CtEDO 16.05.2002 Auto

BAYGÜL v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
16.05.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BAYGÜL v. TURKEY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 31285/96, de către Nuh BAYGÜL, împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 16 mai 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Ress Caflisch Kūris Türmen Hedigan dna Tsatsa Nikolovska, judecătorii H.S. Greve și dl V. Berger, în ceea ce privește cererea depusă la 20 ianuarie 1996, Având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului prezentat de reclamant la 6 noiembrie 2001 și, respectiv, 11 ianuarie 2002, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, Nuh Baygül, este un național turc, născut în 1933 și locuiește în Balıkesir. El este reprezentat în fața Curții de dl Turgut İnal și dna. Ferhunde İnal, avocați care practică în Balıkesir. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 martie 1993, terenurile aparținând reclamantului au fost expropriate prin ordonanță a Ministerului Finanțelor și vamalilor. Această decizie a fost înaintata reclamantului la 29 septembrie 1993 și, întrucât reclamantul nu a contestat această decizie în fața instanțelor naționale, decizia de expropriare a devenit finală la 30 octombrie 1993. 1994, Curtea Civilă Balıkesir a Jurisdicției Generale i-a acordat o compensare suplimentară plus un dobânzi la 30% pe an. Această decizie a fost susținută de Curtea de Casație la 24 noiembrie 1994. La 16 octombrie 1988, sumele corespunzătoare au fost plătite parțial reclamantului. Între timp, în urma modificării Legii nr. 3095 la 8 August 1997, rata dobânzilor la datoriile de stat îndepărtate a fost crescută la 50% pe an începând cu 1 ianuarie 1998. Detaliile sunt indicate în tabelul de mai jos: DATA PRIVIND CARE DECIZIA DE EXPROPRIARE SE ÎNTREGĂ DATA FINALĂ A DECIZIEI FINALE DIN TRIBUNALUL DE CASSARE PRIVIND COMPENSAȚIA ADIȚIONALĂ AMONTUL APROXIMAT DE STAT DE DATA DECIZIE FINALĂ (în lira turcă) DATA PĂRȚILOR PARTICIALE 30.10.1993 24.11.1994 48.320.000 16.10.1998 COMPLAINT Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că, în momentul în care rata anuală de inflație a fost de aproximativ 70% în Turcia, el a fost plătit rată de dobânzi insuficientă (30% pe an) pentru compensații suplimentare primite în urma expropiării terenurilor sale. Reclamantul susține că, prin amânarea compensației, autoritățile naționale l-au considerat inadecvată. DREPTUL Ca urmare a contactelor informale dintre reclamant și reprezentanții guvernului, grefierul Secțiunii a fost solicitat să asiste părțile la obținerea unei soluții la această chestiune. Prin urmare, grefierul a adresat proiectelor de declarații părților. Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei oferă să plătească 700 de dolari americani dlui Nuh Baygül, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 31285/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la data livrării deciziei de către Curte... Această sumă se plătește în dolari americani unui cont bancar numit de către solicitant, fără taxe și taxe care pot fi aplicabile. Plata va constitui rezoluția finală a cauzei...” Curtea a primit următoarea declarație de la reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească suma de 700 de dolari americani care acoperă prejudiciile materiale și morale și costurile pentru dl Nuh Baygül, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 31285/96 pe care le-a întârziat Curtea. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins...” Curtea ia act de acordul atins între părți și este convinsă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale și consideră că nu există niciun motiv care să justifice continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă