Klein împotriva Germaniei

Reclamantul, născut în 1926, este un național german și rezidentă în Bad Neuenahr. 10. La 6 decembrie 1985, societatea Renania Westphalia a instituit o procedură în fața Curții de District Moers (Amtsgericht) împotriva reclamantului care solicită plăți în curs pentru electricitate. 11. La 28 aprilie 1986, Curtea de District a ordonat reclamantului să plătească o sumă de aproximativ 141 Deutsch Mark (DEM), precum și dobândă față de reclamant. Curtea a concluzionat că reclamantul a redus sumele datorate în urma declarațiilor anuale de cont, provocând modul de calcul, precum și contribuția la menținerea cărbunelui, o contribuție alocată ca subvenție pentru industria națională de menținere a cărbunelui (Kohlepfennig).

Tribunalul a considerat că atât modul de calcul, cât și contribuția nu ar putea fi opusă dintr-un punct de vedere constituțional. 12. La 8 iunie 1986, reclamantul a depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională Federală (Bundesverfassungsgericht). 13. La 11 octombrie 1994, după o serie de audieri și după ce au primit observațiile Guvernului Federal, Guvernului Bavaria și asocierea industriei germane de minere de cărbune (Gesamtverband des deutschen Steinkohlebergbaus), a doua divizie (Senat) a Curții Constituționale Federale a pronunțat o decizie (de aproximativ 30 de pagini) cu privire la plângerea constituțională a reclamantului.

A doua divizie a declarat că părțile relevante ale Actului privind utilizarea cărbunelui CE în aprovizionarea cu energie electrică (Gesetz über die Weitere Sicherung des Einsatzes von Gemeinschaftskohle, der Elektrizitätswirtschaft), care subjace contribuția la minerarea cu cărbune în cauză, nu au fost constituționale deoarece contribuția la minerarea cu cărbune a constituit o taxă specială inadmisibilă (Sonderabgabe). Curtea Constituțională Federală a anulat hotărârea Curții de District din aprilie 1986, în măsura în care plata contribuției a fost afectată și a trimis cazul înapoi la această instanță. De asemenea, a ordonat ca legislația în cauză, în măsura în care este neconstituțională, să nu se aplice dincolo de 31 decembrie 1995. La 15 februarie 1995, în reluarea procedurii, Curtea de District Moers a ordonat reclamantului să plătească o sumă de aproximativ 80 DEM, precum și interesul reclamantului.

La 22 august 1995, Curtea Constituțională Federală a refuzat o plângere constituțională a reclamantului depusă la 24 mai 1995. Reclamantul a primit decizia la 2 septembrie 1995. În conformitate cu art. 93 § 1 din Legea de bază (Grundgesetz), Curtea Constituțională Federală decide, printre altele, asupra plângerilor constituționale care pot fi depuse de oricine care consideră că autoritățile publice au încălcat unul dintre drepturile sale fundamentale sau unul dintre drepturile sale garantate în temeiul articolului 20 § 4, 33, 38, 101, 103 și 104 din Legea de bază. 17. art. 100 § 1 din Legea de bază prevede, printre altele, că, în cazul în care o instanță consideră neconstituțională o lege a căror valabilitate este relevantă pentru decizia sa, se menține procedura și întrebarea prezentată Curții Constituționale Federale în cazul în care prezenta Lege de bază este considerată încălcată.

În conformitate cu art. 100 alineatul (2), în cazul în care o instanță se îndoiește dacă o regulă a dreptului internațional public face parte integrantă din dreptul federal și dacă o astfel de regulă creează drepturi și sarcini directe pentru individ, întrebarea se depune Curții Constituționale Federale. 18. Compoziția și funcționarea Curții Constituționale Federale sunt reglementate de Legea Curții Constituționale Federale (Gesetz über das Bundesverfassungsgericht). Versiunea din 1985 a Legii Constituționale Federale (aplicabilă începând cu 1 ianuarie 1986) a fost modificată ulterior în vederea reducerii încărcămintei de muncă a Curții.

Amendamentele adoptate în 1993 (care au intrat în vigoare la 11 august 1993), printre altele, au reorganizat procedura pentru plângeri individuale (articolele 93a-93d din Legea Curții Constituționale Federale din 1993). 19. În conformitate cu art. 2 din această Lege, Curtea Constituțională Federală este constituită în două diviziuni, fiecare compus din opt judecători. 20. Secțiunile 90-96 din Lege se referă la plângerile constituționale depuse de persoane fizice. Secțiunile 90 și 92 se referă după cum urmează: „(1) Orice persoană care pretinde că unul dintre drepturile sale de bază sau unul dintre drepturile sale în temeiul art. 20 § 4, 33, 38, 101, 103 și 104 din Legea de bază a fost încălcat de către autoritatea publică poate depune o plângere de neconstituționalitate la Curtea Constituțională Federală.

(2) În cazul în care acțiunea juridică împotriva încălcării este admisibilă, plângerea de neconstituționalitate nu poate fi depusă până la epuizarea tuturor măsurilor. Cu toate acestea, Curtea Constituțională Federală poate decide imediat cu privire la o plângere de neconstituționalitate depusă înainte de a fi epuizată toate remediile în cazul în care este de relevanță generală sau dacă recurgerea la alte instanțe ar constitui în primul rând un dezavantaj grav și inevitabil pentru reclamant…

” „Raportul plângerii specifică dreptul susținut care a fost încălcat și actul sau omisiunea organului sau autorității prin care reclamantul susține că a fost rănit.” 21. Secțiunea 93a-93c din Legea din 1985 prevede următoarele: „O plângere de neconstituționalitate trebuie să fie acceptată înainte de o decizie.” (1) O secțiune poate refuza acceptarea unei plângeri de inconstituționalitate printr-un ordin unanime dacă 1. reclamantul nu a plătit în totalitate avansul necesar (punctul 34 alineatul (6)) sau nu a plătit la timp, 2. reclamația de inconstituționalitate este inadmisibilă sau nu oferă suficiente perspective de succes pentru alte motive sau (3), divizia nu este susceptibilă să accepte plângerea de inconstituționalitate în conformitate cu a doua teză a secțiunea 93c de mai jos.

Ordinea este finală. (2) Secțiunea poate susține plângerea de neconstituționalitate prin o pronunță unanimă, dacă este clar justificată deoarece Curtea Constituțională Federală a decis deja cu privire la problema relevantă a dreptului constituțional ... (3) Deciziile Secțiunii se iau fără îndemânare orală. În declararea motivelor unei ordine prin care se refuză acceptarea unei plângeri de inconstituționalitate, este suficient să se refere la aspectul juridic care determină refuzul.” „Dacă secțiunea nu refuză acceptarea unei plângeri de inconstituționalitate și nu o susține, divizia decide atunci acceptarea. Acesta acceptă plângerea de neconstituționalitate în cazul în care cel puțin doi judecători consideră că o problemă a dreptului constituțional este probabil să fie clarificată prin o decizie sau că refuzul unei decizii în această privință va constitui un dezavantaj grav și inevitabil pentru reclamant.

Secțiunea 93b alineatul (3) de mai sus se aplică mutatis mutandis.” 22. Secțiunile 93a-93d din Legea din 1993 citește: „(1) O plângere de neconstituționalitate trebuie să fie acceptată înainte de o decizie. (2) Trebuie acceptată, a. în cazul în care ridică o chestiune constituțională de interes general, b. în cazul în care acest lucru este recomandabil pentru asigurarea drepturilor menționate la secțiunea 90 alineatul (1); sau, de asemenea, în cazul în care refuzul unei decizii în această privință ar constitui un dezavantaj deosebit de grav pentru reclamant.” „Secțiunea poate refuza acceptarea unei plângeri de neconstituționalitate sau o poate accepta în cazul articolului 93c.

În alte cazuri, divizia decide cu privire la acceptarea.” (1) În cazul în care sunt îndeplinite condițiile articolului 93a alineatul (2) litera (b) și Curtea Constituțională Federală a decis deja cu privire la chestiunea relevantă a dreptului constituțional, secțiunea poate susține plângerea de neconstituționalitate dacă este clar justificată ...” (1) Decizia în temeiul articolului 93b și 93c se ia fără invocare orală. Ordinul prin care se refuză acceptarea unei plângeri de neconstituționalitate nu necesită nici un raționament… ” 23. Secțiunea 94 prevede dreptul terților să fie auziți în cadrul procedurii de plângere în Curtea Constituțională Federală. 24. Secțiunea 95 se referă la hotărârea Curții Constituționale Federale în cazul în care plângerea este susținută și citește: „(1) În cazul în care plângerea de inconstituționalitate este susținută, decizia trebuie să stabilească care dispoziție a Legii de bază a fost încălcată și prin care act sau omisiune.

Curtea Constituțională Federală poate, în același timp, să declare că orice repetare a actului sau omisiune plângută va încălca Legea de bază. (2) În cazul în care o plângere de neconstituționalitate împotriva unei hotărâri este susținută, Curtea Constituțională Federală anulează decizia și în cazurile în conformitate cu prima teză a articolului 90 alineatul (2) de mai sus, se trimite chestiunea la o instanță competentă. (3) Dacă se menține o plângere de inconstituționalitate împotriva unei legi, legea se declară nulă și nulă, ceea ce se aplică în cazul în care o plângere de inconstituționalitate în conformitate cu alineatul (2) de mai sus, deoarece decizia încadrată se bazează pe o lege inconstituțională.

Se aplică mutatis mutandis secțiunea 79.” 25. Secțiunea 79, la care se menționează art. 95 alineatul (3), prevede: „(1) În cazul în care o condamnare finală se bazează pe o dispoziție juridică, care a fost declarată incompatibilă cu Legea de bază sau a fost declarată nulă și nulă în temeiul articolului 78, sau pe baza interpretării unei dispoziții juridice, care a fost declarată incompatibilă cu Legea de bază de către Curtea Constituțională Federală, o redeschidere a procedurii penale este admisă, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală. (2) În toate celelalte privințe, sub rezerva dispozițiilor art. 95 alin. (2) sau a unei dispoziții legale specifice, deciziile finale bazate pe o regulă declarată nulă și nulă în temeiul art. 78 nu sunt afectate.

Aceste decizii nu sunt aplicabile ...” 26. Curtea Constituțională Federală poate emite o injuncție interzisă (einstweilige Anordnung) pentru a evita dezavantaje grave (zur Abwehr schwerer Nachteile), pentru a preveni violența iminentă (zur Verhinderung drohender Gewalt) sau pentru un alt motiv important în interesul general (aus einem anderen wichtigen Grund zum gemenen Wohl), în conformitate cu art. 32 din Legea Curții Constituționale.

9. The applicant, born in 1926, is a German national and residing in Bad Neuenahr. 10. On 6 December 1985 the Rhineland Westphalia electricity-supply company instituted proceedings before the Moers District Court (Amtsgericht) against the applicant claiming outstanding payments for electricity. 11. On 28 April 1986 the District Court ordered the applicant to pay a sum of about 141 Deutsch Mark (DEM) as well as interest to the plaintiff. The Court found that the applicant had reduced the sums due following the annual statements of account, challenging the mode of calculation as well as the coal-mining contribution, a contribution earmarked as a subsidy for the national coal-mining industry (Kohlepfennig).

The Court considered that both the mode of calculation and the contribution could not be objected to from a constitutional point of view. 12. On 8 June 1986 the applicant lodged a constitutional complaint with the Federal Constitutional Court (Bundesverfassungsgericht). 13. On 11 October 1994, after a series of hearings and after having received the observations of the Federal Government, the Government of Bavaria and the association of the German coal-mining industry (Gesamtverband des deutschen Steinkohlebergbaus), the Second Division (Senat) of the Federal Constitutional Court rendered a decision (of about 30 pages) upon the applicant's constitutional complaint.

The Second Division declared that the relevant parts of the Act on the Use of EC Coal in the Electricity Supply (Gesetz über die weitere Sicherung des Einsatzes von Gemeinschaftskohle in der Elektrizitätswirtschaft), which were underlying the coal-mining contribution in question, were unconstitutional as the coal-mining contribution amounted to an inadmissible special levy (Sonderabgabe). The Federal Constitutional Court quashed the District Court's decision of April 1986 in as much as the payment of the contribution was concerned and sent the case back to that court. It further ordered that the legislation in question, to the extent that it was unconstitutional, should not be applied beyond 31 December 1995. The Constitutional Court did not entertain the applicant's complaint about the mode of calculation on the ground that the relevant regulations had changed meanwhile.

14. On 15 February 1995, in the resumed proceedings, the Moers District Court ordered the applicant to pay a sum of about 80 DEM as well as interest to the plaintiff. It found that, pursuant to the above legislation which continued to be in force until 31 December 1995, the applicant had to pay the above sum representing the coal-mining contribution. 15. On 22 August 1995 the Federal Constitutional Court refused a constitutional complaint by the applicant lodged on 24 May 1995. The applicant received the decision on 2 September 1995. 16. Under the terms of Article 93 § 1 of the Basic Law (Grundgesetz), the Federal Constitutional Court shall rule, inter alia, on constitutional complaints which may be lodged by any person who considers that the public authorities have infringed one of his or her fundamental rights or one of his or her rights as guaranteed under Articles 20 § 4, 33, 38, 101, 103 and 104 of the Basic Law.

17. Article 100 § 1 of the Basic Law provides, inter alia, that, where a court considers unconstitutional a law whose validity is relevant to its decision, the proceedings shall be stayed and the question submitted to the Federal Constitutional Court if the present Basic Law is considered to have been breached. According to paragraph 2 of Article 100, where a court has doubts whether a rule of public international law is an integral part of federal law and whether such a rule directly creates rights and duties for the individual, the question shall be submitted to the Federal Constitutional Court. 18. The composition and functioning of the Federal Constitutional Court are governed by the Federal Constitutional Court Act (Gesetz über das Bundesverfassungsgericht).

The 1985 version of the Federal Constitutional Court Act (applicable with effect from 1 January 1986) was subsequently amended with a view to reducing the court’s workload. The amendments adopted in 1993 (which entered into force on 11 August 1993), among other things, reorganised the procedure for individual complaints (sections 93a-93d of the 1993 Federal Constitutional Court Act). 19. According to section 2 of that Act, the Federal Constitutional Court is constituted in two divisions, each composed of eight judges. 20. Sections 90 to 96 of the Act concern constitutional complaints lodged by individuals. Sections 90 and 92 run as follows: “(1) Any person who claims that one of his basic rights or one of his rights under Articles 20 § 4, 33, 38, 101, 103 and 104 of the Basic Law has been violated by public authority may lodge a complaint of unconstitutionality with the Federal Constitutional Court.

(2) If legal action against the violation is admissible, the complaint of unconstitutionality may not be lodged until all remedies have been exhausted. However, the Federal Constitutional Court may decide immediately on a complaint of unconstitutionality lodged before all remedies have been exhausted if it is of general relevance or if recourse to other courts first would entail a serious and unavoidable disadvantage for the complainant…

” “The reasons for the complaint shall specify the right which is claimed to have been violated and the act or omission of the organ or authority by which the complainant claims to have been harmed.” 21. Sections 93a to 93c of the 1985 Act provided as follows: “A complaint of unconstitutionality shall require acceptance prior to a decision.” “(1) A Section may refuse acceptance of a complaint of unconstitutionality by a unanimous order if 1. the complainant has not paid the required advance at all (section 34(6)) or has not paid it on time, 2. the complaint of unconstitutionality is inadmissible or does not offer sufficient prospects of success for other reasons, or 3. the Division is not likely to accept the complaint of unconstitutionality in accordance with the second sentence of section 93c below.

The order shall be final. (2) The Section may uphold the complaint of unconstitutionality by a unanimous order if it is clearly justified because the Federal Constitutional Court has already decided on the relevant question of constitutional law ... (3) The decisions of the Section shall be taken without oral pleadings. In stating the reasons for an order by which acceptance of a complaint of unconstitutionality is refused, it is sufficient to refer to the legal aspect determining the refusal.” “If the Section neither refuses acceptance of a complaint of unconstitutionality nor upholds it, the Division shall then decide on acceptance. It shall accept the complaint of unconstitutionality if at least two judges hold the view that a question of constitutional law is likely to be clarified by a decision or that the denial of a decision on the matter will entail a serious and unavoidable disadvantage for the complainant.

Section 93b(3) above shall apply mutatis mutandis.” 22. Sections 93a to 93d of the 1993 Act read: “(1) A complaint of unconstitutionality shall require acceptance prior to a decision. (2) It is to be accepted, a. if it raises a constitutional issue of general interest, b. if this is advisable for securing the rights mentioned in section 90(1); or also in the event that the denial of a decision on the matter would entail a particularly serious disadvantage for the complainant.” “The Section may refuse acceptance of a complaint of unconstitutionality or accept it in the event of section 93c.

In other cases, the Division shall decide on acceptance.” “(1) If the conditions of section 93a(2)(b) are met and the Federal Constitutional Court has already decided on the relevant question of constitutional law, the Section may uphold the complaint of unconstitutionality if it is clearly justified ...” “(1) The decision pursuant to sections 93b and 93c shall be taken without oral pleadings. It is unappealable. The order by which acceptance of a complaint of unconstitutionality is refused does not require any reasoning… ” 23. Section 94 provides for the right of third parties to be heard in complaint proceedings in the Federal Constitutional Court. 24. Section 95 concerns the ruling of the Federal Constitutional Court if the complaint is upheld and reads: “(1) If the complaint of unconstitutionality is upheld, the decision shall state which provision of the Basic Law has been infringed and by which act or omission.

The Federal Constitutional Court may at the same time declare that any repetition of the act or omission complained of will infringe the Basic Law. (2) If a complaint of unconstitutionality against a decision is upheld, the Federal Constitutional Court shall quash the decision and in cases pursuant to the first sentence of section 90(2) above it shall refer the matter back to a competent court. (3) If a complaint of unconstitutionality against a law is upheld, the law shall be declared null and void. The same shall apply if a complaint of unconstitutionality pursuant to paragraph 2 above is upheld because the quashed decision is based on an unconstitutional law.

Section 79 shall apply mutatis mutandis.” 25. Section 79, to which section 95(3) refers, provides: “(1) In the event that a final conviction is based on a legal provision, which has been declared incompatible with the Basic Law or has been declared null and void pursuant to section 78, or based on the interpretation of a legal provision, which has been declared incompatible with the Basic Law by the Federal Constitutional Court, a reopening of the criminal proceedings is admissible, in accordance with the provisions of the Code of Criminal Procedure. (2) In all other respects, subject to the provisions of section 95(2) or a specific statutory provision, final decisions based on a rule declared null and void pursuant to section 78 shall remain unaffected.

Such decisions shall not be enforceable ...” 26. The Federal Constitutional Court may issue an interim injunction (einstweilige Anordnung) in order to avoid serious disadvantages (zur Abwehr schwerer Nachteile), to prevent imminent violence (zur Verhinderung drohender Gewalt) or for another important reason in the general interest (aus einem anderen wichtigen Grund zum gemeinen Wohl), pursuant to section 32 of the Constitutional Court Act.