SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GIORGIO c. ITALIA (Cercetarea nr. 4093/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 ianuarie 2000 DEFINITIVF 25/04/2000 În cauza Giorgio c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte, Conforti Loucaide Kūris Fuhrmann Jungwiert Traja judecători și Dolle graffière de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 11 ianuarie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la data inițială a cauzei, se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, M. Francesco Giorgio ( La 4 mai 1999, camera a declarat cererea admisibilă. ÎN FAȚĂ la 30 mai 1984, reclamantul l-a numit pe dl D. în fața Tribunalului din Cassino (Frosinone) pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a neexecutării anumitor lucrări. Din cele douăsprezece audieri prevăzute între 23 ianuarie 1985 și 20 iunie 1990, două au vizat depunerea documentelor, una a fost amânată din oficiu, una la cererea părților, una pentru că în acea zi avocații făceau grevă și șapte pentru cererea pârâtului fără opoziție a reclamantului, dintre care șase pentru a pune în discuție o altă persoană. La ședința din 25 ianuarie 1991, judecătorul s-a reținut să decidă cu privire la cererea de numire a unui expert. februarie 1992, considerând că nu are suficiente dovezi pentru a ordona o expertiză. În ziua următoare, el și-a rezervat din nou numirea unui expert și printr-o ordonanță în afara ședinței din 6 martie 1992 a primit această cerere. 1992 și 24 octombrie 1997, patru dintre ei au abordat experiența - dintre care unul a fost concediat deoarece expertul nu a prezentat raportul său - două au fost amânate din oficiu, unul pentru că în acea zi avocații au făcut grevă și doi pentru că au fost admiși și audierea martorilor. După o altă audiere, la 16 septembrie 1998 părțile și-au prezentat concluziile și au prezentat pledoariile în fața camerei competente la data de 26 noiembrie 1999. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un interval de timp rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea privind această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 30 mai 1984 și era încă în curs de desfășurare la 26 noiembrie 1999. La această dată, Curtea a durat deja aproape 15 ani și șase luni pentru o instanță. 10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bouttazzi c. Italia care să apară în Codul Oficial al Curții, § 22) la existena în Italia a unei practici contrare Conveniei care rezultă dintr-o acumulare de încălcări la cerina în măsura în care instanța constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite ștergerea a ceea ce este necesar pentru a face, Cu imperfecțiune a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 12. Reclamantul solicită 96 420 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 13. Curtea, după ce a luat în considerare observațiile prezentate de guvern, consideră că este necesar să se acorde reclamantului 48 000 000 ITL. Comisioane și cheltuieli de judecată 14. Reclamantul solicită, de asemenea, 2 000 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții 15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30. În cazul de față, luând în considerare observațiile prezentate de guvern și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și le-a acordat reclamantului. Interese moratorii 16. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în mod unanim, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 48 000 000 (cu 40 de milioane) de lire italiene pentru daune morale și 2 000 000 (două milioane) de lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată care vor fi majorate cu o dobândă simplă cu 2,5 % la an începând cu Expirarea termenului respectiv și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 25 ianuarie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Module Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE GIORGIO c. ITALIE
(Requête n°
40930/98)
ARRÊT
25 janvier 2000
25/04/2000
En l’affaire Giorgio c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
J.-P.
Costa
,
président,
M.
B.
Conforti
,
M.
L.
Loucaides
,
M.
P.
Kūris
,
M.
W.
Fuhrmann
,
M.
K.
Jungwiert
,
M.
K.
Traja
,
juges
,
et de
M
me
S.
Dollé
,
greffière de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 janvier 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Francesco Giorgio (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 8 avril 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 27
avril
1998 sous le numéro de dossier 40930/98. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza.
2.
La chambre a déclaré la requête recevable le 4 mai 1999.
3.
Le 30 mai 1984, le requérant assigna M. D. devant le tribunal de Cassino (Frosinone) afin d'obtenir réparation des dommages subis suite à l'inexécution de certains travaux.
4.
La mise en état de l'affaire commença le 11 juillet 1984. Des douze audiences prévues entre le 23 janvier 1985 et le 20 juin 1990, deux concernèrent le dépôt de documents, une fut reportée d'office, une à la demande des parties, une car ce jour-là les avocats faisaient grève et sept à la demande du défendeur sans opposition du requérant, dont six afin de mettre en cause une autre personne. A l'audience du 25
janvier 1991, le juge se réserva de décider quant à la demande de nomination d'un expert. Par une ordonnance hors audience du 10 avril 1991, il se contenta d'ajourner l'affaire au 5
février 1992, estimant ne pas avoir suffisamment d'éléments pour ordonner une expertise. Le jour venu, il se réserva à nouveau quant à la nomination d'un expert et par une ordonnance hors audience du 6
mars
1992 il fit droit à cette demande. Des onze audiences prévues entre le 21
octobre
1992 et le 24 octobre 1997, quatre concernèrent l'expertise - dont une fut renvoyée car l'expert n'avait pas remis son rapport -, deux furent reportées d'office, une car ce jour-là les avocats faisaient grève et deux concernèrent l’admission et l’audition de témoins.
5.
Après une autre audience, le 16 septembre
1998 les parties présentèrent leurs conclusions et l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 26
novembre
1999.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
6.
Le requérant allègue la violation du principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
7.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
8.
La période à considérer a débuté le 30 mai 1984 et était encore pendante au 26 novembre 1999.
9.
Elle avait, à cette date, déjà duré presque quinze ans et six mois, pour une instance.
10.
La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie à paraître dans le recueil officiel de la Cour, §
22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 §
1.
II.
Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
11.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu
’
il y a eu violation de la Convention ou de ses protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d
’
effacer qu
’
imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s
’
il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
12.
Le requérant réclame 96 420 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et moral qu'il aurait subi.
13.
La Cour, après avoir pris en considération les observations présentées par le Gouvernement, considère qu’il y a lieu d'octroyer au requérant 48 000 000 ITL.
B.
Frais et dépens
14.
Le requérant demande également 2 000 000 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
15.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, §
30). En l’espèce, prenant en considération les observations présentées par le Gouvernement et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 2 000 000 ITL au titre des frais et dépens pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant.
C.
Intérêts moratoires
16.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 2,5 % l
’
an.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
,
a)
que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 48 000 000 (quarante-huit millions) lires italiennes pour dommage moral et 2 000 000 (deux millions) lires italiennes pour frais et dépens
;
b)
que ces montants seront à majorer d
’
un intérêt simple de 2,5 % l
’
an à compter de l
’
expiration dudit délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 janvier 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président