CtEDO 11.12.2001 Auto

AFFAIRE CANAPICCHI c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
11.12.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE CANAPICCHI c. ITALIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA CANAPICCHI c. ITALIA (Cercetarea nr. 51680/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 decembrie 2001 DEFINITIVF 11/03/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Canapicchi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych Mularoni judecători L. F emerari ravo, judecător ad-hoc și domnul Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 noiembrie 2001, Rend la chetă că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și inclusiv cetățeni italieni, M. Marcella și Paola Canapicchi au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 6 martie 1998 în temeiul art. 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (precum Convenția privind Drepturile Omului) la data de 6 octombrie 1999 sub numărul de dosar 51680/99. Recurentele sunt reprezentate de M. V. și A. Peronaci, avocați la Grosseto. Guvernul italian ( Ca urmare a decesului dlui C., soțul și, respectiv, tatăl recurentelor, care au avut loc din cauza unui accident de vânătoare, la 30 ianuarie 1984, acestea s-au constituit părți civile într-un proces penal inițiat în fața tribunalului din Groseto împotriva dlui T. Prin hotărârea pronunțată la grefa din 24 ianuarie 1990, Tribunalul l-a declarat pe domnul T. vinovat de omor prin imprudență și l-a condamnat la repararea daunelor morale și materiale în favoarea recurentelor, care urmează să fie stabilite ulterior, și la plata unei anumite sume ca garanție. La 21 mai 1990, recurentele au obinut o sechestrare a proprietății asupra domnului T. Între timp, la o dată nespecificată, dl T. a făcut apel la instanța de apel din Florența. printr-o hotărâre depusă la grefa din 22 noiembrie 1990, instanța de apel a confirmat hotărârea de primă instanță. Dl T. s-a ocupat de casare. printr-o hotărâre depusă la grefa din 15 noiembrie 1990 În iulie 1991, Curtea de Casație a constatat că faptele constitutive ale dreptului de proprietate au fost prescrise, a anulat partea din rejudecare din cauza părților civile și a declarat competența instanței judecătorești în ceea ce privește repararea prejudiciului. În loc să reia procedura în recurs, la 6 februarie 1993 recurentele l-au numit pe M. La 16 februarie 1993, recurentele au prezentat, de asemenea, o cerere de indisponibilizare asigurătorie împotriva domnului T., procedura executorie începută la 21 mai 1990 fiind declarată stinsă la 6 octombrie 1992. printr-o ordonanță din 7 aprilie 1993, judecătorul a confirmat confiscarea. Prima audiere, stabilită la 9 aprilie 1993, a fost amânată din oficiu la 4 iunie 1993, data la care judecătorul a autorizat punerea în discuție a societății de asigurări T și a retrimis cauza la 14 iunie 1993. Din cele șapte audieri stabilite între 13 mai 1994 și 31 mai 1996, unul a fost dat în judecată din oficiu, patru au fost depuse la audierea martorilor și trei au fost dedicate unei expertize. La 11 octombrie 1996, M. și M. C. au intervenit în calitatea lor de moștenitori în procedură și au solicitat împreună cu reclamanta a doua lichidarea cotelor de participare ale bunurilor necontestate în temeiul articolului 186c Cu o ordonanță din 21 noiembrie 1996, judecătorul a respins cererea și a retrimis cauza la 31 ianuarie 1997. În acea zi, la 7 februarie 1997, data la care părțile și-au prezentat concluziile. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 22 iulie 1997, Tribunalul a respins cererea recurentelor de expirare și a revocat confiscarea asigurătorie. Tribunalul a susținut că recurentele nu au preluat procedura în fața instanței de recurs din Florența, după trimiterea ordonată de Curtea de Casație, dar că au inițiat o procedură nouă și autonomă pentru a obține despăgubiri pentru prejudicii. 11. La 30 decembrie 1997, recurentele au răspuns la apelul în fața instanței din Florența. Prima ședință, stabilită la 9 martie 1998, a fost amânată din oficiu la 12 martie 1998, data la care domnul T s-a constituit în procedură și judecătorul a amânat cauza la 24 septembrie 1998. 1998, părțile și-au prezentat concluziile și consilierul pentru punerea în funcțiune a fixat în instanță pledoariile la 14 decembrie 1999. 12. printr-o hotărâre din 14 decembrie 1999, al cărei text a fost depus la grefă la 29 mai 2000, Curtea a acordat recurentelor 1 808 000 000 de lire italiene (ITL) ca despăgubire pentru daunele suferite. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 13. Recurentele susțin că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) (14). Prin urmare, aceasta a durat aproximativ șapte ani și patru luni pentru două instanțe. 17. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 18. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 21. Curtea nu a constatat o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere; în schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 6 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. Recurentele solicită, de asemenea, mai mult de 11 712 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și pentru cele efectuate în fața Curții 23. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru procedura în fața Curții și acordă 1 000 EUR fiecărei recurente. Interese moratorii 24. Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3,5% l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 44 alin. (2) din Convenție, 6 000 (șase mii) de euro pentru daune morale și 1 000 (mii) de euro pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 11 decembrie 2001, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-03-01
0,97
AFFAIRE C.L. c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE C.L. c. ITALIE (Requête n° 46980/99) ARRÊT STRASBOURG 1 er mars 2001 DÉFINITIF 01/06/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches d
CtEDO 2001-03-01
0,96
AFFAIRE PROCACCIANTI c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE PROCACCIANTI c. ITALIE (Requête n° 46967/99) ARRÊT STRASBOURG 1 er mars 2001 DÉFINITIF 01/06/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des ret
CtEDO 2001-12-06
0,96
AFFAIRE BONACCI ET AUTRES c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE BONACCI ET AUTRES c. ITALIE (Requête n° 49313/99) ARRÊT STRASBOURG 6 décembre 2001 DÉFINITIF 06/03/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir
CtEDO 2001-12-11
0,96
AFFAIRE BELUZZI ET MANGILI c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE BELUZZI ET MANGILI c. ITALIE (Requête n° 51661/99) ARRÊT STRASBOURG 11 décembre 2001 DÉFINITIF 11/03/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir
CtEDO 2001-12-11
0,96
AFFAIRE VANZETTI c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE VANZETTI c. ITALIE (Requête n° 51707/99) ARRÊT STRASBOURG 11 décembre 2001 DÉFINITIF 11/03/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retou
Sursă