1ra-624/2016 — 151 al. 1, 309 prim al. 1 CP

1ra-624/2016 — 151 al. 1, 309 prim al. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2016)

Dosarul nr. 1ra-624/2016

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

09 martie 2016 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte: Petru Ursache

Judecători: Ghenadie Nicolaev, Petru Moraru

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Reșetilov Dorin în numele inculpatului Varvarici Alexandr, prin care se

solicită casarea sentinței Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău din 30 septembrie

2014 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2015, în

cauza penală în privința lui

Varvarici Alexandr Victor, născut la 30

septembrie 1985, originar și domiciliat în mun.

Chișinău, bd. Dacia nr. 44, ap. 201

Datele referitoare la examinarea cauzei:

C O N S T A T Ă :

2014, Varvarici Alexandr Victor a fost condamnat după cum urmează:

- în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, la 3 (trei) ani 6 (șase) luni închisoare;

- în baza art. 3091 alin. (1) Cod penal, la 2 (doi) ani 6 (șase) luni închisoare,

cu privarea de dreptul de a exercita funcții sau activități ce țin de paza bunurilor

sau persoanelor pe un termen de 4 (patru) ani.

Potrivit prevederilor art. 84 Cod penal, inculpatului i-a fost stabilită

pedeapsa definitivă, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor

aplicate de 5 (cinci) ani închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita funcții sau

activități ce țin de paza bunurilor sau persoanelor pe un termen de 4 (patru) ani.

Potrivit prevederilor art. 90 Cod penal, executarea pedepsei închisorii a fost

suspendată condiționat pe o perioadă de probațiune de 5 (cinci) ani.

ordinului nr. 3 ef din 20.01.2011 funcția de conducător-auto al serviciului operativ

1

din cadrul organizației de pază ’’BERCUT-GRUP” SRL, la 25.12.2011, orele

20:30, aflîndu-se în sala de jocuri „Fortuna” amplasată pe str. 31 August din or.

Sîngera, mun. Chișinău unde s-a deplasat conform semnalului de alarmă, aflînd că

Mocanu V. nu ar fi achitat integral un pretins prejudiciu material, precedînd unele

acțiuni provocatorii ale părții vătămate, în mod intenționat, l-a lovit pe ultimul cu

piciorul în regiunea abdomenului, provocîndu-i leziuni corporale, care potrivit

raportului de expertiză medico-legală nr. 480 din 19.12.2012 se califică ca

vătămare corporală gravă.

Tot el, deținînd în baza ordinului nr. 3-ef din 20.01.2011 funcția de

conducător-auto al serviciului operativ din cadrul organizației de pază ”BERCUT-

GRUP" SRL, reprezentînd această instituție, ce activează în baza licenței nr.

038806, eliberată la 08.04.2009 de Camera de Licențiere, conform căreia se acordă

colaboratorilor acesteia împuterniciri de a desfășură activitate particulară de pază,

avînd conform instrucțiunii postului, dreptul de a aplica forța fizică în modul

stabilit de legislația în vigoare, să acorde ajutor organelor de drept la menținerea

ordinii publice și, fiind în virtutea acestor atribuții, persoană care acționează cu

titlu oficial, contrar prevederilor art. 3 din CEDO, art. 24 din Constituția Republicii

Moldova, art. 2 lit. d), art. 28 alin. (4) din Legea nr. 283- XV din 04.07.2003

„privind activitatea particulară de detectiv și de pază”, pct. 2, 3 lit. a) din

Atribuțiile conducătorilor și personalului care practică activitate particulară de pază

aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 667 din 08.07.2005 “Cu privire la măsurile

de realizare a legii nr. 283-XV din 04.07.2003 privind activitatea particulară de

detectiv și de pază”, care îl obligau să nu supună pe nimeni la tortură, să contribuie

la respectarea intereselor statului și la menținerea ordinii publice, să aplice forța

fizică exclusiv în condițiile legii, să respecte drepturile și libertățile omului, în

aceleași circumstanțe desrise mai sus, acționînd în scopul de a-1 pedepsi pe

Mocanu V. pentru un act pe care acesta presupus l-ar fi comis, de a-1 intimida și de

a face presiuni asupra lui, fără temei și necesitate, intenționat, în mod ilegal pentru

a-și demonstra supremația, a comis acțiunea violentă susmenționată, prin ce i-a

cauzat părții vătămate dureri fizice și suferințe psihice puternice, violență fizică

care nu era necesară, acțiuni precedate de comportamentul inadecvat a lui Mocanu

V., comportament care nu determina și nu permitea astfel de acțiuni, dat fiind

faptul că acesta nu opunea rezistență și nu comitea careva acțiuni ilegale, umilindu-

i astfel demnitatea.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri potrivit modului

prevăzut pentru prima instanță, prin care inculpatul să fie condamnat după cum

urmează:

- în baza art. 151 alin. (1) Cod penal, la 6 (șase) ani închisoare;

- în baza art. 3091 alin. (1) Cod penal, la 3 (trei) ani închisoare, cu privarea

de dreptul de a exercita funcții în cadrul autorităților publice și organizațiilor de

pază pe un termen de 4 (patru) ani.

În baza art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni de stabilit pedeapsa

definitivă, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, 7 (șapte) ani închisoare, cu

2

executare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita funcții în

cadrul autorităților publice și organizațiilor de pază pe un termen de 4 (patru) ani.

În motivarea cerințelor sale procurorul a invocat următoarele:

- instanța de fond a omis să acorde deplină eficiență prevederilor art. 75 Cod

penal, cît și standartelor prevăzute de art. 3 din CEDO, în contextul necesității

respectării obligațiilor pozitive ale statului în latura pedepsirii actelor de tortură;

- inculpatul nu a conștientizat gravitatea faptelor comise și a încercat să

inducă în eroare instanța menționînd că loviturile i-au fost aplicate părții vătămate

de către altă persoană;

- inculpatul a comis două infracțiuni, dintre care una se califică ca fiind

gravă;

- instanța de fond nu a motivat necesitatea aplicării prevederilor art. 90 Cod

penal;

- pedeapsa solicitată de procuror era dictată de necesitatea asigurării atingerii

scopului acesteia.

3.1. Sentința a fost atacată cu apel și de către avocat în numele inculpatului,

care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri

potrivit modului prevăzut pentru prima instanță, prin care inculpatul să fie achitat.

În motivarea cerințelor sale apărătorul a invocat următoarele:

- probele puse la baza sentinței de condamnare nu dovedeau vinovăția

inculpatului în săvârșirea infracțiunilor imputate, instanța de fond acordînd o

apreciere greșită acestora;

- instanța de fond a omis să aprecieze faptul că inculpatul nu întrunea

calitatea de subiect al infracțiunii prevăzută la art. 3091 alin. (1) Cod penal,

deoarece îndeplinea funcția de conducător auto la agenția de pază și nu făcea parte

din personalul de pază, nefiind în așa mod o persoană care să acționeze cu titlu

oficial și nici nu a acționat cu consimțămîntul expres sau tacit al acesteia;

- nu a existat nici o probă, în afară de declarațiile părții vătămate și ale

fratelui său Mocanu Vitalie, despre comiterea faptei de către inculpat, cu atît mai

mult că celelalte probe administrate în cauză combăteau cele spuse de către primii.

2015, care a fost pronunțată integral la 17 iulie 2015, a fost respins ca nefondat

apelul avocatului și admis apelul procurorului, fiind casată parțial sentința, în

partea pedepsei – privind aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal și pronunțată o

nouă hotărîre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță în această parte prin

care:

Varvarici Alexandr Victor a fost recunoscut vinovat și pedepsit în baza art.

151 alin. (1) Cod penal, la 3 (trei) ani 6 (șase) luni închisoare, iar în baza art. 3091

alin. (1) Cod penal, la 2 (doi) ani 6 (șase) luni închisoare, cu privarea de dreptul de

a exercita funcții sau activități ce țin de paza bunurilor sau persoanelor pe un

termen de 4 (patru) ani. În baza art. 84 Cod penal, pentru concurs de infracțiuni,

prin cumul parțial al pedepselor aplicate a fost stabilită pedeapsa definitivă de 5

(cinci) ani închisoare, cu executare în penintenciar de tip semiînchis, cu privarea de

3

dreptul de a exercita funcții de răspundere privind paza bunurilor persoanelor pe un

termen de 4 (patru) ani

În rest sentința a fost menținută.

motivele invocate de către procuror.

5.1. Astfel, s-a indicat că la stabilirea pedepsei, prima instanță n-a acordat

deplină eficiență prevederilor articolelor 7, 61, 75 Cod penal și, în consecință,

neîntemeiat a aplicat prevederile art. 90 Cod penal.

Instanța de apel a ajuns la concluzia că nu exista temei legal pentru ca

inculpatul să beneficieze de posibilitatea corectării și reeducării în condiții non-

privative de libertate, deoarece nu s-au constatat circumstanțe ce justificau

suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite inculpatului.

Partea vătămată a pledat pentru admiterea apelului declarat de procuror,

comunicînd că inculpatul a evitat să discute cu el și n-a cerut iertare pentru faptele

săvîrșite, în rezultatul cărora i-a fost afectată grav starea sănătății.

Comportamentul postinfracțional al inculpatului denota, că acesta n-a

conștientizat pericolul social și gradul prejudiciabil al infracțiunilor săvîrșite,

precum și n-a făcut concluziile corespunzătoare pentru corectarea și reeducarea sa.

S-a evidențiat, că prin sentință, inculpatului i-a fost aplicată măsură

preventivă - obligarea de a nu părăsi localitatea pînă la intrarea în vigoare a

sentinței. În ședința de judecată în apel, fiind citat legal, inculpatul nu se prezenta

în mod repetat, fără a înștiința instanța despre motivele neprezentării. Fiind dispusă

aducerea silită a inculpatului, s-a stabilit, că acesta nu se afla la domiciliu și nu era

cunoscut locul aflării lui. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2015

s-a admis demersul procurorului privind anunțarea în căutare a inculpatului.

În urma analizei sentinței sub aspectul de motivare a soluției de

individualizare a pedepsei, instanța de apel a reținut că greșit s-a constatat:

„agresivitatea acțiunilor provocatorii ale părții vătămate”, deoarece asemenea

circumstanță nu rezulta din probatoriul cauzei, fapt ce a impus excluderea ei.

Instanța de apel a mai indicat că starea de fapt reținută, în principiu, a fost

corectă, însă prima instanță la descrierea faptelor criminale, considerate ca fiind

dovedite, greșit a reținut următoarele circumstanțe: „... precedînd unele acțiuni

provocatorii ale părții vătămate...” și „ ...acțiuni precedate de comportamentul

inadecvat a lui V. Mocanu ...”, deoarece probatoriul cauzei a demonstrat, că

faptele inculpatului n-au fost determinate de comportamentul părții vătămate

Mocanu V., dat fiind că acesta nu opunea rezistență și nu comitea acțiuni ilegale.

La fel, nu au fost considerate adecvate soluției de suspendare condiționată a

executării pedepsei cu închisoare și următoarele considerente expuse în sentință: „

consecințele comiterii faptelor inculpatului dar și lipsa formulării unor pretenții

concrete materiale și morale de partea vătămată, care puteau fi apreciate și

eventual achitate de inculpat...”, deoarece prin sentință s-a constatat: vătămarea

intenționată gravă a integrității corporale a părții vătămate, care prezintă pericol

pentru viață și provocarea în mod intenționat a unei dureri fizice și suferințe

psihice puternice părții vătămate, iar conform prevederilor articolului 24 alin. (4)

4

Cod de procedură penală, părțile în procesul penal își aleg poziția, modul și

mijloacele de susținere a ei de sine stătător, fiind independente de instanță.

În atare situație, instanța de apel a apreciat ca fiind ilegală și neîntemeiată

soluția privind aplicarea art. 90 Cod penal, astfel, statuînd asupra necesității

înlăturării dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei

respective.

Prin urmare, instanța de apel a considerat că în partea pedepsei principale

stabilite, hotărârea atacată era lovită de nulitate, impunându-se casarea părții

respective a sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la individualizarea

pedepsei.

La soluționarea chestiunii cu privire la pedeapsa stabilită, instanța de apel a

luat în considerație prevederile articolelor 7, 61, 65, 70, 75 și 84 Cod penal, ținând

seama de circumstanțele cauzei enunțate, de persoana inculpatului, de influența

pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării lui, precum și că scopul pedepsei

este restabilirea echității sociale și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

S-a mai concluzionat că infracțiunile săvârșite de inculpat reprezintă un

pericol social sporit pentru persoană și societate, iar inculpatul în genere s-a

eschivat de la judecarea cauzei în apel. Ulterior, în ședința de judecată în apel,

inculpatul n-a prezentat motive serioase privind părăsirea locului domiciliului,

astfel încălcând măsura preventivă stabilită prin sentință.

În același context s-a reținut și faptul că partea vătămată a indicat, că

inculpatul a evitat să discute cu ea și n-a cerut iertare pentru faptele săvârșite, în

rezultatul cărora i-a fost afectată grav starea sănătății.

Comportamentul postinfracțional al inculpatului în opinia instanței de apel

demonstra că acesta n-a conștientizat pericolul social și gradul prejudiciabil al

infracțiunilor săvârșite, precum și n-a făcut concluziile corespunzătoare pentru

corectarea și reeducarea sa.

Aceste considerente au stat la baza concluziei că era oportună și rezonabilă

aplicarea față de inculpat a pedepsei prevăzute de lege - închisoare, cu privarea de

dreptul de a exercita funcții de răspundere, iar temeiuri pentru aplicarea

prevederilor art. 90 Cod penal nu s-au constatat.

5.2. Motivele invocate de avocat în numele inculpatului au fost considerate

nefondate de către instanța de apel.

Astfel, s-a indicat că urmărirea penală și judecata în fond s-au desfășurat cu

respectarea procedurii prevăzute de lege și, respectiv, nu s-au constatat încălcări

care ar atrage nulitatea actelor procedurale efectuate.

Starea de fapt în principiu și de drept, constatată de prima instanță, concorda

cu circumstanțele stabilite și probele administrate, relevate în cuprinsul sentinței.

Sentința cuprindea elementele definitorii condamnării, prevăzute de art. 394

alin. (1) și (2) Cod de procedură penală.

Probele prezentate în ședința de judecată și puse la baza sentinței, fiind

obținute legal, erau admisibile conform prevederilor art. 95 Cod de procedură

penală și au fost apreciate conform prevederilor art. 101 Cod de procedură penală.

5

Concluziile primei instanțe au fost apreciate de către instanța de apel ca fiind

motivate și argumentate din punct de vedere al temeiniciei și legalității, care au dus

la soluția de condamnare a inculpatului. Instanța de apel a fost solidară cu

concluziile respective, sub aspectul, că vinovăția inculpatului în săvârșirea

infracțiunilor imputate era dovedită în cadrul procesului penal, astfel fapta acestuia

întrunind elementele infracțiunilor imputate.

În contextul dat, au fost considerate relevante concluziile cuprinse în sentință

după cum urmează:

„ ...Instanța de judecată exclude versiunea apărării, precum că inculpatul

nu ar fi lovit partea vătămată dar acesta s-ar fi lovit cu mingea, fapt care l-ar fi

declarat medicului, deoarece, partea vătămată a explicat de ce a declarat

medicului că s-ar fi lovit cu mingea, anume pentru a nu avea careva probleme

inculpatul la serviciu, fapt pentru care l-a determinat fratele său Mocanu Vitalie

deoarece avea intenția de a remedia situația amiabil. Mai mult, lovirea de către

inculpat se confirmă prin ansamblul probelor, anume declarațiile părții vătămate

și ale martorilor, raportul de expertiză dar și declarațiile medicului Luchian

Constantin, care a explicat că declarațiile privind lovirea cu mingea ar fi reieșit

doar din cele spuse de partea vătămată, dar o lovitură de minge nu poate duce la

ruperea unui intestin.

Anume prin aceasta se infirmă și argumentele invocate de apărare,

referitoare la cotorul foii de însoțire din 26.12.2011 (f.d. 91) eliberat de Centrul

Național Științifico-Practic de Medicină Urgentă în care medicul Popovici a

indicat că partea vătămată Mocanu Valentin a făcut o traumă a abdomenului, ar fi

fost lovit cu mingea de fotbal, deoarece aceste argumente se coroborează cu

explicațiile părții vătămate că ar fi declarat eronat medicului cele vizate, ce se

confirmă și prin indicarea momentului lovirii ca fiind “aseară a făcut o traumă a

abdomenului, a fost lovit.. ”, or versiunea apărării bazată pe declarațiile

martorului Gojanu Lilian de la UP (f.d. 30), precum că la data de 26.12.2011

aproximativ orele 10:00, ar fi observat cum Mocanu Valentin juca fotbal, pe lîngă

faptul contrarietății cu ansamblul probator, se combate prin însăși cotorul foii

susmenționate, în care se indică că lovirea cu mingea s-ar fi produs “aseară ”, ce

semnifică data anterioară datei de 26.12.2011, adică data de 25.12.2011, ce

confirmă suplimentar explicațiile părții vătămate că anume din spusele sale s-a

indicat pretinsa lovire cu mingea.

Din aceleași considerente nu poate fi reținută alegația apărării, referitor la

raportul de expertiză medico-legală nr. 1214/D din 15.05.2012 (f.d. 36-37)

întocmit de expertul judiciar medico-legal Aurel Vicol, potrivit căruia cauzarea

leziunii jejunului în rezultatul acțiunii traumatice cu mingea de fotbal este

posibilă, deoarece acest răspuns la întrebare provine din aceeași circumstanță

declarativă a părții vătămate Mocanu Valentin, fapt consemnat la rubrica

“Circumstanțele cazului” din raport.

Instanța de judecată apreciază critic explicațiile martorului Silivestru

Vasile, precum că inculpatul nu ar fi lovit partea vătămată, deoarece sînt contrare

ansamblului probator administrat dar și contradictorii cu însăși declarațiile

6

inculpatului, care a recunoscut că l-a lovit, doar că peste față, deoarece probele

atestă că anume în regiunea abdomenului a fost lovită partea vătămată, mai mult,

martorul Silivestru V. a explicat că nici el și nici inculpatul nu a lovit partea

vătămată, or inculpatul confirmă că și el și martorul Silivestru V. a lovit partea

vătămată.

Argumentele apărării cu privire la noțiunea de „gardian” din cadrul Legii

nr. 283/2003, în contextul invocării lipsei statutului de subiect special care a

acționat cu titlu oficial, nu pot fi reținute, deoarece legea nu condiționează

desfășurarea activității de pază de calitatea de gardian, nefiind exclusă, în speță

fiind confirmată activitatea de pază desfășurată de conducătorul auto angajat în

cadrul companiei de pază, importantă fiind activitatea acestuia de pază.

Or, conform art. 3 din Legea vizată: activitate particulară de pază semnifică

gen de activitate licențiat de acordare a serviciilor de pază întru apărarea vieții,

sănătății și bunurilor de către persoane specializate în domeniu, în bază de

contract, conform condițiilor de licențiere.

Pe lîngă faptul că, fiind persoană specializată în sensul enunțat al legii, a

acționat la butonul de alarmă și a acționat cu atribuțiile de pază, adică a

intervenit în conflictul ce ține de asigurarea ordinii în obiectul aflat sub pază,

inculpatul nu a avut și nu a exercitat atribuții de șofer, adică de a transporta un

anumit echipaj la fața locului, el intervenind în exercitarea atribuțiilor sale de

pază, care pe lîngă faptul că se încadrează în prevederile legale enunțate,

exercitînd funcția de conducător-auto al serviciului operativ din cadrul

organizației de pază ”BERCUT-GRUP” SRL, reprezentînd această instituție, care

activează în baza licenței nr. 038806, eliberată la 08.04.2009 de Camera de

Licențiere, conform căreia, se acordă colaboratorilor acesteia împuterniciri de a

desfășura activitate particulară de pază, avînd conform instrucțiunii postului,

dreptul de a aplica forța fizică în modul stabilit de legislația în vigoare, să acorde

ajutor organelor de drept la menținerea ordinii publice și, fiind în virtutea acestor

atribuții, persoană care acționează cu titlu oficial, adică persoană care reprezintă

un serviciu public de asigurare a pazei, încredințat unei societăți private, fapt care

exclude necesitatea legăturii cu martorul Silivestru V., în acțiunile inculpatului, or

inculpatul a acționat personal cu titlu oficial. ”

Pe această linie de considerente, față de lucrul judecat de primă instanță,

instanța de apel a apreciat pertinența motivării ample și temeinice a sentinței

pronunțate cu privire la procesul de evaluare și apreciere a probelor prezentate de

părți în raport cu faptele reținute în sarcina inculpatului, care erau în corespundere

cu exigențele articolului 6 din CEDO.

În acest context, instanța de apel a indicat că potrivit jurisprudenței CtEDO,

în asemenea situație, nu se mai impune o reevaluare a conținutului mijloacelor de

probă, acestea demonstrînd cu prisosință soluția dată de prima instanță. În cazul în

care instanța de fond și-a motivat decizia luată, arătând în mod concret la

împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație penală, pentru a permite părților

să utilizeze eficient orice drept de apel/recurs eventual o curte de apel poate, în

7

principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției de primă instanță

(Hotărârea CtEDO Garcia Ruis contra Spaniei, Helle contra Finlandei).

Astfel, instanța de apel nu a stabilit temeiuri pentru a da o nouă apreciere

probelor, ea fiind solidară cu concluziile primei instanțe privind aprecierea

probelor puse la baza sentinței de condamnare.

Criticile cu privire la aprecierea probelor efectuată de instanța de judecată au

fost apreciate ca fiind opinia subiectivă a apelantului, care nu avea suport legal în

sensul de a da o nouă apreciere probelor puse la baza condamnării inculpatului în

vederea achitării acestuia.

În așa mod, instanța de apel a constatat cu certitudine, că inculpatul deținea

calitatea de subiect al infracțiunii prevăzută la articolul 3091 alin. (1) Cod penal,

deoarece, în timpul săvârșirii infracțiunii, a acționat în baza Legii nr. 283-XV din

04.07.2003 „Privind activitatea particulară de detectiv și de pază”. Potrivit art. 3

din Legea vizată: activitate particulară de pază semnifică - gen de activitate

licențiat de acordare a serviciilor de pază întru apărarea vieții, sănătății și bunurilor

de către persoane specializate în domeniu, în bază de contract, conform condițiilor

de licențiere.

Conform raportului de expertiză medico-legală în comisie nr. 480 din

19.12.2012, trauma închisă a abdomenului cu lezarea jejunului la Mocanu Valentin

a fost produsă prin mecanism de lovire, posibil în timpul și circumstanțele indicate

în ordonanța de numire a expertizei (a fost lovit cu piciorul în burtă la 25.12.2011),

este periculoasă pentru viață și conform acestui criteriu se califică ca vătămare

corporală gravă. (f.d. 114 -119). Această concluzie se coroborează cu declarațiile

părții vătămate făcute în ședința de judecată și cu procesul - verbal de confruntate

din 10 mai 2012, astfel fiind exclusă versiunea, precum că vătămarea părții

vătămate s-a produs în rezultatul loviturii cu mingea de fotbal.

Astfel, instanța de apel a înlăturat argumentele părții apărării, în sensul

cerințelor de achitare, apreciindu-le ca neîntemeiate, iar susținerile, că inculpatul

nu era vinovat, din punct de vedere penal, de săvârșirea infracțiunilor imputate a

considerat că nu echivalau cu achitarea acestuia, devreme ce probele prezentate în

sprijinul învinuirii, administrate și apreciate de prima instanță — relevate în

cuprinsul sentinței, verificate în ședința instanței de apel, dovedeau săvârșirea

infracțiunilor respective de către inculpat.

avocat în numele inculpatului, care a fost depus la 14 august 2015 și care solicită

casarea acestora, cu rejudecarea cauzei și adoptarea unei noi hotărîri prin care

inculpatul să fie achitat.

În motivarea cerințelor sale recurentul invocă următoarele:

- inculpatul nu întrunea condițiile necesare exercitării atribuțiilor de pază,

deoarece exercita funcția de șofer, în așa mod el nu putea avea calitatea de subiect

al infracțiunii prevăzute de art. 3091 Cod penal.;

- vina inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 151 alin. (1)

Cod penal, nu a fost demonstrată în cadrul cercetărilor judecătorești, concluzia de

învinuire bazîndu-se doar pe declarațiile părții vătămate și a fratelui acestuia

8

Mocanu Vitalie. Totodată, probatoriul administrat în cauză combătea concluziile

privind vinovăția inculpatului. Astfel, potrivit declarațiilor martorului Suruceanu

Eugeniu (operator în cazinoul în care s-a petrecut incidentul), ultimul nu a văzut ca

inculpatul să-l fi lovit pe partea vătămată, ci doar a văzut că primul l-a îmbrîncit;

- martorii Mocanu Serghei, Mocanu Mihail, Cricovan Serghei au fost

martori indirecți, cunoscînd circumstanțele cauzei doar din spusele părții vătămate

și ale fratelui acestuia;

- în cotorul foii de însoțire din 26.12.2011 eliberat de CNȘP de Medicină

Urgentă, medicul a indicat că partea vătămată a făcut o traumă a abdomenului,

fiind lovit cu mingea de fotbal;

- potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 1214/D din

15.05.2012, cauzarea leziunii jejunului în rezultatul acțiunii traumatice cu mingea

de fotbal era posibilă;

- din declarațiile martorului Luchian Constantin (chirurg în Spitalul de

Urgență) rezultă că partea vătămată a comunicat că a fost lovit în abdomen cu

mingea de fotbal în timpul jocului;

- martorul Gojeanu Lilian a declarat că la 26.12.2011, aproximativ la ora

10:00 l-a observat pe partea vătămată la stadionul din or. Sîngera cum juca fotbal

cu mai mulți băieți.

6.1. Pe cauză este depusă referință de către procuror, care se pronunță pentru

inadmisibilitatea recursului declarat, deoarece recurentul solicită reaprecierea

probelor, iar un asemenea temei nu se regăsește în prevederile art. 427 alin. (1)

Cod de procedură penală și nu poate constitui temei pentru recurs.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează că acesta urmează a fi declarat

inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs decide asupra inadmisibilității recursului înaintat în cazul în care se

constată că recursul este vădit neîntemeiat.

Drept temei pentru recurs avocatul a invocat prevederile art. 427 alin. (1)

pct. pct. 6) și 8) Cod de procedură penală – instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice

dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a admis o eroare

gravă de fapt, care a afectat soluția instanței; nu au fost întrunite elementele

infracțiunii sau instanța a pronunțat o hotărîre de condamnare pentru o altă faptă

decît cea pentru care condamnatul a fost pus sub învinuire, cu excepția cazurilor

reîncadrării juridice a acțiunilor lui în baza unei legi mai blînde.

Temeiurile date, însă, nu și-au găsit confirmare la examinarea recursului

declarat.

Astfel, Colegiul penal atestă că instanța de apel pe deplin și justificat a

răspuns la toate argumentele invocate în apel, corect atribuindu-le o apreciere

critică, iar conținutul recursului s-a rezumat la expunerea dezacordului cu

modalitatea de apreciere a probelor și a concluziilor de vinovăție a inculpatului. În

9

acest sens, este de menționat că motivele de reapreciere a probelor, nu se conțin în

temeiurile prevăzute la alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, astfel, criticile

formulate de recurent nu pot fi considerate ca motiv sub aspectul casării hotărîrii

instanței de apel, ca fiind ilegală.

Reaprecierea probelor, în modul propus de către autorul recursului, nu se

încadrează în prevederile art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, iar o altă

opinie asupra probelor care au fost puse la baza sentinței de condamnare, apoi

verificate de instanța de apel, prin continuarea judecării cauzei în fond, instanță,

care la fel a conchis că probatoriul administrat cu participarea părților confirma

vinovăția inculpatului în faptele incriminate, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei.

La fel, criticile formulate au constituit obiect de discuție la judecarea cauzei

în instanța de apel și cărora aceasta le-a dat o motivare corespunzătoare,

argumentată și expusă pe larg în pct. pct. 5-5.2 al prezentei decizii, pe care instanța

de recurs o consideră justă și a cărei reluare nu o consideră necesară, avînd în

vedere plenitudinea argumentelor invocate.

În concluzia celor expuse, Colegiul penal constată că hotărîrile contestate nu

sunt afectate de erori de drept prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. pct. 6) și 8) Cod

de procedură penală, fiind necesară dispunerea inadmisibilității recursului declarat,

ca fiind vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Reșetilov

Dorin în numele inculpatului Varvarici Alexandr împotriva deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 26 iunie 2015, în cauza penală în privința lui

Varvarici Alexandr Victor, deoarece este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 08 aprilie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Ghenadie Nicolaev

Petru Moraru

10