AFFAIRE CACCIACARRO c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA CACIACARRO c. ITALIA (Cercetarea nr. 4299/98) [1]HREȘTE STRASBURG 22 iunie 2000 În lan ... cauza Cacciacarro c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor de l'lai (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis președinte Conforti Bonello Strážnická Fischbach Lorenzen Tsatsa-Nikolovska judecători și din domnul Fribergh grefier de secțiune După deliberarea sa în camera consiliului la 30 mai 2000, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată a procedurii A la originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și a cărei resortisant italian, dl Antonietta Cacciacarro ( reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Fundamentale la data de 20 octombrie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Cererea a fost înregistrată la data de 26 august 1998 sub numărul de dosar 429999/98. Recurenta este reprezentată de M. A. Nardone și T.Verrilli, avocați din Benevent. Guvernul italian ( olée) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Recurenta a decedat la 3 aprilie 2000. La 18 mai 2000, avocatul și moștenitorul reclamantei, dl Michele Gallo, și-a exprimat voința de a continua procedura în fața Curții. Pe marginea unghiului articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanta se plângea de durata unei proceduri civile. Camera a declarat cererea admisibilă la 29 iunie 1999. În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 25 ianuarie 2000 pentru guvern și la 4 ianuarie 2000 și la 24 februarie 2000 pentru reclamantă, părțile au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. La 6 mai 1991, recurenta a înaintat un recurs judecătorului de judecată din Benevent, care funcționa ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie ordinară de invaliditate. La 8 iulie 1991, judecătorul de instanță a fixat prima audiere la 16 Iunie 1992. În ziua următoare, judecătorul a retrimis la instanță la 25 iunie 1992, data la care a numit un expert și a stabilit ca cauza să fie pronunțată în mod deliberat la 14 februarie 1994. Prin decizia din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 4 mai 1994, judecătorul a respins cererea reclamantei. La 23 mai 1994, aceasta din urmă a luat apel la tribunalul din Benevent. În iunie 1994, președintele a numit un judecător raportor al dosarului și a stabilit ședința de pledoarii la 7 decembrie 1994. În acea zi, tribunalul a numit un expert și a amânat cazul la 1 iunie 1996. Această audiere a fost amânată din oficiu de patru ori până la 26 noiembrie 1997. La 21 mai 1997, recurenta a prezentat o cerere de avansare a datei la care a fost încuviințată în instanță. Prin hotărârea din 24 septembrie 1997, al cărei text a fost depus la grefă la 30 septembrie 1997, Tribunalul a acceptat parțial cererea recurentei. ÎN DREPT la 25 ianuarie 2000, grefierul a primit de la coagentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 4299/98, introdusă de dl Cacciacarro, guvernul italian propune ca aceasta să plătească suma de 16 000 000 de lire italiene (ITL), din care 13 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ Õ Ö Õ Ö Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ , Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Ö Ö Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö La 4 ianuarie 2000 și 24 februarie 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de recurenta J a luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să-mi plătească suma de 16 000 000 de lire italiene (ITL), din care 13 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 4299/93 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, sunt dispus să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile, precum și de voința moștenitorului reclamantei, între timp decedată, de a continua în procedură. Aceasta se asigură că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 11. Prin aceste motive, Curtea decide să șteargă cazul din rol ; Prend act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Great Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE CACCIACARRO c. ITALIE

(Requête n°

42999/98)

[1]

ARRÊT

STRASBOURG

22 juin 2000

En l’affaire Cacciacarro c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

C.

Rozakis

,

président

,

M.

B.

Conforti

,

M.

G.

Bonello

,

M

me

V.

Strážnická

,

M.

M.

Fischbach

,

M.

P.

Lorenzen

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

juges

,

et de M. E.

Fribergh

,

greffier de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M

me

Antonietta Cacciacarro («

la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 20 octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26

août

1998 sous le numéro de dossier 42999/98. La requérante est représentée par M

es

A. Nardone et T.Verrilli, avocats à Bénévent. Le gouvernement italien (« le Gouvernement »)

est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito. La requérante est décédée le 3 avril 2000. Le 18 mai 2000, l’époux et héritier de la requérante, M.

Michele Gallo, a exprimé la volonté de continuer dans la procédure devant la Cour.

2.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.

3.

Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000 pour le Gouvernement et les 4 janvier 2000 et 24 février 2000 pour la requérante, les parties ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

4.

Le 6 mai 1991, la requérante déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une pension ordinaire d'invalidité.

5.

Le 8 juillet 1991, le juge d'instance fixa la première audience au 16

juin 1992. Le jour venu, le juge renvoya l’audience au 25 juin 1992, date à laquelle il nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 14

février 1994. Par décision du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 4 mai 1994, le juge rejeta la demande de la requérante.

6.

Le 23 mai 1994, cette dernière interjeta appel devant le tribunal de Bénévent. Le 10

juin 1994, le président chargea un juge rapporteur du dossier et fixa l'audience de plaidoiries au 7 décembre 1994. Ce jour-là, le tribunal nomma un expert et ajourna l'affaire au 1

er

juin 1996. Cette audience fut reportée d’office à quatre reprises jusqu’au 26

novembre

1997.

7.

Le 21 mai 1997, la requérante présenta une demande tendant à ce que la date de l’audience fût avancée. Par jugement du 24 septembre 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 30 septembre 1997, le tribunal fit en partie droit à la demande de la requérante.

EN DROIT

8.

Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

42999/98, introduite par M

me

Cacciacarro, le gouvernement italien offre de verser à celle-ci la somme de 16 000 000 lires italiennes (ITL), dont

13 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article

39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.

En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.). »

9.

Les 4 janvier 2000 et 24 février 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par la requérante

:

«

J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement

italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 16 000 000 lires italiennes (ITL), dont

13 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

42999/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »

10.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties ainsi que de la volonté de l’héritier de la requérante, entretemps décédée, de continuer dans la procédure. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et 62

11.

Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,

1.

Décide

de rayer l’affaire du rôle ;

2.

Prend acte

de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Greffier

Président

[1]

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.