AFFAIRE ROMO CONTRE LA FRANCE

Rezoluția ResDH(2002)48 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 3 iulie 2001 (definită la 3 octombrie 2001) în cauza Romo împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 30 aprilie 2002, cu ocazia reuniunii 792 a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 3 iulie 2001 în cauza Romo și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție, Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 40402/98) adresată Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 31 decembrie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către domnul.

José Romo, resortisant francez, și Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibil faptul că, în ceea ce privește durata excesivă a unei proceduri civile în fața instanțelor administrative; având în vedere că, în hotărârea sa din 3 iulie 2001, Curtea, în unanimitate; - a spus că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; - a spus că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 40 000 de franci francezi pentru prejudicii morale, că această sumă ar trebui să majoreze un interes simplu de 4,26% la an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia; - a respins pretențiile reclamantului privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să ia măsurile luate ca urmare a hotărârii din 3 iulie 2001, având în vedere obligația pe care o are Franța de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție; Având în vedere că, în momentul examinării acestei cauze, guvernul statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct vizate ; având în vedere că, la 14 decembrie 2001, în termenul stabilit,

guvernul statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 3 iulie 2001, Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Franței, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2002)48 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 3 juillet 2001 (définitif le 3 octobre 2001) dans l’affaire Romo contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 30 avril 2002, lors de la 792 e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 3 juillet 2001 dans l’affaire Romo et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 40402/98) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 31 décembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. José Romo, ressortissant français, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable le grief concernant la durée excessive d’une procédure civile devant les juridictions administratives ; Considérant que dans son arrêt du 3 juillet 2001 la Cour, à l’unanimité ; - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ;

- a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 40 000 francs français pour préjudice moral, que ce montant serait à majorer d’un intérêt simple de 4,26% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions du requérant en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 3 juillet 2001, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ; S’étant assuré que le 14 décembre 2001, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant la somme prévue dans l’arrêt du 3 juillet 2001, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.