1ra-79/2015 — art. 164 alin. 2 lit. c,e CP

1ra-79/2015 — art. 164 alin. 2 lit. c,e CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-79/2015

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

21 ianuarie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Elena Covalenco și Iurie Diaconu,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

procurorul în procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Tăut Dorina,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 18 septembrie

2014, în cauza penală în privința lui

Epureanu Sergiu Mihail, născut la 11 mai 1976, originar

și domiciliat r-ul Hîncești, s. Caracui

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă:

Mihail, a fost condamnat în baza art. 164 alin. (2) lit. c), e) Cod penal, la 4 ani

închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În baza art. 90 Cod penal, i-a fost suspendată condiționat executarea pedepsei

pe termen de probă de 2 ani, obligîndu-l să nu-și schimbe domiciliul fără

consimțământul organului competent.

Acțiunea civilă a fost admisă parțial, fiind încasat de la Epureanu S. în

beneficiul lui Ghenea Andrei suma de 5 000 lei cu titlu de despăgubiri pentru

prejudiciul moral cauzat și suma de 2 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În

rest, acțiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată.

Caracui, r-ul Hâncești, în stradă, acționând cu intenție directă în scopul răpirii și

privării ilegale de libertate a persoanei, Epureanu S., împreună și de comun acord

cu Pavliuc Oleg, în rezultatul relațiilor reciproc ostile spontan apărute cu minorul,

Ghenea Andrei, născut la 09.12.1997, conștientizând vârsta minoră a acestuia,

imediat după aplicarea intenționată de către Pavliuc O. lui Ghenea A. multiple

lovituri cu pumnii peste cap și diferite regiuni ale corpului, cauzându-i conform

concluziei expertizei medico-legale nr. 276 „D” din 27 noiembrie 2012, vătămări

corporale ușoare, ce au dus la dereglarea sănătății de scurtă durată, împotriva

voinței ultimului, forțat l-a adus de la locul aflării, în gospodăria lui Mura Tatiana,

1

unde amenințându-l pe minorul Ghenea A. cu aplicarea violenței, înfrângându-i

rezistența fizică și folosindu-se de starea de neputință a victimei de a opune

rezistență, condiționată de vârsta fragedă, l-au privat ilegal de libertate până

aproximativ la ora 04.00 data de 25.08. 2012.

Pe baza stării de fapt expuse mai sus, confirmată de probele administrate,

instanța de fond a calificat de drept fapta inculpatului în baza art. 164 alin. (2) lit. c),

e) Cod penal, adică răpirea unei persoane, săvîrșiă cu bună știință asupra unui minor, de

două persoane.

acesteia, cu pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 164 alin. (2) lit. c), e) Cod

penal, la 6 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În motivarea apelului procurorul a invocat că, instanța de fond just a stabilit

circumstanțele cauzei și a constatat, ca fiind dovedită vinovăția lui Epureanu S., în

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 164 alin. (2) lit. lit. c), e) Cod penal, însă,

incorect i-a stabilit pedeapsa, cu aplicarea art. 90 Cod penal, fapt ce nu este echitabil

în raport cu fapta săvârșită și consecințele cauzate, și contravine prevederilor art. 61

alin. (2) Cod penal, conform căruia pedeapsa are drept scop restabilirea echității

sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni, atît din partea condamnatului, cît și din partea altor persoane.

Mai menționează că, în prezenta cauză, inculpatul fiind condamnat cu

suspendarea condiționată a pedepsei, nu a întrunit condițiile prevăzute de art. 90

Cod penal, luînd în considerație circumstanțele cauzei, persoana vinovatului și

comportamentul desconsiderat ce la avut pe parcursul judecării cauzei, atît față de

participanți, cît și față de instanță manifestat prin faptul că o bună perioadă de timp

a fost plecat peste hotarele țării, eschivîndu-se de la prezența în fața instanței, nu și-

a recunoscut vina, nu a întreprins nici o încercare de a recupera prejudiciul cauzat.

Astfel, procurorul a considerat că aplicarea unei atare pedepse inculpatului nu este

proporțională faptei comise, cu atît mai mult că acesta a fost și inițiatorul săvîrșirii

infracțiunii imputate.

2014, a fost respins ca nefondat apelul declarat și menținută sentința.

fapt și de drept reținută de prima instanță este în congruență cu circumstanțele

stabilite și probele administrate și expuse în cuprinsul hotărîrii atacate.

Totodată, instanța de apel a apreciat că prima instanță a ținut cont de

prevederile art. 75 Cod penal și anume de caracterul și gravitatea infracțiunii

săvîrșite, de personalitatea inculpatului, menționînd că acesta este căsătorit, la locul

de trai se caracterizează pozitiv, ca o persoană cu comportament liniștit, neavînd

observații din partea organelor administrative.

De asemenea, instanța de apel a notat că, în lipsa circumstanțelor atenuante și

agravante în prezenta cauză, instanța de fond just a conchis că inculpatul urmează

a fi pedepsit pentru fapta săvîrșită, însă scopul pedepsei poate fi atins prin

2

aplicarea în privința inculpatului a sancțiunii cu închisoare, cu suspendare

condiționată a executării pedepsei, conform art. 90 alin. (1) Cod penal, avînd în

vedere personalitatea făptuitorului, vîrsta acestuia, modul de viață, caracterul

faptei comise, faptul săvîrșirii pentru prima dată a infracțiunii.

În concluzie, instanța de apel a considerat argumentele invocate în apel de

către procuror, ca nefondate, acestea purtînd caracter declarativ și inechitabil în

raport cu fapta săvîrșită și personalitatea inculpatului.

prin care solicită casarea acesteia, cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanța

de apel, în alt complet de judecată.

În susținerea poziției sale, recurentul consideră că:

- atît prima instanță, cît și instanța de apel la aplicarea pedepsei inculpatului

nu au respectat criteriile generale de individualizare a pedepsei;

- instanța de apel eronat a preluat soluția adoptată de prima instanță, care este

neconformă scopului legii penale, fără a ține cont de faptul că, inculpatul a săvîrșit

o infracțiune gravă, nu a reparat prejudiciul cauzat părții vătămate, nu a recunoscut

vina în comiterea faptei imputate, circumstanțe ce în opinia părții acuzării

constituie temei de aplicare a pedepsei privative de libertate, mai ales că a săvîrșit

infracțiunea cu bună știință asupra unui minor.

În drept, recurentul își întemeiază recursul declarat în baza art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva hotărîrii

instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să decidă

asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

În recursul său, procurorul invocă ca temei de casare a hotărîrii instanței de

apel, prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală și anume că

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția. Totodată, revenind

la conținutul recursului, autorul acestuia, critică soluția instanței de apel, în partea

individualizării pedepsei stabilite inculpatului, mai exact nu este de acord cu

aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, suspendarea condiționată a executării

pedepsei, astfel semnalînd și temeiul pentru recurs stipulat la pct. 10) alin. (1) art.

427 Cod de procedură penală, adică s-au aplicat pedepse individualizate, contrar

prevederilor legale.

În același timp, Colegiul penal constată că recurentul este de acord cu starea

de fapt stabilită de instanțele de judecată, precum și cu încadrarea juridică a

acțiunilor inculpatului, din care considerente nu se va expune referitor la aceste

aspecte.

Analizînd temeiurile invocate pentru recurs, în raport cu circumstanțele și

materialele cauzei, Colegiului consideră, că în prezenta speța nici unul din ele nu

3

și-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat, iar instanțele de judecată

ierarhic inferioare și-au motivat just soluția adoptată, acordînd deplină eficiență

prevederilor art. 61 și 75 Cod penal, la soluționarea chestiunii cu privire la

individualizarea pedepsei în privința inculpatului, stabilită conform sancțiunii

articolului 164 alin. (2) Cod penal, prevăzută la momentul săvîrșirii acestei

infracțiuni.

Așadar, cu privire la temeiul pentru recurs prevăzut la pct. 10) alin. (1) art. 427

Cod de procedură penală și invocat de recurent, Colegiul penal statuează că în

cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de judecată este singură în măsură să

înfăptuiască nemijlocit acțiunea de individualizare a pedepsei pentru infractorul

care a comis această infracțiune, avînd deplina libertate de acțiune în vederea

realizării operațiunii respective, ținînd seama de regulile și principiile prevăzute de

Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a cuantumului pedepsei.

Pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie echitabilă, legală și

individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială și să realizeze scopurile

legii penale și pedepsei penale, potrivit art. 61 Cod penal, în strictă conformitate cu

dispozițiile părții generale a Codului penal și stabilirea pedepsei în limitele fixate în

partea specială.

Revenind la prezenta speță, instanța de recurs reține că, sancțiunea art. 164

alin. (2) Cod penal, în baza căruia a fost condamnat inculpatul, la momentul

săvîrșirii acesteia, prevedea pedeapsa cu închisoare de la 4 la 10 ani.

Inculpatului în baza art. 164 alin. (2) lit. c), e) Cod penal, de către instanța de

fond, i-a fost stabilită pedeapsă 4 ani închisoare, cu aplicarea prevederile art. 90 Cod

penal, fiindu-i suspendată condiționat executarea pedepsei, pe un termen de probă

de 2 ani.

Astfel, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor de generalizare a

pedepsei (art. 75 Cod penal), continuând operațiunea de individualizare cu privire

la săvîrșirea infracțiunii, ținînd cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, instanța de judecată poate dispune neexecutarea pedepsei aplicate

vinovatului. Suspendarea condiționată (art. 90 Cod penal), ca mijloc de

individualizare a pedepsei, conferă instanței de judecată posibilitatea, ca pe lîngă

stabilirea cuantumului pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare.

Prevederile alin. (1) art. 90 Cod penal, stipulează că dacă, la stabilirea pedepsei cu

închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile săvîrșite cu intenție și de cel

mult 7 ani pentru infracțiunile săvîrșite din imprudență, instanța de judecată, ținînd cont

de circumstanțele cauzei și de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este

rațional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre motivele

condamnării cu suspendare condiționată a executării pedepsei și termenul de probă, iar

aceste prevederi potrivit dispoziției alin. (5) al aceleiași norme nu se aplică în cazul

persoanelor care au săvîrșit infracțiuni deosebit de grave și excepțional de grave,

precum și în cazul recidivei.

4

În vederea aplicării acestei instituții, instanța trebuie să cerceteze și să

cunoască cât mai amănunțit personalitatea infractorului și dacă în urma acestei

analize și-a format convingerea că delincventul este apt a se îndrepta fără

executarea pedepsei, că pronunțarea pedepsei constituie un avertisment suficient

de serios pentru a descuraja ulterior eventuale comportări infracționale, va putea

dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei. Elementul esențial pentru

aplicarea acestor dispoziții este aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija,

de a se elibera de mentalitățile și deprinderile antisociale care l-au condus pe calea

ilicitului penal, prin eforturi făcute în scopul propriei reeducări. Instanța de

judecată trebuie să constate posibilitatea reală de îndreptare, constatare ce trebuie

să rezulte din date obiective, referitoare la comportarea anterioară, dar și la

comportarea după săvârșirea faptei, la atitudinea față de muncă, față de regulile de

conviețuire în general.

O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 din Cod penal, constituie

concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită.

Deci, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze dacă scopul pedepsei poate

fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia.

Lecturînd hotărîrile adoptate de prima instanță și instanța de apel, s-a

menționat că, atît circumstanțe atenuante, cît și agravante în privința inculpatului,

în prezenta speță, nu au fost stabilite. Totodată, instanțele de judecată au ținut cont

că inculpatul a săvîrșit o infracțiune gravă.

Din lucrările dosarului se atestă că inculpatul se caracterizează pozitiv, fiind

căsătorit, comunicabil, are un caracter sociabil și duce un mod de viață cumpătat și

împreună cu soția este angajat la muncă peste hotarele țării, observații din partea

instituțiilor administrative nu are.

Deci, ținînd cont de împrejurările menționate, de personalitatea inculpatului și

de faptul că inculpatul a comis pentru prima dată o infracțiune, instanțele de fond

și apel au conchis că în privința inculpatului este posibil de suspendat condiționat

executarea pedepsei, conform art. 90 Cod penal.

Instanța de recurs, consideră juste concluziile instanțelor de judecată privind

aplicarea pedepsei cu suspendare condiționată inculpatului, ca mijloc de

individualizare a executării pedepsei și măsură de politică penală bazată pe

încrederea în posibilitatea îndreptării inculpatului și pe supunerea lui la încercare

în acest scop, fiind destinată să ducă la realizarea scopului pedepsei fără executarea

efectivă a acesteia, evitându-se, astfel, neajunsurile pe care le poate atrage contactul

cu mediul din penitenciar.

De asemenea, Colegiul notează că, săvîrșirea acțiunilor infracționale de către

inculpat, au fost provocate de comportamentul inadecvat al părții vătămate minore,

care împreună cu alți minori servind băuturi spirtoase în seara producerii

incidentului infracțional, au lovit cu mîinile și picioarele în automobilul

inculpatului, care staționa în stradă, fapt confirmat prin declarațiile martorului

Boinciuc C. (f.d. 143-146), iar inculpatul împreună cu Pavliuc O., au acționat pentru

5

a reține și stabili persoanele implicate în acest incident, însă au încălcat limitele

legale.

În opinia Colegiului, la capitolul individualizării modului de executare a

pedepsei, remarcabil este și acel fapt că inculpatul fiind audiat în cadrul instanței

de apel, a declarat că este de acord cu sentința, conștientizînd partea sa de vinovăție

în evenimentele incriminate lui și s-a apropiat de partea vătămată pentru a a-i

achita prejudiciu, însă i-a fost solicitată o sumă excesivă pentru el în sumă de

100 000 lei.

Ținînd cont de aceste împrejurări și avînd în vedere prevederile art. 61 alin. (2)

Cod penal, instanța de recurs consideră că, în condițiile în care inculpatul este la

primul incident cu legea penală, anterior având un comportament corespunzător în

societate, obținând venituri din muncă și având o familie organizată, prin faptul că

este de acord cu sentința și a contactat partea vătămată în vederea recuperării

prejudiciului, rezultă că a înțeles gravitatea faptei sale. Astfel, Colegiul apreciază că

condamnare inculpatului, cu aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal, este

suficientă pentru îndreptarea sa, fără a fi absolut necesară executarea pedepsei în

regim închis, astfel încât s-a dispus suspendarea condiționată pe un termen de

probă de 2 ani, în care aceasta va trebui să dovedească faptul că a meritat clemența

organelor judiciare și că prezenta infracțiune a fost un incident izolat.

Cu referire la temeiul pentru recurs, invocat de recurent – hotărîrea atacată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, stipulat la pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod

de procedură penală, Colegiul penal menționează că, poate fi aplicat în cazul cînd

nu s-a motivat întemeiat hotărîrea judecătorească. Este necesar ca hotărîrea

pronunțată să fie motivată atît în fapt, cît și în drept.

Lecturînd textul deciziei atacate în coraport cu materialul probator al prezentei

cauze, Colegiul apreciază că, instanța de apel și-a motivat decizia în conformitate

cu prevederile art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, astfel decizia

cuprinde temeiurile de fapt și de drept care au dus, la caz, la adoptarea soluției de

menținere a hotărîrii primei instanțe.

Referitor la alegațiile recurentului în privința preluării de către instanța de

apel a soluției adoptate de către prima instanța, în ce privește individualizarea

pedepsei stabilite inculpatului, Colegiul menționează că faptul dat nu constituie o

eroare, în situația în care această soluție este una justă și întemeiată. Mai mult ca

atît, potrivit jurisprudenței CtEDO, în situația în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de

apel/recurs eventual, o curte de apel poate în principiu, să se mulțumească de a

relua motivele jurisdicției de primă instanță. (Garcia Ruis contra Spaniei, Heile contra

Finlandei).

Avînd ca suport cele expuse, Colegiul penal conchide, că în cauza dată nu au

fost admise erorile de drept la care face referire recurentul și nu sînt temeiuri de

casare a soluției adoptate, fiindcă hotărîrea atacată cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată potrivit

6

legii. Prin urmare, se impune soluția inadmisibilității recursului ordinar declarat de

procuror, deoarece acesta este vădit neîntemeiat.

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către procurorul în

procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Tăut Dorina, împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 18 septembrie 2014, în cauza penală

în privința lui Epureanu Sergiu Mihail, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată integral la 11 februarie 2015.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Elena Covalenco

Iurie Diaconu

7