1ra-643/2015 — art. 324 alin. 2, lit. c CP

1ra-643/2015 — art. 324 alin. 2, lit. c CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul 1ra-643/2015

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

21 iulie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Constantin Alerguș, Vladimir Timofti, Ghenadie Nicolaev,

Nadejda Toma,

a judecat, fără citarea părților, recursurile ordinare declarate de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Bălți, Formusatii Andrei, de inculpatul

Cojocari Nicolai și avocatul acestuia Vieru Vadim prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 27 februarie 2015, în cauza

penală în privința lui

Cojocari Nicolai Mihail,

născut la 12 decembrie 1956, originar din s. Piscărești, r-nul Rezina,

domiciliat în or. Șoldănești, str. B. Glavan, nr. 14

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

1.de la 17 mai 2012 - pînă la 25 septembrie 2013; (instanța de fond);

apel);

ordinar).

Procedura prevăzută de art.431 alin.(1) pct.11) Cod de procedură penală legal

executată.

C O N S T A T Ă :

Cojocari Nicolai a fost achitat de sub învinuire de comitere a infracțiunii prevăzute

de art. 324 alin.(2) lit. c) Cod penal, pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește

elementele infracțiunii.

de urmărire penală, Cojocari Nicolai, a fost învinuit de faptul că dînsul

activînd în funcția de arhitect–șef în cadrul Consiliului raional Șoldănești,

numit în această funcție prin dispoziția președintelui raionului

Șoldănești nr. 2-c din 07.07.2003 și fiind persoană publică, investit în

virtutea funcției deținute cu atribuții de avizare a documentației

urbanistice precum și a proiectelor tuturor obiectelor amplasate pe teritoriul

1

raionului, sub pretextul îndeplinirii unor acțiuni ce intră în obligațiunile

sale de serviciu legate de semnarea și eliberarea documentelor de recepție

finală a unei construcții – magazin comercial cu suprafața de 205,6 m2, situat

în s. Răspopeni, r-nul Șoldănești, prin estorcare a pretins de la proprietarul

acestui magazin V. Sula, suma de 2 000 lei, bani pe care i-a primit de la

acesta în biroul său de serviciu din or. Șoldănești, la data de 29 martie 2012.

a solicitat, casarea acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri de condamnare

a lui Cojocari Nicolai, conform învinuirii înaintate la 7 ani închisoare, cu

executarea în penitenciar de tip închis, cu amendă în mărime de 2 000 unități

convenționale și cu privarea de dreptul de a exercita funcții publice pe un

termen de 4 ani.

În argumentarea soluției solicitate apelantul a invocat că, achitîndu-l

pe Cojocari Nicolai, de sub învinuirea de comitere a infracțiunii incriminate,

instanța de fond a dat o apreciere greșită probelor prezentate de acuzare,

precum și nu a luat în considerație depozițiile martorului Sula Valentin.

Instanța de judecată în mod eronat a neglijat valoarea probantă a

tuturor probelor examinate în cadrul cercetării judecătorești prezentate de

acuzare, fiind dusă în eroare de declarațiile inculpatului și a martorilor

apărării Udrea A., Lazari I., Paierele L., Andronic I., Malai N., Burduja V. și

Gonța N. precum și documentele prezentate în susținerea poziției apărării,

or acestea poată un caracter declarativ.

Instanța de fond urma să dea o apreciere critică declarațiilor

martorilor apărării, deoarece aceștia sunt colegi de serviciu cu Cojocari

Nicolai.

La fel s-a invocat că instanța de fond nu a reflectat în sentință întregul

conținut al declarațiilor martorilor Burduja C. și Gonța N.

2015, apelul declarat a fost admis, casată sentința contestată și pronunțată o

nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanță prin care

Cojocari Nicolai a fost condamnat în baza art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal

(red. de pînă la 25.02.2014), la 5 ani închisoare, cu amendă în mărime de

1000 unități convenționale, echivalentul a 20 000 lei, cu privarea de dreptul

de-a ocupa funcții publice pe un termen de 2 ani.

2

În conformitate cu prevederile art. 90 Cod penal, pedeapsa stabilită a

fost suspendată condiționat pe un termen de probă de 2 ani.

rechizitoriu și a reținut probele ce confirmă vinovăția acestuia de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 324 alin.(2) lit. c) Cod penal, și anume: declarațiile

martorului Sula V.; procesul–verbal de primire a plîngerii de la Sula V. din

28.03.2012; procesele-verbale de ridicare din 03.04.2012; procesul –verbal de

examinare din 04.04.2012; procesul-verbal de examinare a purtătorului electronic

de informație a interceptării convorbirii dintre Sula V. și Cojocari N.; procesul-

verbal de marcare a bancnotelor din 29.03.2012; procesul–verbal de înzestrare cu

tehnică specială din 29.03.2012; procesul-verbal privind interceptarea și

înregistrarea comunicărilor din 30.03.2012; procesul-verbal privind aprecierea

informațiilor care au importanță pentru cauza penală din 30.03.2012; procesul–

verbal de percheziție corporală a lui Cojocarui N. din 29.03.2012; procesul-verbal

de cercetare la fața locului din 29.03.2012; procesele–verbale de examinare a

mijloacelor materiale de probă din 30.03.2012; ordonanțele de atașare la

materialele cauzei penale a corpurilor delicte din 30.03.2012, 02.04.2012, 04.04.2012

și din 17.04.2012; raportul de expertiză nr. 789 din 09.04.2012; raportul de expertiză

judiciară nr. 224 din 24.12.2014.

Colegiul penal a dat o apreciere critică declarațiilor martorilor apărării

Udrea A., Paierele L., Andronic L., Malai N., Burduja V. și Gonța N. deoarece între

inculpat și acești martori există relații de serviciu și de prietenie, totodată acești

martori sunt în relații ostile cu Sula V.

Curtea de Apel a conchis că este eronată concluzia instanței de fond referitor

la faptul că în procesul reproducerii înscrierilor audio a înregistrării comunicărilor

dintre Sula V. și Cojocari N., nu se deslușește esența convorbirii. În continuare

instanța de apel a menționat că reproducerea înscrierii audio a înregistrării

convorbirilor dintre Sula V. și Cojocari N., precum și raportul de expertiză

judiciară nr. 2204 din 24.12.2014, confirmă cu certitudine că aceștia au discutat

suma pe care martorul urma să o transmită inculpatului pentru serviciile sale.

Referitor la afirmația părții apărării, că la data de 31.01.2012 toate procesele

–verbale deja au fost semnate de inculpat și ultimul nu a avut nici o obligațiune

față de Sula V., și nu a pretins și nu a primit bani de la ultimul, Colegiul penal a

menționat că prezența faptei infracționale în acțiunile inculpatului nu depinde de

3

faptul, cînd ultimul a primit mita, pînă la semnarea actelor de primire în

exploatare sau după, ci însăși transmiterea și primirea banilor , fapt care a fost

constatat în ședința de judecată, prin probele prezentate de acuzare.

La stabilirea pedepsei inculpatului Colegiul penal ținînd cont de prevederile

art. 8, 10 alin. (2) 61, 75 Cod penal, a conchis că în speță lui Cojocari Nicolai

urmează a-i fi stabilită pedeapsa prevăzută de sancțiunea art. 324 Cod penal, pînă

la modificările operate prin Legea nr.326 din 23.12.2013.

Așadar, instanța de apel luînd în considerație persoana inculpatului care se

caracterizează pozitiv, pentru prima dată a fost atras la răspundere penală, a

considerat că scopul pedepsei penale poate fi atins fără izolarea acestuia de

societate, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal.

de stat, care, invocînd prevederile art. 427 alin. (1) pct.6),10) Cod de procedură

penală, solicită casarea parțială a hotărîrii contestate în partea stabilirii pedepsei,

cu excluderea prevederilor art. 90 Cod penal.

În argumentarea soluției solicitate recurentul a invocat că pedeapsa numită

inculpatului este prea blîndă în raport cu fapta comisă, la stabilirea căreia instanța

de apel nu a ținut cont de prevederile art. 61,75 Cod penal.

Astfel, consideră că instanța de apel eronat a aplicat în privința lui Cojocari

Nicolai prevederile art. 90 Cod penal și nu a luat în considerație comportamentul

inculpatului în cadrul urmăririi penale, care nu a recunoscut vina.

6.1 Nefiind de acord cu decizia instanței de apel cu recurs ordinar a

contestat-o inculpatul și avocatul acestuia Vieru Constantin, care invocînd

temeiurile de drept prevăzute la art.427 alin. (1) pct.12), 16) Cod de procedură

penală, solicită casarea hotărîrii contestate cu menținerea sentinței instanței de

fond.

În motivarea cererii de recurs recurenții au invocat următoarele:

- acțiunile inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

incriminate, deoarece Cojocari N. nu a pretins, acceptat sau primit, personal sau

prin mijlocitor bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, și nu a

acceptat suma de bani pentru a îndeplini, pentru a întîrzia sau grăbi îndeplinirea

unei acțiuni în exercitarea funcției sale sau contrar acesteia, or toate obligațiile sale

funcționale au fost îndeplinite și toate procesele-verbale au fost semnate în

conformitate cu prevederile legislației, încă la data de 31.01.2012;

4

- versiunea inculpatului referitor la faptul că substanța fluorescentă a nimerit

pe mîna sa dreaptă în momentul cînd Sula V. s-a salutat cu el prin strîngerea mînii

a fost confirmată și de martorul Lazari I. Astfel, instanța nu a combătut această

versiune și contrar prevederilor art. 8 Cod de procedură penală, l-a condamnat pe

Cojocari N.;

- nu a fost verificată versiunea inculpatului conform căreia în momentul cînd

în biroul său se afla Sula V., a avut un apel telefonic, iar în timpul discuției s-a

întors cu spatele spre martor moment în care acesta ar fi putut plasa banii marcați

pe masa sa între mape;

- instrumentarea cauzei penale este rezultatul unei provocări contrare

prevederilor art.6.1 CEDO, care a fost organizată de colaboratorii CCCEC;

-atît în cadrul urmăririi penale cît și în cadrul cercetării judecătorești nu a fost

constatat și demonstrat că inculpatul a estorcat careva sume de bani, cu atît mai

mult nu a fost constatat în ce constă ”estorcarea”;

-instanța de apel nu a dat nici o apreciere faptului că declarațiile martorului

Sula V. conțin divergențe esențiale, astfel la depunerea denunțului acesta a

declarat că de la el se estorchează bani, la audierea în calitate de martor în ședința

instanței de fond a declarat că a vrut să se răzbune pe un caz care a avut loc în

2005, iar în instanța de apel acesta a menționat că a dorit să-l mulțumească pe

recurent, ca să poată să se adreseze pe viitor după serviciile acestuia.

penală, avocatul Vieru Vadim în numele inculpatului a depus referință

privind opinia sa asupra recursului ordinar declarat de procuror, argumentînd, că

recursul este absolut nemotivat și urmează a fi respins ca inadmisibil.

și motivele invocate, Colegiul penal consideră că acestea urmează a fi admise, din

următoarele considerente.

Potrivit art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, hotărîrile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul cînd instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția.

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție, în baza prevederilor art.

434 Cod de procedură penală, verifică legalitatea hotărîrilor atacate pe baza

5

materialelor cauzei și se pronunță asupra tuturor motivelor invocate în recurs.

Reieșind din prevederile art.414 Cod de procedură penală, instanța de apel,

judecînd apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărîrilor atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din dosar și oricăror

probe noi prezentate instanței de apel, fiind obligată să se pronunțe asupra tuturor

motivelor invocate în apel.

Apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de drept, întrucît odată

exercitat, produce un efect devolutiv complet în sensul că provoacă un control

integral atît în fapt, cît și în drept numai la persoana care l-a declarat, la calitatea

acesteia în proces și la persoana împotriva căreia este îndreptat de către jurisdicția

de al doilea grad asupra hotărîrii primei instanțe.

Potrivit explicațiilor date de către Plenul Curții Supreme de Justiție la pct.14

al Hotărîrii nr.22 din 12.12.2005 „Cu privire la practica judecării cauzelor penale în

ordine de apel”, modificată prin Hotărîrea Plenului Curții Supreme nr.4 din

30.03.2009, în sensul cerințelor art.414 Cod de procedură penală, chestiunile de

fapt asupra cărora s-a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță, prin

apel, se transmit instanței de apel: dacă fapta reținută ori numai imputată s-a

săvîrșit ori nu; dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări s-a comis;

în ce constă participația, contribuția materială a fiecărui participant; dacă există

circumstanțe atenuante și agravante; dacă probele corect au fost apreciate; dacă

toate în ansamblu au fost apreciate de prima instanță prin prisma cumulului de

probe anexate la dosar în conformitate cu art.101 Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța de apel,

acestea sînt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii; dacă infracțiunea a fost

corect calificată; dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată just; dacă normele

de drept procesual, penal, administrativ ori civil au fost corect aplicate.

În cazul în care s-ar constata încălcări ale prevederilor legale referitor la ele,

hotărîrea instanței de fond urmează a fi desființată cu rejudecarea cauzei.

În același context Colegiul penal lărgit, mai menționează și despre

stipulările prevăzute de art. 100 alin. (4) Cod de procedură penală, conform cărora

toate probele administrate în cauză trebuie să se verifice sub toate aspectele,

complet și obiectiv, iar ulterior, analizate în coroborarea lor din punctul de vedere

al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității informației ce o conțin.

Articolul 389 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că, sentința de

6

condamnare se adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării judecătorești,

vinovăția inculpatului în săvîrșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul

de probe cercetate de instanța de judecată.

Colegiul penal enunță că judecînd apelul, instanța de apel nu a respectat

întocmai aceste prevederi procesuale obligatorii.

La examinarea probelor care confirmă sau infirmă vinovăția persoanei,

instanța de judecată urmează în hotărîre să argumenteze motivele admiterii sau

respingerii probelor prezentate atît de învinuire, cît și de apărare, fiind obligată să

aprecieze toate probele examinate în ansamblu, indiferent de faptul dacă sînt

cuprinse în dosar sau au fost prezentate de părți în ședința de judecată.

Colegiul penal lărgit constată că la judecarea cauzei, instanța nu a ținut

seama în deplină măsură de prevederile art. 99-101 Cod de procedură penală, nu

a cercetat sub toate aspectele probele prezentate de părți, nu le-a verificat

minuțios, prin prisma pertinenței, concludenței, iar în ansamblu, din punct de

vedere al coroborării lor, nu a apreciat fiecare probă separat adusă de participanții

la proces și nu s-a expus în mod convingător asupra acestora.

Astfel, instanța de apel a dat o apreciere critică declarațiilor martorilor

apărării A. Udrea, L. Paierele, I. Andronic, N. Malai, V. Burduja și N. Gonța, date

în cadrul cercetării judecătorești a instanței de fond, precum și în apel,

argumentînd ”între inculpat și acești martori sunt relații de serviciu și de prietenie și la

orice obiect – construcție, care urma a fi primită în exploatare, de fiecare dată se prezenta

comisia raională, formată din inculpat și martorii audiați din partea acestuia. Martorii dați

sunt în relații ostile cu Sula V.”

La acest capitol, Colegiul relevă că, martorul Paierele L., a declarat că la

31.01.2012 au mers în s. Răspopeni la recepția finală a unui obiect. Au examinat

obiectul împreună cu Draguțan P., Grosu V. și Cojocari N., după care tot în aceiași

zi au semnat procesul-verbal de recepție finală în mai multe exemplare, (f.d.242-

244, vol. I, 43-45, vol.II). La fel, martorul Draguțan P., a comunicat că împreună cu

Grosu V., Paierele L. și Cojocari N. au inspectat o construcție care aparținea soției

lui Sula V., după ce au finisat inspecția au semnat procesul-verbal de recepție

finală. Afirmă că au semnat acest proces-verbal în următoarea ordine: primul

Cojocari C., apoi el după care Paierele L. și Grosu V. (f.d.52-53 vol. II). În

continuare martorul Burduja V., a menționat că în ziua cînd Cojocari N. împreună

cu alți membri ai comisiei au mers în localitatea Răspopeni pentru a inspecta

7

construcția (magazinul) ce aparținea lui Sula V. el personal nu a fost deoarece a

fost plecat în Chișinău, însă procesul-verbal de recepție finală l-a semnat mai

tîrziu. Nu a observant dacă acest document era semnat de Cojocari N. precum și

nu a atras atenția dacă lipseau alte semnături (f.d.246-249, vol. I, 41-42 vol.II ). La

fel și martorul Lazari Ion, care a specificat că în timp ce se afla în biroul lui Cojocari

N. a intrat o persoană care s-a salutat cu primul și l-a strîns de mînă, apucîndu-l de

mînă și cu a doua mînă (f.d.230-232, vol. I, 50-51 vol.II).

Analizînd textul deciziei contestate la acest capitol Colegiul penal relevă că

instanța de apel, pripit, foarte succint și nemotivat a respins declarațiile acestor

martori, fără a le analiza în cumul cu alte probe, fapt ce contravine prevederilor

art. 100 alin. (4) și 101 alin. (1) Cod de procedură penală.

Sub acest aspect Colegiul lărgit relevă că instanța de apel urma să supună

analizei atît probele acuzării cît și a apărării, să analizeze versiunea inculpatului

care afirmă că substanța fluorescentă a nimerit pe mîina sa dreaptă în momentul

cînd Sula V. s-a salutat cu el prin strîngerea mîinii, iar în momentul cînd în biroul

său se afla Sula V., a primit un apel telefonic de la Andronic I., și în timpul discuției

s-a întors cu spatele spre martor, moment în care acesta ar fi putut plasa banii

marcați pe masa sa între mape.

La fel, instanța de apel nu s-a pronunțat și a lăsat fără careva apreciere

descifrările convorbirilor telefonice de pe nr. de telefon ”069381698”, (f.d.183 vol.)

care aparține martorului Andronic I., or aceasta a confirmat că a discutat cu

inculpatul la telefon stabilind cu acesta o eventuială întîlnire, iar cînd peste un

timp foarte scurt s-a ridicat în biroul lui Cojocari N., acolo deja erau 6 bărbați, care

nu i-au permis să intre.

În continuare instanța de recurs relevă și faptul că Curtea de Apel în decizia

adoptată a respins declarațiile martorului apărării Andronic I., de rînd cu cele

ale martorilor A. Udrea, L. Paierele, N. Malai, V. Burduja și N. Gonța,

apreciindu-le critic pe motiv că aceștia se află în relații de serviciu, fapt care nu

corespunde realității or, martorul a declarat că activează în calitate de șef la

cafeneaua ”Dumbrava”, iar la inculpat s-a adresat în legătură cu unele întrebări

legate de construcție.

Așadar, Colegiul relevă că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

argumentului invocat de inculpat și apărare, precum că în momentul cînd

martorul Sula V. ar fi plasat banii pe masa sa de serviciu, el vorbea la telefon cu

8

Andronic I., fiind întors cu spatele spre primul.

Totodată, învinuirea se bazează pe declarațiile martorului Sula Valentin,

care în cadrul urmăririi penale a declarat ”m-am prezentat la d-ui în cabinet pentru

a-i da banii pe care i-a cerut el de la mine pentru că mi-a semnat procesul-verbal

de recepție finală” (f.d.33, vol. I). Ulterior, fiind audiat în cadrul cercetării

judecătorești a instanței de fond la întrebarea procurorului acesta a menționat

”Înainte de a merge la Centru la 28.03.2013, mi-a semnat Udrea, apoi Cojocari N., la fel

mi-a fost pusă ștampila. Fiind amăgit în 2005, am hotărît să-l pun la respect ca să nu ie

ruble de la oameni”, (f.d.217-verso), în instanța de apel Sula V. a declarat ”I-am dat

lui Cojocari N. acești bani, deoarece mai am de construit ceva” (f.d.15-17, vol. II).

Analizînd declarațiile martorului menționat date la diferite etape ale

procesului penal Colegiul conchide că, instanța de apel nu a înlăturat divergențele

din depozițiile acestuia, nefiind elucidat care a fost motivul transmiterii banilor de

către Sula V. inculpatului: 1) suma dată a fost cerută de Cojocari N.; 2) martorul a

dorit în așa mod să se răzbune pe inculpat pentru unele acțiuni care au avut loc în

anul 2005; sau 3) Sula V. a dorit astfel să-l mulțumească pe Cojocari N., pentru a

putea apela la serviciile acestuia pe viitor.

Tot aici dar în alt context instanța de recurs relevă că potrivit rechizitoriului

(98-103, vol. I), lui Cojocari Nicolai i s-a incriminat comiterea infracțiunii de

corupere pasivă – cu semnele calificative pretinderea și primirea prin estorcare

(…) a banilor ce nu i se cuvin, pentru îndeplinirea unor acțiuni ce țin de obligațiile

de serviciu, iar instanța de apel prin decizia adoptată concluzionînd că vina

inculpatului a fost dovedită pe deplin prin cumulul de probe cercetate, l-a

condamnat pe acesta în baza art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal, însă nu și-a

argumentat soluția în acest sens și nu a invocat din care considerente a ajuns la

concluzia că Cojocari N. a estorcat de la Sula V., suma de bani incriminată. Mai

mult ca atît nu a ținut cont de Hotărîrea CSJ nr. 5 din 30.03.2009 ”Cu privire la

aplicarea legislației referitoare la răspunderea penală pentru corupere pasivă ori

activă” potrivit căreia ”estorcarea de bunuri sau servicii, enumerate în art. 324 alin. (1)

CP, constă în cererea acestora de către făptuitor sub amenințarea săvîrșirii acțiunilor

care vor putea cauza prejudicii intereselor atît legale, cît și ilegale ale corupătorului sau

crearea intenționată a unor condiții care îl impun să le dea (ofere) în scopul prevenirii

consecințelor nefaste pentru interesele sale legale sau ilegale.”

Prin urmare, din conținutul deciziei contestate nu este clar care acțiuni ale

9

inculpatului confirmă faptul estorcării de către Cojocari N. a sumei de 2000 lei de

la Sula V. și care a fost necesitatea ca Sula V. să transmită această sumă de bani, de

vreme ce Cojocari N. deja semnase toate procesele-verbale de recepție finală și i le

înmînase lui Sula V. anterior.

Astfel, inculpatul și avocatul acestuia, în recursul declarat, invocînd

nevinovăția lui Cojocari N., s-au referit la un șir de argumente, enumerate mai sus,

prin care și-au motivat dezacordul cu decizia pronunțată de instanța de apel.

Instanța de apel, în decizia adoptată a indicat că în baza probelor examinate de

prima instanță și verificate în instanța de apel ajunge la concluzia că apelul

acuzatorului de stat este fondat și urmează a fi admis, cu condamnarea lui Cojocari

N. conform învinuirii aduse, limitîndu-se la redarea mai multor probe scrise

(descrise în pct. 5 al prezentei decizii), precum și a declarațiilor martorului Sula V.,

cu toate că în acestea persistă mai multe inexactități referitor la motivul

transmiterii sumei de 2000 lei, precum și la data cînd comisia raională a ieșit la fața

locului pentru a inspecta obiectul (magazinul) din s. Olișcani, care aparținea soției

Sula Elena.

Aceste probe nu au fost apreciate în coraport cu alte probe prezentate de

partea apărării și cercetate în ședința instanței de apel, cum ar fi declarațiile

martorului Burduja V., care a menționat că în ziua cînd comisia a ieșit la fața

locului el a fost plecat la Chișinău, dar procesul –verbal de recepție finală l-a

semnat mai tîrziu; martorilor Paierele L., și Draguțan P., din care rezultă că comisia

a fost la fața locului la data de 31.01.2012, iar procesul-verbal de recepție finală a

fost semnat de către toți membrii comisiei prezenți în aceiași zi; martorului

Andronic I., care a relatat că l-a telefonat pe inculpat la 29.03.2012 orele 1100 ;

martorului Lazari I., care a confirmat că Sula V. intrînd în biroul inculpatului s-a

salutat cu acesta prin strîngerea mîinii drepte; precum și cu următoarele înscrisuri:

descifrările convorbirilor telefonice de pe nrumărul de telefon care aparține

martorului Andronic I. (f.d.182-183, vol. I); extrasul din registrul înregistrării

deplasărilor în teritoriul raionului, din care rezultă că inculpatul la data de

31.01.2012 a avut o deplasare în s. Olișcani (f.d.172-179, vol. I).

În acest sens nu au fost totalmente respectate normele procesuale și nu au

fost supuse verificării sub aspectul veridicității și puterii probante probele puse la

baza hotărîrii de condamnare.

Analizînd minuțios materialele cauzei în raport cu argumentele invocate de

10

recurenți Colegiul penal lărgit a ajuns la concluzia, că instanța de apel a examinat

pur formal apelul declarat, nu s-a clarificat care circumstanțe sunt relevante pentru

prezenta cauză, nu a verificat declarațiile martorului Sula V. în coroborare cu alte

probe prezentate de părți pronunțînd o hotărîre pripită și neargumentată în partea

admiterii sau respingerii probelor, în legătură cu ce o astfel de decizie nu poate fi

menținută și urmează a fi casată cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de

apel.

Instanța de recurs consideră, că erorile comise nu pot fi reparate de către

instanța de recurs în prezenta procedură, deoarece aceasta nu este abilitată cu

atribuții de a judeca cauza și a se pronunța asupra legalității sentinței, substituind

instanța care a judecat apelul cu încălcarea prevederilor procesuale penale la

pronunțarea hotărîrii judecătorești.

Colegiul conchide că temeiul prevăzut la art. 427 alin.(1) pct.6) Cod de

procedură penală – hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, persistă în cauză.

În atare situație, recursurile urmează a fi admise, casată decizia contestată

ca ilegală și neîntemeiată, cu trimiterea cauzei la rejudecare în aceiași instanță de

apel, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă de prevederile

art. 436 Cod de procedură penală, care prevăd procedura de rejudecare și limitele

acesteia, să execute indicațiile instanței de recurs, să verifice și să aprecieze

profund probele administrate și examinate în instanță în strictă conformitate cu

cerințele legii, să le dea apreciere cuvenită cu argumentarea admisibilității sau

inadmisibilității fiecărei probe examinate, să analizeze la modul cuvenit intenția și

acțiunile inculpatului, să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate și să-și

argumenteze clar concluziile sale în decizia adoptată, ținînd cont de motivele

casării deciziei atacate, să pronunțe o hotărîre legală și întemeiată, în conformitate

cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Admite recursurile ordinare declarate de procurorul în Procuratura de

nivelul Curții de Apel Bălți, Formusatii Andrei, de inculpatul Cojocari Nicolai și

avocatul acestuia Vieru Vadim, casează total decizia Colegiului penal al Curții de

11

Apel Bălți din 27 februarie 2015, în cauza penală în privința lui Cojocari Nicolai

Mihail și dispune rejudecarea cauzei în ordine de apel în aceeași instanță, în alt

complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac, publicată la 20 august 2015.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Constantin Alerguș

Vladimir Timofti

Ghenadie Nicolaev

Nadejda Toma

12