- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 mai 2002
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Strangi împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA STRANGI c. ITALIA (solicitarea nr. 54286/00) HOTĂRÂREA (reglementarea amiabilă) STRASBURG 7 mai 2002 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Strangi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor L'All (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii Ress președinte L. Ferrari Bravo, Caflisch Türmen Zupančič H.S.
Greve Traja judecători și a dlui V. Berger grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 18 aprilie 2002, înmânează hotărârea, adoptat la această dată de procedură A la data inițială a cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, dl Carmelo Strangi ( La 17 ianuarie 1998, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, în conformitate cu art. 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Leanza și de coagentul său, dl V. Esposito.
Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plângea de durata unei proceduri civile. Curtea (prima secțiune) a declarat cererea admisibilă la 12 aprilie 2001. La 1 noiembrie 2001, Curtea și-a reformulat secțiunile [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită noii secțiuni. La 18 februarie 2002, după un schimb de corespondență, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție. La 20 și 21 martie 2002, guvernul și, respectiv, reclamantul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluții amiabile a cauzei. La 24 februarie 1989, reclamantul a introdus o acțiune în fața Curții de Conturi pentru a obține anularea deciziei ministrului Trezoreriei care a respins cererea sa de reevaluare a pensiei sale.
La 29 noiembrie 1995, Curtea de Conturi l-a informat pe reclamant că, în temeiul Legii nr. 19/94 de instituire a camerelor regionale ale Curții de Conturi, recursul său a fost transmis Camerei Regionale din Calabria. La 16 martie 1996, reclamantul a prezentat o cerere de a continua procedura și ședința stabilită. La data de 22 octombrie 1998 a fost retrimisă la data de 25 februarie 1999. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la data de 17 februarie 1999. La 20 martie 2002, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație. În vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 54286/00 formulată de dl Carmelo Strangi, guvernul italian propune ca suma de 11 000 să fie plătită acestuia.
000 (11 milioane) lire italiene, adică 5 681,03 euro (cinci mii șase sute nouăzeci și unu de euro trei cenți), în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu conține nicio apreciere a motivelor care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern.
În plus, Ö Õ Õ Õ Ö Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Ö Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Ö Ö Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Ö Õ Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Ö Ö Ö La 21 martie 2002, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de recurentul J a luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să-mi plătească suma de 11 000 000 (unsprezece milioane) lire italiene, adică 5 681,03 euro (cinci mii șase sute nouăzeci și unu de euro trei cenți), în vederea unei soluționări amiabile a cauzei Carmelo Strangi c. Italia, având ca origine cererea nr. 54286/00 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului.
J a acceptat această propunere și a renunțat, în plus, la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele inițiale ale acestei cereri. Această declarație se înscrie în cadrul regulamentului pe cale amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, sunt obligat să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție). Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură].
13. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 7 mai 2002, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Res Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE STRANGI c. ITALIE (Requête n° 54286/00) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 7 mai 2002 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Strangi c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , L. Ferrari Bravo, L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 avril 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Carmelo Strangi (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 17 janvier 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 25 janvier 2000 sous le numéro de dossier 54286/00.
Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée d’une procédure civile. La Cour (première section) a déclaré la requête recevable le 12 avril 2001.
Le 1 er novembre 2001, la Cour a recomposé ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la nouvelle troisième section.
Le 18 février 2002, après un échange de correspondance, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 20 et 21 mars 2002 respectivement, le Gouvernement et le requérant ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
Le 24 février 1989, le requérant introduisit un recours devant la Cour des comptes afin d’obtenir l’annulation de la décision du ministre du Trésor qui avait rejeté sa demande de réévaluation du montant de sa retraite.
Le 29 novembre 1995, la Cour des comptes informa le requérant de ce que, en vertu de la loi n° 19/94 instituant les chambres régionales de la Cour des comptes, son recours avait été transmis à la chambre régionale de Calabre. Le 16 mars 1996, le requérant présenta une demande tendant à ce que la procédure fût poursuivie et l'audience fixée.
L’audience fixée au 22 octobre 1998 fut renvoyée au 25 février 1999.
Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 17 décembre 1999, la chambre régionale fit droit à la demande du requérant. EN DROIT
Le 20 mars 2002, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 54286/00 introduite par M. Carmelo Strangi, le gouvernement italien offre de verser à celui-ci la somme de 11 000 000 (onze millions) lires italiennes, soit 5 681,03 euros (cinq mille six cent quatre-vingt-un euros trois centimes), dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune appréciation des raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre en vertu de l’article 43 § 1 de la Convention. »
Le 21 mars 2002, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le requérant : « J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 11 000 000 (onze millions) lires italiennes, soit 5 681,03 euros (cinq mille six cent quatre-vingt-un euros trois centimes), en vue d’un règlement amiable de l’affaire Carmelo Strangi c. Italie ayant pour origine la requête n° 54286/00 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 mai 2002, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . Vincent Berger Georg Ress Greffier Président