1ra-359/16 — art.190 alin. 2 lit. c CP

Dosarul nr.1ra-359/16

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

10 februarie 2016 mun.Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte Nicolae Gordilă,

Judecători Elena Covalenco,

Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare, prin care se solicită

casarea deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 iunie 2015, declarate de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Bolduratu Vasile și inculpatul

Celenco Vladimir Ion, născut la 08 mai 1974,

originar și domiciliat în mun.Chișinău, bd.Ștefan cel

Mare 6/1, ap.182.

Termenul examinării cauzei:

C O N S T A T Ă :

Vladimir a fost condamnat în baza art.190 alin.(2)lit.c) Cod penal la 3 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a ocupa funcții legate de gestionarea bunurilor materiale și financiare

pe un termen de 2 ani.

În temeiul art.90 Cod penal, a fost dispusă suspendarea condiționată a executării

pedepsei închisorii pe un termen de probă de 3 ani.

procedură penală, a constatat că Celenco Vladimir, în primele zile ale lunii decembrie 2012,

aflîndu-se în apartamentul nr.5 din str.A.Saharov 2, mun.Chișinău, ce aparține cet.Golub

Valeriu, avînd intenția dobîndirii ilicite a bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de

încredere, sub pretextul efectuării reparației balconului apartamentului, prin izolarea lui

termică, a dobîndit ilicit de la Golub Valeriu bani în sumă de 2700 lei, după care a început

sub diferite pretexte să se eschiveze de la întîlnire cu partea vătămată, să nu răspundă la

apelurile telefonice ale acestuia și pînă în prezent nu i-a efectuat reparația balconului

apartamentului și nici banii nu i-a restituit, dar i-a folosit în scopuri personale, cauzîndu-i

părții vătămate o daună materială în proporții considerabile.

inculpatul V.Celenco, care au solicitat:

- procurorul, casarea sentinței, rejudecarea cauzei și adoptarea unei noi hotărîri,

potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care inculpatul V.Celenco să fie

1

condamnat în baza art.190 alin.(2)lit.c) Cod penal la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul

de a ocupa funcții legate de gestionarea bunurilor materiale și financiare pe un termen de 2

ani, invocînd că prima instanță nu a ținut cont de prevederile art.75 Cod penal, și anume de

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite de inculpat, precum și de faptul că

inculpatul anterior fiind condamnat, a săvîrșit din nou cu intenție o infracțiune gravă;

- partea vătămată V.Golub, aplicarea unei pedepse sub formă de amendă față de

inculpat, invocînd că nu are pretenții, inculpatul i-a restituit integral prejudiciul material și

moral, sau încetarea procesului penal pe motivul împăcării cu acesta;

- inculpatul, rejudecarea cauzei și aplicarea unei pedepse minime prevăzute de

articolul dat, deoarece cauza a fost examinată în baza art.364/1 Cod de procedură penală, se

căiește sincer, nu are antecedente penale, se caracterizează pozitiv la locul de trai, lipsesc

circumstanțe agravante, are la întreținere un copil minor, el este unicul întreținător al

familiei, iar prejudiciu material a fost restituit integral părții vătămate.

respinse, ca nefondate, apelurile procurorului, a părții vătămate și a inculpatului.

Instanța de apel a constatat că prima instanță, în conformitate cu prevederile art.101

Cod de procedură penală, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod obiectiv

circumstanțele cauzei, dînd probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere al

pertinenței, concludenței, utilității și veridicității lor, corect ajungînd la concluzia privind

vinovăția inculpatului V.Celenco în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.190 alin.(2) lit.c)

Cod penal.

La fel, instanța de apel a conchis că, la stabilirea pedepsei inculpatului, prima instanță

a ținut cont de principiul individualizării pedepsei penale prevăzut de art.7, 61, 75 Cod

penal, luînd în considerație comportamentul pertinent al inculpatului, care și-a recunoscut

vina și s-a căit în cele comise, precum și de gravitatea infracțiunii săvîrșite, pedeapsa

stabilită în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal, prevede o pedeapsă sub formă de amendă în

mărime de la 500 la 1000 unități convenționale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele

cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită

activitate pe un termen de pînă la 3 ani, fiind într-un raport rezonabil cu fapta comisă și

scopul sancțiunii penale.

Reieșind din circumstanțele cauzei, instanța de apel a concluzionat că, în speță, este

posibilă corectarea inculpatului fără privarea acestuia de libertate, prin suspendarea

executării pedepsei numite, sancțiunea aplicată încadrîndu-se în dispozițiile legale ce

instituie dreptul instanței de a suspenda condiționat executarea pedepsei.

Totodată, instanța de apel a respins ca nefondate argumentele procurorului invocate în

apel referitor la blîndețea pedepsei în raport cu fapta comisă, deoarece scopul pedepsei

penale nu este încarcerarea făptuitorului, ci aplicarea măsurilor suficiente pentru a asigura

corectarea și reeducarea acestuia în vederea preîntîmpinării necomiterii pe viitor a unor

infracțiuni.

Ca nefondate a respins instanța și argumentele părții vătămate și a inculpatului,

referitor la aplicarea unei pedepse mai blînde, deoarece pedeapsa numită de către prima

instanță este una echitabilă, care va atinge scopul de restabilire a echității sociale, corectarea

inculpatului, precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea condamnaților,

cît și a altor persoane.

2

Neîntemeiat a considerat instanța și argumentele părții vătămate, care a solicitat

încetarea procesului penalîn legătură cu împăcarea părților, pe motiv că inculpatul i-a

restituit integral prejudiciul material, deoarece potrivit art.109 Cod penal, împăcarea este

actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, însă

infracțiunea comisă de V.Celenco face parte din categoria celor grave, astfel prima instanță

just a respins solicitarea părții vătămate.

V.Bolduratu și inculpatul V.Celenco, care au solicitat:

- procurorul care, invocînd temeiul prevăzut la art.427 alin.(1) pct.10) Cod de

procedură penală, casarea parțială a acesteia, în partea stabilirii pedepsei inculpatului cu

excluderea aplicării prevederilor art.90 Cod penal, pe motiv că instanțele de judecată nu au

ținut cont că în privința inculpatului la 09.06.2014 a mai fost pornită o cauză penală pe

faptul sustragerii prin înșelăciune a banilor, astfel considerînd că corectarea și reeducarea

acestuia este posibilă numai în condițiile izolării lui de societate;

- inculpatul, casarea acesteia în partea stabilirii pedepsei și pronunțarea unei noi

hotărîri, prin care să-i fie aplicată o pedeapsă mai blîndă, sub formă de amendă, considerînd

că cea stabilită este prea aspră, la care nu s-a ținut cont de faptul că dînsul a recunoscut vina,

s-a căit sincer de cele comise acceptînd ca cauza să fie examinată în procedură simplificată,

că partea vătămată a indicat că prejudiciul material cauzat nu este considerabil, solicită

încetarea procesului penal din motivul împăcării părților.

materialele dosarului și motivele invocate, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestora,

din următoarele considerente.

Potrivit textelor recursurilor, recurenții invocă că temei de casare a deciziei instanței

de apel pct.10) alin.(1) art.427 Cod de procedură penală, care stipulează că hotărîrea

instanței de apel conține o eroare de drept atunci cînd instanța a aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale.

Analizînd acest temei în raport cu motivele invocate în recursuri, Colegiul penal

constată că acesta nu și-a găsit confirmarea la examinarea recursurilor declarate, lipsind

temeiuri de implicare a instanței de recurs în sensul casării hotărîrii contestate.

Totodată, Colegiul penal reține că, autorii recursurilor, sînt de acord cu starea de fapt

stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a acțiunilor inculpatului,

și critică hotărîrile instanțelor numai referitor la stabilirea pedepsei, și anume procurorul -

considerînd că pedeapsa stabilită inculpatului cu suspendarea condiționată a executării ei pe

termen de probă este greșită, iar inculpatul – considerînd că pedeapsa stabilită este prea

aspră, solicitînd să-i fie aplicată una mai blîndă, sub formă de amendă.

Motivul procurorului, precum că instanțele de fond incorect au individualizat

pedeapsa și greșit au aplicat prevederile art.90 Cod penal în privința inculpatului, Colegiul îl

consideră neîntemeiat. La fel, nefondat este și temeiul invocat de inculpat, precum că i-a fost

aplicată o pedeapsă prea aspră.

La acest capitol Colegiul penal remarcă că, persoanei recunoscute vinovate de

săvîrșirea unei infracțiuni trebuie să i se aplice o pedeapsă echitabilă, în limitele sancțiunii

articolului în baza căruia persoana se declară vinovată.

Totodată, conform art.75 alin.(1) Cod penal, la stabilirea categoriei și termenului

pedepsei instanța de judecată are obligația să țină cont de gravitatea infracțiunii săvîrșite, de

3

motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care atenuează ori

agravează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia.

Sancțiunea art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal, în baza căruia V.Celenco a fost declarat

vinovat, prevede o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 500 la 1000 unități

convenționale sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a

ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani

În temeiul art.3641 alin.(8) Cod de procedură penală, lui V.Celenco i-a fost stabilită

pedeapsa în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal de 3 ani închisoare, cu privarea de dreptul

de a ocupa funcții legate de gestionarea bunurilor materiale și financiare pe un termen de 2

ani, iar în temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei închisorii pe un termen de probă de 3 ani.

Potrivit art.90 alin.(1) Cod penal, la stabilirea pedepsei cu închisoarea de cel mult 5

ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție și de cel mult 7 ani pentru infracțiunile săvîrșite

din imprudență, ținînd seama de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, instanța

de judecată poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

vinovatului.

Conform părții descriptive a deciziei, instanța de apel a menționat că la aplicarea

pedepsei s-a ținut cont de gradul pericolului social al infracțiunii săvîrșite, de circumstanțele

atenuante prezente în cauză, precum și de persoana inculpatului. În continuare, instanța a

reținut ca circumstanțe atenuante recunoașterea vinei și căința sinceră a inculpatului în cele

săvîrșite, contribuirea activă la descoperirea infracțiunii, acceptarea examinării cauzei în

baza art.3641 Cod de procedură penală, că nu se află la evidența medicilor narcolog și

psihiatru, la locul de trai se caracterizează pozitiv, precum și la faptul că inculpatul i-a

restituit părții vătămate suma de 2700 lei. Astfel, instanța a conchis că corectarea și

reeducarea inculpatului poate fi obținută prin dispunerea suspendării condiționate a

executării pedepsei închisorii, fiind stabilită în termen de pînă la 5 ani.

Prin urmare, la stabilirea pedepsei inculpatului au fost respectate prevederile legii, iar

în atare situație, careva interdicții de suspendare condiționată a executării pedepsei de 3 ani

stabilite acestuia, legea nu prevede, deoarece suspendarea executării condiționate a pedepsei,

conform art.90 alin.(4) Cod penal, poate avea loc și în cazul săvîrșirii unei infracțiuni de

categorie gravă.

Colegiul conchide că concluzia instanțelor corespunde circumstanțelor cauzei și criteriilor de

stabilire a pedepsei, aceasta fiind aplicată în limitele legii. Deci, analizînd materialele cauzei

și hotărîrea instanței de apel atacată, Colegiul penal nu constată vreo eroare de drept gravă ce

ar afecta legalitatea hotărîrii judecătorești contestate.

Pedeapsa este stabilită inculpatului cu respectarea prevederilor art.61, 75-76, 90 Cod

penal și art.3641 Cod de procedură penală, în limita sancțiunii normei penale în baza căreia a

fost declarat vinovat, ținîndu-se seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei,

de gradul pericolului social al infracțiunii comise, de persoana acestuia și de toate

circumstanțele cauzei, care agravează ori atenuează răspunderea, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei. Astfel, Colegiul penal conchide că pedeapsa aplicată

inculpatului este individualizată conform prevederilor legale.

Argumentul inculpatului, precum că urmează să-i fie aplicată pedeapsa sub formă de

amendă, nu poate fi reținut, deoarece instanțele de fond la individualizarea acesteia au ținut

cont de faptul că dînsul nu este la prima abatere, nu este pentru prima dată în conflict cu

4

legea penală, anterior fiind condamnat, prin urmare pedeapsa stabilită este corectă și

echitabilă în coraport cu fapta comisă și persoana inculpatului.

Referitor la argumentul inculpatului că partea vătămată a solicitat încetarea

procesului penal, pe motivul împăcării părților, Colegiul penal atestă că conform art.109

Codul penal, împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracțiune

ușoară sau mai puțin gravă, însă în speța dată dînsul a săvîrșit o infracțiune gravă, prin

urmare nu sînt întrunite condițiile prevăzute de legea penală în cazul împăcării.

Totodată, argumentul procurorului, precum că în privința inculpatului la 09.06.2014 a

mai fost pornită o cauză penală pe fapte similare, nu poate fi reținut și nu poate influența la

stabilirea pedepsei în cauza dată, deoarece la materialele cauzei lipsește vreo hotărîre

irevocabilă și definitivă pe marginea acestei cauze.

Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanța de recurs, examinînd

admisibilitatea în principiu a recursurilor declarate împotriva hotărîrii instanței de apel, fără

citarea părților, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestora în cazul în care

constată că sînt vădit neîntemeiate.

Reieșind din circumstanțele indicate, Colegiul penal decide asupra inadmisibilității

recursurilor ordinare declarate de procuror și inculpat, fiind vădit neîntemeiate.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție.

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de către procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Chișinău, Bolduratu Vasile și inculpatul Celenco Vladimir, împotriva

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 04 iunie 2015, în cauza penală în

privința lui Celenco Vladimir, fiind vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă, publicată integral la 02 martie 2016.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

5