AFFAIRE BATTISTELLI c. ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BATTISTELLI c. ITALIA (Cercetarea nr. 4092/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 ianuarie 2000 DEFINIF 25/04/2000 În cauza Battistelli c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte, Conforti Loucaide Kūris Fuhrmann Jungwiert Traja judecători și Dolle graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 11 ianuarie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Lucia Battistelli, reclamanta, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului (inclusiv Comisia Europeană) la 25 octombrie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza. Camera a declarat cererea admisibilă la 4 mai 1999. La 11 martie 1983, mama reclamantei a înaintat o acțiune în fața Tribunalului Baux Raual d. Ancona pentru a obține declarația privind imposibilitatea de a transforma un contract de îndosariere într-un contract de amenajare. La o dată nespecificată, mama reclamantei a decedat și reclamanta și cei doi frați ai săi s-au constituit în fața judecătorului la 21 mai 1983. Prima audiere a fost stabilită la 8 octombrie 1983, dar la cererea recurentei a fost înaintată la 16 iulie 1983. 1984, două au fost amânate la cererea părților și două au fost dedicate depunerii de documente. La 24 noiembrie 1984, judecătorul a admis martori, a numit un expert și a fixat pentru jurământul acestuia din urmă ședința din 9 noiembrie 1985. O audiere mai târziu, la 28 februarie 1987, pârâtul a solicitat o trimitere pentru a depune un memoriu, iar judecătorul a amânat cazul la 13 Cu toate acestea, la data de 27 aprilie 1991, judecătorul a numit un nou expert și a stabilit pentru jurământul acestuia din 26 octombrie 1991 ședința din 26 octombrie 1991. Cu toate acestea, această ședință nu a avut loc decât la 19 decembrie 1992, ca urmare a unei trimiteri din oficiu. După trei audieri, dintre care una a fost amânată la cererea părților și una pentru a permite judecătorului să stabilească calendarul ședințelor viitoare, la 28 ianuarie 1995 judecătorul a stabilit dezbaterile la 29 aprilie 1995. Cu toate acestea, acestea nu au rămas, deoarece au fost amânate de două ori din oficiu, de două ori ca urmare a absenței reclamantei, o dată de către judecător și de trei ori la cererea părților, dintre care două au încercat să ajungă la o soluționare amiabilă a cazului: ceea ce a intervenit în instanță la 31 octombrie 1997. Recurenta invocă încălcarea principiului termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Statul membru în cauză obiectează la această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 11 martie 1983 și s-a încheiat la 31 octombrie 1997 și, prin urmare, a durat mai mult de paisprezece ani și șapte luni pentru o instanță. 10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia care urmează să apară în Codul Oficial al Curții, § 22) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care instanța constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. (1). Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2). Cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție 11.În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite decât să se șteargă în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită 166 445 435 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 13. Curtea, după ce a luat în considerare observațiile prezentate de guvern, consideră că este necesar să se acorde recurentei 44 000 000 ITL. Costuri și cheltuieli de judecată 14. Recurenta solicită, de asemenea, 12 136 390 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 15. Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi menționată anterior, § 30. În speță, luând în considerare observațiile prezentate de guvern și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 3 000 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și pentru acordul cu reclamanta. Interese moratorii 16. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în mod unanim, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 44 000 000 (patru-patru milioane) lire italiene pentru daune morale și 3 000 000 (trei milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă cu 2,5 % la an începând cu Expirarea termenului respectiv și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 25 ianuarie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Module Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE BATTISTELLI c. ITALIE

(Requête n°

40928/98)

ARRÊT

STRASBOURG

25 janvier 2000

DÉFINITIF

25/04/2000

En l’affaire Battistelli c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

J.-P.

Costa

,

président,

M.

B.

Conforti

,

M.

L.

Loucaides

,

M.

P.

Kūris

,

M.

W.

Fuhrmann

,

M.

K.

Jungwiert

,

M.

K.

Traja

,

juges

,

et de

M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 janvier 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M

me

Lucia Battistelli (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 25 octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 27 avril 1998 sous le numéro de dossier 40928/98. Le gouvernement italien (« le Gouvernement »)

est représenté par son agent, M. U. Leanza.

2.

La chambre a déclaré la requête recevable le 4 mai 1999.

EN FAIT

3.

Le 11 mars 1983, la mère de la requérante déposa un recours devant le tribunal des baux ruraux d’Ancône afin d'obtenir la déclaration de l'impossibilité de transformer un contrat de métayage en contrat d'affermage. A une date non précisée, la mère de la requérante décéda et la requérante et ses deux frères se constituèrent devant le juge le 21

mai 1983.

4.

La première audience fut fixée au 8 octobre 1983, mais à la demande de la requérante elle fut avancée au 16 juillet 1983. Des quatre audiences qui se tinrent entre cette date et le 9

juin

1984, deux furent reportées à la demande des parties et deux furent consacrées au dépôt de documents. Le 24 novembre 1984, le juge admit des témoins, nomma un expert et fixa pour le serment de ce dernier l'audience du 9

novembre

juin 1987. Toutefois, cette audience ne se tint que le 9

janvier

1988, suite à un renvoi d'office. Des trois audiences suivantes, deux furent reportées à la demande des parties. Le 27

avril

1991, le juge nomma un nouvel expert et fixa pour le serment de ce dernier l'audience du 26

octobre

décembre

1992, suite à un renvoi d'office.

5.

Après trois audiences, dont une fut reportée à la demande des parties et une afin de permettre au juge de fixer le calendrier des audience à venir, le 28 janvier 1995 le juge fixa les débats au 29

avril

: ce qui intervint à l’audience du 31 octobre 1997.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6.

La requérante allègue la violation du principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6

§

1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)

»

7.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

8.

La période à considérer a débuté le 11 mars 1983 et s'est terminée le 31 octobre 1997.

9.

Elle a donc duré plus de quatorze ans et sept mois, pour une instance.

10.

La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie à paraître dans le recueil officiel de la Cour, §

22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 §

1.

II.

Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention

11.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu

’

il y a eu violation de la Convention ou de ses protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d

’

effacer qu

’

imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s

’

il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

12.

La requérante réclame 166 445 435 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et moral qu'elle aurait subis.

13.

La Cour, après avoir pris en considération les observations présentées par le Gouvernement, considère qu’il y a lieu d'octroyer à la requérante 44 000 000 ITL.

B.

Frais et dépens

14.

La requérante demande également 12 136 390 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

15.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, §

30). En l’espèce, prenant en considération les observations présentées par le Gouvernement et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens pour la procédure devant la Cour et l’accorde à la requérante.

C.

Intérêts moratoires

16.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 2,5 % l

’

an.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

,

a)

que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 44 000 000 (quarante-quatre millions) lires italiennes pour dommage moral et 3 000 000 (trois millions) lires italiennes pour frais et dépens

;

b)

que ces montants seront à majorer d

’

un intérêt simple de 2,5 % l

’

an à compter de l

’

expiration dudit délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 janvier 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président