1ra-1358/2014 — art. 217-1 alin. 3 lit. f CP

1ra-1358/2014 — art. 217-1 alin. 3 lit. f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul nr. 1ra-1358/2014

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

01 octombrie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în componența:

președinte – Nicolae Gordilă,

judecători – Liliana Catan și Ion Guzun,

examinînd admisibilitatea în principiu a recursului ordinar împotriva deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2013, declarat de către

inculpatul,

Cioară Oleg Teodor, născut la 21 noiembrie 1970, originar și

domiciliat r-ul Nisporeni, s. Vărzărești.

Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei:

08.05.2013-10.06.2013

18.07.2014-01.10.2014

C O N S T A T Ă:

Teodor, a fost condamnat în baza art. 2171 alin. (3) lit. f) Cod penal, la 4 ani

închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o

anumită activitate pe un termen de 5 ani.

În baza art. 90 Cod penal, lui Cioară O., executarea pedepsei i-a fost suspendată

condiționat pe un termen de probă de 2 ani.

domiciliu în r-l Nisporeni, s. Vărzărești str. Vasile Plăcintă, având scopul înstrăinării

substanțelor narcotice în proporții mari, i-a comercializat lui Negură A., 4,16 gr.

masă vegetală uscată și mărunțită, împachetată în două cutii pentru chibrituri, la

prețul de 75 lei, ce conform concluziei raportului de constatare tehnico-științifică nr.

648 din 20 martie 2012, reprezintă marihuană și se atribuie la substanțe narcotice.

Tot el, intenționând să obțină venit în rezultatul realizării ilegale a drogurilor,

contrar prevederilor Legii nr. 382-X1V din 6 mai 1999 cu privire la circulația

substanțelor narcotice, psihotrope și a precursorilor, păstra ilegal la domiciliu său, în

proporții mari, cu scop de realizare, 10,67 gr. masă vegetală uscată și mărunțită,

depistată și ridicată în cadrul percheziției efectuate la domiciliul lui în s. Vărzărești,

str. V. Plăcintă, r-l Nisporeni, ce conform concluziei raportului de expertiză nr. 1161

din 29 martie 2012, reprezintă marihuană și se atribuie la substanțe narcotice.

1

Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 2171 alin. (3) lit. f) Cod penal

și anume: circulația ilegală a substanțelor narcotice în scop de înstrăinare, în proporții mari.

acesteia, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, potrivit modului stabilit

pentru prima instanță prin care lui Cioară O., să-i fie stabilită pedeapsă 5 ani

închisoare cu executare în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a

exercita o anumită activitate pe termen de 4 ani, invocînd că instanța de fond eronat

la stabilirea pedepsei a dat apreciere neînsemnată gradului prejudiciabil al

infracțiunii, neglijînd următoarele circumstanțe, nerecunoașterea vinei, influența

asupra martorului, Negru P., pentru darea depozițiilor false cu privire la

dezvinovățirea sa, ceea ce denotă că nu regretă despre cele săvîrșite, fapt ce reflectă

comportamentul negativ al inculpatului în realitate, care a refuzat să colaboreze cu

organele de drept în vederea furnizării datelor cu privire la proveniența drogurilor

realizate de el, cît și a întregii rețele de comercializare a stupefiantelor.

2012, a fost respins apelul declarat, ca nefondat și menținută sentința.

ordinar, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală, solicitînd

casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, într-un alt

complet de judecată.

2013, a fost admis recursul ordinar declarat, casată decizia, cu dispunerea rejudecării

cauzei de către aceeași instanță de apel în alt complet de judecători.

În motivarea deciziei instanța de recurs a considerat că instanța de apel, în

decizia sa din 11 decembrie 2012, neîntemeiat a menținut concluziile primei instanțe

privind aplicarea, la stabilirea pedepsei inculpatului, a prevederilor art. 90 Cod

penal, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub formă de închisoare pe

un termen de probă, din motiv că aceasta, relevând unele circumstanțe în susținerea

concluziei privind condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei,

nu s-a pronunțat asupra argumentelor invocate în apelul declarat de procuror

privind caracterul și gradul prejudiciabil al faptei săvârșite de inculpat - circulația

ilegală a substanțelor narcotice în scop de înstrăinare, în proporții mari, că acesta nu a

recunoscut vina, infracțiunea comisă este una gravă, ce atentează la sănătatea

publică și poate produce consecințe grave, fiind doar menționat faptul că pedeapsa

numită este una legală, în limitele legii și corespunde personalității inculpatului, care la locul

de trai se caracterizează pozitiv.

fost admis apelul declarat, casată sentința parțial, în partea pedepsei și pronunțată o

nouă hotărîre potrivit modului stabilit, pentru prima instanță prin care Cioară O., a

fost condamnat în baza art. 2171 alin. (3) lit. f) Cod penal, la 4 ani închisoare cu

executare în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa

anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate în domeniul circulației

substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, pe termen de 5 ani.

2

pedepsei, prima instanță n-a acordat deplină eficiență prevederilor articolelor 7, 61,

75 Cod penal și neîntemeiat a aplicat prevederile articolului 90 Cod penal, iar

considerentele sentinței referitor la suspendarea condiționată a executării pedepsei

inculpatului, nu justifică aplicarea articolului 90 Cod penal.

În opinia instanței de apel, în speța dată, cu certitudine s-a constatat că nu există

temei legal pentru ca inculpatul să beneficieze de posibilitatea corectării și reeducării

în condiții neprivative de libertate, deoarece nu s-au constatat circumstanțe ce

justifică suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar infracțiunea săvârșită de

inculpat reprezintă un pericol sporit pentru societate.

În afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelanți, examinând

aspectele de fapt și de drept ale cauzei conform cerințelor din articolul 409 alin. (2)

Cod de procedură penală, instanța de apel a menționat că starea de fapt reținută și

de drept apreciată de prima instanță, concordă cu circumstanțele stabilite și probele

administrate în cauză, în corespundere cu art. 101 Cod de procedură penală.

care solicită casarea acesteia și repunerea în termenul de atac. În motivarea

recursului invocă, că:

- instanța de apel a judecat cauza în lipsa sa, nu a fost citat la judecarea cauzei în

apel, fiindu-i lezat dreptul la un proces echitabil;

- consideră că instanța de apel neîntemeiat a conchis despre lipsa temeiurilor

pentru a beneficia de posibilitatea corectării în condiții neprivative de libertate, iar

fapta săvîrșită nu corespunde pedepsei stabilite;

- se căiește de cele săvîrșite, a conștientizat fapta comisă, se caracterizează

pozitiv, are la întreținere un copil minor și mamă în etate, care au rămas fără

întreținător.

penală, procurorul a depus referință privind opinia sa asupra recursului declarat,

solicitînd respingerea acestuia ca neîntemeiat, deoarece la stabilirea pedepsei s-a

ținut cont în deplină măsură de prevederile art. 61, 75 Cod penal.

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia din

următoarele considerente.

Luînd în considerație faptul că, la materialele cauzei nu sunt date privind

prezența inculpatului la pronunțarea deciziei instanței de apel și este procesul

verbal al ședinței de judecată din 14 mai 2014 (f.d. 263), prin care i-a fost adusă la

cunoștință inculpatului, decizia motivată a Curții de Apel Chișinău din 10 iunie

2013, Colegiul, consideră recursul declarat la 14.06.2014, ca depus în termen.

Potrivit dispoziției art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și apel doar în prezența temeiurilor menționate de norma dată.

Colegiul penal, constată că în recursul său inculpatul nu a indicat temeiurile

pentru recurs, prevăzute de alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală, însă din

conținutul acestuia, rezultă că acesta invocă faptul că instanța de apel a examinat

3

cauza în lipsa sa și își exprimă dezacordul cu pedeapsa stabilită cu închisoare, astfel

se întrevăd temeiurile pentru recurs prevăzute de pct. 5) și 10) al normei

nominalizate, și anume: hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a

repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, în cazul cînd cauza a

fost judecată în primă instanță sau în apel fără citarea legală a unei părți sau care, legal

citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această

imposibilitate, s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Totodată, instanța de recurs atestă, că autorul recursului nu contestă starea de

fapt stabilită de instanțele de judecată și nici încadrarea juridică a acțiunilor

inculpatului, din care considerente nu se va expune referitor la aceste aspecte, dar

critică decizia instanței de apel numai referitor la examinarea cauzei în instanța de

apel în lipsa sa și aplicarea pedepsei reale cu închisoare, care în opinia sa este prea

aspră și nu corespunde faptei săvîrșite.

Colegiul consideră, că temeiurile pentru recurs semnalate de recurent nu sînt

incidente în prezenta cauză, iar instanța de apel a examinat cauza în prezența

inculpatului și apărătorului său, motivîndu-și just soluția adoptată la soluționarea

chestiunii cu privire la individualizarea pedepsei inculpatului, stabilite conform

sancțiunii articolului imputat acestuia.

Așadar, referitor la alegația recurentului precum că nu a fost citat la judecarea

apelului, instanța de recurs o apreciază ca declarativă și nefondată, dat fiind faptul

că, potrivit procesului verbal al ședinței de judecată în cadrul instanței de apel din 10

iunie 2013 (f.d. 233-237) atît inculpatul, cît și avocatul său, Cebotari Pavel, au

participat la judecarea apelului, și-au expus opinia sa asupra acestuia, au participat

la verificarea declarațiilor și probelor cercetate de prima instanță, fiindu-i oferit

inculpatului ultimul cuvînt, care a pledat pentru menținerea sentinței.

Prin urmare, cu privire la critica aplicării pedepsei cu executare reală în

închisoare, Colegiul notează, că în cazul săvîrșirii unei infracțiuni instanța de

judecată este singură în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, avînd

deplina libertate de acțiune în vederea realizării acestei operațiuni, ținînd seama de

regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei în cadrul operațiunii de individualizare a acesteia.

Conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de alin. (1)

art. 75 Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsă luînd în considerare

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite, motivul și scopul celor

comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile,

circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea, ținîndu-se cont de influența

pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Astfel, după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor criteriilor de generalizare a

pedepsei (art. 75 Cod penal), continuînd operațiunea de individualizare cu privire la

săvîrșirea infracțiunii, ținînd cont de circumstanțele cauzei și de persoana celui

vinovat, instanța de judecată poate dispune neexecutarea pedepsei aplicate

vinovatului. Suspendarea condiționată (art. 90 Cod penal), ca mijloc de

4

individualizare a pedepsei, conferă instanței de judecată posibilitatea, ca pe lîngă

stabilirea cuantumului pedepsei, să se pronunțe și asupra modului de executare.

O condiție prevăzută expres în alin. (1) art. 90 din Cod penal, constituie

concluzia instanței că nu este rațional ca făptuitorul să execute pedeapsa stabilită.

Astfel, este prerogativa instanței de judecată să aprecieze că scopul pedepsei poate fi

atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia. În formarea convingerii, instanța de

judecată ține cont de totalitatea condițiilor expres prevăzute de lege, inclusiv are în

vedere întreaga conduită a condamnatului înainte de săvârșirea faptei, după

săvârșirea faptei, în timpul judecății, precum și alte aspecte ce privesc personalitatea

infractorului, bazându-se pe materialele cauzei administrate în cadrul cercetării

judecătorești.

În această ordine de idei, instanța de recurs notează, că chiar și în cazul

îndeplinirii condițiilor prevăzute de prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal, nu se

creează un drept pentru condamnat, ci doar o vocație a acestuia la această măsură de

individualizare judiciară a pedepsei.

În prezenta speță infracțiunea săvîrșită de inculpat este prevăzută de art. 2171

alin. (3) lit. f) Cod penal și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani închisoare, cu

privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate

pe un termen de la 3 la 5 ani, iar conform art. 16 alin. (4) Cod penal se clasifică ca

infracțiune gravă.

Din hotărîrea instanței de apel rezultă, că inculpatului i-a fost aplicată pedeapsă

pentru infracțiunea săvîrșită – 4 ani închisoare cu executare în penitenciar de tip

semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o

anumită activitate în domeniul circulației substanțelor narcotice, psihotrope sau a

analoagelor lor, pe termen de 5 ani. Potrivit actelor dosarului, la stabilirea pedepsei

inculpatului, au fost reținute următoarele circumstanțe ce se referă la personalitatea

inculpatului precum sînt: caracteristica pozitivă a inculpatului la locul de trai, faptul că

anterior nu a fost condamnat. Însă, Colegiul consideră, că instanța de apel întemeiat a

conchis că aceste împrejurări în cauza dată nu sînt suficiente pentru a aplica

prevederile art. 90 alin. (1) Cod penal, deoarece persistă și alte circumstanțe, care

urmează a fi luate în considerație și anume: săvîrșirea de către inculpat a unei

infracțiuni grave, fiind comisă într-o variantă agravată și care atentează la sănătatea

publică și poate produce consecințe grave. Reieșind din circumstanțele cauzei se

constată, că inculpatul la examinarea cauzei în instanța de judecată vina nu a

recunoscut-o și nu a colaborat cu organele de drept în vederea furnizării datelor cu

privire la proveniența drogurilor realizate de el cît și a întregii rețelei de

comercializare a stupefiantelor, ce denotă că nu a conștientizat gravitatea acțiunilor

sale infracționale, fapt ce constituie un impediment pentru a fi aplicată o pedeapsă

neprivativă de libertate, inclusiv și dispozițiile art. 90 alin. (1) Cod penal.

Totodată, instanța de recurs remarcă că prezența la întreținere a copilului minor

și a unei persoanei în etate, nu constituie un factor decisiv pentru a aplica o

pedeapsă neprivativă de libertate, aceste circumstanțe au fost luate în considerație

de către instanța de apel, în cumul cu datele ce caracterizează persoana inculpatului,

coraportate la conduita inculpatului după săvîrșirea faptei și în timpul judecării

5

cauzei, astfel corect i-a fost stabilit inculpatului ca pedeapsă un termen cu închisoare

și executare reală, mai aproape de minimul prevăzut de sancțiunea normei și anume

4 ani.

Ținînd cont de conglomeratul circumstanțelor speței, Colegiul consideră,

întemeiată concluziile instanței de apel, că prima instanță nu a acordat deplină

eficiență prevederilor art. 61, 75 Cod penal ce ar permite aplicarea în privința

inculpatului a prevederilor art. 90 Cod penal, iar corectarea ultimului este imposibilă

fără izolarea de societate, cu dispunerea executării pedepsei în penitenciar de tip

semiînchis.

Instanța de recurs statuează, că pedeapsa cu închisoare și modalitatea de

executare a acesteia stabilită în sarcina inculpatului, a fost individualizată corect și în

așa fel încît acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în

viitor a săvîrșirii unor fapte similare, iar aplicarea unei pedepse mai blînde, poate

încuraja pe viitor săvîrșirea altor infracțiuni.

Din considerentele enunțate, Colegiul, constată că pedeapsa individualizată de

instanța de apel, răspunde atît principiului proporționalității, cît și scopului prevăzut

de art. 61 alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,

precum și prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni atît din partea condamnaților, cît și

a altor persoane.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de

recurs, examinînd admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărîrii instanței de apel, fără citarea părților, este în drept să decidă

inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că este vădit neîntemeiat.

Rezumînd cele expuse, instanța de recurs nu constată prezența erorilor de drept

ce ar afecta hotărîrea atacată sub aspectele invocate, astfel ajunge la concluzia că

recursul este inadmisibil, deoarece este vădit neîntemeiat.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

D E C I D E:

Inadmisibilitatea recursului ordinar împotriva deciziei Colegiului penal al

Curții de Apel Chișinău din 10 iunie 2013, declarat de către inculpatul, Cioară Oleg

Teodor, în cauza penală în privința acestuia, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 29 octombrie 2014.

Președinte Nicolae Gordilă

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

6