1ra-357/13 — escrocherie

1ra-357/13 — escrocherie (Curtea Supremă de Justiție, 2013)

Dosarul nr. 1ra-357/13

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

28 mai 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Petru Ursache,

Judecători Iurie Diaconu, Vladimir Timofti, Nicolae Gordilă,

Elena Covalenco,

cu participarea:

procurorului Sergiu Crijanovschi,

inculpatului Poia Igor,

avocatului Barbă Stela,

apărătorului

părții vătămate Stănilă Andrei,

a judecat în ședință publică recursurile ordinare împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 18 decembrie 2012, declarate de apărătorul părții vătămate,

Stăvilă Andrei, de avocatul Barbă Stela și de inculpatul

Poia Igor Valeriu, născut la

02 iulie 1976, originar și locuitor al mun. Chișinău,

str. Bănulescu Bodoni 11, ap. 20, cetățean al

Republicii Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 11 iulie – 15 decembrie 2011,

în instanța de apel: 22 iunie – 18 decembrie 2012,

în instanța de recurs: 22 februarie – 28 mai 2013.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Procurorul, partea vătămată și apărătorul său, au solicitat respingerea

recursurilor inculpatului și avocatului acestuia, și admiterea recursului apărătorului

părții vătămate în sensul declarat.

Inculpatul și avocatul său, au optat pentru respingerea recursului apărătorului

părții vătămate și admiterea recursurilor lor, pe motivele invocate.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de

Justiție,

C O N S T A T Ă :

Poia Igor a fost condamnat în baza art. 190 alin. (2) lit. c), 90 Cod penal la 2 ani

închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita activitate de agent imobiliar pe un

termen de 2 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de

probă de 1 an.

Acțiunea civilă a fost admisă în principiu, urmînd ca partea vătămată să se

adreseze în instanța de judecată în ordinea procedurii civile.

1

octombrie 2010, inculpatul Poia Igor, urmărind scopul însușirii bunurilor altei

persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul de a-i vinde lui

Fintisova Alla apartamentul nr. 63 din blocul locativ situat pe str. Milescu Spătaru

25/3, mun. Chișinău, a însușit ilegal de la aceasta, suma de 500 Euro, în baza unei

recipise cu titlu de arvună, indicînd intenționat altă dată de achitare a restului

sumei, decît cea 1a care au convenit cu partea vătămată, cunoscînd cu certitudine

că ultima nu va avea posibilitatea reală de a achita restul sumei solicitate la data

indicată, care la acel moment conform cursului valutar al BNM, constituia

echivalentul a 8150 lei MD, după care apartamentul sus indicat 1-a înstrăinat unei

alte persoane, iar pînă la moment, nemotivat se eschivează prin diferite metode de

la restituirea banilor primiți, cauzîndu-i astfel părții vătămate o pagubă materială în

proporții considerabile.

Acțiunile inculpatului au fost calificate în baza art. 190 alin. (2) lit. c) Cod

penal, ca dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune și abuz de

încredere, cauzînd părții vătămate un prejudiciu material în proporții considerabile.

Instanța de judecată a reținut că inculpatul, știind cu certitudine că

apartamentul propus părții vătămate spre vînzare era deja vîndut, despre ce i-a

comunicat Osoianu I., a continuat să o ducă în eroare, știind că nu va putea realiza

cele dorite, și a insistat la primirea arvunei în sumă de 500 euro.

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care procesul

penal să fie încetat, pe motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele

infracțiunii.

Ei au invocat că, din moment ce inculpatul are recipisă, el poartă doar

răspundere civilă, deoarece în conformitate cu art. 1 CEDO, nimeni nu poate fi

privat de libertatea sa doar pentru singurul fapt că nu este în măsură să execute o

obligație contractuală.

Prezența contractelor de livrare a spațiului locativ confirmă existența unui

litigiu cu caracter civil și aceste înscrisuri, fiind probe în cauza penală, garantau în

mod real dreptul părților vătămate de a pretinde despăgubiri, formulînd o acțiune

civilă într-o instanță civilă.

În ordonanța de punere sub învinuire nu este indicat locul săvîrșirii pretinsei

fapte prejudiciabile, iar în acuzarea adusă inculpatului este menționat: „după care

apartamentul sus indicat l-a înstrăinat altei persoane”, însă aceasta nu se probează

în nici un fel.

3.1. A declarat apel și avocatul Stănilă Andrei, în numele părții vătămate

Fintisova Alla, în care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și adoptarea

unei noi hotărîri, prin care inculpatul să fie condamnat la 3 ani închisoare sau la

amendă în mărime de 1000 unități convenționale, în ambele cazuri cu privarea de

dreptul de a exercita activitatea de agent imobiliar, admiterea acțiunii civile și

încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate Fintisova Alla a

prejudiciului material în sumă de 1000 euro, moral în mărime de 20.000 lei și

cheltuielile de judecată în sumă de 1500 lei.

El a menționat că, prima instanță urma să-i aplice inculpatului o pedeapsă

mai aspră, întrucît numai în acest mod va fi pe deplin satisfăcut scopul pedepsei

2

penale și anume de a conștientiza caracterul prejudiciabil al faptei penale și de a nu

mai comite pe viitor alte infracțiuni.

Din moment ce neexecutarea obligației de înstrăinare a apartamentului nr. 63

din str. Milescu Spătaru 25/3, mun. Chișinău, se datorează vinei inculpatului,

acesta este obligat să restituie dublul arvunei, adică suma de 1000 euro.

avocatului Panov Diana a fost respins ca nefondat.

Apelul avocatului Stănilă Andrei a fost admis, casată parțial sentința în

latura civilă și dispusă încasarea de la inculpat în beneficiul părții vătămate a

prejudiciului moral în mărime de 500 lei și a cheltuielilor de judecată în sumă de

1500 lei.

Instanța de apel a reținut că, instanța de fond a dat o apreciere corectă

probelor și circumstanțelor cauzei penale.

La 01 septembrie 2010, neținînd cont de existența cumpărătorilor

precedenți, inculpatul a continuat să mențină informația referitor la faptul că

apartamentul nr. 63 din str. M.Spătaru 25/3, mun. Chișinău este liber spre vînzare,

știind că acesta urmează deja să fie vîndut, a pretins de la partea vătămată suma de

500 de euro în calitate de arvună, în mod intenționat a inserat data de 05 octombrie

2010 ca dată limită de finalizare a tranzacției de vînzare, pentru a se degreva

ulterior de răspundere, deși știa cu certitudine că Fintisova Alla se va reîntoarce în

țară în octombrie și nu va reuși să găsească suma integrală. Mai mult, inculpatul a

fost anunțat de proprietarul apartamentului, că la data de 02.09.2010 apartamentul

în litigiu urmează a fi vîndut familiei Nelea, care dăduse deja arvună în mărime de

5000 euro, iar la sfîrșitul lunii septembrie, inculpatul cunoștea deja că apartamentul

fusese înstrăinat.

Din probele descrise se conchide că inculpatul avea din start intenția de a nu-

și asuma angajamentul asumat.

Persoana nu poate fi privată de libertate în cazul în care se demonstrează că

la momentul asumării anumitor obligațiuni cît și pe parcurs, acesta a întreprins

măsuri reale pentru a-și onora obligațiunile sale de restituire a bunurilor luate,

situație care nu corespunde cauzei date. Astfel, inculpatul nu a făcut nici o tentativă

de a restitui prejudicial cauzat, sau cel puțin să ajungă cu partea vătămată la un

numitor comun vi-a-vis de restituirea acestuia.

solicită casarea hotărîrilor nominalizate, rejudecarea cauzei și adoptarea unei noi

hotărîri, prin care Poia Igor să fie achitat.

Recurenții au invocat că cauza a fost judecată în prima instanță și în instanța

de apel în absența părții vătămate Fintisova Alla. Deși ambele instanțe fac trimitere

la declarațiile acesteia, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apel. Fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii incriminate, vinovăția lui nefiind dovedită.

Activitatea desfășurată de inculpat în calitate de director al SRL

„Compactprest” este legală, întreprinderea fiind înregistrată în modul

corespunzător.

Prima ordonanță de începere a urmăririi penale a fost abrogată prin

ordonanța procurorului din 09 noiembrie 2010, deoarece relațiile dintre Poia Igor și

3

Fintisova Alla sunt de ordin civil, soluționarea cărora ține de competența instanței

de judecată. Aceeași concluzie procurorul a expus-o și în ordonanța de a nu porni

urmărirea penală din 06 ianuarie 2011.

În cadrul cercetării materialelor pe caz, organul de urmărire penală a audiat

cetățenii Fintisova Olga, Fintisova Alla, Osoianu I., Luchian I. și Munteanu L., a

fost anexate copiile, recipisei din 01.09.2010, și contractului de acordare a

serviciilor de marketing din 22.08.2010. Aceste materiale au stat la baza soluției

din 06.01.2010, adoptate de procuror, privind refuzul în pornirea urmăririi penale

pe art. 190 Cod penal.

Prin ordonanța procurorului din 01 martie 2010, a fost anulată ordonanța de

neîncepere a urmăririi penale pe motiv că este ilegală și neîntemeiată, dar fără a

indica careva fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul

procedurii precedente, care ar fi afectat hotărîrea precedentă.

Acuzarea nu putea în baza acelorași probe să constate că fapta inculpatului

nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 190 Cod

penal - escrocherie și totodată, peste cinci luni de zile, cu același suport probant, să

fie pus sub învinuire pentru escrocherie.

Deci, a fost încălcat principiul de a nu fi urmărit sau judecat de două ori,

prevăzut de art. 22 din Codul de procedură penală, art.4 din Protocolul nr.7 CEDO.

Atît în ordonanța de punere sub învinuire, cît și în hotărîrile contestate nu

sunt expuse cert acțiunile inculpatului, care ar fi putut fi calificate drept

infracționale.

Acuzatorul a indicat în rechizitoriu că inculpatul: „a însușit ilegal de la

Fintisova Alla suma de 500 de euro, în baza unei recipise cu titlu de arvună,

indicînd intenționat altă data de achitare a restului sumei, cunoscînd cu

certitudine că ultima nu va avea posibilitatea reală de a achita restul sumei

solicitate la data indicată, după care apartamentul sus indicat 1-a înstrăinat altei

persoane”.

În ordonanța de punere sub învinuire nu este indicat locul săvîrșirii pretinsei

fapte prejudiciabile. Martorul Fintisova Olga a declarat că recipisa de primire a

arvunei a fost întocmită la 01 septembrie 2010, iar acuzarea a constatat că

inculpatul a însușit sumă de 500 de euro în perioada lunilor august-octombrie

2010.

Vînzarea apartamentului nu poate fi calificată ca un pretext, deoarece

intenția de a vinde apartamentul îi aparținea proprietarului Osoianu I., iar

inculpatul a acționat în baza contractului încheiat cu acesta la 22.08.2010. La data

prezentării imobilului cumpărătorului Fintisova Olga, adică la 31 august 2010 și la

data primirii arvunei, adică la 01.09.2010 apartamentul era în vînzare. Osoianu I. a

încheiat contract de vînzare a apartamentului său cu altă persoană la 09 septembrie

2010 în lipsa sa.

În ordonanța de punere sub învinuire este scris că: „indicînd intenționat altă

data de achitare a restului sumei, cunoscînd cu certitudine că ultima nu va avea

posibilitatea reală de a achita restul sumei solicitate la data indicată”. Din care

considerente s-a constatat că inculpatul știa cu certitudine că partea vătămată nu va

avea posibilitatea să achite restul sumei la data menționată în recipisă -

05.10.2010?

La fel, în învinuire este indicat: „după care apartamentul sus indicat 1-a

înstrăinat altei persoane". Asta nu se probează în nici un fel, or nu inculpatul a

vîndut imobilul dat.

Inculpatul nu a refuzat niciodată să restituie suma de 500 de euro cet.

Fintisova Olga sau Alla, fapt confirmat și de martorul Muntean Ludmila, care a

declarat instanței că inculpatul a convenit cu Fintisova Alla să-i propună alte

imobile spre vînzare și dacă nu-i va plăcea nici unul îi va restitui suma de 500 de

4

euro. Însă ultima, după ce a văzut apartamentele propuse, le-a respins pe toate și a

cerut ca inculpatul să-i achite suma de 1500 de euro, cu ce inculpatul nu a fost de

acord.

Astfel, relațiile stabilite între inculpat și partea vătămată, în baza recipisei

semnate cu mama acesteia, sunt de natură juridico-civilă și în acțiunile lui lipsește

componența de infracțiune – escrocheria.

În drept recursul este fondat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Stănilă Andrei, în numele părții

vătămate Fintisova Alla, în care solicită casarea deciziei instanței de apel în latura

civilă, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să se încaseze

de la inculpat în beneficiul părții vătămate Fintisova Alla, prejudiciul material în

sumă de 1000 euro.

El a specificat că instanța de apel nu s-a expus asupra cerinței părții vătămate

despre încasarea prejudiciului material - dubla arvună în sumă de 1000 euro.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală.

motivelor invocate, Colegiul penal face următoarele concluzii.

Conform art. 424 alin. (2), 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul cînd hotărîrea atacată nu

cuprinde motive legale pe care se întemeiază soluția. Instanța de recurs este în

drept să judece cauza și în baza temeiurilor neinvocate în recurs, dar fără a agrava

situația inculpatului.

Instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărîrea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

Sub acest aspect se atestă, că instanțele de fond și de apel au comis

următoarele erori de drept.

În primul rînd, conform art. 101 alin. (1), (2), (4), 394 alin. (1) pct. 1), 2)

Cod de procedură penală, fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de

vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor. Judecătorul apreciază probele

conform propriei convingeri, formate în urma examinării lor în ansamblu, sub toate

aspectele și în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege. Instanța de judecată este

obligată să pună la baza hotărîrii sale numai acele probe la a căror cercetare au avut

acces toate părțile în egală măsură și să motiveze în hotărîre admisibilitatea sau

inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. Partea descriptivă a sentinței de

condamnare trebuie să cuprindă descrierea faptei criminale, considerată ca fiind

dovedită, indicîndu-se locul, timpul, modul săvîrșirii ei, forma și gradul de

vinovăție, motivele și consecințele infracțiunii, probele pe care se întemeiază

concluziile instanței de judecată și motivele pentru care instanța a respins alte

probe.

Normele de drept enunțate au fost ignorate de instanța de fond.

Or, potrivit părții descriptive a sentinței contestate, instanța de fond doar a

reprodus declarațiile inculpatului, care nu a recunoscut vina, a părții vătămate, a

5

martorilor, nu s-a referit la nici o probă scrisă din categoria celor administrate pe

cauză, nu a apreciat fiecare probă separat din punct de vedere al pertinenței,

concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu – din punct

de vedere al coroborării lor, nu a examinat probele în ansamblu, sub toate aspectele

și în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege. Astfel, nu a asigurat accesul părților în

egală măsură la cercetarea tuturor probelor conținute în dosar, nu a motivat în

hotărîre admisibilitatea sau inadmisibilitatea tuturor probelor administrate. Partea

descriptivă a sentinței de condamnare nu cuprinde locul, timpul și modul săvîrșirii

faptei criminale, considerată ca fiind dovedită, probele pe care și-a întemeiat

concluziile instanța și motivele pentru care ea a respins celelalte probe (pct. 2 din

prezenta decizie).

Prin urmare, instanța de fond nu a judecat cauza în conformitate cu rigorile

legale.

În al doilea rînd, potrivit art. 414 alin. (1), 417 alin. (1) pct. 8) Cod de

procedură penală și a jurisprudenței naționale, instanța de apel, judecînd apelul,

verifică legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de

prima instanță, conform materialelor din dosar. Chestiunile de fapt asupra cărora s-

a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care prin apel se transmit

instanței de apel sînt dacă fapta a fost comisă de inculpat și în ce împrejurări, dacă

există circumstanțe atenuante și agravante, dacă probele corect au fost apreciate în

ansamblu, prin prisma cumulului de dovezi anexate la dosar. Chestiunile de drept

pe care le poate soluționa instanța de apel sunt dacă fapta întrunește elementele

infracțiunii, dacă infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost

individualizată și aplicată just, dacă normele de drept procesual și penal au fost

corect aplicate. Decizia instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de

drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și

motivele adoptării soluției date.

Instanța de apel, sfidînd aceste prescripții legale, conform părții descriptive

a deciziei sale, nu numai că nu a corectat erorile de drept comise de prima instanță,

dar le-a și repetat cu exactitate, adică nu s-a referit la nici o probă scrisă din

categoria celor administrate pe cauză, nu a apreciat fiecare probă separat din punct

de vedere al pertinenței, concludenței, utilității și veridicității ei, iar toate probele în

ansamblu – din punct de vedere al coroborării lor, nu a examinat probele în

ansamblu, sub toate aspectele și în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege, nu a

constatat locul, timpul și modul săvîrșirii faptei criminale, considerată ca fiind

dovedită, probele pe care și-a întemeiat concluziile și motivele pentru care a

respins celelalte probe.

În al treilea rînd, conform art. 8 alin. (3), 66 alin. (2) pct. (1), 24 alin. (2),

325 alin. (1), 281 alin. (2), 296 alin. (2), 389 alin. (2) Cod de procedură penală,

concluziile despre vinovăția persoanei de săvîrșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate

pe presupuneri. Actul de învinuire trebuie să cuprindă datele importante pentru

formularea învinuirii. Inculpatul are dreptul să știe pentru ce faptă este învinuit.

Instanța judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în

favoarea acuzării sau a apărării și nu exprimă alte interese decît interesele legii.

Judecarea cauzei în primă instanță se efectuează numai în limitele învinuirii

formulate în rechizitoriu. Concluziile despre vinovăția persoanei de săvîrșirea

6

infracțiunii și sentința de condamnare nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate

dubiile în probarea învinuirii se interpretează doar în favoarea inculpatului.

Instanțele de fond și de apel, cît și organul de urmărire penală au sfidat

aceste prescripții legale.

Or, potrivit ordonanței de punere sub învinuire și a rechizitoriului, inculpatul

este acuzat că:

„în perioada lunilor august-octombrie 2010, urmărind scopul însușirii

bunurilor altei persoane, prin înșelăciune și abuz de încredere, sub pretextul de a-i

vinde cet. Fintisova Alla apartamentul nr. 63 din blocul locativ situat pe str. M.

Spătaru 25/3, mun. Chișinău, a însușit ilegal de la aceasta, suma de 500 euro, în

baza unei recipise cu titlu de arvună, indicînd intenționat altă dată de achitare a

restului sumei, decît cea 1a care au convenit cu partea vătămată, cunoscînd cu

certitudine că ultima nu va avea posibilitatea reală de a achita restul sumei

solicitate la data indicată, care la acel moment, conform cursului valutar al BNM,

constituia echivalentul a 8150 lei MD, după care apartamentul sus indicat 1-a

înstrăinat unei alte persoane, iar pînă la moment nemotivat se eschivează prin

diferite metode de la restituirea banilor primiți, cauzîndu-i astfel părții vătămate o

pagubă materială în proporții considerabile”.

În pofida prevederilor conținute în normele enunțate, organul de urmărire

penală nu a indicat, deci nici nu a constatat în actul de învinuire:

a) data și locul primirii de către inculpat a arvunei de 500 euro;

b) care, la concret, este „altă dată, indicată intenționat, de achitare a

restului sumei” și „cea 1a care au convenit cu partea vătămată”;

c) în baza căror circumstanțe concrete s-a ajuns la concluzia - „cunoscînd cu

certitudine că ultima nu va avea posibilitatea reală de a achita restul sumei

solicitate la data indicată”;

d) cînd și cui ar fi înstrăinat inculpatul apartamentul respectiv, adică „unei

alte persoane”;

e) prin care „diferite metode”, concrete, se eschivează inculpatul de la

restituirea banilor primiți.

Circumstanțele nominalizate relevă în mod concludent că învinuirea

înaintată inculpatului este una incorectă, incompletă, neclară, adică este una

dubioasă. O asemenea învinuire i-a afectat și dreptul acestuia de a ști pentru ce

faptă este învinuit, adică dreptul la apărare.

Totodată, instanța de judecată nu este în drept să completeze învinuirea cu

circumstanțe care ar justifica-o și care ar agrava situația inculpatului, și să-și

întemeieze soluțiile pe presupuneri și dubii.

Pe lîngă aceasta, din materialele cauzei rezultă că:

a) la 22 august 2010, proprietarul apartamentului litigios, Osoianu Iurie, a

încheiat cu SRL „Compactprest”, în persoana directorului și inculpatului Poia Igor,

un contract, pct. 1.2, 1.4, 3.2, 4.1. ale cărui prevăd împuternicirea excluzivă a

inculpatului de a căuta cumpărători și de a vinde locuința nr. 63 din str. M. Spătaru

25/3, mun. Chișinău, la un preț nu mai mic de 50.000 euro, contra unei remunerări

de 2% din venitul obținut, fiind interzisă rezilierea unilaterală a acestei tranzacții

(f.d. 19). Obiectul principal de activitate al SRL „Compactprest” este, potrivit

extrasului din registrul de stat al persoanelor juridice din 03.02.2009, cumpărarea

și vînzarea de bunuri imobiliare proprii (f.d. 12);

7

b) martorul Fintisova Olga a declarat că recipisa privind transmiterea

arvunei de 500 euro inculpatului a fost întocmită la 01 septembrie 2010;

c) martorul Osoianu Iurie a relatat că, în pofida contractului încheiat cu SRL

„Compactprest”, el personal a vîndut apartamentul său unor consăteni, după

ce l-a informat despre acest fapt și pe inculpat;

d) Conform extrasului din registrul bunurilor imobile, din 03.11.2010,

locuința respectivă a fost înstrăinată lui Rotaru S. și Rotaru V. prin contractul din

10 septembrie 2010 (f.d. 33).

e) martorii Fintisova Ala, Luchian Ion și Munteanu Ludmila au declarat că

inculpatul a prezentat ulterior părții vătămate mai multe apartamente pentru

cumpărare, în locul celui deja vîndut, însă ultimei nu i-a plăcut nici unul și a cerut

inculpatului restituirea arvunei achitate.

Partea vătămată și apărătorul ei au insistat, în cadrul judecării cauzei,

înaintînd și o acțiune civilă, ca de la inculpat să fie încasată suma dublei arvune,

adică 1000 euro, în corespundere cu art. 633 alin. (1) Cod civil (f.d. 178, pct. 3.1 și 5.1

din prezenta decizie).

Aceste împrejurări denotă clar și concludent că la data primirii arvunei – 01

septembrie 2010, inculpatul nu a știut că proprietarul locuinței, Osoianu I., purta

negocieri cu alte persoane și a înstrăinat apartamentul la 10 septembrie 2010, adică

că inculpatul nu a avut intenția prealabilă de a însuși, prin înșelăciune și abuz de

încredere, arvuna din momentul primirii ei, după cum au constatat eronat instanțele

judecătorești. Mai mult, ulterior inculpatul și partea vătămată au convenit să

investigheze posibilitatea vînzării-cumpărării unei alte locuințe, din numărul celor

propuse de inculpat, însă au ajuns la un litigiu de natura raporturilor civile cu

privire la arvuna de 500 euro.

În ultima instanță rezultă că hotărîrile atacate nu cuprind motive legale pe

care se întemeiază soluția de condamnare a inculpatului și că în acțiunile lui lipsesc

elementele infracțiunii prevăzută la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal.

Potrivit art. 390 alin. (1) pct. 3) Cod de procedură penală, în cazul în care

fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii, se adoptă o sentința de

achitare, iar conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. b) Cod de procedură penală,

judecînd recursul, instanța îl admite, casează total hotărîrea atacată și dispune

achitarea persoanei în cazurile prevăzute de prezentul cod.

Dat fiind că încălcările normelor procedurale specificate, comise de către

instanțele de fond și de apel, constituie erori de drept, prescrise în art. 427 alin. (1)

pct. 6) Cod de procedură penală, se impune soluția casării totale a sentinței și

deciziei contestate și dispunerea achitării inculpatului de sub învinuirea comiterii

infracțiunii prevăzută la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, pe motiv că fapta lui nu

întrunește elementele infracțiunii.

Se reține că, conform art. 424 alin. (2), 425 Cod de procedură penală,

instanța de recurs este în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, dar fără

a agrava situația inculpatului. Instanța de recurs, soluționînd cauza, nu poate crea o

situație mai gravă pentru persoana în favoarea căreia a fost declarat recurs. Astfel,

soluția dispunerii rejudecării cauzei în vederea unei eventuale condamnări corecte

a inculpatului, în cazul în care procurorul nu a declarat apel și recurs ordinar cu

privire la erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel, ar fi una lipsită de

8

orice suport legal și ar crea o situație mai gravă pentru inculpat, în cadrul

propriului recurs.

În al patrulea rînd, se atestă că recursul ordinar al apărătorului părții

vătămate, Stănilă Andrei, cu solicitarea rejudecării cauzei și pronunțarea unei noi

hotărîri, prin care să se încaseze de la inculpat în beneficiul părții vătămate a dublei

arvune, în sumă de 1000 euro (pct. 5.1 din prezenta decizie), în virtutea împrejurărilor

expuse mai sus, privind achitarea inculpatului de sub învinuirea incriminată,

devine neîntemeiată.

Mai mult, cerința acestui recurent nu se încadrează în categoria soluțiilor

date în competența instanței de recurs potrivit prevederilor art. 435 Cod de

procedură penală.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, judecînd

recursul, instanța îl respinge ca inadmisibil, în cazul în care acesta este neîntemeiat.

Prin urmare, dat fiind că recursul apărătorului părții vătămate este

neîntemeiat, acesta urmează a fi respins ca inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de apărătorul părții

vătămate, Stănilă Andrei.

Admite recursurile ordinare declarate de avocatul Barbă Stela și de

inculpatul Poia Igor Valeriu, casează total sentința Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 15 decembrie 2011 și decizia Curții de Apel Chișinău din 18

decembrie 2012.

Inculpatul Poia Igor Valeriu se achită de sub învinuirea comiterii infracțiunii

prevăzute la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, pe motiv că fapta lui nu întrunește

elementele infracțiunii.

Decizia este irevocabilă, pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2013, ora

09.50.

Președinte Petru Ursache

Judecători Iurie Diaconu

Vladimir Timofti

Nicolae Gordilă

Elena Covalenco

9

Dosarul nr. 1ra-357/13

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

D I S P O Z I T I V

28 mai 2013 mun. Chișinău

Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Petru Ursache,

Judecători Iurie Diaconu, Vladimir Timofti, Nicolae Gordilă,

Elena Covalenco,

cu participarea:

procurorului Sergiu Crijanovschi,

inculpatului Poia Igor,

avocatului Barbă Stela,

apărătorului

părții vătămate Stănilă Andrei,

a judecat în ședință publică recursurile ordinare împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 18 decembrie 2012, declarate de apărătorul părții vătămate,

Stăvilă Andrei, de avocatul Barbă Stela și de inculpatul

Poia Igor Valeriu, născut la

02 iulie 1976, originar și locuitor al mun. Chișinău,

str. Bănulescu Bodoni 11, ap. 20, cetățean al

Republicii Moldova, fără antecedente penale.

Termenul de examinare a cauzei

în instanța de fond: 11 iulie – 15 decembrie 2011,

în instanța de apel: 22 iunie – 18 decembrie 2012,

în instanța de recurs: 22 februarie – 28 mai 2013.

În conformitate cu art. 434, 435 alin. (1) pct. 1), 2) lit. b), alin. (3) Cod de

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

10

D E C I D E :

Respinge ca inadmisibil recursul ordinar declarat de apărătorul părții

vătămate, Stănilă Andrei.

Admite recursurile ordinare declarate de avocatul Barbă Stela și de

inculpatul Poia Igor Valeriu, casează total sentința Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 15 decembrie 2011 și decizia Curții de Apel Chișinău din 18

decembrie 2012.

Inculpatul Poia Igor Valeriu se achită de sub învinuirea comiterii

infracțiunii prevăzute la art. 190 alin. (2) lit. c) Cod penal, pe motiv că fapta lui nu

întrunește elementele infracțiunii.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată va fi pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2013, ora

09.50.

Președinte Petru Ursache

Judecători Iurie Diaconu

Vladimir Timofti

Nicolae Gordilă

Elena Covalenco

11

12