1ra-895/2016 — art. 188 alin. 2 lit. e, f; art. 186 alin. 2 lit. c, d; 311 alin. 2 lit. a; art. 187 alin. 2 lit. f CP

1ra-895/2016 — art. 188 alin. 2 lit. e, f; art. 186 alin. 2 lit. c, d; 311 alin. 2 lit. a; art. 187 alin. 2 lit. f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-895/2016

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

27 aprilie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Gordilă Nicolae

Judecători Covalenco Elena

Diaconu Iurie

examinând admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare declarate de

către partea vătămată, Cebotari Vasilina, inculpat și avocatul său, Gafton Mihai,

prin care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din

21 ianuarie 2016 și a sentinței Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 24 iunie 2015,

în cauza penală privindu-l pe

Nița Ion Mihail, născut la 26 octombrie 1986, originar și

domiciliat s. Peresecina r-nul Orhei.

Termenul de examinare a cauzei:

A C O N S T A T AT:

Mihail, a fost achitat de învinuirea în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 188

alin. (2) lit. e), f) și art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, pe motiv că fapta

inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii.

Nița I. a fost recunoscut vinovat în comiterea contravenției prevăzute de art.

335 Cod contravențional, însă procesul contravențional a fost încetat din motivul

expirării termenului de prescripție pentru tragere la răspundere contravențională

și a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal,

la amendă în mărime de 300 unități convenționale, ceea ce constituie suma de

6.000 lei.

A fost respinsă acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Cebotari Vasilina,

privind încasarea prejudiciului moral cauzat prin infracțiune în mărime de 3.000

lei, ca fiind neîntemeiată.

fost pus sub învinuire pentru faptul că, la data de 18.01.2014, în jurul orei 12.00,

având scopul sustragerii bunurilor altei persoane, aflându-se în mun. Chișinău, str.

Octavian Goga 25, la ieșirea din localul clădirii centrului medical „Galaxia”, a

1

săvârșit un atac însoțit de amenințarea cu aplicarea violenței periculoase pentru

viața sau sănătatea persoanei, cu aplicarea unui cuțit față de minorul Cebotari

Anatol Igor, a.n. 17.06.2000, i-a sustras telefonul mobil de model „Alcatel Android”

la preț de 5.000 lei, prin ce a cauzat părții vătămate un prejudiciu material

considerabil, în valoare de 5.000 lei.

Tot, Nița I. a fost pus sub învinuire de către organul de urmărire penală,

pentru faptul, că în perioada 11.02.2014-12.02.2014, având scopul sustragerii pe

ascuns a bunurilor altei persoane, a pătruns în casa lui Nița F. situată în sat.

Drăsliceni, r-nul Criuleni, de unde a sustras o scurtă pentru femei la prețul de 500

lei și o scurtă pentru bărbați la prețul de 1.500 lei, astfel, cauzându-i părții vătămate

Nița F. daună materială în proporții considerabile, în mărime de 2.000 lei.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, respectivele acțiuni au fost încadrate de

către organul de urmărire penală în baza de art. 188 alin. (2) lit. e), f) Cod penal,

tîlhăria, adică atacul săvârșit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoțit

cu amenințarea de aplicarea violenței periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei,

săvârșită cu aplicarea armei, cu cauzarea de daune în proporții considerabile, precum și în

baza art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, furtul, adică sustragerea pe ascuns a

bunurilor altei persoane, prin pătrundere în locuință, cu cauzarea de daune în proporții

considerabile.

La fel, potrivit sentinței, s-a constatat că Nița I., la data de 27 ianuarie 2014,

aflându-se în ap. 39 din str. Alba Iulia 87/1, mun. Chișinău, a luat de la Cebotari V.

un telefon mobil de model „Nokia X3”, în care era instalată cartela SIM cu nr.

069407636, la preț de 1.500 lei, un portmoneu pentru dame la preț de 200 lei, în care

se aflau bani în sumă de 60 lei și buletinul de identitate al acesteia.

Tot el, la 18.01.2014, având scopul de a o învinui pe Cebotari V. în comiterea

unei infracțiuni deosebit de grave, fiind preîntâmpinat de răspundere penală

conform prevederilor art. 311 Cod penal, a depus un denunț potrivit căruia în

perioada anilor 1997-1998, Cebotari V., a omorât o persoană, alias „Fojic”, după

care, împreună cu Buzu Gheorghe, au ascuns cadavrul într-o fântână de canalizare

situată pe malul iazului din s. Drăsliceni, r-nul Criuleni și respectiv, în cadrul

procesului penal s-a stabilit, că denunțul lui Nița I. este fals, din care motiv, la

28.02.2014, s-a refuzat pornirea urmăririi penale, din motiv că nu există faptul

infracțiunii.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

fapta inculpatului Nița I., a fost calificată de drept de către instanța de judecată în

baza art. 335 Cod contravențional și anume – samovolnicia, adică exercitarea în mod

arbitrar a unui drept efectiv sau presupus prin încălcarea ordinii stabilite de legislație, fără

a se cauza vreo daună considerabilă persoanei, de asemenea și în baza art. 311 alin. (2)

lit. a) Cod penal, denunțarea cu bună știință falsă în scopul de a-l învinui pe cineva de

săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, făcută unui organ sau unei persoane cu

funcție de răspundere, care sunt în drept de a porni urmărirea penală.

2

3.1 Partea vătămată, Cebotari V., prin care a solicitat casarea acesteia, cu

pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie recunoscut vinovat în

comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. e), f) și art. 187 alin. (2) lit.

f) Cod penal, cu aplicarea pedepsei solicitate de către acuzator, în baza art. 311 alin.

(2) lit. a) Cod penal, să-i fie aplicată o pedeapsă mai aspră și să fie admisă integral

acțiunea civilă, cu încasarea de la inculpat în beneficiul său a sumei de 3.000 lei.

În motivarea apelului a invocat că:

- consideră eronată interpretarea instanței cu privire la modul în care a ajuns

telefonul mobil al fiului său Cebotari A. la inculpat, deoarece copilul nu a transmis

de bună voie telefonul în posesia inculpatului, dar i-a fost luat cu forța;

- în situația în care instanța a admis ipoteza precum că scopul întâlnirii

inculpatului cu copilul a fost ca acesta doar să afle locul de trai al mamei sale,

atunci telefonul trebuia să rămână la copil, sau la caz ideea săvârșirii infracțiuni a

apărut după momentul întâlnirii cu copilul, fapt ce nu a fost supus cercetării;

- atât declarațiile lui Cebotari A. în calitate de martor a celor întâmplate, cât și

a lui Caracaș L., care a participat personal la apărarea minorului nu au fost reținute

de instanță ca probe concludente și pertinente;

- respingerea pretențiilor sale referitoare la încasarea prejudiciului moral sunt

în afara cadrului legal, deoarece în urma denunțului fals a avut de suferit enorm

până când organele de drept au elucidat toate circumstanțele cauzei, a avut parte

de stres, incertitudine, a trăit o stare de frică permanentă, invocând în sensul dat și

faptul că pedeapsa stabilită de către instanță este una blândă;

- telefonul de model „Nokia” și portmoneul sustras din apartamentul său sunt

proprietatea sa și au fost sustrase în scopuri de satisfacere materială a inculpatului,

iar invocarea instanței precum că bunurile sustrase din apartamentul părții

vătămate nu au avut scopul de cupiditate, dar de asigurarea garanției executării

unei presupuse obligații, este o poziție susținută doar de către inculpat și are un

caracter de dezvinovățire;

- afirmațiile instanței că s-a împăcat cu inculpatul și că prejudiciul i-a fost

reparat, nu corespund adevărului, deoarece până la moment nu l-a iertat pe

inculpat, iar telefonul de model „Nokia” ce i-a fost sustras și restituit defectat nu

poate fi considerat ca reparare a prejudiciului adus, totodată cu toate că instanța de

judecată l-a recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 311 Cod

penal, însă i-a fost respinsă solicitarea de repararea a prejudiciului moral.

3.2 Inculpat, prin care a solicitat casarea acesteia parțial, în partea privind

condamnarea sa în baza art. 311 Cod penal, cu pronunțarea unei noi hotărâri în

această parte, prin care să fie achitat.

În motivarea apelului a invocat, că la baza învinuirii aduse conform art. 311

alin. (2) lit. a) Cod penal, a fost pusă semnătura sa, care de fapt nici nu a facut-o,

fapt ce poate fi demonstrat prin testul poligraf.

2016, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate și menținută sentința.

3

pronunțarea sentinței, prima instanță corect a stabilit circumstanțele de

fapt și de drept, just a ajuns la concluzia, că Nița I. urmează a fi achitat pe

capătul de învinuire prevăzut de art. 188 alin. (2) lit. e), f) și art. 186 alin. (2) lit. с),

d) Cod penal, pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestor

infracțiuni, de asemenea corect au fost recalificate acțiunile acestuia de la art. 187

alin. (2) lit. f) Cod penal, la art. 335 Cod contravențional și a fost încetat procesul

contravențional în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (2) Cod contravențional,

din motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere

contravențională, iar conform art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal, a fost recunoscut

vinovat, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de amendă.

Cu referire la învinuirea adusă inculpatului în baza art. 186 alin. (2) lit. с), d)

Cod penal, instanța de apel a menționat, că nu se va expune asupra probelor aduse

în baza acestei învinuiri, dat fiind faptul că hotărârea primei instanțe privind

capătul dat de învinuire nu a fost contestată.

Ce ține de învinuirea adusă lui Nița I. în baza art. 188 alin. (2) lit. e), f) Cod

penal, instanța de apel a reținut, că nu și-a găsit confirmarea, iar prima instanță

legal și fondat a motivat sentința, că fapta inculpatului nu întrunește elementele

constitutive ale acestei infracțiuni.

În opinia instanței de apel, în acțiunile lui Nița I. nu se regăsește întrunită

latura obiectivă a infracțiunii date, astfel, în ședința de judecată s-a stabilit cu

certitudine, că la data de 18.01.2014, inculpatul, pentru a se întâlni cu Cebotari A.,

fiul lui Cebotari V., a plecat la Centrul de Sănătate „Galaxia”, cu sediul în mun.

Chișinău, str. O. Goga 25, unde își făcea antrenamentele Cebotari A. și din cuvintele

martorului, Teut N., a intrat în vestiar, s-a salutat cu băieții care erau acolo și

ulterior, luând geanta băiatului, ambii au plecat.

Instanța de apel a statuat, că acuzatorul de stat nu a prezentat careva probe, ce

ar dovedi existența din partea inculpatului, în adresa lui Cebotari A., a vreunui

atac, exprimat prin amenințarea cu aplicarea violenței periculoase pentru viața sau

sănătatea persoanei, mai mult de atât, nu a fost demonstrată, nici existența armei,

pentru incriminarea lit. e) alin. (2) al art. 188 Cod penal, deoarece, potrivit

declarațiilor martorului Teut N., băiatul în cauză avea o stare psihologică calmă,

când a plecat cu Nița I. și nu a cerut nici un ajutor de la ea.

Referitor la agravanta, prevăzută de lit. e) alin. (2) art. 188 Cod penal, aplicarea

armei, instanța de apel a statuat, că nu a fost prezentată nici o probă ce ar atesta

existența, la data de 18.01.2014 la inculpat a căreiva arme cu care acesta l-ar fi

amenințat pe Cebotari A., iar la baza condamnării inculpatului pe episodul în cauză

nu pot sta doar declarațiile martorului minor Cebotari A., care nu sunt confirmate

de nici un suport probator, mai mult ca atât, acestea just fiind apreciate critic de

instanță, din considerentul că ultimul le-ar putea da sub influența mamei sale -

părții vătămate Cebotari V., cu care inculpatul este în relații de conflict și care

având relații foarte apropiate cu martorul Caracaș L. a avut interes direct pentru

învinuirea inculpatului, astfel corect fiind apreciate critic și declarațiile ultimului.

4

Instanța de apel a concluzionat, că neexistența vreunui cuțit sau arme la

inculpat este demonstrat și prin faptul lipsei a careva proces verbal de ridicare a

acestora sau altă probă ce l-ar atesta existența materială, iar potrivit declarațiilor

martorului, Teut N., ultima a declarat în acest sens, că Nița I. s-a prezentat la

Centrul de antrenament „Galaxia”, având la sine doar o gentuță bărbătească.

Cu referire la telefonul mobil „Alcatel Android”, pe care Nița I. l-a luat de la

Cebotari A. și care, ulterior, i-a fost restituit acesteia, fapt confirmat prin declarațiile

părții vătămate, instanța de apel a notat, că nu a constituit, în sine, scopul întâlnirii

inculpatului cu Cebotari A., acesta urmărind scopul aflării locului de domiciliul al

fostei sale concubine, Cebotari V., deoarece urma să îi restituie inculpatului bani și

careva lucruri ce îi aparțineau ultimului, astfel în acțiunile acestuia nu se regăsește

nici elementul subiectiv al infracțiunii de tîlhărie, deoarece, scopul acțiunilor

întreprinse de ultimul nu era unul de sustragere a bunului altei persoane.

Cu privire la învinuirea adusă lui Nița I. în baza art. 187 alin. (2) lit. f) Cod

penal, instanța de apel a considerat, că prima instanță just a recalificat acțiunile

acestuia de la art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, la art. 335 Cod contravențional, fiind

încetat procesul contravențional în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (2) Cod

contravențional, din motivul expirării termenului de prescripție de tragere la

răspundere contravențională, deoarece a fost demonstrată lipsa semnului calificativ

obligatoriu al laturii obiective și anume – a scopului sustragerii bunurilor materiale,

cât și a laturii subiective a infracțiunii de jaf și anume a scopului de cupiditate.

Existența conflictului dintre partea vătămată și inculpat se confirmă atât de

Nița I., cît și de Cebotari V., prin declarațiile acestora date în cadrul ședinței de

judecată și după cum s-a stabilit anterior, inculpatul avea scopul de a-și restitui

banii și bunurile, pe care partea vătămată refuza să i le restituie, iar telefonul mobil

împreună cu portmoneul au fost luate de către inculpat, în mod samavolnic drept

gaj, ce ar garanta, că bunurile îi vor fi restituite, astfel neconfirmându-se faptul că

inculpatul a urmărit scopul sustragerii bunurilor altei persoane, de asemenea

nefiind demonstrat și faptul că telefonul de model „Nokia” și portmoneul au fost

sustrase în scopuri de satisfacere materială a inculpatului.

Totodată, instanța de apel a apreciat critic și argumentul apelantei, precum că

afirmațiile instanței că s-a împăcat cu inculpatul și că prejudiciul i-a fost reparat nu

corespund adevărului, deoarece în viziunea instanței de apel, însuși din declarațiile

părții vătămate date în cadrul urmăririi penale, ultima a menționat, că nu are

careva pretenții față de inculpat, solicitând încetarea derulării urmăririi penale din

motiv că prejudiciul i-a fost reparat, iar părțile s-au împăcat.

Faptul că Nița I. a însușit, în mod samavolnic, de la partea vătămată Cebotari

A. un telefon mobil de model „Nokia X3”, în care era instalată cartela SIM cu nr.

069407636 la preț de 1.500 lei și un portmoneu pentru dame la preț de 200 lei, în

care se aflau bani în sumă de 60 lei și buletinul de identitate al acesteia, se confirmă

prin declarațiile părții vătămate Cebotari V., martorului Nița F., procesul-verbal de

sesizare despre săvârșirea sau pregătirea pentru săvârșirea unei infracțiuni din

27.01.2014 (f.d. 5 v. I); procesul-verbal de cercetare la fața locului din 27.01.2014 (f.d.

5

7-9 v. I); procesul-verbal de ridicare din 29.01.2014 (f.d. 19 v. I); procesul-verbal de

examinare a obiectului din 29.01.2014 (f.d. 20 v. I)

Astfel, suma prejudiciului cauzat părții vătămate Cebotari V. prin acțiunile

ilegale ale lui Nița I. nu este una considerabilă, deoarece potrivit însuși declarațiilor

ultimei date în cadrul urmării penale, a indicat că paguba ce i-a fost cauzată în

urma comiterii infracțiunii pentru ea nu este considerabilă, pe motiv că activează în

calitate de frizer și suplimentar, are un venit din exteriorul Republicii Moldova.

Cu referire la acțiunea civilă depusă de partea vătămată privind încasarea de

la inculpat a prejudiciului moral în sumă de 3.000 lei, instanța de apel a considerat

că corect a fost respinsă de către prima instanță, reieșind din faptul că nu au fost

prezentate careva probe, ce ar confirma suportarea de către partea vătămată a

cărorva suferințe psihice.

În viziunea instanței de apel, necătînd la faptul că inculpatul nu a recunoscut

vina în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal,

vinovăția acestuia se dovedește prin declarațiile martorilor Cebotari V., Buzu G.,

denunțul lui Nița I. din 18.01.2014 (f.d. 55 v. III), ordonanța de refuz în pornirea

urmăririi penale a Procuraturii Criuleni din 28.02.2014 (f.d. 56 v. III), raportul nr.

34s-2014 de expertiză psihiatrico-legală staționară (f.d. 71-75 v. III). De asemenea,

potrivit declarațiilor inculpatului, acesta a relatat, că în mod verbal a spus

organului de poliție, precum că Cebotari V., l-a ucis pe un bărbat necunoscut,

tăindu-l cu o sticlă în s. Drăsliceni, r-nul Criuleni, la marginea iazului, după care a

fost ajutată de Buzu G. și l-au dat într-o groapă de canalizare, astupând-o, lăsând

trupul bărbatului necunoscut acolo.

Concomitent, instanța de apel a remarcat și faptul, că de către prima instanță

corect a fost respins argumentul apărării precum că actul respectiv nu poate

constitui denunț din considerentul, că Nița I. a comunicat verbal sectoristului, care

ulterior l-a chemat la sector pentru a semna declarațiile, deoarece denunțul

respectiv, din punct de vedere procesual corespunde tuturor rigorilor stabilite de

legiuitor în art. 263 Cod de procedură penală, întru-cât pentru calificare nu

contează metoda denunțării false: verbală, scrisă sau prin mass-media, aceasta

urmează a fi luată în considerație doar la individualizarea pedepsei.

Asupra cerinței părții vătămate privind încasarea prejudiciului moral, potrivit

căreia în cadrul instanței de apel ultima a concretizat, că solicită achitarea sumei de

20.000 lei, ce constituie prejudiciul suportat în rezultatul infracțiunii comise de către

inculpat, instanța de apel a stabilit, că aceasta urmează a fi respinsă ca fiind

neîntemeiată, pe motiv că de către partea vătămată nu a fost probată suma

solicitată, neprezentând în sensul dat probe concludente și pertinente întru

confirmarea încasării sumei de 20.000 lei.

Referitor la apelul declarat de inculpat, privind achitarea sa în baza art. 311

alin. (2) lit. a) Cod penal, menționează, că deși inculpatul pledează nevinovat pe

acest capăt al acuzării, vina acestuia a fost dovedită prin probele acumulate și

anume: declarațiile martorilor Cebotari V., Buzu G., denunțul lui Nița I. din

18.01.2014 (f.d. 55 v. III), ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale a

6

Procuraturii Criuleni din 28.02.2014 (f.d. 56 v. III), care nu a fost contestată de

inculpat și nici de apărătorul acestuia în modul și termenul prevăzut de lege.

Astfel, prima instanță a stabilit corect, că stare de fapt și acțiunile inculpatului se

încadrează corect în dispoziția art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal.

Instanța de apel a apreciat ca fiind eronate argumentele inculpatului, precum

că la baza învinuirii a fost pusă semnătura sa, care de fapt nici nu a făcut-o. În acest

sens instanța de apel a reținut, că probele expuse supra dovedesc cu certitudine

învinuirea incriminată inculpatului, mai mult, după cum s-a menționat potrivit art.

263 Cod de procedură penală, pentru calificare nu contează metoda denunțării

false, verbală, scrisă sau prin mass-media, aceasta urmează a fi luată în considerație

doar la individualizarea pedepsei.

De asemenea, instanța de apel a specificat, că nu are temei de a interveni în

sentință nici în partea stabilirii pedepsei pe capătul de învinuire pe care inculpatul

a fost condamnat, deoarece la stabilirea categoriei și măsurii de pedeapsă

inculpatului, s-a ținut cont de toate circumstanțele reale și personale privind

individualizarea pedepsei, aplicându-i o pedeapsă corectă, echitabilă și legală,

acordând deplină eficiență prevederilor art. art. 6, 7, 61, 75, 77 Cod penal.

Urmare a celor constatate și elucidate în raport cu apelul declarat de partea

vătămată întru stabilirea unei pedepse mai aspre privind comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal, instanța de apel a precizat, că prima

instanță corect a stabilit mărimea sancțiunii neprivative de libertate, determinând

echitabil pedeapsa sub formă de amendă, luând în considerație, că infracțiunea

dată face parte din categoria infracțiunilor mai puțin grave, anterior nu a fost

judecat, se caracterizează negativ la locul de trai, însă, la instituția de învățământ se

caracterizează pozitiv, drept circumstanță atenuantă a stabilit săvârșirea pentru

prima dată a unei infracțiuni mai puțin grave, iar circumstanțe agravante nu au fost

stabilite.

de către:

6.1. Avocatul Gafton M. în numele inculpatului, prin care solicită casarea

acestora, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care Nița I. să fie achitat de

învinuirea în săvîrșirea infracțiunii prevăzute la art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal,

deoarece acțiunile lui nu întrunesc elementele infracțiunii în cauză.

În motivarea recursului său, invocă că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, ceea ce echivalează cu neexaminarea

apelului și îngrădirea dreptului condamnatului la un apel efectiv.

6.2. Inculpat, prin care a invocat dezacordul cu hotărârile judecătorești

pronunțate în cauză.

În motivarea recursului invocă că:

- nu sunt probe pertinente și concludente ce ar confirma vinovăția sa;

- învinuirea este bazată pe declarațiile părții vătămate;

- nu sunt întrunite elementele infracțiunii;

7

- nu a fost luat în considerație faptul că nu putea să săvârșească careva

infracțiuni deoarece nu are antecedente penale.

6.3 Partea vătămată, prin care solicită casarea acestora, cu pronunțarea unei

noi hotărâri, prin care inculpatul să fie recunoscut vinovat în comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. e), f) și art. 187 alin. (2) lit. f) Cod

penal, cu aplicarea pedepsei solicitate de către acuzator, în baza art. 311 alin. (2) lit.

a) Cod penal, să-i fie aplicată o pedeapsă mai aspră și să fie admisă integral

acțiunea civilă, cu încasarea de la inculpat în beneficiul său a sumei de 3.000 lei.

În motivarea recursului invocă argumente similare cu cele invocate în instanța

de apel, suplimentar menționând, că în cazul săvârșirii samovolniciei, părții

vătămate cât și întregii familii i-au fost provocate suferințe psihice, ce au dus la

daune morale considerabile, astfel solicită constatarea existenței prejudiciului moral.

penală, au depus referințe privind opinia lor asupra recursurilor declarate:

7.1 Procurorul, solicitând respingerea acestora ca inadmisibile, deoarece

recurenții invocă dezacordul cu modalitatea de apreciere a probelor și stabilire a

pedepsei, însă aceste critici echivalează cu nemotivarea recursului în sensul art. 427

Cod de procedură penală. La stabilirea pedepsei, instanțele s-au condus de

principiile generale de aplicarea a pedepsei și de criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 75 Cod penal. Încadrarea acțiunilor inculpatului

în baza art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal, este corectă, iar aplicarea pedepsei sub

formă de amendă este pe măsura materialului probant administrat și corespunde

prevederilor legale în acest sens, considerând că această pedeapsă va atinge pe

deplin scopurile pedepsei penale, de asemenea nu au fost stabilite careva

circumstanțe ce ar permite achitarea inculpatului. Cu referire la motivele invocate

în recurs de partea vătămată, consideră că nu au fost stabilite presupusele erori de

drept invocate, ce ar afecta hotărârea contestată.

7.2 Inculpatul, solicitând respingerea recursului înaintat de partea vătămată,

deoarece Cebotari V. s-a eschivat să-i întoarcă suma de 22.000 lei transmisă de el

din Federația Rusă, iar telefonul mobil „Nokia X3”, i-a fost lăsat ca gaj, urmând ca

peste căteva ore să-i transmită o parte din sumă. Apelanta pe parcursul procesului

a declarat, că nu are pretenții față de el, fiindcă nu i-a fost cauzat un prejudiciu

material, acesta fiind reparat. În privința învinuirii adusă în baza art. 311 alin. (2) lit.

a) Cod penal, menționează, că nu sunt întrunite condițiile denunțului, deoarece nu

a fost prevenit de răspundere penală, fiind doar o declarație verbală, astfel urmând

a-i fi recalificate acțiunile în baza art. 70 Cod contravențional. Referitor la

învinuirea în baza art. 188 alin. (2) lit. e), f) Cod penal, invocă că fapta acestuia nu

poate fi calificată ca tîlhărie, deoarece lipsesc elementele acestei infracțiuni. Partea

vătămată, fiul acesteia și concubinul său Caracaș L., au dat declarații, înțelegându-

se din timp, deoarece erau o familie, iar alte probe nefiind prezentate de către

acuzare, însă martorul Teut N. a dat declarații veridice. Schimbarea declarațiilor de

către partea vătămată, a avut scopul eschivării acesteia de la îndeplinirea

obligațiilor de întoarcere a patrimoniului, iar solicitarea încasării pagubei morale

8

nu este confirmată prin careva probe. Solicită să fie eliberat de răspundere penală în

baza art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal și să fie tras la răspundere contravențională în

baza art. 55 Cod penal.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestora din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept

să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit

neîntemeiat.

8.1 Cu referire la recursul declarat de către inculpat.

Inculpatul în recursul ordinar declarat, nu indică nici un temei de casare

prevăzut de art. 427 Cod de procedură penală, însă, Colegiul penal atestă, că

ultimul critică hotărârile adoptate invocând nevinovăția sa, de unde rezultă că

semnalează temeiul prevăzut la pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală,

care prevede că hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

de drept comise de instanțele de fond și de apel, atunci când nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Instanța de recurs reține, că inculpatul contestă vinovăția sa, menționând lipsa

elementelor infracțiunii în acțiunile sale, însă luând în considerație că prin decizia

instanței de apel a fost menținută hotărârea primei instanțe, prin care inculpatul a

fost recunoscut vinovat și condamnat doar în baza art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal,

iar de învinuirea în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. e), f) și

art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, a fost achitat, însă ce ține de învinuirea în baza

art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, i-au fost recalificate acțiunile în baza art. 335 Cod

contravențional, respectiv Colegiul penal va examina recursul prin prisma

vinovăției inculpatului în baza art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal, deoarece doar în

baza acestui articol ultimul a fost condamnat.

Astfel, recurentul critică hotărârile adoptate de instanțele de fond din motiv

că nu sunt probe pertinente și concludente ce ar confirma vinovăția sa prin actul

de sesizare a instanței.

Colegiul penal specifică, că instanța de apel corect a ajuns la concluzia despre

menținerea sentinței și just a evaluat probele administrate în cauză. Prin urmare,

opozabil celor enunțate de recurent, Colegiul penal, subsidiar verificând materialele

dosarului specifică, că judecând apelurile declarate instanța de apel a examinat

cauza sub toate aspectele, complet și obiectiv, adoptând o soluție corectă de

menținere a sentinței, potrivit căreia s-a dispus condamnarea lui Nița I., în baza art.

311 alin. (2) lit. a) Cod penal, la amendă în mărime de 300 unități convenționale, ceea

ce constituie suma de 6.000 lei.

De asemenea, cu referire la critica inculpatului, precum că, nu sunt întrunite

elementele infracțiunii prevăzute de art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal și nu sunt

9

probe ce ar confirma vinovăția sa, Colegiul penal o respinge ca fiind neîntemeiată,

deoarece instanțele de fond au analizat minuțios aceste aspecte și s-au expus

argumentat în privința lor. Cu toate acestea, instanța de recurs va purcede la analiza

laturii obiective și subiective a infracțiunii de denunțare falsă în coraport cu

circumstanțele constatate și probele administrate.

Astfel, potrivit teoriei penale, latura obiectivă a infracțiunii de denunțare falsă,

constă în fapta prejudiciabilă care se exprimă în acțiunea de denunțare falsă făcută

unui organ sau unei persoane cu funcție de răspundere, care sunt în drept de a

porni urmărirea penală. Prin „denunțare” se are în vedere acțiunea de înștiințare

făcută de orice persoană, pe calea depunerii unui denunț, despre săvârșirea unei

infracțiuni. Este necesar ca denunțarea să se îndrepte împotriva unei persoane

determinate. Pentru calificare, nu contează metoda denunțării false: verbală, scrisă,

prin utilizarea mass-media.

De asemenea, este de menționat și acel fapt, că infracțiunea de denunțare falsă,

este o infracțiune formală și se consideră consumată în momentul prezentării și

înregistrării denunțului la organul competent și nu la data întocmirii lui.

În opinia instanței de recurs, faptul că Nița I. a depus denunț împotriva lui

Cebotari V., despre săvârșirea unei infracțiuni, organului care este în drept de a

porni urmărirea penală, se confirmă prin probele cercetate și verificate de instanțele

de fond și anume:

- denunțul lui Nița I. din 18.01.2014, depus șefului secției urmărire penală a IP

Criuleni, prin care acesta a comunicat precum că a aflat că în anii 1997-1998,

Cebotari V., l-a ucis pe un bărbat necunoscut, în sat. Drăsliceni, r-nul Criuleni, la

marginea iazului, după care a fost ajutată de Buzu G. și l-au dat într-o groapă de

canalizare, astupând-o cu un capac, lăsând trupul bărbatului necunoscut acolo;

- declarațiile martorului Cebotari V., care a menționat că polițiștii i-au adus la

cunoștință, că Nița I. a făcut un denunț, precum că ea împreună cu Buzu G., ar fi

omorît un om și l-au îngropat într-o fântână din s. Drăsliceni. În denunț persoana

omorâtă era numită cu pseudonimul „Gabelea”, care în realitate are numele de

Guzun I., fiind o persoană de la ea din mahala și care este în viață până în prezent;

- declarațiile martorului Buzu G., conform căruia, în luna ianuarie 2014, l-a el

acasă s-au prezentat polițiștii care i-au comunicat că este un denunț, precum că cu

17 ani în urmă a omorât o persoană împreună cu Cebotari V. și au îngropat-o. Le-a

declarat polițiștilor că nu corespund adevărului argumentele date, iar după mai

multe investigații și cercetări la fața locului s-a constatat că denunțul este fals și i s-a

comunicat că a fost făcut de Nița I.;

- ordonanță de refuz în pornirea urmăririi penale a Procuraturii Criuleni din

28.02.2014, emisă în legătură cu examinarea materialelor procesului penal vizând

denunțul lui Nița I., prin care s-a refuzat în pornirea urmăririi penale pe faptul dat,

din motiv că nu există faptul infracțiunii, procesul penal fiind clasat;

- declarațiile inculpatului, care a relatat că în mod verbal a spus organului de

poliție precum că Cebotari V. l-a ucis pe un bărbat necunoscut, tăindu-l cu o sticlă

în sat. Drăsliceni, r-nul Criuleni, la marginea iazului, după care a fost ajutată de

10

Buzu G. și l-au dat într-o groapă de canalizare, astupând-o cu un capac, lăsând

trupul bărbatului necunoscut acolo.

În ce privește latura subiectivă a infracțiunii de denunțare falsă aceasta se

caracterizează prin intenție directă. Este obligatoriu ca făptuitorul să manifeste

bună știință în săvârșirea infracțiunii în cauză. Aceasta înseamnă că el manifestă

certitudinea că nu victima este cea care a comis infracțiunea, a cărei săvârșire o

denunță făptuitorul. Caracterul fals al denunțării derivă din desfășurarea unei

proceduri care confirmă acest aspect, la caz, ordonanța de refuz în pornirea

urmăririi penale din 28.02.2014.

Scopul infracțiunii de denunțare falsă este unul special: scopul de a-l învinui

pe cineva de săvârșirea unei infracțiuni ușoare sau mai puțin grave.

Motivele infracțiunii de denunțare falsă se exprimă în răzbunare, ură, gelozie,

etc.

Deci raportând, considerațiunile teoretice, la circumstanțele cauzei și cumulul

de probe, Colegiul constată că, inculpatul a avut scopul de învinuire a lui Cebotari

V. și Buzu G. de comiterea unei infracțiuni deosebit de grave, iar motivele

infracțiunii de denunțare falsă săvârșită de inculpat, se exprimă prin ură și

răzbunare, deoarece după cum a declarat ultimul, despre săvârșirea infracțiunii, le-

a relatat verbal polițiștilor din cauza că a primit amenințări din partea lui Cebotari

V. și a declarat la poliție în scopul apărării, deoarece a fost amenințat de Caracaș L.

și Cebotari V., și în scopul răzbunării pentru cele făcute de ultima.

Prin urmare, conținutul probelor enunțate în pct. 5 al prezentei decizii, ce au

fost amplu cercetate și obiectiv evaluate de instanțele de fond, confirmă cu

certitudine că acțiunile inculpatului întrunesc elementele infracțiunii prevăzute de

art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal, adică atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă a

acestei infracțiuni, din care considerent, Colegiul penal respinge argumentul

recurentului precum că nu sunt probe pertinente și concludente ce ar confirma

vinovăția sa și că învinuirea este bazată doar pe declarațiile părții vătămate, și că nu

sunt întrunite elementele infracțiunii în cauză.

Cât privește argumentul recurentului, precum că nu a fost luat în considerație

faptul că nu putea să săvârșească careva infracțiuni deoarece nu are antecedente

penale, Colegiul penal reține, că faptul dat nu poate constitui ca probă în dovedirea

nevinovăției inculpatului. Astfel, faptul că Nița I. anterior nu a fost judecat, a fost

luat în considerație de către instanțele de fond la individualizarea pedepsei acestuia,

căruia i-a fost aplicat, în baza art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal, cea mai blîndă

categorie de pedeapsă și anume amenda.

Totodată, instanța de recurs stabilește, că în referință inculpatul invocă

cerințe privind recalificarea acțiunilor sale de la prevederile art. 311 alin. (2) lit. a)

Cod penal în baza art. 70 Cod contravențional, ulterior solicită să fie eliberat de

răspundere penală în baza art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal și să fie tras la

răspundere contravențională în baza art. 55 Cod penal, însă Colegiul penal nu se

va expune asupra acestora, deoarece nu au fost invocate în recurs ordinar.

11

Așadar, în contextul celor expuse, Colegiul penal conchide, că concluziile la

care a ajuns instanțele de fond privitor la calificarea acțiunilor și vinovăția

inculpatului în baza art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal, sunt corecte și corespund

materialului probator, iar pedeapsa aplicată este echitabilă și în limitele legii

penale.

Din acest punct de vedere se atestă, că de fapt, în cauză nu s-au comis erorile

de drept semnalate de recurent și prevăzute în pct. 8) alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală, din care considerente se dispune inadmisibilitatea recursului

declarat.

8.2 Cu referire la recursul declarat de către avocatul Gafton M. în numele

inculpatului.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de

recurent. Însă, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârea

instanței de apel poate fi atacată cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept

comise atât de instanța de fond cât și cea de apel la judecarea cauzei.

Colegiul penal lecturând textul recursului reține, că de către recurent nu s-a

invocat nici un temei de casare prevăzut la art. 427 Cod de procedură penală, însă

din textul acestuia se invocă, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel și se solicită achitarea inculpatului de învinuirea în

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal, temeiuri ce se

încadrează în pct. 6), 8) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, ce stipulează, că

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazurile în care instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărârii sau acesta este expus neclar sau instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; nu au fost întrunite elementele

infracțiunii.

Totodată, este necesar de a specifica, că recurentul nu argumentează aceste

temeiuri și nu relevă asupra căror anume motive nu s-a pronunțat instanța.

Din atare considerente, Colegiul penal respinge, ca nefondate, alegațiile

titularului dreptului de recurs și reiterează, că invocarea unor pretinse erori admise

la etapa judecării cauzei de instanța de apel, urmează a fi precedate de o motivare

corespunzătoare privind esența acestora și indicarea expresă a circumstanțelor

cauzei cărora se circumscriu.

Față de cele ce preced, Colegiul penal consideră că decizia instanței de apel

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, în sensul că argumentele pe care

instanța de apel le-a expus în partea descriptivă a deciziei, echivalează cu o

motivare conformă rigorilor și exigențelor din art. 6 CEDO.

12

În opinia instanței de recurs, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apelurile părților și a adoptat o hotărâre legală, întemeiată și

motivată, în urma propriei cercetări și examinări coroborate a probelor ce au servit

ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, precum și a elementelor de fapt

pe care se sprijină soluția de condamnare dispusă în cauză în baza art. 311 alin. (2)

lit. a) Cod penal.

De asemenea, în privința solicitării recurentului privind achitarea inculpatului

de învinuirea în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 311 alin. (2) lit. a) Cod

penal, Colegiului penal s-a expus la analiza recursului declarat de inculpat care a

avut aceiași cerință ca și avocatul acestuia și asupra cărora instanța de recurs s-a

expus argumentat.

În aceste condiții, Colegiul penal, consideră că n-a fost constatată prezența în

speța examinată a unei erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării hotărârilor contestate, fapt ce impune

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Gafton M. în numele

inculpatului, ca fiind vădit neîntemeiat.

8.3 Cu referire la recursul declarat de către partea vătămată Cebotari V.

Prin recursul declarat de partea vătămată, s-a invocat aspectul de ilegalitate

privind greșita achitare a inculpatului în baza art. 188 alin. (2) lit. e), f) Cod penal și

recalificare a acțiunilor acestuia de la art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, la art. 335

Cod contravențional. De asemenea, s-a criticat pedeapsa aplicată lui Nița I. în baza

art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal, considerând-o prea blândă și respingerea

neîntemeiată a acțiunii civile înaintate, pe care Colegiul le consideră ca nefondate.

De asemenea, instanța de recurs atestă acel fapt, că argumentele invocate de

către partea vătămată în recursul declarat sânt identice celor invocate în apel.

Analizând materialele cauzei penale, Colegiul menționează, că prima instanță

a stabilit corect starea de fapt și de drept, confirmată pe probele administrate pe

cauza penală, drept urmare l-a achitat pe Nița I. de învinuirea în săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. e), f) și art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod

penal, pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, i-a

recalificat acțiunile de la art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, în baza art. 335 Cod

contravențional și l-a recunoscut vinovat în baza art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal.

Astfel, instanța de recurs susține, că soluția instanței de apel este argumentată

și corespunzătoare cumulului de probe administrate și nemijlocit verificate în

ședințele de judecată în condițiile art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală și,

totodată, fiind just cercetate prin prisma art. 101 Cod de procedură penală, din

punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenței, veridicității și coroborării

reciproce, în baza cărora s-a stabilit cu certitudine că inculpatul nu a comis

infracțiunile de tîlhărie, furt și jaf, dar a săvârșit infracțiunea de denunțarea falsă și

contravenția prevăzută de art. 335 Cod contravențional, adică samovolnicia.

În viziunea instanței de recurs, hotărârile atacate în principiu reflectă o

investigare și o dezbatere amplă a tuturor aspectelor și versiunilor invocate de către

13

partea vătămată în ce privește vinovăția inculpatului de comiterea faptelor

imputate în baza art. 188 alin. (2) lit. e), f) și art. 186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, în

raport cu cumulul de probe administrate în prezenta speță, ceea ce a permis

justificat de a adopta soluții de achitare a lui Nița I. de sub învinuirile aduse și de

recalificare a acțiunilor acestuia de la art. 187 alin. (2) lit. f) Cod penal, în baza art.

335 Cod contravențional.

Prin urmare, dat fiind faptul că partea vătămată în argumentarea recursului

său, invocă argumente similare cu cele invocate în apel și care au constituit obiect

de discuție în instanța de apel, respectiv cărora le-au fost date evaluării juste și

întemeiate corespunzător, Colegiul penal va păstra raționamentele din hotărârile

instanțelor de fond ce au avut ca efect achitarea lui Nița I. de învinuirea în

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. e), f) și art. 186 alin. (2) lit.

c), d) Cod penal, recalificarea acțiunilor acestuia de la art. 187 alin. (2) lit. f) Cod

penal, în baza art. 335 Cod contravențional și recunoașterea vinovăției și

condamnării inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 311 alin.

(2) lit. a) Cod penal, statuând în consecință asupra corectitudinii lor.

Cât privește critica invocată în recurs referitoare la dezacordul cu respingerea

cerinței privind încasarea prejudiciului moral, deoarece partea vătămată a avut de

suferit enorm până când organele de drept au elucidat toate circumstanțele cauzei

în urma cărora s-a constatat că denunțul lui Nița I. este fals, Colegiul o consideră ca

neîntemeiată.

Astfel, instanța de recurs constată, că inculpatul a fost recunoscut vinovat de

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal, infracțiunea în

baza căreia Cebotari V. a fost recunoscută și audiată în calitate de martor, astfel

reieșind din drepturile pe care le are martorul, prevăzute la art. 90 Cod de

procedură penală, acesta nu poate solicita încasarea prejudiciului moral de la

inculpat.

De asemenea, ce ține de motivul că în cazul săvârșirii samovolniciei, i-au fost

provocate suferințe psihice, ce au dus la daune morale considerabile, instanța de

recurs reține, că instanțele de fond corect au reținut, că nu au fost justificate

suferințele psihice cauzate părții vătămate.

La acest capitol, instanța de recurs notează, că în temeiul art. 1423 alin. (1) Cod

civil, coroborat cu art. 219 alin. (4) Cod de procedură penală, mărimea compensației

pentru prejudiciul moral se determină de către instanță în funcție de caracterul și

gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de

vinovăție al făptuitorului prejudiciului și de măsura în care compensarea poate

aduce satisfacerea persoanei vătămate. Ținând cont de aceste împrejurări, se

urmărește scopul ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la

o îmbogățire fără just temei.

Astfel, Colegiul penal conchide, că instanțele ierarhic inferioare, ținând cont de

împrejurările prevăzute la articolele sus-menționate, de circumstanțele cauzei,

precum și statutul social al persoanei vătămate, just au concluzionat în vederea

14

respingerii cerinței privind repararea prejudiciului moral, deoarece în cauză nu s-a

constatat suportarea de către partea vătămată a cărorva suferințe psihice.

Cât privește critica invocată de către autorul recursului precum că pedeapsa

aplicată inculpatului în baza art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal, este prea blândă,

instanța de recurs, la fel o consideră neîntemeiată.

Colegiul penal menționează, că în cazul săvârșirii unei infracțiuni, instanța de

judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis infracțiunea, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând

seama de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului,

duratei ori a cuantumului pedepsei.

În același rând, instanța de recurs remarcă și prevederile art. 75 Cod penal,

potrivit cărora persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se

aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială și în strictă

conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului Cod.

Conform art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere

statală și un mijloc de corectare și reeducare a condamnatului și se aplică

persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite lipsuri și restricții

drepturilor lor, având drept scop restabilirea echității sociale, corectarea acestuia,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, atât din partea condamnaților, cât

și din partea altor persoane. Totodată, executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze

suferințe fizice sau să înjosească demnitatea persoanei condamnate.

Așa cum rezultă din lucrările dosarului, inculpatul a fost recunoscut vinovat și

condamnat în baza art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal, la amendă în mărime de 300

unități convenționale, ce constituie suma de 6.000 lei.

Respectiv sancțiunea normei pentru comiterea căreia a fost condamnat

inculpatul, prevede amendă în mărime de la 200 la 800 unități convenționale sau

închisoare de până la 5 ani. Această infracțiune, clasificându-se ca infracțiune mai

puțin gravă, potrivit art. 16 alin. (3) Cod penal.

În prezența circumstanțelor descrise, Colegiul consideră necesar de specificat

faptul că, sancțiunea art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal, prevede următoarele

pedepse alternative: amendă și închisoare.

Astfel, în cazul în care sancțiunea articolului prevede pedepse alternative,

individualizarea categoriei pedepsei se începe de la pedeapsa cea mai blândă, care

întotdeauna este înscrisă prima în sancțiune conform ierarhiei pedepselor legiferate

în art. 62 Cod penal. La individualizarea categoriei pedepsei, instanța de judecată

trebuie să țină cont de criteriile prevăzute de art. 75 Cod penal și scopurile pedepsei

prevăzute în art. 61 Cod penal.

Instanța de judecată trebuie să aleagă și să aplice acel tip și acea mărime a

pedepsei ce va fi mai eficientă pentru atingerea scopului legii. Pedeapsa mai aspră,

în limitele prevederilor articolului, poate fi stabilită numai în cazul în care o

pedeapsă mai blândă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea

scopului scontat.

15

Analizând conținutul hotărârilor judecătorești ale instanțelor de fond, Colegiul

penal constată, că acestea nu au admis careva abateri de la prevederile legale în

partea individualizării pedepsei și întemeiat au concluzionat de a aplica

inculpatului pedeapsă sub formă de amendă, motivând corespunzător temeiurile

neaplicării pedepsei mai aspre prevăzute de sancțiunea articolului în baza căruia

este condamnat inculpatul, adică închisoare.

Astfel, în viziunea Colegiului, instanța de apel întemeiat ținând cont de toate

circumstanțele cauzei și anume de faptul că infracțiunea săvârșită de Nița I. se

atribuie la categoria celor mai puțin grave, inculpatul anterior nu a fost judecat, se

caracterizează negativ la locul de trai, însă la instituția de învățământ se

caracterizează pozitiv, de asemenea ca circumstanță atenuantă fiind stabilită

săvârșirea pentru prima dată a unei infracțiuni mai puțin grave, iar circumstanțe

agravante nefiind constatate, corect a conchis, că scopul pedepsei va fi atins prin

aplicarea celei mai blânde categorii de pedeapsă, ce este înscrisă prima în

sancțiunea art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal și anume amenda.

Reieșind din circumstanțele expuse, Colegiul penal constată, că instanțele de

fond au argumentat pe deplin motivele pentru care au aplicat inculpatului în baza

art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal, pedeapsa sub formă de amendă, urmare a

circumstanțelor expuse mai sus și dat fiind faptului că aplicarea unei sancțiuni mai

aspre nu va fi în concordanță cu scopul pedepsei penale, din care considerent,

instanța de recurs respinge ca neîntemeiate afirmațiile părții vătămate precum că

instanțele de fosd au stabilit inculpatului o pedeapsă prea blândă.

Totodată, ținând cont de cele menționate, Colegiul penal concluzionează că,

instanțele ierarhic inferioare, au realizat o individualizare corectă a pedepsei atât

sub aspectul categoriei acesteia cât și a cuantumului, în acord cu ansamblul

criteriilor prevăzute de art. art. 75, 78 Cod penal, inclusiv gradul de pericol social

concret al faptei comise, cât și personalitatea inculpatului, astfel încât acestea să

conducă la realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, după cum sunt stabilite prin

dispozițiile art. 61 Cod penal.

În consecință, Colegiul statuează că, pedeapsa individualizată de instanța de

apel, răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut de art.

61 alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât

și a altor persoane.

În virtutea celor expuse, Colegiul penal conchide, că considerentele

menționate aderă celor constate de prima instanță și de instanța de apel privitor la

situația de fapt și de drept reținută în cauză, și privitor la achitarea lui Nița I. de

învinuirea în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 188 alin. (2) lit. e), f) și art.

186 alin. (2) lit. c), d) Cod penal, recalificarea acțiunilor acestuia de la art. 187 alin.

(2) lit. f) Cod penal, în baza art. 335 Cod contravențional și recunoașterea vinovăției

și condamnării inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 311 alin.

(2) lit. a) Cod penal, pe baza unor juste aprecieri a probelor administrate în cauză,

dând faptelor comise de acesta o încadrare juridică corectă, fiindu-i individualizată

16

pedeapsa în baza art. 311 alin. (2) lit. a) Cod penal în corespundere cu prevederile

legale.

Hotărârea instanței de apel este legală și întemeiată, fiind adoptată în

corespundere cu prevederile art. 414-419 Cod de procedură penală și din atare

considerente, recursul ordinar declarat de partea vătămată este inadmisibil, ca fiind

vădit neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către partea vătămată,

Cebotari Vasilina, inculpat și avocatul său, Gafton Mihai, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 21 ianuarie 2016, în cauza penală

privindu-l pe Nița Ion Mihail, ca fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia pronunțată integral la data de 25 mai 2016.

Președinte Gordilă Nicolae

Judecător Covalenco Elena

Judecător Diaconu Iurie

17