ULENS AGAINST BELGIUM

Rezoluția finală ResDH(2001)114 Cererea privind drepturile omului nr. 22113/93 Ulens împotriva Belgiei (aprobată de Comitetul de Miniștri la 15 octombrie 2001 la a 764-a ședință a Deputaților miniștri) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 32 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), având în vedere Rezoluția provizorie DH (97) 356, adoptată la 11 iulie 1997 în cazul Ulens împotriva Belgiei, în care Comitetul de miniștri a hotărât să facă public raportul Comisiei Europene pentru Drepturile Omului și a concluzionat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza lipsei de transmitere către reclamantul concluziilor Avocatului General și din cauza participării sale la deliberarea înaintea Cour de cassation, care a stat în materie civilă; având în vedere Rezoluția provizorie DH (98) 133, cu privire la echitatea audierilor în cadrul procedurilor de la Cur de cassare, adoptată de Comitetul de Miniștri la 22 aprilie 1998 în cea de-a 626-a ședință în care Comitetul a arătat, având în vedere informațiile furnizate de Guvernul Statului pârât, că și-a exercitat în mod provizoriu funcțiile în temeiul articolelor 54 și 32 din Convenție; întrucât Comitetul de miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care trebuie acordate reclamantului, propuneri completate cu o scrisoare a președintelui Comisiei din 5 februarie 1998; întrucât, în cadrul celei de-a 626-a ședințe a Deputaților Miniștrilor, Comitetul de Miniștri, de acord cu propunerile Comisiei, încheiate prin o decizie adoptată la 22 aprilie 1998, în conformitate cu art. 32 alin. (2) din Convenție, că guvernul statului reclamant trebuie să plătească reclamantului ca o simple satisfacție, în termen de trei luni, suma de 70 000 de franci belgi în ceea ce privește costurile și cheltuielile și că dobânzile ar trebui să fie plătite pentru orice sumă nejustificată, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere întregime, la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, fiind înțeles că dobânzile ar putea proveni de la expirarea termenului până la plata integrală a fost pusă la dispoziția reclamantului; întrucât Comitetul de Miniștri a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 11 iulie 1997 și 22 aprilie 1998, având în vedere obligația Belgiei în temeiul articolului 32 alineatul (4) din Convenția de a respecta acestea; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat în consecință informații privind măsurile luate în consecință de deciziile Comitetului luate pentru a evita noi încălcări ale aceleiași tipuri de încălcări constatate în acest caz (acesta informații figurează în apendicele prezentei rezoluții); întrucât Comitetul de Miniștri s-a convins că, la 8 iulie 1998, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului, în termenul stabilit, suma totală de 70 000 de franci belgi ca o satisfacție, Declară, după luarea în considerare a măsurilor luate de Guvernul Belgiei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenția în acest caz. Apendicele la Rezoluția Finală ResDH(2001)114 Informații furnizate de Guvernul Belgiei în cursul examinării cazului Ulens de către Comitetul de Miniștri Guvernul Belgiei subliniază că, imediat după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat hotărâre în cazul Borgers, Cour de Cassation a introdus provizoriu o nouă practică prin care reclamanții pot răspunde la avizul reprezentantului biroului procurorului, iar acesta din urmă nu mai participă la deliberări. Această măsură a fost, de asemenea, aplicată, în cadrul procedurii civile, imediat după emiterea hotărârii Curții Europene în cauza Vermeulen și, în cadrul procedurii disciplinare, imediat după emiterea hotărârii în cauza Van Orshoven. Această practică a fost acum consemnată în Codul Judiciar, pentru a se conforma integral legislația belgienă cu cerințele Convenției: Actul din 14 noiembrie 2000 de modificare a Codului Judiciar în ceea ce privește intervenția Reprezentantului biroului procurorului în cadrul procedurilor în fața Cour de cassation și, în cazuri civile, instanțele care hotărăsc în fond și modifică articolele 420bis și 420ter din Codul de Procedință Penală au fost publicate în Jurnalul Oficial la 19 decembrie 2000, astfel cum au intrat în vigoare în acea zi. În primul rând, art. 1107 din Codul Judiciar a fost modificat și prevede acum că: „După raport, reprezentantul biroului procurorului își dă concluzii. Părțile se aud atunci. (...) Atunci când concluziile reprezentantului biroului procurorului sunt scrise, părțile pot, nu mai târziu de audiere și numai ca răspuns la concluziile reprezentantului biroului procurorului, prezenta un memorandum, în care nu pot adăuga noi argumente. Orice parte poate solicita la audiere ca cazul să fie reținut, astfel încât el să poată răspunde oral sau într-un memorandum, la concluziile scrise sau orale ale reprezentantului biroului procurorului. Curtea trebuie să precizeze momentul în care trebuie prezentat un memorandum.” Ar trebui subliniat faptul că legea prevede că avizul reprezentantului biroului procurorului va fi comunicat reprezentanților legali ai părților sau chiar al părților dacă nu sunt reprezentate. În al doilea rând, dispoziția prevăzută la art. 1109 din Codul judiciar, care permite reprezentantului biroului procurorului să participe la deliberări, cu excepția cazurilor în care el însuși a apelat la Cour de Cassation , a fost revocat, iar acesta a fost înlocuit după cum urmează: „Ședința publică a președintelui, în prezența reprezentantului biroului procurorului, și în prezența registratorului”. Guvernul Belgiei consideră că nu există niciun risc suplimentar de încălcare a tipului de încălcări constatate în acest caz și că, în consecință, a respectat obligațiile sale în temeiul articolului 32 din Convenție.

Final Resolution ResDH(2001)114

Human Rights

Application No. 22113/93

Ulens against Belgium

(Adopted by the Committee of Ministers on 15 October 2001

at the 764th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of former Article 32 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to Interim Resolution DH (97) 356, adopted on 11 July 1997 in the case of Ulens against Belgium, in which the Committee of Ministers decided to make public the report of the European Commission of Human Rights and has concluded that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention on account of the lack of transmission to the applicant of the Advocate-General’s conclusions and due to his participation in the deliberation before the

Cour de cassation,

which ruled in civil matters;

Having regard to Interim Resolution DH (98) 133, regarding the fairness of hearings in proceedings before the

Cour de Cassation,

adopted by the Committee of Ministers on 22 April 1998 at its 626th meeting during which the Committee indicated, in the light of information given by the government of the respondent state, that it has provisionally exercised its functions under former Articles 54 and 32 of the Convention;

Whereas the Committee of Ministers examined the proposals made by the Commission when transmitting its report as regards just satisfaction to be awarded to the applicant, proposals supplemented by a letter of the President of the Commission dated 5 February 1998;

Whereas at the 626th meeting of the Ministers’ Deputies, the Committee of Ministers, agreeing with the Commission’s proposals, held by a decision adopted on 22 April 1998, in accordance with former Article 32, paragraph 2, of the Convention, that the government of the respondent state was to pay the applicant as just satisfaction, within three months, the sum of 70 000 Belgian francs in respect of costs and expenses, and that interest should be payable on any unpaid sum, calculated on the basis of each full elapsed month of delay at the statutory rate applicable on the date of this decision, it being understood that the interest would accrue from the expiry of the time-limit until full payment was placed at the disposal of the applicant;

Whereas the Committee of Ministers invited the government of the respondent state to inform it of the measures taken following its decisions of 11 July 1997 and 22 April 1998, having regard to Belgium’s obligation under former Article 32, paragraph 4, of the Convention to abide by them;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state accordingly gave the Committee information about the measures taken in consequence of the Committee’s decisions taken to avoid new violations of the same kind as that found in this case (this information appears in the Appendix to this resolution);

Whereas the Committee of Ministers satisfied itself that on 8 July 1998, the government of the respondent state had paid the applicant, within the time-limit set, the total sum of 70 000 Belgian francs as just satisfaction,

Declares, after having taken note of the measures taken by the Government of Belgium, that it has exercised its functions under former Article 32 of the Convention in this case.

Appendix to Final Resolution ResDH(2001)114

Information provided by the Government of Belgium

during the examination of the Ulens case

by the Committee of Ministers

The Government of Belgium points out that, immediately after the European Court of Human Rights had given judgment in the Borgers case, the

Cour de Cassation

provisionally introduced a new practice whereby applicants may reply to the opinion of the representative of the prosecutor’s office, and the latter no longer takes part in the deliberations. This measure was also applied, in civil proceedings, immediately after the issue of the European Court’s judgment in the Vermeulen case, and, in disciplinary proceedings, immediately after the issue of the judgment in the Van Orshoven case.

This practice has now been enshrined in the Judicial Code, to bring Belgian law fully into line with the requirements of the Convention: the Act of 14 November 2000, amending the Judicial Code in respect of the intervention of the Representative of the prosecutor’s office in proceedings before the

Cour de Cassation

and, in civil cases, the courts deciding on the merits, and amending Articles 420bis and 420ter of the Code of Criminal Procedure was published in the Official Gazette on 19 December 2000, and so came into force on that day.

First, Article 1107 of the Judicial Code has been amended and now provides that:

“After the report, the representative of the prosecutor’s office shall give his conclusions. The parties shall then be heard. (…)

When the conclusions of the representative of the prosecutor’s office are in writing, the parties may, not later than the hearing and solely in reply to the conclusions of the representative of the prosecutor’s office, submit a memorandum, in which they may not adduce new arguments.

Any party may request at the hearing that the case be held over, so that he can reply orally, or in a memorandum, to the written or oral conclusions of the representative of the prosecutor’s office. The court shall specify the time by which a memorandum must be submitted.”

It should be emphasised that the Act provides that the opinion of the representative of the prosecutor’s office is to be communicated to the parties’ legal representatives or to the parties themselves if they are not represented.

Secondly, the provision contained in Article 1109 of the Judicial Code allowing the representative of the prosecutor’s office to attend the deliberations, except in cases where he himself had appealed to the

Cour de Cassation

, has been revoked. It has been replaced as follows: “judgments shall be given at a public hearing by the President, in the presence of the representative of the prosecutor’s office, and with the registrar in attendance”.

The Government of Belgium believes that there is no further risk of violations of the kind found in this case, and that it has accordingly complied with its obligations under the former Article 32 of the Convention.