1cs-123/14 — art.190 alin. 1, 361 Cod penal
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- art.190 alin. 1, 361 Cod penal
- Temei legal
- art. 46-49 CPP
1cs-123/14 — art.190 alin. 1, 361 Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2014)
Dosarul nr. 1cs–123/2014
C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e
Î N C H E I E R E
12 august 2014 mun. Chișinău
Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în următoarea componență:
președinte – Petru Ursache,
judecători – Nadejda Toma, Petru Moraru,
examinând cererea de strămutare înaintată de către avocatul Sîrbu – Beșliu
Irina, a cauzei penale în privința lui Nichitov Valeriu, învinuit de săvîrșirea
infracțiunii prevăzute de art. art. 190 alin.(5), 361 Cod penal,
CONSTATĂ:
Sîrbu – Beșliu Irina a înaintat o cerere prin care a solicitat strămutarea
judecării cauzei penale în privința lui Nichitov Valeriu, învinuit în baza art. art.
190 alin.(5), 361 CP, în altă judecătorie egală în grad.
În motivarea cererii se invocă faptul că, la 18.09.2012, de către SA ,,Dumbrava
Lux” a fost depusă o cerere de chemare în judecată, privind restabilirea dreptului
de proprietate asupra restaurantului situat în s. Volovița r-nul Soroca, în cerere
invocîndu-se falsul unui act judecătoresc emis de judecătoria Soroca, și precum că,
judecătorul Nichitov Valeriu ar avea tangență cu înstrăinarea bunului imobil.
Astfel, majoritatea judecătorilor au declarat cerere de abținere de la judecarea
cauzei menționate.
Verificând cererea de strămutare, Colegiul penal al Curții Supreme de
Justiție consideră că aceasta urmează a fi admisă reieșind din următoarele
considerente.
Conform art. 46 alin. (1) Cod de procedură penală Curtea Supremă de Justiție
strămută judecarea unei cauze penale de la instanța competentă la o altă instanță
egală în grad numai în cazul în care prin aceasta se poate obține soluționarea ei
obiectivă, rapidă, completă și se asigură desfășurarea normală a procesului.
Din materialele cauzei rezultă că:
- la 20 septembrie 2012, judecătorul Mîra Ghenadie a declarat abținere de la
judecarea cauzei civile nr. 2-1113, care a fost admisă prin încheierea judecătoriei
Soroca din 26 septembrie 2012;
- la 26 septembrie 2012, judecătorul Marcel Soficiuc a declarat abținere de la
judecarea cauzei sus menționate, care a fost admisă prin încheierea judecătoriei
Soroca din 27 septembrie 2012;
1
- la 02 octombrie 2012, judecătorul Ghenadie Mîțu a declarat abținere de la
judecarea cauzei civile, care a fost admisă prin încheierea judecătoriei Soroca din
03 octombrie 2012;
- la 03 octombrie 2013, judecătorul Ghenadie Liulca a declarat abținere de la
judecarea cauzei, care a fost admisă prin încheierea judecătoriei Soroca din 04
octombrie 2012;
- la 04 octombrie 2012, judecătorul Liudmila Ciuhrii a declarat abținere de la
judecarea cauzei, care a fost admisă prin încheierea judecătoriei Soroca din 05
octombrie 2012;
- la 05 octombrie 2012, judecătorul V. Belous a declarat abținere de la
judecarea cauzei, care a fost admisă prin încheierea judecătoriei Soroca din 05
octombrie 2012;
- la 05 octombrie 2012, judecătorul Gheorghe Purici a declarat abținere de la
judecarea cauzei, care a fost admisă prin încheierea judecătoriei Soroca din 08
octombrie 2012;
- la 08 octombrie 2012, judecătorul Diomid Gherman a declarat abținere de la
judecarea cauzei, care a fost admisă prin încheierea Colegiului civil și de
contencios administrativ al Curții de Apel Bălți din 18 octombrie 2012.
Reieșind din cele expuse, se constată că este, imposibilă formarea unui alt
complet de judecători în cadrul judecătoriei Soroca, pentru judecarea cauzei penale
în privința lui Nichitov Valeriu, condamnat în baza art. art. 190 alin.(5), 361 Cod
penal.
În aceste împrejurări, reieșind din prevederile legii, Colegiul penal al Curții
Supreme de Justiție conchide că, pentru soluționarea obiectivă și imparțială a
cauzei penale în privința lui Nichitov Valeriu, este necesară strămutarea acesteia
pentru judecare în altă instanță egală în grad.
Din aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 46-49 Cod de
procedură penală, Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție -
D I S P U N E:
Admite cererea de strămutare înaintată de către avocatul Sîrbu – Beșliu Irina,
a cauzei penale în privința lui Nichitov Valeriu, învinuit de săvîrșirea infracțiunii
prevăzute de art. art. 190 alin.(5), 361 Cod penal, cu strămutarea judecării cauzei
penale la judecătoria Drochia.
Încheierea nu este susceptibilă căilor de atac.
Președinte Petru Ursache
Judecători Nadejda Toma
Petru Moraru
2