Ikanga împotriva Franței

Rezoluția ResDH(2002)45 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 2 august 2000 (definită la 2 noiembrie 2000) în cauza Ikanga împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 30 aprilie 2002, cu ocazia reuniunii 792 a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 2 august 2000 în cauza Ikanga și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție, Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 3267′′) adresată Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 24 iunie 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către domnul.

Mponga Ikanga, resortisant francez, și că Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibil faptul că este vorba despre durata excesivă a unei proceduri penale; având în vedere că, în hotărârea sa din 2 august 2000, Curtea, în unanimitate: - a declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; - a declarat că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 30 000 de franci francezi pentru prejudicii morale, precum și 1 500 de franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu de 2,74% la an de la expirarea termenului respectiv și până la plata plății; - a respins pretențiile reclamantului privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să informeze în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 2 august 2000, având în vedere obligația pe care o are Franța de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție; Având în vedere că, la examinarea acestei cauze, guvernul statului pârât a atras atenția Comitetului asupra faptului că,

având în vedere circumstanțele specifice ale cauzei, noi încălcări similare ar trebui să poată fi evitate în viitor prin informarea autorităților în cauză cu privire la cerințele convenției: astfel, copii ale hotărârii Curții au fost trimise de către Serviciul pentru afaceri europene și internaționale al Ministerului Justiției procurorilor generali în apropierea Curții; În conformitate cu art. 4 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și cu art. 4 alineatul (2) din Convenție, în cazul în care statul membru în cauză nu își îndeplinește atribuțiile în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Convenția din 2000 și în cazul în care statul membru în cauză nu își îndeplinește atribuțiile în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Convenția din 2000 și al articolului 4 alineatul (2) din Convenția din 22 noiembrie 2000.

Résolution ResDH(2002)45 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 2 août 2000 (définitif le 2 novembre 2000) dans l’affaire Ikanga contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 30 avril 2002, lors de la 792 e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 2 août 2000 dans l’affaire Ikanga et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 32675/96) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 24 juin 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Mponga Ikanga, ressortissant français, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable le grief concernant la durée excessive d’une procédure pénale ; Considérant que dans son arrêt du 2 août 2000 la Cour, à l’unanimité : - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ;

- a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 30 000 francs français pour préjudice moral, ainsi que 1 500 francs français au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 2,74% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions du requérant en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 2 août 2000, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire, le gouvernement de l’Etat défendeur a attiré l’attention du Comité sur le fait que, vu les circonstances spécifiques de l’affaire, de nouvelles violations semblables devraient pouvoir être évitées dans le futur en informant les autorités concernées des exigences de la Convention : ainsi, des copies de l’arrêt de la Cour ont été envoyées par le Service des affaires européennes et internationales du Ministère de la Justice aux procureurs généraux près les Cours d’appel ;

S’étant assuré que le 22 novembre 2000, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant les sommes prévues dans l’arrêt du 2 août 2000, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.