului, care să aibă calitatea de lucru judecat, în sens

că o asemenea ordonanță să fi fost obiect de examinare a instanței de judecată.

Din conținutul deciziei instanței de apel rezultă că procurorul, anulînd ordonanța de

scoatere a lui N. Glușacov de sub urmărirea penală, nu a invocat careva fapte noi sau

recent descoperite, ceea ce i-a oferit dreptul de a anula ordonanța de scoatere a lui N.

Glușacov de sub urmărirea penală. Această concluzie contravine textului ordonanței

respective, deoarece din conținutul ei rezultă că, ca temei de anulare a ordonanței s-a

invocat că prin declarațiile martorului C. Loghin au apărut fapte noi, stabilite în cadrul

audierii lui suplimentare, care indică direct că N. Glușacov l-a chemat pe șoferul V.

Paraschiv și i-a dat indicații să lucreze cu autoîncărcătorul.

Rejudecînd cauza, prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02

noiembrie 2015 a fost admis apelul procurorului, cu casarea sentinței și pronunțarea unei

noi hotărîri, prin care Glușacov N. a fost recunoscută vinovată și condamnată în baza art.

183 alin. (2) Cod penal la 2 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții de

conducere și administrare pe un termen de 1 an, iar în temeiul art. 90 Cod penal,

executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată pe un termen de probațiune de 1 an.

10.

În partea motivantă a deciziei, instanța de apel a specificat că, dînd o nouă

apreciere probelor administrate în cauză, consideră ca fiind dovedită vinovăția inculpatei

de săvârșirea infracțiunii incriminate în baza art. 183 alin.(2) Cod penal.

Instanța de apel a reiterat că, temei de încetare a procesului penal de către instanța de

fond a servit încălcările procesuale admise de către organul de urmărire penale, care în

opinia instanței au afectat drepturile inculpatei. Însă, raportând concluziile instanței la

normele procesual-penale, instanța de apel a conchis că această soluție este bazată pe

interpretarea eronată a legii de procedură penală.

Astfel, corespunde realității că prin ordonanța din 13 decembrie 2010, Glușacov N. a

fost scoasă de sub urmărirea penală, din motiv că a expirat termenul în care persoana poate

avea calitatea de bănuit și nu au fost acumulate suficiente probe pentru punerea ei sub

învinuire.

Prin ordonanța procurorului ierarhic superior din 02 mai 2012 s-a dispus anularea

ordonanței din 13 decembrie 2010 de scoatere a persoanei de sub urmărire penală, cu

reluarea urmării penale în privința lui Glușacov N., din motivul stabilirii unor fapte noi

descoperite, acestea fiind declarațiile martorului Loghin C., care a explicat că: „ ... la

18.11.2004 s-a adresat la directorul Combinatului vinicol „Național Vin” cu rugămintea

de a-i fi eliberat un încărcător pentru lucrări la depozitul care se afla pe str. Grenoble.

Directorul a dat indicații la inginer, care nu a fost găsit și 1-a trimis la o doamnă care s-a

ocupat de problema dată, încărcătorul neavînd bateria încărcată, nu se pornea și doi

șoferi s-au ocupat de schimbarea acumulatoarelor. În timpul schimbării s-a produs

accidentul cu șoferul de la camaz .... Glușacov N. a primit indicații de la directorul

întreprinderii în privința eliberării stivuitorului, după care Glușacov N. 1-a chemat pe

șoferul V. Paraschiv și i-a dat indicații să lucreze cu acest stivuitor.”

Prin urmare, circumstanțele expuse, fiind noi descoperite, au servit drept temei de

reluare a urmăririi penale în privința lui Glușacov N., cu scopul efectuării acțiunilor de

urmărire penală îndreptate spre stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei.

Instanța de apel, a menționat că însăși Paraschiv V., fiind audiat în cadrul urmăririi

penale a declarat „...că la 18.11.2004 a efectuat lucrări cu autoîncărcătorul la indicația

Șefii de îmbuteliere N. Glușacov. La întreprindere era angajat în calitate de muncitor și nu

avea dreptul să efectueze lucrări cu autoîncărcătorul...”. Mai mult, Paraschiv V. în

prezența apărătorului, a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției la 17 mai 2012,

acceptând să dea declarații veridice asupra cazului, fiindu-i explicat că declarațiile sale vor

putea fi eventual folosite într-un alt proces penal împotriva altei persoane, cât și în privința

sa în cazul în care declară circumstanțe false.

Cu referire la încălcarea principului non bis in idem, instanța de apel a menționat,

referindu-se la art. 251 și 230 Cod de procedură penală, că ordonanța procurorului ierarhic

superior din 02 mai 2012 nu a fost contestată de către Glușacov N. și apărătorul ei la

procurorul ierarhic superior sau la judecătorul de instrucție în termenii stabiliți de legea

procesual-penală, iar la etapa terminării urmăririi penale și luării de cunoștință cu

materialele cauzei, nu au fost invocate obiecții la acțiunile de urmărire penală și nefiind

solicitată recunoașterea nulă a ordonanței din 02 mai 2012.

În acest context, instanța de apel a considerat ca pripite motivele instanței de fond,

precum că, la caz, s-a încălcat dreptul inculpatei reglementat de art.22 Cod de procedură

penală. Or, Glușacov N. pentru faptele imputate ei, nu a fost anterior condamnată ori

achitată printr-o hotărîre irevocabilă și nu a fost scoasă de sub urmărire penală prin

ordonanța procurorului, care să aibă calitatea de res judecata, în sens că o asemenea

ordonanță să fi fost obiect de examinare a instanței de judecată.

Din conținutul sentinței rezultă concluzia că, procurorul, anulînd ordonanța de

scoatere a lui Glușacov N. de sub urmărirea penală din 02 mai 2012, nu a invocat careva

fapte noi sau recent descoperite, ceea ce contravine textului ordonanței respective,

deoarece din conținutul acesteia rezultă că, drept temei de anulare a ordonanței respective,

se invocă că prin declarațiile martorului Loghin C. au apărut fapte noi, stabilite în cadrul

audierii lui suplimentare, care indică direct că N. Glușacov 1-a chemat pe șoferul

Paraschiv V. și i-a dat indicații să lucreze cu autoîncărcătorul. Mai mult, martorul

nominalizat, fiind audiat în ședința instanței de apel a confirmat declarațiile sale depuse în

cadrul urmăririi penale și a mai indicat că nu cunoaște numărul de telefon de la domiciliu a

șoferului Paraschiv V., ca să-1 fi chemat să lucreze cu autoîncărcătorul.

Prin urmare, ținând cont de circumstanțele care au stat la baza pornirii urmăririi

penale, de probele administrate pe parcursul efectuării urmăririi penale, care la rândul lor,

au fost verificate în cadrul ședinței instanței de apel, sub toate aspectele, complet si

obiectiv, vinovăția inculpatei a fost dovedită pe deplin, iar acțiunile acesteia întrunesc

elementele infracțiunii incriminate prin rechizitoriu.

La stabilirea categoriei și termenului pedepsei, instanța de apel a ținut seama de art.

7, 61, 75 Cod penal și a ținut seama de persoana inculpatei, de gravitatea infracțiunii

săvârșite, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării inculpatei. Referitor

la modalitatea de executare, instanța a conchis că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.

90 Cod penal, referitor la condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei,

considerând-o drept o pedeapsă echitabilă pentru faptele săvîrșite.

11.

Nefiind de acord cu soluția adoptată de instanța de apel, inculpata declară recurs

ordinar, prin care solicită casarea deciziei instanței de apel și menținerea sentinței în

privința sa, menționînd că urmărirea penală a fost pornită la data de 03 decembrie 2004 în

baza semnelor componenței de infracțiune prevăzute de art. 329 alin. (2) Cod penal, iar

conform materialelor dosarului la 29 noiembrie 2005, Glușacov N. a fost pusă sub învinuire

pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 329 alin.(2) lit. a) Cod penal.

La 13 decembrie 2010, Glușacov N., prin ordonanța procurorului în procuratura

sectorului Centru a fost scoasă de sub urmărirea penală pe motiv că ,,nu au fost acumulate

suficiente probe care ar indica la vinovăția lui Glușacov N. și a expirat termenul în care

persoana în cauză poate avea calitatea de bănuită.”

După care, la 02 mai 2012 procurorul sectorului Centru a anulat ordonanța din

13.12.2010 de scoatere a lui Glușacov N. de sub urmărirea penală și la 17 mai 2012

Glușacov N. a fost pusă din nou sub învinuire pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute de

art. 183 alin. (2) Cod penal, cu remiterea în aceiași zi a cauzei spre examinare în instanța de

judecată.

În continuare, recurenta menționează că, potrivit ordinului nr. 12-p din 18.06.2004

Glușacov N. a fost numită responsabilă pentru cerințele tehnicii securității și protecției

muncii în secția îmbuteliere. Potrivit art. 1 Codul muncii (angajatorul este persoana care

angajează salariații în bază de contract individual de muncă), art. 10 Codul muncii (acesta

este obligat să asigure salariaților condiții de muncă corespunzătoare cerințelor de protecție

și igienă a muncii) și tot angajatorul are obligația să respecte prevederile Legii cu privire la

protecția muncii nr. 625 din 02.07.1991, conform căreia se interzice admiterea la lucru a

persoanelor care nu au pregătirea profesională necesară, care nu au trecut instruirea și

verificarea cunoștințelor în domeniul protecției muncii în modul stabilit.

Obligațiile sus indicate, care i-au fost imputate lui Glușacov N. prin ordonanța de

punere sub învinuire și preluate în decizia Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2015,

se referă la funcțiile directorului combinatului, nu sunt ale ultimei și respectiv în speță

lipsește latura obiectivă a infracțiunii, întrucît accidentul de muncă a avut loc pe teritoriul

combinatului și nu în secția de îmbuteliere Glușacov N., unde ultima era responsabilă de

respectarea tehnicii securității, respectiv dînsa nu este subiect al infracțiunii date.

De asemenea, recurenta menționează că, în cauza deferită judecății, a fost încălcată

competența teritorială (art. 427 alin.(l) pct.16) Cod de procedură penală). Or, potrivit art.

257 Cod de procedură penală urmărirea penală se efectuează în sectorul unde a fost

săvîrșită infracțiunea sau, la decizia procurorului, în sectorul unde a fost descoperită

infracțiunea ori unde se află bănuitul, învinuitul sau majoritatea martorilor.

În cazul dat infracțiunea a avut loc pe teritoriul ÎS Combinatul Vitivinicol ,,Național

Vin” situat în sectorul Botanica, mun. Chișinău, pe cînd în dosar lipsește documentul

procesual al procurorului ierarhic superior (procurorul mun. Chișinău), Procurorului

General sau adjuncților săi de a dispune motivat transmiterea cauzei în alt teritoriu pentru

efectuarea urmăririi penale. Conform prevederilor art. 251 Cod de procedură penală

încălcarea prevederilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage

nulitatea actului procedural numai în cazul în care s-a comis o încălcare a normelor

procesuale penale ce nu poate fi înlăturată decît prin anularea acelui act.

Ordonanța de pornire a urmăririi penale din 03 decembrie 2004 emisă de organul de

urmărire penală al sectorului Centru, cu încălcarea competenței după teritoriu, este lovită

de nulitate și nu poate fi înlăturată în nici un mod, procesul penal urmînd a fi încetat în

conformitate cu art. 391 alin. (l) pct. 6) Cod de procedură penală - există circumstanțe care

exclud tragerea inculpatului la răspundere penală. Tot aici recurenta specifică că există

precedente judiciare cu astfel de motive - a se vedea decizia Colegiului penal lărgit al

Curții Supreme de Justiție din 29.12.2009 în cauza Ceban P. (dosar nr. 1ra-1106/2009).

În continuare recurenta menționează că, potrivit prevederilor art. 7 Cod penal, art. 22

Cod procedură penală, art. 4 Protocolului nr. 7 Convenției Europene, art. 14 din Pactul

internațional cu privire la drepturile civile și politice, este declarat dreptul oricărei

persoane de a nu fi urmărită, judecată sau pedepsită de mai multe ori pentru aceiași faptă.

Cu toate acestea, în speță, aceste reglementări au fost încălcate, or la 02 mai 2012

procurorul sect. Centru a anulat ordonanța din 13 decembrie 2010 de scoatere a lui

Glușacov N. de sub urmărirea penală, deoarece de către organul de urmărire penală au fost

stabilite fapte noi sau recent descoperite, prin care se demonstrează vinovăția lui Glușacov

N. de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 183 alin. (2) Cod penal.

În opinia recurentei, la caz, nu au fost stabilite careva fapte noi sau recent descoperite

prin audierea repetată a martorului Loghin C., dat fiind că în cadrul urmăririi penale

martorul Loghin C. a fost audiat suplimentar și dînsul direct a indicat că N. Glușacov l-a

chemat pe șoferul V. Paraschiv și i-a dat indicații să lucreze cu autoîncărcătorul. Fapte noi

nu se conțin aici, deoarece martorul Loghin C.:

- a prezentat explicații în an. 2004 (vol. l, f.d.21), a fost audiat la data de 19.10.2011

(vol.2, f.d.63) fără a se concretiza cum a apărut Paraschiv V. și la 06.04.2012 (vol.2,

f.d.117) cînd declară că pe ultimul l-a chemat Glușacov N.;

- față de Paraschiv V. procesul penal a fost încetat în legătură cu decesul acestuia. El

fiind audiat în calitate de bănuit la 21.11.2011 a declarat că: ,, .... la 18.11.2004 la ora 11-

20 m-a telefonat domnul Constantin și mi-a spus să vin la fabrică să merg cu el să încarc

niște piei la cazangeria spitalului oncologic....” ( vol. 2, f.d. 76).

- potrivit ordonanței procurorului din 13.12.2010 de scoatere a lui Glușacov N. de

sub urmărirea penală procurorul a indicat că: ,, ... aproximativ la ora 11-00, 18.11.2004,

Loghin C. din numele directorului combinatului Curmei E. l-a chemat la serviciu pe

muncitorul Paraschiv V.” ( vol.2, f.d. 41).

- prin ordonanța din 03.05.2012 de scoatere de sub urmărirea penală a inginerului-șef

Valovei procurorul a constatat că ,, ... Paraschiv V. a fost chemat la combinat de o

persoană terță Loghin C.” (vol.2, f.d. 134).

- în rechizitoriu învinuirea lui Paraschiv a fost formulată, după cum urmează: „ ... la

18.11.2004, fiind apelat telefonic de către Loghin C., care din numele directorului

combinatului l-a chemat la serviciu pentru efectuarea unor lucrări ocazionale în afara

întreprinderii.”

De asemenea, recurenta a făcut mențiune și la Hotărîrea Stoianova și Nedelcu vs.

România din 04.08.2005, unde Curtea Europeană a reiterat că lipsa unei urmăriri penale

incomplete nu o poate plasa pe inculpată într-o poziție defavorabilă în general.

Totodată, s-a făcut referire la Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție

din 18.01.2006 nr. 1re-12/2006 în care s-a stabilit că, reluarea urmăririi penale prin

ordonanța prim-adjunctului Procurorului General fără a fi stabilite anumite fapte noi sau

recent descoperite, ori un viciu fundamental în cadrul procesului, care ar afecta hotărîrea

respectivă, contravine prevederilor art. 4 alin.(2) din Protocolul Adițional nr. 7 a Convenție

și art. 22 Cod de procedură penală.

În consecință, titulara dreptului de recurs specifică că, concluziile Colegiului penal

lărgit al Curții Supreme de Justiție expuse în decizia din 24 iunie 2014 pe această cauză

contravin explicațiilor pct. 5.5. a Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 7 din

04.07.2005 cu privire la practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de

instrucție în procesul urmăririi penale, referitor la faptul că martorul Loghin C. la

06.04.2012 a declarat careva fapte noi.

12.

În conformitate cu prevederile art.431 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală,

procurorul, în referința depusă privind opinia sa asupra recursului declarat de către

inculpată, menționează că acesta urmează a fi declarat inadmisibil, deoarece chestiunea de

apreciere a probelor nu constituie temei de declarare a recursului ordinar, iar din

materialele cauzei rezultă că acțiunile efectuate sunt legale în cadrul dosarului penal.

13.

Judecînd recursul ordinar, în raport cu actele cauzei, Colegiul penal lărgit ajunge

la concluzia că acesta urmează a fi admis, cu casarea totală a deciziei instanței de apel din

02 noiembrie 2015 și menținerea în vigoare a sentinței în privința lui Glușacov N., pentru

considerentele de drept și de fapt expuse în contextul ce urmează.

Potrivit art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală, judecînd recursul

instanța este în drept să-l admită, cu casarea totală a hotărîrii atacate și menținerea

sentinței, cînd apelul a fost greșit admis. Tot aici, urmează a fi reiterate și stipulările din

art. 434 Cod de procedură penală, unde este indicat că, judecînd recursul declarat

împotriva deciziei instanței de apel, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

verifică legalitatea hotărîrii atacate pe baza materialelor din dosar și se pronunță asupra

tuturor motivelor invocate în recurs de titularul acestuia.

Prin urmare, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de apel, inclusiv

și să o caseze total, atunci cînd se constată comiterea unei erori de drept, care a dus la

adoptarea unei hotărîri neîntemeiate.

Or, rațiunea exercitării căii de atac, în particular avîndu-se în vedere recursul ordinar,

rezidă în înlăturarea erorilor admise de instanțele ierarhic inferioare la etapele precedente

de judecare a cauzei, iar controlul judecătoresc pe care acesta îl declanșează, are un rol

preventiv și unul reparator.

Din textul recursului ordinar declarat de inculpata Glușacov N., Colegiul penal lărgit

constată că titulara acestuia invocă expres temeiurile din art. 427 alin. (1) pct. 8), 11) și

pct. 16) Cod de procedură penală specificînd că nu este subiect al infracțiunii incriminate

în baza art. 183 alin. (2) Cod penal, există o cauză de înlăturare a răspunderii penale și

norma de drept aplicată în hotărîrea atacată contravine unei hotărîri de aplicare a aceleiași

norme date anterior de către Curtea Supremă de Justiție.

Verificînd alegațiile recurentei, în raport cu actele cauzei, Colegiul penal lărgit

conchide că, la caz, sunt incidente temeiurile de casare prevăzute de art. 427 alin. (1) pct.

11) și pct. 14) Cod de procedură penală, iar instanța de apel la adoptarea soluției de

condamnare în privința lui Glușacov N. în baza art. 183 alin. (2) Cod penal, nu a respectat

întocmai prevederile legale relevante cauzei, adoptînd o soluție pripită în partea

condamnării acesteia în baza art. 183 alin. (2) Cod penal.

Pentru a statua acestea, Colegiul penal lărgit a rezultat din următoarele raționamente.

În primul rînd, în contextul dat este relevant de a fi menționată hotărîrea Curții

Constituționale prin care s-a dat interpretarea principiului constituțional non bis in idem, ce

constituie obiect de dispută și în cauza deferită judecății. Respectiv, potrivit pct. 6 din

Hotărîrea Curții Constituționale nr. 26 din 23.11.2010 cu privire la excepția de

neconstituționalitate a prevederilor alin. (6) art. 63 din Codul de procedură penală

(Monitorul Oficial 235-240/27, 03.12.2010), principiul constituțional de a nu fi urmărit,

judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeași faptă impune în linii mari autorităților

publice competente nu numai interdicția de a judeca repetat persoana, dar și interdicția de a

urmări de mai multe ori persoana pentru aceeași faptă.

Pct. 8 din Hotărîrea nominalizată vine cu unele explicații privind calitatea procesuală

de bănuit în cadrul unui proces penal.

Așadar, în sensul art.63 Cod de procedură penală, bănuit este persoana față de care

există anumite suspiciuni sau probe privind săvîrșirea infracțiunii, dar nu există suficiente

probe pentru a înainta învinuirea și a o recunoaște în calitate de învinuit. Aceeași normă

procesuală prevede trei acte procedurale prin care persoana poate fi recunoscută în calitate

de bănuit: procesul-verbal de reținere; ordonanța sau încheierea de aplicare a unei măsuri

preventive neprivative de libertate; ordonanța de recunoaștere a persoanei în calitate de

bănuit.

Pentru a conferi previzibilitate și claritate normei restrictive, Codul de procedură

penală, la alin.(2) din art.63, reglementează termenele în care persoana poate avea calitatea

de bănuit. Aceste termene variază de la 72 ore în cazul reținerii persoanei, 10 zile în cazul

aplicării măsurii preventive neprivative de libertate pînă la 3 luni sau, cu acordul

Procurorului General sau al adjuncților săi, 6 luni în cazul emiterii unei ordonanțe.

În același scop legea procesuală, la alin.(3) din art.63, reglementează acțiunile pe care

trebuie să le întreprindă în mod obligatoriu organul de urmărire penală. Astfel, la

momentul expirării termenului reținerii organul de urmărire penală trebuie să elibereze

bănuitul ori să revoce, în modul stabilit de lege, măsura preventivă aplicată în privința lui,

dispunînd scoaterea lui de sub urmărire sau punerea lui sub învinuire. Potrivit alin.(5)

art.63 Cod de procedură penală „calitatea de bănuit încetează din momentul eliberării

reținutului, revocării măsurii preventive aplicate în privința lui ori, după caz, anulării

ordonanței de recunoaștere în calitate de bănuit și scoaterii lui de sub urmărire, sau din

momentul emiterii de către organul de urmărire penală a ordonanței de punere sub

învinuire.” Punerea persoanei sub învinuire permite organelor de urmărire penală, pe de o

parte, să efectueze acțiunile necesare urmăririi penale, iar pe de altă parte, să facă

previzibilă situația persoanei fără a leza drepturile fundamentale ale acesteia. Procedura

scoaterii bănuitului de sub urmărire penală este reglementată de art.284 Cod de procedură

penală.

Prin Legea nr.264-XVI din 28.07.2006, art.63 Cod de procedură penală a fost

completat cu un nou alineat, prin care s-a reglementat procedura de scoatere a persoanei de

sub urmărire penală în cazul expirării termenelor reglementate de alin.(2) art.63 Cod de

procedură penală, prin încetarea acestei calități de drept. Intenția legislatorului, deși nu a

fost expusă în nota informativă la proiectul de lege, a constituit respectarea drepturilor

persoanei bănuite, pentru a exclude încălcarea termenelor legale de către organele de

urmărire penală. Aplicarea ulterioară a acestei norme a dus la lezarea drepturilor

constituționale ale persoanelor, în special, prin refuzul organelor de urmărire penală și al

instanțelor de judecată de a emite un act privind încetarea de drept a urmăririi penale și a

calității de bănuit.

Alineatul (6) al art.63 Cod de procedură penală, pe lîngă incertitudinile generate de

prima propoziție, în următoarea propoziție a prevăzut, prin neglijarea normelor tehnicii

legislative, posibilitatea punerii ulterioare a persoanei sub învinuire pentru aceeași faptă.

Coliziunea dintre norme se datorează faptului că prevederea în cauză descrie o procedură,

ce face obiectul unui alt compartiment al legii, fiind reglementată de art.287 Cod de

procedură penală. După cum s-a menționat anterior, pentru ca organul de urmărire penală

să poată relua urmărirea penală, legislatorul, la alin.(4) art.287 Cod de procedură penală, a

stipulat că această acțiune se admite “numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori

un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente de natură să afecteze hotărîrea

pronunțată”. Acestea sînt unicele circumstanțe, în care intervine derogarea de la principiul

de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeași faptă, consacrat de

art.22 Cod de procedură penală, care la alin.(2) prevede derogările admisibile.

Astfel, s-a relevat că prin sintagma “în cazul acumulării ulterioare a probelor

suficiente” din propoziția a doua a alin.(6) art.63 Cod de procedură penală legiuitorul nu

numai a neglijat normele tehnicii legislative, dar, contrar prevederilor art.22 și art.287 Cod

de procedură penală, a permis organelor de urmărire penală să pună persoana sub învinuire

pentru aceeași faptă. Astfel, dacă pentru organul de urmărire penală sintagma “în cazul

acumulării ulterioare a probelor suficiente” poate însemna continuarea urmăririi penale,

pentru persoana suspectată aceasta înseamnă urmărire penală repetată, ceea ce este contrar

principiului non bis in idem.

În baza celor expuse, Curtea Constituțională a constatat că sintagma “în cazul

acumulării ulterioare a probelor suficiente” încalcă dreptul de a nu fi urmărit sau judecat

de mai multe ori pentru aceeași faptă, consacrat de art.21 din Constituție, articol care

obligă autoritățile publice competente să asigure persoanei suspectate de săvîrșirea unei

infracțiuni toate garanțiile necesare apărării sale.

Față de cele ce preced, Colegiul penal lărgit ține să amintească că potrivit art. 7 alin.

(6) Cod de procedură penală, hotărîrile Curții Constituționale privind interpretarea

Constituției sau privind neconstituționalitatea unor prevederi legale sînt obligatorii pentru

organele de urmărire penală, instanțele de judecată și pentru persoanele participante la

procesul penal.

În continuare, raportînd prevederile legale expuse supra, la actele cauzei, se constată

că, prin ordonanța procurorului în procuratura sect. Centru, mun. Chișinău Pavalachi O.

din 13 decembrie 2010 s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală nr. 2004011613 a cet.

Glușacov N., pornită în baza art. 329 alin. (2) Cod penal, din motiv că a expirat termenul

în care persoana poate avea calitatea de bănuit, iar în partea descriptivă a acestei ordonanțe

s-a specificat că: „Analizînd materialele acumulate pe prezenta cauză penală se poate

concluziona că în cadrul urmăririi penale nu au fost acumulate suficiente probe care ar

indica la vinovăția cet. Glușacov N. Luînd în considerație faptul că în cadrul urmăririi

penale au fost întreprinse toate acțiunile de urmărire penală posibile, posibilitatea

administrării probelor suplimentare fiind epuizate, iar aceasta a fost pusă sub învinuire la

date de 29.11.2005, după expirarea termenului de trei luni, în decursul căruia persoana

recunoscută prin ordonanță în calitate de bănuit și care poate avea această calitate

procesuală a expirat.” (f.d. 41-42, vol. II)

Prin alte cuvinte, ordonanța din 13 decembrie 2010, prin care s-a dispus scoaterea de

sub urmărirea penală nr. 2004011613 a cet. Glușacov N., pornită în baza art. 329 alin. (2)

Cod penal, este o hotărîre a organului de urmărire penală, care împiedică și nu permite

declanșarea unei noi proceduri cu privire la aceiași faptă și aceiași persoană reieșind din

interpretările date de către Curtea Constituțională în hotărîrile sale nr. 26 din 23.11.2010

cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor alin. (6) art. 63 din Codul de

procedură penală (Monitorul Oficial 235-240/27, 03.12.2010) și nr. 12 din 14.05.2015 cu

privire la excepția de neconstituționalitate a art. 287 alin.(1) din Codul de procedură penală

(reluarea urmăririi penale).

De altfel, revenind la situația că Glușacov N. a fost scoasă de sub urmărirea penală,

odată ce a expirat termenul de ținere a acesteia în calitate de bănuită, iar probe suficiente

pentru înaintarea învinuirii nu existau, Colegiul amintește că recunoașterea calității de

bănuită, reprezintă un element important al procesului penal, care se aplică în interesul

persoanei, pentru apărarea sa, or astfel aceasta dobîndește drepturi suplimentare,

reglementate de art. 64 Cod de procedură penală.

Totodată, recunoașterea calității de bănuită presupune nu numai drepturi procesuale,

dar și restrîngerea drepturilor constituționale legate de libertatea persoanei, dreptul la

libera circulație ș.a. și în cazul recunoașterii calității de bănuit pe cel de-al treilea temei –

prin ordonanță – persoana este supusă unor restrîngeri: imposibilitatea legalizării unor acte

(spre exemplu, de identitate), consemnarea faptului respectiv în cazierul judiciar, în cazul

cînd persoana este nevinovată – suferința psihologică, cauzată de suspectarea de comiterea

unei infracțiuni, atitudinea societății și a victimei ș.a.

Respectiv, avînd în vedere că, în orice societate democratică protecția persoanei este

una din atribuțiile de bază ale statului, în exercitarea acesteia statul a instituit norme

procesual-penale, concentrate în Codul de procedură penală al Republicii Moldova, care au

drept scop, pe de o parte, să protejeze persoana, societatea și statul de infracțiuni, astfel

încît persoana care a săvîrșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale, și, pe de

altă parte, să protejeze persoana și societatea de actele ilegale ale persoanelor cu funcții de

răspundere, comise în activitatea de cercetare a infracțiunilor presupuse sau săvîrșite,

pentru ca nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală și condamnată.

Raportînd cele expuse la cauza deferită judecății, Colegiul reține că calitatea de

bănuită în privința lui Glușacov N., odată ce a încetat de drept, ca urmare a expirării

termenelor prescrise de alin. (2) art. 63 Cod de procedură penală, i-a creat persoanei

convingerea fermă că nu mai este bănuită și urmărită penal, adică o situație de certitudine

privind finisarea procedurilor penale în privința sa.

Cu toate acestea, prin ordonanța procurorului al sect. Centru. mun. Chișinău, Geru

N., din 02 mai 2012, adică peste aproximativ 2 ani de la scoaterea lui Glușacov N. de sub

urmărirea penală, s-a dispus anularea ordonanței din 13 decembrie 2010, deoarece au

apărut fapte noi recent descoperite de natură să confirme indubitabil, în opinia

procurorului, vinovăția lui Glușacov N. de cele incriminate, fiind reluată urmărirea penale

în privința ultimei.

Ordonanța din 02 mai 2012, prin care s-a dispus reluarea urmăririi penale în speța

dată, a fost întemeiată, în drept, pe prevederile art. 287 alin. (1) Cod de procedură penală.

În expunerea argumentelor privitor la necesitatea reluării urmăririi penale procurorul

a indicat că ordonanța din 13 decembrie 2010 de scoatere de sub urmărirea penală a cet.

Glușacov N. urmează a fi anulată deoarece: „.... ulterior de către organul de urmărire

penală a CPs Centru, mun. Chișinău au fost stabilite fapte noi recent descoperite, prin

care se demonstrează vinovăția lui Glușacov N. de comiterea infracțiunii incriminate.

Astfel, în cadrul urmăririi penale a fost audiat suplimentar martorul Loghin C., care direct

a indicat că Glușacov N. l-a chemat pe șoferul Paraschiv V. și i-a dat indicații să lucreze

cu autoîncărcătorul.”

Analizînd ordonanța sus menționată emisă de procuror, Colegiul penal lărgit constată

că, aceasta contravine interpretărilor Curții Constituționale date în hotărîrile sale nr. 26 din

23.11.2010 cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor alin. (6) art. 63 din

Codul de procedură penală și nr. 12 din 14.05.2015 cu privire la excepția de

neconstituționalitate a art. 287 alin.(1) din Codul de procedură penală, care reieșind din

stipulările art. 7 alin. (6) Cod de procedură penală sunt obligatorii pentru organele de

urmărire penală și instanțele de judecată.

Având în vedere cele anterior precizate, Colegiul penal lărgit amintește că, pentru ca

organul de urmărire penală să poată relua urmărirea penală, legiuitorul la alin. (4) al art.

287 Cod de procedură penală a stipulat exhaustiv că această acțiune se admite „numai

dacă apar fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadru procedurii

precedente sînt de natură să afecteze hotărîrea pronunțată”. Adică acestea sînt unicele

circumstanțe, în care intervine derogarea de la principiul de a nu fi urmărit, judecat sau

pedepsit de mai multe ori pentru aceiași faptă, consacrat în alin. (2) al art. 22 Cod de

procedură penală, care prevede derogările admisibile.

În același context s-a expus și Curtea Constituțională în hotărîrile menționate supra

statuînd că pentru a nu transforma dreptul de a nu fi urmărit sau judecat de mai multe ori

pentru aceeași faptă într-un drept absolut, ceea ce ar împiedica descoperirea infracțiunilor

și criminalilor, sistemele de drept, inclusiv Convenția, au reglementat expres derogările

admisibile. Aceste derogări oferă organelor de urmărire penală posibilitatea de a relua

urmărirea și sînt formulate, în termeni aproape identici, în art. 22 și art. 287 Cod de

procedură penală, precum și în art. 4 al Protocolului nr. 7 la Convenție.

Cu toate acestea, reieșind din textul ordonanței procurorului din 02 mai 2012 de

reluare a urmăririi penale în privința lui Glușacov N., Colegiul penal lărgit conchide că, la

caz, nu au fost constatate careva circumstanțe noi ori recent descoperite sau un viciu

fundamental, care ar fi condiționat reluarea urmăririi penale în cauza nominalizată.

Anterior, Curtea Supremă de Justiție în Hotărîrea Plenului nr. 7 din 04.07.2005 cu

privire la practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucție în

procesul urmăririi penale a explicat că fapte noi constituie date despre circumstanțele de

care nu avea cunoștință organul de urmărire penală la data adoptării ordonanței atacate și

care nu puteau fi cunoscute la acea dată. Noi trebuie să fie probele administrate în cadrul

cercetării altor cauze, și nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja

cunoscute în cauza respectivă.

Fapte recent descoperite sînt faptele care existau la data adoptării ordonanței atacate,

însă nu au putut fi descoperite. Atitudinea unei părți care, cunoscînd un fapt sau o

împrejurare ce-i era favorabilă, a preferat să păstreze tăcerea nu poate justifica mențiunea

unei erori judiciare și nu poate constitui un obstacol la admiterea reluării urmăririi penale

dacă prin alte mijloace de probă asemenea împrejurări nu au putut fi descoperite la acel

moment.

Reluarea urmăririi penale contrar cerințelor stipulate în art. 22 alin. (2) și art. 287

alin. (4) Cod de procedură penală, precum și celor din art. 4 al Protocolului nr. 7 la

Convenție, urmează a fi considerată ca o încălcare a prevederilor legale referitoare la

sesizarea instanței prevăzute în art. 251 alin. (2) Cod de procedură penală. Nulitatea

reluării urmăririi penale, în cazul dat, poate fi invocată la orice etapă a procesului penal de

către părți și se ia în considerație de instanță, inclusiv și din oficiu.

Într-o astfel de interpretare, se conchide că ordonanța procurorului din 02 mai 2012

prin care s-a dispus anularea ordonanței din 13 decembrie 2010 și reluarea urmăririi penale

în speța dată este ilegală și lovită de nulitate absolută. Per a contrario, ordonanța din 13

decembrie 2010, prin care Glușacov N. a fost scoasă de sub urmărirea penală, produce

efecte juridice și nu poate fi considerată ca fiind anulată.

Din considerentele arătate, Colegiul consideră întemeiate alegațiile recurentei, care a

susținut că, după audierea repetată a martorului Loghin C. nu au fost stabilite careva fapte

noi recent descoperite de natură să legitimeze reluarea urmăririi penale, dat fiind că în

cadrul urmăririi penale martorul Loghin C. a fost audiat suplimentar și dînsul direct a

indicat că Glușacov N. l-a chemat pe șoferul Paraschiv V. și i-a dat indicații să lucreze cu

autoîncărcătorul, astfel dînsul a prezentat explicații în anul 2004 (vol. l, f.d.21), fiind

audiat la data de 19.10.2011 (vol.2, f.d.63) fără a se concretiza cum a apărut Paraschiv V.

și la 06.04.2012 (vol.2, f.d.117) cînd declară că pe ultimul l-a chemat Glușacov N.

În afară de deficiențele semnificative menționate supra, în materia aplicării

principiului discutat, este relevant și prezintă interes și jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, cu referire la redeschiderea urmăririi penale pe motiv că ancheta

inițială nu a fost completă, în particular fiind vorba despre cauza Stoianova și Nedelcu vs.

România, unde Curtea a menționat că: „carențele autorităților nu pot fi imputabile

reclamanților și nu trebuie să-i pună într-o situație defavorabilă”.

La fel, în cauza Ștefan vs. România, Curtea de la Strasbourg clar a notat că

,,procurorul are obligația de a reflecta pretinsele erori înainte de pronunțarea unei

hotărîri definitive, iar statul este cel care trebuie să-și asume erorile comise de procuror și

aceste erori nu trebuie reparate în detrimentul persoanei vizate în procedura în cauză”.

De asemenea, în opinia Curții Europene, simpla părere că investigațiile într-o

anumită cauză ar fi fost „incomplete și neobiective” nu poate, în sine, în absența unor erori

jurisdicționale, încălcări grave ale procedurii de judecată sau abuzuri de putere, să releve

erori în aplicarea dreptului material sau din ale motive considerabile care decurg din

interesele justiției să indice prezența unui viciu fundamental în cadrul procedurii

precedente (a se vedea Radchikov vs. Rusia, par.48). Astfel, reclamantul ar fi cel care va

suporta consecințele omisiunilor autorităților în cadrul investigațiilor prealabile, iar simpla

afirmație despre o deficiență sau omisiune în cadrul anchetei, deși minoră și

nesemnificativă, ar crea o posibilitate nelimitată pentru organele de urmărire penală să

comită un abuz de natură procedurală prin solicitarea redeschiderii procedurilor finalizate.

Or, se reține că omisiunile sau erorile autorităților trebuie să servească în beneficiul

bănuitului, învinuitului, inculpatului. Cu alte cuvinte, riscul oricărei erori comise de

organul de urmărire penală, sau chiar de o instanță, urmează să fie suportat de către stat, iar

corectarea acesteia nu trebuie să fie pusă în sarcina persoanei în cauză, cu excepțiile

enunțate mai sus.

Prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 23 decembrie 2013, s-a dispus

încetarea procesului penal în privința lui Glușacov N. în baza art.183 alin.(2) Cod penal, în

legătură cu existența circumstanțelor prevăzute de lege care exclud urmărirea penală.

Astfel, Colegiul penal lărgit statuează că decizia Curții de Apel Chișinău din 02

noiembrie 2015, prin care Glușacov N. a fost condamnată în baza art. 183 alin. (2) Cod

penal, după ce ultima, prin ordonanța procurorului din 13 decembrie 2010 a fost scoasă de

sub urmărirea penală, este contrară principiului non bis in idem.

Totodată, Colegiul penal lărgit reiterează că printre garanțiile unui proces echitabil,

reglementat de art. 6 din Convenția Europeană, se enumeră și faptul că orice persoană are

dreptul de a fi judecat în mod echitabil de un tribunal independent și imparțial, iar cauza

penală în privința lui Glușacov N. nu a fost judecată în mod echitabil, fiind încălcate

esențial drepturile inculpatei garantate atît de Constituția Republicii Moldova, Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, cît și de Codul de procedură penală, iar această încălcare

de lege echivalează cu o eroare judiciară, care urmează a fi corectată de către instanța de

recurs.

În consecință, Colegiul penal lărgit conchide că erorile admise de către instanța de

apel cad sub incidența temeiurilor descrise în art. 427 alin. (1) pct. 11) și pct. 14) Cod de

procedură penală și urmează a fi corectate de instanța de recurs, prin admiterea cererii de

recurs, casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2015

și menținerea sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 23 decembrie 2013, prin

care s-a dispus încetarea procesului penal în privința lui Glușacov N. în baza art.183

alin.(2) Cod penal, în legătură cu existența circumstanțelor prevăzute de lege care exclud

urmărirea penală.

14.

În conformitate cu art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. a) Cod de procedură penală,

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Admite recursul ordinar declarat de inculpata Glușacov Nina Dumitru, casează total

decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 02 noiembrie 2015, în propria

cauză penală, cu menținerea sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 23 decembrie

2013 prin care s-a dispus încetarea procesului penal în privința lui Glușacov Nina Dumitru

în baza art.183 alin.(2) Cod penal, în legătură cu existența circumstanțelor prevăzute de

lege care exclud urmărirea penală.

Decizia este irevocabilă.

Decizie motivată pronunțată integral la 07 iulie 2016.

Președinte URSACHE Petru

Judecător NICOLAEV Ghenadie

Judecător ALERGUȘ Constantin

Judecător TIMOFTI Vladimir

Judecător TOMA Nadejda

24 mai 2016 Dosar nr .1ra-601/2016

O p i n i e s e p a r a t ă

Conform art.339 alin (7), 340 alin (3) Cod de procedură penală

în cauza penală Glușacov Nina Dumitru

Prin decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 24 mai 2016, a fost

admis recursul ordinar declarat de inculpata Glușacov N., casată total decizia Curții de

Apel Chișinău din 02 noiembrie 2015, în propria cauză penală, cu menținerea sentinței

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 23 decembrie 2013, prin care s-a dispus încetarea

procesului penal în privința lui Glușacov N. în baza art.183 alin.(2) Cod penal, în legătură

cu existența circumstanțelor prevăzute de lege care exclud urmărirea penală.

Nu am susținut această soluție în legătură cu ce expun opinie separată în scris,

invocînd următoarele motive.

2.1. Prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 23 decembrie 2013, s-a

dispus încetarea procesului penal în privința lui Glușacov N. în baza art.183 alin. (2) Cod

penal, în legătură cu existența circumstanțelor prevăzute de lege care exclud urmărirea

penală.

Prin aceiași sentință a fost încetat și procesul penal în privința lui Paraschiv V. în

baza art. 264 alin. (3) lit. b) Cod penal, în legătură cu decesul inculpatului.

2.2 De către organul de urmărire penală, Glușacov N. a fost învinuită de faptul că, la

18 noiembrie 2004, activînd în calitate de șef al secției îmbuteliere a vinului al ÎS

Combinatului Vitivinicol „Național-Vin”, fiind persoană cu funcție de răspundere și

numită prin ordinul nr.12-9 din 18.06.2004, persoană responsabilă pentru respectarea

cerințelor tehnicii securității, protecției muncii și securității circulației rutiere în Secția

îmbuteliere al Combinatului Vitivinicol „Național-Vin”, a primit prin telefon indicații

verbale de la directorul întreprinderii, Curmei E., de a elibera unei persoane terțe, și anume

lui Loghin C. un autoîncărcător.

După care, Glușacov N. a indicat și a admis pregătirea vehiculului nominalizat de

către cet. Paraschiv V., care era angajat în calitate de muncitor la Combinatului Vitivinicol

„Național-Vin”, fiind în afara orelor de muncă, prin ce a încălcat prevederile pct.1.1 și 7.2

al Instrucțiunii de protecție a muncii pentru șoferii autoîncărcătorului din cadrul

Institutului Național al Viei și Vinului nr. 23 din 28.01.2002, care prevăd că „șoferul

autoîncărcătorului nu are dreptul să-1 exploateze, dacă acesta nu este în stare bună și nu

corespunde cerințelor tehnice de exploatare. Sînt admiși ca șoferi ai autoîncărcătoarelor

persoanele ce au împlinit vîrsta de 18 ani, care au trecut controlul medical, avînd

permisul de conducere a încărcătoarelor” și „este interzisă pornirea de către persoane

străine a autoîncărcătorului, de asemenea este interzis lucrul cu încărcătorul defectat”.

Concomitent, Glușacov N. a admis încălcarea art.10 alin.(2) lit. e) din Codul muncii,

conform căruia era obligată „să asigure salariaților condiții de muncă corespunzătoare

cerințelor de protecție și igienă a muncii” și a Legii nr.625 din 02.07.1991 cu privire la