Metropolitan Church of Bessarabia și alții împotriva Republicii Moldova

Petru Păduraru, arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, domiciliat în mun. Chișinău;

Petru Buburuz, protoiereu mitrofor, domiciliat în mun. Chișinău;

Vasile Petrache, protoiereu mitrofor, decedat în toamna anului 1999, după depunerea cererii;

Ioan Eșanu, protoiereu mitrofor, domiciliat în or. Călărași (Moldova);

Victor Rusu, protoiereu, domiciliat în Lipnic, Ocnița;

Anatol Goncear, preot, domiciliat în Zubrești, Strășeni;

Valeriu Cernei, preot, domiciliat în Sloveanca, Sângerei;

Gheorghe Ioniță, preot, domiciliat în Crasnoarmeisc, Hâncești;

Valeriu Matciac, preot, domiciliat în mun. Chișinău;

Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, domiciliat în mun. Chișinău;

Anatol Telembici, domiciliat în mun. Chișinău;

Alexandru Magola, șeful Cancelariei Mitropoliei Basarabiei, domiciliat în mun. Chișinău. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de dl John Warwick Montgomery, avocat din Londra. A. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa precum ele au fost expuse de părți, pot fi rezumate în felul următor. În urma adoptării, la 24 martie 1992, a Legii despre culte, reclamanții- persoane fizice s-au asociat la 14 septembrie 1992 și au creat biserica reclamantă, Mitropolia Basarabiei (primul reclamant), biserică ortodoxă autonomă locală. În decembrie 1992, ea a intrat sub jurisdicția Patriarhiei din București. Conform statutului său, Mitropolia este succesoarea, din punct de vedere canonic, a Mitropoliei Basarabiei care a existat până în 1940. Biserica reclamantă și-a elaborat un statut care determina, printre altele, organele din care ea era compusă și administrarea lor, pregătirea, recrutarea și disciplina clerului, distincțiile ecleziastice și regulile privind bunurile bisericii. În prezent, Mitropolia Basarabiei dispune de 117 comunități pe teritoriul Republicii Moldova, trei comunități în Ucraina, una în Lituania, una în Letonia, două în Federația Rusă și una în Estonia. Comunitățile din Letonia și Lituania au fost recunoscute de către autoritățile acestor state și au personalitate juridică. Circa un milion de cetățeni moldoveni sunt afiliați bisericii reclamante, care are peste 160 de clerici. Mitropolia Basarabiei, care are, începând cu 1995, rangul de Exarhat al Plaiurilor, este recunoscută de toate patriarhiile ortodoxe, cu excepția Patriarhiei Moscovei. i. Acțiuni de ordin administrativ și juridic întreprinse în vederea recunoașterii În conformitate cu Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 despre culte, care cere ca cultele care funcționează pe teritoriul Republicii Moldova să fie recunoscute prin decizie de Guvern, biserica reclamantă a depus, la 8 octombrie 1992, o cerere de recunoaștere. Cererea sa a rămas fără răspuns. Ea a reiterat cererea sa la 25 ianuarie și 8 februarie 1995. La o dată care nu a fost precizată, Serviciul de stat pentru problemele cultelor de pe lângă Guvern a respins aceste cereri. În consecință, la 8 august 1995, primul reclamant a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului la Judecătoria sectorului Buiucani din Chișinău, solicitând anularea deciziilor de refuz a recunoașterii. Instanța de judecată a admis cererea și a pronunțat, la 12 septembrie 1995, o hotărâre prin care s-a dispus recunoașterea Mitropoliei Basarabiei. La 15 septembrie 1995, procurorul sectorului Buiucani a depus un recurs împotriva hotărârii Judecătoriei sectorului Buiucani din 12 septembrie 1995. La 18 octombrie 1995, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea din 12 septembrie 1995 pe motiv că Judecătoria sectorului Buiucani nu era competentă să examineze cererea de recunoaștere a bisericii reclamante. La 13 martie 1996, biserica reclamantă a adresat Guvernului o nouă cerere de recunoaștere. La 24 mai 1996, reclamanții au depus în judecată o cerere împotriva Guvernului prin care au solicitat recunoașterea Mitropoliei Basarabiei. Instanța de judecată a respins cererea reclamanților printr-o hotărâre din 19 iulie 1996. La 20 august 1996, reclamanții au depus o nouă cerere de recunoaștere, care a rămas fără răspuns. Reclamanții au atacat cu recurs hotărârea din 19 iulie 1996 la Tribunalul municipiului Chișinău. Printr-o decizie din 21 mai 1997, această instanță a casat hotărârea atacată și a acceptat cererea reclamanților. În urma reformei sistemului judecătoresc al Republicii Moldova, dosarul a fost transmis la Curtea de Apel a Republicii Moldova, pentru reexaminarea acestuia în fond. La 4 martie 1997, reclamanții au adresat Guvernului o nouă cerere de recunoaștere. În lipsa răspunsului, la 4 iunie 1997, reclamanții au depus o cerere împotriva Guvernului la Curtea de Apel și au cerut ca Mitropolia Basarabiei să fie recunoscută. Ei au invocat dreptul la libertatea de conștiință și la libertatea de asociere în scopul practicării cultului. Această acțiune a fost anexată la dosarul care se afla deja pe rol în această instanță. În fața Curții de Apel, Guvernul a declarat că cauza dată se referea la un conflict ecleziastic din sânul Bisericii Ortodoxe a Moldovei (în cele ce urmează, „Mitropolia Moldovei”), care nu putea fi soluționat decât de către bisericile ortodoxe română și rusă, și că o eventuală recunoaștere a Mitropoliei Basarabiei ar provoca conflicte în rândul enoriașilor. Curtea de Apel a pronunțat hotărârea sa la 19 august 1997. Ea a relevat, mai întâi de toate, că Constituția Republicii Moldova, în articolul 31 §§ 1 și 2, garantează libertatea de conștiință, care trebuie să se manifeste într-un spirit de toleranță și respect față de ceilalți. În plus, cultele sunt libere și pot să se organizeze conform statutelor lor, în condițiile prevăzute de legislația Republicii Moldova. Instanța de judecată a mai subliniat că, începând cu 8 octombrie 1992, biserica reclamantă a adresat Guvernului mai multe cereri de recunoaștere în conformitate cu articolele 14 și 15 ale Legii despre culte, însă Guvernul nu a răspuns la niciuna din aceste cereri printr-o hotărâre a sa. Instanța a mai notat și faptul că, printr-o scrisoare din 19 iulie 1995, Primul-ministru a comunicat reclamanților că Guvernul nu poate să examineze cererea Mitropoliei Basarabiei deoarece acest lucru ar însemna să intervină în activitatea Mitropoliei Moldovei. Instanța a notat, în continuare, că în timp ce cererea de recunoaștere a bisericii reclamante a rămas fără răspuns, Mitropolia Moldovei a fost recunoscută de Guvern, la 23 decembrie 1993, ca eparhie în cadrul Patriarhiei Moscovei. Curtea de Apel a respins argumentul Guvernului conform căruia recunoașterea Mitropoliei Moldovei este suficientă pentru credincioșii ortodocși, subliniind că noțiunea de cult nu se limitează doar la catolicism sau ortodoxism, dar trebuie să includă toate confesiunile, cu manifestări diverse ale sentimentelor lor religioase, prin rugăciuni, rituri sau slujbe religioase, precum și prin slăvirea unei divinități. Instanța a declarat, de asemenea, că Mitropolia Moldovei este dependentă, din punct de vedere canonic, de Biserica Ortodoxă Rusă și, prin urmare, de Patriarhia Moscovei, pe când reclamantul este afiliat Bisericii Ortodoxe Române și, prin urmare, Patriarhiei de la București. Instanța a constatat că refuzul Guvernului de a recunoaște biserica reclamantă contravine Legii despre culte, articolului 18 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, articolului 5 al Pactului Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, precum și articolului 18 al Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice, la care Republica Moldova este parte, care garantează libertatea religiei. Constatând că reprezentantul Guvernului a confirmat că statutul bisericii reclamante este conform legislației naționale, instanța a obligat Guvernul să recunoască Mitropolia Basarabiei, prin aprobarea statutului acesteia. Guvernul a atacat cu recurs această hotărâre pe motiv că instanțele de judecată nu sunt competente să examineze astfel de cauze. Printr-o decizie din 9 decembrie 1997, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea din 19 august 1997 și a respins cererea reclamanților ca fiind tardivă și vădit nefondată. Curtea Supremă de Justiție a notat că, conform articolului 238 al Codului de procedură civilă, cererea de chemare în judecată împotriva unei hotărâri a Guvernului, care lezează drepturile persoanei poate fi depusă în termen de o lună, termen care începe să curgă fie de la înștiințarea despre refuzul de a anula hotărârea Guvernului fie, în cazul lipsei unui răspuns din partea Guvernului, după expirarea termenului de o lună de la depunerea cererii. Curtea Supremă de Justiție a constatat că reclamanții au adresat cererea lor Guvernului la 4 martie 1997, iar recursul lor a fost depus la 4 iunie 1997. Prin urmare, Curtea Supremă de Justiție a calificat acțiunea în justiție a reclamanților ca fiind înaintată tardiv. Ea a constatat, totuși, că refuzul Guvernului de a accepta cererea reclamanților nu aduce atingere libertății lor de religie, așa precum o garantează tratatele internaționale și, în special, articolul 9 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, deoarece persoanele interesate sunt creștini ortodocși și pot să-și manifeste convingerile lor religioase în cadrul Mitropoliei Moldovei, recunoscută prin hotărârea Guvernului din 7 februarie 1993. Potrivit Curții Supreme de Justiție, nu era vorba decât de un conflict cu caracter administrativ în cadrul unei singure biserici, care putea fi soluționat doar de către Mitropolia Moldovei, iar orice amestec al statului în acest domeniu putea să agraveze conflictul. Curtea Supremă de Justiție a conchis că refuzul statului de a interveni în conflict este conform articolului 9 § 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. În fine, ea a relevat faptul că reclamanții pot să-și manifeste liber convingerile lor religioase, că ei dispun în acest scop de biserici și că ei nu au prezentat probe cu privire la existența vreunui obstacol în exercitarea religiei lor. La 15 martie 1999, reclamanții au adresat Guvernului o nouă cerere de recunoaștere. În scrisoarea sa din 20 iulie 1999, Primul-ministru al Republicii Moldova le-a respins cererea. El și-a argumentat refuzul prin faptul că Mitropolia Basarabiei nu reprezintă un cult în sensul legii, ci este un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei. El a informat reclamanții că Guvernul nu va admite cererea până când negocierile purtate de către Patriarhiile Rusă și Română nu vor duce la găsirea unei soluții religioase pentru acest conflict. La 10 ianuarie 2000, reclamanții au adresat Guvernului o nouă cerere de recunoaștere. Rezultatul examinării acesteia nu a fost precizat. ii. Recunoașterea altor culte De la adoptarea Legii despre culte, Guvernul a recunoscut mai multe culte, a căror enumerare de mai jos nu este exhaustivă. La 22 iulie 1993, Guvernul a recunoscut „Biserica adventiștilor de ziua a șaptea”, iar la 19 iulie 1994, el a recunoscut „Biserica adventiștilor de ziua a șaptea - Mișcarea de reformare”. La 9 iunie 1994, Guvernul a aprobat statutul și a recunoscut „Federația comunităților evreiești (religioase)”, în timp ce la 1 septembrie 1997, a fost aprobat statutul „Uniunii comunităților evreiești mesianice”. La 28 august 1995, Guvernul a recunoscut o altă biserică creștină ortodoxă, Biserica Ortodoxă Rusă din Moldova. iii. Reacția diferitelor autorități naționale Din momentul creării sale, Mitropolia Basarabiei s-a adresat, în mod sistematic, autorităților Republicii Moldova, pentru a explica motivele creării sale și pentru a cere sprijinul acestora pentru dobândirea recunoașterii sale de către Guvern. Acesta din urmă, la rândul său, a cerut mai multor ministere avizul lor cu privire la recunoașterea acestei biserici La 16 octombrie 1992, Ministerul Culturii și Cultelor a adresat Guvernului un aviz favorabil recunoașterii Mitropoliei Basarabiei. La 14 noiembrie 1992, Ministerul Finanțelor a comunicat Guvernului că nu are nicio obiecție cu privire la recunoașterea Mitropoliei Basarabiei. La 8 februarie 1993, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a comunicat Guvernului avizul său favorabil recunoașterii bisericii reclamante. În scrisoarea sa din 8 februarie 1993, Ministerul Învățământului a informat Guvernul că statutul Mitropoliei Basarabiei putea fi îmbunătățit pentru a prevedea, de exemplu, că învățământul dogmatic și controlul procesului de învățământ în instituțiile de pregătire a clerului trebuie să fie asigurate atât de biserică, cât și de Ministerul Învățământului. Acest minister a subliniat necesitatea recunoașterii rapide a Mitropoliei Basarabiei pentru a evita orice discriminare a credincioșilor ei. La 15 februarie 1993, Departamentul Privatizării a transmis Guvernului avizul său favorabil recunoașterii Mitropoliei Basarabiei, propunând ca informațiile referitoare la membrii săi fondatori și la statutul său juridic să fie introduse în statutul acesteia. La 11 martie 1993, ca răspuns la o scrisoare a Episcopului din Bălți, locțiitor al Mitropolitului Basarabiei, Comisia pentru cultură și culte a Parlamentului Republicii Moldova a declarat că amânarea înregistrării Mitropoliei Basarabiei are ca efect agravarea situației sociale și politice în Republica Moldova, că acțiunile și statutul acestei biserici sunt conforme legilor Republicii Moldova și a cerut, drept urmare, Guvernului s-o recunoască. Într-o notă informativă din 21 noiembrie 1994, Serviciul de stat pentru problemele cultelor de pe lângă Guvern scria: „(...) De aproape doi ani, un grup ecleziastic, cunoscut sub numele de Mitropolia Basarabiei, își desfășoară, în mod ilegal, activitatea pe teritoriul Republicii Moldova. În pofida eforturilor noastre susținute de a pune capăt activității acesteia (întrevederi cu membrii așa-zisei mitropolii, preoții G.E, I.E. (...), cu reprezentanții puterii de stat și cu credincioșii din localitățile în care activează adepții acestei biserici, cu G.G., ministru, N.A., Vicepreședinte al Parlamentului; toate organele administrației naționale și locale au fost informate despre caracterul ilegal al grupului etc.), nu s-a putut obține niciun rezultat pozitiv. În afară de aceasta, cu toate că preoților și adepților mitropoliei în cauză le-a fost interzis să participe la slujbe, din cauza nerespectării regulilor canonice, ei au continuat, totuși, să-și desfășoare activitatea ilegală în biserici, fiind, de asemenea, invitați să oficieze slujbe în cadrul unor activități publice organizate, de exemplu, de către Ministerele Apărării și Sănătății. Conducerea Băncii Naționale și a Departamentului Vamal nu au reacționat la cererea noastră de a lichida conturile bancare ale preoților și de a-i supune unui control strict în timpul numeroaselor lor treceri ale frontierei ... Activitatea așa-zisei mitropolii nu se reduce doar la atragerea de noi adepți și la propagarea ideilor Bisericii române. Ea mai dispune și de toate mijloacele necesare pentru funcționarea unei biserici, desemnează preoți, inclusiv cetățeni ai altor state (...), pregătește cadre ecleziastice, construiește biserici și multe, multe altele. De menționat că activitatea (mai mult politică decât religioasă) a acestui grup este susținută atât de forțe din interiorul țării (de către anumiți primari și satele conduse de ei, de către reprezentanți ai opoziției și chiar anumiți deputați), cât și din exterior (prin Hotărârea sa nr. 612 din 12 noiembrie 1993, Guvernul României a alocat 399,4 milioane lei pentru finanțarea activității acesteia ...). Activitatea acestei formațiuni provoacă tensiuni religioase și socio-politice în Republica Moldova, având repercusiuni imprevizibile (...). Serviciul de stat pentru problemele cultelor constată: (a) pe teritoriul Republicii Moldova nu există o unitate administrativă teritorială numită Basarabia, pentru ca să poată fi creat un grup religios cu denumirea de Mitropolia Basarabiei. Crearea unui asemenea grup și recunoașterea statutului acestuia ar constitui un act antistatal, nelegitim, o negare a statului suveran și independent care este Republica Moldova; (b) Mitropolia Basarabiei a fost creată în locul fostei Eparhii a Basarabiei, creată în anul 1925 și recunoscută prin Decretul Regelui României nr. 1942 din 4 mai 1925. Recunoașterea juridică a valabilității acestor acte ar însemna recunoașterea efectelor lor actuale pe teritoriul Republicii Moldova; (c) toate parohiile ortodoxe existente pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate ca părți componente ale Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), al cărei statut a fost aprobat de către Guvern prin Hotărârea nr. 719 din 17 noiembrie 1993. În concluzie: 1. Dacă nu va fi întreprins nimic pentru încetarea activității așa-numitei Mitropolii a Basarabiei, va urma o destabilizare nu doar a Bisericii Ortodoxe, dar și a societății moldovenești în general. 2. Recunoașterea Mitropoliei Basarabiei (de stil vechi) și aprobarea statutului acesteia de către Guvern vor duce automat la dispariția Mitropoliei Moldovei”. La 20 februarie 1996, în urma unei interpelări a reclamantului Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, un Viceprim-ministru a adresat Președintelui Parlamentului o scrisoare, în care se explicau motivele refuzului Guvernului de a recunoaște Mitropolia Basarabiei. El a subliniat că biserica reclamantă nu reprezintă un cult distinct de cultul ortodox, ci un grup schismatic al Mitropoliei Moldovei, și că orice amestec al statului în soluționarea acestei dispute ar contraveni Constituției Republicii Moldova. Viceprim-ministrul a reamintit că partidul politic din care face parte dl Cubreacov a criticat, în mod public, decizia din 9 decembrie 1997 a Curții Supreme de Justiție, că acest reclamant a criticat Guvernul pentru refuzul său de a recunoaște această „mitropolie fantomă”, și că el continuă activitatea sa de susținere a acestei biserici, folosind toate mijloacele de presiune, și anume, prin declarații în mass-media și prin sesizarea autorităților naționale și organismelor internaționale. Scrisoarea conchidea că „dezbaterile aprinse” în privința acestui grup religios au un caracter pur politic. La 29 iunie 1998, Serviciul de stat pentru problemele cultelor a expediat Viceprim-ministrului avizul său cu privire la chestiunea recunoașterii Mitropoliei Basarabiei. Subliniind, printre altele, că din anul 1940, în Republica Moldova nu mai există vreo unitate administrativă numită „Basarabia”, că cultul ortodox a fost recunoscut la 17 noiembrie 1993 cu denumirea de Mitropolia Moldovei și că Mitropolia Basarabiei este o „parte schismatică” a acesteia din urmă, Serviciul de stat respectiv a declarat că recunoașterea bisericii reclamante ar reprezenta un amestec al statului în problemele Mitropoliei Moldovei. Acest amestec ar duce la agravarea situației „nesănătoase” în care s-a pomenit aceasta din urmă. În ceea ce privește statutul bisericii reclamante, Serviciul de stat a afirmat că acesta nu poate fi aprobat, deoarece nu constituie decât o copie a statutului bisericii ortodoxe a unei alte țări. La 22 iunie 1998, Ministerul Justiției a informat Guvernul că consideră că statutul bisericii reclamante nu contravine legislației Republicii Moldova. În scrisorile din 25 iunie și 6 iulie 1998, Ministerele Muncii și Protecției Sociale și, respectiv, al Finanțelor au comunicat încă o dată Guvernului că nu au obiecții în privința recunoașterii Mitropoliei Basarabiei. La 7 iulie 1998, Ministerul Educației și Științei a informat Guvernul că susține recunoașterea Mitropoliei Basarabiei. La 15 septembrie 1998, Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități naționale a Parlamentului Republicii Moldova a expediat Guvernului, pentru informare, o copie a raportului Ministerului Justiției al Federației Ruse, din care reieșea că în Rusia existau, la data de 1 ianuarie 1998, cel puțin patru biserici ortodoxe, unele dintre care își aveau sediul central în străinătate. Comisia și-a exprimat speranța că raportul sus-menționat ar putea ajuta Guvernul moldovenesc să soluționeze unele probleme similare, în particular, cea referitoare la cererea de recunoaștere depusă de Mitropolia Basarabiei. La 10 ianuarie 2000, adjunctul procurorului general al Republicii Moldova a adresat o scrisoare reclamantului Vlad Cubreacov, în care el și-a exprimat opinia că refuzul Guvernului de a răspunde la cererea de recunoaștere a Mitropoliei Basarabiei era contrar libertății de religie și articolelor 6, 11 și 13 ale Convenției. iv. Reacții internaționale În avizul său nr. 188 (1995) adresat Comitetului de Miniștri cu privire la admiterea Republicii Moldova în Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară a acestei organizații a luat cunoștință de voința Republicii Moldova de a-și respecta angajamentele asumate odată cu depunerea cererii de aderare la Consiliul Europei, la 20 aprilie 1993. Printre aceste angajamente, reafirmate înainte de adoptarea avizului sus-menționat, figura și acela de a asigura „libertatea totală de religie pentru toți cetățenii, fără nicio discriminare, și de a asigura soluționarea pe cale pașnică a conflictului dintre Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei”. În raportul său anual din 1997, Federația Internațională a Drepturilor Omului (Helsinki) a criticat refuzul Guvernului moldovenesc de a recunoaște Mitropolia Basarabiei. Raportul indica că, în urma acestui refuz, numeroase biserici au fost transferate în proprietatea Mitropoliei Moldovei. În raport se face trimitere la învinuirile, conform cărora membrii clerului bisericii reclamante au fost supuși violenței fizice, fără ca autoritățile să le asigure un minim de protecție. În raportul său din 1998, federația sus-menționată a criticat Legea despre culte, în special articolul 4 al acesteia, conform căruia adepților religiilor nerecunoscute printr-o decizie a Guvernului nu le este asigurată protecția libertății de religie. Ea a subliniat că acest articol este un instrument discriminatoriu, care permite Guvernului moldovenesc să împiedice eforturile adepților Mitropoliei Basarabiei să reclame în justiție restituirea bisericilor care le-au aparținut. În afară de aceasta, raportul face referire la actele de violență și de vandalism la care sunt supuși biserica reclamantă și membrii săi. v. Pretinsele incidente care au afectat clerul bisericii reclamante Incidentele de la Gârbova (Ocnița) În 1994, adunarea creștinilor din satul Gârbova (Ocnița) a hotărât să adere la Mitropolia Basarabiei. În consecință, Mitropolitul Basarabiei l-a numit pe T.B. paroh în acest sat. La 7 ianuarie 1994, când T.B. se îndrepta spre biserică pentru a oficia slujba de Crăciun, primarul satului, T.G., i-a interzis să intre în biserică. Atunci când locuitorii satului au ieșit să protesteze, primarul a încuiat ușa bisericii și, fără nicio explicație, l-a somat pe T.B. să părăsească satul în 24 de ore. La 9 ianuarie 1994, primarul a chemat creștinii din sat la o altă adunare. La această adunare, primarul a informat sătenii că T.B. a fost demis din funcția de paroh, pentru că aparținea Mitropoliei Basarabiei, și le-a prezentat noul paroh, pe N., de la Mitropolia Moldovei. Adunarea a respins propunerea primarului. La 11 ianuarie 1994, creștinii din sat au fost din nou convocați la o nouă adunare de către primar. De această dată, el a prezentat sătenilor un alt paroh de la Mitropolia Moldovei, pe A., care n-a fost nici el acceptat de adunare, cei prezenți exprimându-și preferința pentru T.B. S.M., președintele consiliului parohial, a fost convocat de către primar și președintele asociației agricole, care i-au cerut să convingă sătenii să accepte destituirea lui T.B. Președintele Consiliului parohial a refuzat. La 13 ianuarie 1994, pe când se îndrepta spre biserică, S.M. a fost reținut. El a fost imobilizat de către cinci polițiști, aruncat în mașina de poliție și dus mai întâi la primărie, unde a fost bătut cu cruzime. Apoi, el a fost dus la comisariatul de poliție din Ocnița, unde i s-a reproșat atitudinea sa favorabilă față de Mitropolia Basarabiei, fără să i se aducă la cunoștință motivele reținerii. El a fost eliberat peste trei zile. În urma acestor incidente, T.B. a părăsit parohia. Parohia din Fălești Într-o scrisoare din 20 mai 1994, vicepreședintele Consiliului raional Fălești l-a informat pe G.E., parohul bisericii Sfântul Nicolae din Fălești, că din motivul apartenenței sale la Mitropolia Basarabiei, biserică ilegală, el nu mai poate oficia slujbe. El a fost, de asemenea, avertizat să nu dea curs deciziei sale de a invita, pentru slujba din 22 mai 1994, preoți veniți din România deoarece nu obținuse, în prealabil, permisiunea autorităților, așa precum prevede articolul 22 al Legii despre culte. La 27 octombrie 1996, înainte de începerea slujbei în biserica parohială, mai multe persoane conduse de un preot de la Mitropolia Moldovei l-au bătut pe G.E. până la sânge și i-au cerut să adere la Mitropolia Moldovei. Ei s-au năpustit și asupra preotesei, rupându-i hainele. G.E. a reușit să se ascundă în interiorul bisericii, unde se ținea slujba, dar agresorii l-au urmărit și în interior, dezlănțuind o ceartă cu credincioșii prezenți în biserică. Un ofițer de poliție sosit la fața locului a reușit să convingă agresorii să părăsească biserica. La 15 noiembrie 1996, adunarea parohială a publicat o declarație, în care își exprima indignarea față de actele de violență și de intimidare la care au fost supuși membrii Mitropoliei Basarabiei și a cerut autorităților să nu mai admită asemenea acțiuni și să recunoască oficial această mitropolie. La 6 iunie 1998, reclamantul Petru Păduraru, Mitropolitul Basarabiei, a primit două telegrame prin care era amenințat să nu meargă la Fălești. Biserica Sfântului Alexandru, parohia din Călărași La 11 iulie 1994, un alt reclamant, Ioan Eșanu, parohul acestei bisericii, a fost chemat de către Președintele Consiliului raional Călărași pentru a discuta despre Mitropolia Basarabiei. La această discuție au mai participat primarul orașului Călărași, secretarul Consiliului raional și epitropul. Președintele Consiliului raional l-a acuzat pe reclamant că este membru al Mitropoliei Basarabiei și că face, astfel, propagandă în favoarea unirii cu România. Apoi, el i-a acordat o săptămână pentru a prezenta certificatul de recunoaștere a Mitropoliei Basarabiei sau pentru a părăsi parohia. Parohia Cania (Cantemir) Într-o scrisoare din 24 noiembrie 1994, adresată Mitropolitului Basarabiei, V.B., cetățean român și paroh de Cania, a atras atenția asupra faptului că este supus unor presiuni puternice din partea autorităților raionale din Cantemir, care îi reproșau că este membru al bisericii reclamante. La 16 ianuarie 1995, V.B. a fost chemat la comisariatul de poliție Cantemir, unde i-a fost adusă la cunoștință o hotărâre a Guvernului, care anula permisele sale de ședere și de muncă și care-i ordona să părăsească teritoriul Republicii Moldova în 72 de ore și să înapoieze autorităților competente permisele sus-menționate. Incidentele care au avut loc la Chișinău La 5 aprilie 1995, al treilea reclamant, Vasile Petrache, parohul bisericii Sfântul Nicolae, l-a informat pe Mitropolitul Basarabiei că în timpul unor incidente nocturne din 27-28 martie și 3-4 aprilie 1995 au fost sparte geamurile bisericii. Un atac similar a avut loc în noaptea de 13-14 mai 1995. Vasile Petrache a depus de fiecare dată plângeri, cerând poliției, printre altele, să intervină pentru a preveni producerea unor noi atacuri în viitor. În noaptea de 3-4 septembrie 1996, persoane necunoscute au aruncat o grenadă în casa Mitropolitului Basarabiei, cauzând daune materiale. În urma acestui atac, reclamantul a depus o plângere la comisariatul de poliție Chișinău. În toamna anului 1999, după decesul reclamantului Vasile Petrache, parohul bisericii Sfântul Nicolae din Chișinău, primul reclamant, Mitropolitul Basarabiei, l-a numit pe reclamantul Petru Buburuz în calitate de paroh al bisericii. După această numire, biserica Sfântul Nicolae a fost ocupată de către reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei, care încuiaseră biserica și împiedicaseră să intre în ea credincioșii bisericii reclamante. Ei au intrat și în posesia documentelor și a ștampilei parohiei, afiliată bisericii reclamante. La 8 decembrie 1999, poliția a întocmit un proces-verbal de tragere la răspundere administrativă a reclamantului Petru Buburuz, pe motiv că el organizase, la 28 noiembrie 1999, o întrunire publică în fața bisericii Sfântul Nicolae, fără a obține, în prealabil, autorizație pentru organizarea întrunirii publice. La 28 ianuarie 2000, judecătorul S. al Judecătoriei sectorului Buiucani a clasat dosarul pe motiv că reclamantul nu organizase o adunare, dar, în calitatea sa de preot, el a oficiat o slujbă la rugămintea a aproximativ o sută de credincioși prezenți. De asemenea, instanța de judecată a constatat că liturghia a avut loc anume în acel loc deoarece ușa bisericii era încuiată. Incidentul din sectorul Buiucani (Chișinău) În noaptea de 3-4 septembrie 1996, în casa lui P.G., cleric aparținând bisericii reclamante, a fost aruncată o grenadă, iar la 28 septembrie 1996, P.G. a fost amenințat de către șase necunoscuți. P.G. a depus imediat o plângere penală. Într-o scrisoare din 22 noiembrie 1996 adresată Președintelui Republicii Moldova, ministrul afacerilor interne și-a exprimat regretul cu privire la tergiversarea anchetei de către polițiștii responsabili și l-a informat că aceștia au fost sancționați disciplinar pentru această încălcare. Parohia din satul Octombrie (Sângerei) În raportul său din 22 iunie 1998 adresat Mitropolitului Basarabiei, epitropul bisericii din sat s-a plâns de acțiunile preotului M. de la Mitropolia Moldovei, care, cu sprijinul primarului orașului Bălți, a încercat să-1 înlăture de la slujbă pe preotul P.B., membru al Mitropoliei Basarabiei, și să obțină închiderea bisericii din sat. Incidentele de la Cucioaia (Ghiliceni) La 23 august 1998, un ofițer de poliție, acționând la ordinul superiorului său, a sigilat ușa bisericii din Cucioaia (Ghiliceni) și i-a interzis lui V.R., preot care oficia, în mod sistematic, slujbele în această biserică și care aparținea Mitropoliei Basarabiei, să intre în lăcaș și să continue slujba. În baza plângerii sătenilor, al zecelea reclamant, deputat în Parlament, a adresat, la 26 august 1998, o scrisoare Primului-ministru, cerându-i explicații. Parohia din Bădicul Moldovenesc (Cahul) La 11 aprilie 1998, aproape de miezul nopții, parohul bisericii a fost trezit de niște persoane necunoscute care încercau să forțeze ușa casei parohiale. Parohul a fost amenințat cu moartea, dacă nu va renunța la crearea unei noi parohii la Cahul. La 13 aprilie 1998, el a fost amenințat cu moartea de către preotul I.G. de la Mitropolia Moldovei. În aceeași zi, el a depus plângere la poliție. Parohia din Mărinici (Nisporeni) După ce a părăsit Mitropolia Moldovei și s-a alăturat Mitropoliei Basarabiei, în iulie 1997, parohul acestei biserici și familia sa au fost amenințați, de mai multe ori, de către diferiți preoți de la Mitropolia Moldovei. Geamurile casei sale au fost sparte, iar la 2 februarie 1998, el a fost atacat în stradă și bătut de către persoane necunoscute, care i-au spus să nu se mai amestece în „lucrurile acestea”. După consultarea unui medic legist, care i-a eliberat un certificat care atesta leziunile corporale, parohul a depus o plângere penală la comisariatul de poliție din sectorul Ciocana. Ziarele din Republica Moldova au relatat cu regularitate incidentele, descrise ca acte de intimidare a clerului și a credincioșilor adepți ai Mitropoliei Basarabiei. vi. Incidente referitoare la patrimoniul Mitropoliei Basarabiei Incidentul de la Floreni Credincioșii din satul Floreni au aderat la Mitropolia Basarabiei la 12 martie 1996 și au constituit o comunitate locală a acestei biserici la 24 martie 1996. Ei au mai construit și un paraclis pentru oficierea liturghiilor. La 29 decembrie 1997, Guvernul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea nr. 1203 potrivit căreia Mitropoliei Moldovei i s-a atribuit dreptul de folosire a terenului pe care era deja construit paraclisul Mitropoliei Basarabiei. Această hotărâre a fost confirmată prin decizia Primăriei din Floreni din 9 martie 1998. La cererea bisericii reclamante de a i se acorda dreptul de folosire a terenului respectiv, ținând cont de faptul că paraclisul său era situat pe el, Agenția Națională de Cadastru a răspuns enoriașilor parohiei din Floreni că „administrația publică locală nu poate să adopte o decizie de atribuire a terenului deoarece Mitropolia Basarabiei nu are personalitate juridică recunoscută în Republica Moldova”. Incidentul cu privire la o donație umanitară din partea asociației americane „Jesus Christ of Latter-Day Saints” La 17 februarie 2000, primul reclamant, Mitropolitul Basarabiei, a cerut comisiei guvernamentale pentru ajutor umanitar autorizarea de intrare pe teritoriul Republicii Moldova a unor bunuri în valoare de 9000 dolari americani, provenite din Statele Unite ale Americii și calificarea acestor bunuri ca ajutor umanitar. Această cerere a fost refuzată la 25 februarie 2000. La 25 februarie 2000, reclamantul Vlad Cubreacov a cerut comisiei respective să-i comunice motivele refuzului. El a specificat că donația, trimisă de către asociația „Jesus Christ of Latter-Day Saints”, care consta din îmbrăcăminte folosită, primise din partea autorităților ucrainene autorizația de tranzit în calitate de donație umanitară. Însă, începând cu 18 februarie 2000, aceste bunuri au fost blocate în vama moldovenească, iar pentru aceasta destinatarul bunurilor era obligat să plătească câte 150 dolari americani pentru fiecare zi de depozitare. Reclamantul a reiterat cererea de intrare a acestor bunuri pe teritoriul Republicii Moldova ca donație umanitară. La 28 februarie 2000, Viceprim-ministrul Republicii Moldova a autorizat intrarea pe teritoriul Moldovei a acestei donații umanitare. vii. Chestiuni cu privire la drepturile personale ale clerului Reclamantului Vasile Petrache, preot al Mitropoliei Basarabiei, i-a fost refuzat dreptul la pensie pe motiv că nu a adus probe că oficiază slujbe ale unui cult recunoscut. B. Dreptul și practica interne relevante Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 despre culte Articolul 1. Libertatea conștiinței „Statul garantează libertatea conștiinței și libertatea religiei pe teritoriul Republicii Moldova. Orice persoană are dreptul de a manifesta credința în mod liber, individual sau colectiv, în public sau în particular, cu condiția că această exercitare să nu contravină Constituției, prezentei legi sau legislației în vigoare.” Articolul 4. Intoleranța confesională „Intoleranța confesională, manifestată prin acte care stânjenesc liberul exercițiu al unui cult recunoscut de stat, constituie o infracțiune și se pedepsește conform legislației.” Articolul

Recunoașterea cultelor „Pentru a putea să se organizeze și să funcționeze, cultele trebuie să fie recunoscute prin decizie guvernamentală. (...)” Articolul

Aprobarea statutului „În vederea recunoașterii, fiecare cult prezintă Guvernului spre examinare și aprobare statutul (regulamentul) său de organizare și funcționare, cuprinzând informații asupra sistemului de organizare și administrare, însoțit de principiile fundamentale de credință.” Articolul

Asociații și fundații „Asociațiile și fundațiile care urmăresc în total sau în parte scopuri religioase, în ce privește caracterul lor religios, se bucură de drepturile și sunt supuse obligațiilor ce decurg din legislația privind cultele.” Articolul

Deservenții, invitare-delegare „Șefii cultelor de rang republican și ierarhic, aleși conform statutului (regulamentului) cultului respectiv, precum și întregul personal din serviciul cultelor trebuie să fie cetățeni ai Republicii Moldova. Angajarea cetățenilor străini pentru activități religioase, precum și delegarea în străinătate în același scop a cetățenilor Republicii Moldova se va face în fiecare caz aparte cu acordul autorităților de stat.” Articolul

Personalitate juridică „Cultele recunoscute de stat sunt persoane juridice (...).” Articolul 35. Tipăriturile și obiectele de cult „Cultele recunoscute de stat și înregistrate conform prezentei legi au dreptul exclusiv: a) să producă și să comercializeze obiectele de cult specifice cultului respectiv; b) să fondeze organe de presă pentru credincioși, să editeze și să comercializeze cărți de cult, teologice sau cu conținut bisericesc, necesare practicării cultului; c) să stabilească plăți pentru pelerinaj și activități turistice la lăcașele de cult; d) să organizeze, pe teritoriul țării și în străinătate, expoziții de obiecte de cult, inclusiv expoziții cu vânzare. (...) Î n prezentul articol, obiecte de cult se consideră: vasele liturgice, icoanele metalice și cele litografice, crucile, crucifixele, mobilierul bisericesc, cruciulițele și medalioanele cu imagini religioase specifice cultului respectiv, obiectele de colportaj religioase și altele asemenea. Obiectelor de cult se asimilează și calendarele religioase, ilustratele, pliantele, albumele de artă bisericească, filmele, etichetele cu imaginea lăcașurilor de cult sau a obiectelor de artă bisericească, cu excepția celor care fac parte din patrimoniul cultural național, produsele necesare activității de cult, cum ar fi: tămâia și lumânările, inclusiv cele decorative pentru nunți și botezuri, stofele și broderiile specifice folosite la confecționarea veșmintelor de cult și altor obiecte necesare practicării cultului respectiv.” Articolul 44. Angajarea deservenților și salariaților cultelor „Părțile componente ale cultelor, instituțiile și întreprinderile înființate de ele pot angaja lucrători în conformitate cu legislația muncii.” Articolul 45. Contractul „Angajarea deservenților și salariaților cultelor se efectuează în baza unui contract scris (...).” Articolul 46. Statutul juridic „Deservenții și salariații cultelor, ai instituțiilor și întreprinderilor înființate de ele au statut juridic identic cu angajații organizațiilor, instituțiilor și întreprinderilor obștești asupra lor extinzându-se legislația muncii.” Articolul 48. Pensiile de stat „Deservenților și salariaților cultelor, indiferent de pensiile stabilite de culte, li se stabilesc pensii de stat pe baze generale, în conformitate cu Legea cu privire la asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova.” Codul de procedură civilă Articolul 28/2 modificat prin Legea nr. 942-XIII din 18 iulie 1996 - Competența Curții de Apel „Curtea de Apel judecă în primă instanță plângerile împotriva actelor organelor administrației publice centrale și ale persoanelor cu funcții de răspundere ale acestora, săvârșite cu încălcarea legii sau cu depășirea împuternicirilor și care lezează drepturile cetățenilor.” Articolul 37 - Participarea mai multor reclamanți sau pârâți în proces „Acțiunea poate fi intentată de mai mulți reclamanți împreună sau împotriva mai multor pârâți. Fiecare dintre reclamanți sau pârâți apare în proces independent față de cealaltă parte. Coparticipanții pot încredința ducerea procesului unuia din ei (...).” PRETENȚII 1. Invocând articolul 9 al Convenției, reclamanții se plâng de refuzul autorităților Republicii Moldova de a recunoaște Mitropolia Basarabiei în calitate de biserică. Ei pretind că în conformitate cu prevederile Legii nr. 979-XII din 24 martie 1993 despre culte, un cult nu poate fi practicat pe teritoriul Republicii Moldova decât dacă este, în prealabil, recunoscut de autorități. 2. Invocând articolul 9 combinat cu articolul 14 al Convenției, ei pretind că, în exercitarea drepturilor care decurg din libertatea de a-și manifesta religia și de a îndeplini rituri, biserica reclamantă, din cauza lipsei de protecție jurisdicțională, a fost obiect al unei discriminări bazate pe religie. Ei pretind, de asemenea, nerecunoașterea bisericii reclamante de către autorități fără o justificare serioasă, deoarece acestea au recunoscut alte biserici ortodoxe creștine, și anume, Biserica Ortodoxă din Moldova (Mitropolia Moldovei) și Biserica Ortodoxă Rusă din Moldova. 3. Reclamanții mai pretind violarea articolului 6 al Convenției. Ei se plâng de faptul că refuzul autorităților moldovenești de a recunoaște biserica reclamantă o împiedică pe aceasta să obțină personalitate juridică, fapt care o privează de dreptul de acces la o instanță pentru a soluționa orice pretenție cu privire la drepturile sale și, în special, la drepturile sale de proprietate. 4. Reclamanții pretind că refuzul autorităților de a recunoaște biserica reclamantă împreună cu insistența autorităților de a considera reclamanții ca membri ai Mitropoliei Moldovei, încalcă libertatea lor de asociere, violând, astfel, articolul 11 al Convenției. 5. În fine, reclamanții pretind violarea articolului 13 al Convenției și declară că, având în vedere lipsa protecției juridice a bisericii reclamante, ei nu dispun, în fața instanțelor naționale, de un recurs efectiv pentru a se opune violărilor invocate în fața Curții. ÎN DREPT Cu privire la al patrulea reclamant - Vasile Petrache Curtea notează că dl Petrache a depus cererea împreună cu ceilalți reclamanți la 3 iunie 1998, însă el a decedat ulterior, în toamna anului 1999. În consecință, Curtea decide să radieze cererea de pe rol în ceea ce-l privește pe dl Vasile Petrache. Cu privire la obiecția preliminară a Guvernului Guvernul pârât a declarat că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, deoarece nu s-au adresat în instanțele moldovenești în termenul prevăzut de legislația internă și, prin urmare, nu au satisfăcut cerințele articolului 35 al Convenției. Reclamanții au declarat că ei au epuizat căile de recurs interne care le-au fost disponibile conform legislației moldovenești. Ei au declarat că au prezentat pretențiile lor cu privire la încălcarea dreptului lor la libertatea de religie și la libertatea de asociere mai întâi la Curtea de Apel a Republicii Moldova, iar ulterior în recurs la Curtea Supremă de Justiție, însă aceste pretenții au fost declarate de jurisdicțiile respective ca fiind nefondate. Curtea amintește faptul că, în temeiul articolului 35 al Convenției, ea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, așa cum este stabilit conform principiilor de drept internațional general recunoscute. În mod normal, el obligă ca pretențiile pe care reclamanții intenționează să le prezinte ulterior la Strasbourg să fie invocate, cel puțin în substanță, în fața instanțelor naționale, în conformitate cu formalitățile și termenii prevăzuți de dreptul intern (hotărârea Cardot c. France din 19 martie 1991, seria A nr. 200, p. 18, § 34). Ea notează, de asemenea, că esența regulii cu privire la epuizarea căilor de recurs interne este că înaintea sesizării unei instanțe internaționale, statul responsabil trebuie să aibă posibilitatea de a redresa pretinsul prejudiciu prin mijloacele interne din cadrul propriului său sistem juridic (cf. nr. 17544/90, déc. 4.5.93, Ribitsch c. Autriche, D.R. 74, p. 129). În această cauză, Curtea notează că reclamanții s-au adresat la Curtea de Apel a Republicii Moldova, la 4 martie 1997, cu o cerere în vederea obținerii recunoașterii, de către autoritățile moldovenești, a Mitropoliei Basarabiei și au invocat în fața Curții de Apel drepturile lor la libertatea de religie și de asociere. În urma examinării pretențiilor reclamanților, Curtea de Apel a admis, prin hotărârea sa din 19 august 1997, cererea reclamanților. Curtea Supremă de Justiție a fost sesizată de Guvern, care a depus recurs împotriva hotărârii din 19 august 1997. Curtea notează că Curtea Supremă de Justiție a admis recursul prin decizia sa irevocabilă din 9 decembrie 1997. Ea a declarat acțiunea reclamanților ca fiind tardivă din motiv că aceasta a fost înaintată după expirarea termenului legal de o lună de la data depunerii cererii de recunoaștere la Guvern. Curtea mai relevă că, deși a declarat acțiunea reclamanților ca fiind tardivă, Curtea Supremă de Justiție a trecut apoi la examinarea în fond a pretențiilor reclamanților și le-a respins ca fiind nefondate. Prin urmare, Curtea consideră că reclamanții au respectat articolul 35 al Convenției și că pretențiile lor nu pot fi respinse pe motiv de neepuizare a căilor de recurs interne (a se vedea, de asemenea, nr. 12794/87, déc. 9.7.88, Huber c. Suisse, D.R. 57, p. 251). Prin urmare, obiecția preliminară a Guvernului se respinge. Cu privire la fondul cauzei 1. Reclamanții pretind că refuzul autorităților Republicii Moldova de a recunoaște Mitropolia Basarabiei constituie o încălcare a dreptului lor la libertatea de religie și de asociere și că, în exercitarea drepturilor care decurg din libertatea de a-și manifesta religia și de a îndeplini rituri, biserica reclamantă, din cauza lipsei de protecție jurisdicțională, a fost obiect al unei discriminări bazate pe religie. Ei pretind, de asemenea, că refuzul autorităților moldovenești de a recunoaște biserica reclamantă o împiedică pe aceasta să obțină personalitate juridică, fapt care o privează de dreptul de acces la o instanță pentru a soluționa orice pretenție cu privire la drepturile sale și, în special, la drepturile sale de proprietate. În fine, ei declară că, având în vedere lipsa protecției juridice a bisericii reclamante, ei nu dispun, în fața instanțelor naționale, de un recurs efectiv pentru a prezenta pretențiile invocate în fața Curții. Ei se bazează pe articolele 6, 9, 11, 13 și 14 combinat cu articolul 9 ale Convenției. Guvernul a declarat că activitatea Mitropoliei Basarabiei nu este interzisă, dimpotrivă, enoriașii săi și clerul său au libertatea dictată de convingerile lor intime. Ei au, de asemenea, dreptul de a-și manifesta religia prin cult și prin îndeplinirea riturilor în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), cult ortodox recunoscut pe teritoriul Republicii Moldova prin Hotărârea Guvernului nr. 848 din 23 decembrie 1992 și în care Mitropolia Basarabiei ar trebui să se recunoască. Guvernul consideră că solicitând recunoașterea, Mitropolia Basarabiei, care nu reprezintă un cult nou, urmărește doar crearea unui nou organ administrativ ecleziastic. Un astfel de conflict ecleziastic în sânul Bisericii Ortodoxe din Moldova nu poate fi soluționat, în opinia Guvernului, decât pe cale amiabilă. Guvernul a negat faptul că funcționari publici au fost implicați în incidentele care au afectat clerul Mitropoliei Basarabiei. El consideră că biserica reclamantă este, în esență, un grup de persoane reunite datorită unor interese comune și că ea are acces la justiție în virtutea articolului 37 al Codului de procedură civilă. Guvernul susține faptul că refuzul recunoașterii bisericii reclamante nu este discriminatoriu deoarece toate celelalte culte recunoscute sunt, într-adevăr, culte pe când biserica reclamantă reprezintă o diviziune administrativă a cultului creștin ortodox. Guvernul a prezentat, cu titlu de exemplu, că recunoașterea Eparhiei Ortodoxe Ruse din Chișinău, afiliată Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost justificată prin faptul că toți credincioșii acestei eparhii erau de origine rusă. Reclamanții susțin că, în conformitate cu legislația moldovenească, pentru a se putea organiza și funcționa, cultele trebuie să fie recunoscute prin hotărâre de Guvern. Refuzul de recunoaștere nu permite Mitropoliei Basarabiei să obțină personalitate juridică, astfel, ea nu poate să se organizeze și să activeze în scop religios și nici să fie subiect de drept, capabil de a avea drepturi și de a-și asuma obligații sau de a se adresa în judecată. Lipsa recunoașterii o împiedică să beneficieze de mai multe drepturi prevăzute de Legea despre culte ca fiind proprii cultelor, drepturi rezervate exclusiv cultelor recunoscute. Ea, de asemenea, nu poate să fie proprietar, să administreze sau să dispună de bunurile sacre pentru exercitarea cultului, precum și de orice alt bun necesar activității sale. Din cauza lipsei recunoașterii, membrii săi sunt obligați să practice religia lor, contrar voinței lor, în cadrul Mitropoliei Moldovei. Mai mult, potrivit reclamanților, intimidările și persecutările la care au fost supuși membrii săi și clerul său din partea statului, care a acționat direct sau indirect prin intermediul funcționarilor săi, sunt expresia unei politici de stat coordonate. Această politică se mai manifestă și prin lipsa protecției din partea poliției atunci când faptele sunt aduse la cunoștința acesteia. În plus, refuzul de recunoaștere afectează direct drepturile individuale ale membrilor săi. Astfel, clerul său nu poate să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea privind sistemul public de asigurări sociale, în particular de dreptul la pensie. Potrivit reclamanților, ingerința în drepturile lor garantate de articolele 9 și 11 nu este prevăzută de lege, nu urmărește un scop legitim și este disproporțională în raport cu orice scop pe care l-ar urmări. Statutul bisericii Mitropolia Basarabiei nu este contrar niciunei prevederi legislative și, în orice caz, autoritățile nu au prezentat nicio justificare rezonabilă pentru refuzul lor de a o înregistra. Biserica reclamantă susține că ea se află într-o situație analogică cu alte comunități religioase, care au fost recunoscute și tratate diferit de către autoritățile moldovenești, fără ca această diferență de tratament să fie obiectivă și rezonabilă. Reclamanții susțin că faptele autorităților moldovenești arată că, în prezent, ei nu dispun de niciun recurs efectiv în fața autorităților pentru a-și apăra drepturile pe care ei le invocă în fața Curții. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că cererea ridică întrebări importante de fapt și de drept, care sunt de o așa complexitate încât rezolvarea lor depinde de examinarea fondului; prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Niciun alt motiv de inadmisibilitate nu a fost stabilit. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, Hotărăște să scoată cererea de pe rol în ceea ce-l privește pe reclamantul Vasile Petrache; Declară cererea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Grefier Președinte