- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 12 februarie 2002
- Stat pârât
- ITA
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Dommage matériel - demande rejetée
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Dell'Aquila împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A PATRA CAUZA DELL'AQUILA c. ITALIA (solicitarea nr. 56106/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 Februarie 2002 DEFINIF 12/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Dell'Aquila c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( Nicolas Bratza președinte Domnii Pellonpää Pastor Ridruejo Ferrari Bravo, Fischbach Casadevall, Pavlovschi judecători și domnul O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Gerardo Dell'Aquila, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 19 decembrie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la 29 martie 2000 sub numărul de dosar 56106/00.
Reclamantul este reprezentat de domnul V. Collarile e C. Marcellino, avocați din Benevent. Guvernul italian (atlantic) este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 10 aprilie 2001. La 16 iunie 1984, reclamantul a introdus o acțiune în fața instanței de judecată din Benevent împotriva M.T. și a altor două persoane pentru a obține condamnarea la executarea lucrărilor ca urmare a infiltrării apei în clădirea sa. Din cele opt audieri stabilite între 25 septembrie 1984 și 20 decembrie 1985, una a fost trimisă la cererea părților pârâte, una a fost trimisă pentru a încerca să trimită părțile la o soluționare amiabilă a cazului, cinci s-au referit la raportul de expertiză și una a fost trimisă din oficiu.
printr-o ordonanță din 3 ianuarie 1986, al cărei text a fost depus la grefă la În ianuarie 1986, judecătorul de instanță a ordonat executarea de urgență a lucrărilor și a trimis înapoi părțile cu privire la fond. La 8 februarie 1986, reclamantul l-a numit pe dl T. și pe celelalte două persoane în fața Tribunalului din Beneva pentru a obține condamnarea la executarea lucrărilor, care între timp nu fuseseră executate, și repararea daunelor suferite. La 19 martie 1986 a început punerea în aplicare a cazului, dintre cele nouă audieri stabilite între 18 iunie 1986 și 9 aprilie 1991, trei au vizat un raport de expertiză, trei au fost trimise din oficiu, două au fost dedicate concluziilor părților și una pledoariilor, printr-o ordonanță din 18 aprilie 1991, al cărei text a fost depus la grefa din aprilie.
Din cele cinci audieri stabilite între 6 iunie 1991 și 16 iunie 1992, două au vizat raportul de expertiză, o depunere de documente, una dedicată concluziilor părților și una pledoariilor, printr-o ordonanță din 30 iunie 1992 al cărei text a fost depus la grefa din 3 iunie 1992. În iulie 1992, judecătorul pentru punerea în funcțiune a ordonat o completare a mijloacelor de probă și a amânat cazul la 3 decembrie 1992. Din cele șase audieri stabilite între 3 decembrie 1992 și 19 mai 1994, una a vizat depunerea documentelor, două au fost trimise din oficiu și trei au fost consacrate concluziilor părților. În noiembrie 1994, judecătorul a declarat întreruperea procedurii din cauza decesului avocatului uneia dintre părți.
La 9 februarie 1995, reclamantul a reluat procedura, iar judecătorul a stabilit data ședinței pledoariilor la 16 mai 1995. Această audiere a fost trimisă mai întâi, deoarece avocații greveau și, ulterior, din cauza mutației judecătorului de punere în funcțiune. Ședința de pledoarii a avut loc la 3 iunie 1997. printr-o hotărâre din 1 iulie 1997, al cărei text a fost depus la grefă la 29 iulie 1997, tribunalul a fost parțial îndreptățit la cererile reclamantului. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul "timp rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție.
Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 13. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil.
În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprejm de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 15. Reclamantul solicită 25 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și 30 000 000 ITL pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 16. Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului aproximativ suma solicitată, și anume 15 494 EUR (EUR) pentru daune morale.
Costuri și cheltuieli de judecată 17. Reclamantul solicită, de asemenea, 6 254 810 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. 18. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii în fața Curții și acordă reclamantului. Interese moratorii 19. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data d adoptarea prezentei hotărâri a fost de 3 % l an.
PE CES, CURȚA, ÎN LÂNĂ, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 15 494 EUR (cinsprezece mii patru sute nouăzeci și patru de euro) pentru daune morale și 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 12 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Michael O
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE DELL'AQUILA c. ITALIE (Requête n° 56106/00) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 12/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Dell'Aquila c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. M. Pellonpää , A. Pastor Ridruejo , L. Ferrari Bravo, M. Fischbach , J. Casadevall, S. Pavlovschi , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 janvier 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Gerardo Dell'Aquila (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 19 décembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 29 mars 2000 sous le numéro de dossier 56106/00. Le requérant est représenté par M es V. Collarile e C. Marcellino, avocats à Bénévent. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
La Cour a déclaré la requête recevable le 10 avril 2001. EN FAIT
Le 16 juin 1984, le requérant introduisit un recours en référé devant le juge d'instance de Bénévent à l'encontre de M me T. et de deux autres personnes afin d'obtenir la condamnation à l'exécution de travaux suite à des infiltrations d'eau dans son immeuble.
La mise en état de l'affaire commença le 3 juillet 1984. Des huit audiences fixées entre le 25 septembre 1984 et le 20 décembre 1985, une fut renvoyée à la demande des parties défenderesses, une le fut pour tenter de faire parvenir les parties à un règlement à l'amiable de l'affaire, cinq concernèrent le rapport d'expertise et une fut renvoyée d'office. Par une ordonnance du 3 janvier 1986, dont le texte fut déposé au greffe le 14 janvier 1986, le juge d'instance ordonna l'exécution d'urgence des travaux et renvoya les parties quant au fond.
Le 8 février 1986, le requérant assigna M me T. et les deux autres personnes devant le tribunal de Bénèvent afin d'obtenir la condamnation à l'exécution de travaux, qui entre-temps n'avaient pas été exécutés, et la réparation des dommages subis.
La mise en état de l'affaire commença le 19 mars 1986. Des neuf audiences fixées entre le 18 juin 1986 et le 9 avril 1991, trois concernèrent un rapport d'expertise, trois furent renvoyées d'office, deux furent consacrées aux conclusions des parties et une aux plaidoiries. Par une ordonnance du 18 avril 1991, dont le texte fut déposé au greffe le 23 avril 1991, le juge de la mise en état ordonna un complément d'expertise et ajourna l'affaire au 6 juin 1991. Des cinq audiences fixées entre le 6 juin 1991 et le 16 juin 1992, deux concernèrent le rapport d'expertise, une le dépôt de documents, une fut consacrée aux conclusions des parties et une aux plaidoiries. Par une ordonnance du 30 juin 1992, dont le texte fut déposé au greffe le 3 juillet 1992, le juge de la mise en état ordonna un complément des moyens des preuves et ajourna l'affaire au 3 décembre 1992. Des six audiences fixées entre le 3 décembre 1992 et le 19 mai 1994, une concerna le dépôt des documents, deux furent renvoyées d'office et trois furent consacrées aux conclusions des parties. Le 15 novembre 1994, le juge déclara l'interruption de la procédure en raison du décès de l'avocat de l'une des parties. Le 9 février 1995, le requérant reprit la procédure et le juge fixa la date de l'audience de plaidoiries au 16 mai 1995. Cette audience fut renvoyée, d'abord, car les avocats faisaient grève et, par la suite, en raison de la mutation du juge de la mise en état. L'audience de plaidoiries se tint le 3 juin 1997.
Par un jugement du 1 er juillet 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 29 juillet 1997, le tribunal fit en partie droit aux demandes du requérant. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
8. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La période à considérer a débuté le 16 juin 1984 et s’est terminée le 29 juillet 1997.
Elle a donc duré plus de treize ans et un mois pour deux instances.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple, Bottazzi c. Italie [GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du « délai raisonnable ». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée. Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
14. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant réclame 25 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et 30 000 000 ITL au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant environ la somme demandée, à savoir 15 494 euros (EUR), au titre du préjudice moral. B. Frais et dépens
Le requérant demande également 6 254 810 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1 500 EUR au titre des frais et dépens de la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant. C. Intérêts moratoires
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable en Italie à la date d ’ adoption du présent arrêt était de 3 % l ’ an. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 15 494 EUR (quinze mille quatre cent quatre-vingt-quatorze euros) pour dommage moral et 1 500 EUR (mille cinq cents euros) pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 3 % l ’ an à compter de l ’ expiration de ce délai et jusqu ’ au versement ; 3. Rejette les demandes de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 12 février 2002, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . Michael O’Boyle Sir Nicolas Bratza Greffier Président