AFFAIRE BORRILLO c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA BORRILLO c. ITALIA (Cercetarea nr. 38973/97) [1]HREȘTE STRASBURG 22 iunie 2000 În lac Cauza Borrillo c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis Președintele Conforti Bonello Strážnická Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska judecători și grefier de secțiune al dlui E. Fribergh După ce a intenționat în camera consiliului la 30 mai 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, M. La 24 octombrie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor la lamaie și a libertăților fundamentale, reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului. Cererea a fost înregistrată la 11 decembrie 1997 sub numărul de dosar 38973/97. Reclamantul este reprezentat de M. Nardone și T. Verrilli, avocați din Benevent. Guvernul italian ( ou ou) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. La colțul art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plângea de durata unei proceduri civile. Camera a declarat cererea admisibilă la 29 iunie 1999. În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul de secțiune a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 25 ianuarie 2000, guvernul și la 18 ianuarie 2000 și la 24 februarie 2000 reclamantul au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament arbitral al cauzei. La 13 aprilie 1992, reclamantul a înaintat un recurs judecătorului de instanță din Benevent, care funcționa ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie ordinară de invaliditate. La 27 aprilie 1992, judecătorul de instanță a stabilit prima ședință la 9 iunie 1993. Această audiere a fost amânată din oficiu la 2 februarie 1994. În ziua următoare, judecătorul a numit un expert și a stabilit ca cauza să fie luată în deliberare la 30 ianuarie 1995. Această audiere nu a avut loc. Prin decizia din 30 aprilie 1995, al cărei text a fost depus la grefă la 23 iunie 1995, judecătorul a respins cererea reclamantului. La 21 iulie 1995, acesta din urmă a răspuns la apel în fața Tribunalului din Benevent. În ianuarie 1996, președintele a însărcinat un judecător raportor al dosarului și a stabilit ședința de pledoarii la 3 iulie 1996. Această audiere a fost amânată din oficiu la 26 martie 1997. În acea zi, instanța a numit un expert și a amânat cazul la 8 octombrie 1997. La 10 aprilie 1997, reclamantul a prezentat o cerere pentru ca data luării în judecată să fie înaintată. Președintele tribunalului a înaintat data la 28 mai 1997. În acea zi, instanța a reînnoit competența. Prin hotărârea din 14 ianuarie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 23 ianuarie 1998, instanța a fost parțial îndreptățită la cererea reclamantului. La 25 ianuarie 2000, grefierul a primit de la coagentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 38973/97, introdusă de M. Borrillo, guvernul italian îi oferă acestuia suma de 14 000 000 de lire italiene (ITL), din care 11 000 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. Această plată va reprezenta o soluționare definitivă a cauzei, prezenta declarație ține cont de durata procedurii, dar nu conține nicio evaluare a motivelor care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ , Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ , Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï Ö ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï ï Ö ï ï ï ï ï ï ï ï Ö ï ï ï ï ï ï ï Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö ^ ^ ^ ^ Ö ^ ^ ^ ^ ^ În conformitate cu art. 4 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din Convenție, grefierul a primit următoarea declarație, semnată de reclamant, și a luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este dispus să-mi plătească suma de 14 000 000 de lire italiene (ITL), din care 000 000 000. ITL pentru daune morale și 3 000 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 38973/97 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, sunt dispus să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau Protocoalele sale [articolele 37 alineatul (1) în fine ale Convenției și 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. să șteargă cauza rolului; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Grefier Președinte [1] Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE BORRILLO c. ITALIE

(Requête n°

38973/97)

[1]

ARRÊT

STRASBOURG

22 juin 2000

En l’affaire Borrillo c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

C.

Rozakis

,

président

,

M.

B.

Conforti

,

M.

G.

Bonello

,

M

me

V.

Strážnická

,

M.

P.

Lorenzen

,

M.

M.

Fischbach

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

juges

,

et de M. E.

Fribergh

,

greffier de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Marco Borrillo (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 24 octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 11 décembre 1997 sous le numéro de dossier 38973/97. Le requérant est représenté par M

es

A.

Nardone et T. Verrilli, avocats à Bénévent. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M.

V.

Esposito.

2.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.

3.

Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000 le Gouvernement et les 18 janvier 2000 et 24 février

2000 le requérant ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

4.

Le 13 avril 1992, le requérant déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une pension ordinaire d'invalidité.

5.

Le 27 avril 1992, le juge d'instance fixa la première audience au 9

juin

janvier 1995. Cette audience ne se tint pas. Par décision du 30 avril 1995, dont le texte fut déposé au greffe le 23 juin 1995, le juge rejeta la demande du requérant.

6.

Le 21 juillet 1995, ce dernier interjeta appel devant le tribunal de Bénévent. Le 10

janvier 1996, le président chargea un juge rapporteur du dossier et fixa l'audience de plaidoiries au 3 juillet 1996. Cette audience fut reportée d’office au 26 mars 1997. Ce jour-là, le tribunal nomma un expert et ajourna l'affaire au 8 octobre 1997. Le 10 avril 1997, le requérant présenta une demande tendant à ce que la date de l’audience fût avancée. Le président du tribunal avança la date au 28 mai 1997. Ce jour-là, le tribunal renouvela l’expertise.

7.

Par un jugement du 14 janvier 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 23

janvier

1998, le tribunal fit en partie droit à la demande du requérant.

EN DROIT

8.

Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 38973/97, introduite par M. Borrillo, le gouvernement italien offre de verser à celui-ci la somme de 14 000 000 lires italiennes (ITL), dont 11 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire,

La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent

justifier une telle durée en droit interne.

En outre le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43

9.

Les 18 janvier 2000 et 24 février 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par le requérant

:

«

J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement

italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 14 000 000 lires italiennes (ITL), dont

11

000

000

ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

38973/97 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

10.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et 62 § 3 du règlement).

11.

Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,

1.

Décide

de rayer l’affaire du rôle ;

2.

Prend acte

de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Greffier

Président

[1]

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.