CASE OF METROPOLITAN CHURCH OF BESSARABIA AND OTHERS v. MOLDOVA - [Romanian Translation]

CASE OF METROPOLITAN CHURCH OF BESSARABIA AND OTHERS v. MOLDOVA - [Romanian Translation] (CtEDO, 2001)

MITROPOLIA BASARABIEI ȘI ALȚII contra MOLDOVEI

[*]

(Cererea nr. 45701/99)

HOTĂRÂRE

[**]

13 decembrie 2001

În cauza Biserica Mitropoliei Basarabiei și alții contra Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Secțiunea Întâi, întrunită în cadrul unei camere compusă din:

D

nele

E.PALM

,

președinte

,

W.THOMASSEN

,

Dnii

L.FERRARI BRAVO,

C.BÎRSAN,

J.CASADEVAL,

B.ZUPANCIC,

T.PANȚÎRU,

judecători

,

și domnul M.O`BOYLE,

grefierul secțiunii

,

După deliberare în camera de consiliu din data de 2 octombrie și 5 decembrie 2001,

adoptă la data din urmă hotărârea următoare:

PROCEDURA

1.

La originea cauzei se află

cererea nr. 45701/99, îndreptată contra Republicii Moldova prin care Mitropolia Basarabiei ("Mitropolia Basarabiei si Exarhatul Plaiurilor") și 12 cetățeni ai acestui Stat, domnii Petru Păduraru, Petru Buburuz, Vasile Petrache, Ioan Eșanu, Victor Rusu, Anatol Goncear, Valeriu Cernei, Gheorghe Ionița, Valeriu Matciac, Vlad Cubreacov, Anatol Telembici și Alexandru Magola (" petiționarii "), au sesizat Comisia europeană a Drepturilor Omului (" Comisia ") la 3 iunie 1998,

în temeiul fostului articol 25 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (" Convenția "). Petiționarul Vasile Petrache a decedat în toamna anului 1999.

2.

Petiționarii acuză în particular faptul că refuzul autorităților moldave de a recunoaște Mitropolia Basarabiei a adus atingere libertății lor la religie (conștiință) și asociere și că biserica reclamantă a fost victima unei discriminări de ordin religios.

3.

Cererea a fost depusă la Curte la 1 noiembrie 1998, dată la care a intrat în vigoare Protocolul nr.11 al Convenției (articolul 5, § 2 al Protocolului 11).

4.

Cererea a fost repartizată Secțiunii Întâi a Curții ( articolul 52 § 1 al Regulamentului). În cadrul acesteia, a fost constituită, conform articolului 26 § 1 al Regulamentului,

camera având în sarcină examinarea cauzei

(articolul 27 § 1 al Convenției).

5.

Prin decizia din 7 iunie 2001, camera a declarat cererea admisibilă. Ea a decis, de asemenea, să radieze de pe rol cererea în partea introdusă de reclamantul Vasile Petrache, în urma decesului acestuia.

6.

Atât reclamanții cât și Guvernul, au depus observații în scris asupra fondului cauzei (articolul 59 § 2 al Regulamentului ).

7.

La 2 octombrie 2001, la Palatul Drepturilor Omului la Strasbourg,

s-a desfășurat audiența

publică a cauzei (articolul 59 § 2 al Regulamentului).

Au compărut:

- pentru Guvern

Dnii

I.

Morei

, Ministru al Justiției,

V.Părlog

, Director al Direcției Agent Guvernamental și Relații

Internaționale al Ministerului Justiției,

agent

;

G.Armașu

, Director al Serviciului de Stat pentru problemele

cultelor pe lăngă Guvernul Republicii Moldova,

consilier

;

-

pentru reclamanți

Dnii

J.W.Montgomery

,

avocat la baroul din Londra

A. Dos Santos

, avocat la baroul din Londra,

avocați

.

Curtea a audiat declarațiile dlor Morei și Montgomery.

DE FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE

CAUZEI

("Mitropolia Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor"

), este o Biserică ortodoxă autonomă, având jurisdicție canonică pe teritoriul Republicii Moldova. Ceilalți petiționari, cetățeni ai Moldovei, membri ai Consiliului eparhial al bisericii petiționare: Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei, domiciliat în mun. Chișinău; Petru Buburuz, protoiereu mitrofor, domiciliat în mun. Chișinău; Ioan Eșanu, protopop, domiciliat în or. Călărași; Victor Rusu, protopop, domiciliat în Lipnic, Ocnița; Anatol Goncear, preot, domiciliat Zubrești, Strășeni; Valeriu Cernei, preot, domiciliat Sloveanca, Sîngerei; Gheorghe Ionița, preot, domiciliat Crasnoarmeisc, Hîncești; Valeriu Matciac, preot, domiciliat în Chișinău; Vlad Cubreacov, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și în Adunarea Parlamentară a

Consiliului Europei,

domiciliat în Chișinău; Anatol Telembici, consilier, domiciliat în Chișinău; Alexandru

Magola, șeful Cancelariei Mitropoliei Basarabiei, domiciliat în Chișinău.

A.

Crearea Bisericii reclamante și acțiunile întreprinse în vederea recunoașterii ei

În luna decembrie 1992 ea a intrat sub jurisdicția Patriarhiei de București.

"Mitropolia Basarabiei este o Biserică ortodoxă autonomă locală din cadrul

Patriarhiei Romăne. Titulatura ecleziastică tradițională "Mitropolia Basarabiei" poartă un caracter istoric convențional și nu se află în legătură cu realități politice din prezent sau din trecut. Mitropolia Basarabiei nu desfășoară activități politice și nici nu va duce pe viitor. Mitropolia Basarabiei activează pe teritoriul Republicii Moldova. Mitropolia Basarabiei are rangul de Exarhat al Plaiurilor și la ea pot adera,

în egală măsură, sub raport canonic, și comunități din diaspora. Aderarea credincioșilor și a comunităților acestora este exclusiv benevolă.

În activitatea sa pe teritoriul Republicii Moldova, Mitropolia Basarabiei

respectă legile acestui stat și legislația internațională în domeniul drepturilor omului. Comunitățile din diaspora, care au aderat canonic la Mitropolia Basarabiei, întrețin cu autoritățile Statelor respective raporturi în respectul legislației acestor State și a dispozițiilor internaționale în materie. Mitropolia Basarabiei colaborează cu autoritățile Statului in domeniul culturii, învățămăntului și

asistenței sociale. Mitropolia Basarabiei nu ridică pretenții de ordin patrimonial sau de alt ordin asupra altor Biserici sau asociații religioase.

Mitropolia Basarabiei întreține relații ecumenice cu alte Biserici și mișcări religioase și consideră dialogul frățesc drept unica formă de relații pe plan interbisericesc.

Deservenții Mitropoiei Basarabiei care activează pe teritoriul Republicii Moldova sunt cetățeni ai acestui Stat. Invitarea cetățenilor altor state, în scopul exercitării unei activități religioase în Moldova, precum și delegarea în străinătate a cetățenilor Republicii Moldova în același scop, va fi efectuată în conformitate cu legislația în vigoare.

Membrii Mitropoliei Basarabiei sunt cetățeni ai Republicii Moldova, care s-au asociat benevol pentru a practica în comun a credinței lor religioase, conform convingerilor proprii, pe temeiul preceptelor evanghelice, al canoanelor Sfinților Apostoli, a Dreptului canonic ortodox și al Sfăntului Obicei.

În toate comunitățile Mitropoliei Basarabiei din Republica Moldova, în cadrul tuturor serviciilor divine, vor fi citite rugăciuni speciale (ectenii)

pentru autpritățile și instituțiile statului cu următorul cuprins : " Încă ne mai rugăm pentru de Dumnezeu păzită țara noastră Republica Moldova, Stăpînirea și Oastea ei, ca o viață pașnică și netulburată să trăim în toată curăția și cucernicia.""

format 117 comunități pe teritoriul Moldovei, trei comunități în Ucraina, una în Lituania, una în Letonia, două în Federația Rusă și una în Estonia. Comunitățile din Letonia și Lituania au fost recunoscute de către autoritățile acestor State, fiindu-le recunoscută și personalitatea lor juridică.

Circa un milion de cetățeni moldoveni sunt afiliați Bisericii reclamante, care cuprinde peste 160 de clerici.

Mitropolia Basarabiei este recunoscută de toate patriarhiile ortodoxe cu excepția Patriarhiei Moscovei.

.

Mitropoliei Basarabiei.

de sector din Chișinău, cerând recunoașterea Mitropoliei Basarabiei. Prin decizia sa din 19 iulie 1996, instanța sus menționată, a respins plângerea petiționarilor

la Curtea de Apel a Republicii, pentru o reexaminare a acestuia în fond.

4 martie

1997, petiționarii au adresat guvernului moldav o nouă cerere de recunoaștere. Întrucăt, această cerere nu a fost urmată de nici un răspuns din partea guvernului, petiționarii la 4 iunie 1997 au depus o plăngere contra acestuia în fața Curții de Apel a Republicii, cerând ca Mitropolia Basarabiei să fie recunoscută, invocând în sprijinul cereri lor dreptul la libertatea de conștiință și la libertatea de asociere în scopul practicării cultului. Această acțiune a fost anexată la dosarul deja existent la această Curte.

Curții de Apel, guvernul a declarat că este vorba despre un conflict ecleziastic din sînul Bisericii Ortodoxe a Moldovei (în cele ce urmează, "Mitropolia Moldovei"), care nu ar putea fi soluționat decăt de către Bisericile Ortodoxe romănă și rusă, și că o eventuală recunoaștere a Mitropoliei Basarabiei ar provoca conflicte în rândul enoriașilor.

și de respect față de alții. În plus la aceasta, cultele sunt libere și pot să se organizeze conform statutelor lor, în condițiile prevăzute de legislația Republicii. Curtea a mai subliniat că, începând cu 8 octombrie 1992, prima parte reclamantă a adresat Guvernului mai multe cereri de recunoaștere, respectând astfel articolele 14 și 15 ale Legii cu privire la culte, dar că Guvernul nu a răspuns la nici una din aceste cereri printr-o decizie guvernamentală. Curtea a mai amintit că, în scrisoarea sa din 19 iulie 1995, Primul-ministru a comunicat petiționarilor că Guvernul nu poate să examineze cererea părții reclamante, deoarece aceasta l-ar determina să intervină în activitatea Mitropoliei Moldovei. Curtea de Apel a remarcat că, lăsând fără nici un răspuns cererea petiționarului, Guvernul a recunoscut totuși, la 7 februarie 1993, Mitropolia Moldovei, eparhie în cadrul Patriarhiei Moscovei.

Curtea a respins argumentul Guvernului, conform căruia recunoașterea Mitropoliei Moldovei este suficientă pentru credincioșii ortodocși și a subliniat că noțiunea de cult nu se limitează doar la catolicism sau ortodoxism, dar se referă la toate confesiunile, cu manifestări diverse ale sentimentelor lor religioase, sau prin slăvirea unei divinități. Mai mult decât atât, Mitropolia Moldovei este dependentă, din punct de vedere canonic, de Patriarhia Moscovei, pe când petiționarul este afiliat, din punct de vedere canonic, la Biserica Ortodoxă Română, și deci la Patriarhia de București.

Curtea a considerat că refuzul Guvernului de a recunoaște Biserica petiționară contravine legii cu privire la culte, articolul 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, articolul 5 al Pactului Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, la care Moldova este parte, care garantează libertatea religiei. Curtea a mai remarcat că reprezentantul Guvernului a confirmat că statutul părții reclamante este în conformitate cu legislația internă și, în consecință, a obligat Guvernul să recunoască Mitropolia Basarabiei, prin aprobarea statutului acesteia.

Curtea a afirmat că, în conformitate cu articolul 238 al Codului de procedură civilă, recursul împotriva unei decizii a Guvernului care prejudiciază drepturile unui justițiabil poate fi formulat în decurs de o lună

de la luarea deciziei de refuz de către Guvern, sau, în cazul lipsei vreunei reacții din partea Guvernului, de la expirarea termenului de o lună după depunerea cererii. Curtea Supremă de Justiție a remarcat că cererea petiționarilor a fost adresată Guvernului la 4 martie 1997, iar recursul lor în justiție datează din 4 iunie 1997. În baza acestor considerații, Curtea Supremă de Justiție a calificat acțiunea în justiție a petiționarilor ca fiind prea tardivă (depășirea termenilor legali).

Ea a subliniat că refuzul Guvernului de a accepta cererea petiționarilor nu prejudiciază libertatea lor de religie, așa cum o garantează tratatele internaționale și, în particular, articolul 9 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului, deoarece persoanele interesate erau creștini ortodocși

și puteau să-și manifeste credința în cadrul Mitropoliei Moldovei, recunoscută prin decizia Guvernului din 7 februarie 1993.

Potrivit Curții, nu era vorba decât despre un conflict cu caracter administrativ din interiorul unei biserici, care trebuia soluționat doar de către Mitropolia Moldovei, și orice amestec al statului în acest domeniu putea să agraveze conflictul. Curtea a considerat că refuzul statului de a interveni corespunde prevederilor articolului 9 paragraf 2 al Convenției europene a drepturilor omului.

În fine,

Curtea a relevat că petiționarii au posibilitatea să-și manifeste liber credința, dispun în acest scop de biserici și n-au nici o probă că sunt împiedicați să-și exercite religia.

În orice caz, se indică în scrisoare, Guvernul nu va da un răspuns pozitiv la această cerere până când negocierile duse de către Patriarhiile rusă și română nu vor avea drept rezultat găsirea unei soluții religioase pentru acest conflict.

Pe data de 7 februarie 1993, Guvernul a aprobat statutele Bisericii Mitropoliei Moldovei, afiliată Patriarhiei de la Moscova. La 28 august 1995, Guvernul a recunoscut o altă biserică creștin-ortodoxă Eparhia Ortodoxă Rusă de rit vechi din Moldova, afiliată și ea Patriarhiei de la Moscova.

La 22 iulie 1993, Guvernul a recunoscut "Biserica Adventiștilor de ziua a șaptea" și la 19 iulie 1994 a recunoscut "Biserica Adventiștilor

de Ziua a Șaptea - Mișcarea de Reformare" .

La 9 iunie 1994, Guvernul aprobă statutul și a

recunoscut "Federația Comunităților Evreiești (religioase) ", în timp ce

la 1 septembrie 1997, fusese aprobat statutul "Uniunii Comunităților Evreiești mesianici ".

Pe 16 octombrie 1992, Ministerul Culturii și Cultelor a adresat Guvernului un aviz în care sprijinea recunoașterea Mitropoliei Basarabiei.

Pe 14 noiembrie 1992, Ministerul Finanțelor a comunicat Guvernului că nu are vreo obiecție la

recunoașterea Mitropoliei Basarabiei.

Pe 8 februarie 1993, Ministerul Muncii și a Protecției sociale a adresat Guvernului un aviz favorabil recunoașterii bisericii petiționare.

În scrisoarea sa din 8 februarie 1993, Ministerul Învățământului a subliniat necesitatea recunoașterii rapide a Mitropoliei Basarabiei pentru a evita orice discriminare a credincioșilor ei, deși arăta că statutul Mitropoliei Basarabiei trebuie ameliorat, fiind necesar să se prevadă, de exemplu, că învățământul dogmatic și controlul procesului de învățământ din instituțiile care pregătesc clericii trebuie să fie asigurate atât de biserică, cât și de Ministerul Învățământului.

La 15 februarie 1993, Departamentul de Stat pentru Privatizare

a transmis Guvernului un aviz în favoarea recunoașterii Mitropoliei Basarabiei, propunând de asemenea să se includă în statutul acesteia informații cu privire la membrii fondatori ai bisericii și statutul său juridic.

Guvernului să recunoască Biserica petiționară.

"(...) De aproape doi ani, un grup ecleziastic, cunoscut sub numele de Mitropolia Basarabiei, își desfășoară în mod ilegal activitatea pe teritoriul Republicii Moldova. În pofida eforturilor noastre susținute pentru a pune capăt activității acesteia (întrevederi cu membrii așa-zisei mitropolii, preoții G.E., I,E. (...), cu reprezentanții puterii de stat și cu credincioșii din localitate în care activează adepții acestei biserici, cu G.G., Ministru de Stat, N.A., Vicepreședintele Parlamentului; toate organele administrației naționale și locale au fost informate despre caracterul ilegal al grupului etc.), nu s-a putut obține nici un rezultat pozitiv.

În afară de aceasta, cu toate că preoților și adepților mitropoliei în cauză,

le-a fost interzis să participe la slujbe, din cauza nerespectării regulilor canonice, ei au continuat totuși să-și desfășoare activitatea ilegală în biserici, fiind de asemenea invitați să oficieze slujbe în cadrul unor activități publice organizate, de exemplu, de către Ministerele Apărării și Sănătății. Conducerea Băncii Naționale și a Serviciului Național Vamal nu au reacționat la cererea noastră de a lichida conturile bancare ale preoților și de a-i supune unui control strict în timpul numeroaselor treceri ale lor peste hotare (...).

Activitatea așa-zisei mitropolii nu se reduce doar la atragerea de noi adepți și la propagarea ideilor Bisericii romăne. Ea mai dispune și de toate mijloacele necesare pentru funcționarea unei biserici, desemnează preoți, inclusiv cetățeni ai altor state(...), pregătește cadre ecleziastice, construiește biserici și multe, multe altele.

De menționat că activitatea (mai mult politică decât religioasă) a acestui grup este susținută atât de forțe din interiorul țării (de către anumiți primari și satele conduse de ei, de către reprezentanți ai opoziției și chiar anumiți deputați), cât și din exterior (prin decizia sa nr. 612 din 12 noiembrie 1993, Guvernul României a alocat 399, 4 milioane lei pentru finanțarea activității acesteia (...) .

Activitatea acestei formațiuni provoacă tensiuni religioase și socio-politice în Moldova, având repercusiuni imprevizibile (...).

Serviciul de stat pentru Problemele Cultelor constată :

a)

pe teritoriul Republicii Moldova nu există nici o unitate administrativă teritorială numită Basarabia, pentru ca să poată fi creat un grup religios cu denumirea de Mitropolia Basarabiei. Crearea unui asemenea grup

și recunoașterea statutului acestuia ar constitui un act antistatal, nelegitim, de nerecunoaștere a statului suveran și independent care este Republica Moldova;

b)

Mitropolia Basarabiei a fost creată în locul fostei Eparhii a Basarabiei, create în 1925 și recunoscute prin decretul regelui nr.1942 din 4 mai 1925. Recunoașterea juridică a valabilității acestor acte ar însemna recunoașterea efectelor lor actuale pe teritoriul Moldovei;

c)

Toate parohiile ortodoxe existente pe teritoriul Moldovei au fost înregistrate ca părți componente ale Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), al cărei statut a fost aprobat de către Guvern prin decizia acestuia nr.719 din 17 noiembrie 1993.

În concluzie :

Subliniind îndeosebi, că din 1940, în Moldova nu mai există vreo unitate administrativă numită "Basarabia", că religia ortodoxă a fost recunoscută la 17 noiembrie 1993 cu denumirea de Mitropolia Moldovei, Mitropolia Basarabiei fiind o "parte schismatică" a acesteia din urmă, Serviciul de stat declară că recunoașterea bisericii petiționare reprezintă un amestec al statului în problemele Mitropoliei Moldovei, care ar aduce la agravarea situației "nesănătoase" în care se află aceasta din urmă. În ceea ce privește statutul bisericii petiționare, Serviciul de stat afirmă că acesta nu va fi aprobat, deoarece nu este decât "copia statutului bisericii ortodoxe a unei alte țări".

Ruse, din care

reieșea că în această țară existau, la data de 1 ianuarie 1998, cel puțin patru biserici ortodoxe, unele dintre care își aveau sediul în străinătate. Comisia și-a exprimat speranța că raportul sus menționat ar putea să ajute Guvernul moldav la soluționarea unor probleme similare, în particular,

în ceea ce privește cererea de recunoaștere, depusă de Mitropolia Basarabiei.

avizul că refuzul Guvernului de a răspunde la cererea de recunoaștere a Mitropoliei Basarabiei era contrar libertății religiei și articolelor 6, 11, și 13 din Convenție.

" Biserica Ortodoxă a Moldovei (Mitropolia Moldovei) este o Biserică independentă și este succesoarea în drept a (...) Bisericii Mitropoliei Basarabiei. Biserica Ortodoxă a Moldovei își desfășoară activitatea pe teritoriul Statului Republica Moldova în conformitate cu legislația în vigoare, în respectul canoanelor și preceptelor Sfinților Apostoli, a Sfinților părinți și ale sinoadelor ecumenice precum și a hotărârilor Bisericii Apostolice Unice Mondiale".

.

în Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară a acestei organizații a notat despre voința Republicii Moldova de a-și respecta angajamentele luate odată cu depunerea candidaturii sale la Consiliul Europei, la 20 aprilie 1993.

Printre aceste angajamente, reafirmate înainte de adoptarea avizului sus-menționat, figura și acela de a asigura "libertatea totală de religie pentru toți cetățenii, fără nici o discriminare, și de a asigura soluționarea pe cale pașnică a conflictului dintre Mitropolia

Moldovei și Mitropolia Basarabiei " .

bisericile care îi aparțin. În afară de aceasta, raportul face referire la actele de violență și de vandalism la care sunt supuși biserica petiționară și membrii ei.

B.

Incidentele invocate referitoare la Mitropolia Basarabiei și membrii ei

citează

un anumit număr de incidente în timpul cărora membrii clerului sau adepții Bisericii petiționare ar fi fost intimidați sau împiedicați să-și profeseze credința lor.

)

La această adunare au mai participat primarul orașului Călărași, secretarul consiliului raional și epitropul. Președintele consiliului raional l-a acuzat pe petiționar că este membru al Mitropoliei Basarabiei și astfel face propagandă în favoarea unirii cu România. Apoi, i-a acordat o săptămână, timp în care să prezinte o atestare a recunoașterii Mitropoliei Basarabiei sau să părăsească parohia.

(Cantemir)

parohul bisericii Sfântul Nicolae, l-a informat pe Mitropolitul Basarabiei că în timpul unor atacuri nocturne din 27-28 martie și 3-4 aprilie 1995 au fost sparte geamurile bisericii.

După această numire, biserica Sf. Nicolae este ocupată de către reprezentanții Mitropoliei Moldovei, care încuiase biserica și împiedicaseră accesul credincioșilor bisericii petiționare. Aceștia au mai pus stăpânire pe documentele și ștampila parohiei.

cleric aparținând bisericii petiționare, a fost aruncată o grenadă, iar pe 28 septembrie 1996, P.G. a fost amenințat de către șase necunoscuți. P.G. a depus imediat după incident o plângere.

( Sîngerei)

Nici o plângere n-a fost depusă în privința acestui incident.

Incidentul a fost, de asemenea, publicat și în ziarul "Flux" din 26 august 1998.

Guvernul a cerut

ministerului de interne intentarea unei anchete în privința acestui incident. Acesta a evidențiat faptul că persoana care a sechestrat ușa bisericii nu era polițist, ci un membru al Mitropoliei Moldovei.

credincioși au fost ținta unor acte de intimidare publică și a amenințărilor cu moartea din partea lui G.C., preot al Mitropoliei Moldovei. Acțiunile de acest fel s-au repetat, însă administrația locală nu a oferit nici o protecție

credincioșilor membri ai Bisericii petiționare.

C.

Incidente în jurul patrimoniului Mitropoliei Basarabiei

la 24 martie 1996. Fusese, de asemenea, construită o capelă pentru celebrarea liturghiilor.

umanitare a asociației americane Jesus Christ of

Latter-Day Saints

Latter-Day Saints", care consta în îmbrăcăminte uzată, și fusese primită din partea autorităților ucrainene a autorizației de tranzit pentru donație umanitară. Astfel, începând cu 18 februarie 2000, aceste bunuri se găseau blocate în vama moldovenească și pentru aceasta destinatarul era obligat să plătească 150 USD pentru fiecare zi de depozitare. Petiționarii au

reiterat cererea de intrare a acestor bunuri ca donație umanitară.

D.

Chestiuni privind drepturile personale ale clericilor bisericii petiționare

refuzat dreptul la pensie pentru retragere din câmpul muncii pe motivul că nu ar fi fost deservent al unui cult recunoscut.

II.

DREPTUL INTERN ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTĂ

A.

Constituția din 29 iulie 1994.

cu privire la libertatea conștiinței dispune :

"(1) Libertatea conștiinței este garantată. Ea trebuie să

se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc.

(2) Cultele religioase sînt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.

(3) În relațiile dintre

cultele

religioase sînt

interzise

orice manifestări de învrăjbire.

(4) Cultele religioase sînt autonome, separate de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri și în orfelinate."

B. Legea nr. 979-XII din 24 martie 1992 cu privire la culte

Articolul 1. Libertatea conștiinței

"Statul garantează libertatea conștiinței și libertatea religiei pe teritoriul Republicii Moldova. Orice persoană

are dreptul de a manifesta credința

în

mod liber, individual

sau

colectiv,

în

public sau

în

particular,

cu condiția că această exercitare să nu contravină Constituției, prezentei legi sau legislației în vigoare".

Articolul 4. Intoleranța confesională

"Intoleranța confesională, manifestată prin acte care stînjenesc liberul exercițiu al unui

cult

recunoscut

de

stat,

constituie o infracțiune și se pedepsește conform legislației."

Articolul 9. Libertatea organizării și funcționării cultelor

"Cultele sînt

libere

să

se organizeze și pot

funcționa

liber

dacă practicile

și ritualurile lor nu contravin Constituției, prezentei Legi, legislației în vigoare.

În cazuri contrare

cultele

nu se vor putea bucura

de

recunoașterea statului."

Articolul 14. Recunoașterea cultelor

"Pentru a putea

să se organizeze și să funcționeze, cultele trebuie să fie recunoscute prin decizie guvernamentală.

În cazul nerespectării condițiilor articolului 9 alineatul întîi din prezenta Lege, recunoașterea va putea fi retrasă în același mod."

Articolul 15. Aprobarea statutului

"În vederea recunoașterii, fiecare cult prezintă

Guvernului

spre examinare

și

aprobare

statutul

(regulamentul) său

de organizare

și funcționare, cuprinzînd

informații asupra sistemului de

organizare

și administrare, însoțit de principiile fundamentale de credință".

Articolul 21. Asociații și fundații

"Asociațiile și

fundațiile care urmăresc în total sau în parte scopuri religioase, în ce

privește

caracterul

lor

religios,

se

bucură

de drepturile

și sînt supuse obligațiilor ce decurg din legislația

privind cultele".

Articolul 22. Deservenții, invitare-delegare

"Șefii cultelor de rang republican și ierarhic,

aleși

conform statutului

(regulamentului)

cultului

respectiv,

precum

și

întregul personal

din

serviciul cultelor trebuie să fie cetățeni

ai

Republicii Moldova.

Angajarea cetățenilor străini pentru activități religioase, precum și delegarea în străinătate în același scop a cetățenilor Republicii Moldova se va face în fiecare caz aparte cu acordul autorităților de stat".

Articolul 24. Personalitate juridică

"Cultele recunoscute de stat sînt persoane juridice (...)."

Articolul 35. Tipăriturile și obiectele de cult

"Cultele recunoscute

de stat și înregistrate conform prezentei

legi au dreptul exclusiv:

a) să producă

și

să

comercializeze obiectele

de

cult

specifice cultului respectiv;

b) să fondeze organe de presă pentru credincioși, să editeze și

să comercializeze cărți

de

cult, teologice sau cu

conținut

bisericesc, necesare practicării cultului;

c) să stabilească

plăți pentru pelerinaj și activități turistice la lăcașele de cult;

d) să organizeze,

pe teritoriul țării și în străinătate,

expoziții de obiecte de cult, inclusiv expoziții cu vînzare.

(...)

În prezentul

articol,

obiecte de cult se

consideră:

vasele liturgice,

icoanele metalice și cele litografice, crucile, crucifixele, mobilierul

bisericesc,

cruciulițele

și

medalioanele cu imagini religioase specifice cultului respectiv, obiectele de colportaj religioase și altele asemenea. Obiectelor de cult se asimilează și calendarele religioase, ilustratele, pliantele, albumele de artă bisericeasă, filmele, etichetele cu imaginea lăcașurilor de cult sau

a obiectelor de artă bisericeasă, cu excepția celor care fac

parte

din patrimoniul

cultural național, produsele necesare activității de

cult, cum

ar fi: tămîia și lumînările, inclusiv cele decorative pentru

nunți și

botezuri, stofele și broderiile specifice folosite la confecționarea veșmintelor

de

cult

și altor obiecte

necesare

practicării

cultului respectiv".

Articolul 44. Angajarea deservenților și salariaților cultelor

"Părțile componente

ale

cultelor,

instituțiile

și

întreprinderile înființate

de

ele

pot angaja lucrători în conformitate

cu

legislația muncii".

Articolul 45. Contractul

"Angajarea deservenților și salariaților cultelor se efectuează în baza unui contract scris

(...)".

Articolul 46. Statutul juridic

"Deservenții și

salariații

cultelor,

ai

instituțiilor

și întreprinderilor înființate de ele au statut juridic identic cu angajații organizațiilor,

instituțiilor

și întreprinderilor obștești

asupra

lor extinzîndu-se legislația muncii".

Articolul 48. Pensiile de stat

"Deservenților

și

salariaților

cultelor,

indiferent

de

pensiile stabilite

de culte, li se stabilesc pensii de stat pe baze generale,

în conformitate

cu

Legea

cu privire la asigurarea cu pensii

de

stat

în Republica Moldova".

C.

Codul de procedură civilă

"Curtea de Apel judecă în primă instanță plîngerile împotriva actelor organelor administrației

publice

centrale

și

ale

persoanelor

cu

funcții

de răspundere

ale acestora, săvîrșite cu încălcarea legii sau cu depășirea împuternicirilor și care lezează drepturile cetățenilor".

"Acțiunea poate

fi

intentată da mai mulți reclamanți

împreună

sau împotriva

mai multor

pîrîți. Fiecare dintre reclamanți sau pîrîți apare în proces independent față de cealaltă parte.

Coparticipanții

pot

încredința

ducerea procesului unuia

din

ei (...)".

"Orice persoană

fizică sau juridică, dacă consideră că drepturile ei sînt

lezate printr-un act administrativ sau prin refuzul neîntemeiat

al unui

organ administrativ sau al unei persoane cu funcții de

răspundere de

a-i examina cererea cu privire la un drept recunoscut de lege,

este în

drept

să

se

adreseze în instanța de

judecată

competentă

pentru anularea actului sau recunoașterea dreptului care a fost lezat".

ÎN DREPT

I. Cu privire la invocarea violării articolului 9 al Convenției

este împiedicată de interdicția de a se reuni într-un scop religios, precum și prin absența unei protecții juridice a patrimoniului Bisericii petiționare. Petiționarii, invocă articolul 9

în conformitate cu care:

" 1. Orice persoană are dreptul la libertatea de găndire, de conștiință sau de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățămănt, practici și îndeplinirea ritualurilor.

A.

Teze susținute în fața Curții

1.

Petiționarii

contra Greciei din 26 septembrie 1996, Culegere de hotărâri și decizii 1996-IV, p.1361, § 37), petiționarii susțin că refuzul de recunoaștere a Bisericii petiționare constituie o atingere a libertății lor la religie, deoarece absența autorizației face imposibil exercițiul cultului lor. După părerea lor,

un stat poate să ceară o procedură prealabilă de înregistrare a cultelor fără însă, să încalce articolul 9 al Convenției, cu condiția că înregistrarea

nu va deveni un obstacol pentru libertatea religiei credincioșilor. Or, în cazul dat, refuzul de recunoaștere, nu a avut nici un fundament acceptabil într-o societate democratică. În particular, petiționarii relevă că, nici o activitate ilegală sau contrară ordinii publice nu poate fi reproșată Bisericii petiționare sau membrilor săi.

De asemenea, statul nu poate favoriza, prin intermediul recunoașterii, o biserică în defavoarea alteia, nici chiar să cenzureze titulatura unei biserici din simplul motiv că aceasta s-ar referi la o perioadă trecută din istorie.

În consecință, în cazul dat, statul moldav

nu ar fi în măsură să decidă dacă Biserica petiționară este o entitate individuală, distinctă sau o formațiune în cadrul unei alte Biserici.

nu este echivalent interzicerii activităților acesteia sau a membrilor săi. Aceștea din urmă își mențin libertatea lor la religie,

atât prin

convingerea personală cât și în manifestarea prin cult și îndeplinirea ritualurilor.

Crearea Bisericii petiționare ar fi în realitate o încercare prin care s-ar urmări crearea unui nou organ administrativ în cadrul Mitropoliei Moldovei Or, statul nu se poate amesteca în conflictul apărut în sânul Mitropoliei Moldovei, fără a-și încălca obligațiunea sa de neutru în materie religioasă.

În ședința din 2 octombrie 2001, Guvernul a susținut că, conflictul în aparență administrativ, ascunde un conflict de ordin politic între România și Rusia și că intervenția sa în acest conflict, sub forma recunoașterii acestui grup schismatic, cum ar fi Biserica petiționară, riscă de a avea consecințe dificile pentru independența și integritatea teritorială a tânărului stat Republica Moldova.

B.

Cel de-al treilea intervenient

Mitropoliei Moldovei, care din motive dictate de ambițiile personale au decis de a se separa de această Biserica. Activitatea schismatică a reclamantului Petru Păduraru a fost contrară canoanelor Bisericii ortodoxe ruse, fapt pentru

care Patriarhul de la Moscova i-a interzis să oficieze. Totodată, încălcând dreptul canonic și fără a se consulta cu Patriarhia de la Moscova și nici cu autoritățile civile moldave, Patriarhia de la București a decis recunoașterea Bisericii schismatice. Conflictul generat astfel, trebuia deci, să fie rezolvat doar prin negocieri între Patriarhiile română și rusă.

C.

Aprecierea Curții

considerată ca petiționară în sensul articolului 34 al Convenției.

1.

Despre existența unei imixtiuni

105.

Curtea relevă că, conform Legii Moldovei din 24 martie 1992 despre culte, pot fi practicate numai cultele recunoscute prin decizie guvernamentală.

În speță, Curtea notează, că nefiind recunoscută, Biserica petiționară nu poate desfășura activitatea sa. În special, preoții nu pot oficia, membrii săi nu se pot reuni pentru a-și practica religia și fiind lipsită de personalitate juridică, Biserica nu poate beneficia de protecția juridică a patrimoniului său.

Mai întâi, Curtea consideră refuzul Guvernului moldav de recunoaștere a Bisericii petiționare, refuz confirmat prin decizia Curții Supreme de Justiție de la 9 decembrie 1997, constituie drept imixtiune în dreptul acestei Biserici și a altor petiționari la libertatea religiei garantată de articolul 9 § 1 al Convenției.

precaute dacă ingerința răspunde exigenților articolului 9 § 2, adică dacă imixtiunea era "prevăzută de lege", dacă "urmărea un scop legitim" în privința acestei dispoziții și dacă era "necesară într-o societate democratică".

2.

A fost imixtiunea prevăzută de lege?

Pentru a răspunde acestor exigențe, dreptul intern trebuie să ofere o anumită protecție împotriva prejudiciilor arbitrare a puterii statale, drepturilor garantate de către Convenție. Atunci când este vorba de problemele ce ating drepturile fundamentale, dacă puterea de apreciere a executivului nu este limitată, legea va merge împotriva superiorității dreptului,

acesta fiind unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice consacrate de Convenție. În consecință, legea trebuie să definească cu suficientă precizie întinderea și modalitățile de exercitare ale unui asemenea drept. (Hassan și Tchaoucch împotriva Bulgariei (MC), nr. 30985/96, § 84, CEDH 2000-XI).

Nivelul de precizie a legislației interne, care nu poate în nici un caz să acopere toate ipotezele, depinde într-o mare măsură de conținutul instrumentului în cauză, de domeniul menit sa-l cuprindă, de numărul și de statutul celor cărora li se adresează (hotărârile Hashman și Harrup citate anterior, § 31, și Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției din 23 martie 1990, seria A nr.173, p. 26, § 68).

Fără a se pronunța categoric asupra faptului dacă dispozițiile sus menționate răspund exigențelor de previzibilitate și de precizie, Curtea va porni de la principiul dacă imixtiunea în cauză era prevăzută de lege, înainte de a determina dacă ea a urmărit "un scop legitim" și dacă era "necesară într-o societate democratică".

3.

Scopul legitim

populației este de religie creștină ortodoxă. Prin urmare, recunoașterea Mitropoliei Moldovei, sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, a permis populației să se regăsească în sânul acestei Biserici. Recunoașterea Bisericii petiționare ar fi distrus legătura

deja formată și populația locală s-ar fi găsit dispersată între mai multe Biserici, din

altă parte, în spatele Bisericii petiționare, subordonate Patriarhiei de la București, se aflau forțe politice

având legătură cu interesele române favorabile reunirii Basarabiei cu România. Deci, recunoașterea Bisericii petiționare ar reînvia vechile rivalități ruso-române în sânul populației, punând astfel în pericol pacea socială și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Examinând circumstanțele cauzei, Curtea consideră că în speță, imixtiunea incriminată urmărea un scop legitim în sensul articolului 9 § 2, și anume protecția ordinii și a securității publice.

a)

Principii generale

Dacă libertatea religiei relevă mai întâi o credință interioară, ea mai implică pe de asupra și manifestarea religiei sale, individual și privat sau colectiv, în public și în cercul acelora ce împărtășesc aceiași credință. Mărturisirea, prin grai și fapte, este legată de existența convingerilor religioase. Această libertate implică mai ales cea de a adera sau nu la o religie, precum și libertatea de a o practica sau nu (hotărârea Kokkinakis contra Greciei din 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 117, § 31; Buscarini și alții contra San-Marino (MC) , nr.24645/94, § 34, CEDH 1999-I). Articolul 9 enumeră formele diverse pe care le poate căpăta manifestarea unei religii sau a unei convingeri, și anume: cultul, învățământul, practicile și înfăptuirea ritualurilor. Totuși, articolul 9 nu protejează orice act motivat sau inspirat de o religie ori credință (hotărârea Kalac împotriva Turciei din 1 iulie 1997, Culegere de decizii și hotărâri 1997-IV, p.1209, § 27).

citată mai sus, § 78). Este vorba despre menținerea pluralismului și a bunei funcționări a democrației, una din principalele caracteristici ale cărora rezidă în posibilitatea oferită de a rezolva prin dialog și fără recurgere la violență a problemelor pe care le întâmpină o țară, chiar și atunci când aceste probleme deranjează (hotărârea Partidul comunist unificat al Turciei și alții contra Turciei, din 30 ianuarie 1998, Culegere 1998-I, p. 27, § 57). În consecință, rolul autorităților în acest caz nu este de a curma

sursa tensiunilor prin eliminarea pluralismului, dar de a asigura ca grupuri opuse unul altuia să se tolereze (hotărârea Serif contra Greciei sus menționată, § 53).

în sensul Convenției exclude aprecierea din partea statului referitor la legitimitatea credințelor religioase sau a modalităților de exprimare a acestora. Măsurile statului care ar favoriza un conducător sau organele unei comunități religioase despărțite sau care ar viza constrângerea unei comunități sau a unei părți a acesteia în scopul de a o face să se plaseze împotriva voinței sale sub o conducere unică, ar constitui în egală măsură, o atingere la libertatea religiei. Într-o

societate democratică, statul nu trebuie să întreprindă măsuri pentru a garanta ca comunitățile religioase să fie plasate sau să rămână sub o conducere unică (hotărârea Serif împotriva Greciei sus menționată, § 52). Astfel, atunci când exercițiul dreptului la libertatea religiei sau a unuia dintre aspectele sale este supus, conform legii interne, unui sistem de autorizare prealabilă, intervenția

unei autorități bisericești recunoscute în procedura de acordare a autorizației, nu va fi conformă cu imperativele paragrafului 2 al articolului 9 ( vezi,

mutatis mutandis

, Pentidis și alții contra Greciei, nr. 23238/94, raportul Comisiei din 27 februarie 1996, § 46).

ca credincioșii să poată să se asocieze liber, fără imixtiunea arbitrară a statului. Realmente, autonomia comunităților religioase este indispensabilă pluralismului într-o societate democratică și își are locul chiar în

centrul protecției oferite de articolul 9 ( decizia Hassan și Tchaouch sus citată, § 62).

În plus, unul din mijloacele de a exercita dreptul de manifestare a religiei pentru o comunitate religioasă, în totalitatea colectivului său, îl reprezintă posibilitatea de a asigura protecția jurisdicțională a comunității, a membrilor și a bunurilor sale, în așa fel, încât articolul 9 să fie asigurat nu numai în lumina articolului 11, dar în egală măsură și a articolului 6 (vezi,

mutatis mutandis

, hotărârea Sidiropoulos și alții împotriva Greciei din 10 iulie 1998, Culegere 1998-IV, p. 1614, § 40 și decizia Biserica Catolică din Canée împotriva Greciei din 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, p. 2857, §§ 33 și p. 2659, §§ 40-41 și Raportul Com., p. 2867, §§ 48-49).

faptul de a determina dacă măsurile luate la nivel național sunt în principiu justificate și sunt proporționale.

Pentru a delimita amploarea marjei de apreciere în cazul dat, Curtea va ține cont de următoarea miză - necesitatea menținerii unui adevărat pluralism religios, inerent noțiunii de societate democratică (hotărârea Kokkinakis împotriva Greciei, sus citată, p.17, § 31). De altfel, este necesar de a acorda o mare însemnătate acestei necesități, dacă este vorba de a determina conform cerințelor paragrafului 2 al articolului 9, dacă această imixtiune corespunde unei "nevoi sociale imperioase" și dacă ea este "proporțională scopului legitim vizat" (vezi,

mutatis mutandis

, printre multe altele, hotărârea Wingrove împotriva Regatului Unit din 25 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, p.1956, § 53). În exercițiul

dreptului său de control, Curtea trebuie să aprecieze imixtiunea litigioasă în baza ansamblului de elemente din dosar (hotărârea Kokkinakis împotriva Greciei din 25 mai 1993, seria A nr. 260, p. 21, § 47).

b)

Aplicarea acestor principii

să

pună capăt neînțelegerilor cu Mitropolia Moldovei.

În al doilea rând, refuzul de recunoaștere, potrivit lui, era necesar pentru securitatea națională și integritatea teritorială a Moldovei, ținând cont de faptul că Biserica petiționară se consacra unor activități politice, militând pentru reunirea Moldovei cu România, cu sprijinul acesteia din urmă. În sprijinul acestor afirmații, Guvernul aduce articole apărute în presa românească, favorabile recunoașterii Bisericii petiționare de autoritățile moldave și reunirii Moldovei cu

România.

Astfel de activități ar pune în pericol nu numai integritatea Republicii Moldova, dar și relațiile pașnice cu Ucraina, o parte a teritoriului actual al căreia se găsea înainte de 1944, sub jurisdicția canonică a Mitropoliei Basarabiei.

Guvernul aduce la cunoștință că, Biserica petiționară este susținută de partidele moldovenești cu înclinare deschis pro-română, care neagă specificitatea moldavă, uneori chiar și în

dezbaterile din Parlamentul Republicii, ceea ce aduce la destabilizarea statului moldav. În acest sens, Guvernul menționează Alianța Creștină pentru reunificarea României, fondată la 1 ianuarie 1993, din care fac parte mai multe asociații și un partid politic reprezentat în Parlament, Frontul popular creștin democrat, care ar fi salutat reactivarea Mitropoliei Basarabiei.

În al treilea rând, nerecunoașterea Bisericii petiționare, conform Guvernului, era o măsură necesară pentru menținerea păcii sociale și a înțelegerii dintre credincioși. Într-adevăr, atitudinea agresivă a Bisericii petiționare, care avea ca scop atragerea altor ortodocși și a distruge alte Biserici, a adus la un anumit număr de incidente, care fără intervenția poliției ar fi adus la victime.

În fine, Guvernul subliniază că, cu toate că autoritățile moldave nu au recunoscut Biserica petiționară, ele acționează în spirit de toleranță, permițându-i acesteia și membrilor săi să-și continue activitatea fără piedici.

că petiționarii ar fi vrut ori ar fi dus,

sau au vrut să ducă, activități susceptibile de a aduce atingere integrității teritoriale, securității naționale sau ordinii publice moldave.

Petiționarii invocă faptul că, refuzând de a recunoaștere Biserica

petiționară, Guvernul și-a încălcat îndatorirea sa de neutralitate din motive

fanteziste, odată ce

a recunoscut alte biserici ortodoxe.

Nerecunoașterea a pus membrii Bisericii petiționare în imposibilitatea de a practica cultul lor, căci, conform legii cu privire la culte, activitățile proprii unui cult și libertatea de asociere într-un scop religios pot să fie exercitate numai de un cult recunoscut de stat. În egală măsură, statul nu oferă protecție decât cultelor recunoscute și numai acestea au dreptul de a-și apăra drepturile lor în justiție. Prin urmare, clerul și membrii Bisericii petiționare na au putut să se apere împotriva agresiunilor fizice și persecuțiilor ale căror victime au fost, și Biserica Petiționară nu și-a putut proteja bunurile sale.

Petiționarii contestă faptul că statul este tolerant față de Biserica petiționară. Din contra, ei se plâng precum că, reprezentanții statului nu numai au permis actele de intimidare din partea altor credincioși, ale căror victime au fost membrii Bisericii reclamante, dar în anumite cazuri reprezentanții statului singuri au participat la astfel de acte.

în vederea justificării imixtiunii, apoi proporționalitatea acestei imixtiuni scopurilor urmărite.

i) Temeiurile invocate pentru a justifica imixtiunea

a)

Apărarea legalității și a principiilor constituționale ale Republicii Moldova

Guvernul susține că anume în vederea respectării acestor principii și a îndatoririi de neutralitate în privința cultelor, Biserica petiționară nu a putut fi recunoscută. Însă, Guvernul a propus ca în prealabil să fie rezolvate conflictele cu Biserica deja recunoscută și de la care Biserica reclamantă dorea să se separe, și anume Mitropolia Moldovei.

Mai întâi, Curtea notează că Biserica petiționară a depus prima cerere de recunoaștere la 8 octombrie 1992, cerere rămasă fără răspuns. Mitropolia Moldovei a fost recunoscută, însă, la o dată ulterioară, adică la 7 februarie 1993. În aceste condiții, Curtea nu prea înțelege cel puțin argumentul Guvernului pentru perioada care precedă recunoașterea Mitropoliei Moldovei, conform căruia Biserica petiționară ar fi un grup schismatic în raport cu Mitropolia Moldovei, care este recunoscută.

Cum n-ar fi lucrurile, Curtea reamintește că îndatorirea de neutralitate și

de imparțialitate a statului, așa cum este definit de jurisprudență, este incompatibilă cu o oarecare apreciere din partea statului referitor la legitimitatea credințelor religioase și că această îndatorire impune statului să asigure ca grupurile opuse unul altuia să se tolereze, chiar și dacă provin din același grup. În speță, Curtea consideră că, luând în vedere că Biserica petiționară nu reprezenta un nou cult și, făcând să depindă recunoașterea sa de voința unei autorități ecleziastice cunoscute, adică a Mitropoliei Moldovei, Guvernul și-a încălcat îndatorirea de neutralitate și imparțialitate. De aici, este cazul de a respinge argumentul acestuia că, refuzul de recunoaștere era necesar la apărarea legalității și a Constituției Moldovei.

b)

Atentarea la integritatea teritorială

.

în respectul legilor acestui stat,

denumirea sa având un caracter istoric, fără a avea vreo legătură cu realitățile politice actuale sau trecute. Având o activitate în principial religioasă, Biserica petiționară este gata de a colabora cu statul în egală măsură în domeniul culturii, învățământului sau asistenței sociale. Ea declară că nu duce nici o activitate politică.

Aceste principii sunt pentru Curte clare și conform legii.

totuși a susținut că în realitate, Biserica petiționară ducea activități politice contrare ordinii publice moldave și că, dacă ea va fi recunoscută, astfel de activități ar pune în pericol integritatea teritorială a Moldovei.

Curtea reamintește că, dacă nu se poate exclude faptul că programul unei organizații ascunde obiective și intenții diferite de cele pe care le afișează public, Curtea, pentru a se asigura, trebuie să compare conținutul așa-zisului program cu actele și părerile titularului lor (decizia Sidiropoulos și alții sus citată, p. 1618, § 46). În speță, Curtea

notează că, nici un element al dosarului nu-i permite să facă concluzia că Biserica petiționară ar duce alte activități decât

cele declarate în statutul său.

Referitor la articolele de presă menționate mai sus, cu toate că conținutul lor așa cum descrie Guvernul atestă idei favorabile unei eventuale reuniri a Moldovei la Romănia, ele nu pot fi imputate Bisericii petiționare. Mai mult ca atât,

Guvernul n-a pretins că Biserica petiționară ar fi inspirat

aceste articole.

De altfel, în absența vreunui element probator, Curtea nu ar putea să concluzioneze că Biserica petiționară este în legătură cu activitățile politice ale organizațiilor moldovenești sus menționate (paragraful 120), care ar milita pentru reunirea Moldovei la România. Ea notează de altfel că, Guvernul n-a susținut ilegalitatea acestor asociații sau partide politice.

Cât despre eventualitatea că Biserica petiționară, odată recunoscută, va constitui un risc pentru securitatea națională și integritatea teritorială, Curtea

crede că,

aici este vorba de o simplă ipoteză, care în lipsa altor elemente concrete, nu ar justifica

un refuz de a o recunoaște.

c)

Apărarea păcii sociale și a înțelegerii între credincioși

nu contestă decât incidentele care au avut loc în timpul reuniunilor adepților și a membrilor clerului Bisericii reclamante ( paragrafele 47-87). În particular, conflictele s-au produs atunci când preoții aparținând Bisericii petiționare au dorit să oficieze slujbele, în locurile de cult la care pretindeau în mod exclusiv adepții și clerul Mitropoliei Moldovei. În alte localități unele persoane se opuneau prezenței Bisericii petiționare, considerând-o drept ilegală.

În schimb, Curtea notează că există unele divergențe între petiționari și Guvern referitor la desfășurarea acestor incidente.

relevă că, nerecunoașterea Bisericii petiționare a jucat un rol în incidentele produse.

ii) Proporționalitatea scopurilor urmărite

activitățile numeroase ale Bisericii reclamante.

relevă că, conform Legii nr. 979-XII din 24 martie 1992, doar cultele recunoscute prin decizia Guvernului pot fi practicate pe teritoriul Moldovei. În particular, numai un cult recunoscut are calitatea de personalitate juridică (articolul 24), poate produce și comercializa obiecte specifice de cult (articolul 35) și poate angaja lucrători (articolul 44). Mai mult, asociațiile care urmăresc în total sau în parte scopuri religioase sunt supuse obligațiilor ce decurg din legislația privind cultele.

În aceste circumstanțe, Curtea notează că în lipsa recunoașterii, Biserica petiționară nu poate nici să se organizeze, nici să funcționeze. Lipsită de personalitatea sa juridică, ea nu poate acționa în justiție pentru a-și proteja

patrimoniul său, necesar în exercițiul unui cult, în timp ce membrii săi nu pot să se reunească pentru a urma activitățile religioase fără ca să violeze legislația cu privire la culte.

Cât despre toleranța de care dă dovadă Guvernul față de Biserica petiționară, Curtea nu ar putea considera o asemenea toleranță drept un substitut al recunoașterii, numai aceasta din urmă fiind susceptibilă de a conferi drepturi interesaților.

De altfel, ea relevă că uneori petiționarii n-au putut să se apere împotriva actelor de intimidare, autoritățile pretextând că numai activitățile legale ar putea beneficia de protecția legii ( paragrafele 56, 57 și 84 citate mai sus).

În final, Curtea notează, că autoritățile nu au invocat pentru alte culte recunoscute,

aceleași criterii care au fost folosite pentru a refuza recunoașterea Bisericii petiționare și că nici o justificare nu a fost înaintată de Guvernul moldav cu referire la această diferență de tratament.

care nu ar putea fi considerate proporționale scopului legitim și nici că ar putea să treacă drept

necesare într-o societate democratică și faptul că articolul 9 a fost încălcat.

II.

Cu privire la violarea invocatĂ a articolului 14 combinat cu articolul 9 al ConvenȚiei

al Guvernului, în timp ce el a recunoscut

de o parte alte Biserici ortodoxe, și de altă parte, mai multe asociații în cadrul aceluiași cult. Biserica reclamantă invocă articolul 14 al Convenției, care stipulează următoarele:

"Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".

se pretinde

cult ortodox, Biserica petiționară nu reprezintă un nou cult, dar o formațiune schismatică a cărei credințe și ritualuri nu se deosebesc prin nimic de cele ale Mitropoliei Moldovei. Guvernul admite că Eparhia ortodoxă de la Chișinău, sub jurisdicția Bisericii ortodoxe ruse, a fost recunoscută cu toate că ea nu reprezintă un nou cult, dar el consideră că diferența de tratament este fondată pe criteriul etnic. Într-adevăr,

adepții și clerul Eparhiei ortodoxe de la Chișinău sunt toți de origine rusă.

III.

Cu privire la violarea invocatĂ

a articolului 13 al ConvenȚiei

acuzațiilor bazate pe Convenție și să ofere

ameliorarea cuvenită, chiar dacă

statele contractante se bucură de o anumită limită de apreciere

referitor la felul de a se conforma obligațiilor ce decurg din dispoziția dată (hotărârea Chahal împotriva Regatului Unit din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, pp. 1869-1870, § 145). Recursul cerut de articolul 13 trebuie să fie "efectiv", atât în practică cât și în drept. Totodată, un astfel de recurs este cerut doar pentru

acuzațiile care pot trece ca "protejabile" în sensul Convenției.

caracterul protejabil (paragraful 130 sus citat). Petiționari au fost, așadar, în drept să beneficieze de un recurs intern efectiv în sensul prevăzut de articolul 13. În consecință, Curtea va examina dacă Biserica petiționară și petiționarii au beneficiat de un astfel de recurs.

ilegal și nici cu atăt mai mult, contravenind articolului 9 al Convenției, deoarece petiționarii puteau să-și manifeste religia lor în sânul Mitropoliei Moldovei. Totuși, Curtea Supremă de Justiție n-a răspuns la învinuirile principale ridicate de petiționari, și anume dorința lor de a se reuni și de a-și manifesta religia colectiv, în cadrul unei Biserici distincte de Mitropolia Moldovei și de asemeni de a beneficia de dreptul la un tribunal pentru a-și apăra drepturile și proteja bunurile, dat fiind faptul că numai cultele recunoscute de către stat beneficiază de o protecție legală. Din acel moment, Mitropolia Basarabiei, nefiind recunoscută

de stat, nu avea dreptul de a-și susține drepturile în fața Curții Supreme de Justiție.

Prin urmare, recursul în fața Curții Supreme de Justiție, în baza articolului 235 al Codului de procedură civilă, nu a fost efectiv.

Guvernul nu face obiectul altui recurs, pe care reclamanții l-ar fi putut exercita.

În consecință, Curtea consideră că petiționarii au fost în imposibilitatea de a obține în fața unei instanțe naționale satisfacerea plângerii lor referitor la dreptul de libertate la religie. Deci, articolul 13 al Convenției a fost încălcat.

IV. Cu privire la violarea

invocatĂ a articolelor 6 Și 11 ale ConvenȚiei

împiedică pe aceasta din urmă de a obține personalitatea juridică, privând-o astfel de dreptul său la acces la un tribunal, garantat de articolul 6, în scopul rezolvării

oricărei învinuiri referitor la drepturile sale, în particular la drepturile sale de proprietate. În plus, ei invocă că acest refuz, împreună cu încăpățânarea autorităților de a considera că reclamanții pot practica religia lor în cadrul Mitropoliei Moldovei, aduce atingere libertății lor de asociere, în pofida articolului 11 al Convenției.

V.

Despre aplicarea articolului 41 al ConvenȚiei, al Protocolului nr. 11 al ConvenȚiei

41 al Convenției:

" Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. "

A. Despăgubiri

160 000 (FRF) pentru repararea prejudiciului moral cauzat.

20 000 EURO.

B . Cheltuieli de judecată

pentru avocat, care au fost expuse în timpul procedurii în fața Curții, și anume 8 693,89 FRF și 3 550 lire sterline GBR. Aceste sume corespund respectiv onorariilor pentru pregătirea cererii de către avocatul moldav și a avocaților consilieri britanici referitor la apărarea petiționarilor pe parcursul procedurii și la prezentarea

lor la audierile în fața Curții.

cu echitate, Curtea eliberează petiționarilor suma de 7 025 EURO pentru

cheltuieli de judecată, plus orice sumă care ar putea fi percepută ca taxă pe valoarea adăugată.

C.

Dobânzile moratorii

anual.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA , ÎN UNANIMITATE,

1.

Se pronunță

asupra violării articolului 9 al Convenției;

2

.

Se pronunță

asupra faptului că nu este necesar de a examina cauza prin prisma articolului 14 combinat cu articolul 9 al Convenției.

3.

Se pronunță

asupra violării articolului 13 al Convenției;

4.

Se pronunță

asupra faptului că nu este necesar de a statua asupra existenței unei violări a articolelor 6 și 11 ale Convenției;

5.

Se pronunță

asupra următoarelor :

a )

Statul reclamat trebuie să verse în contul petiționarilor, în timp de trei luni din ziua cănd decizia va fi definitivă, conform articolului 44 par. 2 al Convenției, sumele următoare:

i.

20 000 (douăzeci mii ) EURO, pentru prejudiciu moral, convertiți în lei moldovenești la rata aplicabilă la data plății;

ii.

7025 (șapte mii douăzeci și cinci) EURO, pentru cheltuieli de judecată, plus orice sumă cu titlu de taxă pe valoarea adăugată;

b)

aceste sume vor fi majorate la rata simplă de 4,26 % anual începând cu expirarea termenului în cauză și până la data vărsării sumei;

6

.

Respinge

, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Redactată în franceză, apoi comunicată în scris la 13 decembrie 2001, potrivit articolului 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului.

Michael O’Boyle

Elisabeth Palm

Grefier

Președinte

[*]

Text publicat în Monitorul Oficial din: 10.07.2002.

[**]

Hotărîrea a devenit definitivă la 27.03.2002.