SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 34537/97 prezentate de Muammer F Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 20 septembrie 1996 și înregistrată la 16 ianuarie 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Muammer Fidan, este un cetățean turc, născut în 1945 și rezident în Kocaeli. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, se pot rezuma după cum urmează. În 1966, reclamantul și-a început cariera militară în armata de pământ. Prin intermediul unui decret din 1 aprilie 1991. August 1996, notificat reclamantului la 7 august 1996, Consiliul Superior Militar (Yüksek Askeri Șura) a decis să revoce reclamantul de armată, colonel al armatei terestre, pentru acte de indisciplină și conduită imorală, în conformitate cu art. 50 litera (c) din Legea privind personalul militar nr. 926. Guvernul explică procedura disciplinară urmată de autoritățile militare care conduc la revocarea reclamantului după cum urmează: în primul rând, este vorba despre o examinare atentă de către o comisie formată din nouă militari, toate rapoartele de rating și alte rapoarte păstrate în timpul funcției persoanei vizate. Apoi, după examinarea sa, această comisie întocmește un raport și îl prezintă Consiliului Superior Militar. În acest caz, acesta decide să revoce sau nu militarul în cauză al armatei în temeiul articolului 50 litera (c) din Legea privind personalul militar. Nakșibendi și quel făcea propagandă în armată. El formase un grup format din simpatizanți și își neglija funcțiile militare. La rândul său, recurentul recunoaște că a discutat cu colegii săi chestiuni religioase, dar neagă că a fost membru al ordinii în cauză și a făcut propagandă în acest sens, declarând că a respectat cerințele religioase și a dus o viață conformă cu practica religiei sale, fără a perturba disciplina militară. Calea de atac este deschisă împotriva tuturor actelor și deciziilor administrației. Actele președintelui Republicii care se află sub competența sa exclusivă și deciziile Consiliului Superior Militar nu intră sub incidența controlului judiciar. prevede că o sancțiune disciplinară nu poate fi aplicată funcționarilor, alții decât militarii, decât cu condiția respectării principiului respectării dreptului la apărare; de asemenea, prevede că sancțiunile disciplinare, altele decât avertismentele și mustrările, sunt supuse controlului judiciar; dispozițiile privind militarii sunt rezervate. La art. 50 litera (c) din Legea nr. 926 privind personalul militar Revocarea pentru acte de inciplină și conduita imorală în afara serviciului, ofițerii a căror menținere în forțele armate este considerată nepotrivită ca urmare a unor incipline și de conduită imorală fac obiectul Legii privind fondul de pensii turcesc. Autoritățile competente să inițieze procedura, să examineze dosarele de rating, să le monitorizeze, să tragă concluzii din acestea și să efectueze orice alte acte, precum și orice formalitate a acestei proceduri sunt stabilite prin Regulamentul privind ratingul ofițerilor. Ofițerii ale căror cazuri sunt supuse, de către statul major, în atenția Consiliului Superior Militar, sunt retrași din armată printr-o decizie a Consiliului Superior Militar. La art. 99 din Regulamentul privind ratingul ofițerilor Fără a aduce atingere obligației de serviciu, procedura de retragere se va aplica tuturor celor a căror menținere în cadrul forțelor armate este considerată inadecvată ca urmare a indisciplinației sau a conduitei lor imorale, bazată pe unul dintre motivele menționate mai jos, așa cum se menționează în unul sau mai multe documente referitoare la ultimul grad al laiului. (a) - (d) (...) (e) în cazul în care comportamentul și comportamentul lor dezvăluie că au adoptat opinii politice ilegale, subversive, separatiste, fundamentaliste și ideologice sau au participat la răspândirea unor astfel de opinii. GRIFS Reclamantul susține că faptul că a fost revocat din armată constituie un tratament degradant incompatibil cu art. 3 din convenție. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a intentat nici o acțiune efectivă pentru a ataca decizia luată de Consiliul Superior Militar în fața instanțelor interne. Acesta arată că art. 125 din Constituția turcă prevede că deciziile Consiliului Superior Militar nu sunt supuse controlului judiciar. Invocând art. 9 din Convenție, reclamantul susține că decizia de revocare îi aduce atingere dreptului la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, dat fiind că aceasta se bazează pe convingerile și practicile sale religioase. Reclamantul susține că retragerea anticipată a acestuia ar aduce atingere libertății sale religioase pe motiv că aceasta s-ar baza pe convingerile și practicile sale religioase. Potrivit guvernului, măsura de pensionare anticipată nu ar analiza într-o interferență în exercitarea dreptului reclamantului la libertatea de conștiință, religie și convingere ; aceasta ar avea ca scop îndepărtarea din armată a unei persoane care și-a manifestat lipsa de loialitate față de fundamentul națiunii turce, laicitatea și care a adus atingere integrității indivizibile a teritoriului său și națiunii sale, ale cărei forțe armate ar fi garantate. El susține că activitățile și acțiunile care contravin acestui principiu pot duce la riscul distrugerii ordinii conduse în armată și că este normal ca acestea să fie considerate incompatibile cu disciplina militară. Reclamantul se opune tezelor guvernului și susține că acesta nu are nicio dovadă convingătoare care să ateste apartenența sa la o organizație ilegală sau la un ordin care să răstoarne fundamentul națiunii turce și sistemul laic sau distrugerea ordinii conduce în armată. Dreptul de a avea o conștiință religioasă, recunoscut prin art. 9 din Convenție, este valabil pentru un militar, ca orice altă persoană. Curtea reamintește că, în Hotărârea Kalaç c. Turcia (hotărârea din 1 iulie 1997, Rec., 1997-IV), Curtea a examinat deja un motiv similar cu cel al reclamantului (a se vedea, de asemenea, printre altele, Tepeli și alții c. Turcia (dec.), nr. 31876/96, 12 iunie și 11 septembrie 2001). În acest caz, Curtea arată că nu se contestă faptul că militarii își pot îndeplini obligațiile religioase în limitele impuse de cerințele vieții militare. Din elementele dosarelor reiese că o comisie de nouă militari a examinat dosarul de rating al reclamantului, care enumeră actele sale de indiciplină și apartenența sa la un ordin cunoscut ca având tendințe fundamentaliste și a constatat că acesta nu prezintă profilul unui ofițer militar. Această comisie a concluzionat că reclamantul a încălcat disciplina militară și că trebuie să se retragă anticipat în temeiul articolului 50 litera (c) din Legea privind personalul militar. Curtea concluzionează că măsura de pensionare anticipată a reclamantului nu constituie o interferență în dreptul garantat prin art. 9 din Convenție. În consecință, acest fapt este vădit nefondat în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (4) privind încălcarea art. 6 din Convenție. Recurentul declară încălcarea articolului 6 din Convenție în sensul că a fost privat de un acces la o instanță și precizează că decizia Consiliului Superior Militar nu intră sub incidența controlului judiciar. Cu privire la aplicabilitatea articolului 6 din Convenție privind existența unei acuzații în materie penală Curtea arată că, în speță, reclamantul a fost revocat din oficiu de către un organism militar pentru acte de inciciplină în temeiul articolului 50 litera (c) din Legea privind personalul militar. În această privință, aceasta amintește că a trebuit deja să se pronunțe cu privire la o problemă similară în două cauze referitoare la disciplina militară (hotărârea Engel și alte cauze c. Țările de Jos din 8 iunie 1976, seria A nr. 22) și menținerea ordinii în contextul închisorii (hotărârea Campbell și Fell c. Regatul Unit din 28 iunie 1984, seria A nr. 80). Deși recunoaște dreptul statelor de a distinge dreptul penal și dreptul disciplinar, Curtea are competența de a se asigura că granița astfel trasată nu aduce atingere obiectului și scopului art. 6. În speță, Comisia va utiliza criteriile referitoare la acest punct al jurisprudenței sale constante (a se vedea, printre altele, hotărârile Engel și alte hotărâri citate anterior, p. 34-35, §§ 81-82 și Öztürk c. Germania din 21 februarie 1984, seria A nr. 73, p. 18, § 50) : În primul rând, este important să se stabilească dacă textul care definește încălcarea în cauză rezultă sau nu din dreptul penal în conformitate cu tehnica juridică a statului pârât ; este necesar să se examineze apoi, având în vedere obiectul și scopul articolului 6, în sensul obișnuit al termenilor săi și al dreptului statelor contractante, natura lacului, precum și natura și gradul de gravitate al sancțiunii pe care o poate suferi . În acest caz, conform legislației turce, actele de indulgență și conduita imorală a reclamantului cad fără îndoială sub incidența unor texte care aparțin dreptului disciplinar. În ceea ce privește natura sancțiunii, Curtea reamintește că - sancțiunile Disciplinari au, în general, scopul de a asigura respectarea de către membrii grupurilor de particulari a normelor de comportament specifice acestora din urmă (a se vedea Hotărârea Weber c. Elveția din 22 mai 1990, Seria A n Acest sistem implică, prin natura sa, posibilitatea de a conferi anumitor drepturi și libertăți ale membrilor forțelor armate limitări care nu pot fi impuse civililor (hotărârea Engel și altele menționate anterior, p. 24, alineatul 57). Statele pot adopta, pentru armatele lor, reglementări disciplinare care interzic un anumit comportament, în special o atitudine care contravine ordinii stabilite care răspunde nevoilor serviciului militar (a se vedea Hotărârea Kalaç c. Turcia din 1 iulie 1997, Rec., 1997-IV, p. 10, § 28). Curtea arată că, în speță, sancțiunea de revocare aplicată reclamantului se situează în domeniul disciplinei impuse în forțele armate și nu se adresează decât unui grup determinat cu un statut special. Prin urmare, Curtea concluzionează că decizia de revocare nu poate fi considerată o sancțiune penală impusă ca urmare a unei condamnări pentru o În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție (a se vedea, printre altele, Batur c. Turcia (dec.), nr. 38604/97, 4.7.2000). În ceea ce privește existența unor Prin urmare, Curtea decide că sunt singurele care intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din Convenție litigiile cu privire la agenții publici ale căror locuri de muncă sunt caracteristice activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătoare a autorităii publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice. Un exemplu evident al acestor activități este reprezentat de forțele armate și de poliție. Din punctul de vedere al Curții, în lumina hotărârii menționate anterior, angajarea militarilor ținând seama de natura funcțiilor și responsabilităților pe care le implică o participare directă sau indirectă la exercitarea autorității publice și la funcțiile care vizează protejarea intereselor generale ale statului. Prin urmare, art. 6 alineatul (1) nu se aplică în speță și, prin urmare, este incompatibil cu dispozițiile convenției, în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (4). În opinia Curții, chiar și în cazul în care se presupune că persoana în cauză, în temeiul așa-numitei absențe a unei căi de atac, intră sub incidența articolului 13 din convenție, afirmațiile reclamantului cu privire la acest punct nu pot fi considerate ca fiind mai mult decât o persoană care poate fi apărată în raport cu Convenția (a se vedea, printre altele, Tepeli și alții c. Turcia Prin urmare, aceasta nu indică o încălcare a articolului 13 din Convenție în această privință. În ceea ce privește încălcarea articolului 3 din Convenție, reclamantul susține că faptul de a fi fost revocat din armată constituie un tratament degradant incompatibil cu art. 3 din Convenție. Curtea observă că acest motiv se întemeiază pe aceleași fapte deja examinate mai sus. În lumina concluziilor la care a ajuns și a elementelor dosarului aflate în posesia sa, Curtea consideră că faptele cauzei nu fac referire la nicio examinare separată din perspectiva articolului 3 din convenție. Prin urmare, această parte a cererii este, de asemenea, în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
de la requête n° 34537/97
présentée par Muammer FİDAN
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le
5 mars 2002 en une chambre composée de
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
M
me
E.
Palm
,
MM.
J.
Makarczyk
,
R.
Türmen,
M
me
V.
Strážnická
,
MM.
M.
Fischbach
,
J.
Casadevall
,
juges
,
M.
M.
O’Boyle,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 20 septembre 1996 et enregistrée le 16 janvier 1997,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Muammer Fidan, est un ressortissant turc, né en 1945 et résidant à Kocaeli.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
En 1966, le requérant débuta sa carrière militaire dans l’armée de terre.
Par un arrêté du 1
er
août 1996, notifié au requérant le 7 août 1996, le Conseil supérieur militaire (
Yüksek Askeri Șura
) décida de révoquer le requérant de l’armée, colonel de l’armée de terre, pour actes d’indiscipline et conduite immorale, en application de l’article 50 c) de la loi sur le personnel militaire n° 926.
Le Gouvernement explique la procédure disciplinaire suivie par les autorités militaires débouchant sur la révocation du requérant comme suit
: d’abord, il s’agit d’un examen minutieux par une commission, composée de neuf militaires, de tous les rapports de notation et autres rapports tenus durant la fonction de la personne concernée. Puis, après son examen, cette commission établit à son tour un rapport et le soumet au Conseil supérieur militaire. Ce dernier décide alors de révoquer ou non le militaire en question de l’armée en application de l’article 50 c) de la loi sur le personnel militaire.
D’après le Gouvernement, il ressort des rapports soumis à l’examen de cette commission que le requérant était un membre de l’ordre
Nakșibendi
et qu’il en faisait de la propagande dans l’armée. Il avait formé un groupe composé de sympathisants et négligeait ses fonctions militaires.
De son côté, le requérant reconnaît avoir discuté avec ses collègues des questions religieuses. Il nie toutefois avoir été membre de l’ordre en question et en avoir fait de la propagande. Il déclare avoir respecté les prescriptions religieuses et mené une vie conforme à la pratique de sa religion sans troubler la discipline militaire.
B.
Le droit interne pertinent
L’article 125 de la Constitution
«
La voie de recours est ouverte contre tous les actes et décisions de l’administration.
Les actes du président de la République relevant de sa seule compétence et les décisions du
Conseil supérieur militaire échappent au contrôle judiciaire.
»
L’article 129 §§ 2, 3 et 4 de la Constitution turque
prévoit qu’une sanction disciplinaire ne peut être infligée aux fonctionnaires, autres que les militaires, qu’à la condition que soit respecté le principe du respect des droits de la défense. Il dispose en outre que les sanctions disciplinaires, autres que les avertissements et les réprimandes, sont soumises au contrôle judiciaire. Les dispositions concernant les militaires sont réservées.
L’article 50 c) de la loi n° 926 sur le personnel militaire
«
Révocation pour actes d’indiscipline et conduite immorale
:
Nonobstant l’ancienneté dans le service, les officiers dont le maintien dans les forces armées est jugé inapproprié à la suite d’indiscipline et de conduite immorale sont soumis à la loi sur la caisse de retraite turque.
Les autorités compétentes pour engager la procédure, examiner les dossiers de notation, faire leur suivi, en tirer des conclusions et accomplir tout autre acte ainsi que toute formalité de cette procédure sont établies par le règlement sur la notation des officiers. Les officiers dont les cas sont soumis, par l’état major, à l’examen du Conseil supérieur militaire, sont écartés de l’armée par une décision du Conseil supérieur militaire.
»
L’article 99 du règlement sur la notation des officiers
«
Nonobstant l’ancienneté dans le service, la procédure de mise à la retraite sera appliquée à tous ceux dont le maintien au sein de forces armées est jugé inapproprié suite à leur indiscipline ou à leur conduite immorale, fondée sur l’un des motifs cités ci-dessous, tel qu’établi dans un ou plusieurs documents relatifs au dernier grade de l’intéressé.
a) à d) (...)
e) lorsque leurs comportements et agissements révèlent qu’ils ont adopté des opinions politiques illégales, subversives, séparatistes, intégristes et idéologiques ou qu’ils ont participé à la propagation de telles opinions.
»
Le requérant prétend que le fait d’avoir été révoqué de l’armée constitue un traitement dégradant incompatible avec l’article 3 de la Convention.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir disposé d’aucun recours effectif pour attaquer la décision prise par le Conseil supérieur militaire devant les juridictions internes. Il expose que l’article 125 de la Constitution turque prévoit que les décisions du Conseil supérieur militaire échappent au contrôle judiciaire.
Invoquant l’article 9 de la Convention, le requérant soutient que la décision de sa révocation porte atteinte à son droit à la liberté de pensée, de conscience et de religion, étant donné qu’elle est fondée sur ses convictions et pratique religieuses.
A.
Sur la violation alléguée de l’article 9 de la Convention
Le requérant soutient que sa mise à la retraite anticipée porte atteinte à sa liberté de religion au motif qu’elle serait fondée sur ses convictions et pratique religieuses. Il invoque l’article 9 de la Convention.
D’après le Gouvernement, la mesure de mise à la retraite anticipée ne s’analyserait pas en une ingérence dans l’exercice du droit du requérant à la liberté de conscience, de religion et de conviction
; elle viserait à éloigner de l’armée une personne ayant manifesté son manque de loyauté envers le fondement de la nation turque, la laïcité et ayant porté atteinte à l’intégrité indivisible de l’Etat avec son territoire et sa nation, dont les forces armées seraient garantes. Il soutient que les activités et agissements contraires à ce principe peuvent engendrer le risque de destruction de l’ordre régnant dans l’armée et qu’il est normal qu’ils soient considérés comme incompatibles avec la discipline militaire.
Le requérant s’oppose aux thèses du Gouvernement et affirme que celui-ci n’a aucune preuve convaincante établissant son appartenance à une organisation illégale ou à un ordre tendant à bouleverser le fondement de la nation turque et le système laïque ou la destruction de l’ordre régnant dans l’armée. Le droit à avoir une conscience religieuse, reconnu par l’article
9 de la Convention, est valable pour un militaire, comme toute autre personne.
La Cour rappelle que dans son arrêt Kalaç c. Turquie (arrêt du 1
er
juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV), elle a déjà examiné un grief similaire à ceux du requérant (voir également entre plusieurs autres,
Tepeli et autres c. Turquie
(déc.), n° 31876/96, 12 juin et 11 septembre 2001).
En l’espèce, la Cour relève qu’il n’est pas contesté que les militaires puissent s’acquitter de leurs obligations religieuses dans les limites apportées par les exigences de la vie militaire. Il ressort des éléments des dossiers qu’une commission de neuf militaires a examiné le dossier de notation du requérant énumérant ses actes d’indiscipline et son appartenance à un ordre connu comme ayant des tendances fondamentalistes et qu’elle a constaté que celui-ci ne présentait pas le profil d’un officier de l’armée. Cette commission a conclu que le requérant avait violé la discipline militaire et devait être mis à la retraite anticipée en application de l’article
50 c) de la loi sur le personnel militaire.
La Cour en conclut que la mesure de mise à la retraite anticipée du requérant ne constitue pas une ingérence dans le droit garanti par l’article
9 de la Convention. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejeté conformément à l’article 35 § 4.
B.
Sur la violation alléguée de l’article 6 de la Convention
Le requérant allègue la violation de l’article 6 de la Convention en ce qu’il a été privé d’un accès à un tribunal et expose que la décision du Conseil supérieur militaire échappe au contrôle judiciaire.
1.
Sur l’applicabilité de l’article 6 de la Convention
a)
Sur l’existence d’«
accusation en matière pénale
»
La Cour relève qu’en l’espèce le requérant a été révoqué d’office par un organe militaire pour actes d’indiscipline en application de l’article 50 c) de la loi sur le personnel militaire. Elle rappelle à cet égard qu’elle a déjà eu à se prononcer sur un problème analogue dans deux affaires relatives à la discipline militaire (arrêt Engel et autres c. Pays-Bas du 8
juin 1976, série
A n°
22) et au maintien de l’ordre dans le contexte carcéral (arrêt Campbell et Fell c. Royaume-Uni du 28 juin 1984, série A n° 80). Tout en reconnaissant aux Etats le droit de distinguer droit pénal et droit disciplinaire, la Cour s’est réservée le pouvoir de s’assurer que la frontière ainsi tracée ne porte pas atteinte à l’objet et au but de l’article 6. Elle utilisera en l’espèce les critères qui se dégagent sur ce point de sa jurisprudence constante (voir, entre autres, les arrêts Engel et autres précité, pp. 34-35, §§ 81-82 et Öztürk c.
Allemagne du 21 février 1984, série A n° 73, p. 18, § 50)
: il importe d’abord de savoir si le texte définissant l’infraction en cause ressort ou non au droit pénal d’après la technique juridique de l’Etat défendeur
; il y a lieu d’examiner ensuite, eu égard à l’objet et au but de l’article 6, au sens ordinaire de ses termes et au droit des Etats contractants, la nature de l’infraction ainsi que la nature et le degré de gravité de la sanction que risque de subir l’intéressé.
En l’occurrence, d’après la législation turque, les actes d’indiscipline et la conduite immorale reprochés au requérant tombent sans nul doute sous le coup de textes appartenant au droit disciplinaire.
Quant à la nature de la sanction, la Cour rappelle que «
les sanctions
disciplinaires ont en général pour but d’assurer le respect, par les membres de groupes de particuliers, des règles de comportement propres à ces derniers
» (voir l’arrêt Weber c. Suisse du 22 mai 1990, série A n 177, p. 18, § 33).
La Cour observe qu’en embrassant une carrière militaire, le requérant se pliait de son propre gré au système de discipline militaire. Ce système implique par sa nature la possibilité d’apporter à certains droits et libertés des membres des forces armées des limitations ne pouvant être imposées aux civils (arrêt Engel et autres précité, p. 24, § 57). Les Etats peuvent adopter pour leurs armées des règlements disciplinaires interdisant tel ou tel comportement, notamment une attitude qui va à l’encontre de l’ordre établi répondant aux nécessités du service militaire (voir l’arrêt Kalaç c. Turquie du 1
er
juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, p. 10, § 28).
La Cour relève qu’en l’espèce la sanction de révocation infligée au requérant se situe dans le domaine de la discipline requise dans les forces armées et ne s’adresse qu’à un groupe déterminé doté d’un statut particulier. Dès lors, la Cour conclut que la décision de révocation ne saurait passer pour une sanction pénale imposée à la suite d’une condamnation pour une «
infraction
» au sens de l’article 6 § 1 de la Convention
(voir, entre autres,
Batur c. Turquie
(déc.), n° 38604/97, 4.7.2000).
b)
Sur l’existence de «
contestations
» relatives à des droits «
de caractère civil
»
L
a Cour se réfère à cet égard à son arrêt
Pellegrin c. France
du 8
décembre 1999 ([GC], n°
28541/95, CEDH 1999-VIII) par laquelle elle a relevé
:
«
Par conséquent, la Cour décide que sont seuls soustraits au champ d’application de l’article 6 § 1 de la Convention les litiges des agents publics dont l’emploi est caractéristique des activités spécifiques de l’administration publique dans la mesure où celle-ci agit comme détentrice de la puissance publique chargée de la sauvegarde des intérêts généraux de l’Etat ou des autres collectivités publiques. Un exemple manifeste de telles activités est constitué par les forces armées et la police.
»
De l’avis de la Cour, à la lumière de l’arrêt précité, l’emploi des militaires
‑
compte tenu de la nature des fonctions et responsabilités qu’il comporte
‑
implique une participation directe ou indirecte à l’exercice de la puissance publique et aux fonctions visant à sauvegarder les intérêts généraux de l’Etat.
Partant, l’article 6 § 1 ne trouve pas à s’appliquer en l’espèce et il s’ensuit que ce grief est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, au sens de l’article 35 § 3, et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4.
La Cour estime qu’à supposer même que le grief tiré de la prétendue absence d’une voie de recours relève de l’article 13 de la Convention, les allégations du requérant sur ce point ne sauraient être considérées comme «
un grief défendable
» au regard de la Convention (voir, entre plusieurs autres,
Tepeli et autres c. Turquie
précitée). Dès lors, elle ne relève aucune apparence de violation de l’article 13 de la Convention à cet égard.
C.
Sur la violation alléguée de l’article 3 de la Convention
Le requérant prétend que le fait d’avoir été révoqué de l’armée constitue un traitement dégradant incompatible avec l’article 3 de la Convention.
La Cour observe que ce grief est fondé sur les mêmes faits déjà examinés ci-dessus. A la lumière des conclusions auxquelles elle est
parvenue et des éléments du dossier en sa possession, elle estime que les faits de la cause n’appellent aucun examen séparé sous l’angle de l’article 3 de la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est également manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Michael
O’Boyle
Nicolas
Bratza
Greffier
Président