CASE OF KISA AND OTHERS AGAINST TURKEY

Rezoluția ResDH(2001)177 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 22 mai 2001 în cazul Kisa și alții împotriva Turciei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 17 decembrie 2001 la ședința 775 a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Kisa și în alte cazuri pronunțate la 22 mai 2001 și transmise Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (Nu. 39328/98) împotriva Turciei, depusă la 5 decembrie 1997 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în conformitate cu art. 25 din Convenția, dl Mevlüt Kisa, dl Metin și dl Oral Özkural, dna Seher și dna Emine Çoker, dl Bilal Koçak și dl Ihsan Sener, șapte resortisanți turci, și că Curtea, deținută cazul în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 a declarat admisibilă plângerea referitoare la încălcarea dreptului reclamanților la bucuria pașnică a bunurilor lor din cauza întârzierilor administrației în ceea ce privește plata compensațiilor suplimentare acordate pentru expropriarea proprietăților reclamanților și a diferenței substanțiale între rata dobânzii implicite aplicabilă la momentul respectiv (30%) și rata medie a inflației în Turcia; întrucât, în hotărârea sa din 22 mai 2001, Curtea, după ce a luat notă oficială de o soluție prietenoasă aprobată de guvernul statului reclamant și de reclamanții, și după ce a fost convinsă că soluția s-a bazat pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale, a hotărât în unanimitate să scoată cazul din lista sa și a luat act de angajamentul părților de a nu solicita o reexaminare a cazului în fața Marei Camere; întrucât, în cadrul soluționării prietenoase menționate mai sus, s-a convenit că Guvernul Turciei va plăti reclamanților suma de 42 900 de dolari americani, toate daunele incluse, la notificarea hotărârii; Amintind că art. 44 alineatul (2) din Regulamentul Curții prevede că socoteala unei cauze se efectuează prin intermediul unei hotărâri pe care președintele le transmite Comitetului de Miniștri după ce devine finală pentru a-l permite să supravegheze, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, executarea oricăror întreprinderi care ar fi putut fi atașate la discontinuarea sau soluția acestei chestiuni; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; Având în vedere faptul că, la 9 august 2001, în termenul convenit în conformitate cu termenul de soluționare prietenoasă, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților suma prevăzută în mod prietenos și că nu este necesară nicio altă măsură în acest caz pentru a se conforma hotărârii Curții, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Turciei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2001)177

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 22 May 2001

in the case of Kisa and others against Turkey

(Adopted by the Committee of Ministers on 17 December 2001

at the 775

th

meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the Kisa and others case delivered on 22 May 2001 and transmitted to the Committee of Ministers under Article 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 39328/98) against Turkey, lodged with the European Commission of Human Rights on 5 December 1997 under former Article 25 of the Convention by Mr Mevlüt Kisa, Mr Metin et Mr Oral Özkural, Ms Seher and Ms Emine Çoker, Mr Bilal Koçak and Mr Ihsan Sener, seven Turkish nationals, and that the Court, seized of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint relating to breaches of the applicants’ right to the peaceful enjoyment of their possessions due to the administration’s delays in paying additional compensation awarded for expropriation of the applicants’ property and to the substantial difference between the default interest rate applicable at the time (30%) and the average rate of inflation in Turkey;

Whereas in its judgment of 22 May 2001 the Court, after having taken formal note of a friendly settlement reached by the government of the respondent state and the applicants, and having been satisfied that the settlement was based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols, decided unanimously to strike the case out of its list and took note of the parties’ undertaking not to request a re-hearing of the case before the Grand Chamber;

Whereas under the above-mentioned friendly settlement it was agreed that the Government of Turkey would pay the applicants the sum of 42 900 American dollars, all damages included, upon notification of the judgment;

Recalling that Rule 44, paragraph 2, of the Rules of the Court provides that the striking-out of a case shall be effected by means of a judgment which the President shall forward to the Committee of Ministers once it has become final in order to allow it to supervise, in accordance with Article 46, paragraph 2, of the Convention, the execution of any undertakings which may have been attached to the discontinuance or solution of the matter;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having satisfied itself that on 9 August 2001, within the time-limit agreed to under the terms of the friendly settlement, the government of the respondent state had paid the applicants the sum provided in the friendly and that no other measure was required in the present case to conform to the Court’s judgment,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Turkey, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.