CtEDO 28.02.2002 Auto

AFFAIRE NATALINA DE ROSA c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
28.02.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - demande rejetée
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE NATALINA DE ROSA c. ITALIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Prima SECȚIUNEA NATALINA DE ROSA c. ITALIA (Recuperarea nr. 51123/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 Februarie 2002 DEFINIF 28/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Natalina De Rosa c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președinte Tulkens, dnii L. Ferrari Bravo, Lorenzen Vajić domnii Levits Kovler judecători și ai dlui E. Fribergh grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 31 ianuarie 2002, Renunță la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și din care o resortisantă italiană, Matalina De Rosa ( reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 4 mai 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Cererea a fost înregistrată la 20 septembrie 1999 cu numărul dosarului 51123/99. G. Romano, avocată din Benevent. Guvernul italian (adică guvernul este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 30 noiembrie 2000. La 21 septembrie 1995, recurenta a formulat o acțiune în fața instanței judecătorești din Benevent, funcionând ca judecător al muncii, în vederea recunoașterii dreptului său la plata unei despăgubiri datorate în temeiul unui concediu pentru creșterea copilului (indennità di maternità per astenzione faoltativa la 27 octombrie 1995, judecătorul din oficiu a fixat prima ședință la 29 noiembrie 2000. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 21 septembrie 1995 și procedura era încă în curs de desfășurare la 29 noiembrie 2000. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existena în Italia a unei practici contrare Conveniei care rezultă dintr-o acumulare de încălcări ale cerinei termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 10. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 12. La 10 decembrie 2001, recurenta a solicitat 30 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciile suferite. 13. recurenta a solicitat, de asemenea, 7 815 852 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 14. Curtea respinge aceste cereri deoarece prezentate cu mult peste termenul prevăzut la art. 60 din Regulamentul de procedură. PE CESAR, CURȚIA A declarat , cu șase voturi împotriva uneia, că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție Respins , în unanimitate, cererile de satisfacție echitabilă. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis modular Președintele În prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu art. 45 alineatul (2) din Convenție și cu art. 74 alineatul (2) din regulament, la dreptul la o opinie separată a dlui Ferrari Bravo. C.L.R. E.F. OINȚIUNE DISȘIDENTĂ A dlui JUDGE FERRARI BRAVO Regret că trebuie să mă disociez de colegii mei în cele 133 de cazuri pronunțate astăzi, dar cred că măsura este completă și că nu se mai poate tăcea. În toate aceste cauze Curtea, bazându-se pe Hotărârea Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, CEDH 1999-V) proclamată că Or, este foarte posibil ca acest lucru să fie adevărat, dar trebuie să vedem, de la caz la caz, care erau circumstanțele cauzei, lucru pe care Curtea, copleșită de o avalanșă de cereri italiene, nu îl mai face. Acest lucru poate fi de înțeles, dar nu este corect. Să vedem pe scurt de ce. Mi s-a atras atenția, recunosc, faptul că afacerile de astăzi proveneau, toate, din aceeași circumscripție, în timp ce în alte locuri dispoziția incriminată (art. 6 mai 1) nu ridicase mișcări similare. Trebuia să se tragă concluzia că numai în acel loc lipsea justiția? Nu mi s-a părut așa. La o privire mai bună și luând, de exemplu, cauza Mario Francesco Palmieri c. Italia (solicitarea nr. 51022/99), în măsura în care există, desigur, posibilitatea de a obține o imagine în judecăți atât de sintetice, se vede că procesul a început la o dată (la 6 decembrie 1994, data notificării, presupun), după care prima ședință a fost stabilită aproape patru ani mai târziu, apoi a fost exmatriculată cu câteva luni până la 4 februarie 1999 (înseamnă la inițiativa grefei instanței), fără ca nimeni să nu protesteze. În acel moment cazul a fost rezolvat deoarece la 15 decembrie 1998 părțile la procesul național au ajuns la o soluție amiabilă. Dar a mai durat ceva până când judecătorul a observat că nu mai există o dispută între părți: 15 noiembrie 1999, sfârșitul activității A existat vreo pagubă pentru reclamant? În opinia mea, nu a existat nici o activitate tehnică pentru proces. ? Nu, deloc, cu excepția, poate, a celor câteva linii de activitate (repetate probabil în alte cauze). În cazul în care este deci prejudiciul moral (!) pe care reclamantul solicită de către avocatul său din Strasbourgul italian de 25 000 000 de lire (cu aproximativ 12 700 de euro) și de 8 850 620 de lire italiene de cheltuieli (care?). Curtea, desigur, nu acceptă tot ce a cerut reclamantul, însă îi oferă un cadou frumos de 5 000 EUR ca prejudiciu moral și de 1500 EUR pentru procedură (care?) în fața Curții înseși. În ce buzunare vor merge aceste sume, aș dori să știu. Sper că vor fi ale reclamantului. Același lucru se întâmplă, mutatis mutandis , pentru marea majoritate a celorlalte hotărâri. Dar, în cele din urmă, ce ar trebui să facă legiuitorul italian pentru a-și spăla păcatele Probabil, în visele anumitor judecători ai Curții, ar trebui să ajungem la un proces civil ultra-rapid, care s-ar încheia în câteva luni, poate fără un grad de recurs, sau fără un al treilea grad în Casație. Dar, cel mai probabil, acest lucru ar ridica un toll de avocați italieni mult mai grave decât hotărârile de condamnare a Curții. În plus, avem dreptul de a impune Italiei o viziune asupra procesului civil care poate exista în unele țări din Europa de Nord, dar nu în alte țări, în care procesul este atât de scump, încât este vorba doar despre chestiuni de mare importanță? Cred că cel mai bun lucru ar fi să raportăm această situație Comitetului miniștrilor Consiliului Europei în vederea unei evaluări politice a situației, altfel s-ar putea să ajungem într-o direcție care, regret, mi se pare o cale fără ieșire.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-02-28
0,98
AFFAIRE MARIA DE ROSA c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE MARIA DE ROSA c. ITALIE (Requête n° 51141/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des r
CtEDO 2002-02-28
0,98
AFFAIRE ROSA ROMANO c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE ROSA ROMANO c. ITALIE (Requête n° 52844/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des ret
CtEDO 2002-02-28
0,97
AFFAIRE SANTINA PELOSI c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE SANTINA PELOSI c. ITALIE (Requête n° 51165/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2002-02-28
0,97
AFFAIRE GIOVANNA DE ROSA c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE GIOVANNA DE ROSA c. ITALIE (Requête n° 51098/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir de
CtEDO 2002-02-12
0,97
AFFAIRE FRANCESCO DE ROSA c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE FRANCESCO DE ROSA c. ITALIE (Requête n° 52920/99) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 12/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir
Sursă