AFFAIRE VISCUSI c. ITALIE

SECȚIA A DOUA

CAUZA VISCUSI c. ITALIEI

(Cererea nr. 43041/98)

[1]

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

22 iunie 2000

În cauza Viscusi c. Italiei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a doua), reunită într-o cameră compusă din:

Dl. C. Rozakis, președinte,

Dl. B. Conforti,

Dl. G. Bonello,

Dna. V. Strážnická,

Dl. P. Lorenzen,

Dl. M. Fischbach,

Dna. M. Tsatsa-Nikolovska, judecători,

și dl. E. Fribergh, grefier de secție;

După ce a deliberat în camera de consiliu la 30 mai 2000,

Pronunță hotărârea de mai jos, adoptată la această dată:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și prin care o resortisantă italiană, dna. Angelina Viscusi („reclamanta”), sesizase Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 10 noiembrie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale („Convenția”). Cererea a fost înregistrată la 26 august 1998 sub numărul de dosar 43041/98. Reclamanta este reprezentată de De Nigris De Maria, avocat la Benevento. Guvernul italian („Guvernul”) este reprezentat de agentul său, dl. U. Leanza, și de coagentul său, dl. V. Esposito.

2.

Sub aspectul articolului 6 § 1 din Convenție, reclamanta se plângea de durata unei proceduri civile. Camera a declarat cererea admisibilă la 29 iunie 1999.

3.

După un schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul de secție a propus părților încheierea unei reglementări amiabile în sensul articolului 38 § 1 b) din Convenție. La 25 ianuarie 2000 pentru Guvern și la 21 ianuarie 2000 și 24 februarie 2000 pentru reclamantă, părțile au prezentat declarații formale de acceptare a unei reglementări amiabile a cauzei.

ÎN FAPT

4.

La 18 noiembrie 1993, reclamanta a depus o cerere în fața judecătorului de instanță din Benevento, care făcea funcție de judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie de invaliditate.

5.

La 4 decembrie 1993, judecătorul de instanță a fixat prima audiere la 12 iunie 1995. Această audiere a fost amânată din oficiu la 21 ianuarie 1996. La data respectivă, judecătorul a numit un expert și a fixat punerea în deliberare a cauzei la 24 iunie 1997. Această audiere nu a putut avea loc, judecătorul fiind transferat.

6.

La 2 martie 1998 a fost fixată o audiere la 22 ianuarie 1999. La cererea reclamantei, data audierii a fost devansată la 18 februarie 1998. Prin hotărârea de la aceeași dată, al cărei text a fost depus la grefă la 30 martie 1998, judecătorul a respins cererea reclamantei.

ÎN DREPT

7.

La 25 ianuarie 2000, grefierul a primit de la coagentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare:

„Declar că în vederea unei reglementări amiabile a cauzei aflate la originea cererii nr. 43041/98, introdusă de dna. Viscusi, guvernul italian se oferă să verse acesteia suma de 14 000 000 lire italiene (ITL), dintre care 11 000 000 ITL cu titlu de prejudiciu moral și 3 000 000 ITL cu titlu de cheltuieli și taxe, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate conform articolului 39 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui reglementarea definitivă a cauzei.

Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu comportă nicio evaluare a motivelor care pot justifica o asemenea durată în dreptul intern.

În plus, Guvernul se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră conform articolului 43 § 1 din Convenție.”

8.

La 21 ianuarie 2000 și 24 februarie 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de reclamantă:

„Am luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să îmi verse suma de 14 000 000 lire italiene (ITL), dintre care 11 000 000 ITL cu titlu de prejudiciu moral și 3 000 000 ITL cu titlu de cheltuieli și taxe în vederea unei reglementări amiabile a cauzei aflate la originea cererii nr. 43041/98 pe care am introdus-o în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Accept această propunere și renunț de altfel la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele aflate la originea respectivei cereri. Declar cauza definitiv reglementată.

Prezenta declarație se înscrie în cadrul reglementării amiabile la care Guvernul și eu însămi am ajuns.

În plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră conform articolului 43 § 1 din Convenție.”

9.

Curtea ia act de reglementarea amiabilă la care au ajuns părțile. Este asigurată că respectiva reglementare se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale (articolele 37 § 1 in fine din Convenție și 62 § 3 din regulament).

10.

În consecință, se impune radierea cauzei de pe rol.

Pentru aceste motive, Curtea, ÎN UNANIMITATE,

1.

Decide

să radieze cauza de pe rol;

2.

Ia act

de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră.

Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris la 22 iunie 2000, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.

Erik Fribergh

Christos Rozakis

Grefier

Președinte

[1]

Această hotărâre poate suferi retușuri de formă.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE VISCUSI c. ITALIE

(Requête n°

43041/98)

[1]

ARRÊT

STRASBOURG

22 juin 2000

En l’affaire Viscusi c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

C.

Rozakis

,

président

,

M.

B.

Conforti

,

M.

G.

Bonello

,

M

me

V.

Strážnická

,

M.

P.

Lorenzen

,

M.

M.

Fischbach

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

juges

,

et de M. E.

Fribergh

,

greffier de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M

me

Angelina Viscusi (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 10 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26

août

1998 sous le numéro de dossier 43041/98. La requérante est représentée par M

e

De Nigris De Maria, avocat à Bénévent. Le gouvernement italien (« le Gouvernement »)

est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

2.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.

3.

Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000 pour le Gouvernement et les 21 janvier 2000 et 24 février 2000 pour la requérante, les parties ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

4.

Le 18 novembre 1993, la requérante déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une pension d'invalidité.

5.

Le 4 décembre 1993, le juge d'instance fixa la première audience au 12 juin 1995. Cette audience fut renvoyée d'office au 21 janvier 1996. Le jour venu, le juge nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 24 juin 1997. Cette audience ne put avoir lieu le juge ayant été muté.

6.

Le 2 mars 1998 une audience fut fixée au 22 janvier 1999. A la demande de la requérante, la date de l'audience fut avancée au 18 février 1998. Par jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 30

mars 1998, le juge rejeta la demande de la requérante.

EN DROIT

7.

Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

43041/98, introduite par M

me

Viscusi, le gouvernement italien offre de verser à celle-ci la somme de 14 000 000 lires italiennes (ITL), dont

11 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article

39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.

En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.

»

8.

Les 21 janvier 2000 et 24 février 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par la requérante

:

«

J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement

italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 14 000 000 lires italiennes (ITL), dont

11

000

000

ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

43041/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.»

9.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et 62 § 3 du règlement).

10.

Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,

1.

Décide

de rayer l’affaire du rôle ;

2.

Prend acte

de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Greffier

Président

[1]

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.