- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 22 iunie 2000
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
De Nunzio împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A DOUA CERINȚE DIN NUNZIO c. ITALIA (solicitarea nr. 43013/98) [1]HREȘTE STRASBURG 22 iunie 2000 În cauza De Nunzio c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis Președinte Conforti Bonello Strážnická Fischbach Lorenzen Tsatsa-Nikolovska judecători și din domnul Fribergh grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 30 mai 2000, se retrage hotărârea, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Rosina De Nunzio ( A. Nardone și T. Verrilli, avocați din Benevent. Guvernul italian ( olée) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito.
La intersecția unghiului art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plângea de durata unei proceduri civile. Camera a declarat cererea admisibilă la 29 iunie 1999. În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 25 ianuarie 2000 pentru guvern și la 4 ianuarie 2000 și la 24 februarie 2000 pentru reclamantă, părțile au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. (4) La 18 august 1993, reclamanta a înaintat o acțiune în fața judecătorului de instanță din Benevent, care funcționa ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie ordinară de invaliditate.
La 28 septembrie 1993, judecătorul de instanță a stabilit prima ședință la 13 martie 1995. În ziua următoare, judecătorul a numit un expert și a stabilit ca cauza să fie luată în deliberare la 28 iunie 1996. Această ședință a fost amânată din oficiu la 2 aprilie 1997 și, ulterior, la 2 iulie 1998, printr-o decizie din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 23 noiembrie 1998, judecătorul a respins cererea recurentei. La 21 decembrie 1998, aceasta din urmă a făcut apel la Tribunalul din Benevent.
La 5 ianuarie 1999, președintele a însărcinat un judecător raportor al cazului și a amânat cazul la 17 martie 1999. La acea dată, judecătorul a numit un expert și a fixat ședința pledoariilor la 20 octombrie 1999. La 25 ianuarie 2000, grefierul a primit de la co-agentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 43013/98 formulată de M Din Nunzio, guvernul italian îi oferă acesteia suma de 14 000 000 de lire italiene (ITL), dintre care 11 000 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Această plată va reprezenta o soluționare definitivă a cauzei. Prezenta declarație ține cont de durata procedurii, dar nu include nici o evaluare a motivelor care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern.
În plus, Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Am luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia el este dispus să-mi plătească suma de 14 000 000 de lire italiene (ITL), din care 11 000 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 43013/98 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului.
Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. mai mult, Curtea ia act de soluționarea pe cale amiabilă la care au ajuns părțile. Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale (articolele 37 alineatul (1) În cele din urmă a Convenției și art. 62 alin. (3) din Regulamentul de procedură.
10. În consecință, el licitează să șteargă din cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITé, hotărăște să șteargă cauza din rol ; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Module Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE DE NUNZIO c. ITALIE (Requête n° 43013/98) [1] ARRÊT STRASBOURG 22 juin 2000 En l’affaire De Nunzio c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : M. C. Rozakis , président , M. B. Conforti , M. G. Bonello , M me V. Strážnická , M. M. Fischbach , M. P. Lorenzen , M me M. Tsatsa-Nikolovska , juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M me Rosina De Nunzio (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 7 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26 août 1998 sous le numéro de dossier 43013/98. La requérante est représentée par M es A. Nardone et T. Verrilli, avocats à Bénévent. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.
Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000 pour le Gouvernement et les 4 janvier 2000 et 24 février 2000 pour la requérante, les parties ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
Le 18 août 1993, la requérante déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une pension ordinaire d'invalidité.
Le 28 septembre 1993, le juge d'instance fixa la première audience au 13 mars 1995. Le jour venu, le juge nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 28 juin 1996. Cette audience fut reportée d’office d’abord au 2 avril 1997 et, par la suite, au 2 juillet 1998. Par une décision du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 23 novembre 1998, le juge rejeta la demande de la requérante.
Le 21 décembre 1998, cette dernière interjeta appel devant le tribunal de Bénévent. Le 5 janvier 1999, le président chargea un juge rapporteur du dossier et ajourna l'affaire au 17 mars 1999. A cette date, le juge nomma un expert et fixa l'audience de plaidoiries au 20 octobre 1999. EN DROIT
Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 43013/98, introduite par M me De Nunzio, le gouvernement italien offre de verser à celle-ci la somme de 14 000 000 lires italiennes (ITL), dont 11 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
Les 4 janvier 2000 et 24 février 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par la requérante : « J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 14 000 000 lires italiennes (ITL), dont 11 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 43013/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.»
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président [1] Cet arrêt peut subir des retouches de forme.