lra-636/16 — art.186 alin.2 lit.b, d Cod penal

Dosarul nr.lra-636/16

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 martie 2016 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar, declarat de către

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Gavriliță Vitalie, prin

care se solicită casarea deciziei Colegiului penal al Curțiide Apel Chișinău din 26

noiembrie 2015, în cauza penală privința lui

Dimova Elena Iuri, născută la 20 august

1988, originară și domiciliată în

mun.Chișinău, str.V.Crăsescu 62.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă :

Elena, învinuită de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.186 alin.(2) lit.b), d) Cod

penal a fost achitată pe motiv că fapta nu a fost săvîrșită de către aceasta.

că, la data de 03 februarie 2014, urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane,

acționînd de comun acord și prin înțelegere prealabilă cu alte persoane nestabilite de

către organul de urmărire penală, în intervalul de la ora 21.00 pînă la ora 22.00, în

timp ce se deplasa în microbuzul cu ruta nr.110, ajungînd la intersecția bd.Moscovei

cu str.Alecu Russo, începînd deplasarea pe str.Kiev, mun.Chișinău, în mod ascuns a

sustras din buzunarul stîng al scurtei cet.Cristioglo Albina, telefonul mobil de model

„Iphone 5”, de culoare albă, în valoare de 800 dolari SUA, echivalentul a 10770,64

lei, în care era instalată cartela SIM cu nr.079241144, pe care ulterior, pentru

eschivare, a înlocuit-o cu cartela SIM nr.068927709, astfel cauzîndu-i părții vătămate

un prejudiciu material în proporții considerabile.

integrală a acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care

inculpata să fie declarată vinovată de săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.186

alin.(2) lit.b) și d) Cod penal și a-i stabili pedeapsa închisorii de 3 ani, iar în temeiul

art.90 Cod penal, să fie dispusă suspendarea condiționată a executării ei pe un termen

5

de probă de 4 ani, invocînd că la emiterea sentinței de achitare instanța nu a luat în

considerație probele acuzării, inclusiv declarațiile părții vătămate, care exclude

versiunea pierderii telefonului; inculpata nu a predat telefonul găsit la organele de

poliție sau nu a încercat să găsească proprietarul lui, scoțînd cartela din telefon, astfel

încercînd să-l tăinuiască și ulterior să-l folosească.

2015, a fost respins ca nefondat apelul procurorului, cu menținerea sentinței.

În motivarea soluției date instanța de apel a indicat că, prima instanță a adoptat

o hotărîre legală, întemeiată și motivată, just ajungînd la concluzia privind achitarea

inculpatei de sub învinuirea înaintată, pe motiv că fapta nu a fost săvîrșită de către

aceasta.

Instanța de apel a menționat că, la judecarea cauzei în ședința instanței

acuzarea a solicitat de a fi recunoscută E.Dimova vinovată de comiterea infracțiunii

imputate, însă în cadrul cercetării judecătorești s-a constatat că lipsesc careva probe

ce ar demonstra incontestabil că telefonul mobil de la partea vătămată a fost sustras

de către inculpată, fiind cert stabilit că consecințe infracționale nu sînt geneza

acțiunilor inculpatei.

Totodată, instanța de apel a menționat că partea vătămată i-a suspectat de

sustragerea telefonului mobil pe doi tineri care se aflau în salonul microbuzului și nu

pe inculpată, iar martorii D.Dmitricenco și V.Țîganciuc au confirmat faptul că

E.Dimova le-a spus și le-a arătat telefonul găsit, astfel că ordonanța și procesul-verbal

de ridicare a telefonului mobil din 27.05.2014, nu demonstrează vinovăția inculpatei

în săvîrșirea infracțiunii încriminate.

Astfel, instanța de apel a indicat că, partea acuzării urma să dovedească prin

probe admisibile, pertinente, concludente și utile, precum că inculpata ar fi sustras pe

ascuns telefonul și faptul că ar fi acționat în comun acord cu alte persoane. Dat fiind

faptul că acuzarea nu a demonstrat faptul sustragerii pe ascuns a bunului părții

vătămate de către E.Dimova împreună cu alte persoane, cu cauzarea de daune în

proporții considerabile, instanța a conchis că argumentele invocate de procuror la

acest capitol sînt neîntemeiate și urmează a fi respinse.

invocînd temeiul prevăzut de art.427 alin.(l) pct.6) Cod de procedură penală, solicită

casarea acesteia cu dispunerea rejudecării cauzei în aceiași instanță de apel, invocînd

că instanțele au dat apreciere incorectă probelor administrate fară a se expune asupra

tuturor motivelor invocate în apel; partea vătămată a declarat că exclude versiunea

pierderii telefonului; prin acțiunile sale inculpata avea scopul tăinuirii telefonului

mobil.

materialele dosarului și motivele invocate, ținînd cont de opinia inculpatei expusă în

referință, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, Colegiul penal

decide inadmisibilitatea acestuia din următoarele considerente.

Potrivit textului recursului, procurorul a invocat ca temei de casare a hotărîrii

judecătorești art.427 alin.(l) pct.6) Cod de procedură penală, care stipulează că

hotărîrea instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd aceasta nu s-a

5

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția.

Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul

penal constată că nici unul din ele nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului

declarat.

După cum rezultă din textul recursului, recurentul consideră că instanța de

apel, menținînd sentința de achitare a inculpatei, nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel, nu și-a motivat soluția în acest sens și nu a dat o apreciere

multilaterală și obiectivă probelor prezentate de partea acuzării.

Astfel, în motivarea poziției sale, recurentul descrie o parte din materialele

cauzei - procesele-verbale de audiere a părții vătămate A.Cristioglo, a martorilor

D.Dumitricenco și V.Țiganiuc, ordonanța și procesul-verbal de ridicare a telefonului

mobil din 27.05.2014, însă nu argumentează ilegalitatea hotărîrii instanței de apel din

punct de vedere al erorilor de drept, ce ar fi fost comise la judecarea cauzei.

Totodată, în recursul respectiv nu se specifică asupra căror motive concrete

invocate în apel, nu s-a pronunțat instanța în raport cu circumstanțele relevate în

partea descriptivă a deciziei contestate și care ar fi esența circumstanțelor că hotărîrea

adoptată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, fiind omisă în totalitate

argumentarea ilegalității hotărîrii atacate în acest sens.

Instanța de recurs, analizînd textul deciziei atacate constată că, temeiurile

invocate de către recurent, nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului

declarat, deoarece instanța de apel la examinarea cauzei a respectat prevederile

art.414, 417 alin.(8) Cod de procedură penală și în hotărîrea adoptată s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel, aceasta cuprinzînd și motivele pe care se

întemeiază soluția. Potrivit textului deciziei recurate se constată că, instanța de apel a

cercetat toate probele prezentate în cauză și le-a apreciat din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității acestora, care au primit o apreciere

la justa valoare, iar concluziile instanței sînt corecte și întemeiate.

Colegiul penal remarcă că, latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art.186

alin.(2) lit.b) și d) Cod penal, se realizează prin săvîrșirea unor acțiuni de sustragere

pe ascuns a bunurilor altei persoane, la săvîrșirea căreia, potrivit unei înțelegeri

prealabile, participă două sau mai multe persoane, în calitate de coautori, cu cauzarea

unei daune considerabile persoanei.

Latura subiectivă a infracțiunii date se manifestă prin vinovăție intenționată,

deoarece este obligatorie prezența scopului de cupiditate, caracterizîndu-se prin

vinovăție sub formă de intenție directă.

Instanța de apel, reieșind din dispozițiile normei sus menționate, just a conchis

că în acțiunile inculpatei lipsește realizarea laturii obiective și subiective a infracțiunii

prevăzute de art.186 alin.(2) lit.b) și d) Cod penal.

Această concluzie instanța de apel și-a întemeiat-o reieșind din declarațiile

părții vătămate, care a indicat că pe inculpată anterior nu a văzut-o și presupune că

telefonul mobil a fost sustras de către un tînăr care se afla în microbuz în spatele său,

deoarece acesta coborînd din microbuz, a traversat grăbit strada și avea un

comportament straniu. La fel, partea vătămată a indicat că în microbuz erau doar

5

două domnișoare, care se aflau pe scaun, iar lîngă ea în picioare erau doi băieți, dintre

care unul a împins-o, deci A.Cristioglo nu a indicat la E.Dimova că anume ea ar fi

sustras telefonul mobil și nici la faptul că anume aceasta se afla în microbuz în

momentul cînd i-a fost sustras telefonul (f.d.97-98). Astfel, acuzarea nu a prezentat

probe convingătoare în urma cărora s-ar trage concluzia că anume E.Dimov, în

comun acord cu alte persoane a sustras pe ascuns telefonul părții vătămate

A.Cristioglo.

Prin urmare, instanța de apel corect a conchis că argumentele acuzării, precum

că vinovăția inculpatei se demonstrează prin materialele cauzei - ordonanța și

procesul-verbal de ridicare a telefonului mobil din 27.05.2014, declarațiile părții

vătămate A.Cristioglo și a martorilor D.Dumitricenco și V.Țiganiuc, nu pot fi

reținute, deoarece probele date nu demonstrează că inculpata ar fi sustras pe ascuns

bunul altei persoane și nu dau temei pentru stabilirea vinovăției inculpatei.

Totodată, Colegiul penal atestă că, conform art.8 alin.(l) Cod de procedură

penală, persoana acuzată de săvîrșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atîta

timp cît vinovăția sa nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut de prezentul cod, într-un

proces, judiciar public, în cadrul căruia îi vor fi asigurate toate garanțiile necesare

apărării sale, și nu va fi constatată printr-o hotărîre judecătorească de condamnare

definitivă, mai mult ca atît nimeni nu este obligat să dovedească nevinovăția sa.

La fel, conform art.389 alin.(l) Cod procedură penală, sentința de condamnare

poate fi adoptată numai în condiția în care, în urma cercetării judecătorești, vinovăția

inculpatei de săvîrșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe

cercetate de instanța de judecată, iar îndoielile care nu pot fi înlăturate, trebuie să fie

interpretate în favoarea inculpatei.

Deci, reieșind din cumulul de probe cercetate, Colegiul penal concluzionează

că instanțele de fond, legal și întemeiat au adoptat hotărîri de achitare în privința lui

E.Dimov.

Totodată, argumentele recurentului, precum că instanța de apel incorect și

unilateral a apreciat probele administrate în cauză, iar declarațiile inculpatei urmau a

fi apreciate critic, nu pot fi reținute ca temei de admitere a acestui recurs.

Colegiul penal constată că, instanța de apel s-a expus asupra tuturor probelor,

ilucidînd faptele importante pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date,

cercetînd amănunțit aspectele învinuirii înaintate și a apreciat conform prevederilor

art.101 Cod de procedură penală fiecare probă, iar în concluziile sale a motivat

admiterea unor probe și respingerea altora, conform art.394 Cod de procedură penală.

Astfel, din cuprinsul hotărîrii atacate se constată că, probele indicate de procuror au

fost analizate detaliat și asupra acestora instanța de apel s-a expus motivat și

întemeiat prin argumente fundamentate în fapt și în drept.

Prin urmare, Colegiul penal statuează că, nu se constată prezența a careva dubii

privind nevinovăția inculpatei în săvîrșirea acțiunilor incriminate acesteia.

În aceste condiții, instanța de recurs consideră că nu a fost constatată prezența

în speța examinată a careva erori de drept, ce ar servi drept temei de implicare a

instanței de recurs în sensul casării deciziei contestate. Decizia instanței de apel

cuprinde fondul apelului și temeiurile de fapt și de drept care au dus la respingerea

5

apelului, precum și motivele adoptării soluției, ceea ce se încadrează în prevederile

art.417 Cod de procedură penală.

Instanța de apel, conform art.414 alin.(3) Cod de procedură penală, s-a

pronunțat detaliat asupra tuturor motivelor invocate în apel, iar probele administrate

au primit o apreciere la justa lor valoare. Neacordul autorului recursului cu aprecierea

acestora de către instanța de apel, nu se încadrează în temeiurile de recurs, prevăzute

de art.427 Cod de procedură penală.

În consecință, Colegiul penal conchide că nu există temei legal pentru

admiterea recursului ordinar și, potrivit legii, decide asupra inadmisibilității

recursului declarat de procuror ca fiind vădit neîntemeiat.

penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Gavriliță Vitalie, împotriva deciziei Colegiului penal

al Curții de Apel Chișinău din 26 noiembrie 2015, în cauza penală în privința lui

Dimova Elena, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 13 aprilie 2016.

Președintele Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

5