AFFAIRE DIEBOLD c. ITALIE

SECȚIUNEA I CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL DIEBOLD c. ITALIA (solicitarea nr. 4140/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 martie 2002 DEFINIF 28/06/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Diebold c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L.

Rozakis , președinte, Ferrari bravo, G. Bonello, P. Lorenzen, N. Vajić, Kovler Steiner , judecători, și de domnul E. Fribergh , grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 martie 2002, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și inclusiv cetățeni germani, domnul meu Gisela și Jirina Diebold ( R. Riechwald, avocat la Munchen, până la 26 noiembrie 2001. Guvernul italian (atlée) este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 12 aprilie 2001. ÎN FAȚĂ La 9 mai 1994, domnii S. și C. au adresat recurentele în fața Tribunalului din Grosseto, pentru a obține o hotărâre declarantă definitivă a contractului de vânzare a unei clădiri.

printr-o ordonanță din 16 martie 1995, tribunalul din Grosseto a decis să suspende procedura, pe motiv că o procedură de al cărei rezultat era pendinte era pendinte în fața Tribunalului din Roma. Această procedură la Roma a fost inițiată în iulie 1994, de către Casa pentru proprietatea agricolă (Cassa per la formazione della proprietà contadina) împotriva dlor S. și C. Potrivit informațiilor furnizate de recurente, printr-o hotărâre din 4 martie 1997, tribunalul de la Roma a declarat rezoluția contractului între părți și a ordonat restituirea imobilului în cazul părții solicitante. La 27 ianuarie 1998, domnii S. și C. au introdus apel la instanța de apel din Roma. Prin hotărârea din 24 ianuarie 1998, Mai 2000, comunicat recurentelor la 25 martie 2001, instanța de apel a dat dreptul la cererea celui care solicită cererea.

Între timp, la o dată nespecificată, fondul (devenit I.S.M.E.A.) a fost prevăzut în casare; la 14 mai 2001, domnul S. s-a ocupat, de asemenea, de casare. Potrivit informațiilor furnizate de recurente la 20 februarie 2002, procedura în fața Curții de Casație era încă în curs de desfășurare și procedura în fața instanței de la Grosseto era încă suspendată. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. Perioada care trebuia luată în considerare a început la 9 mai 1994 și procedura era încă în curs de desfășurare la 20 februarie 2002. 12. La acea dată a durat mai mult de șapte ani și nouă luni pentru o instanță.

13. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1).14, după examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Recurentele solicită 2 000 000 000 de lire italiene pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit și pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții 17. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere.

În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 8 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral 18. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, punctul 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 2 500 EUR pentru procedura în fața Curții și, prin urmare, acordă 1 250 EUR fiecărei recurente.

Interese moratorii 19. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3 % l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 44 alin. (2) din Convenție, 8 000 EUR (8 000 EUR) pentru daune morale și 1 250 EUR (mii două sute cincizeci EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 28 martie 2002, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Modululer Președintele

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE DIEBOLD c. ITALIE (Requête n° 41740/98) ARRÊT STRASBOURG 28 mars 2002 DÉFINITIF 28/06/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Diebold c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président, L. Ferrari bravo, G. Bonello, P. Lorenzen, M me N. Vajić, M. A. Kovler , M me E. Steiner , juges, et de M. E. Fribergh , greffier de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 mars 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

9. Les requérantes allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

15. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage, frais et dépens