RUNKEE v. THE UNITED KINGDOM

CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 42949/98 de George RUNKEE împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 4 iunie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Pellonpää Sir Nicolas Bratza Pastor Ridruejo Makarczyk dna Strážnická Maruste Pavlovschi judecători și grefierul Secțiunii O’Boyle având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 20 iulie 1998 și înregistrată la 26 august 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, Având deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, George Runkee, este național Regatul Unit, născut în 1938 și locuiește în Hull. Guvernul respondent este reprezentat de dl C.A. Whowersley, Biroul pentru Externe și Commonwealth, Londra. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul s-a căsătorit în 1964. El și soția sa au avut trei copii, născuți în 1965, 1966 și 1974. La 15 martie 1998 soția sa a murit. Ea a lucrat întreagă timp timp de opt ani până când a devenit însărcinată și a efectuat contribuții depline în materie de securitate socială. Reclamantul a notificat Agenția de Beneficii cu privire la moartea soției sale și cu intenția sa de a cere „beneficii de judecată” în temeiul noilor legislații (care a devenit Legea 1999 privind Reforma de Protecție Socială și Pensiuni) la 31 martie 1998. Prin scrisoarea din 16 aprilie 1998, Agenția de Beneficii a informat reclamantul, deoarece el nu a fost o femeie, el nu a avut dreptul la beneficiile văduvei. Reclamantul a depus un recurs legal împotriva acestei decizii la 1 mai 1998, dar a abandonat-o atunci când a informat că recursul a fost obligat să eșueze. Legea și practicile interne relevante În temeiul dreptului Regatului Unit, anumite prestații de securitate socială, inclusiv plata Veduvei și Pensiunea Veduvei, sunt plătite din Fondul Național de Asigurări. Prin secțiunea 1 din Legea privind securitatea socială și beneficiile din 1992 („Legea din 1992”), fondurile necesare pentru a plăti astfel de beneficii trebuie furnizate prin intermediul contribuțiilor plătibile secretarului de stat pentru securitate socială de către câștigători, angajatori și alții, împreună cu anumite adăugari făcute la Fond de Parlament. Bărbații și femeile care câștigă sunt obligați să plătească aceleași contribuții de securitate socială în funcție de statutul lor de salariați sau de salariați independenți. Salariu pentru văduvă în temeiul art. 36 din Legea 1992, o femeie văduvă are dreptul la plata unei văduve (în prezent, o plată forfetară de 1000 GBP) dacă: (i) ea este sub vârsta de pensie la momentul în care soțul ei a murit, sau el nu a avut atunci dreptul la o pensie de pensie de categorie A; și (ii) soțul ei a îndeplinit anumite condiții specifice de contribuție de securitate socială prevăzute într-un program al legii din 1992. Pensiunea văduvă în temeiul articolului 38 din Legea din 1992, o femeie care a fost văduvă (și care nu este recăsătorită) are dreptul la pensie de văduvă în cazul în care: (i) soțul ei a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Legii; și (ii) la data morții soțului ei, a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani; sau (iii) a încetat să aibă dreptul la alocația unei mame văduve la momentul în care avea peste 45 de ani, dar sub 65 de ani. Legea Reformei de Protecție Socială și Pensiuni („Legea 1999”) introduce, printre altele , o nouă alocație numită „Alocare la Vierbătoare”, care înlocuiește Pensiunea Vierbătoarei. Acest lucru va fi plătit bărbaților și femeilor care îndeplinesc condițiile de calificare relevante. Legea 1999 introduce, de asemenea, o nouă plată de securitate socială, numită „Alocare la Vierbătoare”, atât pentru bărbați, cât și pentru femei în locul plății Vierbătoarei. Părțile relevante ale Actului au intrat în vigoare la 9 aprilie 2001 și permit oricărui bărbat al cărui soție moare la data respectivă sau după aceea să solicite plata pentru lichidare sau lichidare în același mod ca o femeie al căror soț moare la sau după aceea dată. Legea din 1999 păstrează drepturile femeilor în temeiul Legii din 1992 ale căror soți au murit înainte de 9 aprilie 2001. Astfel, acestea vor continua să aibă dreptul la plată și pensia văduvei în cazul în care sunt îndeplinite condițiile relevante de calificare. Reclamantul se plânge că legislația privind securitatea socială din Marea Britanie se referă la discriminarea împotriva lui din motive legate de sexul său și, prin urmare, încălcă art. 14 din Convenția luat în conjuncție cu atât art. 8 din Convenție, cât și art. 1 din Protocolul nr. 1. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge că lipsa de dispoziții privind prestațiile pentru văduvi în temeiul legislației privind securitatea socială din Marea Britanie discrimină împotriva lui din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenția, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. El se plânge de o încălcare continuă a decesului soției sale în martie 1998. art. 14 menționează: „Ducrarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, originea națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 8 prevede (atunci cum este cazul): „1. Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie .... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesele ... bunăstarea economică a țării ....” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Curtea consideră că cererea susține probleme complexe de drept și de fapt în temeiul Convenției, ale căror determinare ar trebui să depinde de o examinare a fondului, concluzând, prin urmare, că cererea nu este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a se judeca în fondul cauzei.

FOURTH SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 42949/98

by George RUNKEE

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 4 June 2002 as a Chamber composed of

Mr

M.

Pellonpää

,

President

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

Mr

A.

Pastor Ridruejo

,

Mr

J.

Makarczyk

,

Mrs

V.

Strážnická

,

Mr

R.

Maruste

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

judges

,

and

Mr

M.

O’Boyle

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 20 July 1998 and registered on 26 August 1998,

Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, George Runkee, is a United Kingdom national, born in 1938 and living in Hull. The respondent Government are represented by Mr

C.A. Whomersley, Foreign and Commonwealth Office, London.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

The applicant married in 1964. He and his wife had three children, born in 1965, 1966 and 1974. On 15 March 1998 his wife died. She had worked full time for eight years until becoming pregnant and had made full social security contributions.

The applicant notified the Benefits Agency of his wife’s death and of his intention to claim “widowers’ benefits” under new legislation (which became the Welfare Reform and Pensions Act 1999) on 31 March 1998.

By a letter dated 16 April 1998, the Benefits Agency informed the applicant, because he was not a woman, he was not entitled to widow’s benefits.

The applicant lodged a statutory appeal against this decision on 1 May 1998, but abandoned it when advised that the appeal was bound to fail.

B.

Relevant domestic law and practice

Under United Kingdom law, certain social security benefits, including Widow’s Payment and Widow’s Pension, are paid for out of the National Insurance Fund. By Section 1 of the Social Security and Benefits Act 1992 (“the 1992 Act”), the funds required for paying such benefits are to be provided by means of contributions payable to the Secretary of State for Social Security by earners, employers and others, together with certain additions made to the Fund by Parliament.

Male and female earners are obliged to pay the same social security contributions in accordance with their status as employed earners or self-employed earners.

1.

Widow’s Payment

Under Section 36 of the 1992 Act, a woman who has been widowed is entitled to a Widow’s Payment (currently a lump sum payment of GBP 1,000) if:

(i)

she is under pensionable age at the time when her husband died, or he was not then entitled to a Category A retirement pension; and

(ii)

her husband satisfied certain specified social security contribution conditions set out in a Schedule to the 1992 Act.

2.

Widow’s Pension

Under Section 38 of the 1992 Act, a woman who has been widowed (and who is not remarried) is entitled to a Widow’s Pension if:

(i)

her husband satisfied the contribution conditions set out in a Schedule to the Act; and

(ii)

at the date of her husband’s death she was over the age of 45 but under the age of 65; or

(iii)

she ceased to be entitled to a widowed mother’s allowance at the time when she was over the age of 45 but under the age of 65.

3.

The Welfare Reform and Pensions Act 1999

The Welfare Reform and Pensions Act (“the 1999 Act”) introduces,

inter alia

, a new allowance called Bereavement Allowance, which replaces the Widow’s Pension. This will be payable to men and women who meet the relevant qualifying conditions. The 1999 Act also introduces a new social security payment, called a Bereavement Payment, payable both to men and women in place of the Widow’s Payment.

The relevant parts of the Act entered into force on 9 April 2001 and allow any man whose wife dies on or after that date to apply for Bereavement Payment or Bereavement Allowance in exactly the same way as a woman whose husband dies on or after that date.

The 1999 Act preserves the entitlements of women under the 1992 Act whose husbands died before 9 April 2001. They will thus continue to be entitled to the Widow’s Payment and Widow’s Pension where the relevant qualifying conditions are met.

COMPLAINTS

The applicant complains that United Kingdom social security legislation concerned discriminates against him on grounds of his sex and thus violates Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

THE LAW

The applicant complains that the lack of provision for widowers’ benefits under United Kingdom social security legislation discriminates against him on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. He complains of a continuing violation from his wife’s death in March 1998 onwards.

Article 14 states:

“The enjoyment of the rights and freedoms set forth in this Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.”

Article 8 provides (as relevant):

“1.

Everyone has the right to respect for his private and family life ... .

2.

There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of ... the economic well-being of the country ... .”

Article 1 of Protocol No. 1 states:

“1.

Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

2.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

The Court considers that the application raises complex issues of law and fact under the Convention, the determination of which should depend on an examination of the merits. It concludes, therefore, that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other grounds for declaring it inadmissible have been established.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application admissible, without prejudging the merits of the case.

Michael

O’Boyle

Matti

Pellonpää

Registrar

President