Pagliacci și Marruco împotriva Italiei

Rezoluția ResDH(2001) 130 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 21 noiembrie 2000 (definită la 21 februarie 2001) în cauza Pagliacci și Marruco împotriva Italiei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 15 octombrie 2001, cu ocazia reuniunii 764 a delegaților miniștrilor) În temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 21 noiembrie 2000 în cauza Pagliacci și Marruco și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție ; reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (n 43666/98) îndreptată împotriva Italiei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 9 aprilie 1998 în temeiul fostului articol 25 din convenție, de către doi resortisanți italieni, Ada Pagliacci și Giuseppe Marruco, iar Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibil argumentul lor cu privire la durata excesivă a unei proceduri privind drepturile și obligațiile cu caracter civil în fața Curții de Conturi; întrucât, în hotărârea sa din 21 noiembrie 2000, Curtea,

în unanimitate: - a spus că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție; - a spus că guvernul statului pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă, 36 000 000 de lire italiene pentru prejudicii morale și 500 000 de lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 2,5% pe an de la expirarea termenului respectiv și până la plată; - a respins pretențiile reclamanților privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 21 noiembrie 2000, având în vedere obligația Italiei de a se conforma acesteia în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din convenție; întrucât, în momentul examinării acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul statului pârât a atras atenția Comitetului asupra faptului că, având în vedere circumstanțele specifice ale cauzei, noi încălcări similare ar trebui să poată fi evitate în viitor prin informarea autorităților direct interesate cu privire la cerințele Convenției: astfel, le-au fost trimise copii ale hotărârii Curții; S-a asigurat că, la 15 februarie 2001, în termenul stabilit,

guvernul statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în Hotărârea din 21 noiembrie 2000, Declare, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Italiei, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2001)130 relative à l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme du 21 novembre 2000 (définitif le 21 février 2001) dans l'affaire Pagliacci et Marruco contre l'Italie (adoptée par le Comité des Ministres le 15 octobre 2001, lors de la 764 e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales telle qu'amendée par le Protocole n o 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme rendu le 21 novembre 2000 dans l'affaire Pagliacci et Marruco et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu'à l'origine de cette affaire se trouve une requête (n o 44366/98) dirigée contre l'Italie, introduite devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 9 avril 1998 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention, par deux ressortissants italiens, M me Ada Pagliacci et M. Giuseppe Marruco, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l'article 5, paragraphe 2, du Protocole n o 11, a déclaré recevable leur grief concernant la durée excessive d'une procédure concernant des droits et obligations de caractère civil devant la Cour des Comptes ; Considérant que dans son arrêt du 21 novembre 2000 la Cour,

à l'unanimité : - a dit qu'il y avait eu violation de l'article 6, paragraphe 1, de la Convention ; - a dit que le gouvernement de l'Etat défendeur devait verser à chaque requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif, 36 000 000 de lires italiennes pour préjudice moral et 500 000 lires italiennes au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d'un intérêt simple de 2,5% l'an à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement ; - a rejeté les prétentions des requérants en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l'application de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures prises à la suite de l'arrêt du 21 novembre 2000, eu égard à l'obligation qu'a l'Italie de s'y conformer selon l'article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l'examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l'Etat défendeur a attiré l'attention du Comité sur le fait que, vu les circonstances spécifiques de l'affaire, de nouvelles violations semblables devraient pouvoir être évitées dans le futur en informant les autorités directement concernées des exigences de la Convention : ainsi, des copies de l'arrêt de la Cour leur ont été envoyées ;

S'étant assuré que le 15 février 2001, dans le délai imparti, le gouvernement de l'Etat défendeur avait versé aux requérants les sommes prévues dans l'arrêt du 21 novembre 2000, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de l'Italie, qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.