CtEDO 15.10.2001 Auto

VAN WIJCK AGAINST BELGIUM

RESPONDENT
BEL
HOTĂRÂRE
15.10.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Information given by the government concerning measures taken to prevent new violations. Payment of the sums provided for in the decision.
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
VAN WIJCK AGAINST BELGIUM (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

Rezoluția ResDH(2001)116 Cererea privind drepturile omului nr. 17123/90 Van Wijck împotriva Belgiei (aprobată de Comitetul de Miniștri la 15 octombrie 2001 la a 764-a ședință a Deputaților miniștri) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 32 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), având în vedere raportul elaborat la 6 aprilie 1994 de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 31 din Convenția privind cererea depusă la 31 august 1990 de un național belgian, dl Richard Van Wijck împotriva Belgiei; întrucât, la 25 mai 1994, Comisia a transmis raportul respectiv Comitetului miniștrilor și întrucât perioada de trei luni prevăzută la art. 32 alin. (1) din Convenție s-a încheiat fără să fi fost introdus în fața Curții Europene a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 48 din Convenție; întrucât în cererea sa, după cum a fost declarat admisibil de către Comisie la 20 octombrie 1993, reclamantul s-a plâns că nu a avut nici o oportunitate de a răspunde la concluziile reprezentantului biroului procurorului în cursul audierii de la Cur de casă și la participarea unui reprezentant al biroului procuror la deliberare, hotărând în materie penală; întrucât, în raportul său, Comisia a exprimat, în unanimitate, avizul că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție; întrucât în cea de-a 519-a ședință a Deputaților Miniștri, Comitetul de Miniștri, care a votat în conformitate cu dispozițiile articolului 32 alineatul (1) din Convenție, și a fost de acord cu avizul exprimat de Comisie, ținut prin decizia adoptată la 19 octombrie 1994, că în acest caz a existat o încălcare a art. 6, alin. (1) din Convenție; întrucât Comitetul de miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care trebuie acordate reclamantului, propuneri completate cu o scrisoare a președintelui Comisiei din 26 ianuarie 1996; întrucât în cea de-a 559-a ședință a Deputaților, Comitetul de Miniștri, de acord cu propunerile Comisiei, adoptate la 22 martie 1996, în conformitate cu art. 32 alin. (2) din Convenție, că guvernul statului reclamant trebuie să plătească reclamantului ca o satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 25 000 de franci belgi în ceea ce privește prejudiciile morale și 60 000 de franci belgi în ceea ce privește costurile și cheltuielile, adică o sumă totală de 85 000 de franci belgi, și că dobânzile ar trebui plătite pe orice sumă nerambursată, calculată pe baza fiecărei luni întregi de întârziere (în conformitate cu decizia adoptată de Comitetul de miniștri la cea de-a 599-a ședință, la 17 septembrie 1997, cu privire la principiile generale privind plata dobânzilor nejustificate) la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, se înțelege că dobând că dobântul ar fi obțit de la expirarea termenului limită până la plata integrală; întrucât Comitetul de Miniștri a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 19 octombrie 1994 și 22 martie 1996, având în vedere obligația Belgiei în temeiul articolului 32 alineatul (4) din Convenția de a le respecta; având în vedere Rezoluția provizorie DH (98) 133, privind echitatea audierilor în cadrul procedurilor de înaintea Cour de Cassation, adoptată de Comitetul de Miniștri la 22 aprilie 1998 în cea de-a 626-a ședință în care Comitetul a indicat, având în vedere informațiile furnizate de Guvernul Statului pârât, că și-a exercitat în mod provizoriu funcțiile în temeiul articolelor 54 și 32 din Convenție; întrucât, după adoptarea prezentei rezoluții provizorii, Guvernul Statului pârât a furnizat Comitetului informații cu privire la măsurile luate în consecință de deciziile Comitetului (acești informații figurează în apendicele prezentei rezoluții); întrucât Comitetul de Miniștri s-a convins că, la 15 iulie 1996, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma totală de 85 000 de franci belgi ca o satisfacție, în termen de o lună de la termenul stabilit și, prin urmare, nu s-a dobândit niciun dobânzi nejustificate în conformitate cu decizia menționată mai sus a Comitetului de Miniștri, Declară, după luarea în considerare a măsurilor luate de Guvernul Belgiei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenția în acest caz; Autorizează publicarea raportului adoptat de Comisie în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2001)116 Informații furnizate de Guvernul Belgiei în cursul examinării cazului Van Wijck de către Comitetul de Miniștri Guvernul Belgiei subliniază că, imediat după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât în cazul Borgers, Cour de Cassation a introdus provizoriu o nouă practică prin care reclamanții pot răspunde la avizul reprezentantului biroului procurorului, iar acesta din urmă nu mai participă la deliberări. Această măsură a fost, de asemenea, aplicată, în cadrul procedurii civile, imediat după emiterea hotărârii Curții Europene în cauza Vermeulen și, în cadrul procedurii disciplinare, imediat după emiterea hotărârii în cauza Van Orshoven. Această practică a fost acum consemnată în Codul Judiciar, pentru a se conforma integral legislația belgienă cu cerințele Convenției: Actul din 14 noiembrie 2000 de modificare a Codului Judiciar în ceea ce privește intervenția Reprezentantului biroului procurorului în cadrul procedurilor în fața Cour de cassation și, în cazuri civile, instanțele care hotărăsc în fond și modifică articolele 420bis și 420ter din Codul de Procedință Penală au fost publicate în Jurnalul Oficial la 19 decembrie 2000, astfel cum au intrat în vigoare în acea zi. În primul rând, art. 1107 din Codul Judiciar a fost modificat și prevede acum că: „După raport, reprezentantul biroului procurorului își dă concluzii. Părțile se aud atunci. (...) Atunci când concluziile reprezentantului biroului procurorului sunt scrise, părțile pot, nu mai târziu de audiere și numai ca răspuns la concluziile reprezentantului biroului procurorului, prezenta un memorandum, în care nu pot adăuga noi argumente. Orice parte poate solicita la audiere ca cazul să fie reținut, astfel încât el să poată răspunde oral sau într-un memorandum, la concluziile scrise sau orale ale reprezentantului biroului procurorului. Curtea trebuie să precizeze momentul în care trebuie prezentat un memorandum.” Ar trebui subliniat faptul că legea prevede că avizul reprezentantului biroului procurorului va fi comunicat reprezentanților legali ai părților sau chiar al părților dacă nu sunt reprezentate. În al doilea rând, dispoziția prevăzută la art. 1109 din Codul judiciar, care permite reprezentantului biroului procurorului să participe la deliberări, cu excepția cazurilor în care el însuși a apelat la Cour de Cassation , a fost revocat, iar acesta a fost înlocuit după cum urmează: „Ședința publică a președintelui, în prezența reprezentantului biroului procurorului, și în prezența registratorului”. Guvernul Belgiei consideră că nu există niciun risc suplimentar de încălcare a tipului de încălcări constatate în acest caz și că, în consecință, a respectat obligațiile sale în temeiul articolului 32 din Convenție.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă