SECȚIUNEA A DOUA CAUZA MASUCIO c. ITALIA (solicitarea nr. 4301/98) [1]HREȘTE STRASBURG 22 iunie 2000 În litigiu cu cauza Masuccio c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis Președinte Conforti Bonello Strážnická Fischbach Lorenzen Tsatsa-Nikolovska judecători și din domnul Fribergh grefier de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 30 mai 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, M. Domenico Masuccio ( A. Nardone și T. Verrilli, avocați din Benevent. Guvernul italian ( olée) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. La colțul articolului 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plângea de durata unei proceduri civile. Camera a declarat cererea admisibilă la 29 iunie 1999. În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 25 ianuarie 2000 pentru guvern și la 7 ianuarie 2000 și la 24 februarie 2000 pentru solicitant, părțile au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. La 23 ianuarie 1992, reclamantul a formulat o acțiune în fața judecătorului de instanță din Benevent, funcționând ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie ordinară de invaliditate. La 22 februarie 1992, judecătorul de instanță a stabilit prima ședință la 16 noiembrie 1993. În ziua următoare, judecătorul a retrimis la reședință la 14 februarie 1993. 1994, data la care judecătorul a numit un expert și a stabilit ca cauza să fie deliberată la 18 iunie 1996. La 15 iulie 1995, reclamantul a prezentat o cerere prin care solicita ca data la care a avut loc încuviințarea să fie înaintată. La 19 aprilie 1996, acesta din urmă a făcut apel la Tribunalul din Benevent. La 4 iulie 1996, președintele a însărcinat un judecător raportor al dosarului și a fixat ședința pledoariilor la 5 martie 1997. Această audiere a fost amânată din oficiu la 18 iunie 1997 și, ulterior, la 4 iunie 1997. februarie 1998. În acea zi, Tribunalul a numit un expert și a amânat cazul la data de 3 iunie 1998. Prin hotărârea din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la data de 9 iunie 1998, instanța a acceptat parțial cererea reclamantului. Drept la data de 25 ianuarie 2000, grefierul a primit de la co-agentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 4301/98 formulată de dl Masuccio, guvernul italian propune ca aceasta să plătească suma de 16 000 000 de lire italiene (ITL), din care 13 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. La 7 ianuarie 2000 și 24 februarie 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de recurentul J a luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să-mi plătească suma de 16 000 000 de lire italiene (ITL), din care 2000 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale penală a cauzei având ca origine cererea nr. 43001 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. În cele din urmă a Convenției și art. 62 alin. (3) din Regulamentul de procedură. 10. În consecință, el licitează să șteargă din cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITé, hotărăște să șteargă cauza din rol ; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Module Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE MASUCCIO c. ITALIE
(Requête n°
43001/98)
[1]
ARRÊT
22 juin 2000
En l’affaire Masuccio c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
C.
Rozakis
,
président
,
M.
B.
Conforti
,
M.
G.
Bonello
,
M
me
V.
Strážnická
,
M.
M.
Fischbach
,
M.
P.
Lorenzen
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
juges
,
et de M. E.
Fribergh
,
greffier de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Domenico Masuccio (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 21 octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26
août
1998 sous le numéro de dossier 43001/98. Le requérant est représenté par M
es
V.
Esposito.
2.
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.
3.
Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000 pour le Gouvernement et les 7 janvier 2000 et 24 février 2000 pour le requérant, les parties ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
4.
Le 23 janvier 1992, le requérant déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une pension ordinaire d'invalidité.
5.
Le 22 février 1992, le juge d'instance fixa la première audience au 16
novembre 1993. Le jour venu, le juge renvoya l’audience au 14
février
1994, date à laquelle le juge nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 18 juin 1996. Le 15 juillet 1995, le requérant présenta une demande tendant à ce que la date de l’audience fût avancée. L’audience se tint le 19 février 1996 et, par décision du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 5
avril
1996, le juge rejeta la demande du requérant.
6.
Le 19 avril 1996, ce dernier interjeta appel devant le tribunal de Bénévent. Le 4 juillet 1996, le président chargea un juge rapporteur du dossier et fixa l'audience de plaidoiries au 5
mars 1997. Cette audience fut reportée d’office d’abord au 18 juin 1997 et, par la suite, au 4
février 1998. Ce jour-là, le tribunal nomma un expert et ajourna l'affaire au 3 juin 1998. Par jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 9
juin
1998, le tribunal fit en partie droit à la demande du requérant.
DROIT
7.
Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :
«
Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
43001/98, introduite par M. Masuccio, le gouvernement italien offre de verser à celui-ci la somme de 16 000 000 lires italiennes (ITL), dont
13 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article
39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
8.
Les 7 janvier 2000 et 24 février 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par le requérant
:
«
J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement
italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 16 000 000 lires italiennes (ITL), dont
13
000
000
ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
43001/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
9.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement).
10.
Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle ;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Greffier
Président
[1]
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.