AFFAIRE KISA ET AUTRES CONTRE LA TURQUIE

Rezoluția ResDH(2001) 177 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 22 mai 2001 în cauza Kisa și altele împotriva Turciei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 17 decembrie 2001, cu ocazia reuniunii 775 a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 22 mai 2001 în cauza Kisa și alții și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor în temeiul articolului 46 din convenție ; Reamintind faptul că, la originea acestei cauze, se află o cerere (nr. 39328/8%) formulată împotriva Turciei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 5 decembrie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de domnul Mevlüt Kisa, de domnul Metin și de domnul Oral Özkural, de domnii mei Seher și de domnul Emine âoker, de domnul Bilal Koçak și de domnul M. Ihsan Sener, șapte resortisanți turci, și Curtea, sesizată cu cauza în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11,

a declarat admisibil faptul că este vorba despre încălcarea dreptului la respectarea bunurilor reclamanților din cauza întârzierii introduse de către administrație în plata unor despăgubiri suplimentare acordate pentru exproprierea bunurilor și a decalajului important dintre rata dobânzii la momentul respectiv (30%) și rata medie a inflației în Turcia; întrucât, în hotărârea sa din 22 mai 2001, Curtea, care a luat act de un regulament amiabil la care au ajuns guvernul statului pârât și reclamanții și având certitudinea că regulamentul se baza pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definit în convenție sau în protocoalele sale, a decis, în unanimitate, să o șteargă din rol și a luat act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei în fața Marii Camere; În conformitate cu termenii regulamentului de procedură, s-a convenit că guvernul Turciei trebuie să plătească reclamanților suma de 42 900 de dolari americani pentru toate prejudiciile care au avut loc imediat după notificarea hotărârii; Reamintind că art. 44 alineatul (2) din Regulamentul de procedură prevede că radierea rolului duce la o hotărâre care, după încheierea acesteia, este comunicată de către președinte Comitetului miniștrilor pentru a-i permite să monitorizeze, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din convenție,

executarea angajamentelor cărora le-a fost subordonată revocarea sau soluționarea litigiului; Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; având în vedere faptul că, la 9 august 2001, în termenul prevăzut de regulamentul amiabil, guvernul statului pârât a plătit reclamanților suma prevăzută de Regulamentul de procedură și că: nicio altă măsură nu a fost pronunțată în speță pentru a se conforma hotărârii Curții, Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Turciei, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2001)177 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 22 mai 2001 dans l’affaire Kisa et autres contre la Turquie (adoptée par le Comité des Ministres le 17 décembre 2001, lors de la 775 e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt définitif de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 22 mai 2001 dans l’affaire Kisa et autres et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l’article 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 39328/98) dirigée contre la Turquie, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 5 décembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Mevlüt Kisa, M. Metin et M. Oral Özkural, M mes Seher et M. Emine Çoker, M. Bilal Koçak et M. Ihsan Sener, sept ressortissants turcs, et que la Cour, saisie de l’affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11,

a déclaré recevable le grief concernant des atteintes au droit au respect des biens des requérants en raison du retard mis par l’administration dans le paiement d’indemnités complémentaires accordées pour l’expropriation des biens et du décalage important entre le taux d’intérêts moratoires applicable à l’époque (30%) et le taux moyen d’inflation en Turquie ; Considérant que dans son arrêt du 22 mai 2001 la Cour, ayant pris acte d’un règlement amiable auquel avaient abouti le gouvernement de l’Etat défendeur et les requérants, et s’étant assuré que le règlement était basé sur le respect des droits de l’homme tel que défini dans la Convention ou ses Protocoles, a décidé, à l’unanimité, de la rayer du rôle et a pris note de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire devant la Grande Chambre ; Considérant qu’aux termes du règlement amiable, il a été convenu que le Gouvernement de la Turquie devait payer aux requérants la somme de 42 900 dollars américains pour tous préjudices confondus dès la notification de l’arrêt ; Rappelant que l’article 44, paragraphe 2, du Règlement de la Cour prévoit que la radiation du rôle donne lieu à un arrêt qui, une fois final, est communiqué par le Président au Comité des Ministres pour lui permettre de surveiller, conformément à l’article 46, paragraphe 2, de la Convention,

l’exécution des engagements auxquels ont pu être subordonnés le désistement ou la solution du litige ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; S’étant assuré que le 9 août 2001, dans le délai prévu par les termes du règlement amiable, le gouvernement de l’Etat défendeur a versé aux requérants la somme prévue par le règlement amiable et qu’aucune autre mesure n’était exigée en l’espèce afin de se conformer à l’arrêt de la Cour, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la Turquie, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.