SECȚIUNEA A PATRA CAUZA CHIERICI c. ITALIA [1] (solicitarea nr. 41835/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 februarie 2000 DEFINITIVF 29/0 Ö În la Õ cauza Chierici c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Pellonpääst președinte Conforti Ress Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Vajić judecători și de domnul V. Berger grefier de secțiune După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 27 ianuarie 2000, hotărârea a fost adoptată la această dată, la data inițială a procedurii, se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, inclusiv cetățeni italieni, M. Bianca Chierici și M. Enrico Chierici, care au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 1 octombrie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a fost înregistrată la 22 iunie 1998 sub numărul de dosar 41835/95. este reprezentat de agentul său, U. Leanza, și de co-agentul său, M.V. Esposito. Camera a declarat cererea admisibilă la 25 mai 1999. DE FAPT Reclamanții sunt resortisanți italieni, născuți în 1925 și 1927. Reclamantul a decedat la 15 aprilie 1998. recurenta își are reședința la Bologna și a informat Curtea că este unicul său moștenitor. La 9 februarie 1979, dna S., mama reclamanților, precum și a dlui C.A., și acesta din urmă au înaintat Curții de Conturi o acțiune în vederea obținerii anulării unei decizii a Ministerului Apărării prin care refuza să își majoreze pensia privilegiată de inversare. La 15 martie 1980, dosarul a fost transmis procurorului general pentru instrucțiuni. În urma Legii 19/1994 de înființare a camerelor regionale ale Curții de Conturi, la 26 februarie 1994, dosarul a fost transmis Camerei Regionale din Emilia-Romagna a Curții de Conturi. După moartea dnei S. și a dlui C.A., survenită în 1981 și, respectiv, 1986, 22, În decembrie 1994, reclamanta a indicat că intenționa să continue procedura în fața acestei instanțe în calitate de moștenitoare. O cerere similară a fost formulată de reclamantă la 9 decembrie 1997. La data de 17 februarie 1999 s-a stabilit în culpă. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 28 aprilie 1999, camera regională și-a declarat incompetența în această privință. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 1 din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea privind această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 9 februarie 1979 și s-a încheiat la 28 aprilie 1999; prin urmare, a durat mai mult de douăzeci și două de luni pentru o instanță. 10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia, care urmează să apară în declarația oficială a Curții, § 22) la În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei, în numele său și în calitate de moștenitoare, suma totală de 73 000 000 000 ITL. Interese moratorii 15. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data d adoptarea prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 73 000 000 (șasezeci și trei de milioane) lire italiene pentru daune morale că această sumă va crește cu 2,5 % l de la expirarea termenului respectiv și până la plata acesteia. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 8 februarie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Vincent Berger Matti Pellonpääin Premier [1] Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă.
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE CHIERICI c. ITALIE
[1]
(Requête n°
41835/98)
ARRÊT
8 février 2000
29/06/2000
En l’affaire Chierici c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
M.
Pellonpää
,
président
,
M.
B.
Conforti
,
M.
G.
Ress
,
M.
A.
Pastor Ridruejo
,
M.
L.
Caflisch
,
M.
J.
Makarczyk
,
M
me
N.
Vajić
,
juges
,
et de M. V.
Berger
,
greffier de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 janvier 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont des ressortissants italiens, M
me
Bianca Chierici et M.
Enrico Chierici (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 1er octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 22 juin 1998 sous le numéro de dossier 41835/98. Le gouvernement italien (« le Gouvernement »)
est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M.V. Esposito.
2.
La chambre a déclaré la requête recevable le 25 mai 1999.
3.
Les requérants sont des ressortissants italiens, nés respectivement en 1925 et 1927. Le requérant est décédé le 15 avril 1998. La requérante réside à Bologne et a informé la Cour qu’elle est son unique héritière.
4.
Le 9 février 1979, Mme S., mère des requérants ainsi que de M. C.A., et ce dernier, déposèrent un recours devant la Cour des comptes visant à obtenir l’annulation d’une décision du ministère de la Défense refusant d’augmenter leur pension privilégiée de réversion.
5.
Le 15 mars 1980, le dossier fut transmis au ministère public pour instruction. Suite à la loi 19/1994 instituant des chambres régionales de la Cour des comptes, le 26
février 1994, le dossier fut transmis à la chambre régionale d’Emilie-Romagne de la Cour des comptes. Après le décès de Mme S. et de M. C.A., survenu respectivement en 1981 et 1986, le 22
décembre 1994 la requérante indiqua qu’elle souhaitait continuer la procédure devant cette juridiction en tant qu’héritière. Une demande similaire fut formulée par le requérant le 9 décembre 1997. L’audience fut fixée au 17 février 1999. Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 28 avril 1999, la chambre régionale déclara son incompétence en la matière.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
6.
Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
7.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
8.
La période à considérer a débuté le 9 février 1979 et s'est terminée le 28 avril 1999.
9.
Elle a donc duré plus de vingt ans et deux mois, pour une instance.
10.
La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie, à paraître dans le recueil officiel de la Cour, §
22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
11.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 §
1.
II.
Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
12.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
13.
La requérante s'en remet à la Cour pour établir le montant dû au titre du préjudice moral qu'elle aurait subi.
14.
La Cour considère qu’il y a lieu d'octroyer à la requérante, en son nom et en tant qu'héritière, la somme globale de 73
B.
Intérêts moratoires
15.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 2,5 % l
’
an.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 73 000 000 (soixante-treize millions) lires italiennes pour dommage moral
;
b)
que ce montant sera à majorer d
’
un intérêt simple de 2,5 % l
’
an à compter de l
’
expiration dudit délai et jusqu
’
au versement.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 février 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Vincent
Berger
Matti
Pellonpää
Greffier
Président
[1]
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.